Pretenţii. Decizia nr. 486/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 486/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 486/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.486
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 217/04.02.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat S. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat P. R., pentru recurent și avocat G. A. M., pentru intimat.
În reprezentarea Ministerului Public, s-a prezentat doamna procuror M.-U. C..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 14.05.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială.
Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, potrivit întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea în parte a recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul înlăturării daunelor solicitate.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, reține următoarele:
P. cererea înregistrată la T. T. sub nr. dosar_ formulată de reclamantul S. D. T. în contradictoriu cu S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a solicitat să se stabilească despăgubirea pentru exproprierea a 4696 mp de teren având nr. cad_ înscris în CF nr._ T. V., precum și obligarea pârâtei la plata sumei stabilite cu titlu de despăgubire expropriere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în vederea realizării autostrăzii Lugoj - D. s-au emis trei hotărâri de expropriere și anume, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 26 din 21.09.2011 emisă de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii 198/2004, în vederea exproprierii unei suprafețe de 4696 mp teren, situată pe raza administrativă a comunei T. V. jud. T., s-a stabilit un cuantum total al despăgubirilor de 2229 lei, echivalentul a unui preț de 0,47 lei pentru un metru pătrat de teren.
Reclamantul a menționat că înțelege să conteste valoarea stabilită prin expertiza efectuată de pârâtă respectiv de 0,47 lei pentru un metru pătrat de teren, valoare pe care o apreciază ca fiind mică. Pentru parcelele învecinate s-a stabilit o valoare a despăgubirilor de 4 EURO/ mp. Expertiza efectuată în cauză nu a ținut cont de criterii de stabilire a despăgubirilor.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, sunt prevăzute în art. 26 alin. 1 din Legea 33/1994, care nu au fost respectate, punându-se în discuție o problemă de încălcare a legii.
Astfel potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și de daunele aduse proprietarului.
Suma oferită ca despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu reflectă valoarea reală a imobilului și a prejudiciului creat prin exproprierea acestei suprafețe de teren având în vedere că prețul real cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor este de cea. 3,5 - 4 euro/mp .
Potrivit art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, în caz contrar existând o încălcare a dreptului de proprietate a expropriatului.
Reclamantul a menționat faptul că este supus unei exproprieri echivalente cu o vânzare forțată - neavând intenția de a înstrăina acest teren, fiind cultivat în permanență și având un grad mare de fertilitate, a precizat că putea vinde produsele, întregindu-și astfel veniturile.
Ținând cont de cele arătate mai sus, a solicitat întocmirea în cauză a unei expertize care să țină cont în stabilirea valorii terenului expropriat de criteriile, apreciind că o valoare corectă ar fi de 3 euro/mp.
În drept, a invocat art. 9 alin. 1 și 3 din Legea 198/2004, art. 21-27 din Legea 33/1994 cu modificările și completările ulterioare, art. 15 din Legea 198/2004, Legea 255/2010.
P. întâmpinarea depusă de către pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că s-a expropriat parcela_ de 4696 mp dezlipită din parcela_ inițial înscrisă în CF_ T. V. (restul suprafeței neexpropriate din totalul inițial de_ mp fiind parcela_ de 4575 mp si_ de 2329 mp); prin Hotărârea nr. 26/21.09.2011 stabilindu-se despăgubirea de 2229 RON conform Anexei 2 la HG 492/2011 poziția 949.
Exproprierea s-a făcut având în vedere prevederile următoarelor acte normative: a) Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 20 decembrie 2010 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 90 din 6 iunie 2011; b) Hotărârea Guvernului nr. 53 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean si local publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2011; c) Hotărârea Guvernului nr. 492 din 11 mai 2011 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj - D." publicată în Monitorul Oficial nr. 412 din 14 iunie 2011.
Despăgubirea contestată s-a stabilit printr-un raport de evaluare de către experții evaluatori atestați ANEVAR aleși de CNADNR SA înainte de publicarea HG 492/2011, raport ce a stat la baza HG 492/2011 în care parcelele în speță figurează la pozițiile menționate în Anexa 2. După publicarea HG nr. 492/2011 valorile din acest raport au fost menținute, despăgubirea stabilindu-se la aceste valori.
Acest raport a fost întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și a ținut cont de valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului conform art. 26 din Legea 33/1994.
Contestatorul a susținut că prețul real cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în UAT T. V. + despăgubiri ar fi de 3,5-4 EURO per metru pătrat. Pârâta și-a exprimat reticența cu privire la această valoare și a solicitat contestatorului să aducă dovezi în acest sens, minim 3 contracte de vânzare-cumpărare. Valoarea solicitată de contestator de 3, euro/mp nu reflectă în opinia pârâtei valoarea imobilului + despăgubirile.
Tot contestatorul a susținut că pentru parcelele învecinate s-a stabilit o despăgubire de 4 EURO/mp ceea ce nu este adevărat. După cum s-a putut observa din anexa 2 la HG nr. 492/2011 unde parcelele expropriate sunt înscrise în ordine geografică de la vest la est, și fiecare parcelă, este vecină cu . precedentă și cea următoare, pentru parcelele învecinate despăgubirea a fost aceeași de 0,47 Ron/mp unitara de altfel pentru întreg tronsonul de autostradă Lugoj - D. iar L 198/2004 indicată de reclamant a fost abrogată și nu era în vigoare nici la data exproprierii.
În probațiune, s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiza tehnică evaluatorie.
P. sentința civilă nr.217/04.02.2014, T. T. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. T. în contradictoriu cu S. Român prin C. Națională De Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a stabilit valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat de 4696 mp., cu nr. cad._ înscris în CF nr._ T. V. ca fiind 30.317 lei, conform expertizei efectuate în cauză și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.512,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamantului S. D. T. - în calitate de proprietar a parcelei supuse exproprierii, având 4696 mp nr. cad_ înscrisă în CF nr._ T. V. - i s-a stabilit prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 26 din 21.09.2011 emisă de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii 198/2004, un cuantum total al despăgubirilor de 2229 lei, echivalentul a unui preț de 0,47 lei pentru un metru pătrat de teren.
Dispozițiile art. 481 Codului civil stabilesc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar prevederile art. 44 din Constituția României statuează în alin.(3) și (6) că: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, iar această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Exproprierea este definită ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată sau ca o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri.
Principiile ce trebuie să guverneze operațiunea juridică a exproprierii sunt: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr. 198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile – principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată de legea-cadru cu nr. 33/ 1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr.198/2004 ) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr. 1232/16.12.2010 a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. În speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii.
Persoana nemulțumită poate invoca în fața instanțelor de drept comun doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 și cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia.
Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Despăgubirea - constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial și are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert - se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă ( ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, s-a constatat că valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat reclamantului este derizorie, raportat la concluziile raportului tehnic evaluator efectuat în cauză ( pe care tribunalul îl va omologa, întrucât a avut în vedere, prin comparație, prețul rezultat din contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor similare în zonă ).
Experții au stabilit că valoarea reală a terenurilor de aceeași categorie de folosință ca și al reclamantului, precum și beneficiul nerealizat de către acesta datorită exproprierii este de 30.317 lei, din care valoare teren - 28.579 lei, iar valoare daune - 1738 lei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. T., apreciind-o întemeiată și, în consecință, a stabilit valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat de 4696 mp, cu nr. cad._ înscris în CF nr._ T. V. ca fiind 30.317 lei, conform expertizei efectuate în cauză.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.512,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul experți.
Împotriva sentinței civile nr.217/04.02.2014 pronunțată de T. T., pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a declarat recurs în termen legal la data de 04.04.2014, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii civile ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a arătat că hotărârea recurată este neîntemeiată și nelegală, întrucât suma stabilită prin Anexa 2 a H.G. nr.192/2011 a fost una reală și conformă valorii de piață la momentul exproprierii, în timp ce expertiza dispusă în cauză nu respectă criteriile prevăzute strict și imperativ de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994. Sub acest aspect, se arată că în lumina textului de lege enunțat, atât instanța cât și comisia de experți trebuie să se raporteze la: prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, să localizeze suprafața, la data întocmirii raportului de expertiză, iar valorile de compensație pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare, certe, exprimate în contracte și nicidecum de cele de afectare. De asemenea, pot fi luate în considerare doar prețurile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de prețuri la care se vând și se compară imobilele respective, iar acestea din urmă ( imobilele) trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat. S-a mai subliniat că stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei, întrucât acest moment este situat în timp cât mai aproape de situația reală a pieței.
În raport de aceste considerente legale, pârâtul recurent a susținut că instanța de fond în mod greșit a omologat un raport de expertiză căci nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite de lege, iar opinia expertului M. I., de asemenea este nelegală, întrucât se raportează la un singur contract de vânzare-cumpărare, cu un an anterior efectuării expertizei, contrar, deci, dispozițiile legale mai sus enunțate.
S-a criticat și stabilirea așa zisului prejudiciu pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, fără ca reclamantul să facă dovada intenției ferme de a achiziționa un teren în suprafața celui expropriat, ceea ce face ca prejudiciul indicat și solicitat să fie doar unul eventual și care nu îndreptățește la despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 217/04.02.2014 pronunțată de T. T., modificarea sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile.
P. întâmpinarea depusă în cauză la data de 14 mai 2014, intimatul Samaoan D. T., prin apărător ales avocat G. A. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe care a ținut cont de concluziile celor trei experți ce au stabilit o valoare de despăgubire de 1,38 Euro/metru pătrat, având în vedere în acest sens / chiar dacă doar prin răspunsul la obiecțiuni formulat de pârât - și un contract de vânzare/cumpărare încheiat în anul 2012. Sub acest aspect, se reține că deși pârâtul a formulat obiecțiuni, nu a înțeles să depună și alte contracte de vânzare-cumpărare, iar reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a acțiunii.
Pentru aceste motive, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, prin recursul formulat, recurentul pârât invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarei prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
În raportul de expertiză tehnică întocmit în fața instanței de fond de către experții judiciari M. I., B. - T. D. și B. M., pentru determinarea valorii de despăgubire a terenului arabil expropriat, aceștia s-au raportat la metoda capitalizării veniturilor ( fila 80 dosar fond), și nu au avut în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd în mod imperativ prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Sub acest aspect, trebuie subliniat că răspunsul la obiecțiuni formulat de pârât, deși se raportează la un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2012 pentru un lot de 11 parcele situate în U.A.T. T. V., nu este relevant sub aspect probator, întrucât, potrivit legii, criteriul ce trebuie avut în vedere, este: prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat, ceea ce presupune analizarea unor vânzări efective, ce pot fi comparabile, adică să prezinte elemente comune imobilelor supuse comparației.
Deoarece tribunalul nu a respectat criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei tehnice conform art.26 din legea nr.33/1994, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamantă, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei, aceste situații fiind asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.
Având în vedere toate considerentele de mai sus și deoarece este necesară administrarea unei probe noi, respectiv a unui nou raport de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 312 alin. 1, 3 și 61 raportat la art. 305 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului T..
În rejudecare, instanța va solicita experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art. 274 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 299, 312 alin. 1,3 și 5 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtului, va casa sentința civilă și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare. Față de soluția dată, în conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S. Român prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva sentinței civile nr.217/04.02.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
Casează sentința civilă și dispune trimitere cauzei pentru rejudecare, în fond, la aceeași instanță, T. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
A. B.
RED: M.G./10.06.2014
TEHNORED: A.B./11.06.2014 /2 ex./SM
Instanța de fond: T. T.
Judecător: C. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 20-05-2014,... | Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
