Cereri. Decizia nr. 487/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 487/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 487
Ședința publică din 10 decembrie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva Deciziei civile nr.349 din 22.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. D. M., G. M., . Sucursala H. Caransebeș, Euroinsol S. și B. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat Zandomeni R., pentru contestatori și avocat C. R., pentru intimații G. D. M., G. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 03.12.2015, contestatorii au depus la dosar un exemplar din motivele contestației în anulare pentru intimata B. T., iar la data de 09.12.2015, intimata ., societate în insolvență, prin Sucursala H. Hațeg a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimaților G. D. M. și G. M. invocă excepția de inadmisibilitate a căii de atac formulată de contestatorii în prezenta cauză.
Reprezentantul contestatorilor solicită respingerea acestei excepții, iar pe fondul cauzei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei contestate și, rejudecând, să se admită recursul și, în principal, să se caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C.-S., iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate și respingerea cererii intimatei ., fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi recuperate pe cale separată.
Reprezentantul intimaților G. D. M. și G. M. solicită în fond, respingerea contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile acestei căi de atac, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin Decizia civilă nr. 349 din 22.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a fost respins recursul declarat de pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva deciziei civile nr. 169/A/15.05.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., Sucursala H. Caransebeș, prin lichidator E. I. S., G. D. M., G. M. și B. T..
Pentru a pronunțata această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 2019/208/25.05.2012, disjunsa din cauza civilă nr._ (în care fusese inițial înregistrată cu titlul de cerere reconvențională, la data de 22.03.2012), reclamanta S.C. H. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G. D. M. și G. M., C. G. și I., respectiv B. I. și B. I. ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a următoarelor acte juridice: 1. Actul de dezmembrare și a Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M.; 2. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I.; 3. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I.; să dispună radierea dreptului de proprietate în cartea funciară și restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.
La f. 80 dosar, reclamanta a depus un înscris intitulat „Cerere de arătare a titularului dreptului”, prin care a învederat că proprietarul imobilelor ce fac obiectul cauzei este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Cererea nu a mai ulterior susținută, ca urmare a faptului că instanța de judecată a învederat inadmisibilitatea formulării unei cereri de arătare a titularului dreptului de către reclamant, art. 64 din codul de procedură civilă permițând formularea unei astfel de cereri doar de către pârâtul chemat în judecată, or S.C. H. S.A. are calitatea de reclamantă în cauză.
La f. 83 dosar, reclamanta S.C. H. S.A. a precizat temeiul juridic al acțiunii drept fiind constituit de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 și de dispozițiile art. 948 pct. 3 și 4, art. 963, art. 968 C.Civ.
La termenul din data de 14.12.2012, pârâții C. și B. au invocat, prin avocat L. C., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
La f. 97 dosar, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei B. T., având în vedere existența unei coparticipări procesuale obligatorii, dată de faptul că aceasta este parte (vânzătoare) în contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/2005 și moștenitoare legală a numitului B. I. (decedat în anul 1998, potrivit adresei de la f. 99 dosar), care are calitatea de vânzător în actul de dezmembrare și vânzare-cumpărare nr. 193/1997.
La termenul de judecată din data de 26.04.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 124).
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei ulterior închiderii dezbaterilor și amânării pronunțării, av. L. C. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat, conform celor mai sus arătate, prin încheierea de ședință de la f. 124 dosar), excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei de interes a reclamantei.
În ceea ce privește aceste excepții, având în vedere momentul procesual în care au fost invocate, instanța a recalificat „excepția inadmisibilității acțiunii”, invocată de pârâți pe motiv că au trecut mai mult de 10 ani fără ca obiectul exproprierii să fie realizat, ceea ce conduce, în opinia pârâților, la revenirea terenurilor în proprietatea acestora, ca apărare de fond, și a analizat-o în cuprinsul considerentelor sentinței.
În ceea ce privește „excepția lipsei de interes” a reclamantei, invocată tot prin concluziile scrise de către pârâți (excepție care a fost întemeiată pe inexistența interesului pentru care s-a realizat exproprierea, susținându-se că „exproprierea nu mai există raportat la nivelul normal de retenție a lacului și nivelul maxim în cazul viiturii”), prima instanță a analizat aceste considerente ale pârâților cu titlu de apărări de fond, în cuprinsul considerentelor sentinței. Sub acest aspect, s-a reținut că, prin pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active prin încheiere de ședință, instanța s-a pronunțat, implicit, și asupra excepției lipsei interesului, întrucât în acțiunile având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic, care pot fi formulate de orice persoane interesate, premisa reținerii calității procesuale active este aceea a existenței interesului.
Prin sentința civilă nr. 3213/13.12.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Caransebeș a admis cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamanta S.C. H. S.A. București, Sucursala H., în contradictoriu cu pârâții G. D. M., G. M., C. G., C. I., B. I. și B. I.; a constatat nulitatea absolută parțială a actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., cu privire la suprafața expropriată de 1343 mp din .. 605/a/1 - nr. cad._, înscrisă în C.F. nr._ Z. (2172 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., astfel: - cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la întreaga suprafață de 1042 mp din .. 604/1 – cad._, înscrisă în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.); a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., astfel: - cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”, N, O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; a dispus radierea din Cartea Funciară a drepturilor dobândite potrivit contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută s-a constatat și restabilirea situației anterioare; a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.468,4 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, respingând cererea pârâților pentru cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 169/A/15.05.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins apelul formulat de pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva sentinței primei instanțe, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C.-S., iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii cererii ., cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-a invocat art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.
Prin întâmpinare, intimata ., Sucursala H. Caransebeș, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, recursului, cu motivarea că motivele de recurs sunt simple susțineri și nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
În drept, s-a invocat art. 115 și urm. C.proc.civ., Legea nr.85/2006.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul nu este întemeiat, atât Judecătoria Caransebeș, cât și Tribunalul C.-S. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
S-a arătat că se impune a constata că prezentul recurs constituie o reiterare a motivelor invocate prin cererea de apel, însă unele argumente vizează starea de fapt, pe care recurenții o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al acestui text de lege, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, instanța a înlăturat, ca neputând face obiectul controlului judiciar în recurs, criticile recurenților privind concluziile eronate ale expertizelor judiciare efectuate în cauză, valorificate de instanțele anterioare, ce ar fi dus la o stare de fapt neconformă cu realitatea în ceea ce privește limitele superioare ale zonelor de protecție, încadrarea terenurilor în litigiu în aceste cote, identitatea dintre terenurile cumpărate de ei și cele evidențiate de experta S. N., respectiv pretinsele erori comise de către acest expert.
Curtea mai reține, în acest sens, că nu era necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză, nefiind necesară casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, în condițiile în care tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 167 și urm. Cod pr. civ., încuviințând probele pertinente și utile soluționării cauzei și respingând motivat probele cu nu erau utile justei soluționări a pricinii, cu aplicarea corectă a art. 212 Cod pr. civ., atâta timp cât, în speță, fuseseră întocmite două expertize judiciare similare cu proba respinsă.
Nici administrarea probei cu expertiza în specialitatea amenajări hidrotehnice nu era utilă cauzei, față de considerentele reținute pentru admiterea acțiunii de față, respectiv că prin actele contestate s-ar fi dispus cu privire la terenuri ce nu se aflau în circuitul civil, concluzie corectă pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a . a fost corect soluționată de către judecătorie, respectiv tribunal, prin raportare la obiectul acțiunii de față: nulitatea unor acte juridice civile. Or, de esența acțiunii în nulitatea absolută este că poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Reclamanta, în calitate de beneficiară a unui contract de concesiune pentru terenurile în litigiu, justifică un interes legitim, juridic și actual în promovarea prezentei acțiuni, pentru a-și prezerva și exercita drepturile dobândite în baza contractului de concesiune nr. 171/2004 . Ca atare, se impune a conchide că reclamanta are calitate procesuală activă în speță, calitate ce nu poate fi înlăturată de formularea (este adevărat, eronată) a unei cereri de arătare a titularului dreptului.
În ceea ce privește pretinsa nerealizare a scopului exproprierii, curtea constată că, recurenții invocă în sprijinul acestui motiv faptul că terenurile dobândite în baza contractelor contestate nu se află în perimetrul zonelor de protecție aprobate pentru obiectivul Lacul Poiana Mărului, aspecte ce sunt irelevante în speță.
Astfel, este incontestabil faptul că terenurile în discuție, astfel cum au fost identificate de experți (aspect ce nu mai poate fi reevaluat în recurs, față de limitele statuate de art. 304 Cod pr. civ.), au fost supuse procedurii exproprierii, ieșind din patrimoniul numitului B. I., ca urmare emiterii Decretului nr. 270/1983.
Curtea mai reține că, raportat la data exproprierii și la prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia RIL nr. 53/2007, oportunitatea exproprierii terenurilor aparținând pârâtului B. I. (sub aspectul realizării scopului exproprierii, al respectării cerințelor legale pentru preluarea bunului, plata efectivă a despăgubirilor, respectiv caducitatea exproprierii și menținerea utilității publice) nu mai poate fi repusă în discuție în prezentul litigiu.
Prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 329 alin 3 C.p.c., admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după . Legii nr.10/2001.
Terenul în litigiu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, el făcând obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere nr. 270/1983. Art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede că, prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate, legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere.
Consecința directă a adoptării Legii 10/2001 este aceea că persoana îndreptățită la măsurile reparatorii instituite de lege pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea, prin expropriere, a terenului aflat în proprietatea sa, are obligația de a urma calea prevăzută de Legea 10/2001, pentru valorificarea dreptului său, această obligație fiind instituită cu valoare de principiu prin dispozițiile art. 46 alin 4 din lege.
În consecință, dreptul lui B. I. cu privire la imobilele în litigiu ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de Legea 10/2001. Faptul că nu a înțeles să uzeze de această procedură instituită prin lege specială, nu le conferă pârâților, ca și succesori în drepturi cu titlu particular, posibilitatea de a obține, ulterior, pe cale incidentală întoarcerea bunului în patrimoniul autorului.
Ca atare, în prezenta acțiune, introdusă ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, nu poate fi repusă în discuție, pe cale incidentală, oportunitatea exproprierii terenurilor în litigiu, respectarea dispozițiilor legale cu ocazia exproprierii, precum și menținerea utilității publice. Dacă s-ar fi apreciat că nu s-a respectat legea la momentul preluării terenurilor cu acest titlu de la numitul B. I., acesta sau succesorii săi în drepturi puteau să își valorifice dreptul la retrocedarea imobilului printr-o acțiune întemeiată pe prevederile Legii 33/1994 până la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 sau adresând notificare unității deținătoare a imobilului, în perioada 14 februarie 2001-14 februarie 2002, nu să procedeze direct la vânzarea unui bun despre care știa că a făcut obiectul exproprierii, ieșind din patrimoniul său.
În consecință, curtea a înlăturat, ca irelevante în speță, motivele de recurs privind depășirea zonei de protecție, nerealizarea obiectivului de utilitate publică, caducitatea efectelor exproprierii, inexistența vreunei restricții pentru terenurile din litigiu, neîncasarea sumei stabilite cu titlu de despăgubire de către B. I., aspecte ce puteau și trebuiau a fi valorificate în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, față de data actului de expropriere. În prezentul litigiu, astfel cum a fost formulat, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție, față de decizia arătată, astfel că se impune a se analiza dacă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, actele de dispoziție ale expropriatului îndeplinesc cerințele legale.
În acest sens, față de faptul că exproprierea și-a produs efectele, imobilele au intrat în domeniul public al Statului, care a dispus în sensul concesionării lor către reclamantă, astfel că terenurile erau indisponibilizate, scoase din circuitul civil, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998. Ca atare, actele de dispoziție încheiate în privința lor de un neproprietar nu pot fi salvate, fiind lovite de nulitate absolută, indiferent de pretinsa bună-credință a cumpărătorilor.
Curtea mai reține că, pentru opozabilitatea actului de expropriere față de terți, nu era cerută de Decretul–Lege nr. 115/1938 (aplicabil cauzei de față, raportat la data actului de expropriere), condiția înscrierii operațiunii în CF, în acest sens fiind dispozițiile art. 26, potrivit cărora drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară pentru ipoteza exproprierii.
În plus, curtea reține că, în privința pârâților-recurenți, este corectă concluzia instanțelor anterioare, în sensul că nu poate fi valorificată pretinsa lor bună-credință, față de prevederile art. 34 pct. 1 coroborate cu art. 36 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, având în vedere data înscrierii în CF a contractelor în litigiu și data promovării acțiunii de față, pentru cazul pârâților C., respectiv față de faptul că pârâții G. nu au înstrăinat imobilul unui terț care să-și fi înscris dreptul în cartea funciară și să se prevaleze de buna-credință, ei dobândind terenul de la numitul B. I., persoana de la care a fost preluat bunul, prin expropriere. Textele de lege arătate au fost just interpretate prin hotărârile pronunțate în cauză, fiind corectă concluzia că, chiar și împotriva dobânditorilor de bună-credință și cu titlu oneros poate fi admisă prezenta acțiune în rectificarea CF, în intervalul de timp arătat.
Concluzionând, curtea reține că, în speță, sancțiunea nulității absolute a contractelor contestate a fost just aplicată, atâta timp cât obiectul convențiilor l-au constituit terenuri ce nu se aflau în patrimoniul înstrăinătorului, cu aplicarea corectă a principiilor „nemo dat quod non habet” și „nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet”, ci în domeniul public al Statului, fiind deci scoase din circuitul civil.
Curtea mai reține că nu se verifică, în speță, nici îndeplinirea cerințelor art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., în condițiile în care, din conținutul deciziei atacate rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor probelor administrate în cauză, care au fost corect interpretate prin coroborare, fiind înlăturate motivat probele ce nu sunt susținute de alte mijloace de probă. Au fost analizate și argumentele de fapt și de drept invocate de către părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele deciziei expunând de o manieră coerentă motivele ce au fundamentat soluția. Chiar C.E.D.O., în jurisprudența ocazionată de art. 6 din Convenție, este constantă în a afirma că o motivare satisfăcătoare a hotărârii judecătorești nu presupune pentru instanță obligația de a răspunde individual tuturor afirmațiilor părților, fiind suficient a se grupa argumentele părților pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate. Judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, însă argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui totuși să-și găsească reflectare în hotărâre, cerință respectată în cauză.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile legale precitate și art. 304 Cod pr. civ., Curtea a constatat că recursul nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., l-a respins.
Față de prevederile art. 274 Cod pr. civ., curtea nu a acordat părților cheltuieli de judecată în recurs, recurenților, ca necuvenite, față de soluția dată în cauză, iar intimaților, ca nesolicitate.
Împotriva Deciziei civile nr. 349 din 22.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ au formulat contestație în anulare contestatorii C. G., C. I., B. I. și B. I. solicitând, având în vedere faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și, rejudecând, să se admită recursul, și, în principal, să se caseze decizia recurată și să se trimită cauza la rejudecare Tribunalului C.-S., iar în subsidiar, să se modifice decizia recurată și să se respingă cererea ., obligând-o la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele contestației în anulare au fost detaliate în cuprinsul înscrisului de la filele 23-29 din dosar, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la 10.11.2015.
În motivare contestatorii au realizat un rezumat al parcursului procesual al litigiului dintre părți, arătând motivele cererii de chemare în judecată, excepțiile care au fost soluționate de Judecătoria Caransebeș, soluția pronunțată de prima instanță, motivele de apel formulate, considerentele pentru care Tribunalul C.-S. a respins apelul, motivele de recurs pe care le-au formulat împotriva deciziei pronunțate în apel.
Susțin că, deși criticile recurenților erau pertinente, Curtea de apel Timișoara respinge recursul, motivarea acestei soluții neavând nicio legătură cu vreunul dintre motivele de recurs. Iar daca s-au reluat unele critici formulate în apel, acest lucru s-a întâmplat deoarece Tribunalul C.-S. le-a ignorat complet.
Se arată că o primă eroare grava a instanței de recurs este atunci când spune că nu au făcut altceva decât să reia motivele de apel. Pilonul principal al criticilor formulate în recurs este expertiza topografică efectuată de expert M. M. Jurgen în apel. Concluziile acestei expertize au fost ignorate în totalitate de instanța de apel, deși simpla lectură a acestor concluzii ar fi condus inevitabil la admiterea apelului. Este evident că această principală critică formulată în recurs nu putea fi formulată ca motiv de apel, pentru că expertiza a fost efectuată abia în acest apel.
O eroare derivată din prima este aceea că instanța de recurs consideră că interpretarea eronată a probatoriului nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs. In realitate, expertiza administrată în apel și ignorată de tribunal, poate constitui obiectul unei critici în recurs.
O altă eroare gravă a instanței de recurs este aceea că se reține că "nu era necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză (...) atâta timp cât în speță fuseseră întocmite două expertize judiciare similare cu proba respinsă". Proba cerută în fața tuturor instanțelor care s-au pronunțat până acum în cauză este o expertiză hidrotehnică. Cele 2 expertize administrate pana acum, una de către instanța de fond, cealaltă de instanța de apel, au fost expertize topografice. Nu există similitudine între cele 2 probe, iar necesitatea administrării expertizei hidrotehnice este semnalata chiar de primul expert topograf, S. N. și constă în stabilirea cu acuratețe, a zonei de protecție, funcție de situația reală, din teren, a cotei barajului. Pentru terenurile aflate deasupra zonei de protecție, exproprierea este caducă. Proba era deosebit de pertinentă, utilă și concludentă.
Nu toate terenurile au fost afectate în aceiași măsură de proiectul de expropriere comunist, aceasta fiind o altă eroare a instanței de recurs. Problema se ridică și funcție de proporția în care trebuie anulat un contract de vânzare-cumpărare sau altul. Distincția poate fi deosebit de importanta.
Intimata Societatea de Producere a Energiei Electrice în H. „H.” SA București a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare.
Aceeași intimata a depus la dosar și concluzii scrise prin care a arătat că motivele contestației sunt cele invocate în apel și în recurs, neexistând nicio eroare materială, astfel că se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Analizând contestația în anulare formulată, instanța reține următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus, contestatorii au invocat dispozițiile art.318 alin.1 din C.pr.civ. potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Este evident că motivele de fapt invocate de contestatori privind considerentele pe care și-a întemeiat instanța de recurs soluția nu se încadrează în cazul de contestație în anulare mai sus citat, de strictă interpretare și aplicare, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac permisă doar în condițiile reglementate expres de lege.
Noțiunea de greșeală materială din teza întâi a art.318 alin.1 C.pr.civ. nu se referă la greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, ci are în vedere acele greșeli materiale de ordin procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate (în acest sens TS dec.58/E/14.01.1988). Deci greșeala materială înseamnă eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța (TS, dec. nr.715/22.03.1972).
Motivele invocate de contestatori se referă la împrejurarea că instanța de recurs în mod greșit a considerat că s-au reluat motivele de apel, că interpretarea eronată a probatoriului nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs, că nu era necesară o suplimentare a probatoriului și că în mod eronat nu a avut în vedere că nu toate terenurile au fost afectate în aceeași măsură de proiectul de expropriere comunist.
Așa cum a arătat ÎCCJ prin Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, prevederile art. 318 teza 1 C. proc. civ. referitoare la contestația în anulare, vizează erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. În acest sens, ÎCCJ a mai precizat că „art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți”.
În sensul textului de lege menționat „ greșeala materiala” înseamnă eroare materiala evidenta în legătura cu aspectele formale ale judecării recursului ( cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, desi la dosar se gasesc dovezi din care rezulta ca a fost depus în termen sau ca a fost legal timbrat ) pentru verificarea carora nu este necesara o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Legiuitorul nu a urmărit sa deschidă părților calea recursului la recurs. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt si nu greșeli de judecata, de interpretare a unor dispoziții legale sau de apreciere a probelor. Pe aceasta cale nu este admisibil sa se examineze justețea soluției pronunțate.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 318 alin.1 C.p.civ., astfel încât va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva Deciziei civile nr.349 din 22.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva Deciziei civile nr.349 din 22.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. A.M.N. – 17.12.2015
Tehnored. AB. – 17.12.2015 /2ex./SM
Instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, Judecători: M. L., D. C., C. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 446/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 202/2015.... → |
|---|
