Obligaţie de a face. Decizia nr. 1919/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1919/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-09-2012 în dosarul nr. 1919/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1919
Ședința publică din 26 septembrie 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții S. V. și S. M.-L. împotriva Deciziei civile nr.317 din 04.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții C. A., C. V. și G. A. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, prezintă avocat C. R. pentru pârâții recurenți S. V. și S. M.-L., iar pentru reclamanții intimați C. A., C. V. și G. (născută C.) A. M. mandatar Radovan E. A. asistată de avocat O. B. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 18.09.2012 întâmpinarea formulată de reclamanții intimați C. A., C. V. și G. (născută C.) A. M., la care s-a anexat xerocopia certificatului de deces al reclamantului intimat C. P. și procura judiciară autentificată sub nr.2587/31.08.2012.
Având în vedere decesul reclamantului intimat C. P. și înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că moștenitorii defunctului sunt C. A., C. V. și G. (născută C.) A. M., astfel că instanța îi introduce în cauză pe aceștia în calitate de reclamanți intimați.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar chitanțe privind achitarea taxei judiciare de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente recursului.
Apărătorul ales al reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. R., pentru pârâții recurenți S. V. și S. M.-L., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 2.000 lei. Invocă incidența dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ. și a faptului că instanța de apel din propria inițiativă a dispus demolarea gardului.
Avocat O. B. S., pentru reclamanții intimați C. A., C. V. și G. (născută C.) A. M., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de instanța de apel, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 800 lei.
M. Radovan E. A., pentru reclamanții intimați C. A., C. V. și G. (născută C.) A. M. achiesează la concluziile avocatului și invocă greșeala privind data pronunțării deciziei atacate.
CURTEA
În deliberare constată că prin decizia civilă nr.317 din 04 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamanții-pârâți reconvenționali C. P. și C. A. împotriva Sentinței civile nr._/2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți reconvenționali S. V. și S. M.-L..
A schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea principală și a obligat pârâții la ridicarea gardului edificat pe terenul proprietate comună.
A respins cererea reconvențională ca nefondată și a menținut în rest dispozițiile sentinței.
Inițial, în prima fază procesuală, judecătoria a dispus următoarele: a respins excepția inadmisibilității și acțiunea principală formulată de reclamanți; a admis în parte acțiunea reconvențională; a constatat că terenul înscris în CF nr._ Timișoara, nr.top_ în suprafață de 540 mp se află în coproprietate obișnuită și temporară a reclamanților și pârâților; a constatat că reclamanții au cota de ½ parte din teren iar pârâții cota de ½ parte, respectiv câte 270 mp fiecare; a dispus rectificarea CF nr._ Timișoara, nr.top_, în sensul radierii din partea I referitoare la descrierea imobilului și a mențiunii privind terenul construit și neconstruit ca fiind în indiviziune forțată și înscrierea mențiunii privind coproprietatea obișnuită asupra terenului; a respins în rest acțiunea reconvențională.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost înscris inițial în CF nr._ Timișoara nr.top 2332/4 și este compus din casă și teren în suprafață de 540 mp (extras CF).
Acest imobil a fost cumpărat în anul 1966 de numitul F. V..
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1200/13.02.1976, F. V. a transmis reclamanților C. P. și C. A., cota de ½ parte din construcții și părți comune indivize fără teren, cota de ½ parte din teren respectiv suprafața de 270 mp intrând în proprietatea Statului Român.
Așadar, reclamanții au dobândit în proprietate doar ½ parte din construcții nu și terenul aferent asupra căruia erau coproprietari Statul Român în cotă de ½ parte și numitul F. V. în cotă de ½ parte.
În anul 1981 s-a făcut dezmembrarea și ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil (fila 8 dosar fond) iar în baza acestui act de dezmembrare s-a pronunțat încheierea de carte funciară nr.2522/1981 (fila 11 dosar fond), prin care s-a dispus ca apartamentul nr.1, proprietatea reclamanților să se înscrie în CF nou_ împreună cu cota de ½ din părțile comune indivize, terenul de 270 mp din totalul de 540 mp fiind în proprietatea Statului Român, iar apartamentul nr.2 și suprafața de 270 mp să se înscrie în proprietatea numitului F. V..
Așa cum rezultă din CF extenso (fila 22 dosar fond), prin vânzări succesive imobilul proprietatea lui F. V. a fost dobândit în proprietate de pârâții S. V. și S. M. L..
Din toate înscrisurile arătate rezultă că terenul aferent imobilului în suprafață totală de 540 mp nu s-a aflat niciodată în stare de coproprietate forțată, ci în proprietate comună obișnuită pe cote părți, având ca titulari inițiali pe numitul F. V. și Statul Român, însă dintr-o eroare de natură materială, cu ocazia dezmembrării și înscrierii în CF colectiv_ Timișoara (fila 21 dosar primă instanță) terenul a fost trecut ca fiind în proprietate indiviză împreună cu părțile comune indivize: podul, branșamentul electric și împrejmuirea.
Din același CF extenso (fila 22 dosar fond) rezultă că suprafața de 270 mp care a fost în proprietatea Statului Român a trecut în proprietatea reclamanților în temeiul Legii nr.18/1991 în anul 1995 (poziția 9 CF), iar suprafața de teren de 270 mp a trecut în proprietatea pârâților prin ordin al prefectului în anul 2001.
S-a constatat astfel că reclamanții sunt proprietari asupra apartamentului nr.1 și asupra suprafeței de 270 mp teren iar pârâții sunt proprietari asupra apartamentului nr.2 și asupra suprafeței de 270 mp teren, iar părțile comune aflate în indiviziune forțată sunt podul, branșamentul electric și împrejmuirea.
P. acțiunea principala reclamanții au solicitat ca pârâții să ridice gardul nou construit care delimita proprietățile și să-l mute înspre terenul lor.
Această cerere care pune în discuție proprietăți învecinate și posesia, respectiv folosința terenului, are natura unei acțiuni în revendicare, la fel și ultimul petit al cererii reconvenționale.
Soluționarea acestor cereri presupune identificarea suprafețelor și stabilirea proprietății fiecărei părți.
În speță, proprietatea asupra terenului este pe cote părți și drepturile reclamanților și pârâților trebuie constatate printr-o acțiune de ieșire din indiviziune și grănițuire și abia după delimitarea proprietăților se poate stabili dacă construcțiile sau gardul sunt ridicate pe terenul unuia sau altuia dintre coproprietari și cine este obligat la ridicarea construcțiilor și lăsarea în posesie și folosință a terenului.
Pentru aceste considerente, văzând art.480 C.civ., instanța a respins atât acțiunea principală cât și ultimul capăt al cererii reconvenționale.
Împotriva sentinței civile nr._/07.07.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, au declarat apel reclamanții C. P. si C. A., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a realizat o judecată incompletă a ambelor cereri, în sensul că reclamanții au solicitat ridicarea gardului despărțitor dintre cele două fonduri, care se află edificat perpendicular față de linia frontului stradal (prin acțiunea introductivă din 8 martie 2010), cerere cu care pârâții reconvenționali S. au fost de acord, arătând pe cale de întâmpinare că "sunt de acord cu desființarea gardului care desparte terenul coproprietate comună", iar asupra acestei cereri instanța s-a pronunțat respingând-o, deși nu presupunea cu necesitate a se administra alte probe decât cele administrate.
Felul în care instanța de fond a transformat proprietatea comună forțată în proprietate obișnuită nu este incompatibil cu desființarea gardului despărțitor pentru că și în cazul proprietății comune pe cote părți coproprietarii pot face înțelegeri prin care să își delimiteze folosința, așa cum s-a întâmplat cu acest imobil care a fost anterior stăpânit de un singur proprietar.
