Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2433/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2433/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-11-2012 în dosarul nr. 2433/2012
ROMÂNIA
C. DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 13.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 2433/R
Ședința publică din 28 noiembrie 2012
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. S. R. împotriva sentinței civile nr. 1045/27.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna avocat M. U. C. de la P. de pe lângă C. de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
C.
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 8.06.2012 la T. C.-S. sub nr._, reclamantul B. S.-R. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., și a solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurii deportării în U.R.S.S. a bunicilor săi și să oblige pârâtul la 500.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în ianuarie 1945, bunicii săi au fost ridicați din casă, legați la mâini și picioare și transportați cu o mașină la gara Reșița, de unde au fost deportați alături de alți etnici germani în lagăr în U.R.S.S.
S-au întors acasă în luna decembrie 1949.
În perioada petrecută în lagăr au avut condiții inumane de trai, cu hrană insuficientă, cu program de lucru de 20 de ore pe zi. Au fost bătuți de fiecare dată când nu și-au putut realiza norma impusă. Au lucrat în cadrul detașamentului de lucru al lagărului nr. 1801 din localitatea Berezovsc, Regiunea Sverdlovsc. După 4 ani petrecuți în lagăr, s-au întors acasă foarte slăbiți și bolnavi. Au muncit pentru a-și redobândi bunurile ce le-au fost confiscate pe perioada deportării. Au murit datorită bolilor contractate în lagăr.
Pentru toate cele îndurate în toți acești ani, daunele pretinse vor însemna recunoașterea de către stat a suferințelor trăite, a crimelor săvârșite fără justificare asupra identității neamului românesc și asupra valorilor naționale de către sistemul totalitar comunist.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 1045/27.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamantul B. S. R., prin M. Finanțelor P..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în luna ianuarie a anului 1945, bunicii reclamantului au fost ridicați din casă, legați la mâini și la picioare și transportați cu mașina la gara Reșița, de unde au fost deportați alături de alți etnici germani în lagăr în URSS.
S-au întors acasă în luna decembrie 1949.
Pe toată perioada deportării, au lucrat în cadrul detașamentului de lucru al lagărului nr. 1801 din localitatea Berezovasc, Regiunea Sverdlovsc.
După întoarcerea acasă, au muncit pentru a-și redobândi bunurile ce le-au fost confiscate pe perioada deportării.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Măsura luată împotriva bunicilor reclamantului constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu mai este necesară constatarea caracterului politic al măsurii.
P. Decizia nr. 1354/20.10.2010 și Decizia nr. 1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 14/2011, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantului se plasează în afara ordinii constituționale și juridice, a reținut prima instanță.
Împotriva sentinței civile nr. 1045/27.06.2012 a Tribunalului C.-S. a declarat recurs în termenul legal reclamantul B. S. R..
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că prin respingerea acțiunii prin raportare la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care obligă la respectarea principiului egalității în fața legii, principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
În sensul aplicării principiului egalității este și jurisprudența C.E.D.O. (Hotărârea din 8 martie 2006 în cauza Blecic c/a Croației).
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 și următoarele Cod procedură civilă.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de actele și lucrările dosarului, C. constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare, urmând a fi menținută soluția primei instanțe, cu substituirea parțială a motivării.
În mod greșit prima instanță a reținut că această măsură administrativă a deportării în U.R.S.S. are caracter politic și se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Deși din motive politice s-a dispus măsura deportării în URSS, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cumulativă cuprinsă în art. 3 alin.1 din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura deportării nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă în timpul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945.
P. urmare, nu se poate constata în condițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 că măsura deportării în U.R.S.S. face obiectul acestei legi.
De altfel, aceasta este și interpretarea pe care Î.C.C.J. o dă acestui text legal prin Decizia nr. 15/2012 dată în interesul legii.
În realitate, măsura deportării și punerea ei în aplicare s-au realizat de către trupele de ocupație sovietice, care se aflau pe teritoriul României; S. R. era considerat la acea dată un stat ostil U.R.S.S. și aflat sub armistițiu, guvernele provizorii ale României din perioada 23 august 1944 – 6 martie 1945 având atribuții limitate.
În perioada cuprinsă între octombrie – noiembrie 1944 și ianuarie – februarie 1945, trupele sovietice de ocupație de pe teritoriul României, ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, au decis deportarea în U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani valizi de muncă aflați pe teritoriul României, cu excepția bătrânilor și a copiilor, pentru a ajuta la reconstrucția U.R.S.S., cu titlu de despăgubire de război prin prestații în muncă.
P. urmare, măsura deportării în U.R.S.S. a etnicilor germani (cetățeni români) a fost luată și pusă în practică exclusiv de către autoritățile sovietice de ocupație și nu de către fosta miliție ori securitate, care la acea epocă nici nu fuseseră înființate, pe teritoriul României funcționând la acea dată Poliția și Siguranța. Contribuția autorităților române a fost doar aceea de a ajuta la identificarea etnicilor germani, sub aspectul apartenenței cetățenilor la această etnie, domiciliul sau reședința, precum și vârsta și sexul acestora. În rest, măsura efectivă a deportării în U.R.S.S. a fost decisă și pusă în practică de către autoritățile sovietice, acest proces finalizându-se în februarie 1945.
Armistițiul semnat cu România la Moscova la 12 septembrie 1944 prevedea în articolul 3 că Guvernul și Înaltul Comandament al României vor asigura, sovieticilor și altor forțe aliate, facilități pentru a se mișca liber pe teritoriul României în orice direcție, fiind oferită unor astfel de mișcări orice asistență posibilă cu propriile mijloace de comunicare românești și pe cheltuiala Statului R., indiferent că erau pe pământ, apă sau în aer; articolul 18 preciza că o Comisie Aliată de Control va fi stabilită; în anexa la articolul 18 era specificat clar faptul că „Guvernul României și toate organele sale vor îndeplini toate instrucțiunile Comisiei Aliate de Control, cu sediul la București.
În raport cu cele prezentate anterior, apare evident faptul că măsura deportării în URSS nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, nefiind dispusă de către organele fostei miliții sau securități din România în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Situația bunicilor reclamantului neîncadrându-se în dispozițiile Legii nr. 221/2009, aceasta nu poate solicita despăgubiri pentru perioada deportării în URSS în baza acestei legi.
Pe de altă parte, și dacă măsura aplicată bunicilor reclamantului s-ar încadra în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009, reclamantul nu ar mai putea beneficia de despăgubirile morale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. a din lege, întrucât acest text legal a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale și nu mai poate constitui temei juridic pentru o asemenea acțiune.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 al. 1 C.p.c., va respinge recursul declarat de reclamantul B. S. R. împotriva sentinței civile nr. 1045/27.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. S. R. împotriva sentinței civile nr. 1045/27.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. Ș. G. OBERȘTERESCURUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 12.12.2012;
Tehnored. C.J.- 27.12.2012; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.
Judecător: S. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2002/2012. Curtea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2436/2012. Curtea de... → |
|---|
