Obligaţie de a face. Decizia nr. 472/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 472/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 472/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.472
Ședința publică din 26 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul B. F. împotriva deciziei civile nr. 240/A/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanții M. Timișoara prin P., P. M. Timișoara și pârâtul C. C. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru pârâtul-recurent avocat D. L., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebată fiind, reprezentanta pârâtului apelant declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat subliniind că ar fi fost util ca reclamanții-intimați să se conformeze adresei înaintate de instanță și să depună la dosar documentele solicitate. Față de situația nedepunerii actelor solicitate, solicită a se considera această rămânere în pasivitate ca o acceptare a solicitărilor pârâtului, având în vedere că pârâtul a făcut demersuri pentru obținerea autorizației de construire.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe cererea de recurs:
Reprezentanta pârâtului-recurent solicită instanței admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 240/2013 a Tribunalului T., susținând că această instanță în mod greșit a reținut că nu i se produce reclamantului nici un prejudiciu și de asemenea, în mod nelegal a reținut starea de pasivitate a pârâtului.
Cu privire la aspectele de nelegalitate pe care înțelege să le invoce acestea sunt reprezentate faptul că pârâtul-recurent nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la faptul că procesul verbal de contravenție a fost încheiat numai pe numele pârâtului C. C., ținând cont de calitatea de coproprietari ai ambilor pârâți. Procesul verbal de contravenție astfel întocmit nu îi este opozabil recurentului.
Pe de altă parte, cu privire la cele reținute de tribunal, că pârâtului recurent nu i se creează nici un prejudiciu, se subliniază că, la acest moment, recurentul este unic proprietar al mansardei și toate costurile de demolare cad în sarcina sa.
Se susține că tribunalul nu a administrat nici un fel de probă cu privire la acțiunile întreprinse de pârâtul-recurent de a intra în legalitate, probe solicitate și în fața instanței de recurs, reprezentate de cererea depusă la data de 14.01.2009.
Întrebată fiind, reprezentanta pârâtului-recurent declară că nu s-a întreprins, din anul 2009, nici o altă acțiune, așteptându-se din partea autorităților publice emiterea unui răspuns la solicitarea de autorizare.
Declară că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
P. acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ din 30.05.2012, reclamanții M. Timișoara prin P. și P. M. Timișoara au chemat în judecata pârâtul C. C. I., solicitând instanței obligarea acestuia la desființarea construcției realizate nelegal, desființare care să fie făcută într-o perioadă de timp rezonabilă (30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești) iar în caz contrar, să autorizeze instituția reclamantă să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 223/298/24.10.2008, s-a reținut că pârâtul C. C.-I., în calitate de executant și beneficiar, a realizat fără autorizație de construire în lunile septembrie-octombrie 2008 în imobilul din Timișoara, ., . mansardare . în proporție de 70%, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 1.500 de lei și măsura complementară de „sistare imediată a lucrărilor și intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea la starea inițială a imobilului cu termen de intrare în legalitate la data de 24.04.2009”. Pe seama pârâtului a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/298/24.10.2008, iar pentru fapta sa, agentul constatator abilitat a stabilit o amendă în valoare de 1.500 de lei, conform art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991 actualizată. Ca măsură, prin același proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, i s-a pus în vedere contravenientului să sisteze imediat lucrările și să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire în conformitate cu legislația în vigoare, în caz, contrar să aducă imobilul la starea inițială, până la data de 24.04.2009. Având în vedere faptul că, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/298/24.10.2008 întocmit de M. Timișoara nu a fost atacat cu plângere contravențională de către contravenient în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, actul constatator constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate. Conform procesului-verbal nr. 70.140/20.02.2012 încheiat cu ocazia verificărilor efectuate pe teren s-a constatat neîndeplinirea măsurii de aducere a clădirii la starea inițială. La data constatării și sancționării contravenției - 24.10.2008 - proprietarul imobilului era C. C. I. care se face răspunzător de săvârșirea abaterii consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/298/24.10.2008 în calitate de beneficiar. Art. 26 din Legea nr. 50/1991 republicată și actualizată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care reglementează faptele care constituie contravenții vorbește de calitatea de investitor și de executant și nu de cea de proprietar. Norma de drept prevăzută în Legea nr. 50/1991 are un caracter imperativ, obligatoriu, participanții la raporturile juridice neputându-se prevala de dreptul de a opta între conduita prescrisă de drept și un alt gen de conduită, fiind datori sa o respecte pe prima. Obligativitatea este o trăsătura caracteristică tuturor normelor de drept, indiferent de domeniul de reglementare sau de forța juridică a actului normativ în care sunt ele inserate. P. urmare, obligativitatea este o noțiune exclusivă, nu graduală, nefiind susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire parțial, într-o măsură mai mare sau mai mică. Având în vedere cele mai sus, este vorba de situația juridică reglementată de art. 32 din Legea nr. 50/1991 repub. și act. privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: „(1) în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. (2) în cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1)". Deoarece nici până în prezent, pârâtul nu s-a conformat celor dispuse prin procesul-verbal de contravenție, iar fapta sa constituie contravenție potrivit art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991, au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 27, 28 și 32 din Legea nr. 50/1991, republicată și pe art. 274 și 580 ind. 3 C.pr.civ.
Reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune (f.9-10) prin care au precizat cadrul procesual în sensul completării acestuia, ca urmare a studierii extrasului de C.F. nr._-C1-U1 Timișoara nr. top._/XXI, solicitând introducerea în cauza în calitate de pârât și a numitului B. F., aceasta fiind subdobânditorul imobilului ce face obiectul prezentului demers litigios, prin actul notarial nr. 1787/20.04.2011, emis de notarul public P. F.. Obligația de demolare a unei construcții edificate fără autorizație operează propter rem, astfel că actualul proprietar al imobilului este ținut să aducă la îndeplinire această obligație stabilită în sarcina fostului proprietar al imobilului. În fapt, imobilul în litigiu a fost construit ilegal de antecesorul în drepturi al numitului B. F., mai precis de pârâtul C. C. I., fapt constatat prin procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008, a cărui temeinicie și legalitate nu a fost constatată. Astfel, întrucât pârâtul C. C. I. nu a întreprins demersuri pentru . și subdobânditorul au obligația de a aduce la starea inițiala imobilul, având natura unei veritabile sarcini reale ce incumba titularului dreptului de proprietate. În aceste condiții, numitul B. F. dobândind în proprietate imobilul în litigiu, a devenit alături de pârâtul C. C. I. debitorul obligației de demolare, obligație accesorie dreptului dobândit. Obligația fiind una propter în rem este irelevant cine deține calitatea de proprietar al imobilului la un moment dat, astfel ca B. F. și-a asumat riscul dobândirii imobilului cu tot cu aceasta obligație. Având în vedere motivele expuse mai sus s-a solicitat introducerea în cauza în calitate de pârât și a numitului B. F..
Pârâtul B. F. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fond a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, iar pe cale reconvențională a solicitat obligarea instituției reclamanților să-i acorde un termen pentru a intra în legalitate, respectiv pentru a obține autorizația de construcție pentru imobilul ce face obiectul prezentului dosar (f. 42-45 dosar fond).
Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive pârâtul a arătat că procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008 nu îi este opozabil. P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, M. Timișoara prin P. solicită instanței să dispună obligarea sa la desființarea construcției de mansardare a imobilului din Timișoara ., . faptului că nu s-a procedat la îndeplinirea măsurilor luate prin procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008. Procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008 nu îi este opozabil. Faptul că în prezent este unic proprietar al imobilului, în urma cumpărării cotei de VI din imobil de la dl C. C. - lonel în data de 20.04.2011, nu reprezintă un aspect care să influențeze în vreun fel lipsa caracterului opozabil al procesului verbal de contravenție față de el. Procesul verbal nr. 223/298/24.10.2008 a fost emis exclusiv pe numele și în sarcina d-lui C. C.-lonel, care la data respectivă deținea ½ din imobil și îndeplinea calitatea cerută de dispozițiile legale de a fi beneficiar și executant al lucrărilor executate. În perioada încheierii procesului verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008, avea calitatea de beneficiar al imobilului deținând cota de 1/2 din dreptul de proprietatea asupra imobilului. Cu toate acesta, odată cu efectuarea controlului și încheierea procesului verbal de contravenție, pârâtul-reclamant nu a fost menționat în cuprinsul acestuia și nici nu i-a fost adus la cunoștință. Faptul că agentul constatator nu a verificat situația juridică a imobilului nu-i poate fi imputa pârâtului-reclamant.
În motivarea cererii reconvenționale a arătat că este în prezent singurul proprietar al imobilului din Timișoara ., .. T., astfel cum reiese din C.F. nr._-C1-U1, întrucât procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008 nu îi este opozabil, a solicitat să se procedeze la obligarea M. Timișoara prin P. să îi acorde un termen, pentru ca să aibă posibilitatea să continue demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construire.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115, art. 119 C.pr.civ, precum și celelalte dispoziții legale menționate în prezenta.
P. sentința civilă nr._/23.11.2012, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții-pârâți M. Timișoara prin P. și P. M. Timișoara, împotriva pârâtului C. C. I. și a pârâtului-reclamant B. F. I. și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant împotriva reclamanților-pârâți. Astfel, a obligat pârâții sa desființeze lucrările executate fără autorizație de construire, menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/ 298 din 24.10.2008, întocmit de Primăria M. Timișoara, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabila a prezentei hotărâri, în caz contrar instanța autorizând ca masurile de desființare sa fie aduse la îndeplinire prin grija Primarului M. Timișoara, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți. De asemenea, a respins cererea de cheltuieli de judecată a pârâtului-reclamant și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 19,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/298 din 24.10.2008, pârâtul C. C. I. a fost sancționat cu 1.500 lei amenda pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991 și i s-a pus în vedere să sisteze imediat lucrările și să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea la starea inițială până în data de 24.04.2009. Agentul constatator a reținut ca în data de 23.10.2008, ora 18,30, s-a constatat că pârâtul a executat fără autorizație de construire în luna septembrie-octombrie 2008 lucrări de mansardare, . 70% (f. 5 dosar fond).
S-a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către pârâtul C. C. I., însă nu s-a probat ca împotriva acestui proces-verbal de contravenție s-a formulat plângere contravenționala, astfel încât mențiunile și dispozițiile actului de constatare și sancționare a contravenției au rămas definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicata „o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Conform dispozițiilor art. 32 alin. 1-3 din Legea nr. 50/1991 republicata, “în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate”.
Din procesul-verbal de constatare de la fața locului încheiat de reprezentanții reclamanților-pârâți în data de 20.02.2012, instanța de fond a reținut că lucrările de construire a mansardei au fost oprite, în prezent construcția fiind nemodificată față de data constatării contravenției, respectiv 24.10.2008 (f. 6 dosar fond).
Pârâții nu au făcut dovada faptului ca au obținut ulterior autorizație de construcție pentru lucrările reținute în procesul-verbal de contravenție.
S-a mai reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1787/20.04.2011 la B.N.P. P. F., pârâtul i-a înstrăinat pârâtului-reclamant B. F. I. cota de ½ din terasa și uscătoria neamenajată, drept care a fost înscris în cartea funciara a imobilului, părțile declarând expres faptul că în mod greșit în certificatul de atestare fiscal eliberat la data de 20. 04.2011 de Primăria Timișoara imobilul figurează ca fiind mansardă, în realitate pe terasa neexistând nici o construcție, pârât-reclamant B. F. I. menționând expres ca el cunoaște situația juridică și de fapt a imobilelor vândute (f. 7, 31-33 dosar fond).
Mansarda blocului nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare arătat mai sus, iar pârâtul-reclamant B. F. I. a devenit proprietarul exclusiv al terasei și al uscătoriei neamenajate, în condițiile în care dobândise împreuna cu pârâtul cealaltă cota de ½ din aceste bunuri în anul 2008, intabularea drepturilor lor având loc cu 2 săptămâni înainte de data constatării contravenției la fata locului (f. 34-36 dosar fond).
S-a reținut că este totalmente neplauzibila susținerea pârâtului-reclamant B. F. I. ca nu a cunoscut edificarea mansardei, ceea ce ar fi implicat cumpărarea cotei inițiale de ½ din terasa și apoi a diferenței de ½ fără să vadă acest bun, deși în ultimul contract a declarat ca el cunoaște situația juridică și de fapt a imobilelor vândute. În măsura în care ar fi fost de bună-credință, astfel cum se pretinde, pârâtul-reclamant nu ar fi fost prejudiciat în nici un fel de demersul judiciar al reclamanților - pârâți cu privire la o construcție despre care susține ca nu știa nimic și implicit nu a investit nimic în aceasta ci, dimpotrivă, ar fi trebuit să-și dea concursul pentru eliberarea imobilului său de o construcție pe care nu și-a dorit-o și care poate pune în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea locatarilor din mansardă, din . din zonă, atrăgând răspunderea actualului proprietar al bunului, respectiv chiar a pârâtului-reclamant.
Pentru aceste considerații, instanța de fond a concluzionat (prezumție simpla) că pârâtul-reclamant a fost împreună cu pârâtul beneficiarul construcției ilicite, realizată fără autorizație de construire, de a cărei edificare a avut cunoștință și cu care a fost de acord, astfel ca pârâtul-reclamant a avut suficient timp (4 ani) pentru a intra în legalitate cu aceasta, nejustificându-se admiterea cererii reconvenționale și acordarea unui termen suplimentar de către instanța în acest scop, motiv pentru care cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut că edificarea unei construcții fără autorizația impusa de lege creează o simpla stare de fapt, neprotejată juridic ca urmare a fraudării legii, fără dobândirea vreunui drept real de către constructor sau de proprietarul imobilului, așa cum rezulta din art. 37 al. 5 al Legii nr. 50/1991. Aceasta soluție este logica, date fiind riscurile deosebite pe care le implica lucrările neautorizate de construire și demolare, lipsind de efecte juridice posibilele înțelegeri frauduloase între proprietarul imobilului și constructorul fără autorizație sau alte terțe persoane care își asumă răspunderea pentru contravenție, ori înstrăinarea imobilului realizat sau modificat nelegal către terțe persoane, în scopul împiedicării desființării acesteia.
Instanța a mai reținut că pârâtul-reclamant nu avea cum sa dobândească dreptul de proprietate asupra mansardei și nici nu putea sa dobândească altceva decât ceea ce a avut pârâtul-vânzător, deci inclusiv obligația accesorie de a intra în legalitate cu construcția sau să suporte consecințele legale, sancțiunea complementară fiind o măsura de siguranța impusă pentru evitarea unei stări de pericol, în considerarea principiului priorității interesului public față de cel privat, consacrat de legea contenciosului administrativ, în condițiile în care edificarea construcțiilor în condiții de siguranță este o problemă de interes public.
În plus, așa cum s-a arătat în motivarea soluției excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a subliniat că dacă s-ar considera ca aceasta obligație nu este una de drept public, ci de drept privat, deoarece obligația care face obiectul litigiului este strâns legată de dreptul de proprietate asupra imobilului, reclamanții-pârâți nu și-ar putea realiza dreptul decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra bunului, respectiv al pârâtului-reclamant care ar fi ținut și el de îndeplinirea obligației pârâtului, născută anterior, fără participarea pârâtului-reclamant (obligație scriptae în rem).
Având în vedere faptul ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 165/171/22.11.2006 nu a fost desființat, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 actul constatator constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În consecință, ținând seama ca prin procesul-verbal de contravenție s-a dispus desființarea până la data de 24.04.2009 a construcțiilor realizate nelegal iar pârâții nu s-au conformat acestor dispoziții executorii, în baza art. 32 alin. 1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 50/1991 republicată instanța de apel a admis acțiunea precizată a reclamanților-pârâți și a obligat pârâții să desființeze lucrările executate fără autorizație de construire, menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 223/298 din 24.10.2008, întocmit de Primăria M. Timișoara, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în caz contrar instanța autorizând ca masurile de desființare să fie aduse la îndeplinire prin grija Primarului M. Timișoara, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâți.
Deoarece pârâtul B. F. se afla în culpa procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 și 277 C.pr.civ. instanța a respins ca nefondata cererea de cheltuieli de judecata a acestuia și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 19,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente acțiunii (f. 11-20 dosar apel).
Împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a declarat apel pârâtul B. F. I., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de către reclamantă și admiterea cererii reconvenționale formulată de către acesta, cu cheltuieli de judecată.
Apelantul a apreciat că procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008 nu îi este opozabil. Faptul că în prezent este unic proprietar al imobilului, în urma cumpărării cotei de 1/2 din imobil de la numitul C. C. - lonel în data de 20.04.2011, nu reprezintă un aspect care să influențeze în vreun fel lipsa caracterului opozabil al procesului verbal de contravenție.
Procesul verbal nr. 223/298/24.10.2008 a fost emis exclusiv pe numele și în sarcina domnului C. C. - lonel, care la data respectivă deținea 1/2 din imobil și îndeplinea calitatea cerută de dispozițiile legale de a fi beneficiar și executant al lucrărilor executate.
Cu toate acesta, odată cu efectuarea controlului și încheierea procesului verbal de contravenție, apelantul a arătat că nu a fost menționat în cuprinsul acestuia și nici nu i-a fost adus la cunoștință. Faptul că agentul constatator nu a verificat situația juridică a imobilului nu îi poate fi imputat. Contrar susținerilor instanței de fond, în fapt, construcția a cărei demolare s-a solicitat, nu pune în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea locuitorilor mansardei sau a altor persoane. Mai mult, după cum a arătat și în fața primei instanțe, asociația de proprietari al imobilului în discuție și-a data acordul pentru a fi continuate lucrările și a finaliza mansardarea blocului. Până în prezent nu a primit vreun răspuns din partea autorităților competente în domeniu.
Pârâtul apelant a mai arătat că instanța de fond a reținut caracterul propter în rem al obligației de demolare, întrucât numai cu concursul sau intimații - reclamanții ar putea duce la îndeplinire măsurile solicitate.
Apelantul a apreciat că premisa este falsă. Răspunderea contravențională este una personală. Efectele pe care le produce procesul verbal de contravenție nu pot fi extinse la alte persoane cărora nu le poate fi imputată fapta sancționată contravențional și cărora nu le-a fost atribuită calitate de contravenient. După cum a arătat și se poate observa din înscrisurile aflate la dosar, la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, era proprietar de1/2 din imobilul în discuție. A achiziționat și cealaltă jumătate a imobilului de la numitul C. în anul 2011, deci ulterior expirării termenului acordat de către autorități numitului C. pentru .>
Cu privire la caracterul propter rem a obligației de demolare, prin Decizia civilă nr. 130/R din 16.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara într-o cauză similară, s-a arătat că: „în raport de caracterul personal al răspunderii contravenționale și de faptul că obligația de aducere a imobilului la starea inițială, izvorâtă ca efect al antrenării răspunderii contravenționale personale și plasată, în considerarea caracterului său accesoriu în raport de sancțiunea principală, în sfera dreptului public și nu a celui privat, nu poate fi caracterizată drept una "propter rem", caracter dobândit de obligația de a face, ca element de conținut al raportului juridic civil, în sfera raporturilor juridice private, prin însoțirea bunului imobil, în considerarea importanței lui pentru societate (cum sunt cele prevăzute de legea fondului funciar sau obligația dobânditorului unui bun de a-l despăgubi pe constructorul pe terenul altuia, în funcție de buna sau reaua lui credință)".
Apelantul a subliniat că astfel consecința celor arătate mai sus este faptul că nu poate fi antrenată răspunderea sa pentru fapte săvârșite de către alte persoane și nu poate fi obligat la a suporta efectele respectivelor fapte, ceea ce atrage admiterea apelului și respingerea acțiunii formulată de către intimații-reclamanți.
A afirmat apelantul că prin cererea reconvențională a solicitat instanței să procedeze la obligarea M. Timișoara prin P. să îi acorde un termen, pentru ca să aibă posibilitatea să continue demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construire.
Instanța de fond a reținut faptul că ar fi avut la dispoziție 4 ani pentru a face demersurile necesare pentru . construcției, motiv pentru care a respins cererea formulată de către apelant.
După cum a arătat în fața instanței de fond, în prezent apelantul a afirmat că a demarat procedurile pentru obținerea autorizației de construire, având acordul Asociației de Proprietari ., . de 20.03.2012 pentru . mansardei, obținerea autorizației de construire și finalizarea lucrărilor. Contrar alegațiilor instanței de fond, apelantul a arătat că nu a avut la dispoziție 4 ani pentru a face demersurile necesare pentru . verbal de contravenție nu îi este opozabil, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între apelant și numitul C. este din anul 2011.
P. decizia civilă nr. 240/A/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. F. I. împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, reținându-se în considerentele hotărârii că instanța de fond a stabilit corect că în ceea ce privește edificarea construcției, nu s-au respectat obligațiile pentru efectuarea lucrărilor de construcție cu autorizație, conform normelor legale în materie.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
În speța dedusă judecății, instanța de apel a reținut că pârâtul a cumpărat imobilul în litigiu, cunoscând situația de fapt și de drept a acestuia, conform propriilor declarații consemnate în contractul de vânzare-cumpărare.
S-a apreciat că în mod corect a reținut judecătoria că edificarea unei construcții fără autorizația impusa de lege creează o simpla stare de fapt, neprotejata juridic ca urmare a fraudării legii, fără dobândirea vreunui drept real de către constructor sau de proprietarul imobilului, așa cum rezulta din art. 37 al. 5 al Legii nr. 50/1991. P. urmare, apelantul nu se poate plasa în afara obligațiilor de intrare în legalitate impuse prin procesul verbal de contravenție ce se referă la imobilul, având caracter propter în rem și nu în personam.
Tribunalul a reținut că este logică juridic concluzia primei instanțe de a aprecia că starea de fapt mai sus descrisă este neocrotită juridic, date fiind riscurile deosebite pe care le implica lucrările neautorizate de construire și demolare, lipsind de efecte juridice posibilele înțelegeri frauduloase intre proprietarul imobilului și constructorul fără autorizație sau alte terțe persoane care își asuma răspunderea pentru contravenție, ori înstrăinarea imobilului realizat sau modificat nelegal către terțe persoane, în scopul împiedicării desființării acesteia.
S-a apreciat că în speță nu s-a dovedit nici un motiv care să justifice starea de pasivitate a pârâților în ceea ce privește .; or, nimeni nu își poate invoca propria culpă în apărare.
Văzând că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a respins ca neîntemeiat apelul formulat de către de apelantul B. F. I. împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Având în vedere că este partea aflată în culpă procesuală, a respins cererea apelantului privind plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul T. în apel, pârâtul B. F. I. a declarat recurs în termen legal la data de 06.08.2013, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate cu consecința admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâtul a criticat hotărârea recurată ca nelegală prin reținerea faptului că nu au fost respectate obligațiile pentru efectuarea lucrărilor de construcție cu autorizație necesară; nu s-a dovedit nici un motiv care să justifice starea de pasivitate a pârâților în ceea ce privește . construcțiilor edificate.
Pârâtul recurent a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, urmare a faptului că procesul verbal de contravenție nr. 223/298/24.10.2008 nu îi este opozabil, acesta fiind emis exclusiv pe numele și în sarcina pârâtului C. C. I. (cel cu care, la data încheierii procesului verbal de contravenție, era coproprietar în cotă de ½ parte fiecare asupra imobilului).
Pârâtul-recurent critică argumentele instanței de apel potrivit cu care prin demolarea lucrării edificate fără autorizație nu i s-ar crea niciun prejudiciu, precizând că prin admiterea acțiunii el este obligat la suportarea tuturor costurilor pe care le implică această operațiune, fapt care îi creează un prejudiciu evident.
Recurentul a mai susținut și faptul că în mod greșit ambele instanțe de judecată au reținut că imobilul în litigiu ar putea pune în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea, în condițiile în care asociația de proprietari a imobilului în discuție și-a dat acordul pentru continuarea și finalizarea mansardei blocului.
În ceea ce privește reținerea caracterului propter în rem al obligației de demolare, pârâtul susține că premisa instanței de apel este falsă, întrucât răspunderea contravențională este una personală și astfel, efectele pe care le produce procesul verbal de contravenție nu pot fi extinse la alte persoane.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că ambele instanțe au încălcat dispozițiile legale în materia probațiunii, iar pasivitatea imputată pârâților a fost greșit reținută în condițiile în care dl. C. C., în urma emiterii procesului verbal de contravenție, a depus imediat documentația și solicitarea emiterii autorizației de construire pentru imobilul a cărui demolare se solicită în dosar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele c.pr.civ..
În apărare, în recurs, pârâtul recurent B. F. I. a solicitat la termenul de judecată din 21.11.2013 suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului T., ce are ca obiect anularea actului administrativ, respectiv a răspunsului emis de P. M. Timișoara la contestația formulată de pârât împotriva certificatului de urbanism nr. 4585/11.12.2002 emis de către P. M. Timișoara.
Cauza de față a fost suspendată în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului T., soluționat prin sentința civilă nr. 573/PI/NCA/2014 în sensul respingerii acțiunii civile, irevocabil.
De asemenea, în condițiile art. 305 c.pr.civ., pârâtul recurent – prin apărător ales, a depus pentru termenul de judecată din data de 15.10.2015 o cerere în probațiune însoțită de înscrisuri doveditoare, solicitând instanței obligarea reclamantei la depunerea modului de soluționare a cererii de emitere a autorizației de construire pentru imobilul în cauză înregistrată sun nr. U_. În raport cu înscrisurile depuse, instanța a acordat un termen de judecată și a solicitat reclamantei să depună la dosar stadiul de soluționare a cererii formulată de pârâtul C. C. I. la data de 15.01.2009. La dosar nu s-au depus alte înscrisuri.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârât, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În raport cu obiectul concret dedus judecății prin cererea înregistrată la data de 30.05.2012, respectiv cererea reclamantului M. Timișoara prin P. de obligare a pârâtului C. C. I. la desființarea construcției realizate nelegal, având în vedere și înscrisurile depuse la dosar, și nu în ultimul rând calea de atac de față – recursul, Curtea apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a normelor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 37 și următoarele din Legea nr. 50/1991. Din perspectiva actului normativ evocat, în mod corect s-a reținut că edificarea unei construcții fără autorizația impusă de lege creează o simplă stare de fapt, neprotejată juridic ca urmare a fraudării legii, fără dobândirea vre-unui drept real de către constructor sau de proprietarul imobilului.
În speța de față, necontestarea procesului verbal de contravenție nr. 165/171/22.11.2006 emis pe numele pârâtului C. C. I., a dus în condițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 ca acesta să constituie titlu executoriu, fără vre-o altă formalitate.
Apărarea pârâtului-recurent B. F. I. privind lipsa calității procesuale pasive a sa în raport cu persoana menționată în procesul verbal de contravenție, este nefondată și în mod corect a fost respinsă de instanțele de fond în condițiile în care pârâtul recurent a cumpărat cealaltă cotă de ½ din terasa și uscătoria neamenajată aferentă imobilului situat în Timișoara . . expresă a împrejurării cunoașterii situației de fapt și de drept a imobilului astfel dobândit. De altfel, datele speței relevă cu evidență împrejurarea reală a cunoașterii de către pârâtul B. F. I. a situației exacte de fapt și de drept a imobilului a cărui demolare se solicită în prezenta cauză, iar prin cumpărarea acestei părți de imobil, în mod firesc a dobândit inclusiv obligația accesorie de a intra în legalitate cu construcția edificată fără autorizație de construcție.
Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 50/1991 republicată și actele privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care reglementează faptele ce constituie contravenții, vorbesc de calitatea de investitor și de executant și nu de aceea de proprietar.
Norma de drept prevăzută de Legea nr. 50/1991 are un caracter imperativ, obligatoriu, participanții la raporturile juridice neputându-se prevala de dreptul de a opta între conduita prescrisă de drept și un alt gen de conduită, fiind datori să o respecte pe prima. Din această perspectivă, Curtea reține că instanțele de fond – suverane în stabilirea situației de fapt dedusă judecății – au făcut o corectă interpretare și aplicare a normei cuprinsă în art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cu care: „în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz, fie încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, fie desființarea construcțiilor realizate nelegal”.
În plus, susținerile pârâtului recurent privind demersurile făcute atât de pârâtul C. C. I., cât și de el personal pentru . această construcție, și care ar răsturna ideea de pasivitate reținută de tribunal, sunt nefondate, întrucât simpla cerere adresată organelor competente la data de 15.01.2009, nesusținută, nu poate echivala cu noțiunea de demersuri pentru ., cu atât mai mult cu cât ulterior, pârâtul-recurent a dobândit prin cumpărare și cealaltă cotă de ½ din mansardă și avea cunoștință deplină a situației de fapt și de drept a acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că aspectele invocate de pârât în recursul de față nu sunt în măsură să schimbe hotărârea pronunțată de Tribunalul T. și în baza art. 299, 312 alin. 1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 c.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul B. F. I. împotriva deciziei civile nr. 240/A/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 14._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. G. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
R. P.-D.
Red: M.G./10.12.2015
Tehnored: R.P.D. 17.12.2015
2ex/SM
Prima instanță Judecătoria Timișoara: Judecător C. F. N.
Instanță apel: Tribunalul T. – Judecători: C. P. și A. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 220/2015. Curtea de... → |
|---|
