Expropriere. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 90/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 90/2014

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 90

Ședința publică din 24 iunie 2014

PREȘEDINTE: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: I. P.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții N. V. și N. A. M., de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de P. de pe lângă T. T. împotriva sentinței civile nr. 3636/PI/20.12.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._, având ca obiect expropriere.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 17 iunie 2014, dată la care, în aceeași compunere a completului de judecată și din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.

C.,

Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /18.08.2011, reclamanții N. V. si N. A. M., au chemat in judecată pârâtul S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în reprezentarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea lor și care formează obiectul exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile, proprietatea lor, care formează obiectul exproprierii; obligarea paratului la plata sumei de 30.000 Euro, echivalent in lei, cu titlul de daune, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată în esență că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D.", expropriator fiind statul român, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

P. Anexa nr. 1 la hotărârea de guvern menționată a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", iar prin dispozițiile art. 1 din același act normativ s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.

Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii-afectați de proiectul „Autostrada Lugoj-D." au fost „rugați" sa le accepte prin Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, au fost determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experții/evaluatori B. G. si Bojinca M., luând in considerare valoarea de 27.90 lei/mp.

Cu toate ca sumele ofertate cu titlul de despăgubiri nu constituiau o justa despăgubire, de buna credința fiind, in termenul legal de 10 zile menționat in Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, s-a formulat cerere de acordare a despăgubirilor conforma cu valorile ofertate de expropriator si care totalizau suma de 325.683 lei.

Oferta expropriatorului de despăgubire cu suma de 27,90 lei/mp. acceptată de reclamanți se constituie drept o ofertă urmată de acceptare care configurează perfectarea unui acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlul de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii și care nu mai poate fi modificat în mod unilateral de către expropriator. Caracterul convențional al acordului pârtilor cu privire la cuantumul despăgubirii rezulta in mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, si care se referă la tranzacția sau „învoiala" părților.

P. Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 1232/2010, a fost diminuată, in mod evident nelegal si abuziv.

Independent de împrejurarea că valoarea de cca. 1,49 lei/mp. determinată prin Anexa nr. 2 la HG nr. 492/2011 este derizorie și se circumscrie unei "naționalizări", intre parti existând deja o convenție valabila in ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, diminuarea valorică menționată a fost efectuată si cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 care permit, în circumstanțe excepționale și temeinic motivate, numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.

Stabilirea unei despăgubiri derizorii pentru terenul proprietatea reclamanților care a format obiectul exproprierii constituie o încălcare gravă a dreptului lor de proprietate și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C.civ. sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru motivele dezvoltate mai sus, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii pe excepții ca fiind inadmisibila si prematur introdusa iar pe fondul cauzei ca neîntemeiata.

Având in vedere ca procedura de expropriere a imobilelor proprietatea reclamanților, aflata in derulare, este reglementata de Legea 255/2010, act normativ cu caracter special ce se aplica cu prioritate fata de dreptul comun, conform principiului specialia generalibus derogant, rezulta ca acțiunea pe drept comun este inadmisibila.

In situația respingerii excepțiilor invocate, pe fondul cauzei, solicită să se dispună respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Guvernul României, in temeiul art. 108 din Constituția României, republicata si al art. 4 alin. 1 din Legea nr. 198/2004. privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean si local a adoptat Hotărârea nr. 1.232/06.12.2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate private, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica „ Autostrada Lugoj - D.".

P. H.G. nr. 1.232/06.12.2010, intrata in vigoare la 16.12.2010, odată cu publicarea in M. Of. nr. 842/16.12.2010, s-a aprobat suma globala estimata de_ lei, reprezentând despăgubire pentru expropriere. Aceasta suma globala a despăgubirilor a fost alocata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in limita sumelor aprobate cu aceasta destinație conform legilor bugetare anuale.

Ulterior emiterii H.G. nr. 1.232/06.12.2010. la data de 14.12.2010, Parlamentul României adopta Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean si local, lege publicata in Monitorul Oficial 853, la data de 20.12.2010 Legea nr. 255/2010 a abrogat Legea nr. 198/2004, prin art. 35 lit. c).

La data de 19 ianuarie 2011, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 53 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 255/2010, Hotărâre publicata in MO nr. 84 din 01.02.2011.

Dupa apariția HG 1232/2010, expropriatorul, conform art. 5 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 255/2010, a afișat la Consiliul local Lugoj Planului cu amplasamentului lucrării de utilitate publica - Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 si a Tabelului cuprinzând imobilele supuse exproprierii - Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010. In același timp, s-a adus la cunoștința publica si tabelul cuprinzând propunerile de despăgubiri pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați, in baza Legii 198/2004.

Valoarea acestor despăgubiri, stabilite inițial, anterior abrogării Legii nr. 198/2004 si modificării H.G. nr. 1.232/2010, o solicita reclamanții prin cererea lor de chemare in judecata.

Dispozițiile art. 11 alin. 7 si 8 din Legea 255/2011 care prevăd următoarele: „(7) înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.

(8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Raportul de evaluare se întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Au impus expropriatorului necesitatea efectuării unor noi evaluări a terenurilor afectate de aceasta lucrare de utilitate publica, conform actualei reglementări.

Astfel, s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut in vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal.

Având in vedere ca noile valori de despăgubire stabilite potrivit Legii 255/2010 au fost mult mai mici decât valorile de despăgubire stabilite in baza Legii 198/2004 si având in vedere ca Legea nr. 198/2004, ce a constituit cadrul legal al H.G. nr. 1.232/06.12.2010 a fost abrogata si înlocuita de Legea nr. 255/2010, in scopul puneri in concordanta a acestei hotărârii cu noua reglementare in materia exproprierii - Legea nr. 255/2010, s-a procedat la modificarea H.G. nr. 1.232/06.12.2010, prin emiterea H.G. nr. 492/11.05.2011.

Noile valori de despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obținute in urma reevaluării, au stat la baza emiterii HG 492/2011 si sunt conținute in anexa 2 la HG 492/2011.

Datorita modificării prin H.G. nr. 492/11.05.2011 a despăgubirilor inițiale, expropriatorul a reluat procedura de expropriere, notificând, in baza art. 8 din Legea 255/2010. fiecare expropriat in parte, despre intenția de expropriere si despre valoarea de despăgubire cuprinsa in anexa 2 la HG 492/2011 si despre posibilitatea de a formula cerere de acordare a despăgubirilor prin care sa isi reconsidere poziția inițiala si sa isi manifeste acordul sau dezacordul cu privire la noul cuantum al despăgubirilor.

Acordul reclamanților asupra cuantumului despăgubirilor consemnat in cadrul cererilor formulate de aceștia au vizat valorile despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 198/2004 și HG nr. 1232/2010, in forma ei inițială, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/1 1.05.2011.

P. HG nr. 492/11.05.2011 a fost completata H.G. nr. 1.232/2010 prin introducerea unui nou articol 3 ind. 1 conform căruia „Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit art. 2, situate pe raza localităților Lugoj, B., Belint, Bethousen, T. V.. Manastiur si D., proprietarii sau deținătorii acestora, precum si sumele individuale aferente despăgubirilor este cea prevăzuta in anexa nr. 2”.

Sumele individuale aferente despăgubirilor pentru exproprierea terenurilor situate pe raza localităților mai sus menționate, s-au modificat fata de cele anterior stabilite.

In aceste condiții, cuantumul despăgubirilor in valoare de 325.683 lei solicitat de catre reclamanții prin acțiunea lor, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1.232/2010, anterior modificărilor si completărilor survenite prin H.G. nr. 492/11.05.2011, nu mai au corespondent in reglementarea in vigoare la momentul actual.

La momentul actual, valoarea despăgubirilor datorate de expropriator reclamanților nu poate fi decât cea prevăzuta de actele normative in vigoare, respectiv de H.G. nr. 1.232/2010, așa cum a fost modificata si completată prin H.G. nr. 492/11.05.2011.

Procedând la acordarea către reclamanți a unor despăgubiri in cuantumul de 325.683 lei, asa cum anterior au fost stabilite, ar insemna ca instanța de judecata sa ignore un act normativ in vigoare, respectiv H.G. nr. 492/11.05.2011, prin care aceasta valoare a despăgubirilor a fost modificata.

Simpla acceptare a cuantumului despăgubirilor consemnata in cererea de acordare a despăgubirilor nu poate produce efecte juridice atat timp cat de aceasta expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv prin constatarea acceptării de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisie si de expropriat.

În speța nu s-a întocmit niciun proces-verbal intre reclamanți si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 care sa constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanți, situație in care nu s-a intalnit oferta cu acceptarea.

Mai mult decât atat, întregul demers al acordării despăgubirilor stabilite in baza Legii nr. 198/2004 (si ulterior a Legii nr. 255/2010) si H.G. nr. 1.232/2010 a fost întrerupt de către expropriator motivat de apariția H.G. nr. 492/11.05.2011 care a modificat cuantumul despăgubirilor. In aceasta situatie, expropriatorul a procedat la reluarea procedurii de expropriere avandu-se in vedere noile valori.

In acest context, nu numai ca nu s-a intocmit niciun proces-verbal care sa constate acceptarea ofertei de către expropriați, ci chiar mai mult, expropriatorul nici nu a numit comisia de verificare a cererilor de acordare a despăgubirilor care sa emită un asemenea proces-verbal.

Astfel, cererile de acordare a despăgubirilor la care fac referire reclamanții si pe care le-au anexat acțiunii lor. nu au fost soluționate de către comisia prevăzut de Legea nr. 255/2010, iar in situatia actuala, data fiind modificarea cuantumului despăgubirilor pe care la data formulării cererilor reclamanții l-au avut in vedere, aceste cereri nu mai sunt valabile si nu mai pot fi soluționate de comisie.

Acțiunea formulata de reclamanți este inadmisibila raportat la art. 22 alin. (I) din Legea nr. 255/2010. Aceștia nu numai ca nu contesta cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator prin hotărârea de acordare a despăgubirilor, ba mai mult decât atat, nici nu pot contesta o asemenea hotărâre, pe motiv că aceasta nu exista cu privire la despăgubirile pe care le solicita.

Pe de alta parte, trebuie menționat ca temeiul juridic al cererii reclamanților nu il poate constituie dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Legea nr. 255/2010 este un act normativ special in materia exproprierii, ce se aplica cu prioritate față de Legea nr. 33/1994. conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Desi reclamanții fac referire la art. 24 din Legea nr. 33/1994, acesta ar deveni aplicabil in speța, numai in condițiile in care s-ar incadra in trimiterile pe care dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 le face cu privire la aceasta.

In acest sens, Legea nr. 255/2010 trimite la art. 24 din Legea nr. 33/1994, numai in vederea soluționării acțiunii prevăzute la art. 22 din Legea nr. 255/2010 la care s-a făcut referire mai sus, si numai in ceea ce privește dispozițiile acestui articol referitoare la stabilirea despăgubirilor pentru expropriere, contestate in cadrul acestei acțiunii.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”.

Ori, cererea reclamantului neîncadrându-se in acțiunea reglementata de art. 22 din Legea nr. 255/2010, nu se poate întemeia pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, cu ignorarea reglementarii speciale in materie.

Câtă vreme procedura administrativa, reglementata de Legea 255/2010, de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu este finalizata, acțiunile in instanța intemeiate pe Legea 255/2010 sunt premature.

In concluzie, dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării Hotărârii în temeiul art. 20 din Legea 255/2010. Întrucât la data introducerii acțiunii hotărârea în speță nu a fost emisă, dreptul expropriatului la contestarea cuantumului despăgubirii nu era născut, motiv pentru care solicita respingerea acțiunii.

In situația respingerii excepțiilor invocate, pe fondul cauzei, solicită să se dispună respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată fata de faptul ca valoarea de despăgubire de 1,49 lei/mp, pe care reclamanții o considera derizorie, stabilita prin HG 492/2011, a fost determinata cu respectarea dispozițiilor art. 18 din Legea 255/2011, evaluatorul, la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut in vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal.

In ceea ce privește daunele in valoare de 30.000 euro, echivalent in lei, pe care reclamanții le solicita, instanței de judecata a le respinge, motivat de caracterul incert al prejudiciului pe care aceste daune se vor a-l acoperi.

Reclamanții N. V. și N. A. M. au formulat precizare de acțiune, prin care precizează acțiunea introductivă, solicitând admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost precizată, și, in principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

In subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

P. acțiunea introductivă s-a învederat că între părți s-a perfectat indubitabil o convenție de stabilire a despăgubirii pentru expropriere cu caracter irevocabil, în temeiul art. 969 C.civ., expunând în cuprinsul motivării argumentele care fundamentează această teză juridică.

Pentru ipoteza cu totul de excepție în care se va împărtăși totuși teza pârâtului, în sensul că nu s-ar fi perfectat între părți o asemenea înțelegere cu privire la despăgubirea pentru expropriere, atunci se impune fără echivoc ca, subsecvent contestației cu privire la cuantumul despăgubirii „reevaluate" ulterior și unilateral de către pârât, pe care o consideră derizorie, echivalând cu o „naționalizare" forțată, precum si o incalcare a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere, se impune să se stabilească pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani.

Reclamanții N. V. și N. A. M. au formulat răspuns la întâmpinare, prin care învederează că excepțiile și apărările de fond invocate de către pârât sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Din cuprinsul acțiunii introductive rezultă fără echivoc că temeiul juridic al acesteia îl constituie prevederile art. 22-23 din Legea nr. 255/2010, precum și cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 la care cele dintâi fac trimitere.

P. urmare, excepțiile invocate de către pârât prin întâmpinare sunt neîntemeiate.

Excepția netimbrării acțiunii este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 stipulează că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

In considerarea temeiului juridic și a obiectului acțiunii introductive, care vizează stabilirea unui alt cuantum al despăgubirii pentru expropriere decât cel propus prin Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea HG nr. 1232/2010 - Anexa nr. 2, demersul judiciar pendinte se circumscrie celor prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 și este scutit de taxă judiciară de timbru.

Excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. este neîntemeiată.

Potrivit aceluiași text legal menționat mai sus, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun.

Dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, completează norma juridică de competență materială și teritorială prevăzută de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, statuând asupra unei competente speciale de atributiune, atât materială, cât și teritorială, independentă de valoarea despăgubirii reclamate, în favoarea tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

în consecință, competența materială de soluționare a acțiunii civile pendinte aparține Tribunalului T..

Excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun este neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive și cum s-a reiterat în partea introductivă a prezentului răspuns la întâmpinare, temeiul juridic al demersului judiciar pendinte îl constituie prevederile art. 22-23 din Legea nr. 255/2010, precum și cele ale art. 21-27 din Legea, nr. 33/1994 la care cele dintâi fac trimitere, considerent pentru care este neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată în raport cu pretinsa calitate de „acțiune de drept comun” a acesteia.

Excepția inadmisibilității acțiunii și cea a prematurității, invocate în raport cu dispozițiile Legii nr. 255/2010 și cu cele ale Legii nr. 33/1994, sunt neîntemeiate.

Referitor la fondul cauzei, arată că apărările pârâtului din prezenta cauză se rezumă la trei susțineri: că reevaluarea se impunea ca urmare a modificării actului normativ în baza căruia s-a demarat procedura de expropriere, că nu sunt îndeplinite cerințele acordului de voință, respectiv că acest acord, dacă s-ar fi realizat, nu s-a concretizat în cadrul legii speciale, or, niciuna dintre aceste susțineri nu este întemeiată.

Reclamanții N. V. și N. A. M. au formulat completare de acțiune, solicitând să se dispună adițional și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, și deci, in principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

In subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamanților în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; și în toate cazurile să se dispună anularea Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011 și nr. 72/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011 și nr. 72/14.09.2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții N. V. și N. A. M. au formulat completare de acțiune prin care, în completarea celor solicitate anterior, solicită și să se dispună anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr._/13.04.2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad. 404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp., si în suprafață de 642 mp., si prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafață de 94 mp., si în suprafață de 1.597 mp., în ceea ce privește despăgubirea; să se dispună exproprierea totală a suprafeței de 6.000 mp. din ./1/6, respectiv și a diferenței de suprafață de 1203 mp. din ./6 rămasă în proprietatea reclamanților; să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri calculata in raport cu echivalentul in lei a sumei de 7 euro/mp. și pentru suprafețele de teren expropriate în baza HG nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru expropriere.

In motivare, se arată că, prin notificarea CNADNR nr. 24.289/13.04.2012 le-a fost comunicată intenția de expropriere pentru suprafețele de teren indicate mai sus, în conformitate cu statuările cuprinse în HG nr. 203/20.03.2012 suprafețe de teren pentru care s-a stabilit o valoare de despăgubire derizorie de 1505,63 lei, de 147,58 lei, de 1.007,94 lei și respectiv de 2.507,77 lei și care echivalează cu o veritabilă „naționalizare”.

P. efectul exproprierii realizate în baza HG nr. 203/2012, la suprafața de 4.197 mp, expropriată inițial din ./1/5 (în suprafață totală de 5.800 mp.) și pentru care s-a formulat acțiunea introductivă, se adaugă acum și suprafețele de 959 mp., respectiv de 642 mp., ceea ce totalizează 5.798 mp. și semnifică o expropriere totală a acestei parcele de teren.

In ceea ce privește însă ./1/6 (în suprafață totală de 6.000 mp.), inițial le-a fost expropriată suprafața de 3.106 mp. (pentru care au promovat acțiunea introductivă), iar în baza HG nr.203/2012 suprafața expropriată a fost sporită cu 94 mp. și cu 1.597 mp., ceea ce semnifică o suprafață totală expropriată de 4.797 mp.

P. urmare, din ./1/6 a mai rămas în proprietatea reclamantilor consecutiv exproprierii suprafața de teren de 1.203 mp., suprafață de teren de dimensiune redusă și care nu mai corespunde destinației și folosinței corespunzătoare a terenului fiind denaturată însăși afectațiunea imobilului și plenitudinea dreptului de proprietate ceea ce echivalează cu o expropriere totală, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr.33/1994, se impune să se dispună exproprierea totală cu privire la întreaga suprafață de 6.000 mp. a terenului din ./1/6.

Fără a mai reitera motivele expuse în cuprinsul acțiunii introductive și a completărilor ulterioare, consideră că, pentru aceleași argumente, pe care le susțin, despăgubirea stabilită pentru terenurile individualizate mai sus expropriate în baza HG nr. 203/20.03.2012 este derizorie, astfel încât se impune anularea tuturor actelor și formelor de expropriere inițiate cu Notificarea CNADNR nr. 24.289/13.04.2012 în temeiul HG nr. 203/2012, în ceea ce privește despăgubirea, și să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 27.90 lei/mp. si pentru suprafețele de teren expropriate în baza HG nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să stabiliți și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamanților în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere.

Pârâtul S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare față de completarea de acțiune formulata de reclamanți pentru termenul de judecata din data de 18.10.2012.

Se solicită instanței de judecata sa dispună respingerea cererii completatoare pe excepție ca fiind prematur introdusa iar pe fondul cauzei ca neîntemeiata.

P. sentința civilă nr. 3636/20.12.2012 pronunțată în dosarul nr._, T. T. a admis în parte demersul judiciar precizat și completat, inițiat de către petiționarii-expropriați N. V. și N. A. M., în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. R. - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, județul T..

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarii-expropriați a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 3106 m.p. din ./1/6/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 4197 m.p. din ./1/5/2, identificată cadastral sub nr._, în CF 404 492 Lugoj; suprafața de 1170 m.p. din ./28/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 1193 m.p. din ./28/3/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 551 m.p. din ./17/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 382 m.p. din ./17/3, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de _ lei.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare,

A dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 32, 33, 54, 55, 71 și, respectiv, 72, toate dresate la data de 14.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 14.09.2011.

A dispus exproprierea terenului în întindere cantitativă de 1203 m. p. din ./1/6 în Cf_ Lugoj.

A respins în rest demersul judiciar precizat și completat.

A obligat reclamanții să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1630 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., Stremtan I. și H. Ș..

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționari a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8870 lei.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că petiționarii N. V. si N. A. M., (prevalând calitatea de proprietari tabulari ai imobilelor terenuri individualizate în corpul actului procedural învestitor de instanță, supuse operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de L. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectate unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr. 255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) au recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 (în versiunea inițială, în vigoare la epoca inițierii demersului judiciar pendent) apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr. 1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011.

În adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art.481 apartenent Codului civil care, recurgând la o formulă redacțională - a cărei acuratețe o sustrage multiplelor interpretări ori speculații -, spune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 apartenent Constituției revizuite care, statuează, prin ale sale alin.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.

Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr. 198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).

P. derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.

Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr.198/2004-, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale și în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.

În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr. 1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr.255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct. 1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 apartenent Legii cu nr. 198/2004 și preluat de art. 22 apartenent legii cu nr. 255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.

În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 8-46) Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și petiționarii N. V. si N. A. M. care s-au declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea filele 22-39).

Ceea ce se verifică a fi îndeajuns de clarificator pentru a fi îndreptățită și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 14.01.2011 (la care petiționarii s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire). Chiar dacă data se situează după . legii noi cu nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică, pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat. Abstracție făcând că cererile de acordare a despăgubirilor cuantificate prin HG nr. 1232/2010 au fost acceptate sub imperiul legii noi cu nr. 255/2010, așa cum rezultă chiar și din titulatura acestora (a se vedea filele 22-39 din dosarul de fond, vol. I).

Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare, la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr.492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie în toate cazurile.

T. a constatat că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriați, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr. 2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce a avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.

Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr. 492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul a admis în parte demersul judiciar succesiv precizat și completat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de legea cu nr. 198/2004; cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Apreciind - așa cum supra s-a tins la a se demonstra -, că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.

Context în care a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarii-expropriați a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 3106 m.p. din ./1/6/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 4197 m.p. din ./1/5/2, identificată cadastral sub nr._, în CF 404 492 Lugoj; suprafața de 1170 m.p. din ./28/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 1193 m.p. din ./28/3/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 551 m.p. din ./17/1/2, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; suprafața de 382 m.p. din ./17/3, identificată cadastral sub nr._, în CF_ Lugoj; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr.198/2004, abrogată prin Legea cu nr.255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de _ lei.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea a art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 32, 33, 54, 55, 71 și, respectiv, 72, toate dresate la data de 14.09.2011, în condițiile alin (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 14.09.2011.

Același tribunal - observând particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, conturată de legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja constant evocatei legi 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului, așa cum a fost obiectivat în corpul actului procedural învestitor de instanță. Acela prin care, aceiași petiționari expropriați, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea lor de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de expropriere, implicit, repudiază alegațiile în care-și găsesc legitimitate pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit circumscris principalului; și, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin acord.

Detașându-se astfel îndeajuns de legitimă și concluzia că, numai neobservând conflictul dintre cele două petite, care se exclud reciproc și ignorând că în compunerea despăgubirilor pendinte reclamate jurisdicțional (așa cum în termeni indeniabili statuează legea nr. 33/1994 prin al său art. 26) se află înglobate și daunele aduse proprietarului expropriat; și finalmente, că pentru repararea prejudiciului pretins derivat - așa cum lasă a acredita petiționarii -, din defectuoasa cuantificare a despăgubirilor, aveau a-și valoriza prerogativa procesuală ce art. 9 apartenent aceleiași legi nr. 198/2004 le-a conferit, pe calea mijlocului judiciar contencios configurat de aceiași normă legală - care, privindu-se a avea figura juridică a unui control judecătoresc -, se impunea a fi inițiat în termenul de decădere, acela de 15 zile instituit și el de imperativul art. 9, petiționarii au solicitat recuantificarea jurisdicțională și a despăgubirilor.

Fără a observa, așa cum în rigoarea legii aveau a face, și că, prin inacțiune, au pierdut prerogativa ce le-a fost conferită legislativ prin constant evocatul art. 9.

A reținut că prejudiciul circumscris petitului în discuție, (avându-și sorgintea în imposibilitatea exploatării parcelei în întindere cantitativă de 1175 m.p. identificată în CF_ Lugoj, rămasă în patrimoniul petiționarilor, în urma dezmembrării terenurilor supuse operațiunii juridice de expropriere), avea a fi, eventual, valorificat, în condițiile de exigență ale alin. (4) apartenent art. 24 din legea cu nr. 33/1994, chemat să confere expropriatului prerogativa procesuală de a cere exproprierea totală în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil. Ceea ce, petiționarii neînțelegând să facă, nu îi este îngăduit nici instanței - care are a respecta cu rigoare disponibilitatea procesuală -, a circumscrie ariei sale de preocupări o așa chestiune.

De aceea, tribunalul a respins pretențiile petiționarilor vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a lor proprietate și care nu mai pot fi utilizate potrivit destinației - aceea de terenuri agricole extravilane -, datorită inexistenței, în prezent, a unor căi de acces care să facă posibilă exploatarea lor, cum se verifică a si cea în întindere cantitativă de 1175 m.p. identificată în CF_ Lugoj.

De altă parte, pe calea aceleiași lucrări de specialitate (ce încorporează și răspunsul la obiecțiunile aduse de părți) s-a stabilit (și, mai apoi, confirmat de către pârâtul-expropriator), că, pe parcursul litigiului, prin HG nr. 203/20.03.2012 (prin care s-a modificat HG nr.1232/2010 - fila 290) s-au mai expropriat și alte parcele rămase în proprietatea petiționarilor și anume suprafețele de 94 m.p. și 1597 m.p., din . nr. A390/1/1/6 înscrisă în CF_ Lugoj, rămânând o diferență de 1203 m.p. în proprietatea expropriaților - apreciată de experți a fi imposibil de exploatat, datorită întinderii mici, precum și a inexistenței în prezent, a unui drum de acces; și, respectiv, suprafețele de 959 m.p. și 642 m.p. din . nr. A 390/1/1/5 în Cf_ Lugoj, cea din urmă fiind afectată în totalitate de operațiunile de expropriere.

