Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 202/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 202/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 202
Ședința publică din 10 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr. 2019/17.06.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. A. A. și intimații T. M. C., reprezentat prin curator C. I., și A. T. din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal și asistată de av. Balița I.-A., curatorul C. I., în reprezentarea intimatului T. M. C., martorul M. Ș., lipsă fiind A. T. din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei, față de dispozițiile instanței privind citarea prin publicitate a pârâtului, depune la dosar dovada citării acestuia în publicația cotidiană Evenimentul Zilei din data de 20.10.2015.
Instanța procedează la ascultarea martorului M. Ș., sub prestare de jurământ, relatările sale fiind consemnate în declarația de martor atașată la dosarul cauzei, care a fost citită și semnată în fața instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului apel.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de admitere a apelului declarat și schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Relativ la conținutul dispozițiilor art. 49 cod civil prin care legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru ca o persoană să poată fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, arată că, în cauză, nu s-a făcut dovada concretă a încetării din viață a intimatului - ci doar a condiției dispariției lui - și nu s-a constatat existența unor indicii certe în acest sens, prima instanță pronunțându-se pe baza unor simple prezumții de deces, context în care doamna procuror solicită să se constate că și relatările martorului audiat astăzi sunt tot simple prezumții de deces, prezumții care nu converg spre îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de articolul menționat, incident în cauză, și nici spre aprecierea că intimatul ar fi decedat la această dată, având în vedere și vârsta acestuia.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea apelului declarat de P. de pe lângă T. T. și menținerea sentinței pronunțată de tribunal, ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că, în opinia sa, cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 49 Cod civil sunt îndeplinite în cauză, având în vedere faptul că textul de lege precizat condiționează declararea ca moartă a unei persoane prin hotărâre judecătorească, de trecerea unei perioade de cel puțin doi ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care să rezulte că persoana era în viață, aspect rezultat din probele administrate în fața primei instanțe, în sensul că ultimele indicii despre existența intimatului datează din luna august a anului 1990, când mama sa, reclamanta din prezenta cauză, a fost înștiințată de către intimat că se află în Franța, acesta solicitându-i actele de studiu necesare pentru angajarea lui.
Mai arată că, de la acea dată nu se mai cunosc niciun fel de informații cu privire la intimat, că scrisoarea prin care reclamanta i-a expediat actele solicitate a fost returnată din Franța, aspecte care, coroborate cu întreg materialul probator efectuat în cauză, cu reportajul privitor la pasagerii clandestini care au fost aruncați peste bordul vasului care călătorea dinspre Franța spre SUA, știind dorința intimatului de a emigra în SUA, relevă existența certă a indiciilor că intimatul ar fi încetat din viață.
Învederează instanței că, prezumția invocată de instituția apelantă privitoare la starea bună de sănătate a intimatului atât la data dispariției sale, cât și la această dată, nu poate fi susținută, întrucât de la data dispariției sale au trecut 25 de ani, timp în care sănătatea unei persoane poate fi alterată odată cu înaintarea în vârstă.
Reprezentanta reclamantei susține, totodată, necesitatea reglementării juridice cu privire la apartamentul aflat pe numele intimatului, pentru administrarea căruia acesta nu a desemnat niciun mandatar la plecarea sa din țară, reclamanta fiind tracasată de către vecini, întrucât Asociația de proprietari dorește să înstrăineze uscătoria blocului și nu poate încheia, din acest motiv, un contract valabil.
Curatorul C. I., în reprezentarea intimatului T. M. C., solicită respingerea apelului formulat în cauză și menținerea la temeinică și legală a hotărârii pronunțate de T. T..
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 17.03.2014 pe rolul Tribunalului T., reclamanta B. A. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții T. M. C. și A. T. din cadrul Primăriei Mun. Timișoara, să dispună declararea judecătorească a morții pârâtului T. M. C..
În motivare, reclamanta a arătat că în luna iulie a anului 1990, când era plecată cu soțul său B. F. I. în comuna M., . T. M. C. a plecat de la domiciliu, dispărând fără a-i anunța. Reclamanta a precizat că, la momentul când s-a întors la începutul lunii august 1990, a constatat lipsa acestuia de la domiciliul său, motiv pentru care a început să-l caute, luând legătura cu persoanele care îl cunoșteau, însă nu a reușit să afle vreo informație în acest sens. Ulterior, a primit de la fiul său o scrisoare trimisă la data de 10 august 1990, prin care acesta îi comunica că se afla la Paris, dorind să îi trimită diploma de studii în original și alte acte de studii pe adresa Comite International de la Croix-Rouge 19, Avenue de la Paix CH-1202 Geneve (Comitetul International de C. Roșie), spunând că ar dori să se specializeze în domeniul informatic.
Reclamanta susține că a trimis actele solicitate de fiul său prin intermediul mamei sale C. V. (în viață la aceea dată) la adresa indicată de acesta, însă i-au fost returnate după aproximativ 5 săptămâni, cu mențiunea că nu s-a prezentat nimeni să le ridice, aceasta fiind ultima veste legată de existența pârâtului.
S-a precizat de către reclamantă că, ulterior, a făcut mai multe demersuri la autoritățile din Franța și România, inclusiv la Televiziunea Română, la emisiunea Surprize-Surprize în anul 2003, însă nu a reușit să afle nici o informație care să îi dea vreo speranță că fiul său ar mai fi în viață.
Având în vedere aspectele învederate și faptul că în urma căutărilor întreprinse de reclamantă și de persoanele apropiate timp de 24 de ani și a faptului că în toți acești ani fiul său nu a mai luat legătura cu aceasta, se consideră ca sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 49 alin (1) Cod Civil.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 49-53 Cod Civ., art. 178-183 Cod Civ., art. 943 și art. 938 noul Cod proc.civ.
P. sentința civilă nr. 2019/PI/17.06.2015 pronunțată în dosarul susmenționat, T. T. a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. A. A., în contradictoriu cu pârâtul T. M. C., reprezentat prin curator C. I.; l-a declarat mort pe pârâtul T. M. C., născut la data de 25.09.1957, cu ultimul domiciliul cunoscut în Timișoara, Calea Torontalului, nr.4, ., la data de 31 august 1992, și a dispus ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispozitivul acesteia să se afișeze timp de două luni la sediul instanței, al Primăriei Mun. Timișoara, precum și la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului, și să se comunice din oficiu Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Timișoara, în vederea înregistrării decesului, precum și Camerei Notarilor Publici din jud. T., în vederea înregistrării în registrul de evidență a procedurilor succesorale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, susținerile reclamantei, conform cărora numitul T. M. C., al cărui deces prezumat se cere a fi declarat de instanță, confirmate de probele testimoniale administrate în cauză (filele 98-99 dosar), precum și de procesul verbal întocmit potrivit exigențelor art. 944 alin.1 noul Cod proc.civ. de organele de poliție (fila 42 dosar) și de referatul de cercetare adresat de Primăria mun. Timișoara (unde, de altfel, se și află ultimul domiciliul cunoscut al pârâtului) evidențiază faptul că numitul T. M. C., unicul fiu al reclamantei, a părăsit domiciliul său din Timișoara, Calea Torontalului, nr. 4, ., jud. T., în luna iulie a anului 1990, fără a comunica cuiva motivul plecării și destinația sa, luând toate actele de stare civilă asupra sa.
La circa o lună de la plecare, pârâtul a remis o scrisoare familiei, solicitând a i se trimite la adresa Crucii Roșii din Franța actele de absolvire a cursurilor școlare, aspect confirmat de martora Dubic E. O., cunoscătoare a limbii franceze, care a și ajutat-o de altfel pe reclamantă în multiplele demersuri efectuate ulterior pentru găsirea pârâtului.
Aceiași martori, precum și referatul de investigare întocmit de autoritatea locală, evidențiază faptul că actele remise pârâtului au fost returnate, fără ca pârâtul să le fi ridicat, aspect demonstrat, totodată, de plicul scrisorii adresate pârâtului, de la fila14 dosar.
S-a precizat că, ulterior acestui moment, reclamanta, ajutată de martora Dubic E. O., a realizat numeroase demersuri pentru identificarea pârâtului, purtând încă din anul 1991 și de-a lungul anilor următori corespondență în acest sens cu C. R. Franceză, cu Ambasada Română din Franța, cu Ministerul Administrației și Internelor din România, cu conducerea Legiunii Străine, unde reclamanta și cunoscuții au presupus că s-a înrolat (filele 15-24 și 99 dosar). Toate demersurile realizate au fost însă ineficiente, neprocurând reclamantei nicio veste sau știre despre fiul său.
Context în care, devine îngăduită prezumția că pârâtul (necomportând faptul că la data plecării părea o persoană sănătoasă), despre care nu se mai cunosc date de circa 25 de ani, se privește a fi persoană dispărută, ultimele indicii că s-ar afla în viață datând din august 1990, când a solicitat pe calea scrisorii trimise familiei, actele de absolvire a școlii. După această dată nu mai există însă niciun fel de informații cu privire la pârât, iar faptul că, în decurs de aproape 25 de ani, acesta nu a mai luat legătura în nicio modalitate cu familia ori cu cunoscuții reprezintă indicii care fac îngăduită și prezumția că acesta a încetat din viață.
În conformitate cu art. 49 alin. 1 NCC „În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață”.
A.. 2 al aceluiași art. 49 NCC dispune că „Dacă data primirii ultimelor informații sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. 1 se socotește de la sfârșitul lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic”
Revenind la datele speței, cum din luna iulie a anului 1990, pârâtul a dispărut, iar din luna august a aceluiași an (când a trimis scrisoarea familiei) nu se mai cunosc niciun fel de date ori informații cu privire la acesta și de atunci au trecut mult mai mult de doi ani (intervalul temporal cerut de lege), nemaiexistând indicii că acesta ar fi în viață, prima instanța a conchis că, în speță, sunt întrunite cerințele impuse de art. 49 alin. 1 și 2 NCC pentru a declara decedat pe numitul T. M. C., născut la data de 25.09.1957, cu ultimul domiciliul cunoscut în Timișoara, Calea Torontalului, nr. 4, ., acțiunea reclamantei, analizată din perspectiva dispozițiilor procedurale conținute de art. 943-945 NCPC, fiind întemeiată și, prin urmare, admisă.
În consecință, văzând dispozițiile art. 52 alin. 2 NCC după care „În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viață în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz”, instanța a concluzionat că data decesului numitului T. M. C. este cea de 31.08.1992, la ultima oră a celei din urmă zile din luna în care s-a primit ultimele informații ori indicii, din anul calendaristic în care s-a împlinit termenul de doi ani impus de lege.
Conform cu art. 946 NCPC, prima instanță a dispus ca dispozitivul sentinței, la rămânerea ei definitivă, să se afișeze timp de două luni la sediul instanței, al Primăriei Mun. Timișoara, precum și la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului, și să se comunice din oficiu Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Timișoara, în vederea înregistrării decesului, precum și Camerei Notarilor Publici din jud. T., în vederea înregistrării în registrul de evidență a procedurilor succesorale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, P. de pe lângă T. T., solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
În motivare, apelantul arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală sub aspectul admiterii acțiunii reclamantei și declarării decesului pârâtului, deși nu erau întrunite condițiile expres și cumulativ prevăzute de art. 49 Cod civil, mai exact, condiția existenței indiciilor privind încetarea din viață a pârâtului.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Noul Cod Civil, o persoană poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, doar în cazul în care aceasta este dispărută și există indicii că a încetat din viață. Analizând textul articolului 49 alin. 1 din Noul Cod civil, se poate concluziona că, pentru declararea morții unei persoane este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții expres prevăzute: persoana să fie dispărută și să existe indicii că aceasta a încetat din viață.
Verificând materialul probator aflat la dosar, prin prisma îndeplinirii celor două condiții, astfel cum au fost enunțate mai sus, apelantul arată că se poate constata că atât înscrisurile, cât și declarațiile martorilor fac dovada îndeplinirii doar a unei singure condiții, aceea ca persoana să fie dispărută. Astfel, conform probelor de la dosar, ultimele informații despre pârât datează din august 1990 când a trimis familiei o scrisoare, iar de atunci acesta nu a mai contactat familia și nici nu a mai fost văzut.
În privința condiției existenței indiciilor că pârâtul a încetat din viață, nici înscrisurile, nici martorii audiați nu fac nicio mențiune despre împrejurări din care să se deducă și încetarea din viață.
Apelantul apreciază că nu este admisibilă pronunțarea unei hotărâri de declarare a morții în baza unei simple prezumții de deces deduse din absența informațiilor despre pârât, astfel cum a procedat instanța de fond. De altfel, dacă se observă data nașterii pârâtului, 25.09.1957, faptul că acesta ar avea în prezent vârsta de doar 58 de ani, declarațiile martorilor din care reiese că la data dispariției pârâtul era o persoană sănătoasă, se poate la fel de simplu să fie îngăduită și prezumția că acesta este în viață.
Însă, textul art. 49 alin.1 Noul Cod civil este suficient de clar și nu permite declararea judecătorească a morții unei persoane în baza unor simple prezumții, fiind necesară proba unor împrejurări neîndoielnice și cu privire la intervenția decesului, nu doar a dispariției, iar faptul că nu se mai știe nimic despre o persoană nu înseamnă automat că este decedată.
În sensul celor arătate mai sus este și practica Tribunalului T. care, în alte două spețe similare, a respins acțiunea tocmai cu argumentele expuse anterior.
În drept, se invocă prevederile art. 466 alin. 1, art. 480 alin. 2 C.proc.civ.
În cauză, numitul C. I., având calitatea de curator al pârâtului T. M. C., și reclamanta B. A. A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de către P. de pe lângă T. T., ca nefondat, fiind reluate apărările invocate în primul ciclu procesual, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 471 alin. 5 și art. 478 C.proc.civ.
În cauză, în faza procesuală a apelului, s-a administrat proba cu martorul M. Ș. și s-au depus copii ale înscrisurilor depuse la dosar în primul ciclu procesual.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476-479 C.proc.civ., față de prevederile art. 49 din Noul Cod civil, curtea constată că prezentul apel este neîntemeiat, T. T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.
Astfel, Curtea constată că sentința apelată este consecința unei corecte interpretări și aplicări a dispozițiilor legale arătate, coroborate cu prevederile art. 327-329 N.C.proc.civ., raportat la probatoriul amplu administrat în cauză în cele două cicluri procesuale parcurse, fiind justă reținerea tribunalului că, în speță, pe lângă dispariția incontestabilă a pârâtului, ce durează de aproximativ 25 de ani, există indicii puternice în sensul că acesta a încetat din viață.
În acest sens, curtea arată că legea (art. 49 Cod civil) cere existența unor indicii că persoana dispărută a încetat din viață, nu a unor probe certe în acest sens, cu privire la circumstanțele încetării din viață ale unei persoane, întrucât, în această din urmă ipoteză, nu am fi în situația declarării judecătorești a morții, ci a constatării ei de organele competente, potrivit legii speciale cu privire la actele de stare civilă, cu nr. 119/1996 republicată.
Forța probantă a indiciilor este, prin însăși natura lor, mai redusă decât cea a probelor, iar prezumțiile judecătorești (cum este cea aplicată în speță de prima instanță) se califică în sfera acestei noțiuni.
În speță, curtea reține că, deși, raportat exclusiv la data nașterii pârâtului, nu se poate conchide că acesta ar fi decedat, împrejurările în care acesta a dispărut, coroborate cu inexistența oricăror date cu privire la persoana sa de peste 25 de ani, permit a se constata că acesta este decedat.
În acest sens, instanța constată că, din probatoriul administrat, rezultă, pe de o parte, că reclamanta a făcut nenumărate demersuri la diferite instituții publice și organizații din Franța pentru a obține informații despre fiul său, iar, pe de altă parte, că reclamanta și pârâtul aveau o relație armonioasă. Martorul audiat în apel a arătat că, față de relațiile de familie ale părților, precum și de educația și caracterul pârâtului, nu își poate explica tăcerea acestuia, faptul că nu și-a contactat mama o perioadă atât de lungă, decât prin survenirea unei tragedii.
De asemenea, același martor a mai vorbit de intenția pârâtului de a pleca în SUA, raportat la care și-au pus problema dacă acesta nu s-a aflat în situația descrisă în reportaje din perioada ultimelor vești despre pârât (când personalul unor nave au aruncat în ocean pasagerii clandestini depistați la bordul navei).
Toate aceste aspecte, coroborate cu prevederile art. 327 și art. 329 C.proc.civ., care reglementează prezumțiile judiciare, converg spre concluzia că tribunalul a reținut în mod just că, în speță, există indicii care fac îngăduită prezumția că acesta a încetat din viață, fiind întrunite cumulativ cerințele art. 49 din Codul civil.
În fine, referitor la exemplele în materie din jurisprudență invocate în sprijinul afirmațiilor apelantei, Curtea constată că potrivit Constituției, Codului civil, Codului de procedură civilă, jurisprudenței și doctrinei naționale, acestea nu pot servi ca repere obligatorii pentru instanțe, neavând calitatea unui izvor de drept.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sentința atacată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat împotriva acesteia de către P. de pe lângă T. T..
În baza art. 451 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel, ca nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr. 2019/PI/17.06.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. A. A., T. M. C., prin curator C. I., și A. T. din cadrul Primăriei Mun. Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. R. M. L.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./ 08.12.2015
Tehnored L.P./09.12.2015
Ex.7/.>
Primă instanță: C. B. – T. T.
Se comunică:
-apelantului P. de pe lângă T. T., ., nr. 2 A
-reclamantei B. A. A., dom. procedural ales în Timișoara, .. 18/A și .. 2, ., jud. T.
-intimaților T. M. C., reprezentat prin curator C. I., dom. în Timișoara, .. 18/A, .
și A. T. din cadrul Primăriei Mun. Timișoara, ., nr. 1, jud. T.
| ← Cereri. Decizia nr. 487/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
