Cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 208/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 208/A
Ședința publică din 18 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: PROF. UNIV. DR. L. B.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul N. A. împotriva sentinței civile nr. 462/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. T.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din 11.11.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru data de 18.11.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, la data de 17.11.2015, reclamantul apelant a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
P. acțiunea adresată Tribunalului A., înregistrată la data de 17.06.2014, reclamantul N. A. a chemat în judecată S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei daune morale pentru prejudiciul moral produs prin fapta organelor de urmărire penală, care, la data de 17.03.2011, au dispus împotriva reclamantului măsura reținerii preventive pentru o perioadă de 24 h, în contextul cercetărilor penale declanșate împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Reclamantul susține că însăși instanța penală a respins propunerea de arest preventiv formulată de procuror pentru lipsă de probe, iar, mai apoi, în faza de judecată acesta a fost achitat, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 (1) lit. d C.p.p., hotărârea de achitare rămânând definitivă.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 C.p.p., 539-542 noul C.p.p., art. 998-999 C.civ., art. 5 parag. 1 și 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 3 din Protocolul 7 adițional la CEDO, context în care reclamantul afirmă încălcarea dreptului său la libertate și demnitate, având în vedere nelegalitatea reținerii sale, respectiv mediatizarea excesivă a cazului penal mai multe publicații și agenții de știri, precum: Libertatea- 18.03.2011, Mediafax- 17.03.2011, Ziua de Vest și Vestic.ro, Aradon- 17.03.2011, Ziare. ., fapt ce i-a afectat dreptul la imagine, evenimentul având un impact sever asupra familiei, cunoscuților și colegilor săi de muncă. Astfel, reclamantul susține că fiica sa, o tânără majoră a suferit traume, având nevoie de consiliere psihologică pentru a se restabili din punct de vedere psihic în raport cu informațiile care au circulat în spațiul public relative la comportamentul tatălui său, reclamantul în cauza de față.
Mai mult, reclamantul reclamă și nelegalitatea măsurii preventive a o obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 18.03.201 și până la 16.04.2011, în raport cu achitarea sa finală.
P. sentința civilă nr. 462/30.06.2015, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă astfel formulată, reținând, în esență, că în cauză nu s-a dovedit nelegalitatea măsurii preventive a reținerii, ca și condiție de fond pentru accesul la despăgubirile solicitate.
Astfel, Tribunalul arată că reclamantul nici nu a contestat măsura reținerii sale preventive în condițiile Codului de procedură penală, iar împrejurarea că instanța penală nu a admis propunerea Parchetului privind arestarea preventivă a reclamantului nu este de natură a statua nelegalitatea reținerii preventive, căci Codul de procedură penală reglementează distinct cele două măsuri preventive privative de libertate, respectiv reținerea și arestarea preventivă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanța penală a luat față de reclamant măsura obligării sale de a nu părăsi țara pentru o durată determinată (30 de zile), ceea ce nu echivalează ci constatarea nelegalității măsurii reținerii, o asemenea constatare trebuind să fie expresă și justificată în drept, în raport cu normele care consacră măsura preventivă reclamată.
În acest timp, Tribunalul a reținut că nici în faza judecății, instanțele penale nu au reținut caracterul nelegal al măsurilor preventive dispuse față de reclamant, hotărârile de achitare fiind întemeiate pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 20 al. 1 lit. d C.p.p.
În acest fel, Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 al. 2-4 C.p.p., art. 5 parag. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța a ignorat împrejurări precum:
- respingerea propunerii de arestare preventivă axată pe împrejurarea că nu există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală;
- achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, menținută în toate gradele de jurisdicție;
- irelevanța neexercitării plângerii împotriva ordonanței de reținere dispuse împotriva sa, inclusiv prin inutilitatea lor practică;
- jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la decizia nr. 1811/2014 și nr. 2983/2014, ambele hotărâri statuând în sensul că nelegalitatea privării de libertate se analizează prin raportare la soluția dată în procesul penal pentru faptele în legătură cu care a fost luată respectiva măsură preventivă;
- mediatizarea amplă și negativă a cazului în care a fost implicat reclamantul cu consecințe asupra afectării dreptului său la demnitate și la propria imagine, dar și că consecința asupra membrilor familiei sale, fiica sa fiind nevoită să urmeze consiliere psihologică ca urmare a informațiilor aflate despre tatăl său;
- dovada prejudiciului produs reclamantului, cu referire inclusiv la depoziția martorului audiat în cauză.
Verificând apelul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 466 și urm. C.p.c., Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, urmând ca în baza art. 480 (1) C.p.c. să respingă apelul de față, pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 504 C.p.p., cu referire la dispozițiile art. 5 parag. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, incidente în cauză, reglementează dreptul la o indemnizație, despăgubire pentru prejudiciile produse ca urmare a privării nelegale de libertate a unei persoane.
În alte cuvinte, ipoteza normei care reglementează dreptul la despăgubiri trebuie să fie reprezentată de nelegalitatea măsurii reținerii preventive dispusă față de reclamantul în cauză, implicat în procedurile penale descrise de acesta în acțiunea sa.
Curtea constată că reclamantul, contrar dispozițiilor legale enunțate, nu solicită instanței constatarea nelegalității măsurii reținerii sale preventive, în raport cu exigențele dispozițiilor Codului de procedură penală, respectiv în raport cu exigențele dispozițiilor art. 5 parag. 1-4 din Convenția Europeană (cu corespondent în dispozițiile art. 9 C.p.p. nou), ci își argumentează solicitarea de a se constata nelegalitatea măsurii reținerii sale preventive prin aceea că în cadrul procesului penal în care a fost implicat instanța de judecată a respins propunerea Parchetului de arestare a sa preventivă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, prin aceea că în faza de judecată a fost achitat, soluția rămânând definitivă, ca urmare a exercitării căilor legale de atac.
Asemenea motive nu pot fi primite de către Curte întrucât normele pe care reclamantul își întemeiază acțiunea presupun nelegalitatea măsurilor preventive reclamate, luate efectiv împotriva reclamantului, respectiv nelegalitatea reținerii preventive, fără a avea relevanță neluarea altor măsuri preventive împotriva reclamantului sau faptul achitării acestuia pentru infracțiunea pentru care a fost judecat. În acest sens, edificatoare este Hotărârea din 25 august 1987 pronunțată de Curtea Europeană în cauza Nolkenbackhoff contra Germaniei, prin care s-a statuat că „nicio clauză din Convenție nu dă acuzatului un drept la reparație pentru detenție provizorie legală, nici chiar în ipoteza închiderii urmăririi penale angajate contra persoanei”.
În același sens, doctrina relevantă în materie (profesor dr. N. V.) atrage atenția asupra faptului că simpla înlocuire a unei măsuri preventive cu alta mai blândă nu echivalează cu constatarea nelegalității măsurii inițiale, precum nici revocarea măsurii pentru același motiv, respectiv constatarea încetării ei de drept, în condițiile legii. Observația menționată este relevantă, întrucât în speța de față reclamantul tinde să valorifice dreptul la despăgubiri în raport cu împrejurarea că împotriva lui instanța penală a luat măsura interdicției de a părăsi țara pentru 30 de zile, în final fiind achitat.
În același context, Curtea constată că dispozițiile art. 504 C.p.p., respectiv art. 5 parag. 5 din Convenție subzistă independent de împrejurarea că la finalul procesului penal inculpatul este achitat sau condamnat definitiv pentru infracțiunea pentru care s-a dispus măsura privativă de libertate, dreptul la despăgubiri nefiind condiționat de stabilirea nevinovăției persoanei în cauză, ci exclusiv de stabilirea nelegalității detenției în raport cu dispozițiile legale care o reglementează și cu dispozițiile art. 5 parag. 1-4 din Convenție.
Or, în cauza de speță reclamantul nu a făcut dovada nelegalității reținerii sale preventive și nici nu a invocat motive de nelegalitate a acesteia dintre cele vizate de Codul de procedură penală, respectiv de dispozițiile art. 5 parag. 1-4 din Convenție, ci, dimpotrivă, își legitimează demersul prin invocarea consecințelor suportate de el și familia sa ca urmare a încălcării dreptului său la demnitate și la propria imagine, prin aceea că mass-media a reflectat cazul într-un mod absolut prejudiciabil, pentru persoana sa, sens în care la dosarul cauzei sunt depuse o . articole de presă și extrase de pe agențiile de știri.
Evident că, asemenea susțineri se verifică în cauza de față, fiind chiar dovedite prin proba testimonială administrată în cauză, însă asemenea prejudicii se impun a fi acoperite de către autorii faptelor ilicite reclamate, în condițiile art. 252-253 din Codul civil, care reglementează apărarea drepturilor personale nepatrimoniale și doar în măsura în care s-ar dovedi într-un demers procedural separat că autorii faptelor evocate au încălcat principiul prezumției de nevinovăție a reclamantului, în contextul încălcării limitelor libertății de exprimare, prevăzut de art. 10 din Convenție, dat fiind că reclamantul a fost achitat în toate gradele de jurisdicție.
În niciun caz S. R. nu poate fi chemat să răspundă pentru alte persoane/organe, dispozițiile art. 504 C.p.p. fiind de strictă interpretare și cu valoarea unor norme de drept substanțial pentru instanța civilă investită în procedura recuperării pagubelor produse pentru erori judiciare sau în caz de privare nelegală de libertate și în alte cazuri.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că evocarea a două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu titlu de practică judiciară în sprijinul demersului de față nu este de natură să impună o altă discuție decât ce a preconizat prin prezenta hotărâre, întrucât suntem în prezența unor decizii de speță, care fac notă distinctă în raport cu practica judiciară constantă consacrată în aplicarea vechiului cod.
În acest sens, evocăm decizia civilă nr. 4050/1 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că „în aplicarea art. 504 art. 4 (3) C.p.p. în mod greșit instanța civilă a realizat ea însăși evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanțele penale care s-au pronunțat asupra legalității și temeiniciei măsurilor preventive restrictive de libertate ..., căci cele statuate de instanța penală se impuneau instanței civile cu putere de lucru judecat... O atare evaluare a legalității măsurii restrictive de libertate era îngăduită instanței civile în aplicarea art. 504 (2) C.p.p., numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorească care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate a reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C.p.p. anterior”.
În speța de față, Curtea constată că instanța penală cu ocazia judecății pricinii, nu a constatat nelegalitatea măsurilor restrictive de libertate luate împotriva reclamantului (reținerea preventivă, respectiv obligația de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile), pe de o parte, iar, pe de altă parte, nici Curtea în prezenta cauză nu a constatat nelegalitatea măsurilor preventive reclamate, pentru alte motive decât cele care au fost valorificate în procesul penal, respectiv pentru motive dintre cele vizate de art. 5 parag. 1-4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau pentru încălcarea normelor juridice care reglementează luarea măsurilor preventive, prevăzute în Codul penal, respectiv în Codul de procedură penală, asemenea motive nefiind de altfel invocate în prezenta cauză..
Pentru toate aceste considerente, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 480 (1) C.p.c., cu consecința respingerii apelului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul reclamantului N. A. (CNP_), domiciliat în A., ., nr. 38, ., cu domiciliul procedural ales în A., ., .- la SCA Lanevschi & Lanevschi, împotriva sentinței civile nr. 462/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
PROF. UNIV. DR. L. B. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamantului apelant N. A.- A., ., .- la SCA Lanevschi & Lanevschi
- pârâtului intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. T.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.- A., .-79, jud. A.
- Ministerului Public, prin D.- S. T. Timișoara
Emis 3 .="PlainText">
Red. L.B.- 20.11.2015;
Tehnored. C.J.- 15.12.2015; 5 ex.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 178/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 446/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
