Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 2546/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2546/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2012 în dosarul nr. 2546/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2546
Ședința publică din 11 decembrie 2012
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 26.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. A. P. P. și C. L. AL M. A., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta recurentă depune la dosar adresa emisă de Primăria M. A. nr._, reprezentând răspunsul la adresa cu același număr înaintată de reclamanta recurentă și solicită ca instanța să dispună emiterea unei adrese la Primăria M. A., pentru a i se solicita să comunice stadiul de soluționare în procedura administrativă a notificării formulată de Eberle T. Wilhelm.
In deliberarea, instanța în conformitate cu prevederile art. 305 Cod procedură civilă, respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta recurentă.
Nemaifiind de formulat alte cereri, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată că:
P. sentința civilă nr. 2717 din 19 martie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. prin P. și C. L. al M. A., ca nefondată; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut în fapt că, proprietarul tabular al imobilului situat în A., ., . litigiu), este Statul Român, cu titlu de naționalizare. Reclamanta C. A. a încheiat contractul de închiriere nr. 786/28.05.2004 cu C. L. al Mun. A. – prin administratorul fondului imobiliar de stat – . prin actul adițional nr. 1/03.04.2006, privind imobilul situat în A., ., . încheiat pe o perioadă inițială de 5 ani, fiind prelungit conform OUG 44/2009 până la data de 19.05.2014.
A mai reținut că, numitul Eberle T. Wilhelm a revendicat întregul imobil situat în A., . (format din 8 apartamente – potrivit extras cf – fila 36-38), în temeiul Legii 112/1995, dosarul fiind soluționat favorabil, prin acordare de despăgubiri bănești. Ulterior, numitul Eberle T. Wilhelm a formulat o notificare în temeiul Legii 10/2001, prin care a revendicat întregul imobil situat în A., . (format din 8 apartamente – printre care și . litigiu), formându-se dosarul administrativ nr. 1878/2001, dosarul nefiind soluționat până în prezent, datorită nedepunerii unor acte doveditoare.
În această situație instanța a reținut, că potrivit disp. art. 12 din Legea 10/2001, care arată că “În situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.”, această regulă fiind reiterată și în art. 20 din Legea 10/2001, care arată că: “Persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi și numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.”.
Reținând că, notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 de către Eberle T. Wilhelm prin care acesta a revendicat întregul imobil situat în A., . (format din 8 apartamente – printre care și . litigiu), și dosarul administrativ astfel format - nr. 1878/2001 nu a fost soluționat până în prezent, a reținut incidența art. 21 al. 5 din Legea 10/2001: “(5) Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”.
Reținând faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că dosarul administrativ nr. 1878/2001 – aferent notificării formulate în temeiul Legii 10/2001 de către Eberle T. Wilhelm, prin care a revendicat imobilul situat în A., . (printre care și . litigiu), ar fi fost finalizat în vreun fel, reclamanta neprezentând vreo dovadă privind modul de soluționare al dosarului (de admitere/respingere a notificării), instanța a apreciat că pârâții se află în imposibilitate de a vinde în mod legal apartamentul din litigiu către reclamantă, având în vedere interdicția legală.
În acest sens, art. 42 din Legea 10/2001 care reglementează posibilitatea unităților deținătoare de a vinde locuințele către chiriași (în baza dreptului acestora de preempțiune), stabilește ca și condiție prealabilă în vederea vânzării, parcurgerea procedurilor prevăzute de cap. III din Legea 10/2001 (procedurile de restituire), finalizate cu nerestituirea imobilului către foștii proprietari (persoane îndreptățite), astfel că a respins cererea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Împotriva hotărârii în termen legal a declarat apel, reclamanta C. A., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta critică sentința, apreciind că a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor legale și a probelor administrate în cauză. Astfel, a reținut că imobilul a fost revendicat de Eberle T. Wilhelm, imobil compus din 8 apartamente, din care au fost vândute șapte apartamente chiriașilor, iar notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este soluționată nici în prezent. Cu toate acestea în realitate dosarul administrativ a fost soluționat și au fost acordate și despăgubiri. Apartamentele imobilului au fost vândute în urma unui proces, datorită refuzului Primăriei A. de a le vinde; procese în care s-a constatat că refuzul era nejustificat, iar notificarea era soluționată.
Moștenitorii fostului proprietar tabular au solicitat doar despăgubiri bănești și în realitate nu există nici o cerere de restituire și nici nu s-au depus la dosar dovezi în acest sens. Există doar o cerere de acordare a diferenței dintre valoarea despăgubirilor încasate si valoarea reală a imobilului.
În concluzie a solicitat admiterea apelului, și prin modificarea sentinței,obligarea pârâților să încheie contract de vânzare cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 8 deținut de reclamantă în calitate de chiriașă.
În drept apelanta a invocat disp. art. 296 cod procedură civilă.
Ulterior apelanta C. A. a mai depus note de ședință prin care arată că apartamentul nr. 8 este singurul care nu a fost vândut, apreciind că prima instanță a soluționat cauza fără să cunoască situația juridică a imobilului, stadiul în care se afla notificarea formulată de moștenitorul fostului proprietar, sau dacă mai există litigiu în legătură cu acest imobil. În dosarul nr. 4988/2005 al Tribunalului A. s-a constatat că nu există notificare care vizează restituirea imobilului, ci doar acordarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea reală a imobilului.
Intimatul M. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate.
Reclamanta nu a dovedit că dosarul administrativ a fost soluționat, iar potrivit disp. art. 112 pct. 5 cod procedură civilă, sarcina probei aparține reclamantului care trebuie să-si dovedească afirmațiile. În realitate dosarul depus de Eberle T. Wilhelm nu a fost soluționat până în prezent, în cauza fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 2, art. 20 al. 1 si 4 si art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
În drept intimatul invocă disp. art. 115 cod procedură civilă.
P. decizia civilă nr.332 din 26.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul A. a respins apelul declarat de apelanta C. A., în contradictoriu cu intimații M. A. prin P. și C. L. al M. A., împotriva sentinței civile nr.2717 din data de 19.03.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală întrucât apelanta reclamantă nu a făcut dovada că, dosarul administrativ nr. 1878/2001 – aferent notificării formulate în temeiul Legii 10/2001 de către Eberle T. Wilhelm, prin care acesta a revendicat imobilul situat în A., . (printre care și .) în natură ar fi fost finalizat în vreun fel, reclamanta neprezentând vreo dovadă privind modul de soluționare al dosarului (de admitere/respingere a notificării), mai mult intimatul M. A. prin întâmpinare confirmă faptul că, dosarul administrativ privind revendicare imobilului de către fostul proprietar nu a fost finalizat, având în vedere și prevederile art. 42 din Legea 10/2001 care reglementează posibilitatea unităților deținătoare de a vinde locuințele către chiriași (în baza dreptului acestora de preempțiune), stabilește ca și condiție prealabilă în vederea vânzării, parcurgerea procedurilor prevăzute de cap. III din Legea 10/2001 (procedurile de restituire), finalizate cu nerestituirea imobilului către foștii proprietari (persoane îndreptățite).
Împotriva deciziei civile nr. 332/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. a declarat recurs reclamanta C. A. care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare arată că instanța nu a pus în discuție necesitatea dovedirii finalizării dosarului mai sus indicat, mai mult a reținut că imobilul a fost revendicat de către Eberle T. Wilhelm, imobil compus din 8 apartamente, din care au fost vândute 7 chiriașilor, iar notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 nu este soluționată până în prezent.
A arătat că dosarul administrativ a fost soluționat, și datorită acestei soluționări au fost vândute apartamentele celelalte, dar reclamanta nu a avut posibilitatea cumpărării la acea dată.
Toate apartamentele acestui imobil au fost vândute în urma unui proces, datorită refuzului Primăriei A. de a le vinde, procese în care s-a constatat că refuzul era nejustificat, iar notificarea era soluționată.
Învedereză faptul că moștenitorii fostului proprietar tabular au solicitat doar despăgubiri bănești, astfel că refuzul de a încheia contract de vânzare cumpărare apare de neînțeles, câtă vreme a beneficiat de despăgubiri bănești. în realitate nu există nici o cerere de restituire și nici nu s-a depus la dosar o dovadă în acest sens, există doar o cerere de acordare a diferenței dintre valoarea despăgubirilor încasate și valoarea reală a imobilului. A depus la dosar decizia civilă nr. 423/A din 15 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr.4988/2005, dosar în care au fost administrate probe identice cu cele din prezentul dosar.
În drept invocă art. 312 alin. 1, 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și art. 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate de reclamanta recurentă și din oficiu în limitele stabilite de art. 304 și 306 (2) Cod procedură civilă, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, din adresa nr._/2273/11.11.2011 – emisă de Primăria M. A. (fila 23 dosar fond) rezultă că dosarul administrativ cu nr. 1878/2001 format în urma depunerii notificări de către Eberle T. Wilhelm prin care s-a revendicat imobilul situat în A., . – nu s-a soluționat până în prezent.
Dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevăd că „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, generate în prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.
Raportat la dispozițiile legale menționate, la faptul că notificarea formulată de către Eberle T. Wilhelm care a revendicat imobilul în care se regăsește și apartamentul ce se solicită a face obiectul vânzării în prezenta acțiune – nu a fost soluționată, se constată că în mod corect, a respins tribunalul apelul reclamantei – împotriva hotărârii primei instanțe prin care i-a fost respinsă acțiunea.
Față de considerentele arătate se constată că instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut iar hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea legii, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, astfel că în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 26.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 26.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
F. B.
Red.M. L./18.12.2012
Tehnored F.B./15.01.2013
Ex.2
Primă instanță: B. I. E.
Instanța de apel:H. O. și A. Ș.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2592/2012. Curtea de... → |
|---|
