Cereri. Decizia nr. 215/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 215/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.215
Ședința publică din 26 februarie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea E. R. U. CU R. G.-C. DE LUGOJ împotriva deciziei civile nr.1560/14.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele S. C. DE C. C. S. M. și C. DE C. P..
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.02.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin decizia civilă nr.1560/14.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ *, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. din Lugoj împotriva deciziei civile nr.199/27.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu pârâtele S. C. de C. C. S. M. și C. de C. P..
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, referitor la motivul de recurs care se circumscrie pct.6 al art.304 C.pr.civ., că acesta nu este aplicabil în cauză, acest text de lege referindu-se la situația în care instanța a încălcat principiul disponibilității, depășind limitele investirii. Tribunalul a respins apelul reclamantei, astfel încât nu a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut.
Reclamanta a formulat o acțiune de stabilire a liniei de hotar și de obligare a pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a fâșiei de teren în suprafață de 636 mp asupra căreia s-a pretins a fi proprietară în baza înscrierilor din cartea funciară și ca urmare a abrogării Decretului nr.358/1948. Judecătoria a admis în parte acțiunea, stabilind linia de hotar și respingând cererea privind revendicarea terenului de 636 mp teren.
Nu pot fi reținute susținerile din cererea de recurs în sensul că reclamanta nu a solicitat constatarea calității de proprietar asupra terenului în litigiu. Tocmai pentru că a invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilelor înscrise în CF nr._ S. M., nr.top 383/1, în CF nr._ S. M., nr. top 356/1/1 și în CF nr._ S. M., nr.top 356/1/2 (așa cum se arată în mod clar atât în cererea introductivă de instanță, cât și în motivarea acesteia), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 636 mp. Deci motivul invocat de recurentă că instanțele de fond s-au pronunțat pe aspecte care nu au făcut obiectul judecății nu sunt întemeiate. Instanța de apel s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare anterioară, care a dispus rejudecarea apelului doar pentru a se răspunde tuturor motivelor de apel, precedenta decizie pronunțată de tribunal fiind considerată ca nefiind motivată.
În ceea ce privește cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ., instanța de recurs a constatat că decizia din apel este motivată, iar considerentele sale nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind arătate considerentele de fapt și de drept pentru care tribunalul a respins apelul reclamanților. Împrejurarea că tribunalul, după analizarea textelor de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, a considerat că nu este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a fâșiei de teren în suprafață de 636 mp asupra căreia s-a pretins a fi proprietară, deși nu s-a contestat faptul că imobilele în litigiu au constituit proprietatea tabulară a acesteia, nu reprezintă o motivare contradictorie. Tribunalul a arătat cu claritate faptul că, deși imobilele au fost proprietatea tabulară a Bisericii G.-Catolice, reclamanta nu le-a dobândit după abrogarea Decretului nr.358/1948 ex lege în temeiul art.3 din Decretul lege nr.126/1990, fiind necesară urmarea procedurilor legislației speciale.
Nu sunt întemeiate nici motivele invocate de recurenta reclamantă care se subsumează dispozițiilor art.304 pct.9 C.pr.civ. vizând aplicarea sau interpretarea greșită a legii.
Conform înscrierilor din CF nr._ S. M., nr.top 383/1, CF nr._ S. M., nr.top 356/1/1 și CF nr._ S. M., nr.top 356/1/2 privind imobilele în litigiu, apare ca proprietar tabular din anul 1865 și ca urmare a schimbării denumirii, cu privire la care s-a luat act prin încheierea de carte funciară nr.1041/8.07.2003, Eparhia G. C. Lugoj. Așadar, înscrierea proprietarului tabular datează din 1865, în 2003 menționându-se doar schimbarea de denumire.
Sentința civilă nr.329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș, menționată în CF nr._ S. M., a soluționat acțiunea formulată împotriva Primăriei Comunei S. M. de mai multe persoane fizice pentru rectificare carte funciară și a dispus înființarea unei coli noi de carte funciară în care să se transnoteze înscrierile din fosta CF nr.3160 S. M. privind nr.top 356/1, teren în suprafață de 1937 mp și pe care s-a notat blocul de locuințe în favoarea fostului proprietar, dezmembrarea parcelei nr. top 356/1 în două parcele, cea cu nr.356/1/1 teren intravilan fără construcții de 1579 mp, care să se transcrie în CF nr.288 S. M., și ./1/2, teren intravilan de 358 mp cu blocul de locuințe cu 8 apartamente la nr. administrativ 230, care să se transnoteze într-o coală nouă de carte funciară în favoarea fostului proprietar, s-a sistat CF nr.3170 Timișoara, s-a înființat o coală nouă de carte funciară colectivă, în care să se transnoteze apartamentele din CF nr.3174 S. M. în favoarea foștilor proprietari și titlurile anterioare de dobândire, s-a sistat CF col.nr. 3174 S. M.. Prin urmare, această hotărâre judecătorească nu a admis acțiunea de revendicare a Eparhiei G. Catolice Oradea, așa cum în mod greșit susține recurenta. S-a reținut așadar că tribunalul nu a încălcat dispozițiile art.1201 C.civ. din 1864 (art.430 al.1 și 2 și art.431 al.2 din noul C.civ.), deoarece sentința civilă nr.329/1999 a Judecătoriei Chișineu Criș nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Hotărârile judecătorești nr.765/2007 și nr.1358/2007 ale Tribunalului A., invocate de asemenea de recurenta reclamantă privesc alte litigii, cu alte terenuri situate în Șimand, respectiv Șiria, deci nu se bucură de putere sau autoritate de lucru judecat în prezenta speță.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.32 al.1 și art.19 al.1 din Decretul - Lege nr.115/1938 (art.900 al.1 Noul Cod Civil), instanța de recurs a reținut că în conformitate cu art.1 din Decretul nr.358/1948, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman și în conformitate cu art.13 din Decretul nr.177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizatiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Potrivit art.2 al aceluiași act normativ, averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art.1 din decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
Așadar, cum corect a decis și instanța de apel, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate prin efectul legii, prin care s-a dispus încetarea existenței cultului G.-Catolic. Decretul nr.358/1948 fiind abrogat prin Decretul-Lege nr.9/1989, situația juridică a bunurilor preluate în baza lui se soluționează conform regimului juridic reglementat prin legile speciale. Abrogarea în 1989 a Decretului nr.358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că reclamanta a fost și a rămas singura proprietară tabulară, conform art.32 al.1 și art.19 al.1 din Decretul-Lege nr.115/1938. Pe de o parte, abrogarea nu poate produce efecte retroactive, iar pe de altă parte, prin aplicarea acestui decret, cultul greco-catolic și-a încetat existența până la momentul recunoașterii sale prin efectul Decretului-Lege nr.126/1990. Rezolvarea problemei proprietății asupra lăcașurilor de cult și a caselor parohiale s-a făcut prin adoptarea unor reglementări cu caracter special, respectiv Decretul Lege nr.126/1990, OUG nr.94/2000, Legea nr.501/2002.
Deși recurenta reclamantă a arătat că a redobândit pe cale amiabilă în anul 1998 de la cultul ortodox dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top 383/1, nu a dovedit aceste aspecte. Conform dispozițiilor art.26 din Decretul Lege nr.115/1938 (aplicabil la data adoptării Decretului 358/1948), drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară pentru cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere. Desființarea prin lege a cultului greco-catolic și preluarea averii mobile și imobile de către stat reprezintă o naționalizare, respectiv o expropriere fără plată a bunurilor din patrimoniul acestuia. Prin urmare, prin prisma acestui text legal trebuie aplicate și interpretate și dispozițiile art.19 și 32 din Decretul lege nr.115/1938.
Pentru considerentele arătate, instanța de recurs a reținut că motivele de recurs invocate de reclamantă nu sunt întemeiate și, conform art.312 al.1 C.pr.civ., a respins recursul formulat împotriva deciziei civile nr.199/27.05.2013 a Tribunalului A..
Împotriva deciziei civile nr.1560/14.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, a formulat contestație în anulare reclamanta E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj, care a fost înregistrată la 27.01.2014 la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ .
În motivarea contestației, invocând art.318 teza I C.pr.civ., contestatoarea a susținut că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unor greșeli materiale, situație ce impune anularea hotărârii, rejudecarea recursului și admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii sale în grănițuire și revendicare.
Contestatoarea a arătat că prima greșeală materială a instanței de recurs este reprezentată de neluarea în considerare de către această instanță a extraselor de carte funciară nr._ S. M. (CF veche nr.288 S. M.) cu nr.top 383/1 și CF nr._ S. M. (CF veche nr.288 S. M.) cu nr.top 356/1/1, care potrivit dispozițiilor art.565 Cod civil, fac dovada deplină a titularului actual al dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în aceste cărți funciare.
Atâta vreme cât atât din conținutul acestor extrase de carte funciară emise de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Chișineu Criș, cât și din constatările expertului tehnic judiciar topograf făcute în raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în dosar rezultă calitatea actuală a Episcopiei de proprietară, atât tabulară de drept, cât și de fapt asupra acestor imobile, instanța de recurs se impunea să ia act de cuprinsul acestor cărți funciare și să recunoască această calitate.
Față de această împrejurare, a arătat contestatoarea, este complet nelegală argumentația instanței de recurs potrivit căreia „deși recurenta reclamantă a arătat că a redobândit pe cale amiabilă în anul 1998 de la cultul ortodox dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.top 383/1, nu a dovedit aceste aspecte”.
O a doua greșeală materială a instanței de recurs s-a considerat a fi neluarea în considerare pe de o parte a sentinței civile nr.657/1999, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr.580/1999 al Judecătoriei Chișineu Criș (operată la poziția B15 din CF nr.288 S. M.), prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate de sub B6 al Episcopiei G. Ortodoxe din A., revenindu-se la situația anterioară de sub B1, respectiv la dreptul de proprietate al Episcopiei Române Unite cu R. G.-C. de Oradea asupra imobilelor înscrise în această carte funciară sub nr.top 383/1 și sub nr.top 356/1/1, iar pe de altă parte, a încheierii nr.1041/2003, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr.1041/2003 al Judecătoriei Chișineu Criș – Biroul de Carte Funciară (operată la poziția B21 din CF nr.288 S. M.), prin care s-a dispus rectificarea proprietarului tabular al acestor imobile în Eparhia G.-C. Lugoj.
Aceste hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate de instanțele române după recunoașterea oficială prin art.1 din Decretul-lege nr.126/1990 a Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică), care nu au fost atacate nici de către pârâte și nici de către alte persoane și care au consfințit dreptul său tabular actual de proprietate asupra imobilelor din CF nr.288 S. M., au fost ignorate în mod greșit de către instanța de recurs, aceasta dând curs prevederilor art.26 din decretul-lege nr.115/1938, care nu mai sunt aplicabile în speță de la data pronunțării hotărârilor judecătorești citate, și nu prevederilor legale incidente, respectiv dispozițiilor art.32 al.1 din decretul-lege nr.115/1938 (art.900 al.1 C.civil).
Având în vedere că cele dispuse în mod irevocabil de instanțele de judecată au dobândit putere de lucru judecat, conform art.430 al.1 și 2 C.pr.civ. (art.166 din vechiul C.pr.civ.), fiind și operate în CF nr.288 S. M., pe cale de consecință instanța de recurs din prezentul proces nu mai avea competența de a pune în discuția părților și de a se pronunța asupra existenței ori a inexistenței calității sale de proprietar asupra terenului intravilan.
Instanța de recurs se impunea să recunoască calitatea Episcopiei de proprietară tabulară a imobilelor înscrise în aceste cărți funciare și, pe cale de consecință, să procedeze la stabilirea liniei de graniță dintre proprietăți pe linia de hotar determinată de expertul tehnic judiciar și să dispună obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie fâșia de teren în suprafață de 650 mp, a arătat contestatoarea.
A arătat că instanța de recurs a mai făcut o gravă și flagrantă greșeală materială, neluând în considerare nici sentința civilă nr.453/17.05.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Chișineu Criș, prin care instanța de fond a admis în parte acțiunea în grănițuire, a mai arătat contestatoarea.
Potrivit dispozițiilor art.584 din vechiul Cod civil, temeiul de drept în baza căruia a promovat acțiunea în grănițuire ce formează obiectul prezentului dosar, „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa …”.
Față de conținutul acestor dispoziții legale, este evident că prin admiterea, chiar parțială, a acțiunii în grănițuire, prima instanță i-a recunoscut calitatea de proprietară a imobilelor, întrucât în caz contrar aceasta ar fi trebuit să respingă pe cale de excepție, ca inadmisibilă, această acțiune, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, respectiv de o persoană lipsită de calitatea de proprietară a imobilelor a căror grănițuire este cerută față de proprietatea învecinată.
În condițiile în care nici instanța de recurs nu s-a investit din oficiu cu ridicarea și soluționarea unei astfel de excepții, ci a respins recursul pe baza unor argumente de fond, este evident că aceasta i-a recunoscut la rândul său calitatea de proprietară de drept și de fapt a imobilelor menționate.
Recunoscându-i această calitate, instanța de recurs se impunea să admită și recursul și să modifice decizia instanței de apel în sensul admiterii acțiunii.
Intimata S. C. de C. C. S. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. A arătat, în esență, că hotărârea instanței de recurs nu este rezultatul unor greșeli materiale, întrucât a analizat toate motivele de recurs ale reclamantei bazate pe art.304 pct.6, 7 și 9 C.pr.civ., a aplicat corect textele legale incidente în speță și a interpretat corect probele administrate.
Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art.318 teza I C.pr.civ., Curtea constată că este neîntemeiată contestația în anulare, urmând a o respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Temeiul juridic al contestației în anulare formulată de contestatoarea E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj este reprezentat de art.318 teza I C.pr.civ., care prevede posibilitatea ca o hotărâre dată în recurs să fie atacată pe această cale (contestația în anulare), când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Greșelile materiale vizate de art.318 teza I C.pr.civ. sunt acele erori materiale evidente ale instanței în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, greșeli de fapt involuntare, care au determinat o soluție eronată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În jurisprudență au fost considerate greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art.318 teza I C.pr.civ., respingerea ca tardiv a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca promovat de un mandatar fără calitate.
Raportând la considerentele anterioare motivele invocate în prezenta contestație în anulare, se poate observa că se invocă greșeli de judecată bazate pe interpretarea greșită sau neluarea în considerare a unor probe sau dispoziții legale, ori analiza unor greșeli de judecată nu se poate face în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Astfel, contestatoarea consideră că în mod greșit instanța de recurs nu i-a admis și capătul de cerere în revendicare, nerecunoscându-i dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, deși acest drept de proprietate este confirmat de extrasele de carte funciară depuse la dosar (CF nr._ S. M. și CF nr._ S. M.), care însă nu au fost luate în considerare de instanță.
Contestatoarea consideră că se impunea admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri, din apel și primă instanță, în sensul admiterii și capătului de cerere în revendicare, cu atât mai mult cu cât prin admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere pentru grănițuire, implicit i s-a recunoscut dreptul de proprietate, prin raportare la art.584 C.civ.
Contestatoarea consideră că reprezintă o greșeală materială și neluarea în considerare a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.657/1999 (irevocabilă) a Judecătoriei Chișineu Criș în dosarul nr.580/1999 și a încheierii irevocabile nr.1041/2003, pronunțată în dosarul nr.1041/2003 al Judecătoriei Chișineu Criș – Biroul de Carte Funciară, prin care de asemenea i s-a recunoscut dreptul tabular de proprietate asupra terenului în litigiu.
În acest context, contestatoarea a susținut că în mod greșit instanța de recurs a dat eficiență dispozițiilor art.26 din Decretul-Lege nr.115/1938, care nu mai sunt aplicabile în speță, iar celor incidente, respectiv dispozițiilor art.32 al.1 din Decretul-Lege nr.115/1938 (art.9oo al.1 C.civ.), potrivit cărora „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei”, nu le-a dat eficiență.
Prin urmare, este evident că în speță contestatoarea invocă greșeli de judecată, în opinia sa, ale instanței de recurs, iar nu greșeli materiale în sensul art.318 teza I C.pr.civ.
Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri de recurs în cazul unor greșeli materiale, iar nu o cale ordinară de atac de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, în speță de art.318 teza I C.pr.civ., fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond sau reanalizarea unor probe.
Față de aceste considerente, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.318 teza I C.pr.civ., Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj împotriva deciziei civile nr.1560/14.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea E. R. U. cu R. G.-C. de Lugoj împotriva deciziei civile nr.1560/14.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/26.02.2014
Tehnored.MM/2 ex/25.03.2014
Instanță fond: Judecătoria Chișineu Criș – jud.R. Ș.
Inst.apel: Tribunalul A. – jud.M. A., T. B.
Inst.recurs: Curtea de Apel Timișoara – jud.C. P.,
M. G., A.-M. N.
| ← Cereri. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 20-05-2014,... → |
|---|
