Cereri. Decizia nr. 425/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 425/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 425
Ședința publică din 10 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii T. A. D. și T. Victorița împotriva deciziei civile nr. 723/30.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în absența părților, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei contestații.
Reprezentanta Parchetului, având în vedere cererea contestatorilor, raportată la decizia civilă nr. 723/30.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, pune concluzii de admitere a prezentei căi de atac, pentru cheltuielile de judecată neacordate prin decizie, având în vedere prevederile art. 274 alin. 2 C.proc.civ..
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_, contestatorii T. A. D. și T. Victorița au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimatul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, să dispună anularea parțială a deciziei civile nr. 723/30.09.2014 din dosar nr._ a Curții de Apel Timișoara, în ceea ce privește cheltuielile de judecată și obligarea pârâtului la plata onorariului de avocat și onorariile experților judiciari, precum și taxele de timbru dovedite și solicitate în cererea de apel și acordate de prima instanță, respectiv 5920 lei.
În motivare, contestatorii au arătat că prima instanța s-a pronunțat în mod corect prin sentința civilă nr. 695/07.04.2014 când a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 5920 lei, acestea cuprinzând și cheltuielile privind onorariile experților, pârâtul fiind în culpă procesuală, deoarece hotărârea de acordare a despăgubirilor a fost modificată integral din culpa acestuia. Consideră că și instanța de apel trebuia să procedeze la fel, recurenții fiind obligați să plătească o sumă consistentă (de 4620 lei) cu onorariul experților.
Reducând cheltuielile de judecată de la 5920 lei, la 2000 lei, instanța de apel a încălcat prevederile art. 274 alin. 2 Cod proc.civ. și s-a pronunțat în temeiul alin. 3 din acest text de lege, care permitea reducerea doar a onorariului de avocat, nu a onorariilor experților.
Se mai arată că au depus prezenta contestație și ca urmare a faptului că, până în prezent, nu a fost executată ultima Hotărâre și nicio sumă nu a fost achitată.
În drept, au invocat art. 318, art. 319, art. 242 alin. 2 și art. 274 alin 1 si 2 Cod proc.civ.
Intimatul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, deși legal citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu s-a conformat acestei dispoziții.
În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a atașat dosarul nr._, material probator din a cărui analiză instanța reține, în fapt, următoarele:
P. decizia civilă nr. 723/30.09.214 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanții T. A. D. și T. Victorița împotriva sentinței civile nr. 695 din 7.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ ; a admis recursul declarat de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva aceleiași hotărâri, pe care a modificat-o în parte, în sensul că, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1590 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că, în ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză, în raport de definiția legală și regimul juridic aplicabil, exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. 3 din Constituție.
S-a constatat că reclamanții au fost proprietarii terenului expropriat, acest fapt fiind produs sub incidența Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr._ și că, în atare condiții, trebuie să beneficieze de acordarea unor despăgubiri conform legii.
În raport de aceste date, Tribunalul T., ca instanță de fond, în mod judicios a considerat că stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale (Legea nr. 255/2010) se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, respectiv art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994.
Prima instanță s-a conformat acestor dispoziții legale, în sensul că a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care - prin opinia exprimată de expert U. I. - a avut în vedere valoarea imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe sunt indicate de expertul U. I. în mod expres comparabilele avute în vedere de acesta pentru stabilirea valorii imobilului prin raportare la prețul cu care se vând imobile de același tip în unitatea administrativ teritorială la data raportului de expertiză, spre deosebire de ceilalți experți care au folosit, contrar dispozițiilor legale menționate, metoda capitalizării.
Raportat la valoarea astfel stabilită prin expertiză, precum și la suprafața de 908 mp ce a fost expropriată din patrimoniul reclamanților T. A. D. și T. Victorița, a rezultat că despăgubirea ce trebuie acordată cu acest titlu este de 1590 lei, sumă la a cărei plată a fost obligată instituția pârâtă.
S-a mai reținut că, la calculul despăgubirilor, prima instanță, în mod greșit, a luat în considerare suma de 136 lei reprezentând dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanții au făcut demersuri pentru cumpărarea unei suprafețe identice cu cea din litigiu.
Raportat la criteriile prevăzute de art. 274 (3) Cod proc.civ., Curtea, apreciind întemeiată critica cu privire la plata cheltuielilor de judecată, a stabilit obligația de plată a acestora la suma de 2000 lei, în loc de 5920 lei.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate, față de dispozițiile art. 318 teza I Cod proc.civ. (în care se încadrează motivele invocate de către contestatori), Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerințele de admisibilitate pentru această cale extraordinară de atac, așa cum acestea sunt reglementate de dispozițiile procesuale invocate
Astfel, potrivit art. 318 teza I Cod proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
În speță, examinând conținutul deciziei contestate, nu se constată existența vreunei erori materiale, în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod proc.civ., respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Este unanim acceptat că, pe această cale extraordinară de atac, pot fi valorificate erori materiale cum ar fi anularea ca netimbrată a unei cereri, respingerea, ca tardivă a unei căi de atac, etc., aspecte care să nu implice reexaminarea fondului pricinii sau reaprecierea probelor.
Noțiunea de „eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată. O greșeală în aprecierea probelor sau în interpretarea și aplicarea legii (ipoteză invocată în speță), datorită căreia decizia contestată ar putea fi eronată, constituie o eventuală greșeală de judecată, ce nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare, și aceasta întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.
Din motivarea prezentei contestații în anulare, rezultă că se invocă, ca și eroare materială, aplicarea eronată a prevederilor art. 274 alin. 2 și 3 C.proc.civ., privind stabilirea și acordarea cheltuielilor de judecată, cu consecința diminuării pretins greșită a sumelor avansate de reclamanți cu acest titlu, constând în onorariu de avocat și de experți judiciari.
Aceste aspecte, chiar eronate de ar fi, nu pot fi considerate erori materiale în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod proc.civ. și arătată anterior, ci pot constitui eventuale greșeli de judecată.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile legale invocate, coroborate cu prevederile art. 320 C.proc.civ., curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nefiind solicitate în acest ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii T. A.-D. și T. Victorița împotriva deciziei civile nr. 723/30.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin . Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./17.11.2015
Tehnored L.P./23.11.2015
Ex.2
| ← Cereri. Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 441/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
