Expropriere. Decizia nr. 163/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 163/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 163
Ședința publică din 18 februarie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., prin M.T.I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3152/14.11.2013 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. E. E., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru pârâtul recurent S. R., prin M.T.I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, av. G. D., lipsă intimata K. E. E..
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat doamna procuror D. L. C..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 17.02.2014 au fost înaintate prin fax concluzii scrise de către intimata K. E. E., prin care se solicită respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar pe fondul cauzei, respingerea acestuia.
Reprezentantul pârâtului recurent a depus la dosar împuternicire avocațială.
Instanța, în baza dispozițiilor art. 137 alin.1 și ale art. 301 Cod procedură civilă, acordă cuvântul părților pe excepția invocată prin concluziile scrise depuse la dosar.
Reprezentantul pârâtului recurent a solicitat respingerea excepției, întrucât recursul a fost declarat în termen.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea excepției, și pe cale de consecință, respingerea recursului, ca tardiv formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. sentința civilă nr. 3152/14.11.2013 pronunțată în dosarul nr._, T. A. a admis acțiunea civilă în despăgubiri exercitată de reclamanta K. E. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect expropriere; a anulat hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.41/73/06.10.2011, și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.234 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă de la 10.01.2012, precum și la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul S. R. prin M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere au fost cele corecte.
P. concluziile scrise formulate, intimata K. E. E. a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar, pe fondul cauzei, respingerea acestuia, ca neîntemeiat.
Având în vedere excepția tardivității introducerii cererii de recurs, curtea va proceda la analizarea acesteia cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. .
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 301 C.pr.civ. potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, față de faptul că, în cauză, decizia a fost comunicată recurentului la data de 20.12.2013 (f.55 dosar prima instanță) și că recursul a fost înregistrat la data de 17.01.2014 (f. 3-4 dosar recurs), instanța constată că prezentul recurs a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, excepția invocată fiind întemeiată.
Pentru aceste motive, în baza art. 301 C.pr.civ., Curtea va admite excepția invocată și va respinge prezentul recurs, ca tardiv formulat.
În baza art. 274 Cod pr. civ., nu va acorda părților cheltuieli de judecată, intimatei, ca nesolicitate, iar recurentului, ca necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul S. R., prin M.T.I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3152/14.11.2013 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. E. E..
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./19.02.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./21.02.2014
Prima instanță: T. A., jud. N. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1354/2012. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 149/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








