Succesiune. Decizia nr. 393/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 393/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 393/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr.393

Ședința publică din 13 martie 2013

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare recursul recursul declarat de reclamanta T. Z. împotriva deciziei civile nr.195/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele T. C., T. A. și F. O. și cu intervenientul D. G., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.03.2013 întâmpinarea formulată de pârâtele intimate T. C. și T. A..

De asemenea, s-a depus la 12.03.2013 cererea reclamantei recurente T. Z. formulată prin avocat B. M.-C., la care s-a anexat chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 194 lei și timbre judiciare în sumă de 3 lei.

Față de faptul că prin cererea de declarare a recursului reclamanta recurentă a solicitat judecata și în lipsă de la dezbateri și având în vedere că nu au mai fost cereri formulate și excepții invocate, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.2275/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ au fost admise în parte cererea formulată de reclamanta T. Z. împotriva pârâtelor T. C., T. A. și F. O. și cererea reconvențională formulată de pârâta T. C..

În consecință, instanța a constatat că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009 în Mun. Reșița, a rămas ca unic moștenitor legal acceptant soțul acesteia, T. Z.; a constatat că masa succesorală rămasă după defunctă este compusă din cota parte de ½ din imobilul evidențiat în CF nr._ Reșița, nr.top. 886/b/2/b, casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp, imobil dobândit prin convenție în anul 1983, restul cotei de ½ părți revenindu-i lui T. Z., cu titlul de desfacere comunitate de bunuri; a constatat că după defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 în Mun. Reșița au rămas ca moștenitori legali, cu vocație succesorală generală, fiicele acestuia dintr-o căsătorie anterioară T. Z., T. A. și T. C., care, în termenul legal de opțiune succesorală prevăzuit de art.700 al.1 Cod civil, au acceptat pur și simplu succesiune și că pârâta F. O., fiica defunctului, este străină de succesiune prin neacceptare; a redus testamentului întocmit de către BNP B. D. Walter și autentificat sub nr.2820/30.12.2009 în limitele cotității disponibile, respectiv la ¼ părți, urmând a i se recunoaște reclamantei o cotă parte de ½ din moștenire, iar pârâtelor T. A. și T. C. câte ¼ din moștenire; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului T. Z. se compune din cota de 1/1 părți din imobilul evidențiat în CF nr._ Reșița, nr.top. 886/b/2/b, casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp în valoare de 34.500 lei (construcția) și 48.832 lei terenul, autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 2038 lei, autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 4306 lei, aparat sudură în valoare de 20 lei, strung artizanal în valoare de 30 lei, menghină 2 buc. în valoare de 10 lei, butelie aer comprimat în valoare de 10 lei, canapele 3 buc. în valoare de 350 lei, masă cu 4 picioare în valoare de 50 lei, dulapuri 2 buc. în valoare de 450 lei, mașină de cusut I. în valoare de 150 lei, covoare persane 2 buc. în valoare de 200 lei, ladă frigorifică în valoare de 50 lei, arme vânătoare, fără valoare de circulație, cauciucuri 2 buc. fără valoare de circulație; a constatat că pârâtele T. A. și T. C. au primit de la reclamantă sulte compensatorii de câte 1000 euro fiecare; a dispus sistarea stării de indiviziune ce afectează bunurile din masa succesorală prin atribuirea lor în natură reclamantei; în urma deducerii sultelor la cursul oficial leu/euro stabilit de către BNR, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei T. C. suma de 21.601 lei și pârâtei T. A. suma de 21.601 lei. ; a admis cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul D. G., în contradictoriu cu reclamanta T. Z. și pârâtele T. C., T. A. și F. O.; a constatat că reclamanta împreună cu intervenientul D. G., prin contribuție egală, au edificat în anul 2002 un corp de clădire nou compus din bucătărie, hol și baie, inclusiv copertina, construcție parte realizată adiacent casei nr.41A, în valoare actuală de 40.300 lei, iar după anul 2002, cu aceeași contribuție, au efectuat următoarele lucrări de îmbunătățire la imobilul în litigiu (casa veche nr.41A): reparații tencuieli interioare la pereți și tavane, șapă din beton și montat gresie în antreu, montat 2 uși interioare la antreu, decapat volum de pământ în antreu, tencuieli exterioare la casă, betonat curtea pe porțiuni – a căror valoare actuală de circulație este de 5.900 lei.

S-a avut în vedere că reclamanta T. Z. a chemat în judecată pârâtele T. C., T. A., F. O., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009, au rămas ca moștenitori acceptați T. Z., în calitate de soț supraviețuitor, cu cota de 1/1 părți din moștenire; să se constate că masa succesorală după defuncta T. M. se compune din cota de ½ părți din imobilul compus din casă și două camere și teren, situat administrativ în Reșița, ..41A, jud.C.-S., înscris în CF nr._ Reșița, nr. top 886/b/2/b, compusă din casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp; cota de ½ părți din autoturismul marca Daewoo, nr. înmatriculare_, de culoare albă; cota de ½ părți din autoturismul marca Dacia, nr. înmatriculare_, de culoare roșie precum și cota de ½ părți din bunurile expertizate prin expertiza tehnică mobiliară; să se constate că după defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 au rămas următorii moștenitori acceptați: reclamanta T. Z., T. A. și T. C. toți în calitate de fii; să se constate că defunctul T. Z. a dispus prin testamentul universal autentificat sub nr.2820/30.12.2009 la BNP B. D. Walter, valabil și nerevocat în favoarea reclamantei; să se constate că reclamantei îi revine cota de ½ părți din moștenirea de ¼ părți în calitate de moștenitoare rezervatară prin reducțiunea testamentului universal până la limita rezervei succesorale și ¼ părți în calitate de moștenitoare legală a defunctului, iar cota de ½ părți din moștenire se cuvine celorlalte două moștenitoare acceptate T. A., cota de ¼ părți și T. C., cota de ¼ părți; să se constate că pârâta F. O. a renunțat la moștenire, conform declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr.1416/25.03.2010 la BNP N. & P.; să se constate că masa succesorală după defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 se compune din cota de 1/1 părți din imobilul compus din casa și două camere și teren situat administrativ, în Reșița, ..41A, jud.C.-S., înscris în CF nr._ Reșița, nr. top 886/b/2/b, compusă din casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp; cota de 1/1 părți din autoturismul marca Daewoo, nr. înmatriculare_, de culoare albă; cota de 1/1 părți din autoturismul marca Dacia, nr. înmatriculare_, de culoare roșie precum și cota de 1/1 părți din bunurile expertizate prin expertiza tehnică mobiliară; să se constate că pârâtele T. A., T. C. și F. O. au primit de la reclamantă sulte de 1000 euro, fiecare, adică 3000 euro; să se constate că, corpul nou de clădire în cuantum de 40.300 lei, situat în Reșița, ..41 A, precum și îmbunătățirile aduse imobilului vechi cu aceiași adresă în valoare de 5900 lei, nu fac parte din masa succesorală și că acestea sunt dobândite numai de către reclamantă și intervenientul în nume propriu D. G., prin construire, în cote de câte ½ părți fiecare; să se constate că valoarea totală a masei succesorale după defunctul T. Z. este de 77.736 lei; să se dispună sistarea stării de indiviziune ce afectează dreptul reclamantei de proprietate asupra bunurilor ce fac parte din masa succesorală prin atribuirea în natură a tuturor bunurilor ce fac parte din masa succesorală și obligarea reclamantei la plata unei sulte în cuantum de 16.284 către pârâta T. A. și către pârâta T. C. sulta în cuantum de 16.284 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009, a rămas ca succesor legal soțul acesteia, T. Z., defuncta neavând alți moștenitori legali. T. Z. a acceptat tacit succesiunea prin continuarea folosinței acesteia. După defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 au rămas ca moștenitoare legale T. Z., T. A. și T. C., care au acceptat în mod expres succesiunea. Numita F. O. a renunțat la succesiune. În data de 25.01.2002, imobilul situat administrativ în Reșița ..41 A, jud. C.-S. a suferit un incendiu, fiind distrus în cea mai mare parte, iar acoperișul a fost distrus în întregime.

Reclamanta s-a înțeles cu surorile sale pentru cota lor parte din moștenire și le-a despăgubit cu suma de 1000 euro pe fiecare, urmând ca reclamanta să primească în natură imobilul, iar cu toate acestea, pârâtele T. A. și T. C. au refuzat să se prezinte în fața notarului public pentru a definitiva documentele în acest sens.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.650 și următoarele, art.848 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă.

La primul termen de judecată din 28.06.2010 numitul D. G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că acesta este proprietar în cota de ½ părți din următoarele anexe ale imobilului situat administrativ în Reșița, ..41 A, jud.C.-S., construite prin contribuția acestuia și a reclamantei T. Z.: bucătăria, holul și baia din imobilul indicat; să se constate că acestea nu fac parte din masa succesorală; să se constate că acesta este proprietarul în cota de ½ părți din îmbunătățirile aduse imobilului și care fac partajul succesoral: ușile și geamurile întregului imobil; asfaltarea curții imobilului; acoperișul întregului imobil; tencuirea interioară și exterioară a întregului imobil; înlocuirea pardoselei din întregul imobil.

În drept, intervenientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.49 și următoarele Cod procedură civilă, art. 111 Cod procedură civilă.

Cererea de intervenție principală a fost încuviințată în principiu prin încheierea ședinței publice din data de 18.10.2010.

Pârâta T. C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii succesorale, admiterea cererii reconvenționale și, pe cale de consecință, să se constate că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009, au rămas ca moștenitori acceptați T. Z., în calitate de soț supraviețuitor, cu cota de 1/1 părți din moștenire; să se constate că masa succesorală după defuncta T. M. se compune din cota de ½ părți din imobilul compus din casă și două camere și teren, situat administrativ în Reșița, ..41A, jud.C.-S., înscris în CF nr._ Reșița, nr. top 886/b/2/b, compusă din casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp; cota de ½ părți din autoturismul marca Daewoo, nr. înmatriculare_, de culoare albă; cota de ½ părți din autoturismul marca Dacia, nr. înmatriculare_, de culoare roșie și părți omise de către reclamantă din masa succesorală, bunuri vândute și valorificate de către reclamantă: roți noi și genți noi pentru autovehiculul Matiz, mașină de găurit electrică, aparat de sudat, compresor, strung, butelie, polizor, menghină mare, menghină mică, o armă de vânătoare marca CZ, seria_, cal 4,5 mm, mobilă, covoare persane, ladă frigorifică, mașină de spălat, boiler electric, motoscuter; să se constate că după defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 au rămas următorii moștenitori acceptați: reclamanta T. Z., T. A. și T. C. și F. O., toate în calitate de fiice; să se dispună procedura verificării de scripte în ceea ce privește semnătura defunctului T. Z. și testamentul universal autentificat sub nr.2820/30.12.2009 la BNP B. D. Walter; să se stabilească și identifice cotele indivize ce aparțin pârâtelor T. C., T. Z., T. A. și F. O. în calitate de fiice, din imobilul situat administrativ în Reșița, ..41 A, jud.C.-S., înscris în CF nr._ Reșița, nr.top 886/b/2/b compusă din casă de locuit cu nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp; să se dispună sistarea stării de indiviziune ce afectează dreptul de proprietar al bunurilor ce fac parte din masa succesorală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, a arătat că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009, au rămas ca moștenitori acceptanți T. Z. în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de ¼ și T. C., T. Z., T. A. și F. O., în calitate de fiice. După defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 au rămas unici moștenitori cu vocație succesorală T. C., T. Z., T. A. și F. O..

Toate surorile au contribuit în mod egal la plata cheltuielilor de înmormântare și alte cheltuieli ocazionate cu întreținerea defunctului, însă după decesul lui tatălui lor, reclamanta le-a luat cheile imobilului situat administrativ în Reșița, ..41 A și a refuzat să le predea.

Analizând cererile, instanța a reținut că după defuncta T. M., decedată la data de 18.03.2009 în Mun. Reșița a rămas ca unic moștenitor legal acceptant soțul acesteia, T. Z.. Masa succesorală rămasă după defunctă este compusă din cota parte de ½ din imobilul evidențiat în CF nr._ Reșița, nr.top.886/b/2/b, casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp, imobil dobândit prin convenție în anul 1983, restul cotei de ½ părți revenindu-i lui T. Z., cu titlul de desfacere comunitate de bunuri. Acceptarea succesiunii s-a făcut în mod tacit prin continuarea folosinței bunului în litigiu.

După defunctul T. Z., decedat la data de 08.01.2010 în Municipiul Reșița, au rămas ca moștenitori legali, cu vocație succesorală generală fiicele acestuia dintr-o căsătorie anterioară T. Z., T. A. și T. C., care, în termenul legal de opțiune succesorală prevăzut de art.700 al.1 Cod civil, au acceptat pur și simplu succesiunea.

Pârâta F. O., fiica defunctului, a renunțat expres la moștenire prin declarația autentificată sub nr.1416/25.03.2010.

După ce au acceptat expres succesiunea în termenul legal de 6 luni, pârâtele T. C. și T. A. au declarat în fața notarului public că renunță la succesiune după defunctul lor tată. Declarațiile ulterioare de renunțare la succesiune trebuie privite ca lipsite de efect, deoarece acceptarea expresă a succesiunii de către cele două pârâte la data de 15.03.2010 este irevocabilă. Prin urmare, drept consecință a declarațiilor de acceptare pură și simplă a moștenirii, toate cele trei fiice sunt chemate să preia activul succesoral și să suporte pasivul derivat din moștenire, ca efect al confuziunilor de patrimonii.

Coroborând extrasul de carte funciară, facturile fiscale, certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu răspunsurile la interogatoriu, cu rapoartele de expertiză și declarațiile martorilor rezultă că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului T. Z. se compune din cota de 1/1 părți din imobilul evidențiat în CF nr._ Reșița, nr. top. 886/b/2/b, casa de locuit nr.2341 și teren în suprafață de 185 mp. în valoare de 34.500 lei (construcția) și 48.832 lei terenul, autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 2038 lei, autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 4306 lei, aparat sudură în valoare de 20 lei, strung artizanal în valoare de 30 lei, menghină 2 buc. în valoare de 10 lei, butelie aer comprimat în valoare de 10 lei, canapele 3 buc. în valoare de 350 lei, masă cu 4 picioare în valoare de 50 lei, dulapuri 2 buc. în valoare de 450lei, mașină de cusut I. în valoare de 150 lei, covoare persane 2 buc. în valoare de 200 lei, ladă frigorifică în valoare de 50 lei, arme vânătoare, fără valoare de circulație, cauciucuri 2 buc. fără valoare de circulație.

Conform procesului verbal de intervenție nr.2/25.01.2002, întocmit de către Grupul de Pompieri ,,N. C.” - C.-S., din cauza unui scurt-circuit electric, casa în litigiu a fost cuprinsă de un incendiu, fiind afectat acoperișul, 3 camere – planșeu pardoseală, covoare, pereți, mobilier frigider, 2 mc de scândură, precum și o parte din casele vecine.

Ca urmare a acestui fapt, reclamanta împreună cu concubinul ei, intervenientul D. G., au edificat în anul 2002 un corp de clădire nou compus din bucătărie, hol și baie, inclusiv copertina, construcție parte realizată adiacent casei nr.41 A în valoare actuală de 40.300 lei, iar după anul 2002 aceleași părți au efectuat următoarele lucrări de îmbunătățire la imobilul în litigiu (casa veche nr.41 A): reparații tencuieli interioare la pereți și tavane, șapă din beton și montat gresie în antreu, montat 2 uși interioare la antreu, decapat volum de pământ în antreu, tencuieli exterioare la casă, betonat curtea pe porțiuni – a căror valoare actuală de circulație este, conform raportului de expertiză, de 5900 lei.

Instanța a mai reținut că prin testamentul întocmit de către B.N.P. B. D. Walter și autentificat sub nr.2820/30.12.2009 T. Z. a lăsat întreaga lui avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lui reclamantei, pe care a instituit-o legatară universală în temeiul art.888 Cod civil.

Întrucât liberalitatea făcută de defunct depășește rezerva descendenților (¾ părți conform art.841 Cod civil), instanța, în temeiul art.847 Cod civil, a redus testamentul în limitele cotității disponibile, respectiv la ¼ părți.

Conform declarațiilor martorilor Paramac I. și C. V., care se coroborează cu interogatoriul pârâtei F. O., necunoscând faptul că pârâtele T. C. și A. au dat declarație expresă de acceptare a moștenirii, reclamanta le-a remis acestora câte 1000 euro în vederea renunțării la moștenire. Toate cele trei pârâte au dat o declarație de renunțare, însă în privința ultimelor două, declarația este ineficientă, deoarece au ascuns faptul că anterior, acceptaseră succesiunea.

Actualmente, T. C. și T. A. nu mai recunosc primirea sumei de bani și se prevalează de faptul că nu s-a consemnat în scris această tranzacție. Cu toate acestea, demersul lor juridic nu se poate explica din punct de vedere logic decât în sensul celor susținute de reclamantă, fiind de neînțeles declarația de renunțare la moștenire urmată de pretinderea bunurilor succesorale.

Pentru toate aceste motive, instanța, în temeiul dispozițiilor art.650 și următoarele Cod civil, a dispus conform celor mai sus arătate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr.195/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat schimbarea ei în sensul de a se constata că a plătit intimatelor pârâte suma de câte 1.000 euro pentru fiecare, urmând a se deduce din sultă suma de câte 1.000 euro pe care a plătit-o pentru fiecare intimată pârâtă.

În motivare a arătat că sentința instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare a probelor de la dosar.

Astfel, instanța de fond în mod greșit a calculat și dedus din masa succesorală doar sulta în cuantum de 3932 lei (936,91 euro/4,2 lei x 1 euro) în loc de suma de 12.600 lei (3000 euro achitați celor trei pârâte, respectiv T. C., T. A. și F. O.). Deși instanța de fond a constatat că pârâtele T. C. și T. A. au primit sulte compensatorii de 2.000 euro, instanța nu a scăzut aceste sulte din masa succesorală, adică din totalul sumei de 90.336 lei.

Pârâta F. O. a recunoscut prin interogatoriu că a primit de la reclamanta T. Z. suma de 1.000 euro cu titlu de sultă și că nu mai are nici o pretenție de la moștenire, însă instanța nu constată și nu deduce din masa succesorală și suma de 1.000 euro plătită pârâtei F. O. cu titlu de sultă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că masa succesorală a defunctului T. Z., decedat la 08.01.2010 are o valoare de 90.996 lei.

Moștenitorii defunctului sunt apelanta reclamantă și intimatele pârâte T. C. și T. A.. Intimata pârâtă F. O. este străină de succesiunea defunctului prin neacceptare. Prin urmare, fiecare moștenitor are o cotă de 1/3 din masa succesorală, respectiv câte 30.332 lei.

Din probele administrate rezultă că apelanta reclamantă a plătit celor două moștenitoare câte 1.000 euro drept sultă. Conform expertizei efectuate (fila 55 dosar de fond) cursul leu – euro a fost de 4,3347, respectiv 1.000 euro are o valoare de 4334 lei. Diferența rămasă după plata contravalorii în lei a 1.000 euro este de 35.998 lei. Astfel, apelanta reclamantă are obligația de a plăti intimatelor pârâte T. C. și T. A. câte o sultă de 25.998 lei.

Instanța de fond a reținut în mod corect conform probatoriului administrat că apelanta reclamantă a plătit celor două intimate pârâte câte 1.000 euro drept sultă, însă în mod greșit a constatat că în urma deducerii contravalorii a celor 1.000 euro, apelanta reclamantă urmează să plătească fiecărei intimate pârâte câte 21.601 lei, sultă, în loc de 25.998 lei, cum era corect.

În ceea ce privește contribuția apelantei reclamante și a intervenientului în nume propriu D. G. la edificarea construcțiilor în cauză, instanța de fond în mod corect a calculat-o și le-a identificat.

Având în vedere dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, potrivit cărora apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, și cum prin admiterea apelului, apelantei reclamante i s-ar crea o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată deoarece ar trebui să plătească intimatelor pârâte o sultă mai mare decât cea stabilită de instanța de fond, respectiv 25.998 lei în loc de 21.601 lei, față de cele mai sus expuse, urmează a respinge apelul.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul reducerii cuantumului sultelor datorate la câte 16.284 lei pentru fiecare dintre pârâtele T. C. și T. A..

În motivare a invocat greșita aplicare de către tribunal a dispozițiilor legale referitoare la efectele testamentului autentificat sub nr.2820/30.12.2009 de Biroul Notarului Public B. D. Walter, testament valabil ulterior reducțiunii până la limita cotității disponibile în condițiile art.841 C.civ., consecința fiind greșita reținere a cotei sale de drept ca fiind 1/3 din moștenire și nu ½.

A invocat nepronunțarea asupra criticilor sale vizând deducerea din sultele datorate pârâtelor comoștenitoare a sumei de 2000 euro achitată acestora.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Pe cale de întâmpinare, pârâtele T. C. și T. A. au solicitat respingerea recursului.

Examinând decizia prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că reclamantei T. Z. i se cuvine cota parte de ½ părți din moștenirea defunctului T. Z..

Această cotă nu a fost contestată pe calea apelului, astfel că în mod greșit și cu încălcarea limitelor caracterului devolutiv al apelului a reținut tribunalul că reclamantei i s-ar cuveni o cotă de drept mai mică, respectiv de 1/3.

Pe de altă parte, nu s-a contestat în condițiile art.282 C.pr.civ. împrejurarea reținută de prima instanță referitoare la achitarea de către reclamantă către fiecare dintre pârâtele T. C. și T. A. a câte 1.000 euro în compensație, iar pe calea recursului reclamanta nu mai face referire la suma de 1.000 euro primită de pârâta F. O. (persoană, oricum, străină de succesiunea ce a făcut obiect al litigiului, astfel cum a reținut prima instanță).

Având în vedere valoarea masei succesorale (90.336 lei) și cursul valutar avut în vedere la efectuarea expertizei (4,33 lei – fila 54 dosar fond, volumul II), ținând seama că necesitatea deducerii echivalentul sumei ce le-a fost achitată de reclamantă (câte 1.000 euro) astfel cum a fost reținută de prima instanță nu a fost contestată de pârâtele comoștenitoare în căile de atac, văzând și dispozițiile art.6735 C.pr.civ., instanța reține că sulta datorată de reclamantă către pârâtele T. C. și T. A. este în cuantum de 18.250 lei pentru fiecare.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., instanța va admite recursul declarat de reclamanta T. Z. împotriva deciziei civile nr.195/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ și va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.2275/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga reclamanta la plata către pârâtele T. A. și T. C. a câte 18.250 lei cu titlu de sultă.

Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta T. Z. împotriva deciziei civile nr.195/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .

Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.2275/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă reclamanta la plata către pârâtele T. A. și T. C. a câte 18.250 lei cu titlu de sultă.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

F. Ș. G. O. RUJIȚA R.

Grefier,

M. M.

Red.FȘ/20.03.2013

Tehnored.MM/2 ex/28.03.2013

Instanță fond: Judecătoria Reșița – jud.J. P.

Inst.apel: Tribunalul C.-S. – jud.A. C., M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 393/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA