Expropriere. Decizia nr. 441/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 441/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 441/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 441
Ședința publică din 17 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. E. împotriva sentinței civile nr. 2339 din 9.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru pârâtul intimat S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara, av. C. C., lipsă reclamanta recurentă C. E..
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat doamna procuror E. B..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 16.11.2015, concluzii scrise de către pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara, prin av. C. C..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, arătând că în mod corect instanța de fond a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în raport de deciziile Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015, și mai mult decât atât, valoarea de despăgubire a terenului expropriat de la reclamanta în suprafața de 3.711 mp, stabilită de expropriator la 1.762 lei este mai mare decât prețul vânzării menționat in contractele de vânzare cumpărare depuse ca și comparabile, astfel că soluția primei instanțe a respectat dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994, precum și dispozițiile deciziilor Curții Constituționale, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, arătând că la stabilirea valorii despăgubirilor expropriatorul a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 255/2010.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
P. cererea formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din Romania, prin Direcția R. de D. si P. Timișoara, înregistrată la Tribunalul T. în dosarul nr._ /08.08.2012, reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr. 108 din 29.09.2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 de pe lângă Primăria Bethausen în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor datorate contestatoarei pentru terenul expropriat în suprafață de 3711 m.p. pe care a stabilit-o la suma de 1762 lei; acordarea unor despăgubiri echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat si a prejudiciului cauzat; obligarea pârâtei la despăgubiri reprezentând dauna produsă prin lipsirea de folosință a terenului expropriat si a unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de execuție; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând suma necesară pentru aducerea terenului afectat în plus de lucrările de execuție la starea inițială; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arata ca prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.108/2011 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 de pe lângă Primăria Bethausen, județul T., văzând decizia de expropriere nr.1167/16.08.2011 emisa de Compania Naționala de Autostrăzi si D. Naționale din România S.A. a dispus acordarea unei despăgubiri în cuantum de 1762 lei pentru suprafața expropriata de 3711 m.p., suma care este una derizorie si nu reflectă valoarea reală a terenului, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune civila.
Anexează în susținerea cererii: copia CI, extras CF, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 29.09.2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 de pe lângă Primăria Bethausen, procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.108/29.09.2011, cerere de acordare prevăzute de Legea nr.255/2010.
Pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din Romania S.A. prin Direcția R. de D. si P. Timișoara a formulata întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Cu privire la pititele 1 si 2 din cererea de chemare în judecată apreciază ca în mod nefondat reclamanta contestă valoarea despăgubirilor acordate de către expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108/29.09.2011, considerând ca această valoare este corectă, la stabilirea acestei valori expropriatori expropriatorul a urmat întocmai dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 si ale HG nr.53/2011 si a respectat disp. art. 481 din vechiul cod civil si dispozițiile Protocolului nr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului,.
În ce privește petitul 3 al cererii de chemare în judecată, consideră ca prejudiciul constând în lipsa de folosință a ternului expropriat este reparat de expropriator prin plata valorii reale a bunului expropriat, fapt pentru care acest prejudiciu nu mai îndreptățește la o altă despăgubire.
Arată că în mod neîntemeiat solicită reclamanta, în cadrul prezentei acțiuni, obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de execuție (petitul 3) si pentru aducerea terenului afectat în plus de lucrările de execuție la starea inițiala (petitul 4). Acțiunea reclamantei se încadrează în dispozițiile art. 22 alin. (I) din Legea nr. 255/2010 conform căruia „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente in termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii si transferului dreptului de proprietate."
Având in vedere ca reclamanta contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, potrivit Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 29.09.2011, emisa in baza Legii nr. 255/2010 si in baza H.G. nr. 492/2011, rezulta ca instanța de judecata este investita sa stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate de la reclamanta si va proceda la stabilirea valonilor despăgubirilor conform dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010), dispoziții care reglementează o procedura speciala pentru stabilirea de către instanța a despăgubirilor pentru expropriere.
Arata ca acțiunea întemeiata pe art.22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 oferă expropriatului posibilitatea sa conteste despăgubirile acordate de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor. Acțiunea privește strict prejudiciile produse cu ocazia transferului dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatului in patrimoniul expropriatorului.
Reclamanta solicita prin cererea de chemare in judecata obligarea paratului la acoperirea unor prejudicii ce nu sunt efectul exproprierii, ci a unor ulterioare fapte culpabile ale constructorului, fapte realizate după momentul exproprierii si in afara obligațiilor de despăgubire pentru transferul forțat al dreptului de proprietate prin expropriere.
Ocuparea de către executantul lucrărilor de construcție a terenului rămas în proprietatea reclamantei, după expropriere, nu constituie o fapta a expropriatorului S. R., ci, eventual, a constructorului însuși si expropriatorul nu poate fi obligat la acoperirea unui prejudiciu ce nu reprezintă consecința faptei sale.
Pentru aceste considerente solicita respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor reclamantei.
P. sentința civilă nr. 2339/09.09.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara, rără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în fapt că, S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A. a expropriat prin Decizia nr. 1167/16.08.2011 un teren în suprafață de 3.711 mp, categoria arabil în extravilan, având numărul cadastral_, aflat în proprietatea reclamantei.
P. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108/29.09.2011 reclamanta a primit pentru acest teren o despăgubire în valoare de 1.762 lei.
În drept, sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:
Art. 22 alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2010 „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
…………………………………………………………………………………………..
(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
(3) Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
(4) În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor”.
Art. 27 din Legea nr. 33/1994 „(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
(2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
Decizia nr. 380/26.05.2015 pronunțată de Curtea Constituțională „Admite excepția de neconstituționalitate formulată de S. român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România - S.A. din București, în dosarele nr… și constată că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale. Definitivă și general obligatorie”.
A reținut că, inițial, în cauză a fost efectuată de trei experți o expertiză imobiliară evaluatorie, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Întrucât pe parcursul soluționării cauzei Curtea Constituțională prin două decizii (Decizia nr. 12/15.01.2015 și Decizia nr. 380/26.05.2015) s-a pronunțat în sensul că sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică este neconstituțională, instanța a dispus efectuarea unei completări a expertizei efectuate în cauză în sensul de a se stabili valoarea despăgubirilor luându-se în calcul data exproprierii terenului.
Reclamanta s-a opus completării raportului de expertiză în sensul arătat mai sus, reprezentanta acestuia exprimându-și opinia în acest sens la termenul de judecată din data de 29.04.2015.
Pârâta a depus la dosarul cauzei un număr de 5 contracte încheiate în anul 2011, însă experții au arătat că aceste contracte nu pot fi folosite pentru efectuarea expertizei
P. cele două decizii menționate mai sus, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecință, în această privință legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.
Raportând considerentele de principiu reținute în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a decis că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale. Aplicarea tale quale în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010 a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situație juridică ce se abate de la finalitatea anterior referită, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecință, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu cu valoare constituțională.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C. proc. civ. din 1865, aplicabile în speță, reclamanta avea îndatorirea să dovedească faptul că despăgubirea oferită de pârâtă prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108/29.09.2011 este inferioară valorii stabilite printr-o expertiză realizată potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, acest ultim text de lege urmând să fie interpretat potrivit considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 380/26.05.2015. Reclamanta însă s-a opus administrării unei asemenea probe, și chiar dacă această probă a fost administrată din oficiu, ea a fost nerelevată în lipsa concursului reclamantei.
Față de raportul de expertiză depus la dosarul cauzei în data de 09.06.2015, reclamanta, care pe tot parcursul soluționării cauzei a beneficiat de asistența de specialitate oferită de un avocat, nu a formulat obiecțiuni.
La termenul de judecată din data de 23.02.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune prin care a solicitat să se constate acordul de voință al părților, reclamanta și pârâta, intervenit cu privire la plata sumei de 3,57 euro pe metru pătrat pentru terenul expropriat în suprafață de 3711 mp și să fie obligată pârâta la plata acestei sume convenite de părți.
Tribunalul a constatat că în speță terenul a fost expropriat potrivit dispozițiilor Legii nr. 255/2010, care este un act normativ cu caracter special ce reglementează în detaliu exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Art. 22 alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2010 reglementează procedura pe care o poate urma expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator. Instanța de judecată este obligată să analizeze o asemenea cerere de contestare a cuantumului despăgubirilor potrivit acestei proceduri care face trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel că, judecătorul cauzei nu poate stabili alt cuantum al despăgubirilor decât cel calculat potrivit dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. din 1865 a respins cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată întrucât aceasta a căzut în pretenții și a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat plata unor cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 2339 din 09.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs reclamanta C. E., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorarii experți.
În subsidiar, solicită acordarea unor despăgubiri echivalente cu valoarea terenului stabilită prin expertiza tehnică judiciară efectuată în prezenta cauză, egală cu valoarea propusă de către cei doi experți ing. J. Cicilia și ing. O. Z. C..
În motivare arată că, instanța de fond, în mod greșit a apreciat faptul că reclamanta refuză efectuarea unei expertize raportată la Decizia Curții Constituționale nr. 380/26.05.2015, ci a menționat faptul că nu consideră că este necesară efectuarea unei noi expertize, având în vedere faptul că, în cazul de față, valoarea bunului expropriat a fost stabilită de către cei trei experți raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate în luna iunie 2012, deși raportul de expertiză a fost efectuat în martie 2014. Având în vedere faptul că exproprierea reclamantei s-a făcut în 29 august 2011, consideră că expertiza efectuată în prezenta cauză respectă dispozițiile Curții Constituționale, valoarea terenului fiind stabilită raportat la niște contracte apropriate ca durată în timp de momentul exproprierii și nu de momentul efectuării expertizei.
Cu toate acestea, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize potrivit considerentelor Curții Constituționale reținute în Decizia nr. 380/26.05.2015. Atât reclamantei, cât și pârâtei li s-a pus în vedere să depună contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropriere de data de 29 august 2011, însă niciuna dintre părți nu a putut depune contracte încheiate în aceea perioadă. Reclamanta nu a găsit contracte încheiate în aceea perioadă, iar pârâta a depus unele contracte care nu aveau relevanță deoarece momentul valoarea contractului nu a fost stabilită în decursul anului 2011. Consideră că, cei trei experți ar fi trebuit să fie în măsură să stabilească valoarea terenului expropriat și în lipsa unor contracte depuse de către părți. Reclamanta nu are la dispoziție nici un mijloc legal de a avea liber acces la contracte de vânzare-cumpărare. Aceasta a depus toate diligentele posibile și a găsit doar contracte încheiate în anul 2012 pentru terenuri din raza aceleiași unități administrativ-teritoriale.
Sintagma instanței de fond „ chiar dacă această probă a fost administrată din oficiu, ea a fost nerelevată în lipsa concursului reclamantei" consideră că încalcă în mod flagrant principiile fundamentale ale procesului civil și contravine rolului judecătorului în aflarea adevărului care are la dispoziție dreptul de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
A arătat că inițial au fost afișate la sediul Primăriei Bethausen următoarele documente: Anexa nr. 2 a HG nr. 1232/06.12.2010; Anexa nr. 1 a HG nr. 1232/06.12.2010; Oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al comunei Bethausen pentru terenurile afectate de lucrare; Notificarea intenției de a expropria imobilele și Tabel cuprinzând persoanele expropriate ce au luat la cunoștință de notificarea intenției de expropriere.
Reclamanta fiind de bună credință a acceptat la acel moment să primească suma de 3,57 euro/mp, sumă ce a fost stabilită inițial de către C. în urma efectuării unei expertize. Această sumă reiese și din tabelele afișate la sediul primăriei Bethausen cu persoanele expropriate și sumele ce revin fiecăruia pentru suprafețele de teren expropriate.
