Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-09-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1048/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1048
Ședința publică din 12 septembrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. S. împotriva sentinței civile nr. 1756/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor P. A., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. București, pentru S. R., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, la 12.09.2013, întâmpinare formulată de pârâtul intimat, căreia instanța îi conferă caracterul unor concluzii scrise, întrucât constată că nu a fost depusă la dosar înlăuntrul termenului procedural de 5 zile, prevăzut de art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.
Din oficiu, instanța pune în discuție recalificarea căii de atac promovată de reclamant, intitulată „apel”.
Reprezentanta Ministerului Public solicită recalificarea căii de atac din apel, cum greșit a fost intitulată, în recurs, cum este corect.
Instanța, în raport de prevederile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, recalifică din apel în recurs calea de atac promovată și, nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada condamnării.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.1756/27.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă în despăgubiri exercitată de reclamantul P. S.‚ împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., fără cheltuieli de judecată.
În esență, tribunalul a constatat că reclamantul P. S. a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 116, pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, la data de 13.02.1950, în Dosarul nr. 1668/1949, în baza art.209 pct.III Cod penal, la o pedeapsă de 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, închisoare pe care a executat-o în perioada 05.04._54, respectiv 5 ani.
Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 reglementează situația condamnărilor cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 . La art.2 se stabilește că: ,,Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.”
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, conform art.504 C.proc.pen. se face în condițiile acestui art. și anume:
,,Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Din chiar considerentele Deciziei nr.9096 pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție la data de 6 11 2009, depuse de reclamant, rezultă că situația persoanelor deținute politic se încadrează în prevederile L nr.221/2009, și nu în textul art.504 C.proc.pen. care prevede ca ipoteză existența unei hotărâri definitive de achitare a fostului condamant, ceea ce nu există în speță.
Dacă înainte de existența reglementării date prin L nr.221/2009, în practică se acordau daune morale pentru situații similare în baza art.504 C.proc.pen., în prezent după ce legea menționată a fost dată, iar termenul pentru depunerea cererilor a expirat și mai cu seamă luând în considerare și faptul că reclamantul a pierdut irevocabil în baza Legii nr. 221/2009, (Decizia nr._, Sentința civilă nr. 1635 din 12.12.2011) a considera admisibilă o astfel de acțiune ar însemna practic o eludare a autorității de lucru judecat din prima hotărâre și a repune în vigoare o lege temporară care și-a epuizat efectele în timp.
Celelalte dispoziții invocate de reclamant în susținerea pretențiilor (Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și protocoalele sale adiționale, ratificată prin Legea nr.30/1994), nu sunt incidente în cauză deoarece nu pot primi aplicare retroactivă. Despăgubirile sunt solicitate, pentru prejudicii suferite cu mult înainte ca România să adere la tratatele internaționale la care reclamantul face trimitere.
Tribunalul a mai opinat că toate aspectele invocate de pârât prin întâmpinare se referă la Legea nr. 221/2009, iar în condițiile în care reclamantul nu își întemeiază acțiunea pe aceste dispoziții legale, analiza lor apare ca fiind inutilă.
Pentru considerentele expuse s-a decis respingerea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamantul P. S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel, în termen, reclamantul P. S., cale de atac recalificată de către curte ca fiind recurs, în raport cu temeiul de drept invocat de către reclamant, respectiv disp.art.504 C.pr.pen., text care atrage incidența disp.art.282/1 alin.1 C.pr.civ.
Din această perspectivă, curtea va constata că reclamantul – recurent nu și-a motivat în drept recursul, în sensul că nu a indicat niciunul dintre motivele de casare sau de modificare dintre cele prev. de art.304 C.pr.civ.
Totuși, curtea va proceda la o analiză de fond a recursului reclamantului, în raport cu disp.art.304/1 C.pr.civ., câtă vreme singura cale de atac accesibilă reclamantului este recursul.
Sub acest aspect, curtea va constata că reclamantul –recurent a reiterat în cuprinsul memoriului său de recurs aceleași argumente și temeiuri care au prezentate și instanței de fond, recurentul insistând că tribunalul a interpretat și aplicat greșit disp.art.504 și urm. C.pr.pen., care în opinia reclamantului este aplicabil în speță.
Recurentul a arătat astfel că prin măsurile abuzive dispuse împotriva sa de către regimul comunist i-au fost afectate în mod evident atributele fundamentale ale persoanei, și consideră că în speță sunt pe deplin întrunite elementele răspunderii civile instituite de art.504-505 C.pr.pen. și art.52 alin.3 din Constituție, iar instanța de judecată este obligată a dispune repararea integrală a prejudiciului ținând cont nu doar de consecințele produse pe plan fizic, psihic, social, moral și material, dar și de umilința la care întreaga familie a reclamantului a fost supusă în timpul și după executarea pedepsei.
În dovedirea acestor afirmații recurentul face trimitere la Deciziile nr.5049/2010, nr.4632/2012, nr.3366/2006 precum și nr.297/21.01.2009, toate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, instanța putând fixa o sumă de bani nu doar pentru a repune victima într-o situație similară celei avută anterior, cât și pentru a-i procura acesteia satisfacții de ordin material, susceptibile a înlocui valoarea de care a fost privată.
Totodată, în drept recurentul invocă din nou dispozițiile art.504-505 Cod procedură penală, art.20,21 și 52 din Constituția României, art.3 din Protocolul nr.7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art.2518 coroborat cu art.1531 din Noul Cod Civil, art.1 din Legea nr.221/2009 și art.2-3 din OUG nr.214/2009.
Intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 12.09.2013, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.
Curtea, analizând recursul reclamantului P. S., raportat la motivele de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și 304/1 rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motive de casare și/sau de modificare dintre cele prev. de art.304 pct.1 – 9 C.pr.civ.
În acest context, Curtea va constata că reclamantul – recurent a criticat modul în care tribunalul a interpretat și aplicat greșit disp. art. 504 și urm. C.pr.pen., care în opinia reclamantului este aplicabil în speță.
În acest sens, Curtea va reafirma că situația persoanelor deținute politic se încadrează în prevederile Legii nr.221/2009, și nu în textul art. 504 C.proc.pen. care prevede ca ipoteză existența unei hotărâri definitive de achitare a fostului condamnat, ceea ce nu există în speță.
Cu alte cuvinte, pentru a fi aplicabil textul art.504 C.pr.pen., reclamantul P. S. ar fi trebuit să facă dovada că se află în posesia unei decizii de achitare, în raport cu sentința penală nr. 116, pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, la data de 13.02.1950, în dosarul nr. 1668/1949, în baza art.209 pct.III Cod penal, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, închisoare pe care a executat-o în perioada 05.04._54, respectiv 5 ani.
Mai mult, dacă înainte de existența reglementării date prin Legea nr.221/2009, se acordau daune morale pentru situații similare în baza art.504 C.proc.pen., în prezent după ce legea menționată a fost dată, iar termenul pentru depunerea cererilor a expirat și mai cu seamă luând în considerare și faptul că reclamantul a pierdut irevocabil în baza Legii nr. 221/2009 (Decizia nr._, Sentința civilă nr. 1635 din 12.12.2011) a considera admisibilă o astfel de acțiune ar însemna practic o eludare a autorității de lucru judecat din prima hotărâre și a repune în vigoare o lege temporară care și-a epuizat efectele în timp.
Curtea va mai constata, asemenea tribunalului, că celelalte dispoziții invocate de reclamant în susținerea pretențiilor, respectiv Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Protocoalele sale adiționale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, nu sunt incidente în cauză deoarece nu pot primi aplicare retroactivă.
În acest sens, nu trebuie omis că despăgubirile sunt solicitate de reclamant pentru prejudicii suferite cu mult înainte ca România să adere la tratatele internaționale la care domnia sa face trimitere.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. raportat la art. 304 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul P. S. împotriva sentinței civile nr. 1756/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul P. S. împotriva sentinței civile nr. 1756/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red C.P. – 30.09.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./30.09.2013
Tribunalul A., Judecător: T. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 596/2013. Curtea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1410/2013. Curtea... → |
|---|
