Legea 10/2001. Sentința nr. 1722/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1722/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 124/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.124
Ședința publică din 29 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. P., C. M. și G. I. M. împotriva sentinței civile nr.1722/6.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați C. L. al M. TIMIȘOARA și PRIMĂRIA M. TIMIȘOARA prin INSTITUȚIA P., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat G. C. în reprezentarea reclamanților recurenți, lipsă fiind reclamanții și reprezentantul pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, la data de 11.01.2013, de către reprezentanta pârâților intimați, adresa nr.1076/09.01.2013 însoțită de copia celei mai recente liste afișată potrivit obligației care revine instituției pârâte și comunicarea cum că „Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare”.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.1722/6.06.2012 pronunțată de Tribunalul T., prin care s-a respins contestația care viza Dispoziția P. M. Timișoara cu privire la restituirea în natură a suprafeței de 3136 m.p. în zona și condiții similare locației inițiale. Avocatul arată că pentru a dovedi faptul că este posibil a se da curs solicitării reclamanților, a depus la dosarul Tribunalului T. un amplu material probator, constând în liste cu privire la situația terenurilor libere de sarcini aflate în proprietatea instituției pârâte, emanate chiar de la aceasta, registrul detaliat care cuprinde terenurile trecute din domeniul public în domeniul privat al M. Timișoara, listat de pe suportul electronic depus de pârâte precum și expertiza topografică efectuată în cauză, însă acestea nu au fost analizate de către instanța de fond.
De asemenea, reprezentantul reclamanților consideră că instanța de fond nu a valorificat prevederile ar.10 al.10 din Legea 10/2001 raportat la art.1 al.2 teza a II-a din aceeași lege, referindu-se la faptul că acordarea de despăgubiri ar fi ultima alternativă la care se poate apela și totodată critică motivarea din hotărârea recurată în care s-a reținut că reclamanții nu au indicat vreun bun pe care deținătorul imobilului preluat abuziv i l-ar putea acorda în compensare.
Reprezentantul reclamanților mai arată că a înțeles să depună la dosar, în susținerea recursului formulat în cauză, practică judiciară, respectiv decizia civilă nr.483/07.11.2007 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr.4452/02.04.2009 a Î.C.C.J. prin care Primarul M. Timișoara a fost obligat să emită o nouă dispoziție motivată prin care să atribuie în proprietate reclamantelor prin compensare o suprafață de teren echivalentă ca valoare și întindere cu suprafața inițială.
Privitor la înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond de către pârâte, reprezentantul reclamanților arată că acestea nu sunt în original și că, în opinia sa ar fi necesar să se facă dovada afirmației cum că imobilele enumerate în listele respective nu pot fi restituite în natură din diverse motive.
Reprezentantul reclamanților conchide, solicitând instanței, pe lângă admiterea recursului ca, rejudecând pe fond să modifice hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
După dezbaterea cauzei dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă consilier juridic S. V., pentru pârâții intimați C. L. al M. Timișoara și Primăria M. Timișoara prin Instituția P., căreia i se aduce la cunoștință mersul dezbaterilor.
Având cuvântul pe fond, reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului declarat de reclamanți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. sentința civilă nr.1722/6.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă a fost respinsă contestația formulată de reclamanții G. P., C. M. și G. I. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. al municipiului Timișoara și Primăria municipiului Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Notificarea nr.653/07.08.2001, depusă la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „J. C. și D. D." Timișoara, transmisă la Prefectura Județului T. sub nr. 6764/09.08.2001, înregistrată la Primăria M. Timișoara cu nr. D72002-_/20.04.2002, numiții G. P., domiciliat in Timișoara, ., C. M. domiciliată in Timișoara, ..40, . I. M., domiciliată în Timișoara, ., . de moștenitori ai fostului proprietar au solicitat restituirea imobilului înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr.top 1735/2/1 constând în teren în suprafață de 3255 mp în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, în principal prin acordarea de despăgubiri bănești.
Din actele depuse la dosarul administrativ rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român prin Decretul de expropriere nr.437/1979.
Din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului datat 11.02.2003, rezultă că, casa a fost demolată, pe teren s-au construit: un . 4 nivele, o baterie (B) de garaje (parțial), un . 4 nivele, un . 4 nivele, parțial un post trafo (E); pe teren mai sunt spații verzi, alei și străzi.
Totodată, din referatul Direcției Urbanism - Serviciul Banca de Date Urbane, datat 11.03.2008, rezultă că din punct de vedere tehnic se poate restitui în natură imobilul cu nr. top_/1/l/l/1/2 în suprafață de 119 mp) rezultat in urma dezmembrării imobilului cu nr. top._/1/1/1/1 in suprafața de 4303 mp., înscris în C.F. nr._ Timișoara.
Critica contestatorilor se referă la modalitatea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură, solicitând acordarea de teren echivalent în zonă similară. Precizăm însă că dispozițiile cuprinse la cap.V art.16 alin.2, din Titlul VII al Legii nr.247/2005 prevăd modalitatea de centralizare în vederea acordării despăgubirilor în procedura administrativă prevăzută de acest act normativ. P. urmare, instanța nu se poate substitui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a hotărî modalitatea de acordare de despăgubiri notificatorilor. Potrivit legii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are plenitudine de competență în acest sens. Astfel că, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate. înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București.
În altă ordine de idei, Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare, așa cum rezultă din extrasele proceselor-verbale cu nr.. ale ședințelor Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, ținute în data de 06.01.2010 și 29.04.2010.
Pentru toate aceste motive, se solicită respingerea contestației formulată de reclamanții G. P., C. M. și G. I. M., ca neîntemeiata și nelegală, cu consecința menținerii Dispoziției P. M. Timișoara nr. 147/27.01.2010.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Din probele administrate în cauză, în fapt, instanța a reținut că prin Dispoziției nr.147din 27.01.2010 emisa de Primarul M. Timișoara, contestatorilor li s-a restituit în natură imobilul cu nr.top._/1 /l/l/1/2 în suprafață de 119 m.p. iar pentru suprafața de 3136 mp ce nu poate fi restituită în natură s-a propus despăgubirea in condițiile Titlului VII din legea nr.247/2005.
Critica contestatorilor se referă la modalitatea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură, solicitând acordarea de teren echivalent in zonă similară.
Tribunalul a apreciat că această critică formulată pe aspectul compensării este nefondată.
Astfel, raportat la art. 26 alin.1 din legea nr.10/2001 în cadrul procedurii judiciare, instanța este abilitată să analizeze cererea reclamanților sub toate aspectele ale legalității si temeiniciei, inclusiv în ce privește forma de reparație cuvenită, măsură ce se înscrie în sfera de competență a instanței potrivit principiului plenitudinii de jurisdicție și nu reprezintă o ingerință în atribuțiile organelor administrative cum greșit a pretins pârâtul prin întâmpinare.
În acest sens, tribunalul are posibilitatea sa cenzureze un eventual abuz de drept din partea deținătorului unui imobil ce intră sub incidența Legii nr.10/2001 de a nu declara bunurile disponibile care pot fi acordate în compensare.
P. urmare, potrivit art. 1 alin.5 din Legea nr.10/2001, primarii sau după caz, conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația sa afișeze lunar în cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, un tabel care sa cuprindă bunurile disponibile sau după caz serviciile car pot fi acordate în compensare.
În cazul în care deținătorul imobilului pretinde ca nu are bunuri disponibile pentru a fi acordate în compensare, așa cum a declarat si pârâtul în cauza de față, este fără dubiu ca reclamanții au obligația de a individualiza în mod corect bunurile cu privire la care considera ca pot fi acordate in compensare. Ei sunt cei care au optat pentru această forma de reparație si sunt persoanele interesate în probarea existentei unor bunuri disponibile în patrimoniul deținătorului imobilului ce nu poate fi restituit în natură, conform art. 1169 din vechiul cod civil . Această interpretare a fost reținuta si de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia civila nr.4009/2011.
Or, contestatorii deși au solicitat prin cererea de chemare in judecată P. Mun. Timișoara sa dispună acordarea de masuri în compensare cu alte bunuri, nu au indicat vreun bun pe care deținătorul imobilului preluat abuziv i l-ar putea acorda in compensare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, toți cei trei reclamanți solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041 și art.304 pct.9 C.pr.civ. iar în fapt pe argumente vizând interpretarea greșită a legii și a probelor.
S-a susținut în acest sens aceea că, s-a dovedit că, în afara unei porțiuni de 119 m.p. (restituită reclamanților prin dispoziția contestată), restul de teren expropriat (din suprafața inițială de 3255 m.p.) este ocupat de construcții și utilități publice, astfel încât nu mai poate fi retrocedat.
De aceea, reclamanții au solicitat, ca măsură reparatorie, în ordinea prevăzută de Legea 10/2001, acordarea unui imobil echivalent în aceeași zonă și în condiții similare locației inițiale, fiind dovedit că instituția pârâtă este proprietara unor terenuri de aceeași categorie cu cel care nu a putut fi restituit în natură.
În acest sens la dosar a fost depus un amplu material probator constituit din înscrisuri emanate chiar de la pârâte (referitor la „Situația terenurilor libere de sarcini aflate în proprietatea M. Timișoara” – 483 de poziții) precum și registrul detaliat care cuprinde „terenurile trecute din domeniul public în domeniul privat al M. Timișoara” obținut prin demersurile făcute în timpul judecății.
În atare condiții, reclamanții apreciază că hotărârea de respingere a contestației lor este nelegală și că instanța nu și-a exercitat obligația legală de a afla adevărul.
Dacă ar fi apreciat că probele dosarului sunt neîndestulătoare pentru lămurirea situației, instanța ar fi trebuit să pună în vedere reclamanților să completeze aceste probe iar nu să respingă acțiunea.
Reclamanții au mai criticat sentința și pentru faptul că instanța nu a valorificat dispozițiile alineatului 10 al art.10 din Legea 10/2001 raportat la art.1 al.2 teza II din aceeași lege în sensul că acordarea despăgubirilor este ultima alternativă în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilelor naționalizate, măsura acordării unor bunuri echivalente sau servicii, prin compensare, trebuind să fie luată în considerare cu prioritate.
Cu titlu de precedent judiciar a fost depusă la dosar copia deciziei civile nr. 483/7.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara într-o cauză cu obiect similar.
La termenul de judecată din 29.01.2013 instituțiile pârâte intimate au depus la dosar copia celei mai recente liste afișate la 14.11.2012 în condițiile Legii 10/2001 din care rezultă că Primăria municipiului Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare iar prin concluziile verbale formulate la același termen de judecată, au solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.3041 C.pr.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că criticile reclamanților vizează nelegalitatea soluției cu privire la solicitarea lor de acordare, prin compensare, a unui teren echivalent, pentru cel ce nu le mai poate fi restituit în natură, atât pentru omisiunea observării legalității acestei solicitări cât și pentru cea a temeiniciei ei.
Curtea urmează a constata aceea că reclamanții recunosc imposibilitatea restituirii integrale în natură a terenului de 3255 m.p. ce a fost expropriat din patrimoniul autorului lor în drepturi și că acceptă ideea că în această situație doar măsurile reparatorii prin echivalent mai pot fi acordate.
Contrar însă cu ceea ce instituția pârâtă le-a oferit – respectiv varianta despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 – reclamanții susțin că prioritară era, în această situație, acordarea măsurilor reparatorii prin oferirea în compensare a unui teren echivalent ca și categorie și valoare cu cel imposibil de retrocedat, dat fiind faptul că s-a făcut dovada că pârâta are în domeniul său privat asemenea bunuri.
În raport de aceste susțineri, Curtea urmează a reține că, într-adevăr, într-o ordine de preferință stabilită de legiuitor pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent (art. 1 al. 3, art.10 al. 10 din Legea 10/2001), oferirea în compensare a unui bun echivalent pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit se situează înaintea celei constând în acordarea despăgubirilor în condițiile procedurii speciale, însă această alternativă legală, contrar susținerilor reclamanților, rezultă că Tribunalul T. a luat-o în considerare, încuviințând administrarea de probe pentru a se verifica dacă la dispoziția instituției pârâte există bunuri disponibile ce pot fi atribuite în compensare.
P. urmare, nu se confirmă în cauză criticile reclamanților vizând ignorarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale privind prioritățile în acordarea măsurilor reparatorii.
Probele dosarului demonstrează că și criticile referitoare la netemeinicia hotărârii – datorate pretinsei ignorări a probelor – sunt, în egală măsură, nefondate.
Este adevărat că la dosarul cauzei a fost depus un volum conținând acte emise de C. L. al municipiului Timișoara care atestă existența în domeniul privat – dar și în domeniul public – al municipalității a unei multitudini de terenuri însă pentru niciunul din acestea nu s-a dovedit că ar avea situația unui bun disponibil pentru a putea fi atribuit în compensare.
Dimpotrivă, s-a dovedit pe parcursul celor două faze procesuale că în cuprinsul listelor a căror afișare lunară (conform O.U.G. nr. 209/2005) a dispus-o Primarul municipiului Timișoara nu au figurat – și nu figurează nici în prezent – bunuri care să poată fi oferite în compensare.
Cu alte cuvinte, pentru ca această măsură să fi putut fi recunoscută în beneficiul reclamanților era necesară nu numai dovedirea faptului că persoana juridică notificată (Primăria municipiului Timișoara) deține bunuri (aspect care nu se contestă) ci și faptul că acestea sunt disponibile pentru a fi atribuite prin compensare, persoanelor îndreptățite.
În privința acestui din urmă aspect, prin actele oficiale emise de primărie, s-a făcut dovada că bunurile municipalității nu sunt disponibile pentru a fi destinate acestui scop, ori, reclamanții, nu au contrazis prin probe acest lucru, nici în cadrul prezentului proces, nici în cadrul unui proces separat prin care să fi cerut – și obținut – constatarea ca disponibile a unor asemenea bunuri și completarea listei/listelor, pe cale de consecință.
Este de reținut și faptul că instituțiile pârâte nu aveau nicio altă obligație impusă de Legea nr.10/2001 și O.U.G. nr.209/2005 în afara celei de afișare periodică a listei bunurilor disponibile – pe care s-a dovedit că și-au îndeplinit-o -, orice altă interpretare care să contrazică conținutul acestor liste, fiind în sarcina reclamanților, conform art.1169 C.civ., ca inițiatori ai demersului judiciar.
În atare condiții, având în vedere că mare parte din terenul ce a făcut obiectul notificării reclamanților nu le mai poate fi restituit în natură, în mod justificat Primarul municipiului Timișoara, prin dispoziția contestată a recunoscut în beneficiul acestora măsura reparatorie prin despăgubiri echivalente în condițiile legii speciale, singura în măsură să poată fi aplicată în absența dovedită a posibilității de atribuire a unor bunuri echivalente în compensare.
Concluzionând, rezultă că sentința civilă nr.1722/6.06.2012 prin care Tribunalul T. a respins contestația reclamanților împotriva dispoziției P. municipiului Timișoara este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care recursul acestora va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții G. P., C. M. și G. I. M. împotriva sentinței civile nr.1722/6.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 Ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./01.02.2013
Tehnored.O.I./2 ex/05.02.2013
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. D. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 12/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 176/2013. Curtea de... → |
|---|