Ulterior, prin HG nr. 492/2011, anexa 2 din HG 1232/2010 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, astfel, că pentru reclamantă, valoarea despăgubirilor s-a diminuat drastic.
P. această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la expropriator, solicită să se constate că a fost înfrânt acordul de voință, iar expropriatorul în mod unilateral a modificat nejustificat cuantumul despăgubirilor, față de care reclamanta și-a exprimat poziția că nu este de acord.
Față de cele arătate și de faptul că Legea 255/2011, art. 31 statuează că documentația tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare acestei legi, este valabilă, coroborat cu dispozițiile art. 27 din Legea 33/1994 (lege care reprezintă dreptul comun în materia exproprierilor conform art. 22 alin. 3 și art. 34 din Legea 255/2010), care prevăd că „despăgubirea acordată de către instanța nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", consideră că este îndreptățită să fie despăgubită cu prima sumă oferită de 3,57 euro/mp, sumă pentru care a semnat că este de acord.
Mai mult, reclamanta nu mai putea dispune de bunul său încă din data de 17.03.2010, dată la care s-a înscris în evidențele de Carte Funciară mențiunea că imobilul este supus exproprierii, astfel încât este îndreptățită la acoperirea prejudiciului cauzat prin exproprierea de facto. Legitimitatea pretențiilor sale se regăsesc inclusiv în dispozițiile art. 481 Cod civil, art. 44 din Constituția României, dar și în normele internaționale, acelea ale Declarației Drepturilor Omului și Cetățenilor din 1789, art. 1 paragraful 1 teze a Il-a din primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale.
Suma inițială oferită de către expropriator reprezenta totuși o compensație pentru pierderea dreptului de proprietate, însă suma oferită ulterior este una derizorie, observându-se disproporția majoră între cele două sume.
P. hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 108 din 29.09.2011, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Bethausen, județul T., văzând decizia de expropriere nr. 1167/16.08.2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România S.A., a dispus acordarea unei despăgubiri în cuantum total de 1762 lei pentru suprafața expropriată de 3711 mp teren.
Arată că prin cererea depusă la sediul Consiliului Local Bethausen a declarat că nu este de acord cu valoarea de despăgubire stabilită potrivit HG 492/2011, motiv pentru care, Comisia, prin procesul-verbal nr. 108 din 29.09.2011 a dispus consemnarea sumei de 1762 lei stabilită cu titlu de despăgubiri, pe numele său.
Suma totală stabilită cu titlu de despăgubiri în cuantum de 1762 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 3711 mp este una derizorie și nu reflectă valoarea reală a terenului.
În drept: art. 304 alin. 7,8,9 Cod proc. civ. și art. 3041 Cod proc. civ.
P. concluziile scrise, pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.
Arată că în mod corect instanța de fond a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de comisia alcătuită din experții J. C., U. I. și O. Z..
Temeiul de drept care a stat la baza refacerii raportului de expertiză este dat de cele două Decizii ale Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015.
Se solicită să se constate că valoarea de despăgubire a terenului expropriat de la reclamanta, în suprafața de 3.711 mp, stabilită de expropriator la 1.762 lei este mai mare decât prețul vânzării menționat in cele 5 contracte de vânzare cumpărare depuse ca si comparabile, pe cale de consecința aceasta este o valoare reala si reprezintă o justa si prealabila despăgubire, astfel că soluția primei instanțe respecta dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994 si dispozițiile Deciziilor Curții Constituționale nr. 12/15.01.2015 si nr. 380/26.05.2015.
Arată că în mod corect instanța de fond a respins solicitarea reclamantei din cadrul precizării de acțiune, de a constata instanța acordul de voința al pârtilor, intervenit cu privire la plata sumei de 3,57 euro/mp pentru terenul expropriat in suprafața de 3711 mp si de a obliga paratul la plata acestei sume.
Temeiul de drept al acțiunii introductive de instanța este dat de art. 22 din Legea 255/2010, motivat de faptul ca procedura administrativa de expropriere a avut ca si temei Legea 255/2010.
Singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 în favoarea expropriaților este acțiunea în contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementată la art. 22 alin. (1), iar acțiunea reglementata la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la care s-a făcut referire mai sus, se soluționează de către instanța de judecata, potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010), dispoziții care reglementează o procedura speciala pentru stabilirea de către instanța a despăgubirilor pentru expropriere.
Având in vedere ca procedura de expropriere a imobilului proprietatea recurentei reclamante este reglementata de Legea nr, 255/2010. act normativ cu caracter special ce se aplica cu prioritate fata de dreptul comun, conform principiului specialia generalibus derogant, rezultă că acțiunea precizată nu poate fi judecată decât in baza prevederilor art. 21-27 din Legea 33/1994 și nu potrivit dreptului comun, sens în care se constată că soluția instanței cu privire la precizarea de acțiune este temeinică și legală.
P. concluziile scrise, reclamanta a solicitat admiterea recursului, conform motivelor invocate în cererea de recurs.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304 și 3041 Cod pr. civ., față de prevederile art. 299 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, reclamanta C. E., contestă cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea terenului în suprafață de 3711 mp, cu referire la Hotărârea nr. 108/29.098.2011, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 1762 lei.
Reclamanta a solicitat în principal anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și constatarea acordului de voință intervenit între părți pentru prețul de 3,57 euro/mp, iar în subsidiar, acordarea unor despăgubiri în cuantumul stabilit prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de către cei doi experți ing. J. Cicilia și ing. O. Z. C..
În ceea ce privește existența unui acord între expropriator și expropriat pentru despăgubirile calculate la un preț de 3,57 euro/mp, se constată că în mod corect prima instanță a respins această cerere a reclamantei, nefăcându-se dovada de acceptare de către reclamantă a propunerii de despăgubiri cuprinsă în HG nr. 1232/2010 (în forma anterioară modificării intervenită prin HG nr. 492/2011) ce a fost adusă la cunoștință expropriatorului în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, legea aplicabilă în cauză și sub imperiul căreia s-a realizat exproprierea și s-a emis hotărârea contestată de reclamantă prin acțiune.
Pe de altă parte, pentru realizarea efectivă a acordului de voință trebuie respectată forma cerută de legea specială (art. 18), condiție neîndeplinită în cauză.
De asemenea, soluția primei instanțe este corectă și în privința respingerii cererii reclamantei cu referire la cuantumul despăgubirilor.
Curtea reține că în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 255/2010 (reluându-se conținutul art. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ abrogat prin Legea 255/2010), „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa instanței judecătorești în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate”.
Potrivit alin. 3 al art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21- 27 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar, prevederile Legii nr. 33/1994 se aplică însă doar în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc.
Legea nr. 255/2010 (lege aplicată în speță), ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, în acest sens, fiind elocvent art. 22 al.1 din Legea 255/2010, care prevede expres că voința legiuitorului este evidentă în sensul că singurul aspect contestabil de către expropriat este cuantumul despăgubirii.
În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, se constată că inițial a fost dispusă de instanță o expertiză imobiliară ce a avut ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză în raport de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Reclamanta în recursul declarat, ca de altfel și prin concluziile scrise la prima instanță, a solicitat în subsidiar, în raport de concluziile expertizei întocmită în cauză – prin care doi experți ing. J. Cicilia și O. Z. C. – au stabilit ca valoare de circulație a terenului expropriat la data întocmirii expertizei (24.02.2014) suma de 1,77 lei/mp – acordarea despăgubirilor astfel stabilite.
Curtea constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond această solicitare întrucât în cursul judecății, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 12/15.01.2015, publicată în M. Of. nr. 152/03.03.2015, a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a mai stabilit că „soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională se regăsește atât în art. 9 alin. 3 din Legea nr. 198/2004 ... cât și în art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010”. S-a stabilit că experții vor ține seama de „momentul transferului dreptului de proprietate”.
Conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării în M. Of. al României.
P. raportare la obiectul dosarului de față, această decizie obligatorie fiindu-i aplicabilă, instanța a pus în discuția părților (fila 181) și a dispus refacerea raportului suplimentar de expertiză prin utilizarea metodei comparației directe cu tranzacții ale unor terenuri similare de la data exproprierii, adică perioada anului 2011, exproprierea în litigiu fiind efectuată în septembrie 2011.
De precizat că reclamanta s-a opus completării raportului de expertiză, față de data efectuării expertizei și data exproprierii (încheierea de ședință din 29.04.2015).
Cu privire la această probă, instanța a pus în vedere părților să depună la dosar contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare vândute în perioada când a avut loc transferul dreptului de proprietate.
Conformându-se dispozițiilor instanței, pârâta a depus un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011, iar prin răspunsul întocmit de cei 3 experți ce au efectuat expertiza inițială (la 5.03.2014), s-a învederat că aceste contracte nu corespund cu data la care a avut loc transferul de proprietate, iar altele au prețuri plătite cu mulți ani înainte, respectiv la data încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care aceste contracte nu se pot folosi pentru a respecta dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015.
La termenul de judecată stabilit după depunerea răspunsului experților, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, nu a solicitat o expertiză contrarie, mai mult, nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecată stabilit la 2.09.2015 ( când s-a judecat fondul cauzei), deși așa cum rezultă din încheierile de ședință a beneficiat de asistență juridică prin apărător ales.
Reclamanta nu a pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare în vederea efectuării lucrării dispuse și nici nu a uzat de dispozițiile art. 212 (2) Cod pr. civ., în sensul de a solicita o expertiză contrarie până la primul termen după depunerea răspunsului de către experți.
Nu au fost respectate de reclamantă dispozițiile art. 129 Cod pr. civ., ce prevăd obligația părților de a îndeplini actele de procedură în condițiile și termenele stabilite de lege și de a exercita drepturile procedurale cu bună-credință conform art. 723 (1) Cod pr. civ.
Susținerea reclamantei în sensul că nu a avut posibilitatea de a procura contracte de vânzare-cumpărare din perioada de referință, nu poate fi primită, având în vedere că nu a făcut dovada demersurilor în acest sens, și cum, nu a probat că valoarea stabilită de expropriator este o valoare inferioară valorii de circulație a terenurilor din perioada august-septembrie 2011- pe teritoriul extravilan al loc. Bethausen - în mod corect a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
Pe de altă parte, în virtutea rolului activ conferit de dispozițiile art. 129 Cod pr. civ.și în raport de dispozițiile art. 304 Cod pr. civ., Curtea procedând la analiza celor două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul nr. 906/2.05.2011 și nr. 1262/10.06.2011 (celelalte trei contracte depuse de pârâtă la instanța de fond având prețurile achitate la data semnării promisiunilor de vânzare-cumpărare), constată că valoarea terenului expropriat de la reclamantă în suprafață de 3711 mp stabilită de expropriator la 1762 lei, este mai mare decât cea rezultată din media celor două contracte, or, conform art. 27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
P. urmare, având în vedere acest text legal și faptul că sumele rezultate din contractele depuse de pârâtă se situează sub nivelul sumei oferită de expropriator cu titlul de despăgubire, instanța constată că și sub acest aspect, tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Față de considerentele arătate, în baza art. 312 (1) Cod pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta C. E. împotriva sentinței civile nr. 2339 din 9.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 274 Cod pr. civ., nu va acorda cheltuieli de judecată, reclamantei ca necuvenite, iar pârâtului, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C. E. împotriva sentinței civile nr. 2339 din 9.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și P. Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red.M.L.23.11.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./24.11.2015
Prima instanță: Tribunalul T., jud. I. A. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 425/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 449/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
