Obligaţie de a face. Sentința nr. 3418/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 3418/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 65/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr.65

Ședința publică din 14 mai 2014

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta R. R. împotriva sentinței civile nr.3418/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții RA R. A. R., SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICULELOR DIN C. INSTITUȚIEI P. JUDEȚULUI A. – MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și P. L., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care având în vedere că în cauză s-a solicitat și judecata în lipsă de la dezbateri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.3418/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta R. R. împotriva pârâților R. A. R., Serviciul Public Comunitar R. Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. și P. L..

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 09.09.2013, reclamanta R. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții RA - R. A. R., Serviciul Public Comunitar R. Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din C. Instituției P. Județului A. și P. L. ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat R. A. R. RA prin RAR A. să repoansoneze numărul de identificare șasiu WBAVC31030VC54690 ca număr de identificare al autoturismului marca BMW 329D, an fabricație 2007, de culoare neagră, proprietatea reclamantei, dobândită prin cumpărare și să finalizeze activitățile specifice pârâtului RAR care condiționează înmatricularea acestui autoturism; să se dispună obligarea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din C. Instituției P. Județului A. - Ministerul Administrației și Internelor la deblocarea autoturismului sus menționat din baza de date a autoturismelor furate și întocmirea și eliberarea tuturor actelor în vederea înmatriculării cu . sașiu WBAVC31030VC54690.

În drept, a invocat dispozițiile art.1695 al.3 N.C.Civ, OG nr.78/2000, art.21 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006.

În motivare, a arătat că împreună cu mama sa a achiziționat la data de 15.04.2010 în baza facturii . emisă de IMC-CAR KFT HU-106I Budapesta, A. Ut 17, de la cetățeanul maghiar Petake L. autoturismul marca BMW tip 320 pe care l-au găsit de vânzare pe internet cu suma de 13.000 euro. În urma unei convorbiri telefonice prealabile avute cu proprietarul autoturismului care s-a prezentat drept P. L., în data de 18.05.2010 s-au deplasat la Budapesta, reclamanta împreună cu mama sa, R. D., Kaposta V., N. G., șofer trailer, și Haiasz M. C. (traducător). S-au întâlnit cu vânzătorul P. L. care le-a prezentat atât mașina, cât și actele de proveniență ale mașinii care erau din Germania. Având în vedere că din actele din Germania nu se putea stabili că P. L. este proprietarul autoturismului, au solicitat să facă dovada că este proprietarul de drept al autoturismului, astfel că acesta a prezentat o factură - ., prin care IMC-CAR KFT F.-1061 Budapesta, A. Ut 17, vinde lui P. L. autoturismul în litigiu, identificat cu datele din factura contra sumei de 4.562.500 Ft.

În ziua următoare, reclamanta s-a prezentat la RAR A. în vederea întocmirii actelor premergătoare înmatriculării autoturismului BMW 320D, unde s-a constatat că seriile autoturismului au fost repoansonate în mod ilegal, astfel că seriile originale ale mașinii WBAC31030VC54690 figurează ca fiind înregistrată furată pe teritoriul Ungariei de către fostul ei proprietar care, într-adevăr, a fost P. L.. Ulterior, în urma investigațiilor autorităților din România s-a constatat că . a fost repoansonată în mod ilegal cu o altă . anume WBAVC31050VGI8463; în paralel, autoritățile maghiare au efectuat și acestea cercetări și au constatat faptul că documentul vehiculului pe care îl deține reclamanta nu este autentic, respectiv Fahrzeugbrief cu . este înregistrat ca fiind furat în alb, ca urmare a unei spargeri la biroul înmatriculări din loc. Ruedeshein Germania.

Reclamanta a arătat că a fost cercetată și i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „fals și uz de fals în înscrisuri oficiale" prevăzută și pedepsită de art.291 Cod penal. Prin rezoluția procurorului din data de 18.04.2011 din dosarul nr.3543/P/2010 a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, s-a constatat buna sa credință și s-a dispus restituirea autoturismului cu . sașiu reală WBAC31030VC54690.

În motivarea referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit la data de 12.04.2011 de Inspectoratul de Poliție al Județului A. - Serviciul Investigații Criminale în dosarul nr.3534/P/2010 urmare cercetărilor efectuate s-a confirmat constatarea angajaților reprezentantei RAR A., în sensul că numărul de identificare al vehiculului nu este original.

Autovehiculul deținut de reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.12 și art.13 al.2 lit.a, c și d din OG nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, deoarece numărul de identificare a fost supus unor modificări neautorizate autovehiculul figurează ca fiind declarat furat din Ungaria din data de 09.04.2010 în bazele de date la care RAR are acces, iar cu privire la formularul tip care atestă înmatricularea anterioară, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr.3543/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., s-a stabilit că formularul tip deținut de reclamantă care ar fi trebuit să ateste înmatricularea anterioară într-un stat membru al UE a vehiculului a fost furat, în alb.

Prima operațiune care se efectuează cu ocazia prezentării unui autovehicul la RAR - RA o reprezintă identificarea, iar în situația în care autovehiculul nu corespunde din punct de vedere al identificării nu se mai efectuează și celelalte operațiuni. Prin adresa nr.9969 din 27.10.2011, RAR - RA i-a comunicat reclamantei motivele pentru care nu poate să îi elibereze Cartea de Identitate a Vehiculului și Certificat de Autenticitate, respectiv să soluționeze favorabil cererea sa de repoansonare.

În vederea eliberării dovezii privind efectuarea Inspecției Tehnice Periodice care este și ea necesară în vederea primei înmatriculării a autovehiculului în România, trebuie ca autovehiculul pentru care se eliberează dovada I.T.P să fie supus unor verificări tehnice care sunt prevăzute în planul de operațiuni din R.N.T.R. aprobat prin Ordinul M.T. nr.1002/2008 privind modificarea și completarea Ordinului M.T.C.T nr.2133/2005. Prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 18.04.2011 pronunțată în dosarul nr.3543/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. nu s-a dispus repoansonarea numărului de identificare real pe autovehicul și nici că reclamanta ar putea să înmatriculeze autovehiculul pe numele său în România.

Reclamanta a arătat că autoritățile maghiare au comunicat faptul că autoturismul cu . WBAVC31030VC54690 și ._, figurează sustras din Ungaria din data de 09.04.2010, solicitând menținerea indisponibilizării.

Pe de altă parte reclamanta, în calitate de cumpărător de bună-credință conform dispozițiilor legale ale art.1695 al.3 N.C.civ. nu poate să se îndrepte împotriva vânzătorului autoturismului întrucât, după pronunțarea unei soluții pe fondul cauzei a primit de la autoritățile maghiare ordonanța de suspendare a urmăririi penale întrucât pe parcursul urmăririi penale nu a fost posibilă depistarea unor probe personale și materiale de așa natură încât pe baza acestora să se fi putut stabili identitatea făptuitorului, fapt halucinant dealtfel, având în vedere faptul că exista copie a actului de identitate a vânzătorului care nu este fals, persoana în cauză existând sub acest nume.

Prin urmare, în această situație reclamanta a arătat că nu are posibilitatea de a restitui autoturismul și de a-și recupera contravaloarea acestuia, singura modalitate de reparare a prejudiciului suferit de pe urma infracțiunii săvârșită de făptuitorul din dosarul penal deschis de autoritățile maghiare fiind prezenta solicitare de repansoanare a seriei WBAC31030VC54690 autoturismului marca BMW.

La data de 27.09.2013, pârâta Regia Autonomă – R. A. R. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în drept OG nr.78/2000 aprobată prin Legea nr.230/2003 și modificată prin Legea nr.289/2009, R.N.T.R 7 aprobat prin Ordinul M.T.C.T nr.2132/2005 modificat și completat prin Ordinul nr.1275/2009, art.21 al.1 din Regulamentul din 2006 de aplicare a OUG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006, art.205, art.430, art.431 și art.432 Cod procedură civilă.

Totodată, pârâtă a arătat că invocă excepția autorității de lucru judecat solicitând admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii, invocând art.430, art.431 și art.432 Cod procedură civilă.

Pârâta a arătat că, în fapt, reclamanta a mai promovat o acțiune având același obiect ca și primul capăt de cerere al prezentei acțiuni în contradictoriu cu R. A. R. care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._/55/2011, acțiune care a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil în sensul respingerii cererii.

În data de 10.10.2013, pârâtul Serviciul Public Comunitar R. Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat atât prematuritatea cererii cât și tardivitatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității sale procesuale pasive; pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamanta R. R., invocând dispozițiile Codului de procedură civilă și a Ordinului nr.1501/2006.

Instanța analizând cu precădere excepția autorității de lucru judecat a constatat că aceasta este admisibilă.

Astfel, prin sentința civilă nr.1193/2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._/55/2011 a fost respinsă acțiunea reclamantei R. R. împotriva pârâtului R. A. R. pentru obligație de a face, în sensul repoansonării numărului de identificare al autoturismului BMW 320 D, fabricat în 2007. Prin decizia civilă nr.213/29 mai 2012, Tribunalul A. a respins apelul reclamantei, iar la 1 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul aceleiași reclamante, hotărârea devenind irevocabilă.

În prezentul dosar, clonă al primului, a mai fost introdus un pârât, cetățeanul maghiar P. L., tocmai în scopul de a induce în eroare instanța cu privire la părțile din proces.

Or, acest pârât, chiar și în eventualitatea în care s-ar fi admis acțiunea, nu poate fi obligat la nimic legat de punerea în legalitate a autoturismului care era dat în urmărire internațională, factorul de decizie putând fi, eventual R.A.R.

În consecință, față de faptul că obiectul dosarului îl reprezintă solicitarea repoansonării unei serii de autovehicul, cerere respinsă pentru motivele arătate, dispozițiile art.430–431 N.C.pr.civ. sunt aplicabile, iar acțiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând anularea ei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a invocat greșita reținere a incidenței în cauză a excepției autorității de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, de cauză și de obiect.

Astfel, prezenta cerere urmărește nu numai repoansonarea seriei de șasiu a unui autovehicul, ci și obligarea autorităților abilitate în domeniu la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea înmatriculării acestuia în urma refuzului lor de a proceda în consecință. Prin urmare, a chemat în judecată, alături de RA R. A. R., și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor, dar și vânzătorul autoturismului, cetățean maghiar P. L..

Deși instanța de fost a considerat acest dosar „o clonă”, a solicitat să se constate că demersul său urmărește obligarea autorităților administrației publice competente la efectuarea tuturor actelor necesare înmatriculării în România a autoturismului marca BMW tip 320 acte care au fost refuzate începând din anul 210. Mai mult, introducerea în cauză a cetățeanului maghiar P. L. are drept obiectiv nu numai stabilirea bunei credințe la achiziționarea autoturismului în cauză, dar urmărește opozabilitatea față de alte persoane care ar putea invoca aceleași drepturi ca și ale sale; totodată, această persoană, în calitate de pârât este printre cele obligate să recunoască, să respecte dreptul afirmat și față de care se urmărește realizarea acestei situații juridice protejate de lege. A-i nega legitimitatea procesuală și calitatea procesuală pasivă de pârât ar însemna împiedicarea recunoașterii calității reclamantei de proprietar al autovehiculului în cauză îndrituit să efectueze toate demersurile pentru înmatricularea autovehiculului.

Aceeași calitate procesuală pasivă de pârât o are și serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor, autoritate competentă la deblocarea internațională a autovehiculului indisponibilizat și la eliberarea tuturor actelor în vederea înmatriculării cu . șasiu WBAVC31030VC54690.

Problema supusă soluționării în speța de față nu urmărește numai repoansonarea seriei de șasiu a unui autoturism, ci vizează obligarea autorităților administrației publice competente la îndeplinirea tuturor actelor juridice și materiale necesare înmatriculării acestuia, cu toate efectele lor la care reclamanta este îndreptățită.

Refuzul îndeplinirii acestor acte, faptul că fiecare organ al statului se declara necompetent în a-și îndeplini atribuțiile pentru a înmatricula o mașină, faptul că de mai bine de 3 ani se plimbă la toate autoritățile competente pentru a primi un refuz mai mult sau mai puțin argumentat, a făcut-o să se adreseze instanței de judecată pentru a dezlega această problemă juridică.

În continuare, a reiterat starea de fapt expusă în cererea de chemare în judecată și a făcut trimitere la jurisprudența Tribunalului A..

În drept, a invocat dispozițiile art.466 și următoarele C.pr.civ.

Pe cale de întâmpinări, intimații RA R. A. R., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor au solicitat respingerea apelului.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza dovezilor administrate, având în vedere dispozițiile art.476, 477, 479 al.1 C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, tribunalul a reținut incidența normelor ce reglementează autoritatea de lucru judecat, motivat că un litigiu purtat între aceleași părți și având același obiect și aceeași cauză a fost soluționat irevocabil prin sentința civilă nr.1193/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și, respectiv, a recursului declarate de reclamantă.

Reglementând autoritatea de lucru judecat ca excepție procesuală de fond, art.431 C.pr.civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Autoritatea de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre, acest principiu împiedicând judecarea din nou a unui proces între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză.

Având în vedere că există identitate de obiect în situația în care se tinde la valorificarea aceleiași pretenții (chiar dacă diferit formulată în cele două acțiuni),că identitatea de cauză este dată de existența aceluiași fundament al pretențiilor și că modificarea cadrului procesual în al doilea proces nu este de natură a înlătura de plano autoritatea de lucru judecat, criticile apelantei vizând greșita reținere în cauză a incidenței dispozițiilor art.245, 246, 432 C.pr.civ. raportat la art.431 C.pr.civ. sunt nefondate, după cum urmează:

Prin cererea inițială, reclamanta a chemat în judecată RA R. A. R., solicitând obligarea acesteia la repoansonarea numărului de identificare pe autoturismul BMW dobândit prin cumpărare și la finalizarea activităților specifice Registrului A. R. care condiționează înmatricularea autoturismului, invocând că refuzul pârâtei se datorează faptului că autoturismul avea modificată . șasiu, că figurează dat în urmărire pe plan internațional, astfel că nu se pot elibera certificatul de autentificare și cartea de identitate a vehiculului.

Cererea a fost respinsă întrucât în cauză nu au fost respectate condițiile prevăzute de OG nr.78/2000, buna credință invocată de reclamantă neavând relevanță.

Prin prezenta cerere, reclamanta a chemat în judecată, pe lângă sus-menționata pârâtă, și pârâții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor și P. L. (vânzătorul vehiculului în litigiu), solicitând ca pârâta RA R. A. R. să fie obligată în sensul solicitat în acțiunea inițială, iar pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor să deblocheze autoturismul din baza de date a autoturismelor furate și să întocmească și să elibereze actele necesare înmatriculării autoturismului cu . șasiu repoansonată.

În motivare a învederat, în esență, susținerile din primul dosar, iar în drept a invocat dispozițiile art.1695 al.3 C.civ., ale OG nr.78/2000 și art.22 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.

Rezultă, astfel, că finalitatea celor două cereri este aceeași, respectiv înmatricularea autoturismului pentru ca reclamanta să poată exercita asupra lui toate prerogativele recunoscute proprietarului de dispozițiile art.555 C.civ.

Câtă vreme irevocabil a fost respinsă cererea în obligație a face formulată împotriva pârâtului RA R. A. R., reclamanta nu poate obține în prezentul proces obligarea aceleiași pârâte în același sens (repoansonare și finalizare activități necesare înmatriculării) decât cu încălcarea dispozițiilor art.431 C.pr.civ.

La fel, identitatea de cauză se verifică și ea, reclamanta invocând în ambele cereri buna sa credință la cumpărarea autoturismului și imposibilitatea de a dispune de acesta ca urmare a refuzului autorităților în efectuarea demersurilor necesare înmatriculării.

Faptul că în prezentul litigiu a fost chemat în judecată și Serviciul permise conducere și înmatriculări nu este de natură a atrage nelegalitatea sentinței cu consecința anulării acesteia, câtă vreme acest pârât nu ar putea fi obligat la deblocarea autoturismului și la efectuarea formalităților necesare înmatriculării cu . șasiu WBAVC31030VC54690 decât dacă această . fi repoansonată; or, conform celor mai sus-arătate, cererea reclamantei în acest sens a fost irevocabil soluționată prin respingerea ca neîntemeiată.

La fel, îndeplinirea formalităților de înmatriculare în sensul celor solicitate de reclamantă nu pot fi puse în sarcina pârâtului vânzător P. L. iar lipsa de relevanță a bunei credințe a reclamantei la dobândirea autoturismului în cererea având ca obiect legala punere în circulație a acestuia (inclusiv cu consecința opozabilității dreptului său față de terți) a fost irevocabil reținută în litigiul anterior.

Pentru aceste considerente care le completează pe cele avute în vedere de prima instanță, în baza dispozițiilor art.480 al.1 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamanta R. R. împotriva sentinței civile nr.3418/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții RA R. A. R., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Județului A. – Ministerul Administrației și Internelor și P. L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta R. R., având CNP_, domiciliată în A., ..41, ., jud.A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat D. A. din A., . nr.5/b, jud.A., împotriva sentinței civile nr.3418/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții RA R. A. R., cu sediul în București, sector 1, Calea Griviței nr.391A, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICULELOR DIN C. INSTITUȚIEI P. JUDEȚULUI A. – MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în A., Calea A. V. nr.225-235 Mall Galeria, parter, jud.A., și P. L., domiciliat în Ungaria, 6449 Melykut, Szechenyi ut, 115/b.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2014.

Președinte, Judecător,

F. Ș. G. O.

Grefier,

M. M.

Red.FȘ/20.05.2014

Tehnored.MM/6 ex/12.06.2014

Instanță fond: Tribunalul A. – jud.H. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3418/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA