Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 433/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 433
Ședința publică din 13 mai 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. H. R., P. K. Gunther și P. T. M. Erhardt (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. M. Dominik), P. R., P. E. H. și P. E. H. (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. K. M.) împotriva sentinței civile nr. 2572/2013 pronunțată la data de 06 noiembrie 2013 de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Primăria L., prin P. municipiului L., și . L., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanții recurenți P. H. R., P. K. Gunther, P. T. M. Erhardt, P. R., P. E. H. și P. E. H., av. A. R., pentru pârâta intimată Primăria L., prin P. municipiului L., c.j. S. D. și pentru intervenienta intimată . L., av. C. A..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentanta intervenientei a depus la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că prima instanță nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, iar terenul poate fi restituit în natură, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, invocând, în principal, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei municipiului L., față de obiectul cauzei, prin care se solicită anularea Dispoziției Primarului Municipiului L., iar, cu privire la fondul cauzei, arată că terenul este afectat de construcții și nu este posibilă restituirea acestuia în natură.
Reprezentanta intervenientei a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ (număr dosar format vechi_/2005), la data de 13.12.2005, reclamanții P. C. M., P. H. R., P. K. G. și P. T. M. E. au chemat în judecată pe pârâtul Primăria L., prin primarul mun. L., solicitând să se dispună anularea dispoziției nr. 2268/08.12.2005 emisă de Primăria municipiului L. și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de admitere a cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că, prin dispoziția contestată, le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului-teren în suprafață de 6670 mp, situat în L., ..
Aplicarea decretului de expropriere s-a făcut în baza unor falsuri și anume că reclamanții erau persoane decedate în RFG, fapt neadevărat și neverificat .
Reclamanții au mai arătat că Statul Român a dobândit fără titlu dreptul de proprietate asupra terenului, având în vedere că exproprierea s-a efectuat pentru cauză de utilitate publică, iar acest scop nu a fost atins, întrucât construirea blocurilor, preconizată de regimul comunist, nu s-a mai produs, terenul rămânând viran până în momentul concesionării unei părți și vânzării nelegale a alteia.
Au mai arătat reclamanții că exproprierea s-a efectuat și în lipsa unei juste și prealabile despăgubiri, reclamanții neprimind nicio sumă drept despăgubiri pentru terenul de care au fost deposedați, astfel cum rezultă și din adeverința nr. 4653 din 04.08.2004 emisă de . că preluarea întregului teren de către Statul Român s-a efectuat fără titlu.
Pe de altă parte, hotărârea comisiei de aplicare a Legii 10/2001 prin care s-a respins cererea de restituire în natură este nelegală, fiind bazată pe constatarea că o parte din teren (suprafața de 4619 mp) a fost înstrăinat prin vânzare către ., iar cealaltă parte (2051 mp) a fost concesionată de . pe o perioadă de 99 de ani.
Niciunul dintre actele de vânzare, respectiv de concesiune, nu puteau fi încheiate în condiții de legalitate, dată fiind absența titlului legal al primului proprietar – Statul Român, care, așa cum s-a arătat, a dobândit fără titlu de proprietate imobilul. Or, ambele acte au fost încheiate cu un neproprietar, ceea ce duce la concluzia nulității acestora.
Chiar și în condițiile în care suprafața de 2051 mp teren a fost concesionată de Statul Român, aceasta nu era o împrejurare care să împiedice restituirea în natură.
În privința suprafeței de teren care a făcut obiectul unui contract de vânzare–cumpărare intabulat în CF corespunzătoare terenului în anul 2004 (adică în plin proces de revendicare), s-a solicitat a se reține că, societatea comercială cumpărătoare a încheiat contractul în condiții de nelegalitate, având în vedere faptul că a cumpărat de la un neproprietar (Statul Român apropriindu-și imobilul în condiții de abuz) și nu și-a intabulat dreptul de proprietate până în anul 2004, când notificarea reclamanților fusese depusă încă din anul 2001.
În condițiile în care, în regim de carte funciară, intabularea are efecte constitutive de drepturi, vânzarea nefiind opozabilă adevăraților proprietari (reclamanții), întrucât ea a fost supusă publicității imobiliare numai când procedura administrativă de revendicare era deja în curs, s-a solicitat a se reține că această vânzare este nulă.
În aceste condiții, având în vedere că terenul se afla la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în proprietatea Statului Român, el este supus restituirii în natură, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 (atât în forma sa inițială, cât și în cea republicată), orice soluționare contrară a notificării și a contestației aflându-se în afara prevederilor legale.
Au mai arătat reclamanții că, prin avizul nr. 73/10.11.2004 al Directorului General al Finanțelor Publice, această instituție avizează negativ acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 2051 mp, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, este posibilă restituirea în natură a acestui imobil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 10/2001(republicată), art. 20 și art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
P. întâmpinarea depusă, P. Municipiului L. a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că, după preluarea imobilului de către Statul Român, întreaga suprafață de 6670 mp s-a transcris în CF 3326 LG, iar ulterior numărul topografic 1229 s-a dezmembrat în două parcele. . 1229/1, teren intravilan în suprafață de 4619 mp, s-a reînscris în CF 3326 LG, unde s-a comasat cu alte parcele și s-a transmis în CF 3499 LG, unde în anul 1994, s-au înscris construcțiile ., iar, în anul 1996, această societate și-a înscris dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe în cotă de 1/1, actualul proprietar fiind .. Pentru suprafața de 4619 mp, această instituție a transmis dosarul administrativ spre competentă soluționare la A. București.
În ceea ce privește . nou 1229/2, teren intravilan în suprafață de 2051 mp, s-a transcris în CF 3448 LG, proprietatea Statului Român, pe aceasta fiind edificate construcții noi, autorizate, proprietate a ., acest imobil fiind concesionat către această societate.
S-a arătat că dispoziția atacată a fost emisă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 10 alin 2 din Legea 10/2001 modificată și republicată care prevede faptul că „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Rezultă deci în mod clar, atât din textul de lege enunțat, cât și din lucrarea denumită „Documentația tehnică pentru evaluare teren” existentă la dosarul administrativ, faptul că imobilul revendicat este afectat în întregime de construcții noi autorizate, iar restituirea în natură a acestuia către reclamanți nu este posibilă, impunându-se în consecință acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
P. sentința civilă nr. 5737/30.11.2011 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a respins demersul judiciar inițiat de către petiționarii P. C. M. (K. M.), P. H. R., P. K. G. și P. T. M. E., în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului L.- prin Primar, a admis cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată de către intervenienta accesorie . L., în favoarea pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând dispoziția nr. 2268/08.12.2005 a Primarului Municipiului L., in raport de critica formulată si de probatoriul administrat, a retinut că disputa procesuala are ca obiect restituirea in natura a suprafeței de 2051 mp teren intravilan, situat in L., ., înscrisa in CF 3448 Lugojul G. cu nr. top. nou 1229/2, prin dispoziția amintita fiind respinsa cererea petentilor P. K.- M. si P. M.- Dominik de restituire in natura, pe motiv ca terenul este afectat in totalitate de construcții noi, autorizate si fiind propusa acordarea de despăgubiri, in cote parți egale notificatorilor, in condițiile art. 16 - Titlul VII din L 247/2005, prin valoarea stabilita in lucrarea denumita Documentație Tehnica de Evaluare, întocmita de 03.08.2004, de expert tehnic Stremtan I., tribunalul apreciind ca dispoziția atacata a fost emisa in conformitate cu prevederile art. 10 alin.2 din Legea 10/2001-modificata si republicata, care dispun ca „in cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate in mod abuziv sau edificat noi construcții autorizate, persoana indreptatita va obține restituirea in natura a parții de teren rămasa libera, iar pentru suprafața ocupata de construcții noi, cea afectata servituților legale si altor amenajări de autoritate publica ale localităților urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent”.
Soluția autorității administrative a avut in vedere ca, după preluarea imobilului de către Statul român, întreaga suprafața de 6670 mp, pentru care s-a formulat notificarea, a fost inițial înscrisa in CF 3026 LG, nr. top. 1229, s-a transcris in CF 3326, iar nr. top. 1229 a fost dezmembrat in .. 1229/1- teren intravilan de 4619 mp - reînscrise in CF 3326 LG, unde s-a comasat cu alte percele si s-a transcris in CF 3499 LG si, in 1994 au fost înscrise construcțiile ., societate care, in 1996 si-a înscris si dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe, in cota de 1/1, actualul proprietar fiind ., pentru suprafața de 4619 mp P. Municipiului L. transmițând dosarul administrativ spre competenta soluționare A. București.
Cu privire la . 1229/2, constând in teren intravilan de 2051 mp, asupra căreia poartă litigiul in speța, aceasta s-a transcris in CF 3448 LG, in proprietatea Statului Român, fiind edificate construcții noi, autorizate, proprietate ale intervenientei . fiind concesionat către societatea menționata, împrejurări ce rezulta din probatoriul administrat, „ Documentația tehnica pentru evaluare teren” din dosarul administrativ relevând ca imobilul revendicat este afectat in întregime de construcții noi autorizate, restituirea in natura a acestuia către petenți nefiind posibila si impunându-se acordarea de masuri reparatorii in echivalent, cum corect s-a procedat prin dispoziția contestata.
Astfel fiind, demersul judiciar al petiționarilor a fost respins ca nefondat, iar pe cale de consecința, in baza art. 51 si următoarele Cod procedura civila, a fost admisă cererea de intervenție voluntara accesorie, formulata de către intervenienta accesorie . L., in favoarea paratei Primăria Municipiului L. - prin Primar.
P. Decizia civilă nr. 2083/2012 pronunțată în dosarul cu același număr, a fost admis recursul declarat de reclamanții P. H. R., P. K. G. și P. T. M. Erhardt, în calitate de moștenitori ai defuncților P. M. Dominik și P. R., P. E. H. și P. E. H., în calitate de moștenitori ai defunctului P. K. M., împotriva sentinței primei instanțe, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timisoara a reținut că instanța de fond, plecând de la o premisă greșită a situației faptice a terenului la momentul exproprierii și trecerii în proprietatea Statului Român, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr.10/2001, reținând imposibilitatea restituirii în natură și stabilirea, ca unică măsură de despăgubire, a acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005.
Din perspectiva obligaților stabilite în sarcina instanței prin prevederile art. 129 C.proc.civ., Curtea a mai reținut că instanța fondului, prin soluția pronunțată, nu s-a preocupat de identificarea situației faptice actuale a terenului revendicat de reclamanți prin notificare, în sensul stabilirii cu exactitate a configurației acestuia, a identificării edificiilor existente pe acest teren, a împrejurărilor legate de construirea acestora – sub aspectul existenței autorizațiilor de construcție, stabilirea suprafeței de teren efectiv ocupată de aceste edificii și, în ce măsură mai există (potrivit susținerilor reclamanților) parcelele rămase libere de construcții și care, potrivit legii, ar putea face obiectul măsurii de restituire în natură.
Având în vedere natura căii de atac, respectiv a recursului, în considerarea faptului că trebuie realizată situația–premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs – împrejurările de fapt să fi fost pe deplin stabilite, cu evidență rezultă că hotărârea pronunțată nu aduce nicio clarificare a raportului juridic dedus judecății, menținând aceleași neclarități în privința imobilului revendicat de reclamanți prin notificarea formulată în condițiile Legii nr.10/2001.
Omisiunile instanței fondului în ceea ce privește cercetarea efectivă a circumstanțelor cauzei converg spre reiterarea ideii că, în procesul de elaborare a unei hotărâri judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept pe care le-a identificat ca fiind aplicabile raportului juridic litigios. Aceasta presupune atât operațiunea de încuviințare și administrare a probelor considerate pertinente și concludente cauzei de față (și aici, raportat la susținerile reclamanților, impunându-se necesitatea administrării probei cu expertiză topografică de stabilire exactă a configurației terenului, a întinderii în teren a construcțiilor edificate de pârâta ., a verificării existenței autorizației de construcție pentru aceste edificii, stabilirea suprafeței exacte aflate în proprietatea privată și cea a terenului concesionat, și dacă mai există parcele libere de construcții ce pot fi restituite în natură), cât și operațiunea de apreciere a acestora pe baza intimei convingere a judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege, operațiune care presupune și trebuie să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Cauza a fost înregistrată, după casare, la Tribunalul T. sub nr._ la data de 11.12.2012, iar, prin sentința civilă nr. 2572/06.11.2013 pronunțată în dosar, Tribunalul T. a respins cererea formulată de reclamanții P. H. R., P. K. G. și P. T. M. Erhardt, în calitate de moștenitori ai defuncților P. M. Dominik și P. R., P. E. H. și P. E. H., în calitate de moștenitori ai defunctului P. K. M., în contradictoriu cu pârâții P. L.- prin P. mun. L. și intervenienta ., și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta accesorie .., fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt beneficiarii Dispoziției nr. 2268/08.12.2005 emisă de P. Municipiului L., prin care li s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul reprezentat de teren, în suprafață de 2.051 mp, situat în L., ., înscris în CF nr. 3448, nr. top. 1229/2.
P. expertiza efectuată în cauză, s-a stabilit că imobilul identificat cu nr. top. 1229/2, constând în teren intravilan în suprafață de 2051 mp, pe baza HCLM L. nr. 75/1192, a fost concesionat în favoarea .. L. pe o perioadă de 99 ani, încheindu-se contractul nr._/5.08.1993, înscris în cartea funciară. Acest teren este afectat în întregime de construcții noi, autorizate în condițiile prevăzute de lege.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Întrucât imobilul în litigiu se află în situația reglementată de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în mod corect, reclamanților li s-au acordat măsuri reparatorii pentru acesta, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 55 C. proc. civ., prima instanță a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie în favoarea pârâtei Primăria Municipiului L. prin Primar, și în temeiul art. 274 C. proc. civ. nu a acordat cheltuieli de judecată reclamanților, întrucât aceștia au căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P. H. R., P. K. Gunther și P. T. M. Erhardt (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. M. Dominik), P. R., P. E. H. și P. E. H. (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. K. M.), solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că în urma deciziei de casare, instanța de rejudecare nu a procedat cu aproape nimic mai judicios decât prima instanță sesizată cu judecarea prezentei pricini.
Se arată că majoritatea dispozitivului sentinței atacate prin prezentul recurs îl reprezintă citatul consistent din decizia Curții de Apel Timișoara prin care aceasta, în calitate de instanță de control judiciar, a adus reproșuri substanțiale și justificate Tribunalului, pentru caracterul superficial al analizei cauzei. Instanța de rejudecare nu face decât să procedeze, practic, la fel, expediind soluționarea dosarului, extrăgând concluzia finală în doar câteva paragrafe, cu ignorarea desăvârșită a esenței deciziei de casare, tranșând litigiul într-un mod identic cu cel al primei instanțe sesizate.
Singurul câștig pentru cauză a fost efectuarea expertizei tehnice în specialitatea topografie, referitor la care le-au fost respinse nemotivat obiecțiunile, care ar fi fost în măsură să aducă clarificări ale situației de fapt existentă pe teren, ducând, mai departe, la respectarea în mod real a spiritului deciziei Curții de Apel.
Se invocă faptul că prima instanță nu s-a mai aplecat de loc asupra celor două acte prin care municipiul L. a înstrăinat cele două parcele de teren, deși în decizia de casare această obligație era explicit exprimată, analiză din care ar fi rezultat situația juridică distinctă a celor două.
In plus, nu au mai fost luate în discuție nici împrejurările în care imobilul teren a fost preluat de Stat (fals, uz de fals, abuz), nici justificarea autorităților pentru preluarea acestora (neatingerea obiectivului exproprierii pentru cauză de utilitate publică) și, în sfârșit, nici modul în care municipiul L. a dispus de una din parcele, concesionând-o pe o perioadă de o sută de ani unei persoane private, pe criterii obscure, pentru o taxă de concesiune modică, iar, pe cealaltă parcelă vânzând-o pur și simplu, deși Statul n-a fost niciodată proprietarul legitim al acestor terenuri, vânzare ce s-a făcut către o altă persoană privată, potrivit unor criterii la fel de obscure, tot pentru un preț discutabil.
Mai mult, prima instanța n-a mai discutat nici de faptul că dobânditorii parcelei vândute și-au intabulat dreptul de proprietate abia la patru ani după ce notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 era depusă în condiții de deplină legalitate la Primăria L.. Primăria, în procedura de înscriere în cartea funciară, a fost parte, fiindu-i comunicată incheierea de intabulare a dreptului de proprietate a societății dobânditoare, abia în 2004, când reprezentanții primăriei cunoșteau deja calitatea de bun litigios (revendicat în procedura legii 10) a terenului. Iar legea 10 interzice cu desăvârșire orice acte de înstrăinare sau grevare înfăptuite asupra imobilelor supuse dispozițiilor ei, pe care le indisponibilizeaza total până la soluționarea dosarelor administrative.
Recurenții solicită soluționarea prezentei căi de atac în noile condiții legislative, având în vedere că la data de 21 decembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 368/2013 de modificare și completare a Legii nr. 165/2013, care, prin art. II, prevede că persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul legii 10 pot opta și pentru măsuri reparatorii prin compensarea cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite în natură.
Se reiterează aspectele privind situația juridică diferită a celor două parcele de teren în care a fost divizat imobilul teren preluat abuziv de Statul comunist cu titlu de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, cu privire la parcela concesionată către . continuare în proprietatea Statului Român, consideră că nu exista niciun impediment la restituirea în natură a acestei suprafețe. Pentru acest teren, există un contract de concesiune pe 99 de ani, încheiat de Primăria L., care încasează astfel o taxă necuvenită, pentru că terenul a intrat în mod ilegal în proprietatea Statului Român. Consideră că orice altă soluție n-ar face decât să împovăreze bugetul statului cu o despăgubire pe care acesta nu este dator să o plătească, câtă vreme terenul poate fi restituit în natură recurenților, care, în calitate de proprietari, ar putea încheia un contract de concesiune pe o anumită perioadă, iar drepturile societății B. nu ar rămâne neapărate, dreptul comun prevăzând toate modalitățile legale de protejare a calității de constructor pe terenul altuia a acestei societăți comerciale.
Pentru . Timișoara există fie modalitatea restituirii în natură, fie constatarea posibilității ca recurenții să fie desdăunați prin acordarea unor bunuri imobile în compensare, municipiul L. deținând terenuri aflate în proprietate de stat, posibil a fi restituite în schimbul parcelei pe care, eventual, nu o vom primi în natură.
Recurenții mai solicită analizarea cauzei și din perspectiva duratei total nerezonabile a procedurii, având în vedere momentul depunerii notificării (anul 2001), și pronunțarea unei hotărâri care să sancționeze încălcarea, în acest mod, a dreptului lor la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului), a cărei aplicare trebuie efectuată în primul rând de către judecătorul național.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Primăria municipiului L., reprezentantă de P. municipiului L., a invocat, pe cale de excepție, lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului L., deoarece, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale - republicată, primăria este doar o denumire a unei structuri funcționale, cu activitate permanentă, ce este formată din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, astfel că aceasta nu are personalitate juridică și, prin urmare, nici capacitate procesuală de folosință, în nicio situație.
Mai mult, raportat și la obiectul acțiunii prin care se dorește anularea Dispoziției Primarului Municipiului L. nr. 2268/2005, act ce are ca emitent instituția primarului, în mod greșit a fost chemată în judecată Primăria Municipiului L., motiv pentru care se impune a se reține excepția invocată.
In ceea ce privește faptul că recurenții solicită, în calea de atac a recursului, judecarea cererii sale în contradictoriu și cu alți pârâți, respectiv P. Municipiului L. și Municipiul L., solicită instanței de judecată să aibă în vedere faptul că acest lucru contravine exigențelor art. 316 C.pr.civ. (1865), coroborat cu art. 294 C.pr.civ. (1865), nefiind permis ca, în căile de atac, să fie lărgit cadrul procesual, prin introducerea în proces și a altor pârâți.
Cu privire la cererea de recurs, apreciază că aceasta nu este întemeiată, iar soluția primei instanțe este întrutotul legală și temeinică, cu motivarea instanța de fond a făcut aplicarea întocmai a celor dispuse prin Decizia civilă nr. 2083/2012 a Curții de Apel Timișoara, deoarece s-a preocupat de identificarea situației faptice actuale a terenului revendicat de reclamanți, prin administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, prin care s-a stabilit că imobilul în litigiu este afectat în întregime de construcții noi, autorizate în condițiile prevăzute de lege.
Având în vedere că tocmai acest aspect trebuia clarificat, instanța de rejudecare s-a conformat, motiv pentru care, de vreme ce s-au administrat toate probele necesare, utile și pertinente cauzei, instanța a considerat în mod corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10, alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - republicată, în vigoare la momentul emiterii dispoziției.
Cu privire la motivarea recursului formulat în cauză, arată că recurenții invocă aspecte ce nu fac obiectul acestui litigiu, respectiv cu privire la .. 1229/1, în suprafață de 4619 mp, care a făcut obiectul altui dosar, tranșat irevocabil prin Decizia nr. 6655/09.12.2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr._, unde reclamanții nu au avut câștig de cauză.
Se mai arată că pe .. top. 1229/2), proprietatea Statului Român, au fost edificate în anii 1994-1995 (cu mult înainte de apariția Legii 10/2001), construcții noi, autorizate, proprietate a ., suprafața de 205 mp fiind concesionată în mod legal acestei societăți.
Referitor la solicitarea recurenților de a se face aplicarea noilor prevederi legislative, respectiv Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, menționează că din acest punct de vedere nu se impune modificarea dispoziției, deoarece potrivit art. 50, lit. a) din lege se dispun următoarele: „La data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România ".
In drept, invocă art. 316 coroborat cu art. 294 C.pr.civ. (1865), art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale - republicată, art. 10, alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - republicată, în vigoare la momentul emiterii dispoziției, precum și dispozițiile Legii nr. 165/2013.
P. concluziile scrise formulate în cauză, intervenienta . a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că expertiza efectuată în cauză a stabilit că nu există terenuri libere și, ca atare, nu pot fi restituite în natură; de asemenea, nu se pot face propuneri de dezmembrare având în vedere că nu există terenuri ce pot fi restituite în natură.
Referitor la susținerea recurenților că prima instanță nu s-a aplecat asupra actelor prin care intimata a înstrăinat cele două parcele de teren, este nefondată, regimul juridic a celor două parcele a fost stabilit de instanțe și obiectul prezentului dosar îl reprezintă anularea dispoziției nr.2268/2005 a Primarului Municipiului L. și emiterea altei dispoziții.
Nu a fost indicat expres temeiul de drept al cererii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1 Cod pr. civ., respectiv prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză (obligatorie, potrivit art. 315 alin. 1 Cod pr. civ., inclusiv pentru instanța investită cu judecarea recursului după o primă casare), față de actele și lucrările dosarului, analizate prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod pr. civ. și ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime .
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că, prin prezentul recurs, reclamanții formulează critici și solicită acordarea de măsuri reparatorii și pentru ./1, teren intravilan în suprafață de 4.619 mp, în prezent înscrisă în CF 3499 LG, deși pentru această parcelă, s-a emis o altă dispoziție de către P. Municipiului L., contestată de recurenți în alt dosar, soluționat irevocabil. Reclamanții tind astfel, prin extinderea obiectului pricinii în prezentul recurs, după casarea anterioară, cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 294 Cod pr. civ. (aplicabile și în recurs potrivit art. 316 Cod pr. civ.) și ale art. 315 Cod pr. civ., să modifice soluția pronunțată irevocabil de către instanțele judecătorești în dosarul nr. 1210._ (filele 161 și următoarele dosar inițial al tribunalului), intrată în puterea lucrului judecat, fiind nemulțumiți de măsura reparatorie dispusă cu privire la acea parcelă de teren, lucru care, însă, nu poate fi acceptat în cauză, față de prevederile legale precitate, coroborate cu dispozițiile art. 1201 Cod civil, art. 166 Cod pr. civ. și art. 129 alin. ultim Cod pr. civ.
Ca atare, curtea constată că obiect al controlului judiciar în prezentul recurs îl pot constitui exclusiv criticile aduse soluției primei instanțe și dispoziției Primarului Municipiului L. nr. 2268/8.12.2005 emisă în soluționarea notificării reclamanților, cu privire la ., teren intravilan în suprafață de 2051 mp, înscris în prezent în CF 3448 LG.
În consecință, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul analizei în prezentul recurs, motivele privind vânzarea, afirmativ, discutabilă a parcelei de teren nr. top 1229/1, intabularea tardivă și nelegală a dreptului de proprietate asupra acesteia în anul 2004, cu pretinsa încălcare a interdicției prevăzute de art. 21 alin. 5 Legea nr. 10/2001 rep., efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în CF, respectiv nu va fi analizată nici cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru această parcelă (în principal, în natură, în subsidiar, în compensare cu alte bunuri), întrucât așa cum s-a arătat anterior, pe de o parte, aceste aspecte au fost tranșate irevocabil în dosarul nr. 1210._ al Tribunalului T., iar, pe de altă parte, obiectul cauzei, stabilit de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată și consolidat după casarea cu trimitere spre rejudecare, în condițiile art. 315 alin. 1 și 3 Cod pr. civ., îl constituie exclusiv situația juridică a parcelei de teren nr. top 1229/2.
Odată stabilite limitele judecății în prezentul proces, curtea constată că, în ceea ce privește cadrul procesual existent în cauză, sub aspectul părților din proces, nici acest lucru nu mai poate face obiectul cenzurii, întrucât a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia anterioară de casare, obligatorie și pentru curte, potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 Cod pr. civ. Ca atare, excepția lipsei capacității/calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului L., respectiv inadmisibilitatea împrocesării Primarului Municipiului L. în prezentul ciclu procesual, invocate de către intimată prin întâmpinarea depusă, urmează a fi respinse, pentru acest considerente. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia de casare nr. 2083/ 18.10.2012 din dosarul nr._, a fixat irevocabil cadrul procesual în care se va face rejudecarea pricinii, inclusiv sub aspectul părților litigante, aspecte ce nu mai pot fi repuse în discuție fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre irevocabilă, lucru ce nu poate fi permis.
În ceea ce privește modul în care tribunalul a respectat îndrumările obligatorii ale instanței de casare, curtea constată că afirmația recurenților în acest sens este neîntemeiată. Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 315 Cod pr. civ., respectând întrutotul dezlegările și îndrumările instanței de casare, care au fost în sensul de a se suplimenta probatoriul pe baza căruia să se stabilească situația de fapt și de drept a terenului în litigiu, iar ulterior, să se verifice legalitatea dispoziției contestate, prin raportare și la criticile formulate de reclamanți.
Din actele dosarului, rezultă că s-a suplimentat probatoriul, conform dispozițiilor curții, iar argumentele reclamanților au fost avute în vedere la soluționarea pricinii.
Cu privire la pretinsa nemotivare a sentinței recurate, respectiv neanalizarea probelor administrate în cauză, curtea constată că acest motiv nu este întemeiat, față de conținutul sentinței atacate, din care rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor probelor administrate în cauză, care au fost corect interpretate prin coroborare. De asemenea, în cuprinsul sentinței sunt expuse de o manieră îndestulătoare argumentele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția pronunțată, precum și cele ce au justificat înlăturarea argumentelor invocate de reclamanți prin cererile depuse la dosar. Chiar C.E.D.O., în jurisprudența ocazionată de art. 6 din Convenție, este constantă în a afirma că o motivare satisfăcătoare a hotărârii judecătorești nu presupune pentru instanță obligația de a răspunde individual tuturor afirmațiilor părților, fiind suficient a se grupa argumentele părților pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate.
În ceea ce privește modul de administrare a probei cu expertiza tehnică judiciară, nu sunt întemeiate afirmațiile recurenților privind respingerea nemotivată a obiecțiunilor formulate, față de conținutul încheierii de ședință din data de 30.10.2013, din care rezultă cu îndestulătoare evidență motivele pentru care aceste obiecțiuni au fost înlăturate, în aplicarea justă a exigențelor art. 167 și 201 C.proc.civ..
Cu privire la neanalizarea legalității actelor încheiate de către Municipiul L. cu privire la . constată că acest aspect nu prezintă relevanță juridică pentru soluția dată notificării reclamanților, respectiv în prezentul proces, întrucât motivul pentru care a fost respinsă solicitarea lor de restituire în natură a parcelei nr. top 1229/2 nu l-a constituit existența contractului de concesiune, cum încearcă a acredita recurenții, ci faptul că terenul notificat nu era liber în sensul Legii nr. 10/2001, art. 10 alin. 1 și 2, fiind ocupat de construcții edificate cu respectarea legislației în materie.
Astfel, potrivit prevederilor alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare atât la data formulării notificării, la cea a emiterii dispoziției contestate, cât și în prezent, nu se poate restitui în natură terenul preluat abuziv ce este ocupat de construcții autorizate legal, ci doar partea liberă.
În speță, lucrarea de specialitate efectuată de tribunal, cât și cea întocmită în faza administrativă de soluționare a notificării reclamanților, atestă dincolo de orice dubii faptul că, pe terenul în discuție există construcții edificate cu respectarea legii, ce ocupă întreg terenul, neexistând suprafețe libere, susceptibile a fi restituite în natură.
În acest sens prevederile art. 10 alin. 2 din legea reparatorie au fost corect aplicate, atât de către P. Municipiului L. la emiterea dispoziției contestate, cât și de către instanța de fond, față de situația de fapt existentă în cauză.
Cu privire la modul în care a fost preluat imobilul de la antecesorii reclamanților, distincțiile făcute de aceștia prin recursul de față (că s-a realizat prin fals, uz de fals și abuz, neexistând, deci, titlu) nu prezintă relevanță juridică, întrucât art. 10 din legea reparatorie nu prevede nicio diferență de regim juridic între imobilele preluate cu titlu (valabil sau nevalabil), ori fără titlu, în ceea ce privește natura măsurii reparatorii. Ceea ce contează este ca imobilul să fi fost preluat abuziv, în oricare dintre ipotezele enumerate de art. 2, respectiv dacă acesta este liber de construcții sau nu.
Referitor la posibilitatea preluării de către reclamanți a contractului de concesiune încheiat cu ., art. 13-15 din Legea nr. 10/2001 prevede această posibilitate pentru imobilele aflate în proprietatea Statului și care să fie susceptibile a fi restituite în natură, respectiv să nu fie afectate de construcții, or, în speță, această din urmă condiție nu este îndeplinită.
Cu privire la aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013, curtea constată că, pe de o parte, reclamanții solicită doar pentru ./1 (ce nu face obiectul pricinii) o astfel de măsură (alt imobil în compensare), nu și pentru ./2, ce se dorește a fi restituită în natură. Pe de altă parte, unitatea notificată a arătat că nu deține bunuri disponibile în acest sens, iar reclamanții nu au fost în măsură să identifice concret astfel de bunuri.
În ceea ce privește respectarea duratei rezonabile a procedurii, astfel cum această noțiune a fost conturată în jurisprudența CEDO în aplicarea art. 6, curtea reține, pe de o parte, că dispoziția atacată a fost emisă în anul 2005, iar reclamanții au promovat prezentul litigiu (temporizând stabilirea și acordarea efectivă a despăgubirilor cuvenite), deși în faza administrativă de soluționare a notificării s-a întocmit o lucrare de specialitate care atesta că terenul este ocupat în întregime de construcții. Pe de altă parte, necesitatea unei durate echitabile a procedurii nu poate conduce la acordarea de alte măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege, nefiind atributul instanței de judecată să adauge la lege.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., îl va respinge.
În baza art. 274 Cod pr. civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, reclamanților, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, intimaților, ca nesolicitate, iar intervenientei accesorii, ca necuvenite, având în vedere poziția procesuală. Pentru a aprecia astfel, curtea a avut în vedere doctrina juridică și jurisprudența majoritară, care sunt în sensul că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat ori nu în favoarea părții pentru care a intervenit, motivat de faptul că intervenția voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții P. H. R., P. K. Gunther și P. T. M. Erhardt (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. M. Dominik), P. R., P. E. H. și P. E. H. (toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. K. M.) împotriva sentinței civile nr. 2572/2013 pronunțată la data de 06 noiembrie 2013 de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Primăria L., prin P. Municipiului L., și . L..
Respinge cererea intervenientei de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 23.06.2014 .
Tehnored. I.P. 2 ex./ 25.06.2014.
Prima instanță: Tribunalul T., jud. I. A. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 486/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