Ori în atare situație, alegațiile ce preced conturează cu puterea evidenței concluzia că se impune exproprierea totală a topografului având nr. A390/1/1/6 înscris în CF_ Lugoj, în condițiile de exigență ale art. 24 alin. (4) apartenent legii cu nr. 33/1994. În alți termeni și a terenului rămas în patrimoniul petiționarilor în urma dezmembrării topografului supra anunțat, supus succesiv operațiunilor juridice de expropriere, (cele din urmă intervenind pe durata derulării activității jurisdicționale pendinte), acela în întindere de 1203 m.p. rezultat din . nr. A390/1/1/6, în întindere totală de 5800 de m.p., care, așa cum au conchis experții, este imposibil de exploatat potrivit destinației sale - aceea de teren agricol extravilan.

Context în care, observând că prin cel din urmă act procedural completator, petiționarii au solicitat exproprierea terenului în discuție, tribunalul, în limitele prerogativelor ce i-au fost conferite de alin. (4) apartenent art. 24 din Legea cu nr. 33/1994 (care spune că „În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.”) va dispune exproprierea diferenței de 1203 de m.p. rămasă din . nr. A390/1/1/6 în CF_ Lugoj, urmând ca (în absența cuantificării despăgubirilor aferente de către comisia de experți, așa cum o cere imperativ art. 25 apartenent legii cu nr. 33/1994, la ale căror cunoștințe de specialitate, petiționarii expropriați nu au înțeles a apela) despăgubirea aferentă să fie stabilită pe cale administrativă.

Abilitarea instanței de a ordona jurisdicțional exproprierea totală (în ipoteza în care din probatoriul administrat rezultă că această măsură se impune), contrar susținerilor subiectului procesual pasiv, se circumscrie și exproprierilor dispuse pe calea legilor speciale cum se verifică a fi cele cu nr. 198/2004 și nr. 255/2010, așa cum îndeajuns de clarificator statuează normele de trimitere la legea cadru cu nr. 33/1994, obiectivate în art. 18 și 34 apartenente actelor normative supra evocate; și cum recent a statuat și jurisprudența în materie (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciară, ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 1865/18.03.2010, CA Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Dec. civ. nr. 1219/21.05.2010).

Și, observând că terenurile în întindere de 94 m.p. și, respectiv, 1597 m.p., rezultate din . nr. A390/1/1/6 în CF_ Lugoj, cum și acelea în întindere de 959 m.p. și 642 m.p. rezultate din . nr. A 390/1/1/5 în Cf_ Lugoj au fost expropriate pe durata derulării activității jurisdicționale, s-au privit ca lipsite de obiect petitele ce poartă asupra ordonării exproprierii parcelelor în discuție și, nefiind încă emise hotărârile și procesele-verbale de expropriere, ca premature pretențiile vizând despăgubirile ce se cuvin petiționarilor.

Cum reclamanții nu au făcut dovada achitării diferenței de onorariu solicitată de cei trei experți desemnați în cauză, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuată, instanța i-a obligat să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte T. T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1630 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., Stremtan I. și H. Ș..

În temeiul art. 274 c.proc.civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8870 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul total cuvenit celor trei experți și onorariu avocațial în cuantum de 2480 lei achitat cu chitanța nr._/5.08.2011 depusă în original la fila 38 din vol. II al dosarului pendent.

Împotriva sentinței civile nr. 3636/20.12.2012 pronunțată de T. T. au declarat apel reclamanții N. V. și N. A. M., pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și P. de pe lângă T. T.

Reclamanții N. V. și N. A. M. prin apelul declarat, au solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile precizate și completate, respectiv în sensul de a dispune și anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr._/13.04.2012, care vizează terenurile identificate prin nr.cad.404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp., si în suprafață de 642 mp., si prin nr.cad.404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafață de 94 mp., si în suprafață de 1.597 mp., în ceea ce privește despăgubirea, de a dispune obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri in suma de 23.058 EURO - echivalent în lei la data plății - pentru suprafața de 1691mp (94 mp.+1597 mp.) din ./6 cu nr.cad._ înscrisă în CF nr._, precum si pentru suprafața de 1601 mp. (959 mp.+642 mp.) situată ./1/5/2, înscrisă în CF nr._, nr.cad._, expropriate ulterior în baza HG nr.203/2012 (11.837 EURO+11.207 EURO) ori, în subsidiar, la plata despăgubirii cuvenite pentru aceste terenuri în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, astfel cum au solicitat prin completarea de acțiune, de a dispune obligarea paratului la plata unei despăgubiri in cuantum de 8.421 EURO - echivalent in lei la data plații (7 EUR x 1203 m.p.) pentru diferența de suprafață de 1203 mp. din ./6, nr.cad._, înscrisă în CF nr._, rămasă în proprietatea lor și pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară, ca urmare a dispoziției de expropriere

totală a suprafeței de 6.000 mp. din ./1/6 dispusă de prima instanță, ori, în subsidiar, la plata despăgubirii cuvenite lor pentru suprafața de teren de 1.203 mp., în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, astfel cum au solicitat prin completarea de acțiune, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 8.225 EUR, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că cererea de anulare a actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr._/13.04.2012 și de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru terenurile vizate prin notificarea menționată a fost în mod nelegal respinsă ca fiind prematură.

Astfel, constatând că suprafețele de teren individualizate prin notificare au fost expropriate pe durata derulării activității jurisdicționale, prima instanță trebuia să dispună atât anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr._/13.04.2012, în ceea ce privește despăgubirea, cât și obligarea pârâtului la plata despăgubirii aferente acestor suprafețe de teren, fie la nivelul sumei de 23.058 EUR - echivalent în lei la data plății, determinată de reclamanți prin raportare la valoarea de 27,90 lei / mp. (7 EUR / mp.) pentru care a intervenit acordul de voință dintre reclamanți și pârât cu privire la terenurile expropriate inițial, identice și limitrofe cu cele vizate de HG nr.203/2012 și de Notificarea nr._/13.04.2012, fie, în subsidiar, la nivelul cuantumului pe care era datoare să îl stabilească potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, astfel cum au solicitat prin completarea de acțiune.

Arată că prima instanță a respins în mod nelegal și cu încălcarea art.23 și urm. din Legea nr.33/1994 cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii aferente diferenței de suprafață de 1203 mp. din ./6, nr.cad._, înscrisă în CF nr._, rămasă în proprietatea lor și pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară, ca urmare a dispoziției de expropriere totală a suprafeței de 6.000 mp. din ./1/6.

Prima instanță a respins însă în mod nelegal cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata despăgubirii aferente acestei suprafețe de 1.203 mp., statuând că aceasta urmează să fie stabilită pe cale administrativă, pentru argumentul că petiționarii expropriați nu au înțeles a apela la cuantificarea despăgubirii conform art. 25 din Legea 33/1994..

Arată că au considerat, prin actul procedural completator al cererii de chemare în judecată, că valoarea de despăgubire de 7 eur / mp. stabilită pentru suprafața de 3106 mp., încorporată topografic în . obiectul exproprierii administrative inițiale de către pârât, și pentru care instanța de judecată a acordat despăgubirea de 7 eur / mp., este identică și pentru suprafața rămasă de 1203 mp. care complinește și compune aceleași parcele.

Instanța de judecată a ignorat astfel prevederile art. 26 din Legea 33/1994 care cuantifică despăgubirea în raport cu valoarea reală a imobilului, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială. Nu exisă nici o rațiune, în opinia lor, pentru care suprafața de teren limitrofă, circumscrisă indubitabil noțiunii juridice de imobile de același fel, să aibă valoare reală diferită, astfel încât să fie stabilit un cuantum diferit al despăgubirii.

Instanța de judecată trebuia să observe că au solicitat în mod explicit, în subsidiar, să se stabilească și pentru terenul în suprafață de 1203 mp cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani. D. urmare, tribunalul trebuia să dea eficiență juridică textelor legale precitate, în situația în care ar fi apreciat că suprafețe de teren limitrofe nu constituie imobile de același fel pentru care despăgubirea este identică.

Pentru ipoteza în care, în cadrul cenzurii judiciare a hotărârii atacate, se va aprecia că suprafața de 1203 mp. poate fi legal evaluată la o altă valoare decât 7 euro/mp. - echivalent în lei, cum a fost evaluată suprafața de 3106 mp. din cadrul aceleiași parcele topografice, care a fost expropriată inițial pe cale administrativă de către pârât, atunci se impune efectuarea unei expertizei tehnice judiciare conform procedurii prevăzute de art. 25 și urm. din Legea 33/1994, în vederea stabilirii valorii suprafeței de teren de 1203 mp., pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară.

Arată că T. T. a respins în mod nelegal cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 EUR, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de reparație a prejudiciului cauzat, apreciază că, instanță de judecată s-a aflat în eroare referitor la acest petit al demersului judiciar, întrucât s-a ignorat faptul că sumele solicitate cu titlu de daune nu vizează suprafețele de teren expropriate inițial, față de care s-a constatat acordul de voință al părților, ci pentru o suprafață de teren limitrofă acestora, pentru care expertiza tehnică judiciară a stabilit că nu mai pot fi utilizate conform destinației de teren agricol, în virtutea faptului că au accesul obstaculat ca urmare a efectuării operațiunilor de dezmembrare și expropriere.

Suma de 8225 EUR echivalent în lei pretinsa cu titlul daune este derizorie, în sensul că nu acoperă în integralitate paguba suferită. P. lucrarea de specialitate întocmită în cauză s-a statuat că, nu mai există căi de acces și că, în consecință, nu mai există posibilitatea de utilizare a suprafețelor de teren limitrofe suprafețelor expropriate respectiv, suprafața de 1.175 mp rămasa din ./28/3, înscrisă în CF nr._ Lugoj datorita faptului ca accesul nu mai este asigurat fiind învecinată cu suprafața de teren expropriată la est, la vest de canalul HC403, iar la nord și sud de parcelele de teren ale altor proprietari

În drept, au invocat dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ.

P. apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare, a arătat că în mod nelegal, prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți, prima instanța a apreciat ca in speța a intervenit un acord intre expropriator si expropriați cu privire la valorile inițiale de despăgubire, inca de la data de 14.01.2011 (la care petiționarii s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

Temeiul de drept invocat de reclamanți in susținerea acțiunii este: art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994.

Instanța de judecata a fost investita de reclamanți sa constate acordul de voința al pârtilor cu privire la cuantumul despăgubirilor in temeiul art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, potrivit căruia „în cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubiri/, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă."

Deși reclamanții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, din cuprinsul petitelor 1 si 2 ale acțiunii introductive rezulta ca reclamanții solicita constatarea unui acord anterior de voința, ce a luat naștere intre aceștia si parat prin acceptarea valorilor inițiale de despăgubire, stabilite in baza Legii nr. 198/2004 si H.G. nr. 1232/2010, in forma anterioara modificărilor intervenite prin H.G. nr. 492/2011 (petitul 1) si respectiv obligarea paratului la executarea obligației de plata ce rezulta din acest acord de voința (petitul 2).

Instanța de judecata poate lua act doar de învoiala părților manifestata in fata acesteia, nu si de o eventuala învoiala născuta anterior, asa cum solicita reclamanții.

Norma legala speciala - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, fiind derogatorie de la dreptul comun, se aplica in toate cazurile ce intra sub incidența acesteia, cu prioritate fata de norma generala, potrivit principiului specialia generalibus derogant, astfel că numai pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma speciala se completează cu normele generale in materie.

Arată că instanța era obligata, potrivit temeiului de drept invocat de reclamanți - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, sa intrebe părțile daca se invoiesc asupra despăgubirii, iar daca constata ca părțile nu se invoiesc, sa stabilească valoarea despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994.

Astfel, pentru stabilirea de către instanța a cuantumului despăgubirilor, instanța ar fi trebuit sa faca aplicarea dispozițiilor art.25 din Legea 33/1994.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusa dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii."

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum si instanța trebuie sa tina seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de „prețul cu care se vand, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luând in considerare si dovezile prezentate de aceștia."

P. urmare, atat instanța cat si comisia de experți trebuie sa aiba in vedere la calcularea cuantumului despăgubirilor, in prima etapa, prețul cu care se vând, in mod obișnuit imobile de același fel in localitatea Lugoj, la data intocmirii raportului de expertiza, iar in a doua etapa, la prețul astfel stabilit, să se adauge daunele aduse proprietarilor, luând in considerare si dovezile prezentate de aceștia.

Arată că fata de conținutul petitelor 1 si 3 din acțiunea formulata, precizata si completata, instanța nu avea cum sa constate intervenirea unui acord intre reclamantii-expropriati si paratul-expropriator cu privire la acordarea despăgubirilor inițiale.

În acest sens, învederează că, deși în cadrul petitului 1 din cererea introductiva reclamanții solicita constatarea acordului de voința cu privire la valorile anterioare de despăgubire, in cadrul petitului 3 reclamanții solicita si acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat prin expropriere in cuantum de 30.000 euro.

Arată că despăgubirile acordate de expropriator cuprind atat valoarea reala, de circulație, a imobilului cat si despăgubirile pentru prejudiciul cauzat expropriaților sau altor persoane "îndreptățite.

Or, in condițiile in care valoarea despăgubirilor inițiale cuprindea, pe langa prețul terenului expropriat, si despăgubirile pentru prejudiciul cauzat de expropriere, solicitarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat de expropriere nu poate conduce decât la concluzia că, expropriații nu sunt pe deplin de acord cu cuantumul despăgubirilor ce au fost oferite de expropriator, fapt ce echivalează cu o contestare a cuantumului despăgubirilor întemeiată pe art. 22 din Legea 255/2010, temei de drept invocat de reclamanți.

P. urmare, neexistând o acceptare clară, care să concorde pe deplin cu oferta și să fie neîndoielnică, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile formarii unui acord de voința valabil.

P. acceptarea valorilor inițiale reclamanții au acceptat si daunele incluse in valoarea de despăgubire.

Acordul de voința cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cat de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisie si de expropriat.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

În speță, cu privire Ia despăgubirile inițiale, nu s-a intocmit niciun proces-verbal intre reclamanți si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin care sa se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanți, situație in care nu s-a intalnit oferta cu acceptarea si nu s-a format un acord de voința valabil.

În lipsa luării la cunoștința a acceptării ofertei de către destinatarul acesteia, expropriatorul, instanța in mod nelegal a consfiintit existenta acordului de voința cu privire la cuantumul despăgubirilor inițiale, fiind cunoscut faptul ca acordul de voința nu se formează in mod valabil in situația in care acceptarea ofertei nu ajunge la cunoștința emitentului ofertei.

Este atributul exclusiv al Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 de a lua la cunoștința de acceptarea sau neacceptarea despăgubirilor de către fiecare expropriat, fapt pe care il menționează in procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor, pe care il incheie cu expropriatul in cauza. P. la acel moment, acceptarea ofertei nu se poate considera ca a ajuns la cunoștința expropriatorului, deoarece singurul organ in ale cărui atribuții Legea nr. 255/2010 a prevăzut luarea la cunoștința a acceptării despăgubirilor este Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, iar actul, prevăzut in mod expres, in care se consemnează realizarea acestui atribut de către Comisie este procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

P. faptul ca atributul luării la cunoștința de acceptarea ofertei a fost dat de legiuitor in mod exclusiv Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin încheierea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor, acest lucru inseamna ca pana la momentul incheierii procesului-verbal antementionat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, nici simpla depunere a cererii de acordare a despăgubirilor la Primăria Lugoj precum nici un alt fapt nu poate fi considerat ca reprezentând ajungerea la cunoștința expropriatorului a acceptării ofertei.

Eroarea de interpretare a dispozițiilor legale de mai sus consta in faptul ca instanța de judecata echivalează constatarea acceptării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu constatarea acordului de voința. Or, diferența dintre cele doua este esențiala. Asa cum s-a arătat Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 constata acceptarea despăgubirilor, ca prim moment in desfășurarea procedurii de expropriere cand acceptarea ofertei poate fi considerata ca a ajuns la cunoștința expropriatorului, si nu constata acordul de voința.

Valorile inițiale de despăgubire afișate de către expropriator la Consiliul local Lugoj reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire ce nu au fost consacrate legislativ in nici un act normativ.

În acest sens, este de reținut faptul ca H.G. nr. 1232/2010, in forma sa inițiala, anterioara modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat in parte, ci doar o suma globala a despăgubirilor, in cuantum de 156.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D.".(art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).

Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, in forma modificata si completata de H.G. nr. 492/2011.

Atâta timp cat H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este in vigoare, (reclamanții neinvocand excepția de nelegalitate a actului legislativ) rezulta ca singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse in anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.

Arată că în mod nefondat, prima instanța a apreciat ca paratul, prin modificarea despăgubirilor inițiale, ar fi încălcat prevederile art. 31 din Legea nr. 255/2010.

În acest sens, învederează că la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 255/2010, procedura exproprierii, asa cum era reglementata de Legea nr. 198/2004 abrogata, se afla in punctul in care urma sa fie numita comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, stabilirea datelor ședințelor acestei comisii si emiterea proceselor-verbale si hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, hotărâri care transferau totodată dreptul de proprietate in patrimoniul expropriatorului.

Însă, având in vedere . Legii nr. 255/2010, care in dispozițiile sale tranzitorii de la art. 32 prevăd faptul ca „in cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi procedura de expropriere a continuat conform legii noi.

Astfel, dat fiind faptul ca starea in care se afla procedura exproprierii la . legii noi si abrogarea legii vechi o reprezenta numirea comisiei si ca potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010, procedura trebuia sa continue in baza legii noi, etapele numirii comisiei urmau a fi realizate in baza legii noi.

Solicită a se observa faptul că pârâtul nu a anulat raportul inițial de evaluare cu încălcarea art. 31 din Legea nr. 255/2010 ci, din contra a fost nevoit să întocmească un nou raport de evaluare, in conformitatea cu dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, aplicabil prin raportare la stadiul in care se afla procedura exproprierii la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 255/2010 si la dispozițiile art. 32 din această lege.

Arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a înlăturat de la judecată petitul subsidiar prin care reclamanții au solicitat ca instanța sa stabilească cuantumul despăgubirilor in temeiul art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea 33/1994 conform procedurii de la art. 25 si urmat, din Legea 33/1994 si sa dispună obligarea paratului la plata acestei sume.

De asemenea, soluția pronunțata de instanța de fond asupra petitului introdus prin completarea de acțiune din data de 07.11.2011, prin care reclamanții au solicitat si anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011, nr. 72/14.09.2011, precum si a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011, nr. 72/14.09.2011, in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii este nelegala.

În acest sens, învederează instanței de apel faptul ca prima instanța a dispus anularea in întregime a proceselor verbale si a hotărârilor mai sus identificate, desi reclamanții au solicitat anularea acestor acte doar in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor. In acest mod prima instanța a dat mai mult decât s-a cerut, soluția fiind nelegala.

Arată că în mod nefondat instanța de fond a admis petitul reclamanților privind exproprierea suplimentara a parcelei in suprafața 1.203 mp din .. A390/1/1/6 in C.F. nr._ Lugoj.

Astfel, atât timp cât hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafețelor de 94 mp si 1.597 mp din .. A390/1/1/6 nu au fost emise, astfel încât sa se cunoască cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator pentru aceste imobile, nu se poate cunoaște daca expropriatorul a despăgubit sau nu reclamanții pentru diminuare posibilității de exploatare a parcelei de 1.203 mp ramase in proprietatea reclamanților din .. A390/1/1/6, ca urmare a exproprierilor parțiale precizate.

Împotriva sentinței civile nr. 3636/20.12.2012 a Tribunalului T., a declarat apel și P. de pe lângă T. T., care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.

În motivare a arătat că prin sentința atacată în mod nelegal prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți, prima instanța a apreciat ca in speța a intervenit un acord intre expropriator si expropriați cu privire la valorile inițiale de despăgubire, inca de la data de 14.01.2011 (la care petiționarii s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

Temeiul de drept invocat de reclamanți in susținerea acțiunii este: art. 22 din Legea 255/2010 raportat la ari. 24 alin. 1 din Legea 33/1994.

Instanța de judecata a fost investita de reclamanți sa constate acordul de voința al pârtilor cu privire la cuantumul despăgubirilor in temeiul art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de judecata poate lua act doar de învoiala părților manifestata in fata acesteia, nu si de o eventuala invoiala născuta anterior, asa cum solicita reclamanții.

Norma legala speciala-art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, fiind derogatorie de la dreptul comun, se aplica in toate cazurile ce intra sub incidența acesteia, cu prioritate fata de norma generala, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

In speța, desi potrivit dreptului comun, instanța de judecata poate fi investita cu constatarea unui acord de voința ce a intervenit anterior intre parti, devin incidente dispozițiile normative cu caracter special in materie, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora instanța de judecata investita cu soluționarea acțiunii prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 poate constata doar o invoiala a pârtilor ce s-a format in fata acesteia, si nu o eventuala invoiala născuta anterior intre parti.

Instanța era obligata, potrivit temeiului de drept invocat de reclamanți - art. 24 alin. 1 din Legea 33/1994, sa întrebe părțile daca se învoiesc asupra despăgubirii, iar daca constata ca părțile nu se invoiesc, sa stabilească valoarea despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994.

Astfel, pentru stabilirea de către instanța a cuantumului despăgubirilor, instanța ar fi trebuit sa faca aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea 33/1994.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusa dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii."

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum si instanța trebuie sa tina seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de „prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, du pa caz, altor persoane îndreptățite, luând in considerare si dovezile prezentate de aceștia."

Arată că față de conținutul petitelor 1 si 3 din acțiunea formulata, precizata si completata, instanța nu avea cum sa constate intervenirea unui acord intre reclamantii-expropriati si paratul-expropriator cu privire la acordarea despăgubirilor inițiale.

In acest sens, învederează instanței ca, desi in cadrul petitului 1 din cererea introductiva reclamanții solicita constatarea acordului de voința cu privire la valorile anterioare de despăgubire, in cadrul petitului 3 reclamanții solicita si acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat prin expropriere in cuantum de 30.000 euro, or, despăgubirile acordate de expropriator cuprind atât valoarea reala, de circulație a imobilului, cât și despăgubirile pentru prejudiciul cauzat expropriaților sau altor persoane îndreptățite.

În condițiile in care valoarea despăgubirilor inițiale cuprindea, pe langa prețul terenului expropriat, si despăgubirile pentru prejudiciul cauzat de expropriere, solicitarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul cauzat de expropriere nu poate conduce decât la concluzia că expropriații nu sunt pe deplin de acord cu cuantumul despăgubirilor ce au fost oferite de expropriator, fapt ce echivalează cu o contestare a cuantumului despăgubirilor "întemeiata pe art. 22 din Legea 255/2010, temei de drept invocat de reclamanți.

P. urmare, neexistând o acceptare clara, care sa concorde pe deplin cu oferta si sa fie neîndoielnica, in speța, nu sunt îndeplinite condițiile formarii unui acord de voința valabil, iar prin acceptarea valorilor inițiale reclamanții au acceptat si daunele incluse in valoarea de despăgubire.

Învederează că acordul de voința cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a format atâta timp cat de acceptarea cuantumului despăgubirilor expropriatorul nu a luat cunoștința in modalitatea prevăzuta de Legea nr. 255/2010, respectiv nu a constatat acceptarea de către comisia prevăzuta la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisie si de expropriat.

Actul procedural prin care comisia constata acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor este procesul-verbal semnat de expropriat si de comisia de analiza a cererilor in calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.

In speța, cu privire la despăgubirile inițiale, nu s-a intocmit niciun proces-verbal intre reclamanți si Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin care sa se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamanți, situație in care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea și nu s-a format un acord de voința valabil.

Arată că valorile inițiale de despăgubire afișate de către expropriator la Consiliul Local Lugoj reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire ce nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ.

În acest sens, este de reținut faptul ca H.G. nr. 1232/2010, in forma sa inițiala, anterioara modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat in parte, ci doar o suma globala a despăgubirilor, in cuantum de 156.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-D.".(art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).

Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, in forma modificata si completata de H.G. nr. 492/2011.

Valorile inițiale de despăgubire stabilite de expertul evaluator in raportul de evaluare ce a stat la baza H.G. nr. 1232/2010, in forma sa inițiala, nu reprezintă valori la care expropriatorul sa fie obligat a le acorda expropriaților.

Raportul de evaluare nu este un act juridic, susceptibil de a produce efecte juridice obligatorii.

Pe de alta parte, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, in termen de 30 de zile de la data notificării intenției de expropriere, proprietarii imobilelor cuprinse in lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, in vederea stabilirii unei juste despăgubiri.

Or, in condițiile in care valoarea de despăgubire din raportul de evaluare ar fi obligatorie pentru expropriator si pentru expropriat, prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care reglementează posibilitatea celor doua parti de a stabili despăgubirile pentru expropriere, ar fi lipsite de efecte.

Singurele valori de despăgubire care obliga expropriatorul a le acorda expropriaților sunt valorile consemnate in hotărârile de stabilire a despăgubirilor.

În acest sens, valorile de despăgubire din raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1232/2010 nu mai pot fi luate in considerare atâta timp cat H.G. nr. 1232/2010 a fost ulterior completata si modificata prin H.G. nr. 492/2011, iar acest act normativ modificator prevede alte valori de despăgubire.

Atâta timp cat H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este in vigoare, ( reclamanții neinvocand excepția de nelegalitate a actului legislativ) rezulta ca singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse in anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, anexa introdusa prin H.G. nr. 492/2011.

În mod neîntemeiat instanța de fond a înlăturat de la judecată petitul subsidiar prin care reclamanții au solicitat ca instanța sa stabilească cuantumul despăgubirilor in temeiul art. 22 din Legea 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea 33/1994 conform procedurii de la art. 25 si urmat, din Legea 33/1994 si sa dispună obligarea paratului la plata acestei sume.

Consideră ca instanța de judecata avea obligația sa judece si acest petit, iar prin înlăturarea de la judecata a acestui petit, încă de la al doilea termen de judecată instanța s-a antepronunțat, fiind previzibila soluția acesteia de a admite acțiunea, constatând un acord de voința, anterior, pentru valorile de despăgubire inițiale, neconsacrate legislativ.

De asemenea, soluția pronunțata de instanța de fond asupra petitului introdus prin completarea de acțiune din data de 07.11.2011, prin care reclamanții au solicitat si anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011, nr. 72/14.09.2011, precum si a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, nr. 33/14.09.2011, nr. 54/14.09.2011, nr. 55/14.09.2011, nr. 71/14.09.2011, nr. 72/14.09.2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii este nelegală.

P. întâmpinare pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat respingerea apelului reclamanților cu motivarea în esență că cererea completatoare de acțiune prin care reclamanții au solicitat anularea actelor si formelor de expropriere inițiate in baza HG 203/2012, in ceea ce privește exproprierea, si prin care reclamanții au mai solicitat plata despăgubirilor pentru terenurile vizate prin notificarea nr._/13.04.2012, a fost prematur introdusa raportat la temeiul de drept invocat-art. 22 din Legea 33/1994.

Dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării Hotărârii de stabilire a despăgubirii, în temeiul art. 20 din Legea 255/2010. întrucât la data introducerii completării de acțiune hotărârea în speță nu a fost emisă, dreptul expropriatului la contestarea cuantumului despăgubirii nu era născut, motiv pentru care completarea de acțiunie a fost prematur formulata.

Susținerea apelanților reclamanți, in sensul ca a intervenit un acord cu privire la valoarea de despăgubire in cuantum de 27,90 lei/mp, pentru terenul expropriat inițial si ca terenurile expropriate ulterior in baza HG 203/20.03.2012 trebuie despăgubite la aceeași valoare este nereală.

Susținerile apelanților reclamanți privitoare la faptul ca pentru terenurile limitrofe expropriate in baza HG 203/2012 nu se vor mai emite procese verbale si hotărâri de stabilire a despăgubirilor sunt de asemenea nereale.

Arată că în mod corect si legal T. T. a respins cererea reclamantei de obligare a paratului la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul in lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat. .

Menționează faptul ca despăgubirile acordate de expropriator, potrivit art. 26 din Legea 33/1994, cuprind atât valoarea reală, de circulație, a imobilului cat si despăgubirile pentru prejudiciul cauzat expropriaților sau altor persoane îndreptățite ca urmare a exproprierii.

P. acceptarea valorilor inițiale reclamanții au acceptat si daunele incluse in valoarea de despăgubire.

Reclamanții nu a reușit sa facă dovada, in fata instanței de fond, a daunelor solicitate inițial in cuantum de 30.000 euro si nici in cuantum de 8.225 euro potrivit celor solicitate in apel.

P. întâmpinare reclamanții N. V. și N. A. M., au solicitat respingerea apelurilor declarate de pârât și de P. de pe lângă T. T., cu motivarea că nu poate fi acreditată teza apelanților, în sensul că despăgubirile stabilite prin Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 ar fi devenit caduce sau lipsite de efecte juridice prin efectul emiterii HG nr.492/2011, iar cererile de despăgubire ar fi rămas practic fără obiect, urmând ca raportarea să se realizeze la pretinsele valori prevăzute de HG nr.492/2011 - singurele consacrate legislativ, deoarece, astfel cum au arătat și în acțiunea introductivă, HG nr.1232/2010 și evaluarea imobilelor determinată prin acest act administrativ nu mai putea fi revocată și nici nu putea deveni caducă sau lipsită de efecte juridice, deoarece aceasta a intrat în circuitul civil prin perfectarea acordului de voință al părților cu privire la despăgubire și cuantumul acesteia, producând efecte juridice.

Arată că apelanții contestă în mod neîntemeiat facultatea stabilirii convenționale a cuantumului despăgubirii pentru expropriere, întrucât înțelegerea dintre părți poate interveni în orice etapă, fie cu privire la expropriere, cât și la cuantumul despăgubirilor.

Au învederat că, critica apelanților relativă la pretinsa inexistență a unei convenții valabile între părți este nefondată, T. T. reținând în mod legal că oferta de despăgubire a pârâtului urmată de acceptarea reclamanților, a dat naștere unei convenții valide între părți.

La termenul de judecată din 11.06.2013, pârâtul a solicitat suplimentarea probatoriului administrat în fața primei instanțe prin efectuarea expertizei judiciare de evaluare imobiliară, cerere încuviințată de instanță.

S-a efectuat astfel în cauză raportul de expertiză judiciară de către experți ing. M. G., O. C. Z. și ec. D. D., expertiză ce a răspuns atât obiectivelor părților, cât și celor stabilite de instanță, conform încheierii de ședință din 25.06.2013.

Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 295 Cod pr. civ., față de dispozițiile art. 282 și urm. Cod pr. civ., ale art. 22 și urm. Din Legea nr. 255/2010, ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în raport de probatoriul administrat în cauză, C. constată că apelurile declarate de pârât și de P. sunt întemeiate, fiind nefondat apelul reclamanților.

Astfel, cu privire la apelul pârâtului și al Parchetului, se constată că în mod nelegal prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți (art. 27 din Legea nr. 255/2010 și art. 24 din Legea nr. 33/1994), instanța de fond a apreciat că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați în ceea ce privește valorile inițiale de despăgubire stabilite încă de la 14.01.2011 (la care reclamanții s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

S-a reținut greșit de prima instanță că cererile reclamanților de acordare a despăgubirilor cuantificate prin H.G. nr. 1232/2010 au fost acceptate de aceștia sub imperiul legii noi nr. 255/2010, având în vedere că H.G. nr. 1232/2010 a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar faptul că procedura de expropriere a început sub imperiul Legii nr. 198/2004 și HG nr. 1232/2010 (în forma inițială), dar s-a realizat efectiv la data de 14.09.2011, data emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condițiile în care au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii, dar anterior emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în speță, ce au fost emise în aplicarea Legii nr. 255/2010 și a HG nr. 492/2011.

Trebuie precizat că, HG nr. 1232/06.12.2010) a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 al.(4) - (8) și ale art.6 al.(2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În consecință, prin hotărârea mai sus menționată, Comisia dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate, și atâta timp cât exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.

Nu pot fi reținute considerentele hotărârii atacate, potrivit cărora HG nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, atâta timp cât hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii, astfel că, în aplicarea unei legi la o anumită situație juridică, trebuie să fie avute în vedere normele metodologice emise pentru aplicarea acelei legi, nu cele emise pentru aplicarea unei legi abrogate.

Corespunde realității că, într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.

În cauză, procedura de expropriere în ceea ce-i privește pe reclamanți era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emise hotărâri ale Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr.255/2010.

În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art.9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art.18 din lege).

Or, în cauză, reclamanții nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr.255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută și acordat în mod nelegal de prima instanță.

În ce privește solicitarea reclamanților de a constata că s-a realizat un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că au fost rugați să accepte și că au acceptat suma de 27,90/mp, C. constată că în mod greșit a fost admis acest petit, fiind nelegală soluția tribunalului sub acest aspect.

Astfel, legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înțelegerea cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voință, respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii și de expropriat.

În speță, un astfel de proces-verbal de constatare a înțelegerii cu privire cuantumul despăgubirilor cuvenite, nu a fost întocmit, de membrii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, și de reclamanți, iar din cuprinsul cererii lor depuse la sediul autorității implicate în procedura de expropriere la data de 17.01.2011 (filele 60-65 dosar tribunal) rezultă faptul că reclamanții cer ca plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate să se facă în condițiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor acceptate în acest sens, motiv pentru care se impune concluzia că între părți nu s-a realizat acordul de voință invocat.

Raportat la considerentele arătate, C. constată că, critica adusă hotărârii atacate de pârât și de P., sub aspectul constatării acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, este întemeiată.

În ceea ce privește critica adusă hotărârii pronunțată de prima instanță, invocată de pârât cu privire la exproprierea suplimentară a parcelei de 1203 mp, C. constată că este întemeiată, având în vedere că nu s-au emis hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafețelor de 94 mp și 1597 mp, pentru a putea fi pusă în discuție utilitatea exproprierii acestei suprafețe de teren și pentru a se cunoaște cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.

Este întemeiată și critica adusă hotărârii de pârât și de P. în ceea ce privește anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, având în vedere că s-a solicitat de către reclamanți anularea în parte a acestora și nu în totalitate așa cum a dispus instanța de fond.

În ceea ce privește critica sentinței sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în vederea stabilirii justei despăgubiri și a dispozițiilor art. 21-27 din Legea 33/1994, C. constată că și aceasta se privește a fi întemeiată.

De altfel, prin subsidiarul cererii reclamanților s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii prevăzută de art. 25 din lege.

Astfel, valorile despăgubirilor oferite sunt cele cuprinse în hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 32, 33, 54, 55, 71 și 72 toate din data de 14.09.2011, contestate în speță, întrucât prin aceasta au fost stabilite efectiv și oferite reclamanților anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în limitele stabilite de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.

Așadar, conform acestor dispoziții legale instanța este chemată să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirilor care trebuie să fie stabilită de o comisie de experți.

În acest sens, la solicitarea pârâtului s-a dispus de către instanța de apel efectuarea unei expertize judiciare de către trei experți și cum dl. expert D. D. a avut o altă opinie cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța a luat în considerare opinia majoritară a experților care au stabilit valoarea terenurilor expropriate potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu luarea în considerare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele limitrofe (conform contractelor de vânzare-cumpărare anexate).

Instanța a reținut astfel că prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafață totală de_ mp este de 105.990 lei (_ mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avută în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Deși expertiza efectuată de cei doi experți la calcularea valorii despăgubirilor a luat în considerare și valorile terenurilor ce intră sub incidența H.G. nr. 203/2012 (anexa 52 la raportul de expertiză, fila 218 dosar apel), respectiv au fost evaluate și terenurile în suprafață de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) înscrise în CF nr._ Lugoj, respectiv 1601 mp (959 mp + 642 mp) înscrise în CF_ Lugoj - C. constată că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că hotărârea de expropriere a acestor terenuri nu a fost emisă la data formulării acțiunii.

În ceea ce privește daunele calculate de experți și pretins suferite de reclamanți urmare a exproprierii constând în plata unui eventul comision unor sume de bani pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, C. constată că aceste daune nu pot fi acordate reclamanților nefăcând dovada că au intenționat să achiziționeze un alt teren .

Instanța nu a luat în considerare evaluarea efectuată de expert D. D. care a stabilit valoarea despăgubirilor la 10,9 euro/mp pentru terenul expropriat cu luarea în considerare a unor criterii ce exced celor prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că terenul în discuție va avea în apropiere un complex de servicii, că zona se află într-un amplu proces de dezvoltare industrială și comercială pe segmentul supus evaluării, că se va construi o benzinărie în apropiere, precum și că se va extinde intravilanul UAT Lugoj ce va cuprinde și terenurile supuse evaluării.

Raportat la considerentele arătate referitor la apelul reclamanților, C. constată că în ceea ce privește critica adusă hotărârii primei instanțe de către aceștia cu privire la respingerea cererii prin care s-a solicitat anularea actelor și formelor de expropriere inițiale în baza H.G. nr. 203/2012 și solicitarea de acordare de despăgubiri pentru terenurile vizate prin notificarea nr._/2012, este neîntemeiată.

Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, astfel că raportat la data formulării completării de acțiune, hotărârea cu privire la anularea exproprierii inițiată în baza H.G. nr. 203/2012, nu a fost emisă, motiv pentru care, cererea astfel formulată a fost corect respinsă ca prematură.

Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului în suprafață de 1203 mp pentru care prima instanță a dispus exproprierea acestuia, C. constată că raportat la considerentele arătate, la faptul că în mod greșit s-a admis petitul privind exproprierea suprafeței de teren de 1203 mp, este neîntemeiată critica adusă hotărârii atacate prin care s-au respins pretențiile vizând despăgubirile solicitate pentru acest teren.

Cum, prin expertiza efectuată în cauză s-au calculat și daunele pretins suferite de reclamanți, daune care nu s-au dovedit în cauză, C. constată că nu este întemeiată nici critica reclamanților în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, cu titlu de daune pentru suprafața de teren limitrofă terenurilor expropriate, având în vedere că așa cum au reținut experții, aceștia nu au făcut dovada cultivării terenurilor respective, terenuri care nu erau la data efectuării expertizei afectate de lucrări de execuție a bretelei de legătură (filele 106-110 dosar apel).

Față de considerentele arătate, față de dispozițiile art. 22-25 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 18-20 din Legea nr. 255/2010, în baza art. 282 Cod pr. civ., va respinge apelul declarat de reclamanții N. V. și N. A. M. împotriva sentinței civile nr. 3636/20.12.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

Va admite apelurile declarate de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de P. de pe lângă T. T., împotriva aceleiași hotărâri.

Va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanții N. V. și N. A. M. astfel cum a fost precizată și completată:

Va dispune anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii Nr. 32/14.09.2011, 33/14.09.2011, 54/14.09.2011, 55/14.09.2011, 71/14.09.2011 și 72/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, 33/14.09.2011, 54/14.09.2011, 55/14.09.2011, 71/14.09.2011 și 72/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților N. V. și N. A. M. pentru terenurile expropriate.

Va stabilii cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 551 mp din ./17/1, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 382 mp din ./17/3 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 1170 mp din ./28/1 identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1193 mp din ./28/3 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 4197 mp din ./1/5 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF_ Lugoj și terenul în suprafață de 3106 mp din ./1/6 identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF nr._ Lugoj, la suma totală de 105.990 lei și va obliga pârâtul la plata către reclamanți a acestei sume.

Va respinge în rest acțiunea precizată și completată și va menține în rest sentința cu privire la obligarea reclamanților la plata sumei de 1630 lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu expert, având în vedere că în apel nu s-a făcut dovada achitării diferenței de onorariu de expert stabilită de prima instanță în sarcina reclamanților.

În baza art. 276 Cod pr. civ., va obliga reclamanții la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanții N. V. și N. A. M. împotriva sentinței civile nr. 3636/20.12.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Admite apelurile declarate de pârâtul S. R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de P. de pe lângă T. T., împotriva aceleiași hotărâri.

Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanții N. V. și N. A. M. astfel cum a fost precizată și completată:

Dispune anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii Nr. 32/14.09.2011, 33/14.09.2011, 54/14.09.2011, 55/14.09.2011, 71/14.09.2011 și 72/14.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32/14.09.2011, 33/14.09.2011, 54/14.09.2011, 55/14.09.2011, 71/14.09.2011 și 72/14.09.2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților N. V. și N. A. M. pentru terenurile expropriate.

Stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 551 mp din ./17/1, identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 382 mp din ./17/3 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 1170 mp din ./28/1 identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF_ Lugoj; terenul în suprafață de 1193 mp din ./28/3 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF nr._ Lugoj; terenul în suprafață de 4197 mp din ./1/5 identificată cadastral sub nr._ înscrisă în CF_ Lugoj și terenul în suprafață de 3106 mp din ./1/6 identificată cadastral sub nr._, înscrisă în CF nr._ Lugoj, la suma totală de 105.990 lei și obligă pârâtul la plata către reclamanți a acestei sume.

Respinge în rest acțiunea precizată și completată.

Menține în rest sentința cu privire la obligarea reclamanților la plata sumei de 1630 lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu expert.

Obligă reclamanții la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.06.2014.

PREȘEDINTE, pt. JUDECĂTOR, GREFIER,

M. L. D. C. I. P.

aflată în C.O

semnează Vicepreședinte

C. L.

Red. M.L./09.07.2014

Tehnored. I.P. 7 ex./10.07.2014/ 5 . instanță:T. T., jud. A. A.

PREZENTA SE COMUNICĂ:

reclamanți apelanți - N. V., Lugoj, .. 4, județul T.

- N. A. M., -„-

pârât apelant - S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara, cu sediul procedural ales la Cabinet

individual de avocat „C. C. S.”, situat în

Timișoara, B-du Revoluției din 1989, nr. 3, .

apelant - P. de pe lângă T. T., cu sediul în Timișoara,

. nr. 2A, județul T.

← Fond funciar. Decizia nr. 676/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 596/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Strămutare. Sentința nr. 39/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Sentința nr. 911/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 683/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Fond funciar. Decizia nr. 676/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 596/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-09-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1410/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1125/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA