Cereri. Decizia nr. 447/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 447/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 447/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 447

Ședința publică din 18.11.2015

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER:A. M. T.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul Oarșă I. împotriva deciziei civile nr. 327/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

M. Public este reprezentat de către procuror S. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței de către contestator, la data de 17.11.2015, o cerere prin care solicită o disjungere din prezentul dosar a acțiunii pe care a formulat-o pe dreptul comun.

Instanța constată că judecata recursului a fost suspendată prin încheierea din 08.07.2014, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul de astăzi.

În baza art. 248 alin 1 C. pr. civ. și art. 252 alin. 1 C. pr. civ., instanța invocă excepția perimării contestației în anulare și o supune discuției. De asemenea, supune discuției cererea de disjungere formulată de contestator.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de disjungere formulată de către contestator și constatarea perimării cererii.

Instanța, după deliberare, respinge cererea de disjungere formulată contestator întrucât în dosarul de față nu există o altă acțiune pe dreptul comun formulată de către contestator ci doar acțiunea formulată în baza Legii 221/2009, cauza fiind acum în faza contestației în anulare.

CURTEA

Deliberând, constată:

P. încheierea din 08.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a dispus suspendarea contestația în anulare formulată de contestatorul Oarșă I., în baza art. 242 pct. 2 C. pr. civ.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la termenul din 08.07.2014 părțile au lipsit în mod nejustificat și că nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 242 alin. 2 C. pr. civ.

De la 08.07.2014 cauza a rămas în nelucrare, părțile nefăcând nici un act de procedură până la 18.11.2015.

Conform art. 248 alin 1 C. pr. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Conform art. 252 alin 1 C. pr. civ., „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Raportând textele legale menționate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea perimării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată judecata contestației în anulare formulată de contestator OARȘĂ I. împotriva deciziei civile nr. 327/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUMaria L.

GREFIER,

A. M. T.

Red. FȘ/19.11.2015

Teh. AMT/2 ex./04.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 447/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA