Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 299/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 299/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 1694/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1694/R
Ședința publică din 28 iunie 2012
P.:L. L.
JUDECĂTOR:M. G.
JUDECATOR:A.-M. N.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr.299 din data de 3.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. A., având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent B. G. avocat Lanevschi Doinița C., lipsă fiind pârâtul intimat S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. A..
M. Public a fost reprezentat de procuror M. U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea cererii de repunere pe rol formulată în cauză. Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 28.10.2010, reclamantul Baj G. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București prin D.G.F.P.A., solicitând să se constate caracterul politic al pedepsei de 2,6 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.209 Cod penal (în vigoare la acea vreme) precum și internarea ulterioară în Centru de Muncă pe o perioadă de 6 luni conform Deciziei nr.52/1951; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum total de 100.000 Euro, cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a persecuției politice la care a fost supus de către regimul comunist timp de 3 ani, 4 luni și 18 zile, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că la data de 01.06.1948, fiind în anul 2 de studiu, la Institutul Teologic din A., a fost reținut de securitate, împreună cu mai mulți colegi, fiind acuzați că au uneltit împotriva ordinii sociale. Au fost anchetați până în octombrie 1948, când au fost duși la Curtea Marțială (Tribunalul M.) Timișoara, unde au fost din nou anchetați.
În luna martie 1949 s-a pronunțat sentința de condamnare nr.949/1949 la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 6 luni, încarcerare, temniță grea.
A fost dus cu lotul la Pitești, unde a executat pedeapsa, fiind torturați de echipa temutului E. Ț. care considera că aceste „tratamente” inumane la care erau supuși, aveau rolul de a-i reeduca.
În martie 1951, prin decizia nr.52/1951 i s-a prelungit condamnarea cu 6 luni într-o unitate de lucru la canal, încercându-se astfel toate posibilitățile de exterminare a grupului.
La sfârșitul lunii octombrie 1951, în data de 18, după 3 ani, 4 luni și 18 zile a fost eliberat, însă în continuare și neîntrerupt s-au făcut presiuni asupra sa pentru a deveni informator, lucru pe care l-a refuzat.
Toată această perioadă neagră din viața sa a lăsat amprentă pe parcursul anilor ce au urmat, afectându-i în mod direct nu numai persoana sa ci și întreaga familie.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 alin.1, 2 lit.a, art.3 și 5 din Legea nr.221/2009.
P. întâmpinare pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. A. a solicitat în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită și în subsidiar, ca fiind neîntemeiată raportat și la Decizia Curții Constituționale nr.1358/20.10.2010 și Decizia Curții Constituționale nr.1354/20.10.2010 conform cărora nu se mai pot acorda despăgubiri în baza art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009.
A arătat că acțiunea reclamantului, așa cum este formulată, nu este dovedită, deoarece la dosarul cauzei nu s-au depus hotărârile de condamnare cu mențiunea caracterului politic conform prevederilor art.6 din Legea nr.221/2009.
A mai arătat că nu este lipsit de relevanță faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent-peste de 50 ani, astfel că nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului moral prin trecerea timpului și că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unor sume mari de bani nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări în temeiul reglementărilor amintite.
P. sentința civilă nr.299 din 03.03.2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. G., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin D.G.F.P.A., pentru constatarea caracterului politic al condamnării penale și despăgubiri morale în baza Legii nr.221/2009, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut că pretențiile reclamantului au rămas fără temei juridic pe parcursul procesului datorită declarării neconstituționalității dispoziției legale pe care reclamantul își întemeiază cererea.
Singurul act normativ care a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în favoarea persoanelor persecutate din motive politice, ori în caz de deces al acestora, în favoarea soțului supraviețuitor și a descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, este Legea nr.221/2009.
Conform art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. decizia nr.1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.761/15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului C. și s-a constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art.5 alin.1 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că aceste prevederi legale, care conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, încalcă două principii constituționale:
- dreptatea socială ca valoare supremă în stat consacrată de art.1 alin.3 din Constituție;
- principiul respectării Constituției, a supremației ei și a legilor, consacrat de art.1 alin.5 din Constituție.
Conform art.147 alin.4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor iar conform art.147 alin.1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așa fiind, tribunalul a constatat că de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 au fost suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor deduse judecății, iar în prezent și-au încetat efectele juridice întrucât nu au fost puse de acord cu prevederile Constituției.
Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei prevederi dintr-o lege, nu are aceleași efecte juridice ca și abrogarea unui act normativ ori a unor dispoziții dintr-un act normativ. Chiar dacă ambele produc efecte numai pentru viitor, abrogarea nu aduce atingere efectelor juridice produse de principiul tempus regit actum, în timp ce declararea ca neconstituțională a unei dispoziții legale produce efecte depline inclusiv în privința litigiilor în curs de judecată ori situațiilor juridice în curs de definitivare. Diferența dintre cele două noțiuni este esențială. Abrogarea unui act normativ este rodul manifestării voinței supreme a legiuitorului care manifestare însă nu poate retroactiva. Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei norme juridice dintr-o lege are drept consecință încetarea producerii oricăror efecte juridice ale acelei norme, după o perioadă de suspendare de 45 de zile, pe considerentul că norma juridică incriminată s-a născut nevalabilă, datorită lipsei conformității sale cu principiile constituționale. Cu alte cuvinte, regimul juridic al neconstituționalității unei legi ori a unui text de lege, este similar principiului nulității unui act juridic civil, conform căruia quod nullum este, nullum producit efectum. Altfel spus, sub aspectul efectelor și al regimului juridic, abrogarea unui act normativ este similară revocării mutuale a unui act juridic în timp ce neconstituționalitatea unei legi este similară nulității actului juridic. Atât abrogarea actului normativ cât și revocarea actului juridic presupun acte (normative/juridice) inițial valabile, în schimb neconstituționalitatea unei legi ori nulitatea actului juridic civil exprimă deficiențe ce împiedică nașterea valabilă a actului respectiv. Practic, efectul declarării neconstituționalității unui text de lege, care consfințește un drept subiectiv civil, în constituie stabilirea nașterii nevalabile a acelui drept și pe cale de consecință imposibilitatea recunoașterii lui de către instanță ori de către o altă autoritate.
P. urmare, în condițiile în care dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 nu pot produce efecte juridice și nu există niciun alt text de lege în vigoare care să consacre dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării penale, iar pe de altă parte capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite în baza art.209 Cod penal nu poate fi primit deoarece o atare condamnare este considerată de legiuitor ca având de drept caracter politic conform art.1 alin.2 lit.a) din lege, iar potrivit art.4 alin.1 din lege constatarea caracterului politic de către instanță se poate realiza pentru alte condamnări decât cele apreciate de drept ca având caracter politic, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București prin D.G.F.P.A., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.221/2009, întrucât astfel de despăgubiri nu pot fi acordate în temeiul unui text de lege declarat a fi neconstituțional.
Împotriva sentinței civile nr.299 din 3.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs reclamantul B. G., solicitând admiterea acestuia, deoarece instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea considerând că dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu pot produce efecte juridice.
S-a susținut că deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1354/2010 sunt în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și creează o stare de inechitate între persoanele care au introdus acțiuni în justiție, înainte de deciziile Curții Constituționale și cei care s-au adresat justiției după această dată. S-a concluzionat că deciziile Curții Constituționale nu pot produce efecte juridice decât asupra cauzelor înregistrate după data intrării în vigoare a acestor decizii.
În drept, s-a făcut trimitere la art.304 ind.1 C.pr.civilă.
Examinând recursul reclamantului prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 ind. 1, art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 și urm. Cod pr.civilă prin raportare la prevederile art. 1-5 din Legea nr.221/2009 și la Deciziile nr. 1354 și 1358 /2010 ale Curții Constituționale, și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 6, art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție și art. 14 se rețin următoarele:
P. decizia nr. 1354 din 20.10.2010 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională întreaga OUG nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluționării prezentului recurs.
P. decizia civilă nr. 1358 din 21.10.2010 aceiași Curte Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.
Curtea Constituțională a motivat că art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional, deoarece fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr. 24 /2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele, cu aceleași conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare total diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic.
Sunt încălcate astfel regulile privind existența unei norme de drept accesibile precise și previzibile, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 5.01.2000 în cauza Beyeler contra Italiei).
Aceeași Curte Constituțională a mai reținut că textul în analiză nu definește o reglementare clară și adecvată sau proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări și violări ale drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Față de această motivare și mai ales de soluția Curții Constituționale, descrisă mai sus, instanța de recurs va constata că, în speță, la data soluționării recursului nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat acțiunea de către reclamant.
Nu poate subzista nici susținerea că anterior deciziei Curții Constituționale reclamantul ar fi fost proprietarul unui „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanță a dat o soluție de admitere totală sau parțială a acțiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială respectiv art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantului cât și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine, și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
De aceea, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Codul Civil, text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de drept comun, ori, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.
Decizia Curții Constituționale, de la data publicării sale în Monitorul Oficial, este obligatorie pentru instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea recursului declarat de către reclamant, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii introductive.
Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, a fost declarat în afara ordini constituționale și nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului judiciar, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul B. G., împotriva sentinței civile nr.299 din 03.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/2010.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii din luna septembrie 2011 a statuat că persoanele care nu dețin o hotărâre definitivă, la momentul intrării în vigoare a deciziilor Curții Constituționale, nu dețin un bun în sensul Convenției, care să poată fi protejat în justiție, în lipsa încetării temeiului juridic inițial, descris de art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr.299 din data de 3.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Ptr.JUDECATOR,
L. L. M. G. A.-M. N.
-în concediu de odihnă-
VICEPREȘEDINTE,
F. D.
GREFIER,
M. M.
Red.: L.L./09.07.2012
Tehnored./M.M./ 2 ex./09.07.2012
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.S. C. Șodincă
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 458/2012. Curtea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
