Anulare act. Decizia nr. 606/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 606/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 606/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.606
Ședința publică din 18 iunie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. B. CREȘTINE B. TIMIȘOARA împotriva Deciziei civile nr.536/A din 05.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta U. DE V. TIMIȘOARA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 16.06.2014 concluziile scrise formulate de pârâta intimată U. de V. Timișoara.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.06.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.536/A din 5 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de reclamanta C. B. Creștine B. împotriva Sentinței civile nr.4768/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata U. de V. Timișoara.
Astfel, tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, respectiv Sentința civilă nr.4768/2012, prin care s-au dispus următoarele: a fost admisă în parte cererea de revizuire formulată de reclamanta revizuentă C. B. Creștine B. Timișoara în contradictoriu cu pârâta U. de V. Timișoara; a fost schimbată Sentința civilă nr.4287/20.04.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.1249/2006, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; pe fond, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta C. B. Creștine B. Timișoara a solicitat in contradictoriu cu pârâta U. de V. Timișoara revizuirea sentinței civile nr.4287/20.04.2006 din dosarul nr.1249/2006 al Judecătoriei Timișoara și să se constate vicierea consimțământului Comunității B. de la data înstrăinării forțate a terenului proprietatea sa în suprafață de 935 mp, situat în Timișoara, ., colț cu . se anuleze contractul nr.2390/1962 autentificat de fostul notariat de Stat Timișoara.
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr.4287, pronunțată la data de 20.04.2006, în dosarul civil nr.1249/25.01.2006, fără a intra în cercetarea fondului, a respins acțiunea formulată și precizată de către C. B. Creștine B. cu sediul în Timișoara, ., jud.T. prin admiterea excepției invocate de pârâtă, respectiv a excepției lipsei calității procesuale active a Comunității B.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că titulara cererii nu a făcut dovada faptului că ea este continuatoarea părții contractante, așadar acțiunea a fost formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, respectiv, acțiunea în anulare a fost formulată de către reclamanta C. B. Creștine B. Timișoara iar „actul juridic atacat a fost încheiat în calitate de cumpărător" de către C. Creștină Baptistă Română din Timișoara.
Prin prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art.322 al.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, revizuenta C. B. Creștine B. Timișoara a solicitat instanței să dispună revizuirea sentinței civile nr.4287 pronunțată la data de 20.04.2006 în dosarul nr.1249/2006 de către Judecătoria Timișoara, în sensul constatării în baza înscrisurilor noi descoperite că aceasta are calitate procesuală activă.
Art.322 pct.5 Cod procedură civilă prevede că se pot introduce cereri de revizuire împotriva unor hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare: „5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere autorizația nr.73/1951, s-a reținut, față de conținutul acestuia (din care rezultă că numita C. Bisericească Creștină Baptistă Română Timișoara atestă dreptul de exercitate a Cultului de către o biserică ce îi este arondată) că nu pot exista dubii în ce privește calitatea Comunității de entitate cultică, ce a existat și există ca parte componentă a acestuia (și la care sunt arondate biserici baptiste de pe un anumit teritoriu) și că aceasta are caracter de continuitate ca persoană juridică. Prin urmare, comunitatea ca parte componentă a cultului baptist nu putea fi desființată în toată această perioadă.
Așadar, având în vedere înscrisul precum și atestatul nr.422/13.06.2006, se dovedește faptul că reclamanta C. B. Creștine B. Timișoara a avut în decursul timpului în denumirea sa și specificația Romană, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.322 pct.5 Cod procedură civilă (înscrisul a existat la data pronunțării hotărârii, nefiind ulterior acestui moment, însă nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentei, motiv pentru care s-a admis în parte cererea de revizuire și a fost schimbată sentința civilă nr.4287/20.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.1249/2006, în sensul că, reținând faptul că titulara cererii este continuatoarea părții contractante, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Din întreg probatoriul administrat, respectiv proba cu înscrisurile anexate la dosar, instanța a constatat că pe fond acțiunea reclamantei este neîntemeiata în ceea ce privește anularea contractului de vânzare cumpărare nr.2390/1962, autentificat de fostul Notariat de Stat Timișoara, constatându-se faptul că reclamanta nu a adus probe admisibile în sensul dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă din care se rezulte că terenul a fost vândut sub prețul practicat la acel moment pe piață, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.1169 C.civ. coroborat cu prevederile art.948, art.964 cod civil și a respins acțiunea formulată și precizată ca nefondată.
Văzând dispozițiile art.322 pct.5 și pct.7 din codul de procedură civilă și pentru considerentele mai sus dezvoltate, instanța a admis în parte cererea de revizuire formulată de către reclamanta revizuentă C. B. Creștine B. Timișoara în contradictoriu cu pârâta U. de V. Timișoara și a schimbat sentința civilă nr.4287/20.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.1249/2006, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea așa cum a fost formulată și precizată, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.4768/03.10.2012 a declarat apel reclamanta C. B. Creștine B. Timișoara, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul schimbării dispoziției de respingere a cererii de anulare a contractului de vânzare cumpărare nr.2390/1962, autentificat de către fostul Notariat de Stat Timișoara între C. Creștină Baptistă Română din Timișoara și Institutul Pedagogic de cinci ani din Timișoara privind vânzarea forțată prin vicierea consimțământului Comunității B. și la un preț derizoriu în baza Decretului Consiliului de Stat al RPR nr.278/61, a terenului în suprafață de 935 mp situat în Timișoara ., colț cu . CF nr.5910 Timișoara Elisabetin, nr.top 9598, și a admiteri cererii de anulare a acestui contract de vânzare-cumpărare, a păstrării dispoziției privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Comunității B., respectiv de recunoaștere a calității procesuale active a Comunității Creștine B. Timișoara.
Instanța de rejudecare în mod eronat a concluzionat cele reținute în hotărâre, întrucât chiar instanța se contrazice prin lucrările sale, în sensul că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 20.06.2012, aceasta a pus în vedere Comunității B. să formuleze obiectivele expertizei, precum și interogatoriul pârâtei, prorogând pentru data de 19.09.2012 discutarea întregului probatoriu propus de către C. Baptistă (respectiv proba testimonială, expertiză de specialitate pentru evaluarea terenului și a stabilirii decalajului de preț între data achiziționării și data preluării forțate, interogatoriul pârâtei, pentru ca apoi în ședința din 19.09.2012 să respingă aproape în totalitate probatoriul propus, admițând doar proba cu înscrisuri.
S-a reținut că din înscrisurile depuse instanța ar fi putut concluziona faptul că vânzarea a fost forțată, că prețul vânzării a fost un preț derizoriu, existând un decalaj de preț de 1 la 10, respectiv prețul vânzării forțate a fost de aproximativ 30 de ori mai mic față de prețul plătit de Comunitate pentru achiziționarea terenului.
S-a menționat că, consimțământul Comunității B. a fost viciat, fiind vorba de un decret comunist abuziv, element de altfel suficient pentru anularea unui contract de vânzare-cumpărare.
Dacă instanța a avut o incertitudine asupra probelor necesare pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta avea obligația să admită probatoriul solicitat, dar instanța se contrazice atunci când afirmă că nu ar fi probat, dar le-a interzis acest lucru prin respingerea aproape în totalitate a probatoriului propus. Apoi, instanța nu dezvoltă motivele ce stau la baza dispoziției luate în conformitate cu regulile de procedură civilă, ci se pronunță prin respingerea anulării contractului de vânzare-cumpărare, păstrând astfel nedreptatea făcută Comunității B. în perioada comunistă pe care o dublează cu o altă nedreptate, aceea de împiedicare a credincioșilor baptiști aparținând Comunității Timișoara de a-și redobândi dreptul legitim, acela de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de OUG nr.94/2000, aprobată prin Legea nr.501/2002, așa cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății, justiției și alte măsuri adiacente. Potrivit prevederilor OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut unor culte religioase din România, C. Baptistă Timișoara are dreptul de a lua măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a acestui teren, inclusiv la restituirea în natură a porțiunii de teren aflată „ liberă de construcții.
Când au cerut instanței admiterea probei cu expertiză de specialitate, prin aceasta au dorit să se stabilească ceea ce se deduce din înscrisuri și din contractul de vânzare-cumpărare. Așadar, instanța a refuzat să le admită, cu excepția înscrisurilor, probele propuse și, în plus, deși înscrisurile depuse la dosar erau edificatoare, aceasta a refuzat să concluzioneze - pe baza raționamentului inductiv sau deductiv - și să stabilească existența faptului generator de drepturi, respectiv îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare. Prețul derizoriu, așa cum reiese din înscrisuri, rezultă din decalajul de preț existent între prețul la care C. Baptistă a dobândit terenul, acela de 60.000 lei și prețul la care C. Baptistă a fost obligată prin așa zisele „dispoziții legale” ale autorităților comuniste să-și înstrăineze terenul pentru prețul de 2084 Iei. Raportul între cele două prețuri este de aproximativ 1 la 30, prețul vânzării forțate fiind de aproximativ 30 de ori mai mic față de prețul plătit de comunitate pentru achiziționarea terenului. O comparație absolut obișnuită între cele două prețuri, prețul de achiziție al terenului de către C. Baptistă și prețul de înstrăinare forțată a acestuia.
În ce privește structura și conținutul hotărârii a arătat că, deși motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, accesibilă, convingătoare, concretă și omogenă, a solicitat a se observa neîndeplinirea acestor condiții, în sensul că instanța a reținut în mod neconvingător, sec, faptul că nu ar fi aduse probe admisibile „din care să rezulte că terenul a fost vândut sub prețul practicat la acel moment pe piață", fără a se apleca asupra vicierii consimțământului Comunității B., viciere produsă printr-un decret comunist, respectiv Decretul Consiliului de Stat al RPR nr.278/61, prin care s-a dispus vânzarea terenului de către C. Baptistă către Institutul Pedagogic de cinci ani Timișoara.
Prima instanță nu a evaluat motivele de fapt și de drept invocate în apărare și nici argumentele aduse în sprijinul pretențiilor pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare forțată.
În final a arătat că hotărârea nu a fost semnată de judecător, cea comunicată nu poartă semnătura președintelui de complet, aceasta contrar dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Intimata U. de V. a depus întimpinare la apelul formulat de apelanta-revizuentă C. B. Creștine B. Timișoara, solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței civile nr.4.768/03.10.2012, emisă de Judecătoria Timișoara, ca temeinică și legală.
În primul rând, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește temeiul de drept, respectiv Codul civil de la 1864. După cum reclamanta însăși recunoaște, aceasta avea posibilitatea de a uza de prevederile legii speciale, respectiv OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Or, potrivit deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Prin urmare, revizuenta-apelantă nu are posibilitatea de a opta între legea specială și legea generală, sens în care acțiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.
In subsidiar, în măsura în care acțiunea se consideră a fi introdusă în temeiul dispozițiilor OUG nr.94/2000, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de lege, respectiv depunerea cererii de retrocedare la Comisia specială de retrocedare conform art.4 al.l din Ordonanța de urgență, în termenul de 6 luni prevăzut de art.II din titlul II al Legii nr.247/2005.
În continuare s-a arătat ca prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanta nu a făcut dovada „prețului derizoriu" pentru a putea invoca „donația deghizată". A precizat că doctrina juridică și jurisprudența instanțelor judecătorești au sancționat numai extrem de rar contracte de vânzare-cumpărare pentru preț derizoriu, exemplele date referindu-se la situații absurde, precum înstrăinarea unui apartament pentru suma de 100 lei - ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, comparația făcută de revizuenta-apelantă între prețul de achiziționare din anul 1949 și prețul de vânzare ulterioară din anul 1962 nu reprezintă o dovadă prin ea însăși, întrucât în decurs de 13 ani prețul proprietăților a variat considerabil. În același timp, este de notorietate că în contextul politic al începutului decadei 1960-1970 nu se tranzacționau proprietăți imobiliare, lipsind interesul pentru astfel de operațiuni, sens în care și prețul „pieței" era foarte mult redus.
De asemenea, s-a arătat că imobilul identificat în CF nr.CF 5910, nr.top 9598, este proprietatea Universității de V. Timișoara, pe acesta fiind edificat sediul, clădirea principală (P+7E), a instituției situată de pe ..4, astfel încât repunerea în situația anterioară nu este posibilă.
Potrivit art.l al.(4) din OUG nr.94/2000, în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren ramase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent.
Raportat la existența construcțiilor edificate pe teren, atât terenul construit cât și cel dimprejur nu pot fi restituite raportat la prevederile legii speciale; rezultă așadar că, ținând seama de prevederile legii speciale aplicabile, reclamanta ar mai putea solicita doar acordarea de despăgubiri prin echivalent și numai în situația în care ar dovedi respectarea termenului și procedurii prevăzute de legea specială - ceea ce, însă, nu e cazul.
S-a menționat că reclamanta nu aduce niciun fel de probe noi față de cele administrate în primul ciclu procesual, susținerile sale fiind în totalitate nefondate.
În final, pârâta a arătat că se opune la probele a căror administrare o solicită reclamanta, în afară de înscrisuri; nici dreptul său de proprietate și nici așa-zisele vicii ale titlului lor de proprietate nu pot fi dovedite prin martori, interogatoriu sau expertiză, precizând în subsidiar, în măsura în care instanța va admite aceste probe solicitate de reclamantă, să își rezerve dreptul de a solicita probe în dovedirea tezei contrare celei susținute de reclamantă.
Reclamanta apelantă C. B. Creștine B. Timișoara a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta U. de V. Timișoara, solicitând respingerea excepției ridicată de către intimata pârâtă, aceea a inadmisibilității acțiunii ca efect al aplicării principiului specialia zeneralibus derogant; respingerea excepției ridicată în subsidiar de către intimata pârâtă, respectiv aceea a inadmisibilității acțiunii ca efect al așa zisei nerespectări a procedurii prealabile prevăzută de lege, în speță nedepunerea cererii de retrocedare la Comisia Specială de Retrocedare; față de susținerea de către aceeași intimată pârâtă la punctul 2 din întâmpinare, a faptului că nu ar fi făcut dovada prețului derizoriu, a solicitat instanței de apel, ca în baza caracterului devolutiv al acestuia să admită, pe lângă proba cu înscrisuri și expertiza de specialitate pentru dovedirea prețului derizoriu, care se pare că nu a fost plătit, proba cu interogatoriul pârâtei intimate, proba cu martori privind vicierea consimțământului Comunității B. cu ocazia vânzării forțate a terenului, activarea mecanismului logic al prezumțiilor etc.
Totodată, având în vedere caracterul imprescriptibil al nulității absolute „quod nullum est nullo lapsu temporis convalescere protest a înțeles să invoce excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pe motivul lipsei consimțământului real și pe motiv de fraudă la lege și pe cale de consecință, admițând excepția nulității absolute s-a solicitat să se pronunțe o hotărâre de anulare a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății. În subsidiar, a arătat că va atinge și ideea prețului derizoriu, ba chiar a lipsei plății prețului, dar, în principal, înțelegând să realizeze drepturile legitime prin ridicarea spre soluționare a excepției nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.2390/1962 intervenit între C. B. Creștine B. Timișoara și Institutul Pedagogic de cinci ani Timișoara.
În ce privește prima excepție ridicată în întâmpinare de către U. de V. Timișoara, aceea a inadmisibilității acțiunii ca efect al aplicării principiului specialia generalibus derogant, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată excepția, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de către C. Baptistă Timișoara la dosar, în baza legilor reparatorii pentru cultele religioase, aceasta, prin forul său central Uniunea B. Creștine B. din România, cu sediul în București, a solicitat în termen legal Comisiei Speciale de Retrocedare măsurile reparatorii prevăzute de lege, așa încât Cererea de Retrocedare a fost înregistrată la Comisia Specială la data de 23.01.2006 sub nr._/, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Comisia Specială conform art.6 al.2 din OUG nr.94/2000 a solicitat Comunității B. să ceară justiției anularea actului abuziv de vânzare-cumpărare impus prin decretul comunist semnat de către G. G. D., respectiv Decretul Consiliului de Stat al RPR nr.278/1961, C. Baptistă Timișoara procedând în consecință.
C. Baptistă a cerut anularea contractului dedus judecății pe motiv de preț derizoriu și pe motiv de viciere a consimțământului creștinilor aparținând Comunității B. Timișoara, fiind evidentă vânzarea forțată a terenului, proprietatea baptiștilor din rațiuni comuniste, respectiv pe de-o parte fiind vorba de o persecuție religioasă a regimului comunist declarat ateu, îndreptată împotriva credincioșilor creștini cu credința în Dumnezeu, iar pe de altă parte, de o împroprietărire în stil comunist a unei instituții de învățământ de stat prin impunerea vânzării forțate (vânzarea forțată rezultă din chiar existența decretului, întrucât dacă era o vânzare liberă, iar nu impusă, nu era necesar să fie emis un decret comunist. De altfel Comisia Specială de Retrocedare prin adresa nr.319/C din 01. o4. 2013, anexată răspunsului la întâmpinare, atestă cele susținute, contrar susținerilor din întâmpinare.
Așadar, a considerat că excepția inadmisibilității acțiunii trebuie respinsă.
În ce privește excepția ridicată în subsidiar de către intimata pârâtă, excepția inadmisibilității acțiunii, pe așa zisul motiv al lipsei procedurii prealabile, conform OUG nr.94/2000, au subliniat că dacă intimata pârâtă ar fi studiat atent înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către C. Baptistă Timișoara, ar fi realizat că la data de 23 ianuarie 2006, sub nr._/C s-a depus la Comisia Specială de Retrocedare cererea de retrocedare pentru terenul de 935 mp, situat în Timișoara, și aflat în litigiu, situație în care excepția ridicată în subsidiar trebuie de asemenea respinsă de plano. A invocat atestarea din adresa nr.319/C/23.01.2013 a Comisiei Speciale de Retrocedare, care infirmă susținerea intimatei pârâte, ba mai mult, vine să argumenteze necesitatea respingerii excepției invocate de intimata pârâtă în întâmpinare. Consideră că este important ca un act reparatoriu să aibă stabilitate, așa încât se pleacă de la premisa că „nu poate exista nulitate fără o hotărâre judecătorească"", nulitatea desființând actul juridic ope judicis.
Cu referire la excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.2390/1962, pe care înțelege să o ridice pe motivu1 lipsei consimțământului real și pe motiv de fraudă la lege s-a arătat că vânzarea terenului Comunității B. în baza Decretului comunist nr.278/1961 a fost o vânzare forțată, aspect evidențiat nu doar de legislația reparatorie de după Revoluția din 1989, dar chiar de legislația comunistă care prin prevederi și jurisprudență a aplicat și recunoscut principiile voinței juridice, respectiv principiul libertății actelor juridice civile și principiul voinței interne sau reale. În cazul de față, deși există o aparență a libertății încheierii contractului, în realitate vânzarea a fost impusă printr-un decret comunist.
Intervenția instanței de judecată pentru desființarea acestui contract de vânzare-cumpărare în condițiile în care cumpărarea terenului s-a realizat cu rea credință de către cumpărător, precizându-se că atrage nulitatea totală a actului juridic dedus judecății. Decretul comunist a încălcat principiul de drept civil privind respectul voinței individuale a fiecărui credincios baptist, credincioșii baptiști fiind adevărații beneficiari ai terenului.
Frauda la lege săvârșită prin conivență de către cei care au semnat contractul dispus prin decret comunist în dauna evidentă a credincioșilor, a colectivității baptiste din Banat este o fraudă la lege în adevăratul sens juridic și este evidentă, dovedită și întărită prin realitatea de după revoluție, aceea a elaborării actelor normative reparatorii pentru cultele religioase.
Tribunalul a apreciat că este întemeiată excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii, invocată din oficiu, pe baza considerentelor de mai jos.
Analizând interesul reclamantei, tribunalul a reținut că cererea introductivă îmbracă, aparent, forma unei acțiuni de drept comun în anularea unui act juridic, reclamanta invocând caracterul derizoriu al prețului și vicierea consimțământului vânzătorului.
Atunci când concluzionează, însă, reclamanta a susținut că, în realitate, vânzarea imobilului s-a făcut în mod forțat, prin intervenția abuzivă a statului comunist, care prin Decretul de expropriere nr.278/1961 a dispus deposedarea sa de terenul înscris în CF nr.5910 Timișoara – Elisabetin, având nr.top. 9598.
Cu alte cuvinte, reclamanta a invocat preluarea abuzivă a imobilului, în sensul legilor speciale de retrocedare.
Chiar reclamanta recunoaște că interesul său în promovarea acțiunii îl reprezintă obținerea de despăgubiri în natură sau prin echivalent, în temeiul OUG 94/2000.
De altfel, reclamanta are înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cerea cu nr. 684/46/C/23.01.2006, prin care solicită restituirea în natură a suprafeței de teren libere, iar pentru porțiunea ocupată teren în compensare sau alte măsuri reparatorii, potrivit OUG nr.94/2000.
Din întreaga economie a dispozițiilor OUG nr.94/2000, tribunalul a reținut că restituirea imobilului în natură sau prin echivalent nu este condiționată de anularea actului abuziv de preluare.
Potrivit art.1 al.1, 3 și 4 din OUG nr.94/2000:
„(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(…)
(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.
(4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.”
Pentru a beneficia de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, în condițiile OUG nr.94/2000, reclamanta trebuie să dovedească faptul că ea a fost proprietara imobilului revendicat, iar preluarea acestuia a fost abuzivă, nefiind necesară anularea efectivă a actului de preluare, în speță – contractul de vânzare – cumpărare nr.2390/1962.
Prin urmare, pentru finalitatea urmărită de reclamantă în procedura specială reglementată de OUG nr.94/2000, anularea contractului de vânzare – cumpărare menționat nu prezintă vreun interes, înțeles ca folos practic urmărit prin demersul dedus judecății.
În consecință, tribunalul a respinge apelul, cu substituirea motivării primei instanțe, conform cu cele arătate.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.2390/1962, autentificat de fostul Notariat de Stat Timișoara.
În motivare, recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., arătând că prin respingerea apelului s-a pronunțat o hotărâre profund nelegală și netemeinică, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil garantat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta a mai arătat că în mod eronat instanța de apel a reținut excepția lipsei de interes, precizând că obiectul cererii sale nu l-a constituit în nici un caz obținerea pe calea dreptului comun a măsurilor reparatorii, așa cum a reținut instanța de apel, ci s-a adresat instanței cu o cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare în condițiile în care acest demers i-a fost solicitat expres de către Comisia Specială de Retrocedări, situație în care ridicarea din oficiu, apoi admiterea excepției lipsei de interes, constituie o soluționare nelegală și injustă a litigiului, de natură a perpetua pentru credincioșii baptiști măsura abuzivă luată de regimul comunist.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.2390/1962, nepusă în discuție de către instanța de apel, recurenta a învederat că vânzarea terenului Comunității B. în baza Decretului nr.278/1961 a fost o vânzare forțată, aspect evidențiat de legislația reparatorie de după Revoluție, dar și de legislația comunistă care a recunoscut principiul libertății actelor juridice civile și principiul voinței interne sau reale.
Intimata U. de V. Timișoara nu a formulat întâmpinare, cu toate că a fost citată cu această mențiune.
În urma examinării deciziei atacate, în limitele motivelor invocate și ale dispozițiilor art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea apreciază că este întemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele de mai jos.
Contrar celor reținute de către instanța de apel, reclamanta recurentă justifică pe deplin un interes actual și legitim în promovarea acțiunii câtă vreme prin acțiune solicită anularea contractului nr.2390/1962, invocând vicierea consimțământului, vânzarea forțată a imobilului și frauda la lege.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât Comisia specială de retrocedare, care are plenitudine de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, ca fiind cu titlu sau fără titlu, potrivit pct.9 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.94/2000, aprobate prin HG nr.1094/2005, i-a solicitat expres reclamantei, prin adresa nr._/C din 09.01.2008, să depună o hotărâre judecătorească cu mențiunea definitivă și irevocabilă privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, prin care a vândut la 13 martie 1962 imobilul care face obiectul cererii de retrocedare.
În sprijinul argumentării existenței interesului reclamantei vin și reglementările prevăzute de art.6 al.2 și 3 din OUG nr.94/2000, potrivit cărora:
„(1) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
(2) În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la al.(2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința deîndată Comisia specială de retrocedare”.
Pe de altă parte, soluționarea acestei cauze de către instanța de apel, pe baza excepției lipsei interesului contravine dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil și dreptul la acces la o instanță.
Față de cele de mai sus, având în vedere că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului acesteia, în baza art.312 al.3, 5 și 61 C.pr.civ., Curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C. B. Creștine B. Timișoara împotriva Deciziei civile nr.536/A din 05.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/20.06.2014
Tehnored.MM/2 ex/1.007.2014
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.A. L.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.L. V., C. P.
| ← Cereri. Decizia nr. 615/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 607/2014. Curtea de... → |
|---|
