Expropriere. Decizia nr. 778/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 778/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 778/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 778
Ședința publică din 9 octombrie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 910/30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. Român, prin C., reprezentat de DRDP Timișoara, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință, publică se prezintă avocat C. C. pentru pârâtul intimat, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Ministerul Public este reprezentant de procuror A.-I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate alte cereri și văzând că a fost soluționat incidentul procedural vizând cererea de abținere formulată de doamna judecător A.-M. N., care a fost respinsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat C. C. pentru pârâtul intimat solicită respingerea recursului reclamantei, apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, stabilind corect valoarea despăgubirilor.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantei.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.910/30.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins cererea completată formulată de reclamanta ., înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J351275/2001, având cod unic de înregistrare RO CUI_, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. român reprezentat prin C. Națională de A. și D. Naționale din România reprezentată de Direcția R. de D. și P. Timișoara, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., nr.3, ..
De asemenea, a obligat reclamanta să achite în contul Biroului de expertize Judiciare – pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța de fond a constatat că reclamanta . a dedus judecății pendinte în esență nemulțumirea sa legată de cuantumul despăgubirii stabilite conform Lg. nr.255/2010 pentru terenul în suprafață de 946 mp. situat în extravilanul comunei Belinț, proprietatea sa, evidențiată sub nr. cad._ și supusă procedurii de expropriere pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică-construirea autostrăzii Lugoj-D., expropriere demarată sub incidența Lg. nr.198/2004 și continuată și finalizată sub imperiul noii legi abrogatoare, Lg. nr.255/2010.
Deși inițial reclamanta, cantonându-se în coordonatele legislative ale art.22 din Legea nr. 255/2010 (fila 24 dosar atestând completarea temeiului juridic indicat ca și cauză debendi a acțiunii pendinte), a înțeles pe calea acțiunii introductive de instanță a contesta strict, cuantumul despăgubirilor în valoare de 1.010 lei pentru terenul de 946 mp. sus individualizat, despăgubiri acordate conform procesului verbal și Hotărârii nr.48/21.09.2011, acte dresate în contextul aplicării Lg. nr.255/2010 și al HG nr.492/2011, pe calea precizării de acțiune depuse la termenul de judecată din 24.10.2012, a solicitat, totodată, prevalând dispozițiile tranzitorii ale art. 31 din Legea specială nr.255/2010, recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, efect al acceptării ofertei de despăgubire făcută acesta prin Anexa 1 la HG nr.1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în M.O. din data de 16.12.2010; și, în consecință, pretinde reclamanta, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificată prin HG nr.492/11.05.2011, cum și să se dispună exproprierea în totalitate a suprafeței de teren din care a fost efectuată exproprierea parcelei de 946 mp.
Deși tardiv introdusă, precizarea de acțiune din punct de vedere procedural fiind de mult depășită prima zi de înfățișare, cum judicios a remarcat pârâtul, instanța observând particularitățile demersului litigios care presupunea stabilirea normei juridice aplicabile exproprierii analizate pendinte și apreciind că o disjungere a precizării de acțiune, urmată de o eventuală suspendare a acțiunii în contestarea cuantumului despăgubirilor fondată pe art.22 din Lg. nr.255/2010, nu ar fi condus decât la o tergiversare vădită în soluționarea raporturilor juridice născute între părți, a primit precizarea de acțiune a reclamantei.
Definită de doctrina de specialitate „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată” sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (reglementată de art.481 din Codul civil care dispune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 din Constituția revizuită care, statuează, prin ale sale alin.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Normele sus enunțate permit stabilirea principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege; existența unei despăgubiri drepte și prealabile – principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, conținute de Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, de Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrat de legea-cadru cu nr.33/1994); totodată, pot fi identificate și etapele procedurii (stabilite a fi în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
P. derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr.198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, sub imperiul căreia se verifică a fi fost demarată exproprierea parcelei de 946 mp. în litigiu și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii.
D. fiind că în speță, declararea utilității publice s-a realizat prin lege, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, actul normativ respectiv poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.
Actul de declarare a utilității publice a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare, așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/1994, aprobate prin HG nr.941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.
Impunându-se, așadar, concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin Legea cu nr.198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, astfel cum dispune expres legea specială, poate doar invoca în fața instanțelor de drept comun (tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia.
Legiuitorul configurează implicit și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul acțiunii instituite legislativ de art. 9 al Legii cu nr.198/2004 și preluat de art.22 al legii cu nr.255/2010, acțiune îmbrăcând haina unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional, dat de un organ ce nu aparține sistemului judiciar.
Despăgubirea, în cazul exproprierii, reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, apărând ca o valoare de înlocuire a activului patrimonial, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun, sens în care aceasta se cere a fi dreaptă, de natură să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din imposibilitatea exploatării ori folosirii normale a parcelelor neexpropriate, justă, fiind exclusă orice plafonare a acesteia și prealabilă, fiind o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire.
De altfel, jurisdicția de contencios european a și statuat, în respectarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), trebuind să fie nu doar aptă pentru realizarea scopului legitim urmărit, dar și nedisproporționată în raport de acesta ( cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii); presupunând, evident, existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin anexa nr.1 la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local .
Împrejurarea că între proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și reclamanta care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, în absența depunerii de către reclamantă a listei imobilelor supuse exproprierii și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, instanța a putut-o doar deduce, pe cale de prezumție, din examinarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Lg. nr.255/2010, din 11.01.2011, prin care reclamanta își exprimă acordul cu privire la conținutul ofertei de despăgubire.
Este însă de observat că, deși reclamanta a solicitat instanței valorizarea acestui acord survenit cu expropriatorul vizavi de oferta de despăgubire, ulterior a refuzat a prezenta instanței tocmai oferta de despăgubire pretins acceptată, solicitată de instanță pentru a se proba potrivit cu art.1169 C.civ. cuantumul despăgubirilor agreate, reprezentantul reclamantei învederând chiar la ultimul termen de judecată, că, în aceste condiții, instanța urmează eventual să respingă precizarea de acțiune ca nefondată, fiind cunoscută practica judiciară în această chestiune legată de prevalatul acord, de natură a atrage aplicarea în speță a Lg. nr.198/2004 și implicit acordarea despăgubirii pretins oferită inițial, în condițiile HG nr.1232/2010.
Or, în aceste condiții, în care reclamanta nu s-a conformat exigențelor de probațiune pretinse de art.1169 C.civ., spre a permite instanței de judecată să verifice valoarea despăgubirilor pretins oferite inițial, manifestând un vădit dezinteres mai apoi pe parcursul litigiului în a-și susține precizarea de acțiune, instanța, în absența tuturor elementelor necesare (valoarea despăgubirii constituind chiar chintesența operațiunii de expropriere) valorizării pretinsului acord survenit între expropriat și expropriator, apreciază ca neîntemeiată precizarea de acțiune, urmând a o respinge ca atare.
Și, pe cale de consecință, instanța de fond a decis verificarea caracterului just și echitabil al despăgubirilor oferite reclamantei și stabilite prin Hotărârea nr.48/21.09.2011, în temeiul Legii nr.255/2010 și HG nr.492/2011, în sumă de 1010 lei pentru terenul de 946 mp. având nr. cad._ în extravilanul comunei Belinț, pretenție circumscrisă cererii principale așa cum a fost formulată inițial.
Sens în care, este de reținut că la data de 16.08.2011 expropriatorul S. Român prin C. a emis Decizia de expropriere nr.1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-D.”, în aplicarea art.9 din Legea nr.255/2010, iar la 21.09.2011, iar comisia desemnată în condițiile art.18 din lege, a emis Hotărârea nr. 48 de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru suprafața de teren în litigiu, aparținând reclamantei, dispunând totodată, în acord cu exigențele art.19 alin.5 din Lg. nr.255/2010, consemnarea lor într-un cont bancar deschis pe numele persoanei expropriate.
Acțiunea pendinte a fost demarată, cum supra s-a arătat deja, de reclamanta expropriată nemulțumită de cuantumul despăgubirii acordate, în temeiul art. 22 alin.1 din Legea nr.255/2010, potrivit cu care „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii”, acțiunea urmând a fi soluționată cu respectarea dispozițiilor art.21-27 din legea-cadru în materie de expropriere nr.33/1994, în ce privește stabilirea despăgubirii, în conformitate cu alin.3 al aceluiași art.22.
Având a verifica, prin urmare, caracterul just și echitabil al despăgubirii oferite reclamantului, tribunalul a apelat, în respectarea art. 25 din Legea nr.33/1994 la opinia comisiei de specialiști, în compunerea prevăzută de lege, care au oferit instanței de judecată inițial trei metode de calcul diferite funcție de care au evaluat cuantumul despăgubirilor și a prejudiciului încercat de expropriat: metoda comparației directe, experții arătând că nu au avut contracte de vânzare cumpărare de la data efectuării expertizei și s-au bazat doar pe o adresă a Primăriei Belinț și pe o ofertă de vânzare din anul 2012, metoda capitalizării veniturilor și metoda bazată pe randamentul economic.
Or, art.26 alin.2 din Lg. nr.33/1994 este imperativ în a stabili metoda ce trebuie utilizată de experți pentru determinarea valorii de despăgubire, statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Context în care, tribunalul a apreciat că metoda comparației răspunde exigențelor legale enunțate, nu însă și metoda capitalizării veniturilor și cea bazată pe randamentul economic extranee celei impuse de norma legală citată, a dispus, în condițiile depunerii la dosar de către pârâtă a 16 convenții ferme de vânzare cumpărare din anii 2010-2013, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru utilizarea metodei comparației raportat la contractele prezentate.
Iar, suplimentul la expertiză bazat pe contractele de vânzare cumpărare a relevat la data întocmirii raportului de expertiză:21.01.2013, prin raportare, cu precădere la contractele de vânzare cumpărare perfectate în anul 2013, o valoare de circulație a terenurilor similare celui expropriat, de 0,77 lei/mp, rezultând, prin urmare, o valoare totală de circulație pentru cei 946 mp. expropriați, de 728 lei.
P. urmare, având în vedere dispozițiile exprese și imperative ale art.26 alin.2 din Lg. nr.33/1994 supra enunțat, tribunalul a a avut în vedere la verificarea caracterului echitabil și just al despăgubirii valoarea rezultată din compararea prețurilor de vânzare așa cum reies acestea din actele autentice de vânzare cumpărare aflate la dosar și analizate de experți, necomportând că, în mod constant experții au repudiat această metodă de calcul, din moment ce aspectele de legalitate cad în competența instanței de judecată, neavând vreo legătură cu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice.
Instanța de fond nu a putut reține însă ca și prejudiciu inclus despăgubirii cuvenite reclamantei, potrivit cu art.26 alin.1 din Lg. nr.33/1994 la care trimite expres art.22 alin.3 din Lg. nr.255/2010, daunele calculate de experți derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobândirea unei alte suprafețe similare de teren de către reclamant (cheltuieli constând în comisionul ce ar fi achitat unei agenții imobiliare, în taxe notariale etc.), întrucât nu există nici un indiciu care să demonstreze intenția reclamantei de a-și achiziționa o altă parcelă de teren în locul celei expropriate, el nefăcând dovada vreunor demersuri în acest sens.
În aceeași ordine de idei, nu poate fi reținut caracterul actual și cert al prejudiciului astfel valorizat de experți, trăsături în absența cărora, în opinia instanței, acesta nu poate fi circumscris justei despăgubiri pretinse de lege, configurându-se mai degrabă ca un prejudiciu eventual pentru ipoteza în care vreodată reclamanta ar viza achiziționarea vreunui teren similar care să-l înlocuiască pe cel în litigiu. Or, argumentul este valabil și pentru dauna calculată de experți pentru influența poluării, traficului asupra terenului rămas în proprietatea reclamantului, care, la rându-i nu va fi inclusă valorii despăgubirilor cuvenite.
Nu a fost acordată ca prejudiciu cauzat prin expropriere nici dauna calculată pentru vânzare forțată, întrucât tribunalul a constatat că prin stabilirea unei valori a despăgubirii prin raportare la prețurile operațiunilor de vânzare obișnuită, convențională, implicit s-a obținut o înlocuire justă și echitabilă, sub forma subrogației cu titlu particular, a terenului expropriat cu suma de bani acordată ca despăgubire, în patrimoniul expropriatului.
P. urmare, conform probatoriului de specialitate administrat cauzei-raportul de expertiză și suplimentul la acesta, rezultă că valoarea reală a terenului supus exproprierii este de 0,77 lei/mp. și comparând cele două valori (cea oferită de expropriator și contestată cu cea relevată de experți), devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că o justă valoare a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate este aceea de 1010 lei deja stabilită prin Hotărârea nr.48/2011 contestată netemeinic în speță, potrivit cu cele ce preced, în condițiile în care valoarea de circulație a terenului expropriat este oricum sub nivelul celei acordate cu titlu de despăgubire urmare a exproprierii.
Totodată, instanța nu a dat eficiență solicitării reclamantei privind dispunerea exproprierii totale și a suprafeței de teren rămase în proprietatea reclamantei, dat fiind că, în reglementarea acțiunii de contestare a cuantumului despăgubirilor prin art.22 din Legea nr.255/2010, acest text legal face trimitere la procedura prevăzută de art.21-27 din Legea nr.33/1994 exclusiv în legătură cu modul de stabilire a despăgubirii.
Astfel, art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 statuează că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”
De unde rezultă, cu îndestulătoare evidență că instanța este abilitată să se pronunțe numai asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți ce au a se raporta, cum supra am arătat, la metoda comparației directe cu prețurile de tranzacționare a terenurilor similare celui supus exproprierii. De altfel, chiar instanța supremă a arătat că instanța de judecată are a verifica strict caracterul just și echitabil al despăgubirilor stabilite, neputându-se substitui autorității executive în realizarea proceduri de expropriere reglementată expres printr-o lege specială, cum este Lg. nr.255/2010 în raport cu legea-cadru nr.33/1994.
Recapitulând cele deja spuse, pentru cele ce preced, instanța de fond a constatat, așadar, ca neîntemeiat demersul judiciar al reclamantului, fondat pe art.22 alin.1 din Lg. nr.255/2010 pus, pentru judicioasa sa interpretare și aplicare, în corelație cu art.26 din Lg. nr.33/1994, situație în car l-a respins, menținând ca drept și echitabile despăgubirile deja stabilite și consemnate pe numele reclamantei expropriate.
În aplicarea, printr-o extensie analogică a prevederilor art. 213 alin.2 C.pr.civ. după care instanța, la cererea experților, poate mări plata cuvenită acestora prin încheiere executorie dată cu citarea părților, prevedere care devine aplicabilă în speță potrivit principiului de drept după care, cine poate mai mult, poate și mai puțin, cum și a dispozițiilor art.274 alin.1 C.pr.civ. cu observarea totodată a art. 23 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, instanța a obligat reclamanta căzută în pretenții, care a solicitat efectuarea expertizei, dar care nu și-a onorat obligația procedurală de plată a întregului onorariu cuvenit specialiștilor, să suporte costul lucrării de specialitate efectuate și, în consecință, să achite în contul Biroului de expertize Judiciare – pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, recalificat ulterior recurs, prin raportare la disp.art.282/1 C.pr.civ., determinat de valoarea pretențiilor care se situează sub plafonul de 100.000 lei.
Reclamanta a solicitat schimbarea sentinței în ceea ce privește cuantumul despăgubirii în sensul majorării acesteia, în ceea ce privește exproprierea totală a suprafeței de teren rămasă în proprietatea reclamantei în urma exproprierii și în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata sumei de 3000 lei către experți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că prețul de 1,82 lei/mp teren expropriat este derizoriu și nu reprezintă o dreaptă despăgubire. Experții nu au fost imparțiali, sumele stabilite fiind derizorii, chiar expropriatorul stabilind la nivelul anului 2011 un cuantum de 4,80 euro/mp, ofertă ce ulterior și-a retras-o. Valorile de despăgubire nu au fost stabilite la nivelul datei la care a fost efectuată evaluarea, iar contractele depuse în probațiune pentru comparație de către intimată nu sunt relevante, stabilind doar prețuri de conjunctură. În dosare având ca obiect despăgubirile urmare a exproprierilor de terenuri pe aceeași rază teritorială a comunei Belint, alți experți au stabilit un cuantum de despăgubire real de 4,9 euro/mp tern expropriat. Experta reclamantei a fost incompatibilă de a efectua expertiza în cauză, fiind soția unui expert evaluator angajat de pârâtă, dl. expert B.. Iar în ceea ce privește valoarea de expertiză stabilită de către expertul B., acesta a stabilit pentru raza teritorială a comunei Belint valoarea de 5 euro/mp, iar la câteva parcele depărtare a stabilit 0,45 euro/mp.
În ceea ce privește solicitarea exproprierii suprafeței de teren rămasă în proprietatea reclamantei, s-a arătat că experții nici nu au calculat cuantumul suprafeței de teren stabilită de expertul topo și necontestat, suprafața de teren ce nu mai poate fi utilizată conform destinației agricole inițiale, instanța respingând petitul ca nefondat fără a pune în discuție inadmisibilitatea acestuia, raportat la temeiul de drept invocat, neexercitându-și rolul activ în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, instanța le-a respins în mod nelegal, pârâtul căzând în pretenții, pentru că aceste cheltuieli de judecată ar fi trebuit acordate reclamantei, iar eventualele diferențe de onorariu ar fi trebuit plătite tot de către pârâtă. Cheltuielile au fost efectuate doar cu expertul topo și cei evaluatori în cauză, chitanțele de plată a onorariilor fiind depuse la dosar.
În drept a invocat dispoz. art.282-296 și urm. C.pr.civ., HG 521/2011, Legea 255/2010, Legea 33/1994 art.26.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel va constata că recursul reclamantei este neîntemeiat.
Astfel, primul motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la cuantumul foarte mic al despăgubirii acordate pe mp de teren expropriat.
Curtea reține că posibilitatea legală pe care o are la dispoziție expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator este calea prevăzută de art.22 din Legea nr.255/2010 care face trimitere la procedura prev. de art.21-27 din Legea nr.33/1994. Pentru a se putea verifica dacă valoarea despăgubirilor acordate expropriaților în baza HG 492/2011 reprezintă într-adevăr o justă despăgubire este necesară declanșarea procedurii de contestare în instanță a valorii stabilite prin actul normativ și evaluarea despăgubirii terenului expropriat cu respectarea art.25-26 din legea nr.33/1994.
Art.26 alin.1 din menționata lege stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin.2 al aceluiași act normativ prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Curtea reține că din acest punct de vedere exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil. Legea nr. 255/2010 – art.22 alin.3 - nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr.198/2004, prin trimiterea la dispoz. art.26 din Legea nr.33/1994 următoarele: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 492/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art.25-26 din Legea nr.33/1994, așa cum s-a arătat mai sus. Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
În primă instanță s-a dispus efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 rap. la art.26 din Legea nr.33/1994. După depunerea raportului de expertiză întocmit în comun de experții desemnați, în urma formulării de obiecțiuni cu privire la această lucrare științifică, cei trei experți au răspuns criticilor prin lucrarea intitulată răspuns la obiecțiuni. Apoi s-a întocmit un supliment al raportului de expertiză pentru determinarea despăgubirii prin raportare la prețurile din contracte de vânzare cumpărare la momentul efectuării raportului de expertiză. În mod corect instanța de fond a avut în vedere această valoare ca fiind despăgubirea calculată conform criteriilor legale mai sus menționate.
Așadar, Curtea constată că în speță au fost aplicate corect dispoz. art.26 din legea 33/94 privind determinarea valorii reale a imobilului expropriat, astfel încât motivul de recurs al reclamantei vizând acordarea unei despăgubiri prea mici pe mp teren nu este întemeiat, experții concluzionând că despăgubirea calculată de expertul evaluator și stabilită prin Hotărârea contestată este justă.
De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs vizând incompatibilitatea doamnei expert B. T. D. de a participa la efectuarea raportului de expertiză, pe de o parte întrucât aceasta a fost desemnată chiar din partea reclamante, iar pe de altă parte pentru că reclamanta nu a formulat vreo cerere de recuzare a acesteia în condițiile 204 alin.2 C.pr.civ. în 5 zile de la numire.
Referitor la motivul de recurs privind exproprierea suprafeței de teren rămase în proprietatea reclamantei, curtea reține că potrivit art.22 din Legea nr.255/2010, în mod corect instanța judecătorească a constatat că nu poate să se substituie autorității executive și să dispună prin hotărâre judecătorească exproprierea unei suprafețe suplimentare de teren, fără respectarea procedurii de expropriere reglementată de dispozițiile Legii 255/2010.
Ultimul motiv de recurs al reclamantei s-a referit la respingerea petitului privind cheltuielile de judecată. Analizând sentința recurată, Curtea constată că reclamantei nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată constând în onorariul experților care au efectuat expertiza evaluatorie, conform art.274 alin.1 C.pr.civ., pentru simplul motiv că acțiunea i-a fost respinsă, astfel că în mod corect au fost interpretate și aplicate de tribunal și dispozițiile art.213 alin.2 C.pr.civ. deoarece reclamanta nu s-a conformat în termenul stabilit de instanță obligației de a achita onorariul definitiv stabilit pentru experții evaluatori, după depunerea de către aceștia a decontului.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art.312 alin.1-4 C.pr.civ. va respinge recursul formulat de recurentul reclamant . împotriva Sentinței civile nr.910/PI din 30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.910/30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 27.10.2014
Tehnored. S.C. - 2 ex./04.11.2014
Prima instanță: T. T., Judecător: C. B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 119/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Grăniţuire. Decizia nr. 784/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
