Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 325/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 325
Ședința publică din 27.02.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. L. și J. E. împotriva sentinței civile nr. 2895/26.10.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., prin DGFP T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsă părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror M. – U. C. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 20.02.2013, de către pârât întâmpinare și la data de 21.02.2013 de către pârât practică judiciară.
Instanța, având în vedere că intimatul în cuprinsul întâmpinării a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C. pr. civ., constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul pe fond
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 01.04.2010 la T. T. sub nr._, reclamanții N. L. și J. E. (născută N.) au chemat în judecată pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul suferit prin executarea de către tatăl lor a unei pedepse cu muncă silnică pentru crimă de uneltire în perioada 06.12._64, precum și prin arestarea și regimul de detenție suferit.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că tatăl lor, N. E. (decedat la 24.01.1997), a fost arestat la 06.12.1958, iar prin sentința nr. 25/1959 a Tribunalului M. Timișoara a fost condamnat la 16 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire, pedeapsă din care a executat 6 ani, până la 13.04.1964, când a fost grațiat în baza Decretului –lege nr. 176/1964.
Reclamanții au arătat că tatăl lor a fost arestat și condamnat pentru curajul de a se împotrivi regimului comunist și metodelor de punere în aplicare a noii „orânduiri sociale”.
În perioada executării pedepsei, a fost batjocorit, a fost bătut și torturat. După eliberare, metodele de asuprire nu au încetat, el și întreaga familie fiind în mod continuu monitorizați și supuși tratamentelor de amenințare și teroare folosite la acea vreme.
Reclamanții au mai arătat că din cauza tratamentului la care a fost supus în timpul detenției, tatăl lor s-a îmbolnăvit grav, suferințele fizice și psihice marcându-l pentru tot restul vieții.
Reclamanții au susținut că în speță sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, reglementate prin art. 998 și următoarele C. civ., art. 48 alin. 3 din Constituție, cu referire și la art. 504 C. pr. penală. pentru obligarea statului la repararea prejudiciului.
În drept reclamanții au invocat Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională împotriva reclamanților și a solicitat instanței să dispună încetarea acordării reclamanților a măsurilor reparatorii prevăzute de Decretul – lege nr. 118/1990 și de OUG nr. 214/1999.
P. sentința civilă nr. 1648/18.03.2011, pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins acțiunea, formulată de reclamanții N. L. și J. E. (născută N.) împotriva pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T..
A respins cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că art.5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamanților pentru despăgubiri morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curți Constituționale
De asemenea, a reținut că din perspectiva art. 998 și 999 C. civ., acțiunea reclamanților este prescrisă în conformitate cu art. 3 alin 1 și art. 8 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, iar Legea nr. 221/2009 care este o lege specială, nu a reglementat o repunere în termenul general de prescripție.
S-a reținut prescripția acțiunii reclamanților și prin raportare la art. 506 alin 2 C. pr. penală.
De asemenea, s-a reținut că reclamanții nu dețin un bun în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu dețin o hotărâre judecătorească prin care să li se recunoască o creanță față de stat.
Împotriva sentinței civile nr. 1648/18.03.2011 a Tribunalului T. au declarat recurs reclamanții.
P. decizia civilă nr. 1283/20.10.2011, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamanților, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei la T. T. pentru judecarea pe fond a capătului de cerere pentru despăgubiri materiale.
A reținut că prima instanță a stabilit în mod corect că temeiul juridic în baza căruia reclamanții au solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri morale, respectiv art.5 lit. a din Legea nr.221/2009, a fost înlăturat de către Curtea Constituțională, prin declararea ca neconstituțională a articolului menționat.
În vigoare au rămas însă dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr.221/2009 care vizează acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile care nu au putut fi valorificate de către persoanele îndreptățite, ca urmare a măsurilor politice luate împotriva acestora sau autorilor lor.
Reclamanții au în acțiune o cerere detaliată la filele 3-4, cu toate bunurile materiale în legătură cu care a formulat cerere de despăgubire, care nu a fost analizată de către prima instanță, aceasta mărginindu-se doar a respinge acțiunea ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Temeiul juridic existent la art. 5 lit. a din Legea nr.221/2009, a fost corect analizat și reținut de către prima instanță, în primul ciclu procesual, a stabilit instanța de recurs.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2895/26.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții N. L. și J. E. împotriva pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T..
A respins cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamanților.
Prima instanță a reținut că art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 conferă legislativ vocația la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si după decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la: acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Rezultă din interpretarea logico-sistematică a acestei norme legale că legiuitorul a înțeles să coreleze aceste dispoziții cu o altă lege specială cu caracter reparator Legea nr.10/2001, dispunând că bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau, după caz, ca efect al măsurii administrative abuzive se restituie în temeiul acestei legi dacă nu au fost deja retrocedate, în natură, sau în echivalent în cadrul procedurii speciale reglementate de cel dintâi act normativ.
Cum însă domeniul de aplicare al legii cu nr.10/2001 vizează, imobilele „preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor”, rezultă că legiuitorul a vizat aceeași sferă de aplicare cu cea actului normativ la care face trimitere.
Împotriva sentinței civile nr. 2895/26.10.2012 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții N. L. și J. E..
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că prin reținerea declarării neconstituționalității art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358/2010, și respingerea acțiunii, instanța a încălcat Declarația Universală a Drepturilor Omului și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Au arătat că instanța, în baza art. 20 din Constituția României, ar fi trebuit să aplice în speță reglementările internaționale mai favorabile.
Consecințele aplicării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale sunt încălcările art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil), art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție și art. 14 din Convenție, (care interzic discriminarea).
Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Aplicarea deciziei Curții Constituționale în cazul persoanelor ale căror procese sau cereri, formulate în temeiul Legii nr. 221/2009, nu au fost soluționate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, ar fi de natură să instituie un tratament juridic diferit față de persoanele care dețin deja o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în soluționarea unui proces sau a unei cereri, formulată tot în temeiul Legii nr. 221/2009, în baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat și de art. 16 alin . 1 din Constituție.
P. urmare, aplicarea deciziei nr. 1358 a Curții Constituționale unui proces pendinte și suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanșaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile și previzibile, poate fi asimilată intervenției legislativului în timpul procesului și ar crea premisele unei discriminări între persoanele, care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, funcție de deținerea sa nu a unei hotărâri definitive la data pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Analizând calitatea dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 de a fi accesibile și previzibile, care chiar enumerau exemplificativ criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor, persoanele prevăzute de aceste dispoziții legale puteau pretinde o „speranță legitimă” de a vedea concretizat, în termenul de 3 ani prevăzut de lege, dreptul lor referitor la acordarea daunelor morale.
Efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu pot viza decât situații juridice ce se vor naște după ce dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 au fost declarate ca neconstituționale, au mai arătat reclamanții.
În fine, au susținut că în ipoteza în care se consideră că nu mai pot beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin 1 din Legea nr. 221/2009, sunt îndreptățiți să obțină asemenea despăgubiri în baza art. 998-999 C. civ. atât timp cât s-a constatat caracterul politic al măsurii luate împotriva autorului lor. Au mai arătat că în această ipoteză nu se poate reține prescripția dreptului la acțiune întrucât prin Legea nr. 221/2009 a operat o repunere în dreptul de a cere despăgubiri pentru persoanele prejudiciate prin măsurile abuzive ale regimului comunist din România.
În drept, reclamanții au invocat art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care în principal, pe excepție, a solicitat instanței să constate autoritatea de lucru judecat în privința despăgubirilor morale solicitate de reclamanți. Acest capăt de cerere a fost soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 1648/18.03.2011, pronunțată de T. T., în dosarul nr._, respectiv decizia civilă nr. 1283/20.10.2011 a Curții de Apel Timișoara în același dosar.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat, cu motivarea că, după declararea neconstituționalității art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, nu mai există temei legal pentru despăgubirile morale.
P. raportare la celelalte temeiuri legale invocate, a arătat că acțiunea reclamanților este prescrisă.
În privința despăgubirilor materiale, a arătat că nu s-a făcut dovada confiscării unor bunuri.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate în recurs de către reclamanți vizează exclusiv neacordarea despăgubirilor morale întemeiate pe art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, considerând că prin aplicarea în cauză a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale s-au încălcat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Modul în care a fost soluționat acest capăt de cerere a intrat însă în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi supus discuției.
În primul ciclu procesual al cauzei, prin decizia civilă nr. 1283/R/20.10.2011 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare numai în privința capătului de cerere pentru despăgubiri materiale, menținându-se soluția de respingere a cererii pentru despăgubiri morale dată de prima instanță (T. T.) prin sentința civilă nr. 1468/18.03.2011.
În consecință, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 2895/26.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. T. s-a pronunțat exclusiv asupra capătului de cerere pentru despăgubiri materiale, pe care l-a respins.
Reclamanții însă în recurs nu formulează nici o critică în raport de această soluție dată cererii lor pentru despăgubiri materiele, limitându-se la critici vizând despăgubirile morale.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanții N. L. și J. E. împotriva sentinței civile nr. 2895/26.10.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., prin DGFP T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții N. L. și J. E. împotriva sentinței civile nr. 2895/26.10.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., prin DGFP T..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 27.02.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/06.03.2013
Teh. AMT/2 ex./13.03.2013
Primă instanță: T. T. – H. Z.
| ← Succesiune. Decizia nr. 393/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-03-2013,... → |
|---|
