Expropriere. Decizia nr. 234/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 234/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 234
Ședința publică din 16 decembrie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare, în rejudecare, apelurile declarate de reclamantul T. R. D. și de pârâtul S. ROMÂN PRIN M. T. ȘI I., R. DE COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.770/PI/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 16.12.2015 concluziile scrise formulate de reclamantul apelant T. R.-D..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.12.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. la 16.12.2011, reclamantul T. R. D. a chemat în judecată pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:
- să dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 63/15 septembrie 2011 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 63/15 septembrie 2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat;
- să constate acordul de voință al părților intervenit cu privire la plata sumei de 136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-D.;
- să oblige pârâtul la plata sumei astfel convenită;
- să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, respectiv contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
În motivare, a arătat că este moștenitorul legal al defunctei Troszt E., conform certificatul de moștenitor nr. 108/7 iunie 1999 eliberat de BNP M. R. din Lugoj.
Prin HG nr. 1232/2010 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.”, expropriator fiind S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Prin Anexa I la hotărâre a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 mii lei pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate ale căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii. La 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010, afișându-se la sediul Primăriei Municipiului Lugoj documente prevăzute de lege în acest sens.
Reclamantul a arătat că, fiind de bună credință, a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, S. Român a plătit 15 euro/mp persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru autostradă. În acest sens, a fost publicată la sediul Primăriei Municipiului Lugoj și în ziar lista cu persoanele expropriate și sumele ce revin fiecăreia. Astfel, reclamantul s-a aflat pe listă la poziția 63 pentru nr. cad. expropriat 404.538 în suprafață de 4455 mp, valoarea despăgubirii fiind de 136.724 lei, adică 27,90 lei/mp.
Aceasta a fost suma pentru care reclamantul și-a dat acordul, însă ulterior a fost adoptată HG nr. 492/2011 de modificare a HG nr. 1232/2010 în care anexa 2 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pentru reclamant valoarea despăgubirilor fiind diminuată la suma de 6.661 lei pentru .> Prin această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la expropriator, a arătat reclamantul, a fost înfrânt acordul de voință, expropriatorul stabilind unilateral aceste despăgubiri cu care reclamantul nu este de acord, exprimându-și poziția în acest sens.
A mai arătat că art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului; or, reclamantul și-a dat acordul pentru suma solicitată în prezenta acțiune, iar expropriatorul unilateral a stabilit o altă sumă,astfel că în cauză se constată o atare încălcare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 480 C.civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, în parte, ca inadmisibilă privitor la petitele 2 și 3, și în rest, ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că solicitarea constatării acordul de voința cu privire la cuantumul despăgubirilor și cererea de obligare a pârâtului la executarea obligației de plată ce rezultă din acest acord exced dispozițiilor speciale ale Legilor nr. 255/2010 și 33/1994 și că un asemenea acord nu s-a realizat în condițiile Legii nr. 222/2010.
Pe fond, a învederat că în mod legal a fost calculat cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat și că, pe de altă parte, reclamantul nu a menționat în ce constă prejudiciul pe care l-a evaluat la 15.000 euro.
Prin sentința civilă nr. 770/PI/28 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ îndreptată prin încheierea din 6 iunie 2013 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamant.
În consecință pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 136.724 lei cu titlu de despăgubiri aferente imobilului-teren arabil în suprafață de 4.455 mp ce a fost expropriat; constatându-se acordul părților asupra cuantumului despăgubirii, au fost anulate procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 63/15.09.2011 și Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubiri nr. 63/15.09.2011; a fost respinsă în rest cererea reclamantului; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6631 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a solicitat (pe calea unui demers juridic atipic întemeiat pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 cu trimitere la Legea cu nr. 33/1994) recunoașterea acordului încheiat cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă prin Anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, cu consecința obligării pârâtului-expropriator la plata despăgubirii astfel oferită.
Instanța a observat că exproprierea și-a găsit consacrarea legislativă completă în art. 44 din Constituție, normă care statuează că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” (alin. 3) și că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție” (alin. 6).
Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea nr. 198/2004 și, respectiv, Legea nr. 255/2010 instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii.
Actul de declarare a utilității publice (în speță, Legea nr. 198/2004) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale conform dispozițiilor art. 3 din lege, preluate în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994 aprobate prin HG nr. 941/2004.
În baza acestei documentații, prin HG nr. 1232/16.12.2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează și sursa de finanțare, fără ca titularul dreptului de proprietate ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii, persoana nemulțumită putând invoca excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 198/2004 și contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori neacordarea acesteia.
Despăgubirea acordată pentru pierderea suferită prin expropriere se impune a fi dreaptă (aptă a acoperi întreaga pierdere, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire), a mai reținut instanța care a făcut trimitere, în argumentare la cauza James și alții vs. Regatul Unit al Marii Britanii.
În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010 au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora și sumele individuale stabilite cu titlu de despăgubire în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii. S-a procedat la afișarea listei ce cuprindea inclusiv ofertele de despăgubire pe categorii de imobile, printre proprietarii vizați de expropriere în discuție fiind și defuncta T. E., antecesoarea reclamantului care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită.
În consecință, în speță a intervenit un acord între expropriator și moștenitorul expropriatului, oferta întâlnindu-se cu acceptarea la data la care reclamantul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire. Chiar dacă data se situează după . Legii nr. 255/2010, acest aspect nu are relevanță din perspectiva înțelegerii astfel intervenită. Împrejurarea că urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, expropriatorul a înțeles să diminueze despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010 prin HG nr. 492/11.05.2011 nu are nici ea relevanță juridică în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial.
Pe de altă parte, a constatat tribunalul, solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire în temeiul noii evaluări aprobate prin HG nr. 492/2011 după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 a fost acceptată expres încalcă nu doar dispozițiile Legii nr. 255/2010, ci și principiul neretroactivității legii civile în aplicarea căruia procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile reglementată de Legea nr. 255/2010 se aplică exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ. A fost respinsă și susținerea pârâtului potrivit căreia HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale prin HG nr. 492/11.05.2011 câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, HG nr. 1232/2010 a fost producătoare de efecte.
Cererea în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin calculul de către pârât a sumei cuvenită pentru terenul expropriat a fost respinsă, instanța reținând, pe de o parte, că suma convenită de părți și cuvenită reclamantului conform celor mai sus-arătate acoperă întreg prejudiciul suferit de acesta prin expropriere și că, pe de altă parte, această cerere nu a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Imposibilitatea exploatării parcelelor decopertate rezultate în urma dezmembrării terenurilor supuse exproprierii și rămase în patrimoniul reclamantului putea fi invocată în condițiile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, cale ce nu a fost urmată, astfel că pretențiile reclamantului vizând acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în proprietatea sa și care nu mai pot fi utilizate potrivit destinației (terenuri agricole extravilane) au fost respinse. Pe de altă parte, prin raportul de expertiză întocmit în cauză și prin răspunsurile la obiecțiuni s-a stabilit (iar pârâtul a confirmat) că, pe parcursul litigiului, prin HG nr. 203/20.03.2012 de modificare a HG nr. 1232/2010 suprafața de 2085 mp din același nr. top. înscrisă în CF nr._ Lugoj a fost expropriată pe parcursul derulării litigiului, fiind cuantificate și despăgubirile aferente cuvenite reclamantului.
Suma de 6631 lei la plata căreia a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată ce se compune din suma de 5931 lei (onorariu experți) și suma de 700 lei (onorariu avocațial), a mai arătat prima instanță.
Împotriva sentinței au declarat apeluri în termenul legal reclamantul T. R.-D. și pârâtul S. Român, reprezentat de M. T. și I., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Pe calea apelului, reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată și precizată, respectiv acordarea și a despăgubirilor solicitate pentru afectarea parcelei adiacente celei expropriate și cele impuse de exproprierea suplimentară.
În prealabil, s-a referit la eroarea materială săvârșită de instanța de fond cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de 4.455 mp, susținând că suma reală este de 136.724 lei și nu 29.647 lei.
În continuare, a arătat că, pe lângă exproprierea efectivă a suprafeței de 4.455 mp, au fost afectate prin decopertare și loturile 2 și 3 pentru care expertiza tehnică de specialitate a stabilit un prejudiciu de 52.974,83 lei care nu a fost luat în considerare de tribunal.
A mai invocat că a intervenit HG nr. 203/20.03.2012 și, pentru că nu a primit despăgubiri pentru suprafața expropriată suplimentar, a solicitat și acordarea sumei de 58.171,50 lei (2.085 mp x 27,90 lei/mp) .
Pe calea apelului, pârâtul a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile.
În motivare, după ce a expus evoluția cadrului legislativ în care a fost expropriat terenul reclamantului și au fost emise actele contestate de reclamant, a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că între expropriator și expropriat a intervenit un acord cu privire la valorile de despăgubire inițiale, având în vedere inclusiv temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea cererii, respectiv dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Cum instanța a fost investită cu constatarea acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, putea lua act doar de o învoială intervenită în fața sa, și nu de o eventuala învoială născută anterior, așa cum a solicitat reclamantul.
A mai arătat că norma legala specială (art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994) fiind derogatorie de la dreptul comun, se aplică în toate cazurile ce intră sub incidența sa cu prioritate față de norma generală, astfel că instanța era obligată să întrebe părțile dacă se învoiesc asupra despăgubirii, iar dacă răspunsul era negativ, să procedeze conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, în speță, cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a întocmit nici un proces-verbal între reclamant și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 prin care să se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamant, situație în care nu s-a format un acord de voința valabil.
A mai arătat că valorile inițiale de despăgubire afișate de expropriator reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire și nu au fost consacrate legislativ, singurele valori individuale ale despăgubirilor fiind stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la HG nr. 1232/2010 în forma modificata și completata de HG nr. 492/2011.
Pârâtul a mai invocat greșita înlăturare de către instanța de fond a petitului subsidiar prin care reclamantul a solicitat stabilirea cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 și obligarea pârâtului la plata acestei sume.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea părții din sentința atacată care dispune respingerea pretențiilor reclamantului de acordare a daunelor reprezentând prejudiciul cauzat și a pretențiilor de a fi despăgubit pentru terenul aflat în procedura de expropriere, în baza HG nr. 203/2012, învederând că despăgubirile acordate de expropriator, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, cuprind atât valoarea reală, de circulație, a imobilului cât și despăgubirile pentru prejudiciul cauzat expropriaților sau altor persoane îndreptățite ca urmare a exproprierii; că solicitarea sumei de 15.000 euro cu titlu de daune pentru prejudiciul suferit prin lipsa de dispoziție a întregului imobil ca urmare a notării în cartea funciară în data de 09.04.2010 a intenției de expropriere este nelegală, întrucât înscrierea intenției de expropriere în cartea funciară nu are ca efect interdicția de a dispune de bun ori indisponibilizarea terenului, care a rămas în proprietatea expropriatului până la transferul dreptului de proprietate în patrimoniul statului, respectiv până la data de 16.08.2011 (data emiterii deciziei de expropriere nr. 1167); că este inadmisibilă și prematur formulată cererea reclamantului de a fi despăgubit pentru suprafața de 2.085 mp afectați de expropriere, cerere pe care acesta nu a formulat-o în fața instanței de fond și care contravine prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 ce dă dreptul reclamantului de a se adresa (în caz de nemulțumire) instanței de fond numai după data la care i-a fost comunicată Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Pe cale de întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apelului pârâtului, învederând că, din actele de la dosar rezultă acordul avut în vedere de tribunal la pronunțarea sentinței.
Având în vedere aspectele invocate de părți și actele depuse la dosar, instanța de apel a apreciat ca fiind utilă, concludentă și pertinentă proba cu o nouă expertiză tehnică de evaluare a terenului expropriat, ținând cont de cerințele imperative dispuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat a fost întocmită de o comisie alcătuită din trei experți: ing. V. I. (propus de instanță); ing. M. I., propus de reclamant și ing. U. I. R., propus de către pârât.
Prin decizia civilă nr. 57/A/17 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ au fost admise apelurile astfel declarate.
În consecință, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 4.455 mp, nr. cad. 404.538 din CF nou nr._ (lotul 2) la nivelul sumei totale de 33.755 euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat și 12.505 euro daune; a fost respinge petitul din cererea principală privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României, preluate în Legea nr. 33/1994 și jurisprudența contenciosului european impun ca măsura privativă de proprietate să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, astfel că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
Cuantumul despăgubirii, a observat instanța, trebuie, însă, stabilit cu respectarea normelor legale incidente în materie, norme ce au fost încălcate de tribunal când a validat afirmatul acord la care s-a referit reclamantul.
Astfel, este reală susținerea pârâtului potrivit căreia HG nr. nr. 1232/2010, în forma inițială, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor pentru fiecare expropriat în parte, acestea fiind stabilite prin legea nouă, respectiv prin Anexa 2 a HG nr. 492/2011.
La 16.08.2011, expropriatorul a emis Decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-D.", transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din proprietatea reclamantului în proprietatea publică a statului operând de drept la această dată, potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 255/2010. După ce Comisia de analiză a cererilor depuse în baza HG nr.492/2011 a încheiat procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 63/15.09.2011 și a emis Hotărârea nr. 63/15.09.2011 de stabilire a despăgubirilor, a dispus consemnarea sumelor aferente imobilului expropriat într-un cont deschis pe numele reclamantului la CEC Bank.
Legea nr. 255/2010 dispune că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate" (art. 22 alin. 1) și că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (art. 22 alin. 3).
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 „În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă” În consecință, această constatare se poate face numai în condițiile limitative prevăzute de această normă, neputându-se lua act de un acord născut anterior, ci doar de o învoială a părților manifestată în fața instanței.
Curtea a mai constatat că nu poate fi reținut un acord de voință cu privire la despăgubirile inițiale, nefiind respectată și îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010 privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii comisiei și de expropriat.
Pentru aceste considerente, Curtea a găsit ca fiind întemeiat apelul pârâtului prin raportare la petitul 2 al cererii reclamantului și l-a admis în parte, cu consecința respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia.
Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeței de teren de 4455 mp (lotul 2), Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (care a statuat în mod constant că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză), jurisprudență care nu diferă de cea a CEDO în ceea ce privește rezonabilitatea și proporționalitatea sumei acordată drept despăgubire, instanța de apel referindu-se sub acest aspect la cauzele „Papamichalopulos ș.a. contra Greciei”, „LitH.Gow și alții contra Regatului Unit”, „Hentrich contra Franței”, „S. Taunb contra României”, „C. și alții contra României” ,”Sporrong și Lonnroth contra Suediei”, „R. contra României”, „Granitul c/a România”, „Broniowski c/a Polonia”, „Ozopska c/a Polonia”, „James ș.a. c/a Marea Britanie”.
Prin prisma normelor legale și a jurisprudenței la care s-a referit,instanța a constatat că experții judiciari desemnați inclusiv în faza apelului au propus 3 (trei) valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii raportului.
Astfel, experții V. și M., după ce au analizat o sumă de contracte de vânzare cumpărare de terenuri extravilane din același perimetru în care se află terenul expropriat de la reclamant, au reținut - folosind metoda comparației (vânzărilor) directe - că valoarea pe unitatea de suprafață a terenului este stabilită la 4,77 euro/mp, rezultând pentru cei 4.455 mp o valoare totală de 21.250 euro. Pe de altă parte, dl expert U. I. R., într-un punct de vedere separat, a reținut pentru comparația directă două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2013, rezultând o valoare de 0,46 lei/m2, adică 2049 lei pentru cei 4.455 mp. expropriați.
Curtea a constatat ca reflectând realitatea concluziile experților V. și M., concluzia expertului U. fiind înlăturată.
A mai constatat că sunt nejustificate pretențiile reclamantului privind pentru terenul în suprafață de 4377 mp (loturile 1 și 3), teren susținut ca fiind afectat prin decopertare și impracticabil folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și siguranță, câtă vreme, pe de o parte, această suprafață afectată loturilor 1 și 3 nu a fost expropriată și, pe de altă parte, în zona de protecție, potrivit art. 17 și 18 din OG nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinației sale agricole și obligațiilor propter rem ce reveneau și anterior edificării autostrăzii proprietarului unui teren aflat în vecinătatea unui drum public.
Prin urmare, față de caracteristicile unui imobil supus exproprierii (arabil în extravilan fără utilități), imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experți, V. și M., la nivelul sumei de 4,77 euro/m2, a reținut instanța de apel.
A mai reținut că despăgubirea la valoarea de piață a terenului expropriat presupune adăugarea prejudiciul produs prin expropriere și realizarea lucrărilor de drumuri cu depozitare de pământ bolovănos din excavație, respectiv a unor lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale cu suprafața de 13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea terenului. Acest teren, care are și el o destinație agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar drumurile de acces, deși sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există, a observat instanța de apel.
În această situație, a concluzionat Curtea, suma totală a despăgubirilor cuvenite reclamantului este compusă din valoarea de piață a terenului (4,77 euro/m2 x 4455 mp = 21.250 euro) și valoarea daunelor, a prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 și 3 = 12.505 euro/m2), totalul fiind de 33.755 euro.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul S. Român reprezentat de M. T. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care a criticat soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
În motivare, a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorii terenului expropriat și a despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat neavând în vedere prețurile efective de vânzare ale terenurilor ci valoarea de circulație calculată de experți prin utilizarea unor oferte de vânzare făcute prin anunțuri publicitare, oferte între care aceștia au făcut, fără temei legal, media aritmetică.
Cu privire la daunele acordate, a învederat că instanța de apel a preluat fără o analiză pertinentă din raportul de expertiză un prejudiciu stabilit arbitrar, fără temei legal și fără probe ca reprezentând 30% din valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat, procent aplicat terenului în suprafață de 8745 mp rămas în proprietatea reclamantului; or, prejudiciul trebuia dovedit, deoarece acesta trebuie să fie cert, și nu eventual.
Pârâtul recurent a mai invocat că tribunalul nu a arătat în considerentele deciziei motivele pentru care a înlăturat opinia separată a expertului U. I. R., ci doar pe cele pentru care a reținut opinia majoritară a celor doi experți.
Prin decizia civilă nr. 860/24.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ recursul astfel declarat a fost admis, iar decizia recurată a fost casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a avut în vedere că în apel au fost acordate despăgubiri pentru terenul expropriat în baza unei expertize care a avut în vedere numai oferte de tranzacționare și nu prețul efectiv de vânzare a imobilelor de același fel, pe când cel de-al treilea expert a propus o valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în luna noiembrie 2013, având astfel un suport factual ce i-a permis să efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale. În consecință, a constatat instanța, suma de bani acordată nu are un corespondent real în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt. Modalitatea de stabilire a despăgubirilor prin raportare la prețul efectiv de vânzare a fost menținută prin decizia CCR nr.12/2015, schimbându-se doar momentul la care se calculează valoarea daunelor, a mai reținut instanța de recurs.
A mai avut în vedere instanța că prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter cert; pe de altă parte, nu rezultă motivul pentru care experții au luat în considerare o anumită valoare a recoltei agricole pentru a stabili o despăgubire adecvată. La fel, în ceea ce privește prețul de achiziționare a unui alt teren de același fel, prejudiciul este eventual și a fost stabilit arbitrar de experți, fiind rolul instanței să stabilească natura prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul procedând doar la cuantificarea valorică a aspectele lămurite de instanța de judecată.
În consecință, a statuat instanța de recurs, câtă vreme nu s-a stabilit corect situația de fapt, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de tranzacționare și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar concluzia experților să fie bazată pe probe, instanța de rejudecare urmând să rețină incidența în cauză a deciziei nr. 12/15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. dosar_ .
Astfel investită cu soluționarea apelurilor, instanța reține următoarele:
În prealabil se impune a observa că prin decizia pronunțată anterior casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a acordat reclamantului despăgubiri constând în contravaloarea suprafeței de teren expropriată și valoarea prejudiciilor aduse loturilor adiacente prin realizarea lucrărilor de drumuri cu consecința depozitării de pământ bolovănos din excavație, respectiv a lucrărilor la breteaua de legătură a Lugojului care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale, respingând cererea de constatare a acordului de voință susținut de reclamant și menținând sentința sub aspectul respingerii cererii de acordare a altor despăgubiri. Reclamantul nu a criticat decizia astfel pronunțată, ci doar pârâtul, astfel că stabilirea componentelor despăgubirii datorată de acesta din urmă în condițiile art. 26 alin. 1, 2 din Legea nr. 33/1994 se impun cu autoritate de lucru judecat instanței de rejudecare.
Având în vedere aceste considerente și statuările obligatorii ale instanței de casare, văzând că prin Decizia nr.380/26 mai 2015 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.22 alin.(3) din Legea nr.255/2010 (act normativ în baza căruia a fost expropriat terenul în litigiu) raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru stabilirea valorii reale a terenului prin prisma prețului cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii (respectiv în perioada apropiată lunii august 2011) și a daunelor cauzate reclamantului prin expropriere.
Concluziilor experților expuse în două rapoarte - filele 21-54 și 59-70 dosar - (întrucât, după cum se va arăta în continuare, unul dintre specialiști a avut o opinie diferită de a celorlalți doi) le-au fost aduse obiecțiuni la care experții au răspuns – filele 73-74, 83-84, 95-112, 117-118. Totodată, la dosar au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare de părți în susținerea apelurilor și de experți, ca anexe la rapoartele întocmite.
Examinând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. 1 C.pr.civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, văzând dispozițiile obligatorii din decizia de casare și limitele rejudecării arătate mai sus, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data exproprierii „în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.” De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”,cu privire la data prețului de vânzare urmând a fi avute în vedere considerentele referitoare la neconstituționalitatea sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză”.
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO) rezultă că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii pentru imobilele expropriate și că precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Raportând aceste considerente la situația dedusă judecății, instanța reține că între opiniile experților desemnați în cauză există diferențe atât cu privire la prețul terenului expropriat,cât și cu privire la daunele cauzate prin expropriere.
Astfel, stabilind prețul terenului ca fiind 1,301 lei/mp, domnul expert U. I. R. ia în considerare în număr de șase contracte de vânzare-cumpărare drept comparabile, conform tabelului de la fila 64 dosar. Se observă, însă, că primele patru contracte sunt încheiate în anul 2010, deci nu în perioada exproprierii, iar celelalte două, dat fiind amplasamentul terenurilor ce fac obiectul lor (după cum expertul însuși arată - fila 65 alin. 4 dosar), nu vizează imobile cu aceleași caracteristici cu cel în litigiu. În consecință, la stabilirea valorii terenului, instanța nu va avea în vedere concluziile expertului U. I. R..
Pe de altă parte, stabilind valoarea terenului ca fiind de 3,42 euro/mp, domnii V. I. și M. I. au luat în considerare și comparabile care, la fel, nu se încadrează în dispozițiile art. 26 alin. 2 din lege.
Astfel, dintre contractele luate în calcul de experți, (filele 23-24, 29-30 dosar), instanța le va înlătura pe cele care nu au fost încheiate în perioada de referință și respectiv, pe cel autentificat sub nr.5992/16.12.2011 la BNP D.-C. R.,contract care, prin caracteristicile sale (caz izolat de înstrăinare având cumpărător o societate comercială și obiect un număr considerabil de parcele ce formează . de folosință vie, pășune, fâneață și teren de/cu construcții), nu reprezintă o vânzare obișnuită în sensul normei mai sus-menționată (filele 37-39 dosar).
Nu vor fi avute în vedere la stabilirea valorii terenului nici contractele depuse la dosar de reclamantul-apelant, câtă vreme contractul autentificat sub nr.2048 vizează un teren intravilan și nu unul amplasat în extravilan, cum este cel expropriat (filele 75-76), cel autentificat sub nr. 2928 vizează o înstrăinare către o societate comercială a unui teren a cărui poziționare în raport cu cel expropriat expertul nu a fost în măsură să o stabilească, prețul vânzării fiind singular în raport cu cele obișnuite (filele 77-78), cel autentificat sub nr. 394 nu a fost încheiat în perioada exproprierii (filele 79-80), iar cel autentificat sub nr. 2038 vizează un teren intravilan și a fost încheiat anterior exproprierii (filele 81-82 dosar).
Având în vedere aceste considerente și faptul că în stabilirea naturii prejudiciului nu este ținută de opiniile experților, instanța va reține drept comparabile valabile în sensul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea valorii reale a terenului contractele de vânzare autentificate sub nr. 2570/03.10.2011 și, respectiv 2569/03.10.2011 încheiate între persoane fizice cu privire la terenuri având aceleași caracteristici cu cele ale terenului în litigiu, prețul vânzărilor fiind 1,66 lei/mp, respectiv 1,38 lei/mp (filele 32-33, 36-36 bis).
În consecință, valoarea terenului expropriat este de (1,66 lei/mp.+1,38 lei/mp): 2 x 4455 mp (suprafața înscrisă în hotărârea comisiei) = 6771,60 lei; suma fiind inferioară celei stabilite în primă instanță,apelul pârâtei este întemeiat sub acest aspect.
Cu privire la prejudiciul suferit prin expropriere, instanța reține următoarele:
În rejudecare, domnii experți V. I. și M. I. au concluzionat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului adus loturilor adiacente celui expropriat și rămase în proprietatea reclamantului prin realizarea lucrărilor de drumuri cu consecința depozitării de pământ bolovănos din excavație, respectiv a lucrărilor la breteaua de legătură a Lugojului, lucrări care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale și au calculat daunele ca fiind în cuantum de 7520 euro (fila 25 verso dosar). Pentru a aprecia în acest sens, experții au avut în vedere, ca și în primul ciclu procesual, că terenul rămas în proprietatea reclamantului ulterior exproprierii din 2011 (8745 mp) a fost afectat de lucrările din zona limitrofă bretelei de legătură cu „escavații de pământ ce au afectat terenurile adiacente, fără ca proprietarii să fie avertizați de către CNADNR SA, de către firmele care au executat lucrările, pentru ca proprietarii să-și dea consimțământul pentru încălcarea suprafețelor de teren cu utilaje…”, acest aspect fiind constatat inclusiv în prezența expertului propus de expropriator, domnul U. R. (fila 97 dosar). Din conținutul raportului separat întocmit, rezultă că domnia sa nu a avut în vedere la calculul despăgubirilor această componentă, dar nici nu a contrazis susținerea celorlalți doi experți referitoare la constatarea în prezența sa a existenței lucrărilor ce au afectat terenul adiacent rămas în proprietatea reclamantului.
Având în vedere aceste considerente, instanța reține că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat în modalitatea mai sus-arătată - criticile aduse de acesta hotărârii primei instanțe fiind întemeiate sub acest aspect – și, cum expertul care a întocmit raportul separat nu a formulat, ca specialist în sensul art. 201 C.pr.civ., vreo opoziție la formula folosită în raportul majoritar pentru calculul prejudiciului astfel cauzat de expropriator, își va însuși modul de calcul al cuantumului acestei componente a despăgubirilor.
În consecință, văzând că experții au stabilit că daunele reprezintă un procent de 25% din valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantului după exproprierea din luna august 2011 și ținând seama de valoarea terenului stabilită conform celor mai sus-arătate,instanța urmează a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3323,10 lei cu titlu de daune cauzate prin expropriere (0,25 x1,52 lei/mp x 8745mp).
Acest prejudiciu se impune a fi reparat de pârât indiferent dacă terenul rămas era folosit sau nu de reclamant la data exproprierii, suma stabilită de instanță fiind destinată lucrărilor de readucere a bunului în starea anterioară depozitării pe terenul adiacent celui expropriat a pământului rezultat din lucrările de excavare efectuate de expropriator și, respectiv, amplasării pe acest teren a utilajelor folosite pentru efectuarea lucrărilor.
În consecință, despăgubirea cuvenită reclamantului pentru expropriere se compune,în sensul art. 26 alin. 1, 2 din Legea nr. 33/1994, din valoarea terenului calculată la prețul de 1,52 lei/mp și din daunele cauzate prin expropriere care reprezintă 25% din valoarea terenului rămasă în proprietatea sa. Nu vor fi avute în vedere alte componente ale despăgubirilor având în vedere, pe de o parte, limitele rejudecării mai sus-stabilite și, pe de altă parte, faptul că stabilirea prin raportul de expertiză întocmit de cei doi experți doar a acestor componente nu a fost contestată de reclamant.
Concluzionând, apelul declarat de reclamant este întemeiat sub aspectul neincluderii de prima instanță în compunerea despăgubirilor și a prejudiciului cauzat prin expropriere, iar cel declarat de pârât, sub aspectul cuantumului despăgubirilor calculat ca urmare a validării de tribunal a unui acord de voință ce nu s-a produs sub imperiul Legii nr. 255/2010.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite apelul declarat de reclamantul T. R. D. împotriva sentinței civile nr. 770/PI/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de M. T. și I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara; va schimba în parte sentința apelată și, în consecință: va stabili cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de 10.094,7 lei reprezentând 6771,60 lei despăgubire pentru terenul expropriat și 3323,10 lei daune cauzate prin expropriere; va respinge cererea în constatarea acordului de voință și pe cea vizând celelalte despăgubiri solicitate; va menține în rest sentința; va respinge apelul declarat de pârâtul S. Român reprezentat de M. T. și I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva aceleiași hotărâri.
Având în vedere dispozițiile art. 247 C.pr.civ., soluția de admitere a ambelor apeluri și faptul că despăgubirile cuvenite reclamantului sunt superioare în cuantum celor stabilite de pârâtul expropriator prin hotărârea din 15.09.2011, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul T. R. D. împotriva sentinței civile nr. 770/PI/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN R. DE M. T. ȘI I., PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA.
Schimbă în parte sentința apelată și, în consecință:
Stabilește cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de 10.094,7 lei reprezentând 6771,60 lei despăgubire pentru terenul expropriat și 3323,10 lei daune cauzate prin expropriere.
Respinge cererea în constatarea acordului de voință și pe cea vizând celelalte despăgubiri solicitate.
Menține în rest sentința.
Respinge apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN R. DE M. T. ȘI I. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red. FȘ/28.12.2015
Tehnored. MM/5 ex/28.12.2015
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. A. A.
Se comunică:
Reclamant apelant – T. R. D. – domiciliu procedural ales la C.. av. C. N. – Lugoj, ., jud. T.
Pârât apelant – S. Român prin M. T. și I. – reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara – sediul procedural la C.. av. C. C. – Timișoara, . nr. 3, .
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - Timișoara, jud. T.
Emis 3 comunicări
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 470/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 9/2016.... → |
|---|
