Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1387/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1387/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.30
Ședința publică din 16 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr.1387/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul T. G. și pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., având ca obiect acordare de despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
M. Public este reprezentat de procuror M.-U. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul recurent, în cuprinsul cererii de declarare a recursului, a solicitat judecata și în lipsă de la dezbateri, invocând în acest sens dispozițiile art.242 al.2 C.pr.civ.
Procurorul învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și având în vedere că s-a solicitat judecata și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Tribunalului C.-S..
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 07.06.2012 la Tribunalul C.-S. sub nr._, reclamanții T. I. și T. G. au chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., și au solicitat instanței să constate că se încadrează în dispozițiile art.3 al.1 lit.e și art.5 din Legea nr.221/2009, întrucât familia lor (T. I., P. I., P. Rocsanda, T. P. și T. M.) a fost supusă măsurii administrative cu caracter politic a strămutării în B..
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri de 300.000 euro pentru prejudiciul moral suferit.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la 18.06.1951, sub pază armată, ei s-a ordonat să-și părăsească gospodăria, fiind strămutați în B.. După un drum anevoios, au ajuns la destinație, unde locul fiecărei familii era marcat printr-un țăruș înfipt în pământ. Și-au săpat un bordei în pământ pentru a avea unde locui. Au suferit de foame și frig, au fost puși la munci grele, au fost izolați, s-au îmbolnăvit, au fost supuși la tot felul de umilințe. Toate acestea i-au afectat pentru tot restul vieții, justificând cererea pentru despăgubiri morale.
În drept, au invocat art.1 al.2, art.5 al.1 lit.a și al.3 și 4 din Legea nr.221/2009.
P. sentința civilă nr.1387/01.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții T. I. și T. G. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
P. decizia nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel G., s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva sentinței civile nr.1387/01.10.2012 a Tribunalului C.-S. a declarat recurs în termenul legal reclamantul T. I..
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă eventual celor înregistrate ulterior publicării sale.
A invocat dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care obligă la respectarea principiului neretroactivității și a speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă.
A invocat și necesitatea respectării principiului egalității în fața legii, principiul care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații în care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, pentru a nu da naștere unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art.1 al.2 lit.a din OG nr.137/2008, coroborat cu art.16 din Constituția României.
În drept, a invocat art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.3041 și art.306 al.2 C.pr.civ., Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului a devenit lipsită de fundament juridic prin declararea neconstituționalității art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prin decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010.
Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 are scop identic celui prevăzut de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 contravin prevederilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În conformitate cu art.147 al.1 din Constituție și cu art.31 al.3 din Legea nr.47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art.147 al.4 din Constituție și art.31 al.1 din Legea nr.47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
P. urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțe.
Art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantului sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Nu se poate reține nici că reclamantul avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească. Hotărârea judecătorească în cazul de față însă s-a pronunțat după ce textul legal care reprezenta temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional, situație ce exclude discriminarea în raport cu persoanele ce dețin o hotărâre judecătorească favorabilă, dar care a fost pronunțată în baza unui text legal în vigoare, ce nu fusese declarat neconstituțional.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12/19.09.2011 din dosarul nr.14/2011, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. al.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr.1387/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr.1387/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/18.01.2013
Tehnored.MM/2 ex/25.02.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-S. – jud.R. L. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2408/2013. Curtea... | Cereri. Decizia nr. 2453/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
