Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 349/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 349/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 349
Ședința publică din 22 septembrie 2015
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva deciziei civile nr. 169/A/15.05.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., Sucursala H. Caransebeș, prin lichidator E. I. S., G. D. M., G. M. și B. T., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării, s-au depus prin registratura instanței la data de 21.09.2015, concluzii scrise formulate de pârâții recurenți.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._ /25.05.2012, disjunsa din cauza civilă nr._ (în care fusese inițial înregistrată cu titlul de cerere reconvențională, la data de 22.03.2012), reclamanta S.C. H. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G. D. M. și G. M., C. G. și I., respectiv B. I. și B. I. ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a următoarelor acte juridice: 1. Actul de dezmembrare și a Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M.; 2. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I.; 3. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I.; să dispună radierea dreptului de proprietate în cartea funciară și restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, pentru executarea lucrării de interes național „L. Poiana Mărului” din cadrul Amenajării Hidrotehnice Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Rusca, au fost expropriate imobile din zona Poiana Mărului, printre care se află și imobilele în cauză. A susținut reclamanta că exproprierea s-a făcut pe posesori, imobilele cu nr. top. 605/a/1, 605/a/2/2, 606/b/1/2 și 604/1 se identifică cu . planul de expropriere, parcelă care, la acea dată, se afla în posesia și folosința lui B. I., acesta fiind cuprins la poziția 40 din Decretul de expropriere nr. 270/1983 cu suprafața de 6500 mp, pentru care a fost despăgubit cu suma de_ lei, în calitate de proprietar tabular, astfel cum rezultă din procesele-verbal de constatare încheiate la acea dată.
După finalizarea lucrărilor, terenurile în cauză au fost cuprinse în domeniul public al statului, fiind inalienabile și imprescriptibile, iar sancțiunea aplicabilă actelor încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută a acestora, nulitate prevăzută expres de prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 213/1998. Cu toate acestea, imobilele au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată, fără a se ține seama de faptul că au fost parțial expropriate.
Mai a arătat reclamanta că încheierea contractelor a fost posibilă întrucât exproprierea nu a fost operată în Cartea funciară, situație întărită de declarația vânzătorului din fața notarului public, potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate și nici scoase din circuitul civil.
La f. 80 dosar, reclamanta a depus un înscris intitulat „Cerere de arătare a titularului dreptului”, prin care a învederat că proprietarul imobilelor ce fac obiectul cauzei este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Cererea nu a mai ulterior susținută, ca urmare a faptului că instanța de judecată a învederat inadmisibilitatea formulării unei cereri de arătare a titularului dreptului de către reclamant, art. 64 din codul de procedură civilă permițând formularea unei astfel de cereri doar de către pârâtul chemat în judecată, or S.C. H. S.A. are calitatea de reclamantă în cauză.
La f. 83 dosar, reclamanta S.C. H. S.A. a precizat temeiul juridic al acțiunii drept fiind constituit de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 și de dispozițiile art. 948 pct. 3 și 4, art. 963, art. 968 C.Civ.
La termenul din data de 14.12.2012, pârâții C. și B. au invocat, prin avocat L. C., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
La f. 97 dosar, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei B. T., având în vedere existența unei coparticipări procesuale obligatorii, dată de faptul că aceasta este parte (vânzătoare) în contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/2005 și moștenitoare legală a numitului B. I. (decedat în anul 1998, potrivit adresei de la f. 99 dosar), care are calitatea de vânzător în actul de dezmembrare și vânzare-cumpărare nr. 193/1997.
La termenul de judecată din data de 26.04.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 124).
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei ulterior închiderii dezbaterilor și amânării pronunțării, av. L. C. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat, conform celor mai sus arătate, prin încheierea de ședință de la f. 124 dosar), excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei de interes a reclamantei.
În ceea ce privește aceste excepții, având în vedere momentul procesual în care au fost invocate, instanța a recalificat „excepția inadmisibilității acțiunii”, invocată de pârâți pe motiv că au trecut mai mult de 10 ani fără ca obiectul exproprierii să fie realizat, ceea ce conduce, în opinia pârâților, la revenirea terenurilor în proprietatea acestora, ca apărare de fond, și a analizat-o în cuprinsul considerentelor sentinței.
În ceea ce privește „excepția lipsei de interes” a reclamantei, invocată tot prin concluziile scrise de către pârâți (excepție care a fost întemeiată pe inexistența interesului pentru care s-a realizat exproprierea, susținându-se că „exproprierea nu mai există raportat la nivelul normal de retenție a lacului și nivelul maxim în cazul viiturii”), prima instanță a analizat aceste considerente ale pârâților cu titlu de apărări de fond, în cuprinsul considerentelor sentinței. Sub acest aspect, s-a reținut că, prin pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active prin încheiere de ședință, instanța s-a pronunțat, implicit, și asupra excepției lipsei interesului, întrucât în acțiunile având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic, care pot fi formulate de orice persoane interesate, premisa reținerii calității procesuale active este aceea a existenței interesului.
Prin sentința civilă nr. 3213/13.12.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Caransebeș a admis cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamanta S.C. H. S.A. București, Sucursala H., în contradictoriu cu pârâții G. D. M., G. M., C. G., C. I., B. I. și B. I.; a constatat nulitatea absolută parțială a actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., cu privire la suprafața expropriată de 1343 mp din .. 605/a/1 - nr. cad._, înscrisă în C.F. nr._ Z. (2172 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., astfel: - cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la întreaga suprafață de 1042 mp din .. 604/1 – cad._, înscrisă în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.); a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., astfel: - cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”, N, O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; - cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.; a dispus radierea din Cartea Funciară a drepturilor dobândite potrivit contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută s-a constatat și restabilirea situației anterioare; a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.468,4 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, respingând cererea pârâților pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Decretul nr. 270/1983 (f. 30), au fost expropriate și trecute în proprietatea statului, în vederea continuării lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajarea hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni”, terenurile identificate potrivit planului de situație nr. 1 anexat decretului, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexă nr. 1 la decret, printre proprietarii expropriați aflându-se și numitul B. I., domiciliat în ..
Din H.G. nr. 2077/2004, depusă la f. 88 dosar, prima instanță a reținut că reclamanta deține un drept de concesiune, pe o durată de 49 de ani, asupra bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energetic, enumerate în această hotărâre (lacuri de acumulare, barajele acestora, diguri, ecluze, potențialul hidroenergetic amenajat și în curs de amenajare, etc.), drept care face și obiectul contractului de concesiune nr. 171/2004, depus la f. 90 dosar.
Prin „actul de dezmembrare și vânzare-cumpărare” nr. 193/1997, depus la f. 27 dosar, numitul B. I., în calitate proprietar tabular asupra nr. top. 605/a, fânaț în suprafață de 3951 mp, din C.F. 1211 M., a procedat, în baza schiței de dezmembrare ce a făcut parte integrantă din înscris, la dezmembrarea imobilului menționat în două numere topografice, rezultând astfel nr. top. 605/a/1, Poiana fânaț, în suprafață de 2018 mp și, respectiv, 605/a/2, Poiana Fânaț, în suprafață de 1939 mp. Prin același act, numitul B. I. a vândut pârâților G. D. M. și G. M., imobilul cu nr. top. 605/a/1, Poiana Fânaț în suprafață de 2018 mp, în schimbul prețului de 1.000.000 lei. Contractul cuprinde mențiunea potrivit căreia imobil nu a fost expropriat și nici scos din circuitul civil, vânzătorul garantând pe cumpărători de orice evicțiune totală sau parțială.
Apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/2005, numita B. T. a vândut pârâților C. G. și I. cota de 15/132 părți din terenul cu nr. top. 604/1 –Poiana Fânețe de 1402 mp, înscrisă în C.F. nr. 2283, precum și cota de 1/1 părți din terenurile înscrise în C.F. 1211 M., nr. top. 606/b/1/2 – Fânețe în Poiana de 565 mp și nr. top. 605/a/2/2, Poiana fânețe de 1463 mp, în schimbul prețului de 6084 lei. Și acest din urmă contract cuprinde declarația vânzătorului potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate și nici scoase din circuitul civil, cumpărătorul fiind garantat de orice evicțiune.
În fine, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1893/2010, pârâții C. G. și C. I. au înstrăinat imobilele anterior înscrise în C.F. 1211 M. (carte funciară care, în urma conversiei de pe hârtie, a devenit C.F. nr._ și C.F. nr._ Z.), imobile având nr. top. 606/b/1/2 – Fânețe în Poiana de 565 mp și nr. top. 605/a/2/2, Poiana fânețe de 1463 mp, în schimbul prețului de 13.000 RON, pârâților B. I. și B. I.. Acest din urmă contract nu cuprinde mențiunea potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către ing. exp. S. N. (f. 148), au fost identificate și evidențiate în planul de expertiză tehnică anexat raportului, toate imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută parțială se solicită a fi constatată.
În urma suprapunerii pe planul topografic de delimitare și amplasament a limitei de expropriere, experta a stabilit suprafețele expropriate din fiecare dintre imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, stabilind astfel că:
Pentru imobilul nr. top. 605/a/1 - nr. cad._, înscris în C.F. nr._ Z. (2172 M.), care a făcut obiectul Actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., a fost expropriată suprafața de 1343 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..
Pentru imobilul cu nr. top. 606/b/1/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., suprafața expropriată este de 361 mp, a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;
Pentru imobilul cu nr. top. 605/a/2/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), suprafața expropriată este de 1046 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;
Pentru imobilul cu nr. top. 604/1 – cad._, înscris în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.), a fost expropriată întreaga suprafață de 1042 mp.
Pentru imobilul cu nr. top. 606/b/1/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., a fost expropriată suprafața de 362 mp, a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;
Pentru imobilul cu nr. top. 605/a/2/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., a fost expropriată suprafața de 1042 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..
Conform anexei la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, depusă la f. 86 dosar, obiectivul „L. M.” (ce include suprafețele expropriate, mai sus arătate) a fost cuprins în domeniul public al statului, astfel încât imobilele expropriate au fost scoase din circuitul civil și au devenit inalienabile.
Or, una dintre condițiile esențiale ale obiectului actului juridic civil și deci, implicit, ale contractului de vânzare-cumpărare, este aceea ca obiectul acestuia să se afle în circuitul civil (art. 948 pct. 3 și 4 din Codul civil), sancțiunea ce intervine în caz contrar fiind aceea a nulității absolute.
Mai mult, potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată și deci aplicabilă acestora), bunurile din domeniul public sunt inalienabile.
Întrucât, prin raportul de expertiză, s-a constatat exproprierea parțială a imobilelor arătate în cuprinsul raportului, expropriere care a condus la cuprinderea acestor imobile în domeniul public al statului, devin irelevante aspectele invocate prin concluziile scrise, privind existența a 5 limite de realizare a exproprierii, precum și aspectele privind curbele de nivel între care sunt situate imobilele, respectiv susținerile privind neafectarea terenurilor respective, nici în cazul unui nivel normal de retenție a apei, nici în caz de viitură. Astfel, nu se poate susține lipsa interesului reclamantei, atâta vreme cât imobilele au fost expropriate, iar lacul de acumulare a fost realizat, reclamanta având concesionate aceste terenuri.
În ceea ce privește susținerea pârâților potrivit căreia, prin trecerea unui termen de 10 ani de la data exproprierii și nerealizarea obiectului exproprierii, terenurile revin în proprietatea expropriaților, Judecătoria a constatat că premisa regulii invocate de către pârâți nu este îndeplinită în cauză, în mod evident obiectul exproprierii, respectiv lacul de acumulare M., a fost realizat, iar utilitatea publică a acestuia subzistă și în prezent.
Nici invocarea bunei-credințe a cumpărătorilor nu salvează contractele încheiate de sancțiunea nulității absolute, întrucât, deși prevederile art. din Legea nr. 7/1996 constituie excepții de la principiul nulității actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), în speță nu este întrunită nici premisa acestei norme.
Astfel, în cazul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G. D. M. și M., s-a observat că aceștia nu au înstrăinat imobilul unui terț de bună-credință care să-și fi înscris dreptul în cartea funciară și astfel să beneficieze, după trecerea unui termen de 3 ani de la înscriere, de dispozițiile art. 34 pct.1 raportate la art. 36 din Legea nr. 7/1996, respectiv de prescripția extinctivă a dreptului material la acțiunea în rectificare de carte funciară.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții C. G. și I. și pe cel încheiat ulterior de aceștia din urmă și pârâții B. I. și I., prima instanță a constatat că actul subsecvent a fost încheiat în 2010, or cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a acestuia a fost formulată în anul 2012, înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, astfel încât aceste din urmă dispoziții nu pot opera în favoarea pârâților B. I. și I., neproducându-se efectul menținerii actului subsecvent.
Văzând deci că pârâții au tranzacționat asupra unor bunuri care nu se aflau în circuitul civil, fiind cuprinse în domeniul public al statului și fiind inalienabile, ca urmare a exproprierii acestora în parte, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, prima instanță a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor atacate.
Prin decizia civilă nr. 169/A/15.05.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins apelul formulat de pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva sentinței primei instanțe, ca neîntemeait.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut faptul că pârâții au susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat greșit asupra excepțiilor invocate.
În ordinea celor arătate, Tribunalul a reținut că, H. are calitate procesuală activă, și nu Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., cu motivarea că acțiunile care au ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic pot fi formulate de orice persoane interesate, iar interesul părții este obiectivul L. M. cu terenurile aferente, care a fost concesionat societății pe o perioadă de 49 de ani prin Contractul de Concesiune nr.171/2004.
În privința celei de-a doua excepție, de inadmisibilitate a acțiunii: apelanții au susținut că, prin nerealizarea exproprierii în termen de 10 ani, imobilul supus exproprierii revine proprietarului de drept. Însă, acest argument nu este întemeiat întrucât din probele administrate rezultă că obiectivul pentru care au fost expropriate terenurile în cauză, respectiv Lacul de acumulare M., a fost realizat, iar utilitatea publică a acestuia subzistă și în prezent, așa cum, corect a apreciat și instanța de fond.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că au trecut mai mult de 10 ani de la data exproprierii, imobilele au intrat în circuitul civil, iar cumpărătorii sunt de bună credință. Mai mult, se afirmă că exproprierea nu a fost evidențiată în Cartea Funciară, fapt ce dovedește lipsa de interes a expropriatorului.
În ce privește buna credință a cumpărătorilor, Tribunalul a reținut că instanța de fond a apreciat corect faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a beneficia de dispozițiile art. 34 pct. 1 raportate la art. 36 din Legea nr. 7/1996, respectiv de prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune în rectificare de carte funciară. Dispozițiile art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, aplicabil în cauză, prevede că "drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere...".
În analizarea susținerilor din calea de atac, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize de specialitate, pentru a da posibilitatea părților, dar și instanței, să se lămurească cu privire la argumentele aduse în contra celor două expertize deja efectuate în cauză. Însă, expertul M., desemnat în calea de atac, a confirmat susținerile expuse de către instanța de fond, cu motivarea că parte din terenurile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare sunt situate sub curba de nivel de 625 m, adică în zona expropriată, astfel, prin exproprierea terenurilor aflate în litigiu, acestea au fost scoase din circuitul civil, și cuprinse în domeniul public al statului. Ori, în condițiile în care vânzarea s-a realizat asupra unui obiect care nu se află în circuitul civil, contractele sunt lovite de nulitate absolută.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C.-S., iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii cererii ., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că . nu poate avea calitate de reclamantă. Practica judiciară constantă, inclusiv prin decizii ale ÎCCJ, a statuat că, în asemenea spețe, calitate procesuală are Statul Român prin . reclamanta . apreciat că nu are calitate procesuală activă și a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului (fila 80 dosar fond). Sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale referitoare la lipsa părții îndreptățite, care nu a fost legal citată, este casarea cu trimiterea cauzei la rejudecare. Partea îndreptățită să stea în judecată, în speța dedusă judecății, este Statul Român, în calitate de expropriator și titular al obligației de despăgubire.
Se mai arată că nu s-a realizat scopul exproprierii, chiar dacă acumularea Lacul Poiana Mărului există și este cuprins în domeniul energetic național. Mai arată că terenurile lor se află deasupra de cota coronamentului barajului (înălțimea barajului). Tot ce trece de această cotă, trece peste baraj, deci nivelul apei din lac nu are cum să depășească această cotă. cota de 625 m. Din sursă oficială, cota coronamentului este de 625 m este și limita superioară a zonei de protecție (cota de 620 m, limita normală de retenție, fiind în cazul lor, limita inferioară). Din datele lor, barajul este cu 10 metri mai "scund" decât proiectul. Acesta este motivul pentru care atât expertul topograf S. N., cât și ei, au considerat că se impune efectuarea unei expertize în specialitatea amenajări hidrotehnice. Această probă le-a fost respinsă în mod absolut nejustificat de Tribunalul C.-S., deși a fost cerută prin motivele de apel și prin cerere separată, aflata la fila 182 dosar apel. Au cerut această probă și în fața instanței de fond, Ia termenul de judecată din 15.11.2013, aspect consemnat în încheierea de ședință de la fila 159 dosar fond, dar Judecătoria Caransebeș a respins cererea, fără a arăta care sunt, în concret, motivele respingerii.
Oricum, terenurile în litigiu, dacă se face o măsurătoare riguroasă, se află deasupra de această cotă de 625 m, astfel că nu sunt nici măcar în varianta oficială (cea mai defavorabilă) în zona de protecție. Expertiza tehnică efectuată de expertul judiciar Zarafan C., expert ce a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize de specialitate în dosarul din care s-a disjuns prezentul dosar (_ al Judecătoriei Caransebeș), arată clar că imobilele lor sunt situate de la cota de 625 m în sus, fără a fi incluse în vreo amenajare hidroenergetică sau în zona de protecție a acesteia.
Prin urmare, așa cum practica a statuat deja cu fermitate, vor avea următoarea situație: pentru acea suprafață din terenurile în litigiu care ar cădea sub incidența exproprierii, efectele exproprierii sunt lovite de caducitate, având în vedere că pentru ele nu s-a realizat scopul exproprierii sau, mai exact, obiectivul pentru care s-a făcut exproprierea nu s-a întins până Ia aceste imobile; nici o suprafață din terenurile în litigiu nu se situează între cotele 620m-625m, astfel că nu sunt incidente restricțiile prevăzute pentru zonele de protecție. Fiind deasupra zonei de protecție, terenurile nu mai au nimic cu obiectivul hidroenergetic și nici cu vreo restricție impusă de legea apelor.
Decretul nr. 270/1983, despre care reclamanta afirmă că ar fi produs efectul exproprierii antecesorului lor B. I., în momentul apariției sale, nu a fost publicat niciodată în Buletinul Oficial ai României sau în Monitorul Oficial al României, astfel că el nu a produs efectul exproprierii și nu le este opozabil. Art. 69 și art. 79 din Constituția României din 1965 republicată, legea fundamentală în vigoare în anul 1983, instituie obligativitatea publicării decretelor și hotărârilor în Buletinul Oficial al României, astfel că Decretul nr. 270/1983 al fostului Consiliu de Stat al RSR nu este apt de a produce efectul exproprierii. Aceasta era „legea timpului", și nicăieri nu există în această constituție o prevedere conform căreia decretele nu sunt supuse publicării, ci produc efecte prin însăși existența lor. Tribunalul C.-S. nu a analizat acest motiv de apel.
Se mai arată că autorul lor, B. I., nu a primit nicio despăgubire în urma pretinsei exproprieri. Faptul că apare un B. I. (cu o altă adresă) pe tabelul expropriaților, nu înseamnă că a și fost despăgubit cu vreo sumă de bani. Nu există semnătura acestuia în dreptul vreunei sume de bani, motiv de apel tratat cu indiferență de Tribunalul C.-S..
Ei sunt dobânditori de bună-credința ai imobilelor, au avut în vedere mențiunile de carte funciară și amplasamentul în natură al acestor imobile, văzând că ele sunt la mare distanță de nivelul maxim al oglinzii apei, au avut o grijă cu atât mai sporită, cu cât prețul pe care ei l-au plătit pentru imobile a fost serios. Au amenajat partea inferioara (din aval) a imobilelor în sensul că au plantat pomi fructiferi, au terasat o parte a acestui teren etc. Au făcut tot ce ar face un proprietar diligent și gospodar cu terenurile sale. Aceste amenajări nu aduc atingere sistemului hidroenergetic național, nu sunt amplasate în zona de protecție sau sub această zona și nu fac obiectul vreunei preocupări a concesionarului . că buna lor credință ar fi trebuit să fie ocrotită.
Consideră că se impune casarea cu trimitere, în opinia lor, întrucât este absolut necesară administrarea probei cu expertiza în specialitatea "amenajări hidrotehnice", prin care să se analizeze dacă se confirmă ceea ce este de notorietate printre localnici, respectiv faptul că coronamentul barajului este cu 10 m mai jos decât în acte, și să se arate care este limita reală a zonei de protecție în această situație. Conform Legii nr. 107/1996, Anexa nr. 2 Iit. c, lățimea zonei de protecție în jurul lacurilor de acumulare este situată între Nivelul Normal de Retenție (620 m în acte, cca. 610 m în realitate) și cota coronamentului (625 m în acte, cca. 615 m în realitate). Starea de fapt din teren confirmă această afirmație, întrucât în vecinătate, pe terenuri aflate cu mult mai jos decât terenurile lor, se eliberează autorizații de construire și se ridică vile și pensiuni. Mai mult decât atât, așa cum se poate vedea și din schița expertei S. N., la limita inferioară a terenurilor lor este și drumul public, amenajat circulației autovehiculelor, fiind la rândul său în zona de protecție identificată de această expertă.
În altă ordine de idei, conform concluziilor expertizei efectuate de exp. ing. M. M. Jurgen, apelul trebuia admis, întrucât, chiar și în varianta cotei coronamentului scriptică (625 m), suprafețele de teren aflate peste această cotă sunt cu totul altele decât în expertiza S. N.. Cu atât mai mult este valabil acest argument dacă s-ar lua în considerare cota de coronament reală, determinată prin solicitata expertiză în amenajări hidrotehnice.
Critică lucrarea de specialitate întocmită de experta S. N., ce ar conține erori, valorificate de instanțele anterioare, cu privire la lățimea zonei de protecție în jurul lacurilor de acumulare (care ar fi de 20 m), astfel că, conform concluziilor sale, imobilele în cauză sunt amplasate parțial în zona expropriată, aferentă lacului, parțial în zona de protecție. Această afirmație este falsă, întrucât Anexa nr. 2 a Legii apelor prevede această suprafață de protecție de 20 m pentru baraje și lucrări anexe la baraje, ori, în speța dedusă judecății trebuie să se raporteze la zona de protecție din jurul lacurilor de acumulare.
În drept, s-a invocat art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.
Prin întâmpinare, intimata ., Sucursala H. Caransebeș, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a prezentului recurs, cu motivarea că motivele de recurs sunt simple susțineri și nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
Cu privire la faptul că H. SA București nu poate avea calitate de reclamantă, se arată că acțiunea promovată are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unor contracte de vânzare-cumpărare, acțiune ce poate fi formulată de orice persoană interesată. Or, existența interesului a fost dovedită de subscrisa prin probatoriul administrat în dosarul instanței de fond.
Cu privire la cel de-al doilea aspect, că s-a realizat scopul exproprierii, se arată că obiectul exproprierii, respectiv Barajul si Lacul de acumulare M. a fost realizat, iar utilitatea publică a acestuia subzistă și în prezent. Mai mult, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ing. S. N. prezintă date cu caracter tehnic ce contrazic susținerea că barajul este cu 10 m mal scund decât proiectul. La același punct, expertul afirmă că, pentru clarificarea tipurilor de lucrări care nu se pot efectua în zona lacului de acumulare, trebuie consultat un expert în construcții hidrotehnice, nefiind reală afirmația recurenților că "expertul... a considerat că se impune efectuarea unei expertize în specialitatea amenajări hidrotehnice."
Cu privire la susținerea că Decretul de expropriere nr.270/1983 nu a produs efectul exproprierii și nu este opozabil întrucât nu a fost publicat în Buletinul Oficial al României, consideră că nu are relevanță dacă Decretul de expropriere nr.270/1983 a fost sau nu publicat, atâta timp cât procedura legală a exproprierii a fost îndeplinită în sensul că imobilele cuprinse în titlul menționat au fost evaluate în baza Decretului nr.467/1979 (publicat în Buletinul Oficial nr.3/04.01.1980) și proprietarii acestor imobile au fost despăgubiți.
De altfel, înainte de 1989, exproprierile erau reglementate de Decretul nr.467/1979, act normativ publicat, abrogat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Se mai susține că fostul proprietar al terenului, defunctul B. I. nu ar fi primit nicio despăgubire în urma pretinsei exproprieri, aspect contrazis de Procesul verbal de constatare încheiat în data de 24.03.1986, depus în dosarul instanței de fond, din care rezultă că suma de 38.474 lei a fost predată, sub semnătură, în prezența martorilor B. L. și B. V..
Se mai arată că recurenții nu erau de bună-credință în momentul cumpărării, având cunoștință de faptul că imobilele au fost expropriate întrucât au participat la executarea lucrării de interes național Baraj și L. Poiana Mărului, în calitate de angajați ai societății de construcții hidroenergetice, profitând de faptul că exproprierea nu a fost operată în cartea funciară.
De asemenea, din raportul de expertiză efectuat de ing.S. în dosarul instanței de fond, raport necontestat de recurenți, dar și din raportul de expertiză efectuat de către ing. M. M. în dosarul instanței de apel, rezultă că parțial imobilele au fost expropriate, deci sunt situate sub limita exproprierii, fapt ce contrazice susținerea recurenților.
În drept, s-a invocat art. 115 și urm. C.proc.civ., Legea nr.85/2006.
Prin concluziile scrise formulate atât de pârâții recurenți, cât și de intimata ., Sucursala H. Caransebeș, s-au reluat aceleași motive invocate în cererea de recurs, și respectiv în întâmpinarea formulată, expuse deja în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria Caransebeș, cât și Tribunalul C.-S. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prezentul recurs constituie o reiterare a motivelor invocate prin cererea de apel, însă unele argumente vizează starea de fapt, pe care recurenții o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al acestui text de lege, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, instanța va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în prezenta cale de atac, criticile recurenților privind concluziile eronate ale expertizelor judiciare efectuate în cauză, valorificate de instanțele anterioare, ce ar fi dus la o stare de fapt neconformă cu realitatea în ceea ce privește limitele superioare ale zonelor de protecție, încadrarea terenurilor în litigiu în aceste cote, identitatea dintre terenurile cumpărate de ei și cele evidențiate de experta S. N., respectiv pretinsele erori comise de către acest expert.
Curtea mai reține, în acest sens, că nu era necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză, nefiind necesară casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, în condițiile în care tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 167 și urm. Cod pr. civ., încuviințând probele pertinente și utile soluționării cauzei și respingând motivat probele cu nu erau utile justei soluționări a pricinii, cu aplicarea corectă a art. 212 Cod pr. civ., atâta timp cât, în speță, fuseseră întocmite două expertize judiciare similare cu proba respinsă.
Nici administrarea probei cu expertiza în specialitatea amenajări hidrotehnice nu era utilă cauzei, față de considerentele reținute pentru admiterea acțiunii de față, respectiv că prin actele contestate s-ar fi dispus cu privire la terenuri ce nu se aflau în circuitul civil, concluzie corectă pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a . a fost corect soluționată de către judecătorie, respectiv tribunal, prin raportare la obiectul acțiunii de față: nulitatea unor acte juridice civile. Or, de esența acțiunii în nulitatea absolută este că poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Reclamanta, în calitate de beneficiară a unui contract de concesiune pentru terenurile în litigiu, justifică un interes legitim, juridic și actual în promovarea prezentei acțiuni, pentru a-și prezerva și exercita drepturile dobândite în baza contractului de concesiune nr. 171/2004 . Ca atare, se impune a conchide că reclamanta are calitate procesuală activă în speță, calitate ce nu poate fi înlăturată de formularea (este adevărat, eronată) a unei cereri de arătare a titularului dreptului.
În ceea ce privește pretinsa nerealizare a scopului exproprierii, curtea constată că, recurenții invocă în sprijinul acestui motiv faptul că terenurile dobândite în baza contractelor contestate nu se află în perimetrul zonelor de protecție aprobate pentru obiectivul Lacul Poiana Mărului, aspecte ce sunt irelevante în speță.
Astfel, este incontestabil faptul că terenurile în discuție, astfel cum au fost identificate de experți (aspect ce nu mai poate fi reevaluat în recurs, față de limitele statuate de art. 304 Cod pr. civ.), au fost supuse procedurii exproprierii, ieșind din patrimoniul numitului B. I., ca urmare emiterii Decretului nr. 270/1983.
Curtea mai reține că, raportat la data exproprierii și la prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia RIL nr. 53/2007, oportunitatea exproprierii terenurilor aparținând pârâtului B. I. (sub aspectul realizării scopului exproprierii, al respectării cerințelor legale pentru preluarea bunului, plata efectivă a despăgubirilor, respectiv caducitatea exproprierii și menținerea utilității publice) nu mai poate fi repusă în discuție în prezentul litigiu.
Prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 329 alin 3 C.p.c., admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după . Legii nr.10/2001.
Terenul în litigiu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, el făcând obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere nr. 270/1983. Art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede că, prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate, legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere.
Consecința directă a adoptării Legii 10/2001 este aceea că persoana îndreptățită la măsurile reparatorii instituite de lege pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea, prin expropriere, a terenului aflat în proprietatea sa, are obligația de a urma calea prevăzută de Legea 10/2001, pentru valorificarea dreptului său, această obligație fiind instituită cu valoare de principiu prin dispozițiile art. 46 alin 4 din lege.
În consecință, dreptul lui B. I. cu privire la imobilele în litigiu ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de Legea 10/2001. Faptul că nu a înțeles să uzeze de această procedură instituită prin lege specială, nu le conferă pârâților, ca și succesori în drepturi cu titlu particular, posibilitatea de a obține, ulterior, pe cale incidentală întoarcerea bunului în patrimoniul autorului.
Ca atare, în prezenta acțiune, introdusă ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, nu poate fi repusă în discuție, pe cale incidentală, oportunitatea exproprierii terenurilor în litigiu, respectarea dispozițiilor legale cu ocazia exproprierii, precum și menținerea utilității publice. Dacă s-ar fi apreciat că nu s-a respectat legea la momentul preluării terenurilor cu acest titlu de la numitul B. I., acesta sau succesorii săi în drepturi puteau să își valorifice dreptul la retrocedarea imobilului printr-o acțiune întemeiată pe prevederile Legii 33/1994 până la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 sau adresând notificare unității deținătoare a imobilului, în perioada 14 februarie 2001-14 februarie 2002, nu să procedeze direct la vânzarea unui bun despre care știa că a făcut obiectul exproprierii, ieșind din patrimoniul său.
În consecință, curtea va înlătura, ca irelevante în speță, motivele de recurs privind depășirea zonei de protecție, nerealizarea obiectivului de utilitate publică, caducitatea efectelor exproprierii, inexistența vreunei restricții pentru terenurile din litigiu, neîncasarea sumei stabilite cu titlu de despăgubire de către B. I., aspecte ce puteau și trebuiau a fi valorificate în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, față de data actului de expropriere. În prezentul litigiu, astfel cum a fost formulat, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție, față de decizia arătată, astfel că se impune a se analiza dacă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, actele de dispoziție ale expropriatului îndeplinesc cerințele legale.
În acest sens, față de faptul că exproprierea și-a produs efectele, imobilele au intrat în domeniul public al Statului, care a dispus în sensul concesionării lor către reclamantă, astfel că terenurile erau indisponibilizate, scoase din circuitul civil, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/1998. Ca atare, actele de dispoziție încheiate în privința lor de un neproprietar nu pot fi salvate, fiind lovite de nulitate absolută, indiferent de pretinsa bună-credință a cumpărătorilor.
Curtea mai reține că, pentru opozabilitatea actului de expropriere față de terți, nu era cerută de Decretul–Lege nr. 115/1938 (aplicabil cauzei de față, raportat la data actului de expropriere), condiția înscrierii operațiunii în CF, în acest sens fiind dispozițiile art. 26, potrivit cărora drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară pentru ipoteza exproprierii.
În plus, curtea reține că, în privința pârâților-recurenți, este corectă concluzia instanțelor anterioare, în sensul că nu poate fi valorificată pretinsa lor bună-credință, față de prevederile art. 34 pct. 1 coroborate cu art. 36 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, având în vedere data înscrierii în CF a contractelor în litigiu și data promovării acțiunii de față, pentru cazul pârâților C., respectiv față de faptul că pârâții G. nu au înstrăinat imobilul unui terț care să-și fi înscris dreptul în cartea funciară și să se prevaleze de buna-credință, ei dobândind terenul de la numitul B. I., persoana de la care a fost preluat bunul, prin expropriere. Textele de lege arătate au fost just interpretate prin hotărârile pronunțate în cauză, fiind corectă concluzia că, chiar și împotriva dobânditorilor de bună-credință și cu titlu oneros poate fi admisă prezenta acțiune în rectificarea CF, în intervalul de timp arătat.
Concluzionând, curtea reține că, în speță, sancțiunea nulității absolute a contractelor contestate a fost just aplicată, atâta timp cât obiectul convențiilor l-au constituit terenuri ce nu se aflau în patrimoniul înstrăinătorului, cu aplicarea corectă a principiilor „nemo dat quod non habet” și „nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet”, ci în domeniul public al Statului, fiind deci scoase din circuitul civil.
Curtea mai reține că nu se verifică, în speță, nici îndeplinirea cerințelor art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., în condițiile în care, din conținutul deciziei atacate rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor probelor administrate în cauză, care au fost corect interpretate prin coroborare, fiind înlăturate motivat probele ce nu sunt susținute de alte mijloace de probă. Au fost analizate și argumentele de fapt și de drept invocate de către părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele deciziei expunând de o manieră coerentă motivele ce au fundamentat soluția. Chiar C.E.D.O., în jurisprudența ocazionată de art. 6 din Convenție, este constantă în a afirma că o motivare satisfăcătoare a hotărârii judecătorești nu presupune pentru instanță obligația de a răspunde individual tuturor afirmațiilor părților, fiind suficient a se grupa argumentele părților pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate. Judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, însă argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui totuși să-și găsească reflectare în hotărâre, cerință respectată în cauză.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile legale precitate și art. 304 Cod pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., îl va respinge.
Față de prevederile art. 274 Cod pr. civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurenților, ca necuvenite, față de soluția dată în cauză, iar intimaților, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții C. G., C. I., B. I. și B. I. împotriva deciziei civile nr. 169/A/15.05.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., Sucursala H. Caransebeș, prin lichidator E. I. S., G. D. M., G. M. și B. T..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red.C.R./ 27.10.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./ 28.10.2015
Instanța de apel: Tribunalul C.-S., jud. M. M., C. A. N.
Prima instanță: Judecătoria Caransebeș, jud. Z. T. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel... | Sechestru asigurător. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