Pe de altă parte, și pârâții intimați S. au formulat trei petite în cererea lor reconvențională, respinsă în parte, însă instanța de fond a apreciat că petitul 3 ale cererii reconvenționale și acțiunea apelanților în întregul ei pun în discuție problema proprietății și îmbracă natura unei acțiunii în revendicare. P. respingerea petitului trei al cererii reconvenționale, dar și prin respingerea acțiunii principale, instanța de fond a găsit de cuviință să lipsească ambele părți litigante de folosul practic urmărit.
Atâta vreme cât instanța de fond a rectificat cartea funciară corespunzător în sensul de a înlocui proprietatea forțată cu coproprietatea comună obișnuită pe cote părți, bazându-se pe cele două cote de proprietate de câte 1/2 din teren pentru fiecare dintre părți, a pronunțat o soluție care, în lipsa unei sistări de indiviziune, presupune următoarea situație: sunt în proprietate exclusivă cele două apartamente, este în proprietate comună obișnuită și supusă ieșirii din indiviziune terenul, iar podul, branșamentul electric și împrejmuirea rămân în indiviziune forțată.
Hotărârea pe care a invocat-o și care s-a pronunțat în Dosar nr._/325/2008 a arătat în considerente că până la sistarea indiviziunii trebuie să se procedeze la o rectificare a cărții funciare colective în sensul încadrării terenului în regimul proprietății obișnuite și temporare însă în acest dosar instanța de fond a procedat doar la rectificare, deși nu avea acordul reclamanților în acest sens, fără a se ajunge la finalitatea pe care ambele părți și-au dorit-o, aceea de se delimita suprafețele pe care le folosesc și le-au folosit din totdeauna, care reprezintă și scopul prezentului demers judiciar. Raportul expertului nu a fost deloc util cauzei în sensul că nu a lămurit nici una dintre părți ci doar a furnizat date tehnice concrete pe care instanța nu a putut să le interpreteze și de care instanța nu s-a folosit întrucât nici una dintre cereri nu este soluționată prin aprecierea raportului de expertiză. În ceea ce privește reținerea instanței de fond asupra necesității unei acțiuni în ieșire din indiviziune și stabilirea implicită a limitelor proprietății, prin soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei nr._/325/2008 s-a stabilit imposibilitatea partajării și ieșirii din indiviziune a imobilului datorită felului în care este construită casa. Aceleași concluzii se regăsesc și în expertiza tehnică efectuată în prezenta cauză, unde domnul expert S. I. conchide în acest sens. P. urmare, cu autoritate de lucru judecat un partaj al imobilului și o ieșire din indiviziune este imposibilă.
Pe de altă parte, dacă podul, branșamentul și împrejmuirea rămân părți în indiviziune forțată, iar terenul trece în proprietate obișnuită și temporară, nici instanța nu putea admite cererea de rectificarea a cărții funciare colective (în sensul că terenul să fie proprietate obișnuită și temporară) câtă vreme nu și-au dat acordul în acest sens, iar pârâții S. au fost de acord ca între cele două terenuri în suprafață de 270 mp fiecare să nu fie gard despărțitor. Acest lucru echivalează cu recunoașterea pretențiilor reclamanților întrucât ei au cerut de la bun început ridicarea gardului și au arătat că sunt prejudiciați prin ridicarea acestuia, dar și pentru ca pârâții au turnat o placă de beton sub geamul apartamentului reclamanților pe care își parchează de fiecare dată mașina.
Un alt motiv pentru care critică soluția apelată este acela că au argumentat cererea de chemare în judecată și prin prisma urgenței, iar instanța de fond a soluționat cauza exclusiv în temeiul art.480 C.civil, iar despre incidența art.1075 C.Civil nu a făcut vorbire în considerentele hotărârii deși atât reclamanții cât și pârâții au invocat acest articol.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 C.pr.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.
În apel nu au fost administrate probe noi, probele solicitate de apelanți în complinire fiind respinse ca tardive.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul reclamanților, pentru considerentele ce succed.
În mod corect a sintetizat prima instanță situația de fapt ce se regăsește în speță, însă a concluzionat în mod eronat că natura coproprietății în care se află părțile litigante cu privire la terenul construit și neconstruit în suprafață de 540 mp ar fi cea obișnuită și temporară, pe considerentul neevidențierii în cartea funciară, anterior dezmembrării, a naturii forțate și perpetue a acesteia.
Și aceasta pentru că natura coproprietății se determină după raportul de accesorietate în care se află două bunuri, respectiv dacă unul, cel accesoriu, servește normalei utilizări a celui de-al doilea, cel principal, fiind necesar să își păstreze această destinație pe toată perioada existenței bunului principal.
Inițial, terenul cu construcția s-au aflat în proprietatea exclusivă a unui unic proprietar, însă, prin înstrăinări și dezmembrări ulterioare, instanța se afla la data analizei în ipoteza clasică de coproprietate forțată și perpetuă în care două construcții se află în proprietatea exclusivă a doi proprietari diferiți, iar pentru folosința acestora este afectată o suprafață de teren de 540 mp, deținută în cote părți-indivize de câte ½ de fiecare proprietar pe construcție (atribuirea în favoarea reclamanților prin ordinul prefectului, în mod impropriu, a unei suprafețe de teren determinată nu poate schimba această situație de fapt și de drept).
Ca atare, însuși regimul proprietății comune pe cote-părți, indiferent de natura acesteia, implică dreptul fiecărui coproprietar de a exercita acte de folosință asupra întregului bun, fără însă a-i schimba în mod univoc destinația și fără a aduce atingere dreptului de folosință al celuilalt coproprietar.
Fiind evident că părțile nu cad de acord asupra unui partaj de folosință, potrivit poziției exprese și nesusceptibile de interpretare a pârâților-reclamanți din răspunsul la întâmpinare (fila 53 dosar judecătorie), edificarea unui gard care delimitează modul de folosință a terenului aduce în mod cert atingere dreptului părților litigante de a se bucura de folosința întregului teren potrivit destinației acestuia.
Față de această stare de fapt și de drept, se impunea ca petitul cererii principale cu obiect ridicare gard să fie admis, iar cererea reconvențională să fie respinsă (neputându-se reține și puterea de lucru judecat în această privință, întrucât în cadrul litigiului anterior al părților s-a statuat asupra inadmisibilității sistării stării de indiviziune tocmai până la transformarea coproprietății forțate și perpetue în una obișnuită și temporară).
Pentru considerentele evocate, potrivit art.296 al.1 ipoteza a II-a C.pr.civ. și în temeiul dispozițiilor legale iterate, tribunalul a admis apelul formulat, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea principală, a obligat pe pârâții-reclamanți la ridicarea gardului edificat și a respins cererea reconvențională, ca nefondată, cu menținerea în rest a dispozițiilor sentinței.
În temeiul art.274 C.pr.civ. și în raport de culpa lor procesuală, tribunalul a obligat pe intimați la cheltuieli de judecată în sumă de813,30 lei.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâții S. V. și S. M.-L., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți și menținerii hotărârii instanței de fond.
În motivare, pârâții recurenți au invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., arătând că instanța de apel a nesocotit obiectul cererilor formulate și limitele investirii instanței, precizând că, deși instanța a fost sesizată declarativ cu o cerere având ca obiect obligația de a face, în fapt cererea are ca obiect o acțiune în realizare a dreptului, fiind o veritabilă acțiune în revendicare a unei suprafețe de teren.
Că, pentru respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil și dreptului la un proces echitabil, instanța de apel putea să analizeze doar petitul privind obligația de a face din situația de fapt și de drept asupra terenului de 540 mp pe care părțile îl dețin în cote egale de ½ fiecare.
Au mai arătat că acțiunea de ieșire de indiviziune asupra imobilului a avut lor în 1981, când, pe cale notarială, s-au delimitat cele două proprietăți cu acordul coproprietarilor imobilului la acea dată.
Astfel, recurenții au susținut că o acțiune de ieșire din indiviziune asupra terenului nu este posibilă deoarece asupra acestei chestiuni părțile s-au lămurit încă din 1981, iar instanța de fond, învestită cu o cerere de ridicare a gardului, putea analiza dacă podul respectă delimitarea stabilită de părți în 1981 și dacă suprafețele de teren de 270 mp sunt respectate prin modul în care pârâții au edificat gardul.
Totodată, au învederat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafețele deținute de părți nu sunt încălcate, iar gardul edificat nu încalcă dreptul reclamanților asupra suprafeței de 270 mp, precizând că aprecierea instanței, potrivit căreia terenul se află în coproprietate forțată și perpetuă, este în contradicție cu actele încheiate de părți.
În fine, recurenții au susținut că este nedovedită aprecierea instanței referitoare la faptul că părțile nu cad de acord asupra unui partaj de folosință, în contextul în care acest acord a fost exprimat prin actul notarial încheiat în 1981, menționând că, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 270 mp de către reclamanți, acest teren era partajat și dobândit prin ordinul prefectului o suprafață de 270 mp, delimitată clar din suprafața de 540 mp.
P. întâmpinare, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului pârâților, arătând că pârâții recurenți au fost de acord cu demolarea gardului despărțitor, prin întâmpinarea depusă la prima instanță, iar în ceea ce privește rectificarea cărții funciare dispusă de prima instanță, prin admiterea în parte a cererii reconvenționale au arătat că în mod corect a reținut instanța de apel că nu se poate dispune această rectificare, fără a se dispune și sistarea stării de indiviziune efectivă asupra imobilului.
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâților.
Astfel, Curtea reține că în mod corect instanța de apel a pronunțat soluția de schimbare în parte a sentinței, în sensul admiterii în parte a cererii principale și obligării pârâților la ridicarea gardului edificat pe terenul proprietate comună, întrucât regimul proprietății comune pe cote-părți dă dreptul fiecărui coproprietar de a exercita acte de folosință asupra întregului bun.
În al doilea rând, așa cum reiese și din întâmpinarea depusă la prima instanță, pârâții recurenți au fost de acord cu cererea reclamanților de desființare a gardului ce desparte terenul coproprietate comună, gard ce a fost construit de către pârâți, fără autorizație, conform adresei Direcției Urbanism nr.RU21010-301/08.04.2010, fiind încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.19/534/29.03.2010.
În ceea ce privește soluția instanței de apel din perspectiva respingerii cererii reconvenționale, Curtea are în vedere că nu se putea dispune rectificarea cărții funciare în sensul de a fi înlocuită mențiunea de proprietate forțată cu coproprietatea comună obișnuită cu privire la teren, fără a se dispune și sistarea stării de indiviziune a imobilului.
Pe de altă parte, soluția primei instanțe este ilogică, deoarece presupune o proprietate exclusivă asupra celor două apartamente, o coproprietate obișnuită și temporară asupra suprafeței de 540 mp teren și o indiviziune forțată asupra podului, branșamentului electric și împrejmuirii.
Nici atribuirea terenului prin ordin al prefectului nu poate avea relevanță, câtă vreme mențiunea din CF nr._, de sub B13, se referă la cota de ½ parte.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei atacate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ., urmează să respingă recursul pârâților.
Văzând și dispozițiile art.274 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții S. V. și S. M.-L. împotriva Deciziei civile nr.317 din 04.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimaților C. A., C. V. și G. A. M. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
RUJIȚA R. F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.GO/01.10.2012
Tehnored.MM/2 ex./09.10.2012
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud.D. B.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.L. D., D. H.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 154/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1885/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
