Expropriere. Decizia nr. 770/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 770/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 770/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 770
Ședința publică din 08.10.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta . TIMIȘOARA, precum și recursul declarat de pârâtul S. R., REPREZENTAT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, P. C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă av. Ilcău C., pentru pârât av. C. C..
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. – U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 02.10.2014, de către pârât, întâmpinarea.
Instanța, din oficiu, față de valoarea obiectului litigiului, în baza dispozițiilor art. 2821 alin. 1 C. pr. civ., pune în discuție natura juridică a căii de atac declarată de reclamantă și acordă cuvântul reprezentanților părților.
Reprezentantul reclamantei apelante lasă la aprecierea instanței soluționarea incidentului procedural.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită recalificarea căii de atac declarată de reclamantă în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită recalificarea căii de atac declarată de reclamantă în recurs.
Instanța, în baza dispozițiilor art. 2821 alin. 1C. pr. civ. recalifică din apel în recurs calea de atac declarată de reclamantă și față de această împrejurare, respinge cererea de efectuare a unei noi expertize solicitată de reclamanta în cuprinsul cererii de apel.
Atât reprezentanții părților, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului său pentru considerentele arătate prin cererea de apel, în sensul casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată. Consideră că se impune efectuarea unui noi expertize, întrucât nu au fost aplicate corect prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Reprezentanta pârâtului solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată; fără cheltuieli de judecată; arată că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu și există căi de acces la terenul răma în proprietate. De asemenea, arată că în ce privește recursul declarat de reclamantă, solicită respingerea acestuia, întrucât nu se impune casarea hotărârii recurate.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de pârâtă și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei întrucât daunele solicitate nu au fost dovedite. De asemenea, solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 28.12.2011 la T. T. sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul S. R., prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a solicitat anularea Hotărârii nr. 196/22.09.2011 și obligarea pârâtului expropriator la emiterea unei noi hotărâri, prin care să stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat la 4,80 euro/mp și să-i plătească aceste despăgubiri.
De asemenea, a solicitat exproprierea totală a suprafeței de teren din care s-a dispus exproprierea.
P. completarea depusă la dosar la 03.04.2013, reclamanta a solicitat și anularea procesului-verbal nr. 205/29.09.2011 și a Hotărârii nr.205/30.09.2011, precum și constatarea acordului părților asupra cuantumului despăgubirilor la nivelul de 4,80 euro/mp.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 521/11.05.2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 1230/2010 a fost diminuată în mod nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma inițiala de 4,8 euro/mp, la suma de 0,3 euro/mp, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 alIN.3 din Legea nr. 255/2010, care permit în circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.
Reclamanta a invocat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 20 alin.1 din Constituția României, corelate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, constituind o reparație efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menținerea unui just echilibru între interesul particular și cel public.
Cu privire la suma oferita cu caracter de despăgubire de pârât asupra suprafețelor de teren expropriate, reclamanta a arătat că nu a fost realizată o „învoială a părților".
A arătat că stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate, precum și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art.44 alin 3 din Constituția României, art. 1 din Legea nr.33/1994, sau prin art. 1 alin. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În final, reclamanta a arătat că în cauză se impune exproprierea totală, în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli și producția obținută fiind negativ și nu se pot efectua lucrări în zona de producție, iar pe de alta parte, pentru același considerente nici nu mai poate fi vândut.
În drept, conform precizării de la fila 14, a invocat Legea nr. 255/2010.
P. sentința civilă nr. 1364/04.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, T. T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. R., prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din Romania SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A majorat despăgubirile acordate reclamantei prin Hotărârea nr. 196/22.09.2011 de la suma de 1.304 lei la suma de 1.360 lei.
A obligat reclamanta să plătească pentru experții J. Cicilia, U. I. R. și B. T. D. câte 1.000 lei, reprezentând diferența onorariu expertiză.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că S. R., prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A., a expropriat prin Decizia nr. 1167/16.08.2011 un teren în suprafață de 1.221 mp, categoria arabil în extravilan, având numărul cadastral_, aflat în proprietatea reclamantei.
P. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 196/22.09.2011 reclamanta a primit pentru acest teren o despăgubire în valoare de 1.304 lei.
În drept, a reținut că sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: art. 22 alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2010, art. 25 din Legea nr. 33/1994 art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește cererea reclamantei de expropriere totală a suprafețelor de teren din care au fost efectuate exproprierile, a reținut că art. 1 din Legea nr. 255/2010 stabilește cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării pentru o . lucrări, printre care și lucrările pentru care a fost expropriat și terenul reclamantei.
Exproprierea, potrivit acestei legi (în temeiul art. 2 alin. 2), este dată în competența Statului R. pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local. Expropriatorul este reprezentat de mai multe instituții publice prevăzute la alin. 3 al aceluiași articol.
Etapele procedurii de expropriere, prevăzute la art. 4 din Legea 255/2010, sunt:
a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local;
b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor;
c) transferul dreptului de proprietate;
d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, exercitarea căilor de atac nesuspendând efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, iar procedura de soluționare a cererii este prevăzută la alin. 3, care face trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Trimiterea făcută la Legea nr. 33/1994 - dreptul comun în materie de exproprieri - este limitată numai la regulile privind modalitatea de soluționare a acțiunii exercitate în temeiul Legii nr. 255/2010, deci cu referire numai la obiectul acestei acțiunii, stabilirea cuantumului despăgubirii.
Astfel, în materia exproprierii reglementate de Legea nr. 255/2010 instanțele judecătorești nu au competența de a se pronunța cu privire la oportunitatea și întinderea exproprierii, nu pot stabili cuantumul despăgubirilor în lipsa declanșării procedurii de expropriere.
Pentru aceste considerente, tribunalul a reținut că cererea reclamantei privind exproprierea totală a suprafețelor de teren din care au fost efectuate exproprierile este neîntemeiată.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în cauză a fost efectuată o expertiză evaluatorie a terenului expropriat de o comisie formată din 3 experți.
La efectuarea expertizei pentru stabilirea valorii terenului, experții au folosit metoda comparației cu luarea în considerare a prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Doi dintre experți au calculat o valoare a terenului de 940 lei la data de 21.01.2013 – data întocmirii raportului de expertiză (f. 289), unul dintre experți a determinat o valoare de 684 lei la data de 11.12.2012 (f. 303).
Cu privire la daunele solicitate de reclamantă, prin raportul de expertiză au fost stabilite mai multe daune, însă doar o parte din acestea sunt întemeiate.
Dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafețelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate, pentru parcelele de teren rămase în proprietate (la nord sau la sud de autostradă) cu suprafețe mai mici de 500 mp. T. a apreciat că este întemeiată, întrucât reclamanta este îndreptățită să primească o despăgubire pentru prejudiciul cauzat de faptul că nu mai poate exploata potrivit scopului său suprafețele de teren rămase.
Această daună a fost calculată la suma de 420 lei (f. 290) de doi experți și la suma de 305 lei de un expert (f. 303).
Dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren este neîntemeiată.
Reclamanta nu a probat că a cumpărat un teren în suprafață egală cu cea expropriată și a suferit vreun prejudiciu; prin urmare această daună nu are caracter cert.
Dauna pentru vânzare forțată este neîntemeiată, întrucât nu a fost în nici un fel explicată, nu s-a arătat prejudiciul concret și cum s-a stabilit acest prejudiciu
Dauna datorată influenței traficului asupra zonei de protecție este neîntemeiată, întrucât această posibilă situație nu este un efect al exproprierii, ci un efect al construirii autostrăzii.
Rezultă din probele administrate, a concluzionat prima instanță, că reclamantei i se cuvine o despăgubire în cuantum de 1.360 lei, acesteia fiindu-i acordată o despăgubire în cuantum de 1.304 lei prin hotărârea contestată.
În temeiul art. 213 alin. 2 C. pr. civ., a obligat reclamanta să plătească câte 1.000 lei experților J. C., U. I. R. și B. T. D., reprezentând diferența onorariu expertiză.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de expertiză achitat de reclamantă.
Împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014 a Tribunalului T. reclamanta a declarat apel în termenul legal, iar pârâtul a declarat recurs în termenul legal.
La termenul din 08.10.2014, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce poate fi declarată în cauză și, în raport de valoarea pretențiilor și în baza art.2821 alin. 1 C. pr. civ., a calificat în recurs calea de atac declarată de reclamantă.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că suma stabilită de instanță nu reprezintă o „dreaptă despăgubire”, prețul de 0,70 lei/mp fiind unul derizoriu, în condițiile în care chiar oferta expropriatorului la nivelul anului 2011, retrasă ulterior, a fost de 4,80 euro/mp.
A arătat că alți experți au stabilit o valoare de 4,90 euro/mp.
A mai arătat că experta pe care a desemnat-o (B.-T. D.) este incompatibilă în efectuarea expertizei în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului.
A mai arătat că expertul B. a stabilit la parcele din aceeași zonă valori cuprinse între 0,45 euro/mp și 5 euro/mp.
Având în vedere datele expuse anterior, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
După calificarea în recurs a căii de atac, reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea efectuării unei noi expertize.
Reclamanta a arătat că în privința cererii sale de expropriere a întregului teren, experții nici nu au calculat cuantumul despăgubirilor, deși suprafața de teren stabilită prin expertiza topografică nu a fost contestată. În plus, inadmisibilitatea acestei cereri nu a fost pusă în discuție.
În motivarea recursului pârâtului s-a susținut că prima instanță în mod nefondat a dispus acordarea daunelor pentru pierderea subvenției pentru . reclamantei.
Pentru a stabili daunele și cuantumul acestora, experții aveau obligația să identifice existența sau inexistența prejudiciului suferit de reclamantă de pe urma exproprierii, în sensul că puteau lua în considerare numai acele probe care fac dovada existenței unui prejudiciu cert și actual sau previzibil a se produce în viitor.
Pârâtul consideră că nu se justifică acordarea de daune pentru terenurile agricole rămase în proprietatea reclamantei, dar greu de cultivat.
Atât înainte de expropriere cât și după, terenul în suprafața de 545 mp, lot. 3, rămas în proprietatea reclamantei, are asigurat accesul pe DE 742/1/10; nu se știe dacă terenul din care s-a expropriat suprafața de 1221 mp a fost cultivat, reclamanta nu a depus probe în acest sens și nici comisia de experți
De asemenea, a arătat că în mod nelegal instanța a apreciat că reclamanta trebuie să beneficieze de o daună pentru terenurile greu de cultivat și în același timp să rămână și proprietara terenului.
Atât timp cât reclamanta nu a făcut dovada existenței prejudiciului, acordarea despăgubirilor pentru acest tip de daună nu se poate impune expropriatorului.
A solicitat instanței să constate că valoarea de despăgubire a imobilului expropriat este egală cu valoarea reală de circulație a imobilului (940 lei) și că această valoare stabilită de experți este mai mică decât valoarea de despăgubire stabilită de expropriator, fapt ce duce la concluzia că valoarea de despăgubire stabilită de S. R. pentru terenul expropriat de la reclamantă, având categoria de folosință arabil în extravilan, este o valoare corectă și reală și reprezintă o justă despăgubire.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a obligat pârâtul S. R. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada achitării acestora.
Mai mult decât atât, potrivit art. 276 C. pr. civ., când pretențiile unei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Reclamanta a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor asupra suprafeței expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp, ceea ce reprezintă 5860 euro pentru suprafața expropriată de 1221 mp, solicitare care nu a fost încuviințată de instanța de fond.
Instanța de fond a obligat pârâtul expropriator la plata sumei totale de 1360 lei, valoare apropriată de suma stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 196/22.09.2011, respectiv suma de 1.304 lei.
Având în vedere toate aceste motive, pârâtul consideră că în mod neîntemeiat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299, art. 302, art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041 C. pr. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, cu motivarea că valoarea de despăgubire stabilită de instanță s-a făcut cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar obligarea sa la exproprierea totală a terenului nu poate fi dispusă de către instanță.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este neîntemeiat, urmând a fi respins, iar recursul pârâtului este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta a adus critici în primul rând cuantumului despăgubirilor acordate de instanță, considerând că sunt derizorii și nu reprezintă o dreaptă despăgubire.
Prima instanță însă a luat în considerare despăgubirile calculate prin raportul suplimentar de expertiză (filele 284-293) prin metoda comparației directe cu valoarea de circulație a altor terenuri din aceeași zonă vândute, calculul fiind cuprins în anexa 1 a raportului suplimentar de expertiză.
Raportul suplimentar de expertiză a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor art.25 și 26 din Legea nr.33/1994, atât experții, cât și instanța ținând seama „de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.
Conform acestui raport suplimentar de expertiză, despăgubirile cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, de 1221 mp, sunt de 940 lei, valoarea fiind deci mai mică decât cea stabilită prin Hotărârea nr. 196/22.09.2011, de 1304 lei.
Reclamanta, raportându-se tot la cuantumul despăgubirilor, susține că experta B.-T. D., cea pe care chiar reclamanta a numit-o pentru efectuarea expertizei, este incompatibilă în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului.
Reclamanta nu a făcut însă dovada acestor susțineri și nici nu a recuzat experta în conformitate cu dispozițiile legale.
Pe de altă parte, experta respectivă a avut o opinie separată față de cea din raportul suplimentar de expertiză (întocmit de către experții J. Cicilia și U. I.-R.), omologat de către prima instanță, opinia sa nefiind luată în considerare.
Reclamanta mai susține că expertul U. I.-R. a stabilit în alte cazuri similare valori de despăgubire mai mari, cuprinse între 0,45 și 5 euro/mp. Aceste simple afirmații, fără dovezi și fără precizări privind terenurile evaluate și perioada evaluărilor nu prezintă relevanță în cauză și, prin urmare, nu pot influența soluția.
În al doilea rând, reclamanta a criticat respingerea cererii sale pentru exproprierea restului terenului rămas în proprietatea sa după exproprierea suprafeței de 1221 mp.
În mod corect prima instanță a respins acest capăt de cerere.
Legea nr.255/2010, în baza căreia s-a dispus exproprierea de la reclamanta . Timișoara a terenului în suprafață de 1221 mp pentru proiectul „Autostrada Lugoj-D.”, nu reglementează posibilitatea pentru expropriat de a solicita exproprierea totală a terenului din care s-a expropriat doar o parcelă, în cadrul acțiunii formulate pentru contestarea cuantumului despăgubirilor în baza art. 22 alin. 1 din lege.
Trimiterea făcută prin art.22 al.3 din Legea nr.255/2010 la Legea nr.33/1994, legea cadru în materie de expropriere, vizează exclusiv procedura în procesele prin care cei expropriați contestă cuantumul despăgubirilor.
În consecință, recursul reclamantei este nefondat.
În ceea ce privește recursul pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Curtea constată că este întemeiat, întrucât în mod greșit prima instanță a stabilit că reclamanta are dreptul de a-i fi inclusă în cuantumul despăgubirilor suma de 420 lei, reprezentând despăgubirile pentru prejudiciul cauzat de faptul că terenul rămas nu mai poate fi exploatat potrivit destinației sale.
Reclamanta însă nu a făcut dovada existenței unui astfel de prejudiciu, pentru a putea avea dreptul la despăgubiri. Nu a depus probe din care să rezulte că terenul a fost cultivat în anii anteriori.
Pe de altă parte, reclamanta nici nu a solicitat asemenea despăgubiri, neinvocând un asemenea prejudiciu, experții din oficiu calculând despăgubirile respective. Reclamanta a solicitat doar despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului expropriat, calculată la prețul de 4,80 euro/mp. Din acest punct de vedere, prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În consecință, despăgubirile la care are dreptul reclamanta sunt în cuantum de 940 lei, conform raportului suplimentar de expertiză.
Cum însă această sumă este mai mică decât cea oferită reclamantei de expropriator prin Hotărârea nr. 196/22.09.2011, respectiv cea de 1304 lei, va rămâne valabilă această sumă, acțiunea reclamantei urmând a fi respinsă în totalitate, avându-se în vedere și art. 27 alin. 2 din Legea nr.33/1994.
Critica pârâtului în privința cheltuielilor de judecată rămâne în această situație fără obiect, întrucât fiind respinsă acțiunea reclamantei în totalitate, reclamanta este partea căzută în pretenții și care va suporta cheltuielile de judecată.
Hotărârea primei instanțe va fi menținută, pentru motivele expuse anterior sub acest aspect, numai în privința obligării reclamantei de a achita diferența de onorariu pentru experți.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014, pronunțată de T. T. în dosarul nr._
În baza art. 304 pct. 9, raportat la art. 22 alin.1 din Legea nr. 255/2010 și la art. 26 din Legea nr. 33/1994, și a art. 312 alin. 2 și 3 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014, pronunțată de T. T. în dosarul nr._
Va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Va menține hotărârea atacată în privința obligării reclamantei la plata diferenței onorariului experților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1364/04.06.2014, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge în totalitate acțiunea civilă formulată de reclamanta .. împotriva pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Menține hotărârea atacată în privința obligării reclamantei la plata diferenței onorariului experților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/09.10.2014
Teh. AMT/2 ex./29.10.2014
Prima instanță: T. T. – jud. I. A. D.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 788/2014. Curtea de... | Expropriere. Decizia nr. 127/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
