Obligaţie de a face. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 67/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 67/A

Ședința publică din 15 mai 2014

PREȘEDINTE: M. G.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: R. P.-D.

S-au luat în examinare apelurile declarate de către pârâții M. C. și S.C. A. Românească - A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1815/PI/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul L. F. C., pârâtul B. Asigurărilor de A. din România, și intimata D. N. S. S. reprezentată în România de S.C. A. Românească - A. S.A., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat, lipsă, L. F. C. avocat C. A., pentru pârâtul-apelant M. C., lipsă, avocat Ladanyi Horgos E., pentru pârâta-apelantă S.C. A. Românească - A. S.A. consilier juridic I. V. G., lipsind pârâtul-intimat B. Asigurărilor de A. din România și pârâta-intimată D. N. S. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtului L. F. C. depune concluzii scrise și dovada plății onorariului avocațial – chitanța nr. 436/23.01.2014, declarând că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Instanța, văzând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe apeluri:

Reprezentantul pârâtului-apelant M. C. solicită, în principal, admiterea apelului declarat de pârâtul M. C., modificarea în tot a hotărârii atacate.

În subsidiar se solicită a se stabili o despăgubire rezonabilă – conform poliței de asigurare – cartea verde, în limitele maxime ale poliței.

Mai solicită a se avea în vedere că anumite lovituri și incidente medicale se datorează unor accidente casnice și unor infecții intraspitalicești, motiv pentru care se impun despăgubiri doar în limitele poliței de asigurare. Aceste accidente casnice și infecții intraspitalicești puteau fi analizate de instanța penală.

Declară că nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei S.C. A. Românească - A. S.A. solicită instanței ca la pronunțarea deciziei din prezentul dosar să țină cont de excepția de autoritate de lucru judecat, raportat la dosarul penal nr._, în ceea ce privește calitatea părților între care se poartă judecata și care și-au asumat obligațiile de plată și au achitat ceea ce s-a stabilit în sarcina lor.

Soluția pronunțată de prima instanță și menținerea ei ar fi în contra protecției oferită de Normele legale care reglementează activitatea Biroului Asigurărilor de A. din România și S.C. A. Românească - A. S.A.

Pe fond arată că veniturile salariale pretinse de reclamant au un caracter speculativ de venituri viitoare – aspect relevat și de jurisprudența CEDO – neputându-se face dovada cu privire la obținerea lor. În cazul de față accidentele casnice și malpraxis-ul nu pot fi imputate și reținute. În concluzie se solicită admiterea apelului declarat de pârâta S.C. A. Românească - A. S.A

Reprezentantul reclamantului-intimat, L. F. C. avocat C. A. solicită respingerea apelurilor declarate, respectiv a petitelor privind micșorarea cuantumului despăgubirilor acordate și admiterea petitului privind obligarea pârâtei S.C. A. Românească - A. S.A. în calitate de reprezentant al D. N. S. S., raportat la calitatea pe care o are.

Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat și de onorariu de traducător achitat pentru traducerile la care a fost obligat reclamantul, pe care apelantul S.C. A. Românească - A. S.A. trebuia să le comunice D. N. S. S.

Pe fond arată că s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul intervenit după rămânerea definitivă a sentinței pronunțate în dosar nr._ . Prejudiciul a fost creat de apariția unor complicații, impunându-se îngrijiri medicale de peste 6 luni, și rămânerea cu o infirmitate fizică permanentă, conform raportului medico-legal.

La redactarea cererii introductive reclamantul a susținut că o parte din complicații ar fi intervenit din cauza condițiilor în acre a fost el spitalizat. Ulterior, din expertiza medico-legală efectuată în cauză, a rezultat că nu este vorba de un malpraxis. Cu privire la accidentele casnice invocate, în cuprinsul raportului de expertiză nu s-a afirmat în nici un loc despre așa ceva, ci „căderea” invocată are în vedere de fapt deplasarea capetelor tijei și desprinderea de oasele pe care le susținea, care în termeni medicali este numită „cădere”

Reprezentantul pârâtei S.C. A. Românească - A. S.A., în replică, declară că și în actualul cod de procedură penală asigurătorul este asimilat unei părți responsabile civilmente care răspunde în limitele unui contract.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.04.2010 pe rolul Tribunalului T., reclamantul L. F. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. și B. Asigurărilor de A. din R. . S.A, obligarea acestora din urmă la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 100.000 de euro reprezentând daune morale, apărute după data de 25 iunie 2007, rezultate în urma complicațiilor vătămării corporale suferite ca urmare a accidentului produs în data de 21.11.2005, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin sentința penala nr. 38/22 ianuarie 2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Lugoj, rămasă irevocabilă prin decizia penală nr. 683/r/25.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara pârâtul M. C. și asigurătorul . SA, Sucursala T. au fost obligați să-i plătească suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.

Reclamantul a susținut că după rămânerea irevocabila a sentinței penale a mai fost supus la încă trei intervenții chirurgicale, urmând ca în vara anului 2010 să mai suporte a patra intervenție pentru extragerea tijei din femur, dar doar după ce se va forma călușul.

A mai precizat că în perioada 8.10._07 a avut o intervenție chirurgicală provocată de ruperea plăcii care fixa femurul și înlocuirea acestuia cu o tijă centrumedulară, iar la scurtă perioadă de timp după operație a fost din nou internat de la data de 22.11.2007 până în 26.11.2007.

Reclamantul a menționat că această nouă internare și operație a fost datorată apariției unor complicații cauzate de infectarea cu o bacterie ( virus) ca urmare a igienizării incorecte a sălii de operație, iar la începutul lunii septembrie 2009 s-a rupt și tija nouă din titan și datorită neîncrederii în doctorii din Timișoara s-a deplasat de urgență la București.

Reclamantul a arătat că atunci când s-a rupt și placa și tija a suferit dureri insuportabile, neputându-se sprijini pe membrul drept datorită durerilor resimțite permanent.

S-a susținut că la a doua ruptură, tot drumul până la București, a trebuit să stea cu piciorul întins pe banchetă, dar și în această modalitate a avut dureri mari datorită mișcărilor verticale și orizontale ale vagonului.

Reclamantul a menționat, de asemenea că la București, la Spitalul Universitar de Urgență București, i s-a spus că nu poate fi operat de urgență și că trebuie să revină, astfel că a trebuit să îndure calvarul drumului de încă două ori.

În data de 18.09.2009 a fost supus la a treia intervenție chirurgicală, când i s-a înlocuit din nou tija ruptă, urmând a patra operație de scoatere a tijei dacă evoluția este favorabilă.

Reclamantul a arătat că astfel, ca urmare a numeroaselor intervenții chirurgicale, a durerilor suportate, a tratamentului urmat, a schimbării radicale a modului de viață, a suferit căderi nervoase ca au impus internarea sa la Spitalul Județean de Urgență Reșița - Secția Psihiatrie, de două ori; și în prezent aflându-se sub tratament psihiatric și prezentându-se la control lunar.

Reclamantul a subliniat că suma de 10.000 lei este formată din diferența dintre pensia de invaliditate și salariul de încadrare - 6080 lei, restul de - 3920 lei reprezentând deplasări făcute la spitalele din Timișoara, Reșița și București, contravaloarea investigațiilor medicale, a analizelor medicale, masaje, fizioterapie, psihoterapie, contravaloarea medicamentelor administrate.

În ceea ce privește suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale, reclamantul a învederat că acestea decurg din lezarea integrității fizice prin vătămarea gravă a sănătății, respectiv până la data de 11.02.2008 a necesitat 133 de zile de îngrijire medicală, ulterior suferind o nouă intervenție chirurgicală în 2009 și mai este necesara încă una dacă recuperarea evoluează favorabil.

Reclamantul a precizat că din cuprinsul actelor medicale anexate rezultă durerile fizice suportate ca urmare a intervențiilor chirurgicale, precum și anterior acestora când s-au rupt protezele, care au suprimat orice activitate normală, au dus la administrarea de produse farmaceutice de calmare care au avut un impact asupra organismului, acesta, anterior accidentului fiind o persoana foarte activă, fiind profesor de sport.

A mai arătat că starea precară fizică combinată cu cea morală, provocată de medicamentație și imobilizare parțială i-au provocat reclamantului traume psihice, care au dus la internarea de două ori la secția de psihiatrie a Spitalului de Urgență Reșița, și în prezent fiind sub tratament de specialitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.998, 999 cod civil coroborat cu art.15, lit. o din Legea nr.146/1997.

Pârâtul M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În apărare, a susținut că prin sentința penală definitivă, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, au fost admise în parte pretențiile reclamantului, pârâtul M. C. și societatea de asigurări fiind obligați la plata de daune materiale și daune morale.

Astfel, pretențiile reclamantului, privind daunele materiale au fost admise în parte și au fost stabilite pentru acoperirea întregului prejudiciu moral suferit ca urmare a vătămărilor corporale, apreciind că la pronunțarea hotărârii, instanțele au avut în vedere, întregul prejudiciu moral suferit.

Pârâtul a arătat că daunele morale reprezintă o despăgubire aferentă traumelor fizice și psihice suferite și nu un mijloc de îmbogățire a unei persoane, ori reclamantul prin pretențiile deja încasate de 50.000 lei și pretențiile în cuantum de 100.000 euro solicitate în prezenta acțiune, urmărește să obțină necuvenit, sume de bani, pe care nu le-ar fi încasat din venitul său în zeci de ani de muncă.

S-a mai susținut pârâtul că, la stabilirea despăgubirilor se impune a se avea în vedere și plafonul maxim stabilit pentru anul 2005, în ceea ce privește daunele materiale solicitate, reprezentând pretinse diferențe între salariu și pensie, pârâtul opinând că acestea sunt nefondate, întrucât reclamantul beneficiază de drepturi de asigurări sociale, iar în fața instanței penale nu a formulat astfel de pretenții, nedovedind pretențiile sale privind daunele materiale.

Pârâtul a apreciat că nu poate fi obligat la plata de despăgubiri materiale către reclamant, nedatorându-i acestuia nici daune morale, întrucât prejudiciul psihic nu a fost creat din culpa sa, având în vedere că însuși reclamantul a arătat că a contractat o infecție intraspitalicească (datorată igienizării incorecte a sălii de operație), s-au rupt tijele de fixare femur, sens în care a fost nevoit să suporte tratament suplimentare, deplasări la alte clinici din țară, noi intervenții chirurgicale, care nu sunt datorate culpei pârâtului, ci sunt un caz clar de „malpraxis" medical.

În drept, a invocat prevederile art. 115 și următoarele C. proc.civ., art. 998, 999 Cod civil.

Pârâta . S.A, pe calea întâmpinării a solicitat respingerea acțiunii, susținând că răspunderea care revine asigurătorului este o răspundere de natură civilă limitată la un anumit cuantum stabilit în contractul de asigurare, respectiv cartea verde, nefiind o răspundere solidară cu pârâtul M. C..

Pârâta a apreciat că pretențiile reclamantului au fost tranșate prin hotărârile penale, fapt ce atrage în speța de față puterea lucrului judecat.

Pentru termenul de judecată din 03.11.2010, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de asigurător de răspundere civila delictuală a . SA, ca și corespondent al societății D DOR N. S. S..

Cât privește dovada diferenței sumei de 3920 lei, reprezentând contravaloarea călătoriilor efectuate pentru tratament, a internărilor, a tratamentelor, reclamantul a arătat că a calculat diferența dintre salariu pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi avut accidentul, prin raportare la salariul unui coleg, care s-a angajat în același timp cu acesta, care a beneficiat de mărire salariala și a obținut un grad superior.

S-a mai menționat că diferența dintre salariul net și pensie este calculat pe perioada 01.06._10, fără perioada 01.03._09 când a fost în concediul pentru creșterea copilului.

Reclamantul a precizat că la aceste cheltuieli de adaugă deplasările efectuate pentru tratament, al căror cuantum fiind de 1716, potrivit calculului indicat în precizarea de acțiune, la care se adaugă alte cheltuieli, respectiv 7 filme la Timișoara ( aproximativ 40 ron un film ), 3 filme București ( 01.09.2009 preț 120 ron, 25.03.2009 preț 60 ron, 01.11.2010 preț 60 ron)- 520 lei

În final, reclamantul a concluzionat că la aceste cheltuieli se adaugă cheltuielile cu injecțiile făcute la domiciliu( tratament), ridicându-se la o suma de 1100 lei plus medicamentele, multivitamine pe care le-a apreciat la o suma de 400 lei.

Prin sentința civilă nr. 1815/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul L. F. C., s-a dispus obligarea pârâtului B. Asigurărilor de A. din România reprezentat de S.C. A. Românească - A. S.A. și în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie pe teritoriul României al societății D. DOR Novisad S. și Muntenegru, emitent al documentului internațional Carte V., pentru fapta ilicită produsă de pârâtul persoană fizică – M. C., la plata către reclamant a sumei de 50,000 lei, în limita și respectarea plafonului maxim legal stabilit pentru anul 2005, sumă reprezentând 7.685,70 lei cu titlu de daune materiale și 42.314,30 lei, cu titlu de daune morale.

S-a dispus totodată, obligarea pârâtului Molaleș C. la plata sumei de 125.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale suferite de reclamat ulterior datei de 25.06.2007, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 663 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 38/22.01.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâtul din prezenta cauză, numitul M. C. a fost condamnat la o pedeapsă cu doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. Totodată, în soluționarea laturii civile a cauzei penale, inculpatul menționat a fost obligat la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă constituită, numitul L. F. C., reclamantul din cauza pendinte.

S-a constată, totodată, prin dispozitivul sentinței penale, că asigurătorul . SA Sucursala T., reprezentant al ., mandatată să gestioneze dosarul de daună de B. Asigurărilor de A. din România BAAR - asigurător de răspundere civilă obligatorie pentru D Dor Novisad-emitent de document internațional Carte V. răspunde în limita sumei asigurate în anul producerii accidentului 2005.

Instanța a reținut că suma acordată cu titlu de daune morale reclamantului, parte civilă în dosarul penal a fost achitată (filele 119-120 dosar fond) și că ulterior finalizării procesului penal, reclamantul a continuat însă să suporte repercusiunile negative ale accidentului de circulație a cărui victimă a fost, dat fiind că vătămările produse prin accident s-au agravat, starea sa de sănătate deteriorându-se și fiind nevoit să suporte încă trei intervenții chirurgicale - două în Timișoara în perioada octombrie-noiembrie 2007 și una în București în septembrie 2009, astfel cum evidențiază actele medicale (filele 32-36 dosar), raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză (filele 95-97 și 155-157 dosar fond), intervenții la membrul inferior drept afectat prin accident, la care suferise deja, pe timpul derulării procesului penal, mai multe operații, urmare cărora a și fost încadrat în gradul II de invaliditate și pensionat, potrivit deciziei asupra capacității de muncă nr. 2336/10.10.2006, reținută și în hotărârile penale pronunțate (fila 30 dosar fond).

De reținut sunt și concluziile raportului de expertiză medico-legală, potrivit cărora reclamantul a necesitat de la data producerii leziunilor în prezența complicațiilor descrise un interval temporal de 9 luni de îngrijiri medicale prezentând coxatroză dreaptă incipientă și curtarea membrului pelvin drept cu 3 cm necesitând susținere plantară, ceea ce se constituie într-un prejudiciu morfofuncțional cu caracter permanent, putând fi asimilat noțiunii de infirmitate fizică permanentă.

Prima instanță a reținut că probele testimoniale administrate în cauză (filele 85 și 92 dosar fond) evidențiază, la rândul lor, nu doar durerile acuzate de reclamant și generate de starea sănătății lui fizice, ci și, mai ales starea sa psihică, ce, după survenirea accidentului și intervențiile chirurgicale multiple la care a fost nevoit să recurgă, s-a modificat, dovadă stând în acest sens comportamentul schimbat al reclamantului, care dintr-o persoană activă-profesor de sport care practica dans sportiv - a devenit o persoană retrasă, marcată emoțional de experiențele trăite și de aspectul actual al membrului inferior accidentat, fiind nevoit să urmeze și un tratament psihiatric periodic.

S-a mai reținut că antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul normelor Codului civil art. 998-1003 C.civ., are ca finalitate repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, înțelegând aici nu doar prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), ci și câștigul nerealizat (lucrum cessans).

Chiar și în situația în care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor (morale în speță) printr-o sumă globală prin hotărâre judecătorească definitivă și, de principiu întinderea despăgubirilor acordate global nu poate fi modificată, prima instanță a reținut că se recunoaște în mod constant pe cale jurisprudențială că și pentru prejudiciile viitoare (care se configurează a fi ulterioare pronunțării hotărârii), mai ales în situația vătămării sănătății și a integrității corporale, avându-și sorgintea în aceeași faptă ilicită, victima este îndreptățită, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, la obținerea de despăgubiri, fără a se putea reține, contrar celor afirmate de pârât că acestea (despăgubirile) reprezintă un folos necuvenit.

Revenind la datele speței, prima instanță a constatat că practic accidentul de circulație a cărui victimă a fost reclamantul se află și la baza suferințelor fizice și psihice trăite în toamna anului 2007 și ulterior și circumscrise așadar, unui nou prejudiciu creat, chiar dacă în raportul de expertiză se menționează că reclamantul a suferit un traumatism prin cădere pe scări, generând prima intervenție chirurgicală din octombrie 2007; întrucât se impune prezumția că, în absența problemelor sale medicale existente deja la membrul inferior drept, generate de accident, nu s-ar fi ajuns la complicațiile survenite mai apoi prin căderea scări în urma căreia s-a extras materialul de osteosinteză deteriorat (fila 156), osteosinteza cu placă fiind o procedură practicată de chirurgi chiar la prima intervenție chirurgicală, imediat după accident -21.11.-09.12.2005 (fila 155).

Reputat fiind că, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale fundamentate pe art. 998-999 C.civ. se pretinde și dovedirea existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar în configurarea acestuia nu se poate avea în vedere numai fenomenul-cauză, ci și anumite situații și condiții exterioare care au contribuit precumpănitor la producerea rezultatului vătămător, dobândind un caracter cauzal și alcătuind împreună cu fenomenul-cauză așa-numitul complex cauzal.

Considerente pentru care nu poate fi reținută nici afirmația pârâtului în sensul că noile intervenții chirurgicale ar fi fost determinate de o infecție contractată în unitățile spitalicești, deoarece, este evident că, în absența producerii accidentului care l-a și încadrat într-un grad de invaliditate, reclamantul nu ar fi suferit acele intervenții, după cum starea sa psihică, pe fondul suferințelor fizice, nu s-ar fi degradat, astfel cum o demonstrează probele testimoniale administrate cauzei.

Așadar, devine îngăduită concluzia conform căreia reclamantul a suferit, după obținerea de daune morale pentru traumele fizice și psihice încercate în cursul anilor 2005-2006 și avute în vedere de instanța penală, un nou prejudiciu ce-și are, de această dată originea în același accident de circulație ce a și determinat încadrarea sa în gradul II de invaliditate, conducând și la pensionarea sa prematură.

În legătură cu daunele materiale solicitate într-o sumă globală de 6080 lei, instanța de fond a observat că ele sunt calculate prin raportare la salariul pe care l-ar fi obținut în interval temporalul 01.06._10 (exceptând perioada 01.03._09 cât s-a aflat în concediu de creștere copil) și reprezintă diferența dintre acesta și pensia de invaliditate, configurat ca un prejudiciu cauzat de accidentul de circulație și devenit actual zi de zi după rămânerea definitivă a sentinței penale, astfel că aceste daune sunt perfect admisibile, întrucât cuantificarea consecințelor, respectiv întinderea prejudiciului este imposibil de stabilit cu anticipație într-o astfel de ipoteză (filele 31 și 52-56 dosar fond).

Și daunele materiale derivând din cheltuielile efectuate cu deplasările la diverse unități spitalicești și procedurile medicale efectuate în vederea remedierii vătămării suferite instanța de fond a reținut că sunt justificate și se circumscriu reparării integrale a prejudiciului încercat, cu mențiunea că din cei 3920 lei pretinși cu acest titlu nu sunt probați în integralitate de înscrisurile depuse la dosar decât suma de 1605,70 lei (filele 61, 63, 65, 66, 67, 68, 69). În acest sens prima instanță a arătat că nu pot fi reținute, în prezența mijloacelor de probă incontestabile, afirmațiile pârâtului în sensul că daunele materiale nu au fost dovedite și nici că nu a fost reținute și probate în procesul penal, deoarece, ele se configurează, din economia speței, că fiind efectuate ulterior pronunțării hotărârilor penale. S-a concluzionat că instanța le-a valorificat exclusiv pe cele probate, cum supra s-a demonstrat.

Potrivit dispozițiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995 „Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin B. Asigurătorilor de A. din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2”.

În speță, în temeiul dispozițiilor legale supra enunțate și dat fiind că autovehiculul ce a cauzat accidentul de circulație pe teritoriul României, era asigurat de răspundere civilă în S. prin societatea de asigurare D. N. S. S., B. Asigurătorilor de A. din România a fost legal chemat în judecată în calitate de pârât, având legitimare procesual pasivă în cauză și desemnând pentru a-i reprezenta interesele în proces societatea . SA.

Instanța de fond a reținut că art. 54 alin.1 din Legea nr. 136/1995 stipulează că „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.

De asemenea art. 49 alin.1 din Legea nr. 136/1995 dispune că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: (…) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare”.

S-a mai reținut că deși la dosarul cauzei, în ciuda demersurilor repetate efectuate atât de părți, cât și de către instanță, nu s-a putut depune o copie lizibilă a poliței de asigurare a autoturismului asigurat în S. care a produs accidentul, pentru a se cunoaște cuantumul maxim al sumei asigurate, instanța de fond a apreciat că, nu doar având în vedere dispozițiile legale mai sus redate, ci, mai ales împrejurarea că la momentul producerii accidentului în anul 2005 era în vigoare și Ordinul nr. 3108/10.12.2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicul, ordin conform căruia, în ipoteza unui accident produs pe teritoriul României, limitele de despăgubire se stabilesc prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar pentru anul 2005, limita maximă a despăgubirii este de până la 1._ lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5._ lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv, pentru prejudicii fără caracter patrimonial, prin plata sumei de 50.000 lei stabilită în procesul penal cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs până la acel moment, asigurătorul a răspuns parțial în raport de limita maximă legală a despăgubirii.

Instanța de fond a reținut că altfel spus, asigurătorul mai poate răspunde în prezent față de reclamant pentru prejudiciul produs de asigurat, prejudiciu născut ulterior procesului penal, dar avându-și sorgintea în același accident, în limita diferenței de 50.000 lei, în temeiul acelorași art. 54 și 49 din Legea nr. .136/1995, în timp ce pârâtul autor al faptei prejudiciabile răspunde în temeiul art. 998-999 C.civ. și numai pentru diferența de despăgubiri dacă acestea depășesc limita maximă a despăgubirii ce incumbă asigurătorului.

În speță, instanța de fond a constatat că, în virtutea argumentelor deja prezentate că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu cert de 7685,70 lei reprezentând daune materiale sau prejudiciu de ordin patrimonial (diferența de venituri și cheltuielile făcute cu procedurile medicale la care a fost supus în perioada octombrie 2007-2009), iar cu titlu de prejudiciu moral, instanța de fond a apreciat în echitate că, în raport de suferințele fizice și morale dovedite a fi fost traversate de reclamant în acest interval temporal, datorită prejudiciul estetic suferit, cu consecințe negative vădite asupra vieții sociale a acestuia, asupra imaginii și izolării sale, suma de 167.314 lei reprezintă o satisfacție echitabilă și rezonabilă menită să repare integral prejudiciul încercat timp de atâția ani.

Având în vedere dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1009 corelate cu art. 7 alin. 2 din Ordinul nr. 3108/2004 și cu dispozițiile Anexei nr. 3 deja menționate privind limita maximă a despăgubirilor pentru vătămări corporale, instanța de fond, găsind parțial întemeiată acțiunea reclamantului, a dispus obligarea pârâtului B. Asigurătorilor de A. din România reprezentat în proces de . în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie pe teritoriul României al societății D DOR N. S. S. și Muntenegru, emitent al documentului internațional Carte V., pentru fapta ilicită produsă de pârâtul persoană fizică, M. C. (nefiind vorba despre o răspundere solidară, contrar celor susținute de pârâtul BAAR, acesta având calitatea de garant legal, derivat din raportul de asigurare obligatorie de răspundere civilă și care răspunde distinct în limita maximă stabilită de lege, în astfel de situații), la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei, în limita și respectarea plafonului maxim legal stabilit pentru anul 2005, sumă ce reprezintă 7.685, 70 lei cu titlu de daune materiale și 42.314,30 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, instanța, dat fiind cuantumul mai sus acordat al despăgubirilor de ordin moral, de natură a depăși plafonul maxim al despăgubirilor suportate conform legii de asigurător, în baza art. 998-999 C.civ., a dispus obligarea pârâtului M. C. la plata sumei de 125.000 lei cu titlu de despăgubiri morale suferite de reclamant ulterior datei de 25.06.2007.

În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.civ., Tribunalul T. a dispus obligarea pârâților aflați în culpă procesuală la plata sumei de 663 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și costul expertizei efectuată în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 1815/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul T., au declarat apel în termenul legal atât pârâtul M. C., la data de 30.07.2013, cât și pârâta S.C. A. Românească S.A. – A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T., în calitate de corespondent și reprezentant în România a D DOR NOVISAD S. – Asigurător Carte V., la 30.07.2013.

Pârâtul-apelant M. C. a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii civile ca neîntemeiată și nelegală, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a susținut că prin sentința penală definitivă, latura civilă a cauzei a fost soluționată în sensul admiterii în parte a pretențiilor reclamantului, atât sub aspectul daunelor materiale, cât și al celor morale.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate, reprezentând pretinse diferențe între salariu și pensie pârâtul-apelant a arătat că acestea sunt nefondate, întrucât reclamantul beneficiază de drepturi de asigurări sociale, iar în fața instanței penale nu a formulat astfel de pretenții. În ceea ce privește daunele materiale acordate reprezentând diferența dintre drepturile de asigurări sociale și drepturile salariale obținute la data accidentului rutier, acestea sunt nefondate și calculate plecând de la premisa eronată, respectiv aceea că reclamantul ar fi obținut același venit, până la vârsta de pensionare. Pârâtul-apelant a concluzionat că acest aspect este incert și imprevizibil, motivat de faptul că veniturile unei persoane de-a lungul timpului putând crește sau descrește.

Se solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta a contractat o infecție intraspitalicească (igienizare incorectă sală de operație), s-au rupt tijele de fixare femur, etc, sens în care a fost nevoit să suporte tratamente suplimentare, deplasări la alte clinici din țară, noi intervenții chirurgicale etc, care nu sunt datorate culpei pârâtului ci sunt un caz clar de „malpraxis" medical. În acest sens pârâtul-apelant a susținut că nu poate fi obligat la plata de despăgubiri materiale sub acest aspect. Ba mai mult, reclamantul a suferit traumatisme prin cădere pe scări, fapt pentru care eronat instanța de fond l-a obligat pe acesta, în calitate de pârât, la despăgubiri. Față de aspectul că prima instanță a reținut că reclamantul a căzut pe scări, ca urmare a traumelor suferite în accident, pârâtul susține că această prezumție este absolut nefondată, în condițiile în care este un fapt notoriu că există nenumărate persoane, care se autoaccidentează, prin cădere, inclusiv pe scări, deși sunt perfect sănătoase.

S-a precizat și faptul că pârâtul M. C. nu datorează nici daune morale, întrucât prejudiciul psihic invocat nu a fost creat din culpa sa.

S-a învederat și faptul că instanța de fond, deși avea la dispoziție pârghiile legale, pentru a afla care este plafonul de despăgubire maxim acordat de polița Carte V., în anul 2005, s-a pronunțat doar raportat la plafonul maxim prevăzut de norma legală română, deși art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995 dispune că asigurătorul răspunde la nivelul maxim dintre cel prevăzut de legea internă și cel prevăzut în polița de asigurare. Sub acest aspect pârâtul-apelant a solicitat instanței să pună în vedere autorităților competente, comunicarea plafonului maxim de asigurare prevăzut de polița Carte V., pentru a putea decide în consecință.

În drept, au fost invocate prevederile art. 282-298 C.pr.civ., art. 998-999 C.civ..

Pârâta apelantă S.C. A. Românească S.A. – A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T. prin motivele de apel depuse la data de 12 noiembrie 2013 ( f. 29-30 dosar apel), a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței civile, în sensul reținerii autorității de lucru judecat ce derivă din dispozițiile art. 22 C.pr.pen., ce sunt aplicabile și în privința modului în care s/au stabilit obligațiile de plată a despăgubirilor pentru părțile participante în acel proces, cu implicații definite cert și clar pentru litigiile ulterioare. Astfel fiind, se susține că modul în care prima Instanță din prezentul dosar a dispus ca B. Asigurătorilor de A. din România să fie obligat la plată în calitate de asigurător de răspundere civilă pe teritoriul României al societății D DOR N. S." este în contra protecției autorității de lucru judecat de care ar trebui să beneficieze prin sentința penală care a fost pronunțată în dosarul penal_, atât BAAR cât și celelalte părți implicate în acesta (aceeași protecție îi era oferită însă și de Normele legale care îi reglementează activitatea, invocate în apărările sale).

În consecință, se arată că ea nu mai poate fi obligată la noi daune, în condițiile în care aceleași părți care au participat în respectivul dosar (asigurătorul și reprezentanții săi) și-au asumat calitățile constatate și au achitat cu bună credință sumele stabilite și datorate de asigurătorul străin, fără a le fi stabilită vreo obligație solidară.

Un alt motiv de apel se referă la faptul că veniturile salariale pretinse și considerate ca pierdute, acordate reclamantului cu titlu de daune materiale au un caracter speculativ. "Piața" muncii din zilele actuale nu garantează nimănui locul de muncă și nici o eventuală promovare. Ele pot fi asimilate cu pierderile pretinse și respinse permanent (deja cu titlu de jurisprudență) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde se pretind frecvent pierderi de chirii neîncasate pentru durata cât nu au fost retrocedate anumite imobile naționalizate. Și asemenea venituri, incerte, au fost considerate ca speculative și au fost respinse.

Pârâta-apelantă a apreciat că aceeași prudență trebuia manifestată în tratarea accidentelor casnice invocate de reclamant sau în tratamentul cazurilor de malpraxis vădit invocate, în care acesta nu a făcut cel puțin dovada că ar fi pretins despăgubiri neacordate de unitățile medicale unde a fost tratat defectuos sau că a înregistrat vreo plângere în acest sens).

Pentru toate aceste motive, pârâta S.C. A. Românească S.A. – A. Vienna Insurence Group S.A. a solicitat admiterea apelului, rejudecarea cauzei conform celor sus menționate inclusiv prin redimensionarea daunelor morale acordate.

Prin concluziile scrise depuse, la dosar reclamantul L. F. prin apărător ales – avocat A. C., a solicitat respingerea apelurilor formulate și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocațial, subliniind încă o dată că pretențiile solicitate în prezenta cauză, reprezintă despăgubiri civile și morale pentru prejudiciul material și moral suferit după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 38/22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în dosarul penal nr._ prejudiciu ce își are însă sorgintea în aceiași faptă ilicită ( accidentul de circulație), iar legătura de cauzalitate dintre accident și prejudiciu suferit nu este înlăturată de alți factori contributivi surveniți după accident. Prin urmare, nu se poate opune puterea lucrului judecat de către pârâtul chemat în judecată pentru modificarea cuantumului despăgubirilor, instanța având puterea să verifice în fond dacă elementele care au stat la baza pronunțării hotărârii s-au modificat sau nu.

S-a mai subliniat că în legătura cu diferența dintre drepturile de asigurări sociale și drepturile salariale, la fond nu a fost contestat in nici un fel acest calcul, care se refera strict la o perioada trecuta de la rămânerea definitiva a sentinței penale si data introducerii prezentei acțiuni si nu pana la vârsta de pensionare.

De asemenea,, s-a solicitat a se observa ca nici susținerile apelanților că toate intervențiile chirurgicale suferite sunt datorate culpei reclamantului, nu pot fi primite deoarece din probatoriu administrat în cauza rezulta fără dubiu că intervențiile chirurgicale au avut ca si cauza inițiala accidentul de circulație coroborat cu complicațiile apărute ulterior independente de voința sa, fapt confirmat si de expertiza medico-egală efectuată în cauza. Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că niciodată nu s-a afirmat ca a căzut pe scări și ca urmare a acestei căzături i s-a rupt tija, ci a afirmat și probat - declarația testimoniala filele 85, 92 și acte medicale - ca pe drum drept s-a rupt tija care a dus la căderea sa, și nu pe scări așa cum eronat s-a susținut. . prin cădere în termeni medicali înseamnă deplasare în direcții opuse în plan vertical a capetelor rupte a tijei, expresia cădere pe scări apărând prima data in raportul de expertiza medico-legal în mod eronat, neraportat la declarațiile testimoniale.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate de pârâți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse la dosar, Curtea constată întemeiat, în parte, apelul pârâtului M. C. ( sub aspectul daunelor morale la care a fost obligat) și neîntemeiat apelul pârâtei S.C. A. Românească S.A. – A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T., pentru următoarele considerente:

Reclamantul L. F. C. a solicitat instanței, prin cererea introdusă la 30.04.2010, obligarea pârâților M. C. și B. Asigurărilor de A. din România S.C. A. Românească - A. S.A., la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 100.000 euro daune morale, apărute după data de 25.06.2007, rezultate în urma complicațiilor vătămării corporale survenite în urma accidentului rutier produs în data de 21 noiembrie 2005.

Integritatea fizică a persoanei este un atribut esențial și nu un drept fundamental al persoanei. În concordanță cu acest principiu, astăzi unanim admis, în societatea modernă se impune o compensare de natură pecuniară pentru orice atingere corporală suferită de victimă, nu dor prin sistemul asigurărilor sociale.

În mod firesc, în cadrul vieții în societate, libertatea individuală se lovește de libertatea altuia și interesele legitime ale unora pot fi exercitate în detrimentul altora. Regulile sociale marchează, în aceste condiții, limitele ”licitului” și ”ilicitului”.

Obligația oricărei persoane de a repara integral prejudiciul cauzat alteia conturează categoria juridică deosebit de complexă a răspunderii civile, care este o categorie fundamentală nu numai a dreptului civil, dar și a dreptului în totalitatea sa ea acoperind o sferă largă de raporturi juridice și de situații de viață devenind astfel un complement necesar și al alor forme de răspundere juridică.

Caracteristica esențială a răspunderii civile în general, și în același timp elementul care o distinge de orice altă formă a răspunderii juridice, constituind totodată și punctul de legătură cu fiecare dintre aceste forme este obligația de a repara.

O probă intangibilă care incumbă victimei întotdeauna este aceea a prejudiciului său și împotriva acestui prejudiciu autorului faptei prejudiciabile. Prejudiciul este un element esențial, sine qua non al răspunderii civile și, totodată, un element distinct, de sine stătător față de celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, respectiv, capacitatea delictuală a acestuia în momentul săvârșirii faptei ilicite.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite este susceptibil de reparare numai dacă sunt întrunite anumite condiții, respectiv ca prejudiciul să fie: cert, personal, direct, să rezulte din atingerea unui drept sau cel puțin a unui interes legitim și să nu fi fost reparat încă.

În ceea ce privește condiția ca prejudiciul să nu fi fost reparat, ca și condiție pentru existența prejudiciului, aceasta pornește de la principiul general al răspunderii civile, conform căruia repararea prejudiciului trebuie să înlăture integral efectele negative ale faptei ilicite. Repararea prejudiciului înseamnă o restitutio in integrum, iar dreptul la repararea prejudiciului ( denumit inclusiv în documentele internaționale – de exemplu, Rezoluția privind repararea prejudiciului în caz de leziuni corporale și deces, adoptată de Comitetul de Miniștrii ai Consiliului Europei la 14 martie 1975) este definit ca fiind dreptul victimei de a fi pusă într-o situație cât mai apropiată posibil de cea pe care a avut-o anterior producerii faptului prejudiciabil.

Pe lângă prejudiciul material, victima poate suferi și un prejudiciu moral (cel care nu aduce atingere patrimoniului) ce reprezintă suferințe sau neplăceri de ordin fizic sau psihic, consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale legării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute al e personalității umane, definind-o. asemenea, valori ce definesc personalitatea umană complexă sunt: integritatea corporală și sănătatea, existența fizică a persoanei, sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de dragoste și afecțiune, demnitatea, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, numele, domiciliul, etc.

Spre deosebire de prejudiciile materiale, cele morale sunt intens legate de persoana umană, în sensul că aduc atingere persoanei în mod direct, nemijlocit, lovind fie în existența sa ca entitate bio-psihică ( de exemplu, aspectele nepatrimoniale ale prejudiciilor corporale), fie în sentimentele sale de dragoste și afecțiune ( de exemplu, cauzarea morții unei persoane apropiate).

Vătămările aduse integrității corporale și sănătății constituie un domeniu aparte, în care se întâlnesc concomitent ambele feluri de prejudicii, atât materiale, cât și morale.

„Ființa umană, prin ansamblul trăsăturilor bio-psiho-fizice, morale și sociale ce o definesc, ilustrează legătura indisolubilă, obiectivă dintre materie și conștiință, dintre aspectele materiale și cele spirituale ale existenței sale”. Atingerea de orice fel adusă integrității fizice sau sănătății unei persoane se concretizează într-o suită de rezultate negative, între care se pot identifica, aproape întotdeauna, consecințe atât de natură patrimonială, cât și de natură morală.

Este posibil ca prejudiciile materiale și morale cauzate prin aceiași faptă ilicită să apară total sau distincte, fără o legătură între ele, singurul element de legătură fiind cauza comună.

Așadar, integrității fizice, corporale și sănătății, - ca atribute esențiale ale ființei umane – le pot fi aduse o . vătămări, în cadrul cărora se regăsesc ambele feluri de prejudicii: patrimoniale sau morale.

Evaluarea prejudiciilor morale pune problema evaluării suferințelor psihice și fizice îndurate de victimă, evaluarea prejudiciului estetic ( unde sexul și vârsta victimei sunt elemente importante ce trebuie luate în considerare), a prejudiciului de agrement ( prin raportare la: concepția restrictivă – limitată la pierderea bucuriei unui sport sau a posibilității de a petrece într-un alt mod timpul liber sau concepția extinctivă – ce exprimă pierderea calității vieții victimei handicapate în toate actele sale cotidiene).

Având în vedere că prejudiciul de agrement al victimei se va prelungi pe tot parcursul vieți sale, starea anterioară a victimei trebuie luată în considerare, astfel încât să nu se indemnizeze decât pierderea speranței de viață a victimei, imputabilă accidentului.

Principiul reparării prin echivalent a prejudiciilor născute dintr-o daună corporală exprimă într-o sumă de bani ceea ce este esențial și strict personal pentru victimă: suferințele sale, prejudiciul său estetic, privarea de bucuriile unei vieți normale.

Principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită presupune că autorul prejudiciului răspunde integral, iar pentru că repararea să fie cu adevărat integrală, în vederea înlăturării tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite și a restabilirii pe cât posibil a situației anterioare, în principiu, repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură, repararea prin echivalent fiind concepută ca o alternativă, pentru ipoteza în care repararea în natură nu mai este posibilă.

În materia prejudiciului corporal prin natura lucrurilor, principiul este cel al reparării prin echivalent, prin plata unor despăgubiri bănești.

În ziua evaluării prejudiciului printr-o hotărâre judecătorească, mărimea prejudiciului corporal este luată în mod normal în considerare, fie prin evaluarea cheltuielilor viitoare medicale sau para-medicale, fie prin evaluarea pierderii veniturilor profesionale sau a prejudiciului funcțional de agrement.

Totuși, viitorul este întotdeauna incert, iar starea victimei poate fie să se amelioreze, fie să se agraveze față de previziunile optimiste sau mai pesimiste făcute în momentul adoptării hotărârii.

Această agravare sau diminuare, chiar dispariția prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, sub aspect procedural, dă dreptul persoanei interesate să se adreseze instanței civile cu o nouă acțiune, pentru a obține, după caz, majorarea, micșorarea sau sistarea despăgubirilor acordate.

Agravarea prejudiciului echivalează cu apariția unui nou prejudicioși având caracter de certitudine, dă dreptul la o nouă acțiune în justiție pentru acordarea despăgubirilor.

În practica judecătorească sunt numeroase cazurile în care se cere revizuirea despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciilor cauzate printr-o faptă ilicită, în vederea majorării, reducerii sau sistării acestora, ca urmare a agravării, diminuării sau dispariției prejudiciului stabilit prin hotărârea judecătorească inițială, cele mai frecvente având ca obiect prejudiciile rezultate din vătămarea integrității corporale și sănătății.

În acest domeniu al vătămării aduse integrității corporale și sănătății, revizuirea evaluării prejudiciilor cauzate, este posibilă întrucât, pe de o parte, hotărârea pronunțată în materia despăgubirilor nu au autoritate de lucru judecat, în sensul că sunt admisibile cererile pentru reexaminarea acestor despăgubiri, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, cu nuanțe, după cum cererile au ca obiect majorarea, scăderea sau sistarea plății despăgubirilor acordate și după modalitatea concretă de plată – sumă globală sau prestație periodică – principiu care este aplicat frecvent de instanțele judecătorești, iar pe de altă parte, această reevaluare a prejudiciilor este permisă chiar de principiul fundamental al răspunderii civile delictuale – principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat. Astfel, dat fiind specialitatea deosebită a prejudiciilor rezultate din vătămarea integrității corporale sau a sănătății, dacă nu s-ar admite în anumite condiții revizuirea evaluărilor, practic, repararea integrală a prejudiciilor suferite nu ar mai fi posibilă.

Se impune o distincție între agravarea prejudiciilor și diminuarea lor.

În ceea ce privește agravarea prejudiciilor, este necesară o diferențiere între agravarea prejudiciului și, implicit apariția unui prejudiciu nou.

Lato-sensu, agravarea prejudiciului presupune un prejudiciu anterior evaluat, care se agravează, stricto-sensu, agravarea prejudiciului ca temei al acordării unor despăgubiri suplimentare, impune dovada apariției unui prejudiciu nou, având drept cauză aceiași faptă ilicită. Deși autoritatea de lucru judecat se opune unei noi cereri având același obiect cu cererea de a determinat pronunțarea hotărârii judecătorești anterioare, agravarea prejudiciului este considerată ca un prejudiciu nou, dacă prejudiciul viitor nu a fost evaluat precedenta hotărâre judecătorească, în alți termeni, dacă se face proba apariției unui prejudiciu nou cu caracter de certitudine, prejudiciu ce urmează să fie raportat în baza prejudiciului general al răspunderii civile delictuale, respectiv principiul reparării integrale. Prejudiciul nou este cel care nu a făcut obiectul nici unei evaluări și al unei noi reparații anterioare și, ca urmare, atâta timp cât victima nu a cerut reparația, nici o autoritate de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, purtând asupra aceluiași obiect, nu se poate opune la această cerere diferită a victimei.

Realitatea se prezintă într-o manieră mult mai subtilă: prejudiciul rămâne același în substanța sa, însă evoluția sa arată că prejudiciul nu a fost reparat în întregime, întrucât agravarea ulterioară a rămas în afara câmpului primei evaluări drept pentru care, această agravare ulterioară este calificată ca un prejudiciu nou.

În practică s-au acordat despăgubiri suplimentare ca urmare a agravării prejudiciului stabilit de prima hotărâre judecătorească, agravare determinată de aceiași faptă ilicită, cu toate că în hotărârea pronunțată inițial, despăgubirea a fost acordată sub forma unei sume globale.

Întreaga agravare a prejudiciului trebuie să fie despăgubită întrucât incapacitatea funcțională, handicapul antrenează efectiv cheltuieli noi sau însăși starea victimei este cea care se agravează.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, susținute de o vastă practică judiciară în materie, Curtea reține că demersul judiciar de față inițiat de reclamantul L. F. C. la data de 30.04.2010, prin care se solicită daune materiale și morale pentru prejudiciul suferit de acesta, ulterior finalizării procesului penal ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Lugoj, este atât legal – prin prisma dispozițiilor art. 998 și 999 C.civ., cât și întemeiat, susținut și dovedit cu înscrisurile anexate la dosar.

Astfel, este evident că după pronunțarea sentinței penale nr. 38/22 ianuarie 2007, starea sănătății reclamantului L. F. C., victimă a accidentului rutier produs din culpa pârâtului M. C. la 25 noiembrie 2005, s-a înrăutățit, ceea ce a impus necesitatea efectuării de către acesta a încă trei intervenții chirurgicale – două în Timișoara, în perioada octombrie-noiembrie 2007 și cea de a treia în București, în septembrie 2009, elocvente în acest sens fiind actele medicale aflate la filele 32-36 dosar, susținute și confirmate pe deplin și de raporturile de expertiză medico-legală ce a concluzionat că leziunile suferite de reclamant în accidentul din 25 noiembrie 2005 au suferit complicații deschise, cu timp de 9 luni de îngrijiri medicală, acestea prezentând coxartroză dreaptă incipientă și scurtarea membrului pelvin drept cu 3 cm, ceea ce a necesitat susținere planetară rezultând astfel un prejudiciu morfo-funcțional cu caracter permanent, putând fi asimilat noțiunii de infirmitate fizică permanentă.

Această agravare a stării de sănătate a reclamantului dovedită fără dubiu cu actele medicale anexate, a fost subliniată și confirmată și de probele testimoniale administrate, martorii subliniind faptul că reclamantul, pe lângă durerile fizice mari, a suferit și o cădere psihică, devenind o persoană interiorizată, marcată afectiv de agravarea stării de sănătate, cu consecința incapacității gradului doi de invaliditate.

Principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită presupune ca autorul prejudiciului să răspundă integral, iar pentru ca repararea să fie cu adevărat integrală, în vederea înlăturării consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite și a restabilirii pe cât posibil a situației anterioare, în cauza de față, urmare a agravării prejudiciului – ceea ce echivalează cu apariția unui prejudiciu nou – cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata daunelor materiale și morale suferite după pronunțarea hotărârii penale inițiale, est pe deplin justificată și legală.

Astfel fiind, susținerile pârâtei-apelate S.C. A. Românească - A. S.A. privind autoritatea de lucru judecat ce rezultă și s-ar opune din sentința penală nr. 38/22 ianuarie 2007 a Judecătoria Lugoj prin care s-au acordat ( și plătit deja) reclamantului daune materiale și morale, sunt nefondate, întrucât, așa cum am mai subliniat, în acest domeniu al vătămării aduse integrității corporale și sănătății, evaluarea prejudiciilor cauzate este posibilă, întrucât hotărârile pronunțate în materia despăgubirilor nu au autoritate de lucru judecat, fiind admisibile cererile pentru reexaminarea acestor despăgubiri.

Reevaluarea prejudiciilor este permisă chiar de principiul fundamental al răspunderii civile delictuale – principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.

În speța de față, starea de sănătate a reclamantului L. F. C. s-a înrăutățit, cu consecința directă și imediată a agravării prejudiciului suferit de acesta, care, cum corect a reținut și instanța de fond, este un prejudiciu mare, ce nu a fost evaluat de precedenta hotărâre judecătorească și care se impune a fi reparat în baza principiului general al răspunderii civile delictuale.

De asemenea, apar ca nefondate și neverosimile susținerile pârâtului-apelant M. C. potrivit cu care nu are nici o culpă în intervențiile chirurgicale efectuate și suportate de reclamant, ulterior procesului penal, fiind evident că accidentul de circulație a cărui victimă a fost reclamantul se află și la baza suferințelor fizice și psihice trăite atât la momentul producerii accidentului, toamna anului 2005, cât și ulterior, urmare a înrăutățirii stării de sănătate. Apărările pârâtului M. C. potrivit cu care, intervențiile chirurgicale ulterioare se datorează culpei exclusive a reclamantului, care a căzut pe scări, sunt nefondate, întrucât tocmai problemele medicale existente deja la membrul inferior drept, generate de accident, cu complicațiile ulterioare, au creat premise căderii reclamantului pe scări, eveniment ce nu-i poate fi imputat reclamantului.

De altfel, agravarea stării de sănătate a reclamantului, și complicațiile ulterioare, care au dus în final la încadrarea reclamantului în gradul II de invaliditate și pensionare, au dus, pe lângă suferințele fizice îndurate, și la trăiri psihice profunde, ce au necesitat internări ale reclamantului și control medical de specialitate.

Concluzionând, Curtea reține că în cauză reclamantul a făcut dovada certă a noului prejudiciu suferit după pronunțarea sentinței penale nr. 38/22 ianuarie 2007, iar daunele materiale și morale acordate acestuia sunt susținute și confirmate de înscrisurile anexate la dosar, fiind și în deplină concordanță cu dispozițiile art. 54 și 49 din Legea nr. 136/1995 ( în ceea ce privește asigurătorul) și respectiv art. 998-999 C. civ., pentru pârâtul persoană fizică, autor al faptei prejudiciabile.

În ceea ce privește daunele morale stabilite în sarcina pârâtului M. C., având în vedere și daunele morale acordate reclamantului prin asigurător, în limita maximă stabilită de lege pentru anul 2005, Curtea apreciază că suma de 50.000 lei este potrivită pentru recuperarea prejudiciului moral produs, la cuantificarea ei ținându-se cont de toate circumstanțele cauzei și valorificând și practica judiciară națională și europeană în materie. Cu alte cuvinte, fără a subestima prejudiciul moral evident suferit de reclamant, se apreciază că suma solicitată de acesta cu titlu de daune morale – 100.000 euro este excesivă și încalcă raportul de proporționalitate, având un caracter nerezonabil. Astfel fiind, Curtea apreciază că suma stabilită în sarcina pârâtului M. C. cu titlu de daune morale – 125.000 lei, nu respectă principiul echității în determinarea cuantumului sumei acordate cu acest titlu, știut fiind că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințele de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor legate și sumele acordate.

În raport de acestea, Curtea constată că daunele morale stabilite de prima instanță în sarcina pârâtului M. C., de 125.000 lei, nu respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri, stabilind cuantumul daunelor morale datorate de acesta la 50.000 lei.

Potrivit tuturor acestor considerente, în baza art. 296 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. Românească - A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T. împotriva sentinței civile nr. 1815/PI/19.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Va admite apelul declarat de pârâtul M. C. împotriva aceleiași sentințe și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant la suma de 50.000 lei, urmând a se menține în rest dispozițiile sentinței civile.

Văzând și dispozițiile art. 274 c.pr.civ. în raport cu soluția de respingere a apelului declarat de pârâta pârâta S.C. A. Românească - A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T., va dispune obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 200 lei cheltuieli de judecat parțiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de pârâtul M. C., cu domiciliul în Timișoara, ., . împotriva sentinței civile nr. 1815/PI/19.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul L. F. C. cu domiciliul în Caransebeș, ., ., J. C. S., pârâtul B. Asigurărilor de A. din România cu sediul în București, .. 40-40 bis, ., pârâta D. N. S. S. a.d.o. cu sediul în N. S., Blvd. Mihajla Pupina 8, cod_ reprezentată în România de pârâta S.C. A. Românească - A. S.A. cu sediul procesual ales în Timișoara P-ța Consiliul Europei, nr. 1, J. T..

Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că reduce cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant la suma de 50.000 lei. Menține în rest dispozițiile sentinței civile.

Respinge apelul declarat de pârâta S.C. A. Românească - A. Vienna Insurence Group S.A. București – prin Sucursala T., împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă pârâta S.C. A. Românească - A. Vienna Insurence Group S.A. București să plătească reclamantului suma de 200 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 mai 2014.

Pentru

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. G. C. P.

Aflat în C.O.

Semnează

Vicepreședinte C.A.T.

C. L.

GREFIER,

R. P.-D.

Red. M.G.. /29.06.2014

Tehnored. R.P.D. – 17.07.2014

Primă instanță: Tribunalul A.: Judecător C. B.

7EX/SM

Se comunică

  1. pârât-apelant M. C., cu domiciliul în Timișoara, ., ., J. T.
  2. reclamantul –intimat L. F. C. cu domiciliul în Caransebeș, ., ., J. C. S.,
  3. pârât-intimat B. Asigurărilor de A. din România cu sediul în București, .. 40-40 bis, .,
  4. pârâta-intimată D. N. S. S. a.d.o. cu sediul în N. S., Blvd. Mihajla Pupina 8, cod_
  5. pârâta –apelantă S.C. A. Românească - A. S.A. cu sediul procesual ales în Timișoara P-ța Consiliul Europei, nr. 1, J. T..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA