Cereri. Decizia nr. 247/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 247/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 247
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul T. E. împotriva deciziei civile nr. 2424/28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. al municipiului A. și M. A., prin P..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru revizuientul T. E., av. Vucoiev N., lipsă intimații C. L. al municipiului A. și M. A., prin P..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientului a solicitat admiterea cererii de revizuire, și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat, arătând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 322 pct. 1 ș i2 Cod pr. civ., fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
P. decizia civilă nr. 2424/28.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta Ș. Z. și continuat de moștenitorul acesteia T. E. împotriva deciziei civile nr. 79/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a obligat recurentul T. E. la plata către expert Ionicioiu C. a sumei de 1820 lei cu titlu de rest onorariu expert și a menținut în rest decizia.
Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere că prin sentința civilă nr._/17.11.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. Z. împotriva pârâților C. L. al M. A. și M. A. prin P. pentru unificare apartamente și obligație de a face; a fost obligată reclamanta să plătească expertului Ioanicioiu C. suma de 1180 lei, rest onorariu de expertiză.
Prima instanță a reținut că reclamanta este titulară de contract de închiriere pentru apartamentul nr. 3, înscris în CF_ A.. Apartamentul este proprietatea pârâtului.
Apartamentul nr. 1, înscris în CF_ A., a fost deținut cu contract de închiriere de defuncta Mandziak O.. Apartamentul este proprietatea pârâtului.
Reclamanta a efectuat o . lucrări de investiții la apartamentele 1 și 3, iar la momentul actual reclamanta folosește ambele apartamente.
În cauză, expertul judiciar a avansat instanței concluzia că apartamentele 3 și 1, în structura și componența actuală, nu pot fi denumite apartamente distincte în sensul Legii nr. 61/1990 pentru că (1) apartamentul nr. 1 nu are în componența sa baie, ci un WC; (2) coridor comun exterior celor două apartamente; (3) prin lucrările executate, bucătăria apartamentului nr. 1 a fost transformată în cameră, iar cămara de alimente în WC; (4) bucătăria apartamentului 3 a fost transformată în cameră iar cămara de alimente în bucătărie. A arătat expertul că, urmare a lucrărilor executate, din punct de vedere funcțional apartamentul nr. 1 a devenit componentă a apartamentului nr. 3.
În raport de probatoriul administrat și concluziile expertului instanța a reținut că la momentul actual apartamentul nr. 3 satisface (ca și din anul 1974 până la momentul actual) nevoile de locuit ale reclamantei, inclusiv cu prezența unui eventual însoțitor.
În condițiile în care reclamanta nu a achitat contravaloarea integrală a onorariului expertului, în temeiul art. 170 Cod proc.civilă, instanța a obligat-o să plătească expertului Ioanicioiu C. 1180 lei rest onorariu de expertiză.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, iar împotriva încheierii de ședință din 29.09.2010 a declarat recurs (calificat de instanță ca fiind apel), expertul Ioanicioiu C..
P. decizia civilă nr. 79/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost respins apelul declarat de reclamantă și admis apelul expertului, cu consecința modificării sentinței în sensul obligării reclamantei la plata către expert a sumei de 4000 lei cu titlu de onorariu de expertiză.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește apelul formulat de reclamanta Ș. Z., cele două apartamente reprezintă două spații locative distincte, iar apelanta are calitatea doar de chiriaș.
Unificarea imobilelor poate fi efectuată numai în condițiile în care proprietarii imobilelor își exprimă acordul în formă autentică cu privire la aceasta, cu condiția ca unitățile locative să fie învecinate, iar în cazul din speță nu apelanta este proprietar asupra imobilelor, ci Statul Român prin M. A., iar proprietarul, așa cum si-a exprimat poziția și prin întâmpinare, se opune la unificarea celor două spații.
În consecință, nu există acordul proprietarului pentru unificarea acestor spații locative, iar apelanta în calitatea sa de chiriaș nu poate solicita acest lucru întrucât lipsește acordul proprietarului.
În mod corect a reținut instanța de fond că îmbunătățirile efectuate de apelantă nu creează dreptul de dispoziție asupra spațiilor în care a investit diferite sume de bani.
În ceea ce privește apelul declarat de expert împotriva încheierii de ședință din data de 29.09.2010, prin care judecătoria a apreciat că suma de 1680 lei este onorariul ce se impune a se achita expertului și nu 4000 lei, tribunalul, având în vedere disp. art. 274 pct. 2 Cod pr. civilă potrivit cărora judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxa de procedură și impozit proporțional, plata experților, a apreciat că instanța de fond în mod nelegal a redus plata expertului, motiv pentru care a admis apelul.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta.
În motivare a invocat inadmisibilitatea apelului declarat de expertul care, nefiind parte în proces, nu avea calitatea de a promova vreo cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
A mai criticat greșita sa obligare la plata sumei de 4.000 lei către expert, în condițiile în care, pe lângă avansul de 500 lei a mai achitat 1680 lei (în total, 2180 lei), iar prima instanță a apreciat corect că, raportat la numărul de ore de muncă efectiv prestate, se impunea reducerea la jumătate a onorariului de expert.
A invocat că a fost făcută greșita aplicare a Legii nr. 114/1996 și a Decretului Lege nr. 61/1990 raportat la concluziile expertului, respingerea cererilor formulate având ca efect accesul comun împreună cu o altă persoană la toate încăperile apartamentului, ceea ce încalcă normele legale sus-menționate care prevăd că o locuință poate fi considerată de sine-stătătoare dacă are dependințe proprii.
A invocat că prima instanță, deși a reținut expres că recurenta este îndreptățită la cumpărarea doar a apartamentului nr. 3, nu a admis în parte acțiunea, cu motivarea că nu a fost exprimat consimțământul pentru cumpărarea unui singur apartament.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.
În cauză nu au fost formulate întâmpinări, însă expertul Ioanicioiu C. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei totale de 4.000 lei cu titlu de onorariu expert.
Urmare a decesului reclamantei, la cererea acestuia, în cauză a fost introdus moștenitorul defunctei, T. E..
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:
În primul rând, instanța a reținut că sunt neîntemeiate criticile recurentului vizând inadmisibilitatea exercitării căii de atac de către expertul Ioanicioiu C..
Astfel, expertul nu a criticat hotărârea primei instanțe, ci încheierea de ședință din 29.09.2010, încheiere prin care prima instanță a dispus reducerea onorariului de expert, încheiere dată cu recurs în 15 zile de la comunicare cu acesta.
Or, apreciind că a fost prejudiciat prin măsura astfel dispusă, expertul este îndreptățit să conteste încheierea prin care s-a dispus în acest sens.
Discutabilă este soluționarea căii de atac a apelului de către tribunal, însă acest aspect, al necompetenței materiale nu mai poate fi invocat în recurs față de disp. art. 1591 alin. 2 Cod proc.civilă.
Criticile recurentului vizând greșita apreciere de către tribunal a probelor din care ar rezulta că munca expertului a fost în mod corect evaluată de prima instanță (care a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în acest sens), nu pot fi reținute ca temeiuri de modificare a deciziei recurate, ele vizând netemeinicia hotărârii și putând fi încadrate, eventual, în disp. art. 304 Cod proc.civilă, norme legale abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
Pe de altă parte, având în vedere că prin înscrisul depus în recurs (f. 6 dosar) expertul recunoaște că a rămas de achitat doar o diferență de 1820 lei din onorariul solicitat și văzând disp. art. 305 Cod proc.civilă, instanța reține că sub aspectul cuantumului onorariului ce urmează a fi achitat de recurent din totalul de 4.000 lei, criticile acestuia sunt întemeiate și vor fi admise.
În continuare, instanța reține că, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat unificarea apartamentului nr. 1 (pe care îl ocupă în lipsa unui titlu) și a celui cu nr. 3 (pe care îl ocupă în baza unui contract de închiriere) pârâtul urmând a fi obligat să-i vândă unitatea locativă astfel formată în baza art. 9 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 rap. la art. 5 din Decretul-Lege nr. 61/1990.
Respingând apelul declarat de reclamantă, tribunalul a făcut corecta aplicare a disp. art. 42 din Legea nr. 7/1996, art. 83 din Ordinul nr. 633/2006, ambele în forma în vigoare la data sesizării instanței și, în mod corespunzător, a reținut în mod corect că efectuarea unor investiții la spațiul ocupat faptic de reclamantă nu dă naștere în patrimoniul acesteia la dreptul de a realiza unificarea spațiilor locative.
Față de considerentele avute în vedere de instanța de apel, susținerile recurentului referitoare la interpretarea dată concluziilor expertului cu afirmata consecință a încălcării dispozițiilor Legii nr. 114/1996 și a Decretului-Lege nr. 61/1990 sunt nefondate ca temeiuri de modificare a deciziei, tribunalul întemeindu-și soluția pe alte argumente, conform celor mai sus-arătate.
S-a apreciat că, nu pot fi reținute ca întemeiate criticile aduse de recurent hotărârii primei instanțe cu privire la respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care aceasta putea fi admisă în parte.
Astfel, în baza art. 299 alin. 1 Cod proc.civilă, în prezenta cauză criticile recurentului trebuie să vizeze decizia dată în apel și nu hotărârea primei instanțe.
S-a reținut că nu poate fi primită cererea adresată de expert instanței de recurs, cerere prin care acesta solicită obligarea recurentului la plata onorariului stabilit de instanța de apel, câtă vreme acesta are la îndemână mijloacele procedurale specifice destinate obligării debitorului la plata sumei datorate.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod proc.civilă rap. la art. 305 Cod proc.civilă, instanța a admis recursul declarat de reclamanta Ș. Z. și continuat de moștenitorul acesteia T. E. împotriva deciziei civile nr. 79/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ ; a modificat în parte decizia recurată în sensul că a obligat recurentul T. E. la plata către expert Ionicioiu C. a sumei de 1820 lei cu titlu de rest onorariu expert, și a menținut în rest decizia.
Împotriva deciziei civile nr. 2424 din 28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat cerere de revizuire revizuientul T. E., care a solicitat admiterea cererii, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat.
În motivare arată că instanța a admis recursul cu o motivare străină de natura pricinii și cu pronunțarea per ceea ce nu s-a cerut .
Astfel, recurentul a solicitat în recurs unificarea celor două apartamente, în timp ce instanța, admițând recursul, a modificat în parte decizia în sensul obligării recurentului la plata diferenței onorariului de expert, or, prin cererea de recurs instanța nu a fost investita cu acest aspect, la dosar existând doar note de ședința ale expertului cu acest obiect.
Cum expertul nu a formulat o astfel de cerere, instanța nefiind sesizată în acest sens, arată că devine incident în cauza motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct. 2 Cod pr. civ., conform căruia instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut.
De asemenea, din lecturarea soluției pronunțate în recurs ar rezulta că recurentul însuși a solicitat obligarea sa la plata către expert a onorariului, ca și cum, dacă ar fi dorit sa plătească expertiza nu ar fi putut, având nevoie de aprobarea instanței.
În speță, instanța susține în considerente că nu poate fi primita cererea expertului, iar în dispozitiv tocmai admite această cerere, or, această manieră de soluționare a cauzei antrenează incidența și a motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1, respectiv dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Mai mult, asupra singurului motiv de recurs invocat de către parte, respectiv încălcarea de către cele doua instanțe a art. 2 din Decretul - Lege 61/1990, instanța de recurs nu s-a pronunțat.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, de art. 322 pct. 1 și 2 Cod pr. civ., ale art. 326 Cod pr. civ., Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată.
Astfel, în ceea ce privește incidența în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod pr. civ., Curtea constată că nu este incident în cauză, întrucât prin obligarea recurentului la plata către expertul Ionicioiu C. a sumei de 1820 lei cu titlu de onorariu expert, instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru ce nu s-a cerut.
P. decizia civilă nr. 79/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul A., s-a dispus obligarea reclamantului la plata către expert a sumei de 4000 lei cu titlu de onorariu de expert, cu motivarea că în mod greșit a redus prima instanță (încheierea din 29.09.2010) plata expertului de la 4000 lei la 1680 lei.
Din cuprinsul recursului declarat de reclamant, rezultă că acesta a criticat inclusiv soluția pronunțată de tribunal, susținând că recurenta nu mai poate datora suma de 4000 lei pretinsă de expert, în condițiile în care a achitat deja suma de 2180 lei.
Cum, prin decizia civilă atacată instanța a statuat în limitele investirii sale, se constată că nu este incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod pr. civ..
La pronunțarea deciziei civile ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea a avut în vedere că prin înscrisul depus de expert, acesta a recunoscut că a rămas de achitat suma de 1820 lei, astfel că în raport de criticile formulate de reclamant prin recurs și de dispozițiile art. 305 Cod pr. civ. a constatat că este întemeiată critica sub acest aspect și a dispus în consecință.
Raportat la aceste considerente, se constată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, astfel că nu este incident nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod pr. civ.
Este neîntemeiată, de asemenea și critica vizând nepronunțarea asupra motivelor de recurs ce vizează încălcarea dispozițiilor Decretului – Lege nr. 61/1990, întrucât din considerentele deciziei civile atacate, rezultă că instanța de recurs a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale în cauză.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 326 Cod pr. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul T. E. împotriva deciziei civile nr. 2424/28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul T. E. împotriva deciziei civile nr. 2424/28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. al municipiului A. și M. A., prin P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./07.03.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./13.03.2013
Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara, jud. F.Ș., Gh. O., R. R.
Instanța de apel: Tribunalul A., jud. O. H., O. S. S.
Prima instanță: Judecătoria A., jud. D. L. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 204/2013. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1405/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
