Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 103/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 103/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 103
Ședința publică din 24 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. M. L. și C. C. L. împotriva sentinței civile nr. 1603/17.10.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
M. Public este reprezentat de procuror M.-U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosarul cauzei de către pârâtul intimat, întâmpinare, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 23.01.2013 (fax) și la 25.01.2013 (poștă).
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, arătând că hotărârea Tribunalului C.-S. este temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la T. C.-S. sub nr._ la data de 31.05.2012, reclamanții C. M.-L. și C. C.-L. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va da, să oblige pârâtul S. R. la despăgubiri morale în cuantum de 20.000 euro.
Nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arăt că, antecesorii lor, C. V. și C. R. au fost deportați politic în B. în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955 (4 ani, 1 lună, 28 zile) pentru C. V., 07.05.1953 – 27.07.1955 ( 2 ani, 2 luni, 20 zile) pentru C. R., fiul lui C. V..
Ca urmare a regimului dur de viață suportat, cei doi au decedat la data de: C. V. – 26.12.2002 și C. R. – 29 mai 1996.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 din Legea nr.221/2009.
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin DGFP C.-S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
În motivarea întâmpinării, pârâtul susține că art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamanților și-a încetat efectele juridice.
De asemenea, atât art. I cât și art. II din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1345/20.10.2010 a Curții Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G., statuând că “urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitive la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
P. sentința civilă nr. 1603/17.10.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de C. M.-L. și C. C.-L., reținându-se în considerentele hotărârii că antecesorii reclamanților, C. V. și C. R. au fost deportați politic în B. în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955 (4 ani, 1 lună, 28 zile) pentru C. V., 07.05.1953 – 27.07.1955 ( 2 ani, 2 luni, 20 zile) pentru C. R., fiul lui C. V..
Ca urmare a regimului dur de viață suportat, cei doi au decedat la data de: C. V. – 26.12.2002 și C. R. – 29 mai 1996.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
P. Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama de dispozițiile Deciziei nr.1354/20.10.2010 și de cele ale Deciziei nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, decizii obligatorii pentru instanțele de judecată, tribunalul a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții C. M.-L. și C. C.-L. au declarat recurs în termen legal la data de 13.11.2012, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată în scris.
În motivare, reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la beneficiul măsurilor reparatoriii prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 221/2009, iar decizii le Curții Constituționale au produs discriminării între diferite persoane aflate în aceeași situație juridică, contrar practicii Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Recursul nu a fost motivat în drept.
P. întâmpinarea depusă în cauză la data de 23.01.2013 (recalificată ca și concluzii scrise, urmare a nerespectării termenului legal de depunere, de 5 zile înaintea termenului de judecată, conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă), intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 1603/17.10.2012, subliniind că față de infracțiunile pe care reclamanții le consideră politice, aceștia trebuie să facă dovada ca în cazul existentei unei hotărâri penale de condamnare definitive, aceasta a fost desființată, anulată sau casată ca urmare a exercitării vreunei căi extraordinare de atac.
Implicarea acestuia în răsturnarea regimului politic ori de contestare a legitimității puterii politice din acea perioada a dobândit în contextul existent la acel moment natura unei infracțiunii politice, deoarece prin limitarea libertății de exprimare și a libertății de conștiință a fost posibilă această condamnare politica doar din cauza regimului politic de dictatură comunistă existent în acea perioadă.
S-a susținut și faptul că daunele materiale solicitate de reclamanți, nu pot avea un echivalent valoric, ele sunt nemateriale, sunt apreciate după criterii nepatrimoniale, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
Pe de altă parte, s-a susținut că reclamanții nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 motivat de faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii lor, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin, 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamanților sub aspectul despăgubirilor morale.
Nu se poate reține nici faptul că reclamanții aveau, anterior deciziei Curții Constituționale, un bun în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Aveau doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de față nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în fond, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra temeiniciei și legalității hotărârii atacate.
De asemenea, atât art. I cât și art II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354/20.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15 11.2010.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamanți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat, actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
P. art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma sa inițială, s-a recunoscut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată [tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, conform art. 4 alin. (1) al legii], în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 - 14 iunie 2009 -, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010 dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009 au fost modificate, în sensul recunoașterii dreptului la acordarea de daune morale plafonat, astfel: 1. Până la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. până la 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 3. Până la 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al-II-lea.
Conform art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010, dispozițiile privitoare la acordarea plafonată a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit sunt incidente proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, adică până la data de 4 iulie 2010.
P. deciziile nr. 135/2010, nr.1358/2010 și nr. 1360/2010, Curtea Constituțională a constata neconstituționalitatea dispozițiilor privitoare la acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit statornicite prin art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 (atât testul inițial, cât și cel modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010).
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate neconstituționale sunt suspendate de drept.
Ca atare, dat fiind faptul că Parlamentul sau Guvernul nu au pus de acord prevederile declarate neconstituționale cu textul Constituției, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și ale art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 au încetat să mai existe la data de 31 decembrie 2010, în intervalul 15 noiembrie 2010-31 decembrie 2010 acestea fiind suspendate de drept.
Așa cum sa arătat în literatura de specialitate juridică, dacă declararea neconstituționalității unei legi ar avea doar consecința teoretică a inaplicabilității ei și nu este sinonimă cu abrogarea, controlul de constituționalitate pe cale de excepție ar deveni un simplu și steril exercițiu teoretic.
Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în baza art. 146 lit. d din Constituție, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept (cu atât mai mult de autoritățile și instituțiile publice), încetându-și de drept efectele. P. urmare, începând cu data de 31 decembrie 2010, prevederile legii speciale, Legea nr. 221/2009, exclusiv cu privire la posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit nu mai pot fi aplicate.
P. decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în ”Monitorul Oficail al României”, partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, s-a statuat în sensul că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în ”Monitorul oficial al României” a deciziilor instanței de contencios constituțional.
Reclamanții au invocat și discriminarea creată prin deciziile Curții Constituționale, pentru persoane care au aceeași situație juridică, dar acțiuni formulate în momente diferite.
În cadrulunei asemenea acțiuni se solicită obligarea la despăgubiri a Statului R. pentru discriminarea cauzată între persoanele care anterior pronunțării deciziilor art. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au obținut hotărâri definitive prin care le-a fost reparat prejudiciul moral reclamat și persoanele care, deși inițial prin Legea nr. 221/2009 li s-a recunoscut un termen de 3 ani pentru a promova acțiunea în acordarea de despăgubiri, nu mai pot solicita repararea prejudiciului moral în temeiul Legii nr. 221/2009, întrucât prevederile art. 5 au fost declarate neconstituționale, culpa statului fiind aceea că nu a intervenit în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziilor pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Ca atare, o asemenea acțiune se impune a fi analizată pe fondul dreptului pretins, instanța fiind chemată să stabilească dacă prin declararea ca neconstituțională a dispozițiilor Legii nr. 221/1009 în partea privitoare la acordarea de daune morale și prin neintervenția statului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziilor de neconstituționalitate, în scopul de a pune de acord textul neconstituțional cu dispozițiile Constituției, s-a produs o discriminare între persoanele care au acționat și au obținut hotărâri definitive în baza Legii nr. 221/2009, anterior deciziilor de neconstituționalitate, și persoanele care ulterior constatării neconstituționalității nu mai pot acționa cu succes în baza Legii nr. 221/2009 pentru a obține repararea prejudiciului moral suferit.
Instanțele de judecată astfel sesizate trebuie să stabilească dacă ingerința statului, ce a constat tocmai în declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a fost una legitimă, necesară și proporțională, a avut sau nu o justificare rezonabilă și obiectivă, dacă persoanele care nu mai pot acționa în baza Legii nr. 221/2009 ulterior pronunțării deciziilor de neconstituționalitate se pot prevala de existența unei speranțe legitime, dacă procedura de constatare a neconstituționalității a fost sau nu predictibilă, necesară într-o societate democratica.
În raport cu aceste considerente, Curtea reține ca nefondat recursul reclamanților și în baza art. 299, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. M. L. și C. C. L. împotriva sentinței civile nr. 1603/17.10.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. Dr. L. L.
GREFIER,
D. B.
Red.MG/27.01.2013
Tehnored D.B./30.01.2013
Ex.2
Prima instanță: T. C.-S.: jud. C. A.
| ← Daune cominatorii. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 136/2013. Curtea de... → |
|---|
