Expropriere. Decizia nr. 127/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 127/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 127
Ședința publică din 08.10.2014
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: A. M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamant B. D. împotriva încheierii de ședință din 24.06.2014 și a sentinței civile nr. 1805/30.06.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ de A. și DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ de DRUMURI și PODURI TIMIȘOARA și reclamanta G. V. L., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanți av. F. M., pentru pârâtă c.j. C. M..
M. Public este reprezentat de doamna procuror M. – U. C. de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 29.09.2014, de către DGRFP Timișoara, întâmpinare, la data de 06.10.2014, de către CNADNR, întâmpinare, la data de 03.10.2014, de către M. T., întâmpinare și la data de 07.10.2014, de către reclamanți, cerere de îndreptare eroare, procură judiciară, împuternicire avocațială av. B. D., împuternicire avocațială av F. M. și delegația sa de substituire a av. B. D..
Instanța constată că celelalte părți respectiv S. R. prin M. Finanțelor P., S. R. prin M. T. și I., C. L. al C. Dumbrăvița și . au fost scoase din cauză prin încheierea de ședință din 13.12.2011.
Instanța comunică reprezentanților părților întâmpinările depuse pentru acest termen de judecată și supune discuției cererea de îndreptare de eroare materială formulată de către reclamanți.
Reprezentantul reclamanților arată că în cererea de apel din eroare nu a fost indicată ca si apelantă și soția reclamantului deși pe întreg parcursul cererii de apel se folosește pluralul înțelegându-se, în realitate, că ambii reclamanți au formulat cererea de apel.
Reprezentanta pârâtei CNADNR arată că nu se opune cererii.
Reprezentanta Ministerului Public arată că cererea de îndreptare a erorii formulată de către reclamanți este tardivă.
Instanța, după deliberare, nu va admite cererea de îndreptare de eroare materială formulată de reclamanți, nefiind vorba de o eroare materială câtă vreme, din conținutul cererii de apel nu rezultă că ambii reclamanți l-au declarat.
Atât reprezentanții părților cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, C. constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea apelului, anularea hotărârii apelate ca netemeinică și nelegală și trimiterea dosarului pentru judecarea pe fond la T. T.; fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de T. T.; fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat.
C.
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 1805/30.06.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții G. V. L. și B. D. împotriva pârâtei C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect despăgubiri pentru expropriere.
P. aceeași sentință, a fost respinsă cererea reconvențională având ca obiect intabulare drept de proprietate formulată de pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere căprin cererea din 31.05.2011, reclamanții G. V. L. și B. D. au chemat în judecată pârâții C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, S. R. prin M. Finanțelor P., S. R. prin M. T. și I., C. L. al C. Dumbrăvița și ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că le-a fost expropriată în fapt o suprafață de 5.000 m.p. din terenul înscris în cartea funciară nr._ Dumbrăvița (provenită din conversia de pe hârtie a c.f nr. 1926 Dumbrăvița), cu nr. top 8/1/1/a și din terenul înscris în cartea funciară nr._ Dumbrăvița (provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 1926 Dumbrăvița), cu nr. top 8/1/1/c, situate în extravilanul comunei Dumbrăvița, jud. T.; să fie obligați pârâții la plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 150.000 euro reprezentând despăgubiri care li se cuvin pentru exproprierea suprafeței de teren indicată mai sus; să fie obligați pârâții la plata daunelor compensatorii constând în lipsa de folosință a terenului de la data exproprierii în fapt și până la data plății efective a despăgubirilor; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că aveau calitatea de proprietari ai celor două parcele de teren menționate mai sus, pe care le-au dobândit astfel: la data de 03.05.1999 fiecare dintre reclamanți a cumpărat cota de ¼ din imobil, drept de proprietate intabulat la data de 17.06.1999 în cartea funciară nr. 1926 Dumbrăvița, cu nr. top 8/1/1.La data de 06.07.1999, . în trei parcele, respectiv nr. top 8/1/l/a, 8/1/1/b și 8/1/1/c. În urma acestei dezmembrări, reclamanții aveau împreună cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra acestor parcele, inclusiv asupra celor două parcele din prezenta cauză. La aceeași dată, 06.07.1999, cotele reclamanților de 1/4 fiecare din . 8/1/1/b au fost vândute Administrației Naționale de Drumuri București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Ca atare, reclamanții au rămas în continuare coproprietari în cotă de 1/4 fiecare asupra celorlalte două parcele, respectiv cu nr. top 8/1/1/a și 8/1/1/c, ambele înscrise în c.f. nr. 1926 Dumbrăvița.
Ulterior căsătoriei, reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2146/26.11.2004 la BNP S. M. din Timișoara prin care au cumpărat și cota de 1/2 de la ceilalți coproprietari, G. I. și G. I., astfel că din anul 2004 aceștia aveau în patrimoniu întregul drept de proprietate asupra celor două parcele de teren din cauză.
Reclamanții au arătat că niciun reprezentant al vreunuia dintre pârâți nu le-a comunicat faptul că lucrarea de construcție a drumului național de ocolire a orașului Timișoara ar afecta în vreun fel și celelalte două parcele ale lor. Ca atare, în momentul în care s-a inaugurat drumul național de centură Timișoara, la data de 01.12.2009, reclamanții au constatat că o parte din drum a fost construită și pe cele două parcele proprietatea lor înscrise în cartea funciară nr._ Dumbrăvița (provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 1926 Dumbrăvița), cu nr. top 8/1/1/a și în cartea funciară nr._ Dumbrăvița (provenită din conversia de pe hârtie a c.f. nr. 1926 Dumbrăvița), cu nr. top 8/1/1/c, situate în extravilanul comunei Dumbrăvița, jud. T.. Mai exact, construcția și amenajarea intersecției dintre drumul național de centură și Drumul Județean nr. 691 sub forma unui sens giratoriu a implicat pătrunderea lucrării publice pe terenul reclamanților, respectiv asupra celor două parcele.
Întrucât niciunul dintre pârâți nu a îndeplinit nicio procedură față de reclamanți pentru a dobândi dreptul de proprietate ca urmare a exproprierii terenului afectat, rezultă că termenul general de prescripție pentru prezenta acțiune a început să curgă de la data inaugurării pentru public a drumului național, respectiv 01.12.2009, moment de la care au putut lua la cunoștință despre preluarea făcută de pârâți.
Având în vedere situația descrisă mai sus, reclamanții au arătat că față de ei a avut loc o expropriere în fapt a terenului în cauză, în condițiile în care nu au primit niciun fel de despăgubiri de la expropriator.
În consecință, pârâții au eludat dispozițiile legale privitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică cita vreme atât legea în vigoare la data realizării lucrării publice constând în drumul național de centură a Timișoarei, respectiv Legea nr. 198/2004, cât și legea în vigoare la data formulării prezentei acțiuni civile, respectiv Legea nr. 255/2010 stabilesc obligații în sarcina pârâților, pe care aceștia nu și le-au executat, motiv pentru care reclamanții nu au beneficiat de nicio despăgubire pentru aceste terenuri deși, în fapt,terenurile le-au fost preluate și sunt ocupate și în prezent de această lucrare de utilitate publică, drumul de centură.
Astfel, expropriatorul Statul Român prin CNADNR avea obligația de a-i notifica cu privire la exproprierea terenului în cauză și cu privire la suma stabilită cu titlu de despăgubire, atât potrivit art. 5 alin. 4 din Legea nr. 198/2004, cât și potrivit art. 8 alin. 1 din noua lege, respectiv Legea nr. 255/2010. Mai mult, cele două legi speciale se completează cu legea generală în materie de expropriere, Legea nr. 33/1994, potrivit căreia transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator are loc doar în momentul plății despăgubirii. Tocmai de aceea, atât în Constituția României, cât și în Codul civil este reglementată instituția justei și prealabilei despăgubiri. Or, în cazul de față, deși nu s-a efectuat nicio procedură în acest sens cu reclamanții ( respectiv nu au fost notificați, nu li s-a propus nicio sumă cu titlu de despăgubiri, nu li s-a permis în niciun fel să ia la cunoștință despre aceste măsuri și, eventual, să-și exprime consimțământul sau să le conteste), expropriatorul a preluat în fapt terenul în cauză, realizând construcția respectivă pe terenul proprietatea lor privata. În plus, având în vedere că reclamanții aveau dreptul de proprietate intabulat în cartea funciară încă din anul 1999, respectiv din anul 2004, după cum s-a arătat mai sus, rezultă în mod evident că expropriatorul Statul Român prin CNADNR a fost de rea-credință, cunoscând sau putând să cunoască adevărații proprietari ai terenului în cauză și, în special, lipsa vreunui drept asupra terenului, în ceea ce îl privește.
Reclamanții au arătat că prin această conduită ilicită a expropriatorului Statul Român prin CNADNR li s-au cauzat mai multe prejudicii, constând în imposibilitatea de utilizare a terenului în cauză de la data efectuării și finalizării lucrărilor publice, la fel cum au fost și sunt în prezent în imposibilitatea de a-l valorifica în vreun fel, prin acte de administrare sau de dispoziție. Mai mult, prin neefectuarea cu reclamanții a procedurii exproprierii cu privire la aceste terenuri, aceștia nu au putut să ia la cunoștință despre prețul evaluat al terenului, la fel cum nu li s-a acordat posibilitatea să mai formuleze vreo contestație împotriva modului de calcul al despăgubirilor, în condițiile în care acestea nu le-au fost aduse la cunoștință niciodată
Reclamanții au arătat că au formulat prezenta acțiune împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P., întrucât exproprierea s-a efectuat în numele Statului R. de către pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de administrator al lucrării publice realizate. Totodată, S. R. este beneficiarul lucrării, fiind vorba despre un drum național nou construit, bun ce face parte din domeniul public al statului. De asemenea, în temeiul art. 2 alin. 3 lit. a din Legea nr. 255/2010, reclamanții au arătat că înțeleg să cheme în judecată și S. R. prin M. T. și I., având în vedere că pârâta expropriatoare CNADNR este o companie de interes strategic național ce funcționează sub autoritatea Ministerului T. și I., iar această pârâtă, CNADNR a efectuat propriu-zis procedura de expropriere în numele Statului R..
Reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize topografice pentru a determina cu exactitate suprafața de teren care a fost preluată în fapt și indisponibilizată de către pârâți din cele două parcele ce sunt proprietatea privată a lor. De asemenea, au solicitat efectuarea unei expertize evaluatoare care să stabilească valoarea de circulație a terenului la data la care a fost preluat în fapt de către pârâți și, în consecință, valoarea despăgubirilor care li se cuvenea pentru exproprierea în fapt, astfel ca valoarea exactă a despăgubirilor va fi precizata în funcție de concluziile la care urmează să ajungă experții încuviințați în cauză.
Având în vedere că exproprierea în fapt s-a efectuat înaintea datei de 01.12.2009, moment la care era în vigoare Legea nr. 198/2004, în temeiul principiului tempus regit actum reclamanții au solicitat să se facă aplicarea acestei legi în ceea ce privește raportul juridic de drept material dintre reclamanți și pârâții. Mai exact, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor potrivit actului normativ în vigoare la data exproprierii în fapt, respectiv Legea nr. 198/2004. Ca atare, au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata despăgubirilor constând în valoarea reală de circulație a terenului preluat la data exproprierii, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, coroborat cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Reclamanții au arătat că formulează această cerere având în vedere dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite."
În probațiune, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și efectuarea expertizelor topografice și evaluatoare.
În drept, au fost invocate disp. art. 112, art. 2 alin. 1 lit. f C. pr. civ., art. 20, art. 22, art. 23, art. 7, art. 8, art. 34 din Legea nr. 255/2010, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004.
P. întâmpinarea depusă, Direcția Generală a Finanțelor P. T. în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. a solicitat să se constate pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. in prezenta speța.
S. R. prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat,prin întâmpinarea depusă,respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar,în situația în care se va aprecia ca întemeiată cererea, să se constate că a operat o expropriere de fapt și să se dispună intabularea dreptului de proprietate al C.N.A.D.N.R. S.A. - cu dispunerea către O.C.P.I. T. de a efectua înregistrările valabile.
În motivare, a arătat că Administrația Națională de Drumuri București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a încheiat cu reclamanții un contract de vânzare-cumpărare, pentru imobilul în suprafață de 4.778 mp cu nr. top. 8/1 /l/b situat în extravilanul comunei Dumbrăvița.
Guvernul României, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și al art. 4 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, a adoptat Hotărârea nr. 705/31.05.2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica de interes național "Varianta de ocolire a municipiului Timișoara", prin care a adoptat declanșarea procedurilor de expropriere a 69 de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire a municipiului Timișoara", imobilele supuse exproprierii fiind menționate în anexa 2 a hotărârii.
În anexa nr. 2 la H.G. nr. 705/31.05.2006, în lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii, nu se aflau si imobilele cu numerele topografice obținute după dezmembrare, 8/1/1/a și 8/1/1/c, aflate în proprietatea reclamanților.
Ulterior, în luna octombrie 2009 s-a avizat în CTE - C.N.A.D.N.R. modificarea proiectului tehnic prin schimbarea soluției tehnice la amenajarea intersecțiilor situate pe amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire a municipiului Timișoara",soluțiile propuse pentru amenajarea intersecțiilor rutiere urmând a asigura relații între toate sensurile din intersecție,asigurându-se vizibilitatea prin amenajări adecvate. Conform temei de proiectare din iunie 2009, intersecțiile au fost reproiectate pentru o extindere la patru benzi a drumului de centură, cu revenirea la cele două benzi care erau în execuție.
La intersecția V. O. Timișoara cu DC58 - km 10+350, soluția proiectată inițial prevedea o intersecție în T cu benzi de accelerare/decelerare,iar la reactualizarea detaliilor de execuție, intersecția centurii cu DC58 a fost realizata sub formă de girație pentru care a fost ocupată suplimentar o suprafață de teren.
Documentația a fost avizată favorabil de către D.R.D.P. Timișoara cu avizul nr. 220/262/21.07.2009. Soluțiile de amenajare ale intersecțiilor au fost avizate favorabil de către CTE - Siguranța Circulației din cadrul C.N.A.D.N.R. cu avizul nr. 92/_/09.10.2009.
După această avizare, s-au făcut demersurile necesare conform Legii 198/2004 în vederea exproprierii pentru cauza de utilitate publică a terenurilor afectate suplimentar.
D.R.D.P. Timișoara prin Serviciul Proiectare a efectuat măsurători pentru a determina exact suprafețele necesar a fi ocupate suplimentar. La intersecția V. O. Timișoara cu DC58 - km 10+35,. unde se află și terenurile reclamanților, s-a constatat că din .. 8/1/1/a este afectată suplimentar o suprafață de 326mp, iar din .. 8/1/1/c este afectată suplimentar o suprafață de 3474mp.Pe baza acestor măsurători, DRDP Timișoara a încheiat un contract cu un expert evaluator pentru a stabili cuantumul despăgubirii aferente terenurilor ce urmează a fi expropriate.
În data de 14 decembrie 2010 a apărut Legea nr. 255 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în M.O. nr. 853 din 20 decembrie 2010, fiind abrogata Legea nr. 198/2004. Din acest moment, toate demersurile trebuie să respecte procedurile noului act normativ.
Odată cu stabilirea cu certitudine a necesității ocupării suplimentare de teren pentru finalizarea lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Timișoara", DRDP Timișoara a demarat procedurile pentru exproprierea imobilelor și despăgubirea proprietarilor, în conformitate cu prevederile Legii 198/2004 (în vigoare la acel moment). Având în vedere că prin Legea 255/2010 a fost abrogată Legea 198/2004, toate demersurile începute au fost întârziate, însă DRDP Timișoara va continua demersurile de expropriere deja începute: în baza ridicărilor topografice realizate va fi avizată de către OCPI T. documentația cadastrală conform Legii 255/2010 și va fi promovată o hotărâre de guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere.
Stabilirea valorii de despăgubire pentru imobilele expropriate se va realiza în conformitate cu prevederile Legii 255/2010, Art. 11 (7), (8): „(...) un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință. Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."
În ceea ce privește daunele produse, în conformitate cu prevederile Legii 33/1994, art. 26: „în cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții (...) vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor."
În cazul în care proprietarii nu sunt mulțumiți de valoarea despăgubirii, art. 22 din Legea 255/2010 prevede: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute de art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar executarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate”.
P. cele prezentate,pirita a dorit sa demonstreze că procedura de expropriere era în curs de desfășurare, urmând ca persoanele expropriate să intre în posesia despăgubirilor după parcurgerea etapelor prevăzute de Legea 255/2010.
P. întâmpinarea depusă, M. T. și I. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive .
C. L. al C. Dumbrăvița și ., prin întâmpinarea depusă,au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor instituții și,pe cale de consecința, sa se respingă acțiunea reclamanților fata de aceste pârâte ca fiind introdusa împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva.
În probațiune, s-au depus extras CF nr._ Dumbrăvița, extras CF nr._ Dumbrăvița, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 244/03.05.1999 de BNP S. M., act de dezmembrare și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3432/06.07.1999 de BNP B.-Doros-Curuti, încheierea nr._/1999, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2146/26.11.2004 de BNP S. M., a fost efectuată o expertiză în specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit de expert P. G. fiind depus la filele 110-116 dosar volumul I și completat prin răspunsul depus la filele 248-250 același volum, iar ulterior, a fost încuviințată cererea de refacere a expertizei, raportul întocmit de expert A. C. fiind depus la filele 21-28 volumul al doilea, răspunsul la obiecțiuni fiind depus la filele 45-48 dosar.
A fost încuviințată și o expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, dar instanța a revenit asupra probei.
La termenul din 13.12.2011, instanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de DGFP T., S. R. prin M. T. și I., C. L. Dumbrăvița și . și a dispus scoaterea din cauză a pârâților menționați.
La termenul din 24.06.2014 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii principale si,analizând cu prioritate aceasta excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 C. pr. civ., tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat să se constate că a fost expropriată în fapt o suprafață din terenul înscris în CF nr._ Dumbrăvița cu nr. top 8/1/1/a și din terenul înscris în CF nr._ Dumbrăvița cu nr. top 8/1/1c, care urmează a fi înscrisa în cartea funciară în proprietatea pârâtei C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat și la plata daunelor constând în lipsa de folosință a terenului de la data exproprierii în fapt și până la data plății efective a despăgubirilor.
P. art. 2, Legea nr. 255/2010, aplicabilă în cauză, întrucât exproprierea nu a avut loc din punct de vedere juridic, aceasta fiind și solicitarea reclamanților, declară de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri naționale, expropriator fiind, potrivit legii, M. T. și I. prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA.
În ceea ce privește procedura de expropriere, legea prevede că expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare, pe baza căreia guvernul aprobă prin hotărâre amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate, termenul în care acestea se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor de imobile. Potrivit art. 18 din lege,în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
Sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 22 din lege: „ Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii…”
P. urmare, nicio dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține a fost expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată de normele anterior citate.
În această materie, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.
Trimiterea pe care art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 34 că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie - Legea nr. 33/1994 - „în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. ”
Reclamanții au făcut trimitere la hotărârea pronunțată de C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza B. împotriva României în care s-a reținut încălcarea de către S. R. a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că un terenul unui particular a fost ocupat în mod ireversibil de o lucrare de utilitate publică, fără a exista un transfer de proprietate către stat și fără acordarea unei despăgubiri.
T. a reținut că soluția a avut în vedere o situație diferită de cea din speță, pentru că preluarea imobilului a avut loc sub imperiul Legii nr. 33/1994, iar oferte privind plata despăgubirii pentru terenul expropriat au avut loc între părți. C. a statuat ca fiind contrară Convenției lipsa unei despăgubiri, dar soluția de condamnare a fost determinată de dispozițiile și practica internă în materie de prescripție, care fac incertă modalitatea de soluționare a unei asemenea acțiuni introduse la mulți ani de la ocuparea terenului. Din acest motiv, nu a putut reproșa reclamantului că nu a încercat, după o perioadă atât de îndelungată, să angajeze o procedură de despăgubire. Or, în prezenta cauză, procedura exproprierii este detaliat reglementată de Legea nr. 255/2010, anterior Legea nr. 198/2004, iar reclamanții au posibilitatea de a solicita obligarea expropriatorului la demararea procedurii în care se va reglementa și plata despăgubirilor.
Chiar dacă situația juridică a terenului s-ar lămuri în avantajul ambelor părți prin acțiunea formulată de reclamanți, tribunalul a apreciat că soluționarea pe fond a pretențiilor ar însemna,față de dispozițiile legii speciale,depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin intervenția în sfera de reglementare a autorității executive.
Față de argumentele expuse, tribunalul a respins acțiunea principală ca inadmisibilă, cu consecința respingerii și a cererii reconvenționale, având ca obiect întabularea dreptului de proprietate al pârâtei C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA aceasta fiind formulată doar pentru cazul admiterii acțiunii introduse de reclamanți.
Împotriva sentinței și a încheierii de ședință din 24.06.2014 a declarat apel reclamantul B. D. care le-a criticat ca fiind netemeinice și nelegale, solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea pe fond a pricinii.
În motivare a criticat faptul că, după ce timp de trei ani au fost administrate probe și au fost efectuate cheltuieli, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă, disp. art. 21 din Constituție și art. 129 alin. 1 C. pr. civ. fiind încălcate.
A reprodus disp. art. 6, 14 CEDO, art. 3 C. civ., art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO și a făcut referire la practica judecătorească, la soluții contrare celei atacate prin prezentul apel date în situații similare și la incidență în speță a hotărârii date în cauza B. contra România,
A invocat că în temeiul art. 44 alin. 2 din Constituție proprietatea privată este garantată, dreptul de proprietate fiind încălcat prin sentința dată în primă instanță.
A criticat încheierea de ședință dată în 24.06.2014, invocând că, prin modalitatea în care a fost soluționată cererea de recuzare a expertului (fără citarea părților și a expertului și nu în ședință publică) au fost încălcate principiile contradictorialității și cel al oralității.
A solicitat ca instanța de apel să admită completarea raportului de expertiză în vederea corectei aplicări a disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a făcut referire la incompatibilitatea doamnei expert B. al cărei soț este numit director/președinte în cadrul CNADNR.
A solicitat să se aibă în vedere că a operat un transfer al calității procesuale active în baza unei convenții notariale prin care reclamanta G. V. L. a cesionat reclamantului apelant drepturile din prezentul litigiu prin act autentic.
În drept, a invocat disp. art. 282 și urm C. pr. civ. și celelalte dispoziții legale menționate în apel.
Pe cale de întâmpinare formulată în cauză, M. T. a invocat lipsa calității sale de reprezentant al Statului R..
Pe aceeași cale DGRFP Timișoara a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P..
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. 1 C. pr. civ., față de înscrisurile de la dosar și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se constate că, în vederea realizării unor lucrări de infrastructură (drum de interes național), pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA a procedat la o expropriere în fapt a unor suprafețe de teren ai căror proprietari tabulari sunt, lipsindu-i de atributele dreptului lor de proprietate și fără a le acorda o justă și prealabilă despăgubire.
Pârâta nu a contestat efectuarea lucrărilor pe terenul reclamanților ci a invocat utilitatea publică a acestor lucrări, învederând că procedurile pentru exproprierea imobilelor au fost demarate, că vor continua și că, după parcurgerea etapelor prevăzute de Legea nr. 225/2010, persoanele expropriate vor intra în posesia despăgubirilor (dos fond, f. 31-32 dos fond).
Pe de altă parte, pe calea întâmpinării (f. 29-32 dos fond), pârâta a solicitat ca, în cazul în care cererea reclamanților va fi apreciată ca întemeiată, să se constate că a intervenit o expropriere de fapt, iar instanța să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei asupra terenului astfel preluat.
Calificarea de către instanță a acestor susțineri ca având natura unei cereri reconvenționale în sensul art. 119 C. pr. civ. nu a fost contestată de pârâtă.
Din conținutul adresei de la f. 58 dos. fond vol I coroborat cu concluziile experților topografi (f. 111-116 vol I, f. 21-28, 45-48 vol II dos fond) rezultă că lucrările efectuate pe terenul reclamanților fac parte din cele necesare realizării drumului de centură al municipiului Timișoara, afectarea parcelelor de teren de lucrările de infrastructură nefiind contestată de pârâtă decît sub aspectul prejudiciului cauzat de efectuarea lucrărilor.
Astfel imobilele reclamanților au fost afectate de o lucrare de utilitate publică în vederea realizării căreia, după cum însăși pârâta a arătat, a fost adoptată HG nr. 705/31.05.2006 prin care s-a stabilit declanșarea procedurilor de expropriere a 69 imobile proprietate privată.
Datorită modificării proiectului inițial, soluția tehnică pentru realizarea unei intersecții, astfel cum a fost pusă în practică, a avut ca efect afectarea suplimentară a unor suprafețe de teren, printre care și cele în litigiu, fără ca proprietarii să fi fost încă despăgubiți, deși, susține pârâta, demersurile în acest sens au fost efectuate (f. 29-32 dos fond).
Din aceste considerente rezultă că imobilele în litigiu au fost afectate de lucrări de utilitate publică pentru care statul procedează, în prealabil, la exproprierea imobilelor astfel afectate (inclusiv pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Timișoara procedând în acest sens prin HG nr. 705/31.05.2006) însă, în situația concretă a reclamanților, proprietatea acestora a fost afectată fără realizarea procedurii legale care să se finalizeze cu acordarea de despăgubiri.
Astfel, chiar dacă dreptul de proprietate al reclamanților a rămas înscris în cartea funciară, înscrierea este lipsită de conținut, câtă vreme proprietarii au fost lipsiți de atributele dreptului lor recunoscute de disp. art. 480 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data efectuării lucrărilor), respectiv nu doar posesia și folosința, ci și dispoziția, câtă vreme este greu de crezut că suprafața de teren pe care au fost efectuate lucrările de infrastructură ar putea fi înstrăinată.
Conchizând, reclamanții au fost lipsiți de bunul lor – care a fost afectat unei lucrări de utilitate publică – fără a fi fost despăgubiți în prealabil.
Or, art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”, iar Constituția României prevede în art. 44 că “Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate (alin.1),ca “Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”(alin.2), că” Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.”(alin.3) și că ”Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.”(alin.6).
Având în vedere aceste considerente, instanța reține că în cauză a operat o expropriere în fapt a terenului care a fost folosit pentru amenajarea unui drum național, fără urmarea vreunei proceduri care să poată să fi contestată de reclamanți și fără ca aceștia să fi fost dezdăunați.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, nu poate fi contestată similitudinea dintre prezenta speță și cauza B. contra România, cauză în care C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție a fost încălcat prin ocuparea ireversibilă a terenului reclamantei, pentru realizarea unei lucrări de utilitate publică, în lipsa unui act formal de transfer al proprietății și fără acordarea de despăgubiri.
Or, respingerea ca inadmisibilă a prezentei cereri cu motivarea că în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 reclamanții nu pot contesta decât cuantumul despăgubirilor ar face incertă posibilitatea reclamanților de a se vedea despăgubiți, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada că, de la declanșarea lucrărilor pe terenul reclamanților și până în prezent, respectiv într-un interval de circa 6 ani, ar fi depus diligențele pentru repararea prejudiciului cauzat.
Nu poate fi reținută argumentarea primei instanțe potrivit căreia reclamanții au posibilitatea de a solicita obligarea expropriatorului la demararea procedurii de expropriere reglementată de Legea nr. 255/2010, câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, pârâta chiar a realizat în fapt procedura de expropriere, însă fără a acorda despăgubiri proprietarilor terenului pe care a efectuat lucrarea de utilitate publică, iar proprietarii tind la a fi dezdăunați tocmai în condițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (normă generală în materia exproprierii).
În consecință, în mod nelegal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamanților și nu a mai examinat fondul pretențiilor acestora.
Având în vedere că în mod greșit prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, apelul fiind, astfel, întemeiat și că reclamantul a cerut expres pe calea apelului anularea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță, C. va proceda în consecință.
Câtă vreme cererea reconvențională a pârâtei a fost respinsă ca efect al respingerii cererii principale, sentința va fi anulată și sub acest aspect, soluția cererii reconvenționale depinzând de soluția dată în rejudecarea cererii principale.
Va fi menținută, însă, sentința sub aspectul cadrului procesual stabilit prin încheierea de ședință din 13.12.2011 (f. 64 dos fond vol. I), câtă vreme sentința nu a fost criticată sub acest aspect.
În fine, încheierea de amânare a pronunțării din 24.06.2014 face parte integrantă din hotărâre astfel că, urmare a anulării sentinței, și încheierea rămâne fără efect.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 297 alin. 1 C. pr. civ., instanța va admite apelul declarat de reclamantul B. D. împotriva sentinței civile nr. 1805/30.06.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare al T. T., urmând ca instanța de trimitere să examineze pe fond cererile și apărările formulate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamant B. D. împotriva sentinței civile nr. 1805/30.06.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ de A. și DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ de DRUMURI și PODURI TIMIȘOARA.
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare al T. T..
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin Ș.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/24.10.2014
Teh. AMT/07.11.2014/5 ex./3com
Instanța de fond: T. T. – jud. A. C.
Se comunică:
- reclamanții G. V. L., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, .. 14, .,
- B. D., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, .. 8, .
- pârâta C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, județ T.
| ← Expropriere. Decizia nr. 770/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 805/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
