Anulare act. Decizia nr. 1960/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1960/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1960/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1960

Ședința publică din 9 octombrie 2012

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M. A., prin P., și S.C. PORTO P. SRL împotriva deciziei civile nr. 158/A/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă, în contradictoriu cu

reclamantul V. R. și pârâții C. L. al M. A. și S.C. E. P. SRL, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av. C. Gh. P. în reprezentarea recurentei S.C. Porto P. SRL, reclamantul V. R. personal și asistat de av. L. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul V. R. a depus la dosar întâmpinare iar recurentul M. A., prin P., dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, conform citativului.

Instanța comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentei S.C. Porto P. SRL, care depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei de timbru și pune în discuție competența de soluționare a prezentei cauzei, solicitând transpunerea în vederea soluționării pe rolul Secției II Civilă pe care o consideră competentă.

Cu privire la această excepție, reprezentantul reclamantului V. R. solicită respingerea acesteia și susține că este competentă Secția I Civilă, având în vedere că în speță este vorba despre un litigiu vizând un imobil. Depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța, având în vedere obiectul prezentei cauze și acțiunea formulată cu privire la un imobil, apreciază că în mod corect a fost investită Secția I Civilă cu judecarea prezentului litigiu și respinge cererea de transpunere a acestuia pe rolul Secției II Civilă (fostă Comercială).

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei S.C. Porto P. SRL, solicită admiterea recursului declarat, casarea în parte a deciziei recurate cu trimitere la Tribunalul A., ca instanță de fond, față de valoarea obiectului cauzei. Arată că, dacă tribunalul a reținut anularea acțiunii reclamantului ca nelegală, acesta trebuia să investească instanța competentă.

Cu privire la recursul pârâtului M. A., prin P., solicită admiterea acestuia.

Reprezentantul reclamantului V. R. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea deciziei Tribunalului A. ca temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

P. decizia civilă nr. 158/A18.04.2012, Tribunalul A. Secția Civilă a admis apelul declarat de reclamantul V. R. împotriva sentinței civile nr. 1280/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. pe care a anulat-o cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei la Judecătoria A..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că așa cum rezultă din dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, instanța este cea care verifică legalitatea plății taxei judiciare de timbru și tot ea este cea care stabilește această taxă.

Este evident că așa se interpretează textele legale, întrucât instanța fiind investită cu verificarea legalității taxei de timbru, este cea care și pune în vedere părții cuantumul acesteia. Ori apelantul a plătit o taxă de timbru de 317 lei, iar așa cum rezultă din citația aflată la fila 64 dosar reclamantul a fost citat cu mențiunea de a indica actele a cărei nulitate o solicită, de a efectua minuta timbrării și de a timbra la valoarea contractului. Ori, aceste dispoziții pe de o parte nu au fost impuse cu sancțiunea anulării acțiunii, dar mai mult nu pot duce la anularea ca netimbrată a cererii, întrucât nu este stabilită nicio sumă și mai mult de atât apelantul reclamant a timbrat cu o anumită sumă de bani, instanța fiind aceea care în caz că aprecia timbrarea ca insuficientă să-i stabilească suma legală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții M. A. reprezentat de P. și S.C. Porto P. SRL.

Recursul M. A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299, 301, 302 – 304 și 312 Cod proc.civ., iar în fapt pe aceea că tribunalul a făcut o interpretare greșită a legii întrucât nu a observat că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a indica actele a căror nulitate o solicită, de a întocmi minuta timbrării și de a timbra pe cale de consecință și că, neîndeplinindu-și aceste obligații, în mod corect i-a fost aplicată sancțiunea anulării cererii.

Pârâta S.C. Porto P. SRL și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., susținând același lucru ca și instituția pârâtă recurentă, adică faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare a cererii, situație în care, în mod justificat, i s-a anulat acțiunea.

În plus, s-a susținut că, încă de la instanța de fond a invocat necompetența materială de primă instanță a Judecătoriei A. întrucât, potrivit criteriului valoric, această competență revenea, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod proc.civ., Tribunalului A., adică tocmai instanței care a admis apelul și care, trebuia să anuleze în tot sau în parte sentința Judecătoriei A. și să rețină cauza spre rejudecare care, în plus, are și un caracter comercial.

P. întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant V. R. a solicită respingerea ca nefondate a ambelor recursuri, considerând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii la cauza dedusă judecății.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursurile sunt nefondate.

Rezultă astfel - contrar susținerilor celor doi recurenți – că simpla menționare pe citație de către instanța de fond a obligației reclamantului de a întocmi minuta timbrării și de a timbra, nu echivalează cu îndeplinirea conformă a dispozițiilor legale în materie (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997), care impun instanței a stabili cuantumul exact al acestei sume, condiție fără de care o acțiune nu poate fi anulată.

Cum în cauză, instanța nu a stabilit un cuantum determinat al taxei de timbru pe care să-i pună în vedere reclamantului să o plătească, rezultă că neplata ei nu se datorează culpei imputabile a acestuia, din care cauză nu putea fi sancționat prin anularea acțiunii.

P. urmare, recursul instituției pârâte – care se întemeiază doar pe acest unic aspect – se constată a fi nefondat, după cum nefondată este și susținerea similară din recursul pârâtei S.C. Porto P. SRL.

Recursul acesteia din urmă este, însă, nefondat și prin prisma celuilalt motiv de recurs.

Excepția necompetenței Judecătoriei A. în soluționarea în primă instanță a cauzei pe care pârâta S.C. Porto P. SRL a invocat-o la termenul de judecată din 07.02.2012 nu a fost examinată de această instanță care, în schimb, a soluționat cauza pe o altă excepție, cea a netimbrării actului (excepție care, într-o ordine firească a excepțiilor procedurale trebuie analizată subsecvent celei privind necompetența, pentru că numai o instanță a cărei competență s-a stabilit corect, își putea asuma dreptul de a analiza acțiunea pe baza unor excepții de procedură sau de fond).

Societatea pârâtă a acceptat soluția Judecătoriei A., respectiv nu a atacat-o cu apel pentru aspectul anterior menționat, din care cauză nu poate invoca direct în recurs un atare motiv.

În plus, potrivit normelor în vigoare la momentul la care societatea recurentă a fost citată pentru prima dată ca pârât în cauză:16.01.2012 (fila 66 dosar de fond ), respectiv art. 158-159 Cod proc.civ., doar necompetența generală a instanțelor poate fi invocată de părți sau judecător în orice stare a pricinii (fiind, deci, considerat un motiv de recurs de ordine publică în sensul art. 306 alin. 2 Cod proc.civ.), nu și necompetența materială a acestora (ca în cauza de față).

Totodată, se impune a fi menționată și împrejurarea că, independent de faptul că la data soluționării acțiunii la fond era consacrată deja concepția monistă a Codului civil în vigoare (care împiedică diferențierea între cauzele civile clasice și cele considerate înaintea intrării lui în vigoare a fi comerciale), prin faptul că obiectul cauzei are drept scop restabilirea unui drept real asupra imobilelor în discuție, chiar dacă ele ar face parte dintr-un fond de comerț, natura cauzei este considerată în doctrină și jurisprudență a fi una civilă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții M. A. și S.C. Porto P. SRL împotriva deciziei civile nr. 158/A/18.04.2012 a Tribunalului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții M. A., prin P., și S.C. Porto P. SRL împotriva deciziei civile nr. 158/A/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red.D.C./10.10.2012

Tehnored L.P./22.10.2012/Ex.2

Primă instanță: H. B. – Judecătoria A.

Instanța de apel:A. Ș., H. O. – Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1960/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA