Legea 10/2001. Decizia nr. 470/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 470/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.470
Ședința publică din 26 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul M. T. A. împotriva sentinței civile nr. 2360/PI/11.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, Statul Român prin C. L. al Municipiului, M. R. și intervenienții în nume propriu N. R. și N. I., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat D. M., intervenienta în nume propriu N. I. asistată de avocat P. A. și pentru intervenientul în nume propriu N. R. lipsă, avocat P. A., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse, prin Serviciul registratură la data de 24.11.2015, de către Primăria Municipiului Timișoara și C.L.M. Timișoara întâmpinare, în trei exemplare (f. 16-17), care se comunică cu reprezentantele părților prezente. La data de 25.11.2015, N. I. a depus întâmpinare, în 5 exemplare (f. 18-21) care se comunică cu reprezentanta reclamantului.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinărilor comunicate.
Instanța, având în vedere că înscrisurile comunicate au fost depuse cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată, le consideră a fi concluzii scrise și respinge cererea de acordarea a unui nou termen de apărare pentru studiul acestor înscrisuri.
Reprezentantele părților declară că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul e cererea de recurs:
Reprezentanta reclamantului recurent solicită instanței admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulat. în principal se solicită casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la Tribunalul T.. În subsidiar, în cazul în care se reține cauza spre rejudecare, se solicită casarea în parte – respectiv în ceea ce privește pe cele două petite cuprinse în cererea de recurs.
În principal se solicită casarea cu trimitere având în vedere că la instanța de fond s-a respins cererea de a se răspunde la obiecțiunea formulată la raportul de expertiză vizând solicitarea adresată expertului de a arăta cât din terenul de 250 mp poate fi restituit în natură. acesta este motivul principal de recurs, având în vedere că s-a solicitat restituirea în natură a parcelei top_/2 în suprafață de 250 mp.. Instanța de fond a respins acest petit, motivând că pe această parcelă este construit un garaj și respectiv o extindere a casei intervenienților.
Se solicită casarea cu trimitere pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză care să stabilească în plus o variantă de defalcare a suprafeței de 219 mp. față de suprafața menționată în CF.
Cu privire la garajul existent pe suprafața de teren refuzată la restituire, acesta nu este intabulat în cartea funciară, fiind trecut în CF în ._/3 ca garaj simplu, nu dublu. Garajul este o construcție ușoară conform dispozițiilor legale. De asemenea, extinderea casei de locuit de 35 mp. s-a realizat în mod nelegal.
Din întreaga speță dedusă judecății rezultă că parcelele nr. top_/1 și_/4, care aparțin reclamantului prin moștenire de la Mackray Etel, ar fi grevate de servituți de trecere, iar parcela nr. top_/4 ar deveni loc înfundat motivat de faptul că nu se restituie în natură parcela nr. top_/2. Reclamantul nu ar dispune asupra acestor parcele de toate drepturile ce decurg din dreptul de proprietate, creându-i-se o situație împovărătoare.
Pentru aceste motive solicită restituirea în natură a parcelei nr. top_/2 minus suprafața de 35 mp. afectată de extinderea casei de locuit a intervenienților.
în concluzie, în subsidiar solicită instanței modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii petitului privind restituirea suprafeței de 219 mp, afirmativ teren liber, subliniind că terenul inițial nr top_ a aparținut antecesoarei reclamantului, că modalitatea de soluționare creează un grav prejudiciu de utilizare practică a celorlalte parcele nr. top._/1 și nr. top._/4, proprietatea reclamantului în sensul necesității instituirii pe viitor a unor servituți de trecere pe . a se asigura accesul la celelalte două parcele. Această împiedicare se regăsește și în situația parcelei proprietatea pârâților M., respectiv nr. top._ /3, subliniind în același timp că parcela nr. top_/4 devine, în modalitatea adoptată, loc înfundat.
Se solicită cheltuieli de judecată și se depune la dosar dovada plății onorariului avocațial – chitanța nr. 163/24.11.2015.
Reprezentanta intervenienților intimați solicită instanței respingerea recursului formulat, având în vedere că, așa cum s-a susținut și prin întâmpinare pe care le solicită a fi reținute ca și concluzii scrise, în opinia sa instanța de fond a reținut în mod corect dispozițiile art. 10 lin. 2 din Legea nr. 10/2001, pronunțând o hotărâre legală. astfel instanța a reținut că se restituie în natură acele terenuri pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile Legii nr. 10/2001 după data de 01 ianuarie 1990 precum și construcțiile ușoare sau demontabile. Nici partea adversă nu a tăgăduit și instanța a reținut, garajul, deși este o construcție ușoară, a fost edificat înaintea anului 1989, având autorizație de construcție, depunându-se la dosar un plan autorizat pentru suprafața de 16 mp. Este adevărat că s-a extins acest garaj, însă planul autorizat depus la dosar poate să constituie temei legal, deși se referă la un alt număr topografic, pentru a se avea în vedere că garajul a fost edificat cu autorizație de construcție anterior anului 1989. Având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu vizează restituirea parțială a unei suprafețe de teren afectată de o construcție nedemolabilă, în mod corect prima instanță a respins cererea de restituire. Astfel expertiza solicitată de reclamant nu își are rostul, astfel că se opune la casarea cu trimitere.
Cu privire la situația retrocedării câtimii libere, ar începe divergențe pentru crearea unor servituți de trecere pentru ./3 a intervenienților, având în vedere că acum reclamantul are acces liber la parcelele sale, chiar și cu existența construcției – garaj.
Se solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, la data de 17.12.2012, reclamantul M. T. A., a chemat în judecată pârâții P. Municipiului Timișoara, Statul Român prin C. L. al Municipiului Timișoara și M. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 1341/06.11.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara, privind respingerea notificării formulate de M. Etel, referitoare la imobilele situate în Timișoara, . și nr. 25; restituirea în natură a imobilului din Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, CF vechi_ Timișoara, în suprafață de 250 mp, cu consecința radierii dreptului de Proprietate al intimatului Statul R. și a înscrierii dreptului de proprietate al defunctei M. Etel în cotă de 1/1 parte, cu titlu de restituire în baza Legii 10/2001 și a sentinței pronunțate; să fie obligat intimatul P. Municipiului Timișoara să emită o noua Dispoziție motivată, pentru imobilele înscrise în CF nr._ Timișoara, nr. top._/3, situat în ., teren în suprafață de 250 mp și CF nr._ Timișoara, nr.top._, CF vechi_, teren în suprafața de 759 mp, situat în Timișoara, ., cu propunerea de compensare cu alte terenuri situate în intravilanul Municipiului Timișoara sau masuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, în conformitate cu prevederile art.18 lit.c din Legea nr. 10/2001 și Titlul VII al Legii nr.247/2005; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Notificarea nr. 198/14.02.2002 depusă la B. M. S. R. antecesoarea sa, M. Etel, a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor sus descrise.
Urmare a decesului bunicii sale, în luna octombrie 2009, pe parcursul derulării procedurii administrative, a continuat demersurile inițiate de antecesoarea sa, în virtutea vocației succesorale pe care o are la moștenirea acesteia, în calitate de moștenitor testamentar și rezervatar, depunând la dosarul administrativ toate actele de stare civilă ce atestă aceasta calitate.
Atât reclamantul, cât și intimatul M. R., ambii în calitate de nepoți de fiu predecedat, au acceptat expres, în termenul de opțiune succesorală, moștenirea după defunctă, însă deși s-a inițiat procedura notariala de dezbatere a succesiunii, intimatul a refuzat să se prezinte în fața notarului pentru dezbaterea acesteia sau stabilirea calității de moștenitor.
P. Dispoziția contestată, intimatul P. Municipiului Timișoara a respins Notificarea, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor, sens în care s-a solicitat instanței să constate că Dispoziția este nelegală prin prisma motivelor invocate, fiind justificată în cauză atât calitatea de persoana îndreptățită a autoarei M. Etel, cât și a sa în calitate de moștenitor, calitate dovedită prin actele de stare civilă, astfel încât nu se impunea depunerea unui certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor la dosarul administrativ.
Reclamantul a precizat că în dosarul nr._/325/2012, aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Timișoara, a promovat o acțiune prin care, în contradictoriu cu intimatul M. R., a solicitat stabilirea calității lor de moștenitori după defuncta M. Etel.
Imobilele solicitate spre restituire intra sub incidența Legii nr. 10/2001, iar defuncta M. Etel are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 3 al.1 lit. a și art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, imobilele înscrise în CF nr._ (CF vechi_), nr top_/2, CF nr._ (CF vechi_), nr. top_/3, ambele situate în ., CF nr._ (CF vechi_), nr. top_, situat în ., au fost proprietatea defunctei M. Etel, anterior preluării acestora de către Statul R., în baza Decretului nr. 111/1951.
P. Sentința civila nr. 770/15.02.1957, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara, în dosarul nr. 1130/1957, s-a constatat că reclamanta M. Etel a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor nr. top_,_,_,_,_,_,_, înscrise în CF nr. 7792 Timișoara.
Cât privește masurile reparatorii cuvenite, reclamantul a considerat că potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 10/2001, ce statuează de principiu, imobilele se restituie de regulă în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent, ce pot consta în compensare cu alte bunuri/servicii sau despăgubiri bănești.
În acest context, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul înscris în CF. nr._ Timișoara, nr. top._/2 poate fi restituit în natură, fiind liber și neafectat de utilități publice, sens în care a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnica judiciară.
Pentru celelalte imobile, ocupate de construcții și aflate în proprietatea unor terți, reclamantul a solicitat ca intimatul P. Municipiului Timișoara să fie obligat la emiterea unei noi Dispoziții cu propunerea de acordare a unei suprafețe de teren în compensare sau masuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
P. Municipiului Timișoara, a formulat întâmpinare (f.73-74 dosar fond), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind nefondată, netemeinică și nelegală având în vedere că prin Notificarea nr. 198/14.02.2002, depusă la Biroul executor Judecătoresc "M. S. R.", înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara, sub nr. D06X2001095/18.02.2002, numita M. Etel a solicitat punerea în posesie prin echivalent în natură pentru terenurile situate în Timișoara, înscrise în CF. nr._, nr. top_/2, situat în Timișoara, .(250), CF. nr._ nr. top_/3, situat în Timișoara, . (250), CF. nr. l8491, nr. top_, situat în Timișoara, ..
P. adresele nr. DP2011-2679/09.08.2011 și nr. DP2011-2679/15.02.2012, i s-a solicitat numitului N. C. V. să completeze dosarul administrativ cu certificat de moștenitor sau calitate de moștenitor în urma defunctei notificatoare M. Etel și actul de identitate al numitului M. T. A. în forma prevăzuta de lege.
Având în vedere că reclamantul nu a depus documentele solicitate în dovedirea calității sale de succesor al notificatoarei M. Etel, prin Dispoziția nr. 1341/06.11.2011 a Primarului Municipiului Timișoara, s-a respins notificarea întrucât acesta nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat conform prevederilor Legii nr.10/2001.
Potrivit principiilor de soluționare prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoana îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Potrivit art. 23.2 din H.G. nr. 250/2007, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor.
Pârâții au arătat că în soluționarea prezentei cereri s-a solicitat a se avea în vedere faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din aceasta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Referitor la solicitările reclamantului privind acordarea de bunuri imobile în compensare, art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, modificată prin H.G. nr. 923/2010 prevede ca măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin.2 și 3 din Legea nr. 10/2001 "permite entității obligate la restituire, să ofere persoanei îndreptățite prin compensare în echivalent, bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită”. În concluzie, din textul de lege nu rezultă o obligație din partea entității investite cu soluționarea notificării de a acorda în compensare exclusiv bunuri imobile pe care le deține, indiferent de regimul juridic al acestora.
Legat de aceste prevederi legale, lunar la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, conform prevederilor O.U.G. nr. 209/2005, se afișează la loc vizibil, un proces-verbal în care se menționează că Municipiul Timișoara nu deține bunuri sau servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare în baza Legii nr. 10/2001.
Nici notificatoarea Makray Etel și nici moștenitorul acesteia, reclamantul M. T. A., nu au revenit ulterior asupra notificării inițiale sau cu o noua cerere adresată comisiei pentru a solicita atribuirea în compensare de bunuri imobile, aflate în patrimoniul Municipiului Timișoara. Imobilul notificat a trecut în proprietatea Statului R. iar prin acțiune reclamantul solicita în compensare un bun proprietatea Municipiului Timișoara. Astfel se solicită a se avea în vedere că în speța de fața este vorba de doua entități juridice distincte, imobilul naționalizat nefiind vreodată proprietatea Municipiului Timișoara.
Pentru motivele arătate, pârâtul a solicitat respingerea contestației, formulată de reclamantul Makray T. A., ca fiind nefondată, netemeinică și nelegală.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție de către intervenienții N. I. și N. R. (199-2013 dosar fond), prin care au solicitat ca instanța să dispună admiterea în parte a cererii formulate de reclamant cu privire la: petitui 1 privind anularea Dispoziției nr. 1341/06.11.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara, privind respingerea notificării formulate de M. Etel, referitoare Io imobilele situate în Timișoara, . și 25 și petitul 3, prin care s-a solicitat să fie obligat intimatul P. Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție motivată pentru imobilele înscrise în C.F. nr._ Timișoara nr. top_/3, situat în ., teren în suprafață de 250 mp și C.F. nr._ Timișoara, nr. top_, nr. C.F. vechi_, situat în Timișoara, ., cu propunerea de compensare în alte terenuri situate în intravilanul Municipiului Timișoara sau măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, în conformitate cu prevederile art.18 lit. c din Legea nr. 10/2001 și Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar în ceea ce privește petitul 2, al acțiunii s-a invocat excepția inadmisibilității .
În susținere s-a arătat că în notificarea nr. 198/14.02.2002, înaintată prin Birou Executor Judecătoresc „M. S. R.", s-a solicitat de către defuncta M. Etel: " punerea în posesie prin echivalent în natură cu suprafețe de teren intravilan într-o zona asemănătoare valoric din Timișoara". Întrucât nu s-a solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilelor, nu se poate veni în fața instanței cu un petit în plus dacă nu s-a cerut prin notificare acest lucru.
Instanța nu are competența legală să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului, competență care este exclusivă dată prin lege Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 din Primărie.
Referitor la fondul litigiului în ceea ce privește petitul 2, s-a solicitat respingerea cererii în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, ., înscris în C.F. nr._ Timișoara, nr. top_/2, C.F. vechi_ Timișoara, în suprafață de 250 mp.
Intervenienții au arătat că sunt proprietarii, imobilului înscris în C.F. nr._ nr. top_/3, în suprafață de 250 mp și ai construcțiilor edificate pe acest nr. top și pe top_/2 din C.F._. P. Decizia nr. 456 din 29.07.1970, a fost atribuit în folosință veșnică, în baza Legii nr. 9/1968 și art. ll din H.C.M. nr.1735/1968, ., . în suprafață de 250 mp, având top_/3, intervenientei N. I. și soțului său N. loan cu obligația de a construi o casă familială în baza autorizației de construcție, în termen de doi ani.
La fel, prin decizia nr. 455/29.07.1970, a fost atribuit în folosință veșnică, în conformitate cu aceleași dispoziții legale, ., . în suprafață de 250 mp, având top_/2, numitei N. S., sora soțului intervenientei, cu obligația de a construi o casă familială în baza autorizației de construcție, în termen de doi ani. În acest sens, s-a eliberat autorizația de construcție nr. 1133/12.11.1970. Imobilul a fost edificat însă, C. Popular al Municipiului Timișoara, prin adresa nr._/lll din 29.08.1973, făcând referire la Deciziile nr.455 și 456 din 1970 emise pentru terenul din ., i-a somat să termine în întregime construcția, inclusiv finisajele exterioare și trotuarul de protecție. Ulterior, în anul 1974, imobilul a fost finalizat și intabulat. La data de 04.11.1991, au dezbătut moștenirea după defunctul soț și tată, N. I., devenind proprietari tabulari.
Intervenienții au mai arătat că s-a autorizat cu nr.529/30.12.1977 de către C. Popular al Municipiului Timișoara - Serviciul de sistematizare, construcția uni garaj potrivit unui proiect realizat de Atelierul de comandă din cadrul Grupului .. și Locativă, cu nr.1827/06.12.1977, unde, în planul de situație se indică locul unde va fi ridicat acest garaj în cadrul imobilului din .. Construcția s-a realizat pe amplasamentul conform planului.
În ceea ce privește solicitarea făcută de M. Etel prin notificarea nr. 198/14.02.2002, întocmită la Birou Executor Judecătoresc "M. S. R." și înregistrată la Primăria Timișoara, intervenienții consideră că în mod corect, s-a solicitat cu acea ocazie de către petentă: "repararea prin echivalent în natură cu suprafețe de teren intravilan într-o zonă asemănătoare în Timișoara", conștientă fiind de starea de fapt, respectiv că imobilele sunt afectate de existența unor construcții care sunt folosite și ocupate de 40 de ani.
Cât privește petitul 2, intervenienții au arătat că nu sunt de acord cu admiterea lui, pentru că așa cum rezultă din actele depuse alăturat, dar și din expertiza topografică edificată în cauză, există construcții de locuință familială edificate legal pe acest teren. În plus, accesul în imobilul locuință este posibil doar pe acest teren, așa cum rezultă din schița efectuată de expert și depusă la dosar odată cu expertiza.
Intervenienții au considerat că reparația patrimonială ce i se cuvine reclamantului pentru terenul înscris în C.F._ top_/2, trebuie să se facă, dar nu prin restituire în natură, ci, așa cum a solicitat prin notificare antecesoarea sa M. Etel, adică prin echivalent în natură, cu un teren în intravilanul Timișoarei egal ca valoare sau, dacă se hotărăște, prin echivalent bănesc.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.61, 62, 64 și 65 C.pr.civ., Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Reclamantul M. T. A. a formulat întâmpinare și cerere de completare a contestației (f.219-220 dosar fond), solicitând respingerea cererii de intervenție accesorie, formulata în cauză de către intervenienții N. I. și N. R..
În completarea, s-a solicitat obligarea intervenienților N. I. și N. R. la desființarea (demolarea) garajului construit ilegal pe .._/2, cu consecința aducerii imobilul la starea inițiala, iar în caz contrar să fie autorizat să desființeze construcția, pe cheltuiala intervenienților.
De asemenea, s-a solicitat respingerea excepției inadmisibilității contestației, ca fiind neîntemeiată, arătându-se că potrivit Legii nr. 10/2001, modificată, regula în materia retrocedărilor este restituirea în natură, excepțiile fiind în mod expres prevăzute. Mai mult, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru „măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege”.
Cu privire la construcțiile edificate de către intervenienți, respectiv casa familială din . și garajul aferent, reclamantul a arătat că garajul a fost edificat în întregime pe .._/2 proprietatea Statului R., deși potrivit autorizației de construire nr.529/30.12.1977, acesta trebuia construit pe .._/3, proprietatea intervenienților.
De asemenea, la edificarea garajului nu s-a respectat nici suprafața autorizata, de 16 mp, fiind construit un garaj dublu. Pe de alta parte, garajul nu a fost intabulat în cartea funciară, iar o atare operațiune nici nu poate fi realizata în contextul în care nu a fost respectată autorizația de construire, acesta fiind în fapt construit pe .>
În lipsa înscrierii garajului în cartea funciară, intervenienții nu pot invoca un drept de proprietate asupra acestuia, deoarece prin efectul art. 17 al.1 din D-L nr.115/1938 (aplicabil raportat la momentul edificării) numai înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi. Cu alte cuvinte, numai înscrierea în cartea funciară produce efectul de "dobândire" a dreptului de proprietate.
Conform autorizației, intervenienții aveau obligația sa construiască cu o retragere de 4 m de la frontal stradal. În realitate nu s-a respectat aceasta distanță și s-a construit cu o retragere de doar 2 m, ceea ce a condus la diminuarea parcelei cu nr. top._/1, de 71 mp.
La fel, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, casa a fost edificată parțial și pe . o solicită. Datorită faptului că intervenienții au construit cu nerespectarea autorizațiilor de construire: ..3800/4 - proprietatea lui M. Ethel a devenit "loc înfundat", fără posibilitate de acces, datorită existentei garajului pe parcela_/2, care ocupă pe lățime, în întregime, aceasta parcelă. Mai mult, în ipoteza în care .._/2, care este interpusă între cele doua parcele proprietatea lui M. Ethel, ar rămâne în proprietatea Statului, s-ar crea servituți împovărătoare pentru toate imobilele cu nr. top._, inclusiv pentru Statul R. care are drum de acces numai pe ._/1.
Pentru aceste motive, reclamantul a învederat că restituirea parțială a parcelei cu nr. top._/2, se impune, neputând fi perpetuată o stare de fapt creată de intervenienți, cu încălcarea legii și care golește practic de conținut dreptul de proprietate, dobândit prin moștenire, asupra parcelelor_/1 și_/4.
Pârâtul M. R., deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
P. sentința civilă nr. 2360/PI/11.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și completată ulterior de reclamantul M. T. A. în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, Statul Român prin C. L. al Municipiului Timișoara și M. R., și s-a admis totodată și cererea în interes propriu formulată de intervenienții N. I. și N. R.. S-a dispus anularea Dispoziției nr. 1341/06.11.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara ( privind respingerea notificării formulată de antecesoarea reclamantului – M. Etel, referitor la imobilele situate în Timișoara . și nr. 25), cu obligarea Primarului Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție cu priire la imobilul situat în Timișoara ., nr.top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi20150 Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, imobilul situat în Timișoara, ., nr.top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp și imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 759 mp, cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub forma de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Tribunalul a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost completată.
De asemenea, a obligat pârâții P. Municipiului Timișoara și Statul Român, prin C. L. al Municipiului Timișoara să plătească reclamantului M. T. A. suma de 5.650 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea intervenienților în interes propriu privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Notificarea nr.198/14.02.2002, formulată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M. S. R., în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, antecesoarea reclamantului M. Etel, a solicitat punerea în posesie prin echivalent valoric în natură, pentru următoarele imobile: terenul în suprafață de 250 mp, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, terenul în suprafață de 250 mp, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/3 și terenul în suprafață de 759 mp, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._, trecute în proprietatea Statului Român, prin Decizia nr.2433/1961.
Titulara notificării M. Etel, a decedat la data de 25.09.2009, așa cum rezultă din certificatul de deces ., nr._/26.09.2011 depus la dosar (f.12 dosar fond), iar demersurile în vederea soluționării notificării au fost continuate de reclamantul M. T. A., prin mandatarul N. C. V..
P. Dispoziția nr. 1341/06.11.2012, P. Municipiului Timișoara, a respins notificarea nr. 198/14.02.2002, formulată de numita M. Etel, reținând că numitul M. T. A. nu a depus documentele solicitate în dovedirea calității sale de moștenitor al notificatoarei M. Etel (respectiv certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor și actul de identitate în forma prevăzută de lege), iar potrivit principiilor de soluționare prevăzute în Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Instanța de fond a reținut că susținând că are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor ce fac obiectul notificării nr.198/14.02.2002, în sensul prevederilor Legii nr.10/2001, reclamantul M. T. A. a solicitat anularea Dispoziției nr.1341/06.11.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara și restituirea în natură a imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, iar în ceea ce privește imobilul situat în Timișoara, ., nr.top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp și imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), obligarea Primarului Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție motivată cu propunere de compensare cu alte terenuri situate în intravilanul Municipiului Timișoara sau măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri.
S-a reținut că imobilele anterior menționate, așa cum rezultă din extrasul CF nr. 7792 Timișoara (în care au fost înscrise inițial), au trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.111/1951, dreptul de proprietate al Statului Român fiind înscris în cartea funciară în data de 07.04.1961. Aceste imobile au fost dobândite de notificatoarea M. Etel, anterior trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, conform Sentinței civile nr. 770/15.02.1957, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara, în dosarul nr.1130/1957 (f.10 dosar fond), prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. Etel, împotriva pârâtului Venetu Livius (proprietar tabular) și s-a constatat că reclamanta M. Etel a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top._, nr. top._, nr. top._, nr. top._, nr. top._, nr. top._ și nr. top._, înscrise în CF nr. 7792 Timișoara, pârâtul Venetu Livius, fiind obligat să tolereze intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Reclamantul M. T. A. și pârâtul M. R., au calitatea de moștenitori ai defunctei M. Etel, reclamantul M. T. A., în cotă de ¾ parte (½ parte în calitate de moștenitor testamentar și ¼ parte în calitate de moștenitor legal), iar pârâtul M. R. în cotă de ½ parte, potrivit Sentinței civile nr. 667/21.01.2014, pronunțată în dosarul nr._/325/2012, al Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 210/R/28.03.2014, pronunțată în dosarul nr._/325/2012, al Tribunalului T. (f.102-108 dosar fond),
În prezent, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar (f.120-124), imobilul, cu nr. top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), situat în Timișoara, ., constând în teren în suprafață de 250 mp, este proprietatea Statului Român, imobilul cu nr. top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), situat în Timișoara, ., constând în teren în suprafață de 250 mp, este proprietatea intervenienților N. I. și N. R., iar imobilul cu nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), situat în Timișoara, ., constând în teren în suprafață de 759 mp este proprietatea numiților T. G. și T. Cosana.
Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „ Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”.
S-a reținut că sunt îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, conform prevederilor art. 3 alin.1, lit. a: „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
S-a reținut că reclamantul M. T. A., are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor revendicate, în sensul dispozițiilor Legii nr.10/2001, având în vedere că are calitatea de succesor al notificatoarei M. Etel, proprietară a imobilelor ce fac obiectul notificării nr. 198/14.02.2002, preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 111/1951, așa cum rezultă din hotărârea judecătorească anterior menționată.
Cât privește modalitatea de restituire a imobilelor revendicate, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pe parcursul soluționării prezentului litigiu a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispozițiile acesteia aplicându-se, conform art. 4 din lege, și cauzelor aflate pe rolul instanțelor.
S-a subliniat că Legea nr. 165/2013, păstrează regula consfințită de Legea nr. 10/2001, statuând potrivit art.1 alin.1 și 2, că imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, iar în situația în care restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
Astfel, instanța de fond a reținut că regula în materie o constituie restituirea în natură și subsecvent reparația prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În speță, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate și la situația juridică actuală a imobilul cu nr. top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, nu se poate dispune restituirea în natură, din concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de către expertul tehnic judiciar S. V. (f.147-157 dosar fond), rezultând că acest teren este afectat parțial de următoarele construcții: parte din casa cu nr. 25, delimitată în planul de situație de punctele a-b-c-d-e-6, în suprafață de 31 mp, și garajul neintabulat delimitat în planul de situație de punctele f-g-h-i, în suprafață de 40 mp, proprietatea intervenienților N. I. și N. R..
Cât privește solicitarea reclamantului de obligare a intervenienților N. I. și N. R. la desființarea (demolarea) garajului construit pe .._/2, instanța reține că potrivit autorizației pentru executare de lucrări nr.529/30.12.1977 (f.171 dosar fond), emisă de C. Popular al Municipiului Timișoara, intervenienta N. I. și soțul acesteia N. I., au fost autorizați să construiască un garaj pe terenul cu nr. top._/3 și nu pe terenul cu top._/2, astfel cum acesta a fost edificat, pe același teren cu nr. top._/3, așa cum rezultă din autorizația nr. 1133/12.11.1970 (f.207 dosar fond), intervenienta și soțul acesteia fiind autorizați să edifice și casa familiară cu nr. 25, situată parțial pe terenul cu nr. top. top._/2.
Conform prevederilor art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001:” Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”.
instanța de fond a reținut că astfel construcțiile existente pe parcela cu top._/2, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, au fost edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990.
În ceea ce privește existența unor construcții ușoare sau demontabile, este de menționat că pe terenul cu top._/2, în suprafață de 250 mp, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, este situat nu numai garajul neîntabulat în cartea funciară, ci și o parte din casa cu nr. 25, proprietatea intervenienților (ce nu poate fi considerată construcție ușoară și demontabilă), în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului menționat.
Cât privește acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte terenuri situate în intravilanul Municipiului Timișoara, pentru imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp și imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 759 mp, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii, este condiționată în mod obligatoriu de acordul persoanei îndreptățite la restituire, însă și de existența unor bunuri sau servicii disponibile, care pot fi acordate în compensare potrivit prevederilor alin. (5) al art. 1, conform cărora "primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile are pot fi acordate în compensare".
În ceea ce privește existența unor bunuri care pot fi acordate în compensare, pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar, a învederat instanței că lunar se afișează la loc vizibil, un proces verbal în care se menționează că Municipiul Timișoara nu deține bunuri și servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare.
instanța a reținut că astfel corespunde realității că reclamantul este îndreptățit, în principal, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în atribuirea prin compensare a altui bun corespunzător celui ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr.10/2001, însă în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri care pot fi acordate în compensare și care în mod nejustificat nu au fost menționate în tabelul bunurilor disponibile pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform Legii 10/2001.
În concluzie, constatând că reclamantul M. T. A., are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de Legea 10/2001, cu privire la imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp și imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 759 mp, în baza prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru considerentele anterior menționate, tribunalul a admis în parte acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată și completată și a dispus anularea Dispoziției nr. 1341/06.11.2012, emisă de P. Municipiului Timișoara, privind respingerea notificării formulate de antecesoarea reclamantului, M. Etel, referitor la imobilele situate în Timișoara, . și nr. 25.
Totodată, constatând imposibilitatea juridică de a da eficiență solicitării reclamantului de restituire în natură sau de atribuire în compensare a altor bunuri pentru imobilele revendicate, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea 165/2013, raportat la art. 16 și art. 21 al. 1 din aceeași lege, instanța a obligat pârâtul P. Municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție cu privire la imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/2, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi20150 Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._/3, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp și imobilul situat în Timișoara, ., nr. top._, înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 759 mp, cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub forma de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Pentru considerentele expuse a fost respinsă acțiunea reclamantului în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului cu nr. top._/2, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi_ Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în atribuirea prin compensare a altui bun corespunzător celor ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 și respectiv în ceea ce privește obligarea intervenienților N. I. și N. R. la desființarea (demolarea) garajului construit pe .._/2.
Totodată, în baza prevederilor art. 55, raportat la art. 49 al. 1 și 2 C.pr.civ având în vedere soluția pronunțată în privința cererii privind restituirea în natură a imobilului cu nr. top._/2, situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara (CF vechi20150 Timișoara), constând în teren în suprafață de 250 mp, instanța a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții N. I. și N. R..
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ, pârâții P. Municipiului Timișoara și Statul Român, prin C. L. al Municipiului Timișoara, fiind în culpă procesuală au fost obligați să plătească reclamantului M. T. A. suma de 5.650 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care suma de 2.650 lei, reprezentând onorariu achitat expertului (f.141,160 dosar fond), iar suma de 3.000 lei, onorariu de avocat, achitat potrivit chitanței de plată depusă la dosar.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intervenienți, instanța a dispus respingerea cererii formulate, la dosar nefiind depus dovezi în sensul efectuării acestora.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul T., reclamantul M. T. A. a declarat recurs în termen legal la data de 20.10.2015, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T. și în subsidiar, casarea în parte a hotărârii recurate, cât privește următoarele capete de cerere: restituirea în natura a imobilului din Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, CF vechi_ Timișoara, în suprafața de 250 mp, cu consecința radierii dreptului de proprietate al intimatului Statul R. și a înscrierii dreptului de proprietate al defunctei M. Etel în cota de 1/1 parte, cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și a sentinței pronunțate; precum și obligarea intervenienților N. I. și N. R. la desființarea ( demolarea ) garajului construit ilegal pe ._/2, cu consecința aducerii imobilului la starea inițială, iar în caz contrar autorizarea reclamantului la desființarea construcției pe cheltuiala intervenienților. În caz de casare în parte cu reținere, s-a solicitat admiterea acestor capete de cerere, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 488 pct. 8. c.pr.civ.
În motivare, reclamantul a criticat ca nelegală hotărârea instanței de fond de respingere a petitului privind restituirea în natură a parcelei înscrisă în CF_ Timișoara, nr. top_/2, în suprafață de 250 m2, cu argumentul că pe această suprafață de teren este situat nu numai garajul neintabulat în CF, ci și o parte din casa cu nr. 25, proprietatea intervenienților, rezultând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului menționat. Sub acest aspect, recurentul arată că potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, din suprafața totală de 250 mp, casa intervenienților ocupă numai suprafața de 31 mp, restul terenului de 219 mp fiind teren liber de construcții în sensul legii, iar existența unui garaj neintabulat în CF nu constituie un impediment la restituirea în natură a suprafeței de 219 mp. În acest sens, recurentul subliniază că deși tribunalul reține că garajul este o construcție ușoară, în mod nelegal nu face aplicarea art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că pe 31 mp., este edificată construcția cu caracter definitiv proprietatea intervenienților.
Soluția propusă de instanța de fond, în opinia recurentului, transformă parcela nr._/4-proprietatea lui M. Etel, în loc înfundat fără posibilitate de acces, datorită existenței garajului pe parcela_/2, care ocupă pe lățime, în întregime, această parcelă. Mai mult, se susține că în ipoteza în care parcela cu nr._/2, care este interpusă între cele două parcele proprietatea lui M. Etel, ar rămâne în proprietatea Statului, s-ar crea servituți împovărătoare pentru toate imobilele cu nr. top_, inclusiv pentru Statul Român, care are drum de acces numai pe parcela top_/1. Din această perspectivă, recurentul susține că se impune restituirea parcelei_/2, neputând fi perpetuată o stare de fapt creată de intervenienți, cu încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al reclamantului, dobândit prin moștenire asupra parcelelor_/1 și_/4, toate pornite din topul inițial_ proprietatea autorilor reclamantului.
Concluzionând, reclamantul susține că prin soluția pronunțată, instanța de fond a lăsat neclarificată situația juridică a imobilului și a creat o situație juridică excesiv de împovărătoare pentru parcelele nr. top_/1 și_/4, proprietatea sa, sens în care susține motivul de casare cu trimitere pentru efectuarea unui supliment de expertiză pentru acest aspect.
În ceea ce privește subsidiarul formulat, de casare în parte a hotărârii și de obligare a intervenienților la demolarea garajului edificat fără autorizație și neintabulat în CF, recurentul arată că în lipsa înscrierii, intervenienții nu pot invoca un drept de proprietate asupra garajului, deoarece prin efectul art. 17 alin. 1 din decretul lege nr. 115/1938, numai înscrierea în CF poate produce efectul de dobândire a dreptului de proprietate. În plus, autorizația de construire nr. 529/30.12.1997 de care se prevalează intervenienții, se referă la parcela nr._/3, și nu la top_/2, ce face obiectul litigiului de față.
Concluzionând, recurentul subliniază că nimic nu împiedică restituirea suprafeței de 219 mp, din cei 250 aferenți parcelei top_/2, iar pentru diferența de 31 mp ocupată de casa intervenienților, se impune a li se acorda măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și a practicii judiciare în materie.
P. întâmpinarea depusă în cauză la data de 24.11.2015, intimații P. Municipiului Timișoara și C.L.M. Timișoara au solicitat respingerea ca nefondată a recursului și menținerea ca legală a sentinței civile recurate, precizând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză . alin. 3 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în sensul reținerii imposibilității restituirii în natură a parcelelor revendicate și în consecință, a dreptului reclamantului la măsuri compensatorii sub formă de puncte conform Legii nr. 165/2013.
În cauză au formulat întâmpinare și intimații-intervenienți N. I. și N. R., ambii solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii, cu cheltuieli de judecată. În concret, se susține că situația de fapt a parcelei top_/2, pe care se află edificată parțial casa de locuit și garajul aferent proprietății lor, împiedică restituirea în natură a acestui top, ambele construcții fiind edificate anterior datei de 01 ianuarie 1990. P. urmare nu mai are relevanță că garajul este o construcție ușoară, câtă vreme construcția sa, precum și cea a casei, este anterioară datei de 01 ianuarie 1990, iar instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2008.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul concret dedus judecății în prezenta acțiune civilă îl constituie nemulțumirea reclamantului M. T. A. ( în calitatea sa de moștenitor legal al titularei notificării nr. 198/14.02.2002, M. Etel – decedată în cursul soluționării acesteia, respectiv la data de 25.09.2009) față de Dispoziția nr. 1341/06 noiembrie 2012 emisă de P. Municipiului Timișoara, prin care s-a respins cererea autoarei M. Etel de restituire în natură a imobilelor situate în Timișoara . și nr. 19, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al notificatoarei M. Etel.
În raport de înscrisurile depuse la dosar, în mod corect Tribunalul a stabilit că reclamantul M. T. A. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor revendicate, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor a căror imobile au fost preluate în mod abuziv în principal prin restituirea în natură a acestora atunci când este posibil ori prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, în situația în care restituirea în natură a a imobilului preluat abuziv nu se mai poate realiza ( art.1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001).
P. urmare, Legea nr. 10/2001 în al său art. 1 alin. 1 instituie principiul restituirii în natură, ca regulă, preeminența acestui principiu rezultând și din dispozițiile art. alin. 2 din Legea nr. 10/2001, conform cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Nemulțumirea concretă a reclamantului M. T. A. ( în raport de care a cerut în principal, casarea cu trimitere pentru rejudecare la instanța de fond, în vederea efectuării suplimentului de expertiză pentru stabilirea unei variante de restituire în natură a terenului de 291 mp.) se referă la respingerea cererii de restituire în natură a nr. top_/2, înscrisurile în CF nr._ Timișoara ( CF vechi_ Timișoara) în suprafață de 250 mp. ( cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF, respectiv radierea dreptului de proprietate al Statului Român și intabularea dreptului de proprietate al defunctei M. Etel în baza Legii nr. 10/2001), precum și a petitului privind obligarea intervenienților N. I. și N. R. la demolarea garajului construit ilegal pe parcela top_/2, cu consecința aducerii imobilului la starea inițială, iar în caz de refuz, autorizarea lui să desființeze această construcție.
Expertiza tehnică de specialitate întocmită de instanța de fond ( f. 147-155) a stabilit că din suprafața de 250 mp. aferentă top-ului_/2, suprafața de 31 mp este ocupată de casa proprietatea intervenienților N. ( delimitată în planul de situație de punctele A-B-C-D-E 6) și garajul neintabulat ( delimitat și el în planul de situație anexat de punctele F, G, H, I, cu suprafața de 40 mp).
Parcela top_/2 este folosită de intervenienții N..
În ceea ce privește garajul invocat de intervenienți ca fiind edificat legal, Curtea reține că din perspectiva dispozițiilor legii nr. 7/1996, acesta reprezintă o construcție ce nu se poate intabula în CF întrucât autorizația de construire nr. 529/30.12.1977 de care intervenienții se prevalează a stat la baza edificării legale a acestui garaj, așa cum cu evidență rezultă din cuprinsul ei, se referă la parcela nr. top_/3 – proprietatea intervenienților, și nicidecum la ._/2 – solicitată de autoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 10/2001. În consecință, edificarea garajului pe o altă parcelă decât cea prevăzută în autorizația nr. 529/30.12.1977, echivalează cu lipsa autorizației de construire și, în final, cu lipsa titlului.
De altfel, susținerea intervenienților privind existența autorizației de construire pentru parcela_/2 este neverosimilă și nefondată, în condițiile în care ei sunt proprietarii parcelei top_/3 pe care, de altfel, și-au edificat casa ( cu depășirea limitelor prevăzute în autorizație cu cei 31 mp. pe percela alăturată_/2 – proprietatea Statului Român), pe care au edificat și acest garaj, fără autorizație.
Elocventă în acest sens este schița plan anexă a raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe de expert ing. S. V. – fila 153 dosar. Planul de situație invocat arată în mod cert starea de fapt a celor patru parcele desprinse din topul inițial_ fostă proprietate a antecesoarei reclamantei, în:_/1 de 74 mp, proprietatea defunctei M. Etel;_/2 – 250 mp proprietatea Statului Român;_/3 - proprietatea intervenienților N. și_/4 de 171 mp, proprietatea defunctei M. Etel.
Starea de fapt redată anterior și schița plan de situatei aflată la fila 153 dosar fond, confirmă într-adevăr susținerile reclamantului privind imposibilitatea accesului său de la parcela nr. top_/1, la parcela top_/4 (aceasta din urmă fiind transformată prin soluția tribunalului în loc înfundat), deși parcela_/2 este afectată doar parțial, respectiv pe 31 mp (identificați cu punctele 6A-B-C-D-E) de casa de locuit a intervenienților N., iar garajul ce ocupă suprafața de 40 mp. ( F-G-H-I) este edificat fără autorizație, neintabulat în CF.
Pornind de la spiritul și scopul Legii nr. 10/2001, având în vedere că parcela top nr._ a fost proprietatea antecesorilor reclamantului, M. Etel, care a și demarat procedura de redobândire în proprietate în condițiile Legii nr. 10/2001, față de situația reală existentă pe terenul aferent parcelei top_/2 ( cu privire la construcțiile aflate pe aceasta), Curtea reține că în cauză se impunea – față de obiectul concret dedus judecății și dispozițiilor Legii nr. 10-1001 – identificarea de către expert și a unei variante care să vizeze restituirea în natură a terenului revendicat ( mai puțin suprafața de 31 mp ocupată de casa de locuit a intervenienților N.).
Această cerere a fost, de altfel, formulată de către reclamant și în fața instanței de fond (f. 215+226 primă instanță), ori prin respingerea ei și neidentificarea unei variante de restituire în natură a topului_/2 (mai puțin cu suprafața de 31 mp. ocupați de intervenienții N.), instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul cererii de restituire în natură ceea ce impune soluția de casare cu trimitere pentru rejudecare în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 și alin. 5 c.pr.civ.
În consecință, pentru efectuarea unui supliment la expertiză și identificarea unei variante de restituire în natură a parcelei top_/2 (mai puțin cu suprafața de
suprafața de 31 mp. ocupați de intervenienții N.), în conformitate cu dispozițiile art. 312 c.pr.civ. (necercetarea fondului pricinii), Curtea va admite recursul reclamantului, va casa sentința civilă și va dispune trimiterea ei la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. T. A. împotriva sentinței civile nr. 2360/PI/11.09.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Casează sentința civilă recurată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul T. pentru rejudecare în fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red: M.G./07.12.2015
Tehnored: R.P.D. 07.12.2015
2 ex/SM
Instanța de fond Tribunalul T., Judecător L. Ș..
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 234/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
