Expropriere. Decizia nr. 119/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 119/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 119/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.119

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.10.2014

PREȘEDINTE: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și P. de pe lângă T. T., împotriva sentinței civile nr.1162/15.05.2014, pronunțată de T. T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată L. R., având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat avocat O. M., pentru pârâtul apelant și avocat B. M., pentru intimată,

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror M. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se comunică un exemplar din răspunsurile la întâmpinare reprezentantului intimatei.

Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicirea avocațială, dovada achitării onorariului de avocat, practică judiciară și arată că prin întâmpinare a invocat aplicarea art. 519 din Noul Cod de procedură civilă și să se solicite Înaltei Curții de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Reprezentantul apelantului, față de solicitarea reprezentantului intimatei, arată că nu se pune problema ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea îndrumări privind aspectele de fond.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate de reprezentantul intimatei, de a da interpretare Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aspectele de fond în cauză.

Curtea, în deliberare, reține că, în speță, problema ridicată de reprezentantul intimatei nu se circumscrie prevederilor art. 514 din Noul Cod de procedură civilă, câtă vreme nu există o aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești din România, astfel încât respingerea solicitarea reprezentantului intimatei.

Nemaifiind alte cereri de pronunțat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Reprezentantul pârâtului apelant solicită admiterea apelului pârâtului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă T. T. așa cum a fost formulat, desființarea în totalitate a hotărârii atacate respingând acțiunea reclamantei.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1162/15.05.2014 pronunțată în dosarul nr._, T. T. a admis demersul judiciar inițiat de către petiționara L. R., în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. Român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentantă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 1624 m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 2027 m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; - supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 12.779 Euro, în echivalent lei la data plății efective.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/2004, în versiunea atunci în vigoare,

A dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 60 și 154 - dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 60 și 154 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 23.12.2013, reclamanta L. R. (moștenitoare a defunctei sale mame Ș. L. - conform contractului de vânzare - cumpărare - autentificat sub nr. 6878/30.12.2002 de Birou N. Publici Asociați R.) în contradictoriu cu pârâtul - expropriator S. Român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferente imobilelor-teren arabil, în întindere de 1.624 m.p. identificat cadastral cu nr._ în C.F. nr._ Balinț și teren arabil, în întindere de 2027 mp identificat cadastral cu nr._ în C.F. nr._ Balinț, supus procedurii speciale de expropriere - Legea nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere HG nr. 1232/16.12.2010, cuantificate la suma totală de 12.779 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective în baza acordului părților în operațiunea de expropriere, intervenit în condițiile art. 5 în corelație cu art. 6 din Legea 198/2004 în versiunea atunci în vigoare.

A solicitat această sumă, conform raportului de evaluare întocmit de pârâtă în aprilie 2010 și conform tabelului anexat (întocmit de pârâtă) unde se află la poziția 60 și 154, afișat la Primăria Balinț și urmare a semnării documentelor prin care și-a dat acordul cu privire la aceasta sumă și contul bancar unde urma să-i intre banii.

- anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 60 din 29.09.2011 și cu nr. 154/29.09.201 1, în condițiile art. 15 al. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin HG nr. 53/19.01.2011 precum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 60 din 30.09.2011 și nr. 154/30.09.2011 emise în baza art. 18-20 din Legea 255/2010, în corelație cu art. 15 și 16 din Normele enunțate mai sus.

În susținerea cererii, reclamanta a învederat că, în fapt: este proprietara imobilelor - teren arabil, în întindere de 1.624 m.p. identificat cadastral cu nr._ în C.F. nr._ Balinț și teren arabil, în întindere de 2027 mp identificat cadastral cu nr._ în C.F. nr._ Balinț - T. supus operațiunii juridice de expropriere L. 198/2004, art. 3-8, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D..

P. anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, i-a fost stabilite sumele pentru imobilele expropriate sume cu care a fost de acord și pe care le-a acceptat. Context în care solicită instanței să consfințească jurisdicțional acordul intervenit între expropriat și expropriator.

T. a omis a reda argumentele prevalate în susținerea demersului judiciar pendent și care au fost copiate cu fidelitate dintr-o hotărâre pronunțată anterior de completul de judecată într-o cauză similară.

În drept, reclamanta a invocat: art. 481 cod civil de la 1864 în vigoare; al. 3 și 6 din art. 44 din Constituția revizuită; Legea 198/2004, art. 31 Legea 255/2010, Legea 33/1994, HG 1232/2010, Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană, Legea cadru cu nr. 3 VI994, art. 3 L. 198/2004 preluate în anexa ce face parte integrantă din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994 aprobate prin HG nr. 941/2004.

În dovedire, reclamanta a depus următoarele înscrisuri:

- sinteza raportului de evaluare efectuat la data de - aprilie 2010

- procesul verbal încheiat la data de 23.12.2010 încheiat ca urmare a declanșării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", afișat lista imobilelor, planul cu amplasamentul lucrării, anunțul și ofertele de despăgubire.

- titlu de proprietate nr._/15 din 9.10.1997 - Ș. L. moștenitoare a defunctei S. A.;

- contract de vânzare - cumpărare între Ș. L. și L. R.

- tabelele privind despăgubirile acordate

- C.F._ - copie și anexa nr. 1 la acest CF - .> - extras CF_ Comun Balinț și anexa 1 la acest CF

- extras CF_ . nr. 1 la acest CF

- CF nr._ - copie și anexa nr. 1 la acest CF – .> - CF nr._ . nr. 1 la acest CF

- Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 60/30.09.2011

- procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 60/29.09.2011

- Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 154/30.09.2011

- procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 154/29.09.2011

P. întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, pârâta a învederat că nu prezintă relevanță faptul că procedura de expropriere s-a declanșat sub incidența legii nr. 198/2004, cât timp art. 32 din legea nr. 255/2010 prevede fără echivoc: In cazul procedurilor de expropriere aflate in curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi (n.n. Legea nr. 225/2010). Așadar, orice discuție asupra aplicării legii vechi este superfluă și își va întemeia în continuare toate contraargumentele strict pe legea aplicabilă, respectiv legea nr. 255/2010.

Apoi, a învederat instanței de judecata ca solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata valoarea despăgubirii de 12.779 EURO, motivat de faptul ca asupra acestei valori și-a dat acordul, excede temeiul de drept in baza căruia si-a întemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile speciale ale Legii nr. 255/2010.

Astfel, desi reclamanta a menționat ca isi intemeiaza acțiunea pe legea specială a exproprierii, din motivarea cererii rezulta ca si-ar întemeia acțiunea modificata pe dispozițiile dreptului comun.

Instanța investita cu soluționarea acțiunii întemeiate pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 255/2010, poate soluționa cauza strict in limitele investirii sale. Mai mult decât atât, având in vedere ca legea speciala - art. 22 din Legea nr. 255/2010 si art. 21-27 din Legea 33/1994 la care face trimitere Legea 255/2010 - deroga de la dreptul comun, dispozițiile legii speciale primează in raport cu dispozițiile dreptului comun.

În acest sens pârâta a solicitat instanței să aibă in vedere următoarele:

- singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 in favoarea expropriaților este acțiunea in contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementata la art. 22 alin. (1) conform căruia „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente in termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fara a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii si transferului dreptului de proprietate.”, iar

- acțiunea reglementata la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la care s-a referit mai sus, se soluționează de către instanța de judecata, „potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in ceea ce privește stabilirea despăgubirii” (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010), dispoziții care reglementează o procedura speciala pentru stabilirea de către instanța a despăgubirilor pentru expropriere, procedura care urmărește respectarea, cu strictețe, de către instanța a următorilor pași:

a) Instanța trebuie sa verifice îndeplinirea condițiilor limitative prevăzute l art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994.

Or, din cuprinsul acțiunii s-a înțeles că reclamanta a solicitat constatarea unui acord anterior de voința, ce a luat naștere intre aceasta si pârâta prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1232/2010, in forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 si respectiv obligarea pârâtei la executarea obligației de plata ce rezulta din acest acord de voința.

P. urmare, aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 in vederea soluționării acțiunii nu poate fi acceptata in speța, deoarece aceste dispoziții stipulează, in mod expres, faptul ca instanța de judecata poate lua act doar de invoiala părtilor manifestata in fata acesteia, nu si de o eventuala invoiala născuta anterior, asa cum a solicitat reclamanta.

În aceste condiții, pârâta a solicitat instanței de judecata sa constate faptul ca obiectul acțiunii reclamantei prin care solicita instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirilor inițiale, motivat de manifestarea acordului sau cu privire la aceste despăgubiri, excede temeiul de drept pe care si-a intemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 si sa respingă ca inadmisibila acțiunea reclamantei.

In situația in care părțile nu se invoiesc in fata instanței cu privire la cuantumul despăgubirilor rezulta ca instanța va fi investita cu stabilirea acestora potrivit art. 25-27 din Legea 33/1994 si anume:

b) instanța va numi o comisie formata din 3 experți, un expert desemnat de instanța, unul desemnat de expropriator si un ai treilea desemnat de reclamanta, care vor intocmi un raport de expertiza tehnica judiciara in specialitatea evaluări imobiliare având ca obiectiv principal stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat (art. 25 din Legea nr. 33/1994)

c) la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane indreptatite, luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia, (art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994)

P. urmare, instanța de judecata fiind obligata la judecarea pricinii in limitele investirii sale de catre reclamanta, in speța, in limitele acțiunii întemeiate pe art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nu poate depasi acest cadru si, ignorând procedura de soluționare a acestei acțiuni, stabilite la art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, sa ia act de acordul exprimat anterior de reclamanta si sa dispuna, pe cale de consecința, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor asupra căruia reclamanta si-a manifestat acordul.

În al doilea rând, cu privire la solicitarea reclamantei de confirmare de catre instanța a valorii despăgubirilor inițiale pe motiv ca asupra acestora reclamanta si-a manifestat acordul, a învederat instanței următoarele:

- valorile de despăgubire inițiale stabilite potrivit H.G. nr. 1232/2010, in varianta nemodificata, nu mai pot fi luate in considerare atâta timp cat H.G. nr. 1232/2010 a fost ulterior completata si modificata prin H.G. nr. 492/2011, iar acest act normativ modificator prevede alte valori de despăgubire.

Or, atâta timp cat H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este in vigoare, (reclamanta neinvocand excepția de nelegalitate a actului legislativ) rezulta ca singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse in anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.

- simpla acceptare a valorii despăgubirilor inițiale nu produce efecte, atat timp cat de aceasta acceptare expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv prin constatarea acceptării de catre comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei si de expropriat.

În aceasta ordine de idei, acceptarea despăgubirilor inițiale de catre expropriat trebuie sa se manifeste si sa fie constatata de expropriator, numai la cadru procedural reglementat de Legea nr. 255/2010.

Cu alte cuvinte, întâlnirea ofertei cu acceptarea, pentru a produce efecte juridice, trebuie sa aiba loc numai in cadrul stabilit de Legea nr. 255/2010 si conform procedurii reglementate de acest act normativ.

Comisia de punere in aplicare a Legii 255/2010 a fost numita astfel cum s-a menționat mai sus prin Decizia Directorului general al Companiei Nationale de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România SA, nr. 1204/26.08.2011.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

Pe de alta parte, „in situația in care persoana indreptatita nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face mențiune despre aceasta situație in procesul-verbal, arătând ca persoana indreptatita este in drept sa se adreseze instanței de judecata in condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei si de către persoana indreptatita sau se menționează faptul ca aceasta nu poate semna ori refuza sa semneze." (art. 15 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011).

Pârâta a menționat faptul ca, in speța, nu s-a intocmit niciun proces-verbal intre reclamanta si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 care sa ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanta, situație in care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea.

În consecința, având in vedere ca, in speța, expropriatorul nu a luat act de acordul reclamantei cu privire la despăgubirile initiale, solicitările acesteia privind obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri sunt nefondate.

În acest sens, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat relativ recent prin Decizia cu nr. 159/24.10.2013 din dosarul cu nr._, în care s-a reținut că în absența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor, emisă de expropriator, reclamantei Hiban D. C. nu îi poate fi recunoscut un demers judiciar care să aibă ca obiect contestarea (sau acordarea) unor despăgubiri ce nu sunt încă determinate prin Hotărârea Comisiei prevăzute de lege.

În drept, s-au invocat disp. art. 103 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., art. 18, 19, 22 din Legea nr. 255/2010, art. 14, 15 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/19 9 4.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Așa cum cu îndestulătoare evidență a rezultat din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, petiționara L. R. (prevalând calitatea de proprietară tabulară ale imobilelor-terenuri arabile în întindere de 1.624. m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B. și, de 2027 m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; supus operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de L. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectate unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr.255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr.1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011. Deși petiționarul nu a invocat în mod expres dispozițiile tranzitorii supra enunțate, instanța în virtutea rolului activ consacrat legislativ de art. 129 în corelație cu art. 84 - ambele apartenente legii procedurale civile, a calificat juridic precizarea formulată oral și consemnată în ședința publică din data de 4 aprilie 2013.

În adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art.481 apartenent Codului civil care spune că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art. 44 apartenent Constituției revizuite care, statuează, prin ale sale alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.

Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).

P. derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.

Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr. 198/2004-, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale și în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.

În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr.255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct.1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 apartenent Legii cu nr. 198/2004 și preluat de art. 22 apartenent legii cu nr. 255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.

Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).

În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.

În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 66-108) Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și autoarea petiționarei - Ș. L.: că petiționara căreia mama sa i-a înstrăinat imobilele supuse exproprierii s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, o atestă propriile susțineri necontestate de către pârâtă care, de altfel, se privește a fi în culpă, nefiind în măsură să prezinte registrul de cereri de acceptare/neacceptare a despăgubirilor întocmit în temeiul HG nr. 1232/2010, și care, potrivit afirmațiilor reprezentantului acesteia (făcute în ședință publică) nu s-a păstrat, după predarea lui de către Primăria comunei Balinț.

Ceea ce îndreptățește și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) din momentul în care petiționara s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire consemnată pe numele autoarei sale. Chiar dacă data se situează după . legii noi cu nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat.

Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare la data formării acordului, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.” Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr. 492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie în toate cazurile.

De altă parte, tribunalul a constatat că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriați, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr. 2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.

Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr. 492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul a admis demersul judiciar pendent. Apreciind - așa cum supra s-a tins la a se demonstra -, că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.

Context în care a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționară a despăgubirilor (aferente imobile-terenuri arabile: suprafața de 1624 m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 2027 m.p., identificată cadastral sub nr._, în CF_ B.; - supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 12.779 Euro, în echivalent lei la data plății efective.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 60 și 154 - dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 60 și 154 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și P. de pe lângă T. T..

Pârâtul apelant S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat admiterea apelului pârâtului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că prin Sentința civilă nr. 1162/15.05.2014, pronunțată de T. T. - Secția Civilă, instanța a admis în parte acțiunea introdusă de către numita L. R..

Astfel, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente terenurilor proprietatea acesteia ce au fost expropriate cuantificate la nivelul sumei totale de 12.779 EURO, în echivalent RON la data plății efective, a constatat acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere asupra cuantumului despăgubirii, a dispus anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 60/29.09.2011, nr. 154/29.09.2011, precum si a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor aferente.

Apelantul consideră că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

În ceea ce privește presupusul acord asupra cuantumului despăgubirii al subiecților implicați în expropriere, s-a arătat că în mod nelegal, prima instanța a apreciat ca in speța de față ar fi intervenit un astfel de acord.

S-a învederat faptul că solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata valoarea despăgubirii de 12.779 EURO, motivat de faptul ca asupra acestei valori și-a dat acordul, excede temeiul de drept in baza căruia si-a intemeiat acțiunea, respectiv dispozițiile speciale ale Legii nr. 255/2010.

Potrivit prevederile legale speciale invocate de reclamantă se prevăd următoarele: "în cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubiri/, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.

Așadar, desi reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile legii speciale, din cuprinsul petitelor 1 si 2 ale acțiunii introductive rezulta ca reclamanta solicita constatarea unui acord anterior de voința, ce a luat naștere intre aceasta si parat prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1232/2010, in forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 (petitul 1) si respectiv obligarea paratului la executarea obligației de plata ce rezulta din acest acord de voința (petitul 2).

Din simpla lecturare a mai sus amintitului articol, reiese fără echivoc faptul că instanța de judecata poate lua act doar de învoiala pârtilor manifestata in fata acesteia, nu si de o eventuala învoiala născuta anterior, asa cum solicita reclamanta.

Pârâtul apelant a considerat că instanța de judecată era obligata, potrivit temeiului de drept invocat de reclamantă, sa întrebe părțile daca se învoiesc asupra despăgubirii, iar daca constata ca părțile nu se învoiesc, sa stabilească valoarea despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994.

Pe lângă acest aspect, teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea, având ca și consecință nașterea unui contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile de drept privat, or, în speța de față, suntem în prezența unui raport de drept public, instituția exproprierii aparținând exclusiv si eminamente dreptului public . Astfel fiind, întrucât în materie de expropriere există o procedură specială, derogatorie, cârmuită de normele de drept public, în raporturile de drept public invocarea principiului consensualismului contractual este inadmisibilă.

Legile speciale, în special cele care reglementează ordinea publică, cum sunt cele 2 legi invocate de reclamant nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar naște un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului public fie este prevăzut expres, fie nu există.

Totodată, s-a învederat faptul că H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițiala, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globala a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D.".(art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).

Astfel, trebuie reținut faptul ca valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 si H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ in niciun act normativ.

Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.

În plus, acordul de voința cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cat de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei si de expropriat.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

Astfel, conform art. 15 alin. (17) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011 „in cazul in care persoana interesata a făcut cererea, a depus in termen documentele care fac dovada calității sale si este de acord cu suma propusa cu titlu de despăgubire, între comisie si aceasta se încheie un proces-verbal in care se menționează acordul cu privire Ia valoarea despăgubirii. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei si de către persoana interesata."

Pe de alta parte, „in situația in care persoana indreptatita nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face mențiune despre aceasta situație in procesul-verbal, arătând ca persoana indreptatita este in drept sa se adreseze instanței de judecata in condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei si de către persoana indreptatita sau se menționează faptul ca aceasta nu poate semna ori refuza sa semneze." [art. 15 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011).

Or, în speța de față, cu privire la despăgubirile inițiale, nu s-a întocmit nici un proces-verbal intre reclamantă si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin care sa se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație in care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea si nu s-a format un acord de voința valabil.

Nu în ultimul rând, valorile inițiale de despăgubire stabilite de expertul evaluator in raportul de evaluare ce a stat la baza H.G. nr. 1232/2010, in forma sa inițiala, nu reprezintă valori la care expropriatorul sa fie obligat a le acorda expropriaților.

Raportul de evaluare nu este un act juridic, susceptibil de a produce efecte juridice obligatorii.

Pe de alta parte, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, in termen de 30 de zile de la data notificării intenției de expropriere, proprietarii imobilelor cuprinse in lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, in vederea stabilirii unei juste despăgubiri.

Or, in condițiile in care valoarea de despăgubire din raportul de evaluare ar fi obligatorie pentru expropriator si pentru expropriat, prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care reglementează posibilitatea celor doua parti de a stabili despăgubirile pentru expropriere, ar fi lipsite de efecte.

Pârâtul apelant a mai învederat faptul că singurele valori de despăgubire care obliga expropriatorul a le acorda expropriaților sunt valorile consemnate in hotărârile de stabilire a despăgubirilor, iar pentru valorile inițiale nu s-a întocmit nici o hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

În acest sens, s-a arătat faptul ca valorile de despăgubire din raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1232/2010 nu mai pot fi luate in considerare atâta timp cat H.G. nr. 1232/2010 a fost ulterior completata si modificata prin H.G. nr. 492/2011, iar acest act normativ modificator prevede alte valori de despăgubire.

Atâta timp cat H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este in vigoare, (reclamanta neinvocand excepția de nelegalitate a actului legislativ) rezulta ca singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse in anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.

În acest sens. Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat relativ recent prin Decizia cu nr. 159/24.10.2013 din dosarul cu nr._ . în care s-a reținut că în absența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor, emisă de expropriator, reclamantei nu îi poate fi recunoscut un demers judiciar care să aibă ca obiect contestarea (sau acordarea) unor despăgubiri ce nu sunt încă determinate prin Hotărârea Comisiei prevăzute de lege.

Instanța de judecată în mod netemeinic nu a ținut cont de toate aceste precizări și a admis demersul judiciar al reclamantei, constatând acordul asupra valorii de despăgubire.

Și P. de pe lângă T. T. a formulat apel solicitând admiterea apelului nostru, desființarea în totalitate a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivare, se arată că în mod nelegal, prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamantă, prima instanța a apreciat ca in speța a intervenit un acord intre expropriator si expropriat cu privire la valorile inițiale de despăgubire, stabilite conform H.G. nr. 1232/2010, in forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate."

Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."

Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, "în cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii si asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.

În ceea ce privește constatarea de către instanța a unei invoieli a părților, aceasta se poate face numai in condițiile limitative prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; dispozițiile acestui articol fiind singurele din cadrul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a pârtilor.

Deși reclamanta își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, din cuprinsul acțiunii rezulta ca reclamanta solicita constatarea unui acord anterior de voința, ce a luat naștere intre aceasta si parat prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1232/2010, in forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 si respectiv obligarea paratului la executarea obligației de plata ce rezulta din acest acord de voința.

Instanța de judecata poate lua act doar de învoiala părților manifestata in fata acesteia, nu si de o eventuala invoiala născuta anterior, asa cum solicita reclamanta.

Norma legala speciala - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994. fiind derogatorie de la dreptul comun, se aplica in toate cazurile ce intra sub incidența acesteia, cu prioritate fata de norma generala, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Numai pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma speciala se completează cu normele generale in materie.

În speța, desi potrivit dreptului comun, instanța de judecata poate fi investita cu constatarea unui acord de voința ce a intervenit anterior intre parti, devin incidente dispozițiile normative cu caracter special in materie, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora instanța de judecata investita cu soluționarea acțiunii prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 poate constata doar o invoiala a părtilor ce s-a format in fata acesteia, si nu o eventuala invoiala născuta anterior intre parti,

Instanța era obligata, potrivit temeiului de drept invocat de reclamanți - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, sa întrebe părțile daca se invoiesc asupra despăgubirii, iar daca constata ca părțile nu se invoiesc, să cuantifice valoarea despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994.

Astfel, pentru stabilirea de către instanța a cuantumului despăgubirilor, instanța ar fi trebuit sa recurgă la dispozițiile art. 25 din Legea 33/1994.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusa dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii."

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum si instanța trebuie sa tina seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de „prețul cu care se vand, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane "îndreptățite, luând in considerare si dovezile prezentate de aceștia."

Instanța nu avea cum sa constate intervenirea unui acord intre reclamantă - expropriat si paratul-expropriator cu privire la acordarea despăgubirilor inițiale.

În acest sens, s-a învederat că, dupa apariția H.G. nr. 492/11.05.2011, expropriatorul a notificat, in baza art. 8 din Legea 255/2010, fiecare expropriat in parte, despre intenția de expropriere si despre valoarea de despăgubire cuprinsa in anexa 2 la H.G. nr. 492/2011.

Acordul de voința cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cat de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisie si de expropriat.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 255/2010 „in termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real in temeiul căruia cererea a fost formulata si constata acceptarea sau, dupa caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii."

Comisia de punere in aplicare a Legii nr. 255/2010 a fost numita prin Decizia Directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA, nr. 1203 la data de 26.08.2011.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

Astfel, conform art. 15 alin. (17) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011 „in cazul in care persoana interesata a făcut cererea, a depus in termen documentele care fac dovada calității sale si este de acord cu suma propusa cu titlu de despăgubire, intre comisie si aceasta se încheie un proces-verbal in care se menționează acordul cu privire la valoarea despăgubirii. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei si de către persoana interesata."

Pe de alta parte, „in situația in care persoana indreptatita nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face mențiune despre aceasta situație in procesul-verbal, arătând ca persoana indreptatita este in drept sa se adreseze instanței de judecata in condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei si de către persoana indreptatita sau se menționează faptul ca aceasta nu poate semna ori refuza sa semneze, "(art. 15 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011).

În speță, cu privire la despăgubirile inițiale, nu s-a întocmit niciun proces-verbal intre reclamantă si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin care sa se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanți privind echivalentul în lei la data plătii a sumei de 12.779 euro, situație in care nu s-a intalnit oferta cu acceptarea si nu s-a format un acord de voința valabil.

Valorile inițiale de despăgubire calculate de către expropriator reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire ce nu au fost consacrate legislativ in niciun act normativ.

În acest sens, este de reținut faptul ca H.G. nr. 1232/2010, in forma sa inițiala, anterioara modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat in parte, ci doar o suma globala a despăgubirilor, in cuantum de 156.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D.".(art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).

Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010 in forma modificata si completata de H.G. nr. 492/2011.

În acest sens, pe de o parte, a arătat faptul ca valorile de despăgubire din raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1232/2010 nu mai pot fi luate in considerare atâta timp cat H.G. nr. 1232/2010 a fost ulterior completata si modificata prin H.G. nr. 492/2011, iar acest act normativ modificator prevede alte valori de despăgubire.

Atâta timp cat H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este in vigoare, (reclamanta neinvocând excepția de ne/egalitate a actului legislativ) rezulta ca singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse in anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010. anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.

Pe de altă parte, nu se poate admite în această materie cu caracter special, posibilitatea stabilirii unui acord de voință ( solo consensu), fără respectarea formei prevăzută ad vallditatem de legea specială pentru constatarea unui atare consens ( procesul verbal încheiat între reclamantă și comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, care să constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă).

Dacă s-ar proceda la validarea unui altfel de acord, ca în speță, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011, care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere.

Or, actul normativ menționat era obligatoriu pentru expropriator și este obligatoriu și pentru instanță, câtă vreme nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, nici prelungirea în timp a procedurii de expropriere nu îi este imputabilă expropriatorului, aceasta fiind determinată în mod obiectiv de intervenția legiuitorului, prin edictarea HG nr. 492/11.05.2011 prin care a fost modificat cuantumul despăgubirilor, fiind impusă astfel efectuarea unei noi evaluări a terenurilor în curs de expropriere, evaluare ce a corespuns întru totul exigențelor legale, fiind întocmită de experți evaluatori specializați în evaluarea proprietăților imobiliare, membrii ANEVAR.

În procedura stabilirii despăgubirilor pe cale judiciară, criteriile de aplicat sunt exclusiv cele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere în mod expres.

Singurul acord de voință al părților în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor de care putea să ia act instanța în materie de expropriere, era învoiala intervenită exclusiv în fața acesteia, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994. Or, în speță, acest acord nu a avut loc în cursul judecății.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea apelurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

În considerente, se arată că în procedura de expropriere, conform legilor speciale, expropriatul nu are decât posibilitatea de acceptare sau neacceptare a despăgubirilor iar atunci când legile nu sunt respectate ci doar interpretate, când procedurile de expropriere nu sunt respectate, expropriatul nu are altă posibilitate decât să se adreseze justiției.

Odată ce și-a dat acordul asupra despăgubirilor rezultate în urma efectuării unui raport de evaluare efectuat de experți evaluatori ANEVAR(în aprilie 2010), raport cu care S. Român prin C. a fost de acord, raport de evaluare care a stat la baza emiterii HG 1232/6.12.2010 și a anexei nr. 1 a HG 1232/2010 afișată la Primăria Balinț de către reprezentanții C. conform procesului verbal din 23.12.2010 și însăși a Legii ulterioare 255/2010 care prin art. 31 păstrează raportul de expertiză evaluatoare efectuat în aprilie 2010, instanța nu putea să nu constate faptul că reclamanta și-a dat acordul asupra despăgubirilor pe care statul mi le-a oferit prin anexa 1 la HG 1232/2010. Faptul că S. prin C. nu a respectat modul de aplicare a legilor speciale, modul de constatare a acordului pe care reclamanta ca și expropriat l-a dat este doar culpa lor iar reprezentantul statului prin P. avea posibilitate de a constata realitatea evenimentelor.

Nici o lege specială, nici legea mamă nr. 33/1994, nici Legea 198/2004 și nici chiar Legea 255/2010 nu arată în ale sale articole că după ce expropriatul și-a dat acordul asupra despăgubirilor pe care statul le-a oferit, pe care statul prin reprezentant le-a afișat la Primăria Balinț,conform procedurii de expropriere, ar putea să nu i-a în considerare acordul dat.

P. raportare la temeiurile de drept pe care le-a invocat în acțiune, sentința apelată este legală și temeinică, pronunțată cu respectarea în totalitate a legilor. Proprietatea este sfântă și atunci când este luată chiar și prin legi speciale(expropriată) aceste legi trebuie să fie respectate și nu interpretate, iar reprezentarea Parchetului în asemenea acțiuni este tocmai de a veghea ca exproprierea să nu fie transformată în naționalizare, așa cum s-a întâmplat după ce reclamanta și-a dat acordul. Nu putea să invoce decât legile care erau la momentul respectiv și prin care și-a dat acordul.

Parchetul de pe lângă T. T. invocă în cererea de apel alte temeiuri de drept decât cele invocate de reclamantă prin acțiune, astfel: Raportat la concluzia Parchetului că instanța nu avea cum să constate intervenirea unui acord între reclamantă ca și expropriat și pârâtul ca și expropriator cu privire la acordarea despăgubirilor inițiale întrucât acordul de voință cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atât timp cât de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștință în modalitatea prevăzută de Legea 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia, prevăzută la art. 18 din Legea 255/2010 printr-un proces verbal, enunțând art. 18 din L.255/2010, art. 15 al.17 din Normele metodologice de aplicare a L.255/2010, aprobate prin HG 53/2011, ce se stabilea și ce nu stabilea HG 1232/2010, modificat prin HG 492/2011, s-a arătat că instanța de fond a motivat cu îndestulătoare înțelegere care au fost considerentele admiterii acțiunii, iar faptul că reprezentanții statului nu au respectat îndeplinirea procedurilor după ce reclamanta ca și expropriat și-a dat acordul nu este vina sa.

S-au redat cronologic doar etapele din procedura de expropriere care au condus la stabilirea despăgubirile și momentul în care reclamanta ca și expropriat și-a dat acordul asupra despăgubirilor, sub imperiul Legii 198/2004, Legii 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii 198/2004, Legii 33/1994.

În luna aprilie 2010 (conform legilor speciale în vigoare la acea dată)a fost efectuat raportul de evaluare de către experți evaluatori ANEVAR pentru stabilirea valorii de despăgubire în temeiul Legii 184/2008 a terenurilor afectate de construcția Autostrada Lugoj - D., pe teritoriul administrativ-gospodăresc al localității BALINȚ prin care s-a stabilit că valoarea terenului extravilan, arabil la UAT Balinț este de 3,50 Euro/mp.(rapoarte de evaluare efectuate pe întreg coridor de autostradă, pe fiecare Unități Administrativ Teritoriale în parte).

În luna mai 2010 s-a notat în cele 2 C.F-uri proprietatea reclamantei, respectiv: CF_ poziție transcrisă din CF_ Balinț, înscrisă prin încheierea nr._/25.05.2010 - se notează începerea procedurii de expropriere L. 198/2004 și CF_ poziție transcrisă din CF_ Balinț, înscrisă prin încheierea nr._/25.05.2010 - se notează imobilul este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004 ,în ambele CF - se arată că - Prezenta CFE se sistează, imobilul de sub Al transcriindu-se în CFE nou nr._ UAT Balinț urmând a se forma coridorul de expropriere(autostrada) în favoarea Statului Român cu titlul de drept de expropriere și drept de administrare în favoarea C.N.A.D.N.R. SA.

În 6 decembrie 2010 apare HG 1232 prin care se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 156.000 mii lei ...... a) suma de 63.000 mii lei suma de 93.000 mii lei alocată de la bugetul de stat, (sume care au rezultat în urma raportului de expertiză efectuat în aprilie 2010, pe fiecare UAT-uri în parte ce formează coridorul de autostradă), hotărâre care prin anexa nr. 1, cuprinde valorile stabilite ca despăgubire a proprietarilor de teren, în urma efectuării expertizei evaluatoare din aprilie 2010(unde a fost stabilită valoarea de 3,5 E/mp) ulterior defalcată pe fiecare proprietar în parte(conform art. 4 al.8 L. 184/2008), conform tabelului anexă 1 la HG 1232/2010 unde la poziția 60 și 154 se regăsește defuncta mamă a reclamantei, Ș. L., categoria de folosință a terenului, nr. topograf, suprafața, suma în euro, suma în lei pentru suprafața expropriată( repet ,despăgubiri rezultate în urma efectuării raportului de expertiză din aprilie 2010, pe teritoriul administrativ-gospodăresc al localității BALINȚ, conform Legii 33/1994, 198/2004).

Conform art. 6 (l)din Legea nr. 184/21.10.2008, pentru modificarea și completarea Legii 198/2004, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ....și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirilor, deci s-a format comisia care, în 23 decembrie 2010, S. Român prin C. reprezentată de C. și Asociații, prin avocat O. M., în calitate de expropriator,(membru în comisia de expropriere) a încheiat un proces verbal cu Primăria Balinț, având în vedere HG 1232/2010 prin care C. a predat și Primăria a primit și au fost afișate la sediul Consiliului Local Balinț, a) lista imobilelor propuse spre expropriere..., b) planul cu amplasamentul lucrării, anunțul pentru depunerea cererilor și a documentelor și d) ofertele de despăgubire, pe categorii de imobile rezultate în urma efectuării raportului de evaluare și expuse prin anexa nr. 1 la HG 1232/2010)... precum și registrul de înscriere a cererilor de acordare a despăgubirilor și modelele tip de cerere și tot în 23 decembrie 2010 a fost afișată anexa 1 a HG 1232/2010 la sediul C.L. Balinț iar pentru despăgubirile din anexa 1 HG 1232/2010 unde reclamanta se afla la poziția 60 și 154 și-a dat acordul și odată cu cererea de acceptare a despăgubirilor a depus și documentele necesare, respectiv: C.L, copia titlului de proprietate Ș. L. precum și contractul de vânzare cumpărare dintre reclamantă și defuncta sa mamă Ș. L..

P. acceptarea reclamantei asupra despăgubirilor rezultate în urma efectuării raportului de evaluare din aprilie 2010, prin anexa 1 a HG 1232/2010, raport de expertiză evaluatoare păstrat de Legea 255/2010 prin art. 31, s-a născut acordul de voință, iar comisia trebuia să constate acordul meu asupra sumelor respective. Faptul că S. prin C. nu a respectat modul de aplicare a procedurilor din legilor speciale, modul de constatare a acordului pe care reclamanta ca și expropriat l-a dat este doar culpa lor iar reclamanta nu avea decât posibilitatea să se adreseze instanței de judecată în acest sens.

Expropriatorul, prin reprezentant C. și Asociații, prin avocat O. M. a făcut parte din Comisia de expropriere încă din 18.01.2010 așa cum rezultă și din contractul de „Prestări servicii de consultanță, asistență juridică și reprezentare în vederea dobândirii prin expropriere a imobilelor necesare construcției autostrăzii Lugoj - D., teritoriul administrativ al județelor T. și Hunedoara nr. 111/3/18.01.2010 precum și din Procesele verbale și Hotărârile emise în 29 și 30.09.2011.

Apare Legea 255/2010 care însă la art. 31 în mod expres arată că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă", în concluzie, raportul de evaluare efectuat în aprilie 2010 a rămas valabil.

Comisia și-a continuat activitatea ,iar la data de 23.06.2011, conform procesului verbal încheiat, Primăria B. a predat iar expropriatorul prin reprezentant C. și Asociații, prin avocat O. M.(comisia) a primit registrul de înscriere a cererilor de acordare a despăgubirilor și actele completate de expropriați urmare a afișării din 23.12.2010, deci comisia a luat la cunoștință despre acceptarea reclamantei, i-a folosit toate documentele pe care le-a predat odată cu cererea de acceptare a despăgubirilor, a întocmit procesele verbale și Hotărârile din septembrie 2011, care poartă tocmai numerele de ordine din tabelul anexă a HG 1232/2010, respectiv 60 și 154, pentru care și-a dat acordul, hotărâri emise pe numele reclamantei deși proprietar, dacă nu și-ar fi dat acordul și nu i se foloseau documentele depuse odată cu cererea de acceptare a despăgubirilor, era Ș. L., dar a notificat alte despăgubiri.

Apelanta C. prin reprezentant nu a negat niciodată că nu i-a dat acordul asupra despăgubirilor inițiale rezultate în urma raportului de evaluare din 2010, însă nu prin modul prevăzut de art. 255/2010.

Art. 31 din Legea 255/2010 prin care se arată că raportul de evaluare întocmit în aprilie 2010 rămâne valabil și după apariția respectivei legi a rămas nemodificat până la data de 7.11.2011 când prin Legea 205, modificatoare a Legii 255/2010, se modifică art. 31 și se enunțează că "expropriatoruI poate folosi orice evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi, în concluzie, evaluarea efectuată în aprilie 2010 a rămas valabilă până cel puțin la 17.11.2011, când a fost publicată L.205/2011 în M.O.

La 11 mai 2011 apare HG 492,(publicată în M.O. la 14 iunie 2011) care încă de la început, arată că având în vedere...și art. 31, păstrat prin Legea 255/2010( referitor la raportul de evaluare) păstrează acel raport de evaluare efectuat în aprilie 2010, pentru că nu avea nici cum să nu-1 păstreze atâta vreme cât însăși Legea 255/2010 a arătat expres la art. 31 că raportul de expertiză efectuat în aprilie 2010 rămâne valabil, nu a schimbat conținutul HG 1232/2010, nu a schimbat sumele globale estimate ca despăgubiri ale proprietăților rezultate în urma efectuării rapoartelor de evaluare pentru stabilirea valorii de despăgubire a proprietăților private pe fiecare UAT -uri în parte ce formează coridorul de autostradă, dar modifică HG 1232/2010 în sensul că schimbă doar despăgubirile și naționalizează proprietățile stabilind suma de 0,6 lei/m.p. (HG 492/2011 apărută ulterior acordului reclamantei)

Parchetul de pe lângă T. T. ca reprezentant al Statului Român invocă în apel art. 22 alin. 1 și 3 din L.255/2010, art. 24 al.l din L.33/1994, art. 25 L.33/1994 și faptul că instanța nu poate luat act de acceptul reclamantei asupra despăgubirilor pe care însăși statul i le-a acordat, când legile speciale îi dau reclamantei ca expropriat doar posibilitatea de acceptare sau neacceptare a despăgubirilor. Și continuă că actul normativ HG 492/11.05.2011 era obligatoriu pentru expropriator și este obligatoriu și pentru instanță câtă vreme nu a fost desființat și că... pe de altă parte nici prelungirea în timp a procedurii de expropriere nu îi este imputabilă expropriatorului, aceasta fiind determinată în mod obiectiv de intervenția legiuitorului prin această hotărâre prin care a fost modificat cuantumul despăgubirilor, fiind impusă astfel efectuarea unei noi evaluări, evaluare ce a corespuns întru totul exigențelor legale, fiind întocmită de experți evaluatori specializați în evaluarea proprietăților, membrii ANEVAR.

Respectivele articole la care face referire P. se referă la cazul în care expropriatul nu și-a dat acordul asupra despăgubirilor. Cazul reclamantei este cu totul altul, aceasta și-a dat acordul asupra despăgubirilor anterior apariției HG 492/2011, iar starul nu a respectat legile în vigoare la momentul desfășurării evenimentelor și a încercat să-i naționalizeze proprietatea.

A arătat detaliat, mai sus, că potrivit art. 31 din Legea 255/2010 raportul de evaluare efectuat înaintea apariției legii a rămas valabil până cel puțin la data de 11.11.2011, deci până cel puțin la acea dată, nimeni nu putea să nu respecte legea și cu atât mai mult instanța de judecată nu putea să nu constate că reclamanta și-a dat acordul asupra despăgubirilor rezultate în urma raportului de expertiză din 2010, raportul de expertiză conform concluziilor sale a respectat întocmai art. 26 din Legea 33/1994, beneficiar al raportului de expertiză era tocmai C. iar reprezentant al acestuia era SCPA C. și Asociații care au afișat ofertele de despăgubire la Primăria Balinț, care au făcut parte din comisie, deci nu se poate invoca faptul că raportul de expertiză efectuat în aprilie 2010 nu a fost corect efectuat, acesta fiind preluat însăși în Hotărârea Guvernului 1232/2010 prin care au fost stabilite sumele ca justă despăgubire.

Cu privire la impunerea efectuării unei noi evaluări, evaluare ce a corespuns întru totul exigențelor legale, fiind întocmită de experți evaluatori specializați în evaluarea proprietăților, membrii ANEVAR cum P. susține, complexitatea Hotărârii 492/2011 care prin ale sale articole nu impune necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză dimpotrivă arată: Având în vedere prevederile art. 5 al.1 și ale art. 31 și 32 din Legea nr. 255/2010..., Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: Articol Unic prin care se arată că H.G. 1232 se modifică și se completează după cum urmează: art. 1: se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Lugoj - D. potrivit hărții topografice, al. 2. După articolul 3 se introduce un nou articol, art. 3 ind.1, cu următorul cuprins: Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit art. 2 situate pe raza localităților..Balinț,..precum și sumele individuale aferente despăgubirilor este cea prevăzută în anexa 2, al.3. După articolul 6 se introduce art. 7, cu următorul cuprins: Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre, și al.4 După anexă care va deveni anexa nr. 1 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, având cuprinsul prevăzut în anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Raportul de evaluare efectuat în aprilie 2010, este singurul raport de evaluare efectuat în ceea ce privește exproprierea proprietăților pe raza UAT Balinț, în cadrul procedurilor de expropriere, și singurul raport care stabilește valoarea despăgubirilor așa cum se arată în conținutul raportului, respectiv: „ valorile care vor fi luate în calcul pentru stabilirea despăgubirilor proprietarilor de teren pentru suprafețele ce vor fi afectate de construcția Autostrăzii Lugoj - D., UAT BALINȚ sunt consemnate în tabel - respectiv 3,50 euro". Repet Legea 255/2010 prin art. 31 păstrează raportul de evaluare efectuat în aprilie 2010 iar HG 492/2011, conform articolului unic din cuprinsul hotărârii nu efectuează o nouă expertiză de evaluare ci doar modifică despăgubirile. Reclamanta a arătat că nu putea să invoce nelegalitatea acestui articol atâta timp cât și-a dat acordul înainte de apariția acestei hotărâri.

În apelul formulat de S. Român prin C. acesta invocă pe de o parte că HG nr. 1232/2010 nu stabilea valori individuale ci doar suma globală a despăgubirilor iar pe de altă parte susține că valorile individuale ale despăgubirilor aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit Legii 198/2004 și HG nr. 1232/2010 nu au fost consacrate legislativ în nici un act normativ.

În concluzie, din însăși motivarea apelului formulat de C. rezultă că valorile individuale ale despăgubirilor aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit Legii 198/2004 și HG nr. 1232/2010 existau, respectiv Anexa 1 la HG 1232/2010 pentru că dacă nu ar fi existat anexa 1 la HG 1232/2010 nu putea fi modificată și completată HG 1232/2010 prin HG 492/2011, anexa 1 devenind anexa 2.

Apelantul mai susține că acordul de voință cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cât de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștință în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzută la art. 182 din Legea 255/2010 printr-un proces verbal semnat de membrii comisiei și de expropriat, actul procedural prin care comisia constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul verbal semnat de expropriat și de comisia de analiză a cererilor....

În concluzie expropriatorul prin C. nu neagă acordul de voință doar faptul de nelegalitate a actului procedural.

Conform art. 15 pct. 6, pct. 8din Hotărârea nr. 53/19.01.2011 arată că: pct.8: Comisia este formată din 5 membrii respectiv, primarul sau viceprimarul, un reprezentant al instituției prefectului, un reprezentant al OCPI, 2 reprezentanți al expropriatorului, având calificare juridică iar conform pct.6: Membrii comisiei au acces nelimitat la registre și arhive.

Comisia este legal întrunită și își poate desfășura lucrările în prezența a cel puțin 3 membri, prezența reprezentanților expropriatorului (2) fiind obligatorie.

Comisia a fost legal întrunită și-a continuat activitatea conform procesului verbal din 23.06.2011 iar faptul că nu a întocmit corect procesele verbal și hotărârile conform acordului pe care reclamanta l-a dat este culpa acesteia.

Expropriatorul prin C., surprinzător, arată că raportul de evaluare nu este un act juridic și arată că în condițiile în care valoarea de despăgubire din raportul de evaluare ar fi obligatorie pentru expropriator și pentru expropriat, prevederile art. 8 al.2 din Legea nr. 255/2010 care reglementează posibilitatea celor două părți de a stabili despăgubirile pentru expropriere ar fi lipsite de efecte.

Cu privire la acest aspect reclamanta arată că după părerea expropriatorului C. nici rapoartele de evaluare pentru stabilirea despăgubirilor nu-și au rostul, deci neagă și rostul expertizelor evaluatorii și implicit a Legii 33/1994 și chiar a Legii 255/2010 la care face referire în întreg cuprinsul apelului.

C. prin reprezentant arată că singurele valori de despăgubire care obligă expropriatorul a le acorda expropriaților sunt valorile consemnate în hotărârile de stabilire a despăgubirilor și că pentru valorile inițiale nu s-a întocmit nici o hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

În concluzie apelantul susține că instanța nu poate decât să constate ceea ce el - expropriatorul a hotărât, nu sunt valabile rapoartele de expertiză, nu sunt valabile acordurile date de expropriat, nu sunt valabile decât hotărârile pe care le-a dat el, după propria sa lege. Cine dacă nu instanțele judecătorești pot să intervină și să aplice legea, atunci când statul nu o respectă.

Ambele apelante, atât P. ca reprezentant al Statului Român în cauzele privind exproprierea cât și S. Român prin C. nu fac referire la legile statului existente la momentul acordului reclamantei, nu fac referire la raportul de expertiză evaluatoare efectuat în aprilie 2010 raport de expertiză păstrat prin art. 31 din Legea 255/2010 și chiar din HG 492/2011, modificându-se doar cuantumul despăgubirilor, raportul rămânând același.

Proprietatea trebuie respectată, legile trebuie respectate și chiar dacă este vorba despre legi speciale acestea trebuie respectate, proprietarul trebuie respectat, pentru că dincolo de niște valori materiale reprezentate ca despăgubiri sunt proprietățile strămoșilor noștri care nu sunt evaluabile în bani. Proprietatea reclamantei, primită de la mamă nu era de vânzare, reclamanta avea doar misiunea de a o păstra așa cum a făcut-o și mama și părinții săi și părinții părinților săi și așa mai departe.

Instanța a pronunțat o hotărâre legală iar apelantele nu pot să formuleze motivele de apel pe nerespectarea legilor în privința exproprierii. Legile trebuie să fie respectate de instanțele de judecată, Constituția României trebuie respectată iar proprietatea privată este sfântă, deși în cauza exproprierii pentru utilitate publică proprietatea poate fi luată, acesteia trebuie să i se acorde o atenție deosebită, despăgubirea trebuie să fie dreaptă și prealabilă iar în toate cazurile participă reprezentantul Parchetului tocmai pentru a nu se tinde spre o naționalizare a proprietății private .

Pentru toate motivele arătate mai sus, solicită respingerea apelurilor formulate de S. Român prin C. și P. de pe lângă T. T. ca reprezentant al Statului Român în cauzele privind exproprierea, ca fiind formulate fără a aduce critică hotărârii apelate ci doar a interpretării în alt timp a legilor speciale, pe o motivare a nerespectării legilor și a procedurilor de aplicare a legilor speciale iar prin nerespectarea legilor de către S. Român nu se poate invoca nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri.

Având în vedere că onorata Curte este ultima instanță, în situația în va care considera că lămurirea acestei cauze nu este îndestulătoare, a solicitat aplicarea art. 519 Noul Cod de procedură civilă și să se solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Examinând apelurile prin prisma celor menționate si în condițiile prevăzute de art. 466 și următorii C.pr.civ. se vor reține următoarele:

Ambele apeluri, în esență, au reiterat idea că, prima instanță a greșit atunci când a apreciat că între părți a intervenit un acord de voință cu privire la acceptarea valorilor inițiale în despăgubire stabilite în baza Legii nr. 198/2004 și H.G. nr.1232/2010, în forma anterioară modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011.

Această susținere este întemeiată deoarece instanța de judecată investită cu soluționarea acțiunii poate constata învoiala părților, realizată în fața instanței de judecată, neputând fii extins cadrul de interpretare cu privire la un pretins acord tacit al părților în faza procedurii administrative prev. de Legea nr. 198/2004 și H.G. nr. 1232/2010.

Reclamanta L. R. a formulat o acțiune în despăgubiri prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de_ Euro, în baza acordului părților în operațiunea de expropriere.

Argumentele reclamantei vizează împrejurarea că suma de bani prev. cu titlul de despăgubire, acceptată in baza H.G. nr. 1232/16.12.2010, nu mai putea fi modificată de către S. Român prin C. SA București, ulterior în baza H.G. nr. 1492/2011 când au fost reevaluate tarifele de despăgubire pentru aceleași suprafețe.

Idea de principiu privind instabilitatea legislativă invocată de către reclamantă este de înțeles, însă, sub aspectul efectelor juridice, demararea unor proceduri administrative sub imperiul unor norme juridice nu echivalează cu un acord de voință al părților, în fața instanței, în sensul art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, pe de o parte, iar pe de altă parte, subiectul de drept privat nu se poate substitui politicilor financiare adoptate de către legiuitor.

Reclamanta, prin acțiunea formulată, depusă la filele 3-7 dosar, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_ Euro și anularea proceselor verbale de stabilire al cuantumului despăgubirilor la o sumă mai mică în baza H.G. nr.492/2011.

P. prezenta acțiune reclamanta nu a înțeles să conteste valoarea reală de despăgubire stabilită prun finalizarea procedurii administrative in sensul că această valoare reală trebuie să corespundă unei metode de comparație directă cu părețul de vânzare a unor parcele similare, preț tranzacționat în zona respectivă.

Ca atare, instanța de apel va constata că acțiunea reclamantei, materializată de către prima instanță, respectiv T. T., nu poate subzista criticilor formulate de către apelanți, în speță nefiind realizat un acord sau învoiala părților în sensul prevăzut de art. 24 alin.1 din Legea nr. 33/1994.

În aceste condiții, vor fi admise apelurile declarate și va fi schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea civilă exercitată de către reclamanta L. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelurile declarate de pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și P. de pe lângă T. T., împotriva sentinței civile nr.1162/15.05.2014, pronunțată de T. T. în dosar nr._ .

Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta L. R. împotriva pârâtului S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Dr. L. L. C. P.

GREFIER,

A. B.

RED: L.L./ 21.10.2014

TEHNORED: A.B./21.10.2014/5 ex./SM/3 . instanță: T. T.

Judecător: A. A.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 887/2014. Curtea de...		Expropriere. Decizia nr. 778/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cereri. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Conflict de competenţă. Sentința nr. 106/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Pretenţii. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 887/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 778/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Grăniţuire. Decizia nr. 784/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 776/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Rectificare carte funciară. Decizia nr. 789/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA