Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 747/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 747/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 747
Ședința publică din 2.10.2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții R. G. I. și R. G. M. împotriva deciziei civile nr.241/31.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția Fiscală a M. Timișoara, Ș. D. F., Ș. C. V., S. Român prin C. L. al M. Timișoara, S. Român prin O. T. SRL și M. Timișoara prin Primar, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat, avocat N. L., pentru recurenți și c.j. V. S., pentru intimații S. Român prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 01.09.2014, intimații C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au depus la dosar întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-i-se reprezentantului recurenților, acesta din urmă arătând că nu solicită termen pentru studiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. Decizia civilă nr.241 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ a fost admis apelul formulat de apelanții R. G. I. și R. G. M. împotriva Sentinței Civile nr. 9820/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu intimații Ș. D. F., Ș. C. V., D. F. a M. T., Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, S. R. prin ., S. R. prin C. L. al M. T., C. L. Al M. T., M. T. R. de P. M..T., a fost schimbată în parte Sentința Civilă nr. 9820/2013 a Judecătoriei Timișoara și în fond:
S-a constatat că prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată la data de 15.06.1999 pârâții Ș. D. F. și Ș. C. V. s-au obligat să vândă apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Timișoara .. 2 A compus din trei camere de locuit, baie, bucătărie, antreu, cămară alimente, magazie, imobil ce reprezintă 6/7 părți din întregul imobil înscris în C.F_-C1-U2 Timișoara, nr. top_-_/II, prezenta hotărâre ținând loc de contract autentic de vânzare cumpărare.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului al pârâților Ș. D. F. și Ș. C. V. în temeiul contractului nr. 558/31.05.1999 încheiat în baza Legii 112/1995 și succesiv înscrierea în temeiul prezentei hotărâri a dreptului de proprietate al reclamanților în devălmășie ca bun comun.
A fost menținută în rest sentința atacată.
Au fost obligați intimații Ș. D. F. și Ș. C. V. să plătească apelanților cheltuieli de judecată în sumă de 13.252 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.02.2013 pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, reclamanții R.- G. I. și R. G. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. D.-F., Ș. C.-V., S. ROMÂN P. ..V.L. T. S.R.L., S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. L. AL M. TIMIȘOARA, M. TIMIȘOARA P. PRIMAR, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța:
- să constate că prin promisiunea de vânzare-cumpărare cu dată certă încheiată la data de 15.06.1999, înregistrată la Cabinet Avocat M. B., pârâții 1 și 2 s-au obligat să vândă imobilul constând în cota de 26/32 părți din întregul imobil situat în Timișoara, .. 2A, dobândită de ei în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului nr. 558/31.05.1999 încheiat cu pârâta ..V.L. T. SRL, cotă devenită în urma apartamentării 6/7 părți din apartamentul nr. 2 al aceluiași imobil, înscrisă în C.F. ind. nr._-C1-U2 din Timișoara, nr. top_-_/II;
- să dispună obligarea pârâților 1 și 2 să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanții pentru cota de 6/7 din apartament, iar, în caz de refuz, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vănzare-cumpărare;
- să constate inopozabilitatea față de reclamanți a datoriilor acumulate de pârâții 1 și 2 la bugetul local în perioada ulterioară încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, altele decât cele constând în taxele și impozitele aferente imobilului din litigiu;
- să dispună intabularea succesivă asupra cotei de 6/7 părți din imobil a dreptului de proprietate al pârâților 1 și 2 cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar apoi a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de cumpărare, ca bun comun, necondiționat de plata datoriilor pârâților 1 și 2 la bugetul local, altele decât cele referitoare la imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul situat în Timișoara, .. 2A, a fost intabulat în cartea funciară ca și casă, curte și grădină, cu suprafață totală de teren de 847 mp compusă inițial din parcelele cu nr. top_ și_. Acest imobil, care a fost preluat de Stat în cotă majoritară, a fost împărțit în două apartamente, S. român deținând cota de 29/32 părți, iar cota de 3/32 părți a rămas în proprietatea unuia dintre foștii coproprietari, respectiv numita Zornek M..
P. contractul de vânzare-cumpărare nr. 558/31.05.1999, încheiat de pârâții 1 și 2 cu ., cota de 26/32 părți din întregul imobil construcție a fost dobândită de aceștia în temeiul Legii nr. 112/1995, iar acestei cote, conform contractului, îi corespundea o locuință din 3 camere, cu o suprafață utilă de 83,95 mp cu baie, bucătărie, antreu, cămară, alimente și o magazie, terenul corespunzător rămânând în proprietatea statului român.
La data de 15.06.1999, în baza promisiunii de vânzare-cumpărare cu dată certă încheiată de reclamanți cu pârâții 1 și 2, aceștia s-au obligat să vândă cota lor de imobil, cu prețul de 30.000 DM care a fost achitat integral la data convenției. În conținutul promisiunii s-a stipulat că perfectarea vânzării în formă autentică se va realiza ulterior, respectiv la expirarea interdicției de înstrăinare de 10 ani, termen socotit de la data dobândirii de către ei a cotei părți și expirat în anul 2009.
Reclamanții au mai arătat că prin contractul autentificat sub nr. 1691/05.11.1999 au cumpărat de la Zornek M. și cota de 3/32 părți, intabulându-se dreptul de proprietate în cartea funciară, astfel că au posedat în total 29/32 părți din imobil, restul de 3/32 părți a fost vândut de Stat în temeiul Legii nr. 112/1995.
În anul 1999, ca urmare a vânzărilor de cote, s-a făcut operațiunea de apartamentare a întregului imobil, astfel: s-a creat apartamentul nr. 1 cu 35,47% părți comune indivize și 300/847 mp teren, care s-a înscris în proprietatea numitului M. G. asupra construcțiilor și a Statului Român asupra terenului, precum și apartamentul nr. 2, în proprietatea comună indiviză a reclamanților în cotă de 1/7 (3/21) părți construcții și teren și respectiv a Statului român asupra cotei de 6/7 (18/21) părți construcții și teren. Cu această ocazie însă, dreptul de proprietate al pârâților 1 și 2 asupra cotei dobândite de ei în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost intabulat din motive care nu se cunosc.
Reclamanții au precizat, în continuare, că de la încheierea promisiunii au intrat în posesia părții din imobil care a devenit apartamentul nr. 2, pe care l-au folosit și l-au administrat în mod neîntrerupt, fiind cunoscuți ca proprietari. Totodată, au achitat impozitul pentru acest apartament, făcând importante lucrări de amenajare.
Pârâții 1 și 2 s-au obligat să reglementeze situația juridică a dreptului de proprietate, ceea ce însă nu au făcut până la data expirării interdicției de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 112/1995. Nici ulterior acest lucru nu s-a realizat, astfel încât
au fost obligați să introducă cererea de chemare în judecată.
Astfel, i-a invitat pe pârâți la notar pentru a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare la 21.02.2013, în vederea reglementării amiabile a situației.
În drept, au fost invocate prevederile art. 20 alin. 3 și 27 din Legea nr. 7/1996, art. 969, art.1073 C.civ și art. 111 C.proc.civ.
La data de 26.03.2013, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivare, pârâta a arătat că potrivit art. 223 C.civ., în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte contractuală în actele de vânzare-cumpărare despre care se face vorbire în acțiune, respectiv în promisiunea de vânzare-cumpărare invocată de reclamanță.
Referitor la petitul vizând constatarea inopozabilității față de reclamanți a datoriilor acumulate de pârâții 1 și 2, acestea sunt datorate bugetului local, nu bugetului consolidat al statului, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă aparține autorității administrației publice locale.
Pârâții C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara și a M. Timișoara prin Primar, precizând că aceste instituții nu au fost parte nici în contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia pârâții Ș. D. F. și Ș. C. au dobândit în proprietate cota de 26/32 părți din imobilul situat în Timișoara, .. 2A și nici în contractul de vânzare prin care aceleași părți s-au obligat să vândă reclamanților cota de 26/32 din imobil.
La data de 28.03.2013, pârâții Ș. D. F. și Ș. C. au formulat întâmpinare prin care au precizat că sunt de acord cu admiterea acțiunii întrucât au predat posesia imobilului către reclamanți în anul 1999, aceștia folosindu-l neîntrerupt de atunci și achitând impozitul aferent la Direcția Fiscală a M. Timișoara.
Pârâtul S. Român prin . a formulat întâmpinare la data de 29.03.2013 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că între . și pârâții 1 și 2 a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 558/31.05.1999 având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Timișoara, .. 2A, parter, iar prețul apartamentului a fost achitat integral. Întrucât societatea nu a fost parte în actele încheiate ulterior vânzării, rezultă că nu are calitate procesuală pasivă.
Reclamanții au formulat note scrise față de excepțiile invocate de pârâți, precizând că a chemat în judecată . în reprezentarea Statului român, iar conform extrasului de carte funciară cota de 6/7 părți din imobil este intabulată în proprietatea Statului, motiv pentru care a înțeles să cheme în judecată acest pârât.
Pârâții 1 și 2, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu și-au întocmit formele de intabulare în cartea funciară. Câtă vreme situația din cartea funciară este cea dinaintea cumpărării cotei de către pârâții 1 și 2, rezultă implicit că aceasta apare intabulată în proprietatea statului român, care se justifică a fi reprezentat și în pricina de față de ., având în vedere capătul de cerere pentru intabularea dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin intermediul acestei societăți.
Reclamanții au mai precizat că solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât reprezentarea statului român prin acest Minister decurge din art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții 1 și 2 pe de o parte și O. T. pe de altă parte, fiind justificată de împrejurarea că au formulat capătul de cerere privind intabularea succesivă asupra cotei de 6/7 părți din imobilul indicat a dreptului de proprietate al pârâților 1 și 2 cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar apoi a dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare, în condițiile în care statul figurează în prezent ca proprietar tabular al acestui drept.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M. Timișoara reprezentat de Primar, reclamanții au precizat că solicită respingerea excepției. Astfel, prin petitele 3 și 4 au solicitat constatarea inopozabilității datoriilor acumulate de pârâții 1 și 2 la bugetul local în perioada ulterioară încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei de 6/7 asupra imobilului necondiționat de plata datoriilor pârâților 1 și 2 la bugetul local, altele decât cele referitoare la acest imobil.
Conform certificatelor de rol fiscal eliberate pe numele pârâților 1 și 2 de către Direcția Fiscală, aceștia figurează în prezent în evidențe cu un debit cumulat de 14.949 lei constând în impozit restant pe mijloace de transport, precum și diverse amenzi contravenționale neachitate.
Câtă vreme titular al bugetului local și implicit al creanțelor fiscale este M. Timișoara prin primar, reclamanții au precizat că acesta trebuie să stea în judecată în calitate de pârât, pentru opozabilitate în ce privește petitele 3 și 4. În situația în care nu ar fi formulat aceste petite, s-ar găsi în ipostaza de a fi nevoiți să achite personal datoriile pârâților 1 și 2 către bugetul local, pentru a putea fi emis certificatul fiscal pe numele acestora, necesar la intabularea cotei de 6/7 din imobil pe numele reclamanților. Situația i-ar prejudicia cu atât mai mult cu cât acest sume nu reprezintă impozit datorat pentru cota parte din imobilul care formează obiectul litigiului și prin urmare nu le pot fi opozabile, reclamanții neavând obligația de a le achita câtă vreme au plătit integral prețul aferent cotei.
Totodată, C. L. al M. Timișoara are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001.
Reclamanții au atașat la dosar dovada obligațiilor fiscale ale pârâților 1 și 2 constând în impozite pe mijloace de transport și amenzi (filele 86-88).
P. precizarea depusă la dosar (fila 102) reclamanții au arătat că nu solicită și terenul aferent imobilului.
Totodată, la data de 22.05.2013, reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au arătat că înțeleg să introducă în cauză alături de ceilalți pârâți și Direcția Fiscală a M. Timișoara, iar la termenul de judecată din data de 23.05.2013 reprezentantul reclamanților a arătat că introducerea acestei pârâte se impune pentru soluționarea capătului de cerere privind constatarea inopozabilității datoriilor pârâților. La termenul de judecată din data de 23.05.2013, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcției Fiscale a M. Timișoara.
P. Sentința civilă nr. 9820/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant a Statului Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar, S. Român reprezentat de S.C. O. T. SRL, și respinsă acțiunea introdusă de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamanții R.-G. I. și R.-G. M., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Ș. D. F. și Ș. C.-V. și DIRECȚIA FISCALĂ A M. TIMIȘOARA.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic asupra cotei de 6/7 din . Timișoara, .. 2, care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 15.06.1999 încheiată cu pârâții Ș. D. F. și Ș. C.-V., precum și intabularea succesivă asupra cotei de 6/7 părți din apartament a dreptului de proprietate al pârâților 1 și 2 cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar apoi a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de cumpărare.
Potrivit extrasului de carte funciară pentru informare depus la dosar (fila 14), cota de 6/7 din apartamentul nr. 2 situat pe .. 2, este intabulată în favoarea Statului Român, acesta fiind titularul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.
Întrucât reclamanții au solicitat și intabularea succesivă asupra cotei de 6/7 părți din apartament a dreptului de proprietate al pârâților 1 și 2 cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar apoi a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de cumpărare, rezultă că acest capăt de cerere trebuie soluționat în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, respectiv cu S. Român.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, S. Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în afară de cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop.
Potrivit adresei comunicate de Primăria Timișoara-Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse (fila 151), cota de 6/7 din apartamentul nr. 2 situat pe .. 2, nu face parte din domeniul privat al M. Timișoara.
P. urmare, față de mențiunile din cartea funciară în care apare S. Român ca titular al dreptului de proprietate și conținutul adresei de la fila 151 dosar potrivit căreia, cota de 6/7 nu face parte din domeniul privat al M. Timișoara, instanța apreciază că se impune respingerea excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant a Statului Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă având calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a rețiut următoarele:
Între pârâții Ș. D. F. și Ș. C.-V. și . s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 558/31.05.1999 prin care pârâții, în baza Legii nr. 112/1995, au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situată în Timișoara, .. 2A, . de cumpărători în baza unui contract de închiriere și fiind compus din 3 camere de locuit, cu o suprafață utilă de 83,95 mp reprezentând cota parte de 26/32 din întregul imobil (fila 9).
La data de 15.06.1999, pârâții cu încheiat cu reclamanții promisiunea de vânzare cumpărare cu dată certă (fila 6) prin care aceștia s-au obligat să vândă reclamanților imobilul situat în Timișoara, .. 2A, . 3 camere de locuit, cu o suprafață utilă de 83,93 mp, reprezentând 26/32 din întregul imobil, imobil dobândit de pârâți potrivit contractului nr. 558/ 31.05.1999, reclamanții achitând prețul de 30.000 DM.
P. promisiunea de vânzare-cumpărare, pârâții s-au obligat să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, la solicitarea reclamanților.
Totodată, reclamanții au încheiat cu numita Zornek M. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1691/05.11.1999 având ca obiect cota de 3/32 parte din imobilul situat în Timișoara, .. 2. (fila 10), dreptul acestora de proprietate fiind intabulat în cartea funciară.
În urma realizării operațiunii de apartamentare a imobilului (după cum rezultă din raportul de expertiză tehnico judiciară din dosarul nr._/1998 și sentința civilă nr. 1705/11.02.1999 depuse la dosar- filele 104-118), cota de 26/32 a devenit cota de 6/7 din apartamentul nr. 2 al imobilului situat în .. 2, înscris în CF nr._-C1-U2 Timișoara, nr. top_-_/II.
Pârâții Ș. D. F. și Ș. C. nu și-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 558/31.05.1999.
Din extrasul de carte funciară pentru informare existent la dosar rezultă că reclamanții dețin cota de 1/7 din apartamentul nr. 2 situat în Timișoara, ..2, iar cota de 6/7 apare intabulată în favoarea Statului Român.
P. prezentul demers judiciar, reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților 1 și 2 să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanții pentru cota de 6/7 din apartament, iar, în caz de refuz, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța constată că înscrisul din data de 15.06.1999 încheiat între reclamanți și pârâții Ș. D. F. și Ș. C. V. constituie o promisiune sinalagmatică prin care părțile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere în viitor, la prețul predeterminat, un anumit imobil. Acest act nu are ca efect strămutarea dreptului de proprietate de la vânzători la cumpărători, însă dă naștere unei obligații de a face, respectiv unui drept de creanță, și anume dreptul de a încheia contractul în forma înscrisului autentic notarial. De aceea, în cazul refuzului uneia dintre părți, cealaltă parte este îndrituită să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Întrucât promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată la data de 15.06.1999, rezultă că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1073, art. 1075 și art. 1077 din vechiul Cod civil.
Potrivit dispozițiilor ce reglementează materia obligațiilor, în temeiul art. 1073, art. 1075 și art. 1077 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației asumate, iar în caz de neexecutare poate cere instanței autorizarea de a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. P. instituirea acestei dispoziții legale, legiuitorul a permis ca manifestarea de voință a debitorului să poată fi suplinită de către instanță, asigurându-se astfel executarea în natură a acordului de voință dintre părți. În acest fel, în lumina principiilor executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciului, obligația poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite directe, în speță, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
Însă, pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile legale de validitate ale actului, respectiv toate cerințele necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate.
În acest sens, instanța constată că potrivit art. 113 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, “ pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal.”
Alineatul 5 din cuprinsul aceluiași articol stipulează că „ actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.”
P. urmare, art. 113 alin. 4 și 5 din O.G. nr. 92/2003 instituie o condiție specială de validitate pentru actele prin care se înstrăinează dreptul de proprietate asupra imobilelor, legiuitorul condiționând înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanțelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate, indiferent de natura sau cuantumul lor.
Astfel, textul de lege menționat mai sus instituie interdicția înstrăinării unui imobil, nu doar în cazul în care există datorii față de bugetul local referitoare la imobilul care urmează a fi înstrăinat, ci și în situația existenței unor obligații fiscale neachitate care nu au nicio legătură cu imobilul și indiferent de modalitățile juridice prin care are loc înstrăinarea dreptului de proprietate.
Din certificatele de rol fiscal depuse la dosar ( filele 86-89), emise de Direcția Fiscală a M. Timișoara, autoritatea în a cărei rază teritorială se află înregistrat imobilul ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, instanța constată că pârâții promitenți-vânzători au obligații fiscale de plată în cuantum de_ lei constând în impozit pe mijloace de transport și amenzi contravenționale.
Din moment ce pârâții promitenți-vânzători au obligații fiscale neachitate în cuantum de_ lei, instanța constată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare- cumpărare, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 113 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003 care interzic, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea de imobile în măsura în care există obligații fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, cererea reclamanților formulată în acest sens fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanți referitor la constatarea inopozabilității față de ei a datoriilor acumulate de pârâții promitenți vânzători la bugetul local, altele decât impozitele și taxele aferente imobilului, instanța constată că o astfel de solicitare este lipsită de finalitate, din moment ce în cauză nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât s-ar eluda interdicția prevăzută de art. 113 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003.
Din moment ce în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța va respinge și capetele de cerere constând în intabularea succesivă asupra cotei de 6/7 din imobil a dreptului de proprietate al pârâților 1 și 2, iar apoi a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de cumpărare.
Împotriva Sentinței civile nr. 9820/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._, au declarat apel reclamanții R.-G. I. și R.-G. M., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de apel, apelanții au arătat următoarele:
În mod greșit Judecătoria Timișoara a pronunțat soluția în cauză, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. O. T. S.R.L. în reprezentarea Statului Român.
Reclamanții au chemat în judecată acest pârât având în vedere că potrivit extrasului de carte funciară la zi depus la dosarul cauzei, cota de 6/7 părți din imobilul înscris în c.f. ind. nr._-C1-U2 Timișoara, nr. top._-_/11 este întabulată în proprietatea Statului Român.
Pârâții 1 și 2, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care au cumpărat cota amintită din apartament de la S. Român reprezentat de S.C. O.J.C.V.L. T. S.R.L., nu și-au întocmit formele de întabulare în cartea funciară. Astfel, câtă vreme situația de carte funciară este cea dinaintea cumpărării cotei de către pârâții 1 și 2, deci apare întabulată în proprietatea Statului Român, se justifică reprezentarea acestuia în pricina de față de către O.J.C.V.L. T. S.R.L., având în vedere capătul de cerere pentru întabularea dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin intermediul acestei societăți.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că de la încheierea promisiunii au intrat în posesia părții din imobil care a devenit apartamentul nr. 2, pe care l-au folosit și l-am administrat în mod neîntrerupt, fiind cunoscuți ca proprietari. Totodată, au achitat impozitul pentru acest apartament, făcând și importante lucrări de amenajare, care i-au sporit valoarea.
P. promisiunea de vânzare-cumpărare, pârâții 1 și 2 s-au obligat să-și reglementeze situația juridică a dreptului de proprietate, ceea ce însă nu au făcut până la data expirării interdicției de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 112/1995. Nici ulterior acest lucru nu s-a realizat.
Au mai arătat apelanții că, în motivarea hotărârii nu se regăsesc considerente referitoare la netemeinicia motivelor arătate în susținerea acțiunii, prin prisma temeiurilor legale invocate, prima instanță limitându-se la invocarea în considerente a prevederilor art. 113 din O.G. nr. 92/2003 modificată și republicată. Aceasta în condițiile în care față de împrejurarea că, de bună-credință, au depus certificatele de rol fiscal care atestă datoriile fiscale ale soților Ș., am formulat un capăt de cerere distinct în constatarea inopozabilității acestor obligații neachitate. In această situație, consideră apelanții că instanța trebuia fie să invoce inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 113 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată, fie să ne pună în vedere depunerea unui certificat fiscal fără datorii și să pronunțe hotărârea în cauză în funcție de conduita lor în consecință.
S-a mai arătat că din probatoriul administrat reiese îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii, în sensul că există dovada refuzului pârâților 1 și 2 privind încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru cota de imobil în discuție, după expirarea interdicției de vânzare, între timp abrogată.
Astfel, deși au fost invitați la notar la data de 21.02.2013, aceștia nu s-au prezentat în vederea încheierii contractului, ceea ce constituie un refuz în acest sens. Exprimarea acordului în timpul procesului, deci după ce acțiunea a fost promovată, nu poate schimba cu nimic situația referitoare la existența acestui refuz, câtă vreme notificarea constituie punere în întârziere. Pentru a demonstra realitatea refuzului, le-au mai comunicat sus-numiților pârâți încă o notificare la 31.07.2013, înmânată de agentul procedural la aceeași dată fiului lor, Ș. A.. Este cert că ei au fost înștiințați de primitorul notificării, pentru că au trimis o scrisoare recomandată de răspuns, în care își exprimă în mod explicit dezinteresul pentru rezolvarea problemei proprietății apartamentului în cauză.
In drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art. 296, 297 C. proc. civ.
S-a solicitat judecata în condițiile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Pârâta intimată Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare la apelul declarat in cauza aratand ca din cuprinsul acțiunii nu rezulta motivele pentru care reclamanții au inteles sa cheme in judecata S. R. in calitate de parat. Totodată, nu rezulta nici motivele pentru care reclamanții au chemat in judecata M.F.P. in calitate de reprezentant al Statului R..
M.F.P. nu a fost parte contractuala in actele juridice despre care se face vorbire in acțiune, respectiv in contractul de vânzare - cumpărare nr. 558/31.05.1999 incheiat intre parații S. D. - F. si S. C. - V., in calitate de cumpărători, si S.C. O. T. S.A. in calitate de vânzător sau in promisiunea de vânzare - cumpărare incheiata de reclamanți cu parații S. D. - F. si S. C. - V.. Pentru aceste motive si având in vedere capetele de cerere nr. 1 si 2 din acțiunea reclamanților, se impune admiterea excepțiilor invocate de noi.
Totodată, in prezentul litigiu Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de a reprezenta S. R., deoarece in materia restituirii bunurilor imobile si acordării masurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 S. R. este reprezentat de organele prevăzute in mod expres de către legiuitor in cuprinsul legilor speciale.Referitor la petitul nr. 3 vizând constatarea inopozabilitatii fata de reclamanți a datoriilor acumulate de parații S. D. - F. si S. C. - V. reprezentând impozite si taxe aferente imobilului in litigiu, acestea sunt datorate bugetului local, nu bugetului consolidat al statului, motiv pentru care calitatea procesuala pasiva aparține autorității administrației publice locale, competenta in ce privește bugetul local.
Iar referitor la capătul de cerere nr. 4 privind intabularea dreptului de proprietate al paraților S. D. - F. si S. C. - V. asupra cotei de 6/7 parti din imobil cu titlu de cumpărare in baza Legii nr. 112/1995, in contractul de vânzare - cumpărare nr. 558/31.05.1999 la pct. 4 se prevede faptul ca inscrierea dreptului de proprietate in evidentele de carte funciara cade in sarcina cumpărătorilor, respectiv a paraților S. D. - F. si S. C. - V..
Pârâții C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au formulat întâmpinare, la apelul declarat de R. - G. I. și R. - G. M., solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 9820/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr._ .
Intimații consideră că, sentința susmenționată este temeinică și legală, instanța de fond admițând în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției și respingând acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.
Mai mult, apelanții nu au făcut dovada că pârâții S. C. V. si S. D. F. ar fi solicitat vânzarea împreună cu construcția si a terenului aferent.
Conform art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938 drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă si cel care primește dreptul există un acord de voință asupra constituirii în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea a fost înscrisă în cartea funciară.
Mai mult, tot cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare nu face nici o referire la înstrăinarea terenului aferent construcției în înțelesul dispozițiilor art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995, art. 9 din Legea 112/1995 referindu-se exclusiv la vânzarea apartamentelor, fără a menționa modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.
Din interpretarea sistematica a acestor texte de lege reiese ca, dreptul de proprietate ce poarta asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari în natură, nu se poate dobândi sub nici o formă ope legis, transmiterea dreptului de proprietate fiind una convențională, neoperând de drept, în temeiul legii. Ca proprietari ai construcției, în absența unei asemenea convenții, cumpărătorii au un drept de folosință asupra terenului, dar numai în măsura exercitării dreptului de proprietate asupra construcției.
Potrivit HCL nr. 275/28.07.2009, persoanele interesate trebuie să urmeze o procedură administrativă în urma căreia terenul de sub construcție, dobândit în baza Legii nr. 112/1995 se va atribui în mod gratuit proprietarului construcției potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 iar terenul excedentar terenului aflat sub imobilul - construcție va fi vândut proprietarului construcției la prețul stabilit printr-un raport de expertiză întocmit de către un expert autorizat, aprobat de către instituție și efectuat pe cheltuiala exclusivă a solicitantului.
Examinând apelul în limitele efectului devolutiv instanța de apel a reținut următoarele:
În fapt, la data de 15.06.1999 s-a încheiat promisiunea sinalagmatică de vânzare – cumpărare între reclamanți și pârâții Ș. D. F. și Ș. C. V. având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Timișoara, .. 2 A compus din trei camere de locuit, baie, bucătărie, antreu, cămară alimente, magazie, imobil ce reprezintă 6/7 părți din întregul imobil înscris în C.F_-C1-U2 Timișoara, nr. top_-_/II.
P. cererea introductiva de instanță precizată la fila 102 reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate și constatarea inopozabilității datoriilor fiscale ale promitenților vânzători.
Prima instanță a respins acțiunea motivat de faptul că art. 113 al. 4 și 5 din O. G. 92/2003 instituie o condiție specială de validitate în cazul înstrăinării unui imobil și anume inexistența unor datorii fiscale ale înstrăinătorilor condiție care în speță nu este îndeplinită. De asemenea s-a constatat lipsa calității de reprezentant a O. T. SRL pentru S. Român.
Modul de soluționare pe fond a cererii și modul de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a O. T. SRL sunt obiectul criticilor aduse sentinței prin apelul declarat în cauză.
Instanța de apel reține că primul capăt de cerere având ca obiect pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare se fundamenteaza pe promisiunea de vanzare – cumparare încheiată cu pârâții Ș. aceștia având calitate procesuală pasivă în ce privește acest petit.
Pentru constatarea inopozabilității datoriilor fiscale s-a reținut în mod corect identitatea dintre pârâta Direcția Fiscală a M. Timișoara și persoana juridică față de care se poate realiza interesul în constatarea existenței sau inexistenței unor datorii fiscale.
Un capăt de cerere accesoriu capătului de cerere principal este cel al înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
Potrivit art. 22 din Legea 7/1996, înscrierea unui drept în cartea funciară se poate efectuat numai împotriva aceluia care este înscris ca titular al dreptului asupra căruia urmează să se facă înscrierea.
Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară ( fila 14) și adresa de la fila 151 dosar fond, titular al dreptului de proprietate asupra cotei de 6/7 părți ce formează obiectul litigiului este S. Român acesta având calitate procesuală pasivă în ce privește capătul accesoriu privind înscrierea dreptului real în cartea funciară.
Așa cum se prevede la art. 223 Noul Cod Civil în raporturile civile în care statul participă în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, reprezentarea legală aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Așa fiind, se reține că prima instanță a stabilit corect cadrul procesual în ce privește persoanele care au calitate procesuală pasivă și persoana care are calitatea de reprezentant a persoanei juridice de drept public.
În ce privește fondul cauzei instanța de apel reține că pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, hotărâre care are caracter constitutiv de drepturi, operand transferul proprietății de la data rămânerii definitive, este necesar ca promisiunea de vânzare cumpărare să îndeplinească toate condițiile generale de fond și formă, necesare pentru validitatea oricărui contract și prevăzute de art. 948 C. civ. precum și condițiile speciale de fond și formă pentru validitatea contractului de vânzare cumpărare prevazute de art. 1295 și urm. C. civ.
În speță se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. privind capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza precum și cele prevăzute de art. 1295 C. civ. 1303, 1310 C.civ. privind obiectul vânzării și prețul.
De asemenea in apel s-au depus dovezi privind achitarea datoriilor fiscale catre bugetul local astfel incat nu mai exista niciun impediment legal pentru a opera transferul dreptului de proprietate din patrimoniul promitentilor vanzatori in patrimoniul promitentilor cumparatori prin pronuntarea – in temeiul art. 1073, 1077 C.civ. - a unei hotarari care sa tina loc de contract autentic de instrainare si prin inscrierea dreptului real in cartea funciara in temeiul art. 20 din legea 7/1996 ( in forma republicata in anul 2006).
Al doilea capăt de cerere de sine stătător referitor la datoriile fiscale este întemeiat în drept pe art. 111 C.pr.civ. care reglementează acțiunea în constatare.
Potrivit tezei a II-a a art. 111 C.pr.civ., cererea în constatare nu este admisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Or, reclamanții susțin că pârâții Ș. sunt cei cărora le incumbă obligația de plată a impozitelor și taxelor aferente imobilului vândut așa încât, printr-o cerere în realizare se pot îndrepta împotriva acestora pentru a obține sumele de bani pe care susțin că le-au achitat în numele lor și pe care nu le datorează.
Pentru considerentele expuse instanța de apel în temeiul art. 296 C.pr.civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentința prin admiterea primului capăt principal și a capătului de cerere accesoriu al acestuia și a menținut în rest sentința ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. reținându-se față de soluția dată în cauză, doar culpa procesuală a pârâților intimati Ș. D. F. și Ș. C. V., aceștia au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către apelanți, cheltuieli reprezentând onorariul de avocat și taxa de timbru datorată pentru cererile admise.
Împotriva Deciziei civile nr.241 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. au formulat recurs reclamanții R.-G. I. și R.-G. M. solicitând admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei de apel în sensul obligării pârâților 3 și 6 pe lângă pârâții 1 și 2 la plata cheltuielilor de judecată către recurenți.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că au formulat calea de atac doar cu privire la cheltuielile de judecată la plata cărora Tribunalul T. i-a obligat doar pe pârâții 1 și 2.
Se arată că această soluție este nelegală întrucât în primă instanță pârâții 1 și 2 și-au exprimat acordul pentru admiterea cererii introductive, pentru ca ulterior să-și schimbe conduita. Ceilalți pârâți însă au solicitat respingerea cererii reclamanților, respectiv a apelului formulat, ceea ce dă naștere culpei procesuale. Atât timp cât soluția instanței de apel a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâții 3 și 6 pe lângă persoanele fizice, conform art.274 alin.1 C.pr.civ., toți trebuie să fie obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, dată fiind conduita în fața instanței de apel.
În drept recurenții au invocat dispoz. art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., art.274 C.pr.civ.
P. întâmpinare intimații C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe dispoz. art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ.
În ceea ce privește interpretarea eronata a actului juridic dedus judecații, motiv de recurs prev. de art.304 pct.8 C.pr.civ., Curtea reține că acest motiv este incident în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății (în înțelesul său de negotium juris, adică manifestare de voință producătoare de efecte juridice, și nu de instrumentum probationes, adică de înscris ca mijloc de probă), ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Recurenții nu au indicat care este actul juridic interpretat eronat de către tribunal.
Analizând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reține că nu este întemeiat. Astfel, conform art.274 alin.1 C.pr.civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Este evident că, așa cum s-a stabilit în practica judiciară și s-a subliniat în literatura de specialitate, dispoziția legală menționată are în vedere culpa procesuală care revine părții care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare. Având în vedere limitele în care a fost schimbată sentința primei instanțe, petitele admise și statuările în fapt și drept ale instanței de apel, care nu au făcut obiectul recursului, Curtea constată că în mod corect tribunalul a constatat că în cauză culpa procesuală aparține pârâților intimați Ș. D. F. și Ș. C. V. cu care reclamanții au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare din data de 15.06.1999. P. urmare, soluția dată de tribunal cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este legală.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.241 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți R.-G. I. și R.-G. M. împotriva Deciziei civile nr.241 din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. dr. L. L. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. A.M.N. – 8.10.2014
Tehnored. AB/2 ex./SM – 8.10.2014
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, judecător: M. M.-D.
Instanța de apel: Tribunalul T., judecători D. B., L. V.
| ← Expropriere. Decizia nr. 107/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Conflict de competenţă. Încheierea nr. 62/2014. Curtea de... → |
|---|
