Revendicare imobiliară. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 392/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.392
Ședința publică din 13 martie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. VELCIOV M. H. împotriva deciziei civile nr.834/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. C. P. – COMISIA LOCALĂ DE A. A LEGII NR.10/2001, P. JUDEȚULUI T. – COMISIA JUDEȚEANĂ DE A. A LEGII NR.10/2001 și JUDEȚUL T., R. DE C. JUDEȚEAN T., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă L. Velciov M. H. avocat M. D., lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 06.03.2013 întâmpinarea formulată de pârâtul intimat Județul T., prin C. Județean T., din care un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantei recurente.
Avocatul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 4000 lei, precizare prin care se arată că în mod greșit s-a menționat în cuprinsul cererii de declarare a recursului numele reclamantei de V. în loc de Velciov, cum este corect. Anexează în xerocopie certificatul de moștenitor nr.50/12.02.2013 și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. D., pentru reclamanta recurentă L.-Velciov M.-H., solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Arată că deși prin decizia atacată s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada acceptării moștenirii după mama sa, instanța nu a solicitat probe în acest sens. Susține că în mod greșit s-a constatat că reclamanta, neavând cetățenie română, nu putea dobândi imobilul în litigiu, având în vedere că în anul 2010, când s-a dezbătut succesiunea, aceasta avea cetățenie română. Invocă înscrierea eronată în cartea funciară a titlurilor de proprietate ale Statului Român.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sânnicolau M. sub nr._, reclamanta L. Velciov M. H. a chemat în judecată pârâtele P. C. P. – Comisia Locală de A. a Legii nr.10/2001, P. Județului T. – Comisia Județeană de A. a Legii nr.10/2001 și Județul T., solicitând instanței să constate că în mod nelegal au fost preluate de Statul Român imobilele din P., nr.542, 543; să constate nulitatea absolută a titlurilor de preluare a imobilelor și să dispună restituirea acestora în natură; să dispună rectificarea cărților funciare în sensul reînscrierii dreptului său de proprietate; să oblige pârâta P. P. la punerea sa în posesie.
Reclamanta a invocat nelegala preluare a imobilelor cu referire la dispozițiile art.480 C.civ.
La 26.10.2007, acțiunea a fost precizată.
Reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a Consiliului Județean T.. A arătat că solicită constatarea nulității absolute a titlurilor de preluare a imobilelor situate în . și 553, înscrise inițial în CF nr.4649 P., nr.top 442-443/b și CF nr.4080 P., nr.top 440-441/b/1, actualmente înscrise în CF nr.5135 P., rectificarea cărților funciare în sensul revenirii la situația anterioară preluării și punerea sa în posesia imobilelor.
Prin sentința civilă nr.195/29.02.2008, instanța a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului T. reținând că, deși reclamanta și-a intitulat acțiunea ca fiind de drept comun, ea nu a renunțat la calea reglementată de Legea 10/2001.
Cauza a fost înregistrată sub număr dosar_ la Tribunalul T..
La termenul din 19.11.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând ca, în contradictoriu cu Județul T., prin C. Județean T., instanța să constate nulitatea titlurilor de preluare (Decretul nr.223/1974 și expropriere) a imobilelor din P. nr.552 și 553, înscrise în CF nr.5135 P., nr.top 440-441/b/1/7, casa cu număr nou 552, număr vechi 206, de 1688 mp și nr.442-443/b, casa cu număr nou 553, număr vechi 205, de 3989 mp înscrise inițial în CF nr.4649 P., nr.top 442-443/b și CF nr.4080 P., nr.top 440-441/b/1, abuziv preluate; să dispună anularea titlului de proprietate al Județului T. constituit în temeiul HG nr.977/2002 asupra imobilelor, restabilirea situației anterioare de carte funciară și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor săi L. M. și Szeibert E.; să oblige pârâtul Județul T., reprezentat de C. Județean T. să-i predea în deplină proprietate și netulburată posesie imobilele menționate.
A învederat că, deși nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001, cererea sa este întemeiată și admisibilă, imobilele fiind abuziv preluate. A mai arătat că nu revendică decât imobilele intrate în proprietatea Județului T.; acestea, deși declarate de utilitate publică, nu mai sunt folosite conform destinației, cea de casă de copii, încă din anul 2005.
Valoarea imobilelor a fost indicată ca fiind în cuantum de 300.000 lei la termenul de judecată din 27.01.2009.
Prin sentința civilă nr.473/PI/27.01.2009, Tribunalul T. a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M..
Conflictul de competență astfel apărut a fost soluționat prin decizia civilă nr.5/23.02.2009, dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, instanța stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M., întrucât cererea este una de drept comun și nu o contestație reglementată de dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001.
Cauza a fost reînregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.549/08.05.2009, judecătoria Sânnicolau M. a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă.
În consecință, instanța a constatat nulitatea titlurilor de proprietate ale Statului Român constituite prin preluare în baza Decretului 223/1974 asupra imobilelor situate în . și 553, înscrise în CF nt.5135 P., nr.top 440-441/b/1/7 reprezentând casă cu număr vechi 206, număr nou 552, cu suprafața de 1688 mp și 442-443/b reprezentând casă cu număr nou 553, număr vechi 205, cu suprafață de 3989 mp înscrise inițial în CF nr.4649 P., nr.top 442-443/b și CF nr.4080 P., nr.top 440-441/b/1, fiind preluate abuziv de către Statul Român; a dispus anularea titlului de proprietate al Județului T. constituit în temeiul HG nr.977/2002 asupra acestor imobile, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și Județului T. și reînscrierea dreptului de proprietate al numiților L. M. și Szeibert E., antecesorii reclamantei; a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și netulburată posesie imobilele reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul C. Județean T..
Prin decizia civilă nr.360/A/26.04.2010, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal reclamanta.
Prin decizia civilă nr.1018/24.11.2010, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva deciziei civile nr.360/26.04.2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că reclamanta, solicitând restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al antecesorilor săi, a invocat nevalabilitatea titlurilor în baza cărora statul a dobândit și și-a înscris propriul drept în evidențele funciare.
Din interpretarea dispozițiilor art.6 al.1, 3 din Legea nr.213/1998 rezultă că instanțele sunt competente să verifice valabilitatea titlului statului, fără ca Legea nr. 10/2001 sau Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție să interzică un asemenea control.
Având în vedere că primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei are în vedere sus-menționata verificare, apariția legii speciale la care se referă art.6 al.2 din Legea nr.213/1998 nu are relevanță prin prisma aptitudinii instanței de a stabili valabilitatea preluării imobilului de Statul Român.
În consecință, instanța are aptitudinea de a verifica în ce măsură titlul statului (preluare în baza Decretului nr.223/1974 și expropriere) era în concordanță cu Constituția de la acea dată, cu tratatele internaționale la care România era parte și cu legile în vigoare la data preluării de către stat, respectiv cu Codul civil.
Instanța de apel nu a verificat aceste susțineri ale reclamantei și nici considerentele avute în vedere de prima instanță cu privire la aceste susțineri ci, fără a se pronunța pe fondul acestui capăt de cerere, a reținut că Legea nr.10/2001 are caracter special și că este actul normativ care reglementează restituirea imobilelor abuziv preluate (fără titlu sau cu titlu nevalabil), act normativ a cărui intrare în vigoare a suprimat posibilitatea revendicării bunului pe calea dreptului comun.
Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție impune cu caracter obligatoriu instanțelor judecătorești în temeiul art.329 Cod procedură civilă. Având un veritabil caracter normativ, ea trebuie interpretată ca și legea, în sensul producerii de efecte și nu în sens contrar. Decizia prevede că în caz de neconcordanță între legea specială - respectiv Legea nr.10/2001 care impune urmarea unei proceduri speciale pentru restituirea bunului ce intră în sfera ei de reglementare, apartenență ce nu a fost negată de tribunal - și Convenție, acțiunea în revendicare de drept comun este admisibilă în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Pe calea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta a solicitat și constatarea nevalabilității titlului statului.
În cazul în care acest capăt de cerere ar fi apreciat ca fiind întemeiat (aceasta presupunând o verificare pe fond de tribunal a celor reținute de prima instanță), statul nu ar putea invoca în favoarea sa un drept de proprietate apt de a nu suporta o atingere în sensul celor arătate, iar o eventuală reținere a nevalabilității titlului (titlurilor) Statului Român ar fi de natură să producă efecte juridice și în ceea ce privește modul de dobândire a dreptului de proprietate de către C. Județean T..
La fel, în situația în care, cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului, nu s-au stabilit raporturi juridice ulterioare preluării (de exemplu prin înstrăinare), prezenta cerere de chemare în judecată nu ar mai fi supusă excepției inadmisibilității.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.590/26.09.2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de pârâtul C. Județean T. împotriva sentinței civile nr.549/08.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
A schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva pârâților P. C. P. – Comisia Locală de A. a Legii nr.10/2001, P. Județului T. – Comisia Județeană de A. a Legii nr.10/2001 și Județul T., reprezentat de C. Județean T. ca inadmisibilă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
Prin decizia civilă nr.504/16.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva deciziei civile nr.590/26.09.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
A casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul T..
Instanța de recurs a reținut că în rejudecarea pricinii după casarea cu trimitere, Tribunalul T., prin decizia civilă nr.590/A/26.09.2011, în același complet de judecată ce a pronunțat anterior decizia civilă nr.360/A/26.04.2010 (casată cu trimitere spre rejudecare pe fond), a procedat la soluționarea cererii reclamantei pe excepția respingerii ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile Legii nr.10/2001, decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu în ultimul rând, a deciziei pronunțată în cauza pilot M. A. și alții contra României din 12 octombrie 2010.
Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul T. în rejudecare după casare, se constată încălcarea dispozițiilor art.315 al.1 Cod Procedură Civilă, potrivit cu care „… în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatoriii pentru judecătorii fondului”. Textul de lege menționat reglementează imperativ faptul că instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs, hotărârile instanței de control judiciar fiind obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate, intrate în puterea lucrului judecat.
În caz contrar, prin nerespectarea dispozițiilor imperative (conform art.315 al.1 Cod Procedură Civilă) a îndrumărilor instanței de recurs, prin reiterarea erorilor comise prin soluția ce a fost desființată, se ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționări cauzelor în mod nepermis, încălcându-se astfel și cerința soluționării proceselor într-un „termen rezonabil”, prevăzută de art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din aceeași perspectivă, sunt incidente și dispozițiile art.27 pct.7 Cod Procedură Civilă coroborate cu art.24 Cod procedură civilă potrivit cu care „… judecătorii care au pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu pot lua parte la rejudecare după casare”.
Dispozițiile art.24 Cod procedură civilă, referitoare la incompatibilitate, sunt de natură imperativă, astfel că nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, hotărâre dată de un complet nelegal constituit. Completul de judecată rămas investit cu soluționarea apelului după casarea cu trimitere spre rejudecare pe fond ( prin respingerea cererii de recuzare formulată la data de 28.03.2010 de reclamantă), a fost pus în situația să se pronunțe, din nou, pe aspectele de inadmisibilitate a acțiunii civile, invocate de pârâtul C. Județean T. prin apelul declarat.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.834/22.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de pârâtul C. Județean T. împotriva sentinței civile nr.549/2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ .
A schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva pârâtului C. Județean T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de Comisia locală P. de aplicare a Legii nr.10/2001 și de către Comisia județeană T. se aplicare a Legii nr.10/2001, că prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de aceste comisii, astfel că nu se mai impune analizarea acestor excepții.
Apelantul a invocat, în primul rând, faptul că cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate al Județului T., constituit în temeiul HG nr.977/2002, trebuia disjunsă și declinată în favoarea Secției de contencios administrativ a Tribunalului T., în baza art. 2 al. 1 lit. d din Codul de procedură română și în temeiul Legii 554/2004.
Tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr.5/2009, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara – în soluționarea unui conflict negativ de competență – a stabilit că judecătoria Sânnicolau M. este competentă să soluționeze cauza în primă instanță.
Această hotărâre judecătorească nu a fost recurată, astfel că problema competenței de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M. a intrat în autoritatea lucrului judecat.
Apelantul a susținut că acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, câtă vreme restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost reglementată de Legea nr.10/2001, lege specială.
Tribunalul a reținut și cu privire la acest argument faptul că prin deciziile de casare nr. 1018/2010, respectiv 504/2012, Curtea de Apel Timișoara a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, admisibilitatea acțiunii formulate de reclamantă.
Cu privire la imobilele ce au aparținut mamei reclamantei, L. M., apelantul a arătat că reclamanta nu a dovedit acceptarea succesiunii prin depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor.
Faptul că reclamanta este moștenitoare rezervatară și sezinară a mamei sale îi conferă acesteia, cel mult, o vocație generală și abstractă de a culege succesiunea lăsată de aceasta.
Potrivit art.700 al.1 C.civ. însă, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii.
Întrucât reclamanta nu a depus la dosar certificatul de moștenitor și nici nu a dovedit că a acceptat succesiunea lăsată de mama sa în termen de 6 luni de la decesul acesteia (04.09.1998), adică până la 4 martie 1999, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că îndeplinește o condiție de fond pentru a exercita acțiunea în revendicare, înțeleasă ca acțiunea proprietarului neposesor sau a moștenitorului, după caz, îndreptată împotriva posesorului neproprietar.
Cu privire la imobilele ce au aparținut mătușii reclamantei, Seibert E., apelantul a susținut că reclamanta este moștenitor testamentar și nu poate dobândi dreptul de proprietate privată, invocând în acest sens prevederile art.44 al.2 din Constituția României.
Într-adevăr, conform art.44 al.2, teza a II-a din Constituția României, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.
Aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că cetățenii străini pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor prin moștenire legală, nu însă și prin moștenire testamentară.
În speța de față, reclamanta a devenit moștenitoarea mătușii sale în baza testamentului încheiat de aceasta la 5 aprilie 1974.
Posibilitatea pentru cetățenii străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin moștenirea fost reglementată prin Legea nr.429/2003, de revizuire a Constituției.
Aceasta înseamnă că cetățenii străini puteau dobândi dreptul de proprietate prin moștenire doar dacă moștenirea s-a deschis după revizuirea Constituției, iar nu înainte.
Aceiași interpretare este reținută și de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr.408/2004.
În prezent, reclamanta este cetățean român, așa cum rezultă din certificatul de cetățenie română nr. C 1156/24.03.2009, emis de Consulatul general al României din Bonn.
La data deschiderii succesiunii lui Seibert E. (21.01.1997), reclamanta însă nu avea cetățenie română, întrucât în privința cetățenilor străini exista la momentul respectiv o interdicție, o incapacitate de a dobândi dreptul de proprietate.
Potrivit art.41 al.2, teza a II-a din Constituția nerevizuită: „Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
Prin urmare, din masa succesorală a mătușii sale, Seibert E., reclamanta nu putea culege dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top. 440 – 441/b/1 și, corespunzător, nu putea dobândi nici dreptul de a promova acțiunea în revendicare imobiliară – mijloc de apărare a proprietății.
Același regim juridic s-ar fi aplicat și terenului cu nr. top. 442 – 443/b, înscris în CF nr.4649 P., aflat în proprietatea mamei reclamantei, în măsura în care aceasta din urmă ar fi făcut dovada calității de moștenitoare.
Dobândirea cetățeniei române în anul 2009 nu îi conferă reclamantei aceste drepturi retroactiv.
Prin urmare, cererea reclamantei de restituire a parcelei 440 – 441/b/1/7 este neîntemeiată.
La fel, este neîntemeiată cererea de revendicare în natură a casei cu nr.206, aflată pe nr. top. 440 – 441/b/1, câtă vreme în CF nr.4080 P., prin încheierea cu nr. 279/27.02.1995, înscrisă sub B6, s-a radiat casa cu nr. 206 ca fiind demolată.
Întrucât reclamanta nu poate obține restituirea imobilelor revendicate, capătul de cerere subsecvent, constând în restabilirea situației anterioare de carte funciară, este neîntemeiat.
De asemenea, tribunalul a reținut că sunt fără finalitate cererile reclamantei de anulare a titlurilor de preluare a imobilelor de către Statul Român, respectiv titlul de proprietate al Județului T., câtă vreme, așa cum s-a arătat, chiar dacă s-ar anula aceste titluri, reclamanta nu este îndreptățită la restituirea imobilelor.
Împotriva deciziei civile nr.834/22.11.2012 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal reclamanta L. Velciov M. H..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de apel a stabilit că nu a acceptat moștenirea rămasă după mama sa.
A arătat că este singura fiică a defunctei L. M. și astfel singura moștenitoare legală a acesteia.
Fiind moștenitor rezervaar și sezinar și acceptând în mod tacit moștenirea în termenul de 6 luni, reclamanta a arătat că poate oricând să solicite notarului public emiterea certificatului de moștenitor.
Nu a făcut acest demers deoarece nu are alte bunuri în România de la mama sa și urma să dezbată moștenirea după redobândirea imobilului revendicat.
Pe de altă parte, instanța în mod greșit a constatat că nu a făcut dovada acceptării moștenirii, fără însă să pună în discuție acest aspect.
Faptul că a acceptat moștenirea de pe urma mamei sale L. M. este stabilit irevocabil și prin faptul că a solicitat și obținut prin sentința civilă nr.640/29.06.2007 terenurile agricole deținute de mama sa anterior preluării de către Statul Român în perioada comunistă, în temeiul legilor fondului funciar.
Tot greșit instanța de apel a apreciat că nu poate revendica partea din teren aparținând mătușii sale Seibert E., deoarece nu avea calitate de cetățean român.
Reclamanta a arătat că s-a născut cetățean român, iar această cetățenie i-a fost retrasă fără acordul său de conducerea comunistă a Statului Român. După ce a formulat cererea de revendicare la momentul la care cetățenii străini puteau deja dobândi dreptul de a moșteni, adică după anul 2003, a făcut demersuri de redobândire a cetățeniei române și nu de obținere a acestei cetățenii. Pe de altă parte, acea interdicție se referea doar la dreptul de proprietate asupra terenurilor și nu asupra construcțiilor, ori în speța de față a solicitat retrocedarea întregului imobil, teren și construcții, astfel că instanța putea admite cererea pentru cota de coproprietate a lui Seibert E. asupra construcțiilor.
Dezbaterea moștenirii de pe urma defunctei Seibert E. a avut loc la data de 01.11.2010, deci după redobândirea cetățeniei române la 24.03.2009 și în timpul judecării acestei cauze.
O altă greșeală este că instanța de apel a respins ca neîntemeiată cererea de retrocedare a casei cu nr.206 ca fiind radiată, iar în ceea ce privește casa cu nr.205 nici măcar nu s-a pronunțat. În realitate atât casa cu nr.206, cât și cea cu nr.205 există pe terenurile în cauză; în CF nr.5135 P., nr.top 440-441/b/1/7 casa cu nr.206 a fost renumerotată cu nr.522, iar pe . exista casa cu nr.205 renumerotată cu nr.553.
La dosarul din prima judecare a apelului există copia planului cadastral al acestei zone din . 1980 și planul făcut în anul 1995 cu ocazia dezmembrării și se observă că este vorba de aceeași construcție, hașurată cu albastru pe schițe, a arătat reclamanta.
Și din fotografiile depuse la dosar reiese foarte clar că clădirea existentă în acest moment este una și aceeași cu cea preluată de Statul Român, fotografiile făcute precum și cele făcute anterior preluării demonstrează clar că este aceeași clădire.
În realitate s-au demolat doar niște anexe existente la limita parcelei 440-441/b/1/7 cu ., (hașurate cu negru pe planul din anul 1980 și care nu mai apar în schița din anul 1995), precum și casa cu nr.207 înscrisă în CF nr.1159 P. ce a aparținut lui Seibert P., care nu mai apare în lucrarea din anul 1995, pe locui ei fiind construite cele trei blocuri, iar construcția în care a ființat Casa de copii P. este una și aceeași cu cea expropriată de la antecesorii săi.
În fața instanței de apel, a arătat reclamanta, a solicitat încuviințarea expertizei topografice care să arate situația imobilelor existente pe teren, dar instanța de apel în mod greșit și repetat a respins cererea.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ.
Pârâtul C. Județean T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului reclamantei, cu motivarea că reclamanta nu a acceptat în termenul prevăzut de art.700 al.,1 C.civ. moștenirea după mama sa, iar în privința imobilelor care au aparținut mătușii reclamantei, a arătat că în calitate de moștenitor testamentar, potrivit art.44 al.2 teza II din Constituție, nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru ca la data deschiderii moștenirii nu era cetățean român. A mai arătat că instanța de apel s-a pronunțat și asupra casei cu nr.205.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Acțiunea în revendicare a reclamantei este întemeiată pe dreptul comun, art.480 C.civ. Reclamanta revendică imobilele preluate de stat de la mama sa L. M. și de la mătușa sa Seibert E..
În mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că a acceptat în termenul prevăzut de art.700 al.1 C.civ. moștenirea după mama sa, care a decedat la 04.09.1998, iar în această situație nu are calitatea necesară pentru a putea promova o asemenea acțiune.
Reclamanta invocă, în susținerea afirmației sale că a acceptat moștenirea după mama sa, sentința civilă nr.610/29.06.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M., pronunțată în dosarul nr._, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar asupra terenurilor agricole preluate de stat de la mama sa.
Această hotărâre nu poate fi considerată că are putere de lucru judecat în prezentul litigiu în privința acceptării de către reclamantă a moștenirii după mama sa.
Hotărârea menționată a fost pronunțată într-o acțiune întemeiată pe Legea nr.18/1991, ori se știe că această lege specială în materia retrocedării terenurilor agricole a repus de drept în termenul legal de a accepta moștenirea persoanele îndreptățite la retrocedare.
În speța de față însă, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun și tot în condițiile dreptului comun trebuie să facă și dovada acceptării moștenirii după mama sa.
Nu se poate reține, cum susține reclamanta, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra casei cu nr.205 din CF nr.4649 P., nr.top 442-443/b.
Imobilul din CF nr.4649 i-a aparținut mamei reclamantei, L. M.. Pronunțându-se asupra dreptului reclamantei de a promova acțiunea în revendicare în calitate de moștenitoare a mamei sale, este evident că instanța a avut în vedere imobilul ce a făcut obiectul revendicării, casă și teren. În ceea ce privește terenul, instanța de apel a reținut și faptul că acesta nu putea fi dobândit de reclamantă, chiar dacă ar fi făcut dovada calității de moștenitoare, întrucât nu avea calitatea de cetățean român, iar Constituția (nerevizuită) impunea o interdicție în acest sens (art.41 al.2 teza II).
În privința moștenirii după mătușa sa Seibert E., fosta proprietară a imobilului înscris în CF nr.4080 P., nr.top 440-441/b/1, în mod corect instanța de apel a reținut în primul rând faptul că reclamanta, beneficiara unui testament din 1974 din partea mătușii, nu avea cetățenia română la data deschiderii succesiunii, 21.01._, situație în care nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului, existând o interdicție în acest sens prevăzută de art.41 al.2 teza II din Constituția României (nerevizuită).
Redobândirea cetățeniei române în anul 2009, în cursul procesului, nu-i poate conferi reclamantei drepturi retroactiv.
În privința construcției cu nr.206, înscrisă în CF nr.4080 P., din evidențele cărții funciare rezultă în mod clar (poziția 6) că aceasta a fost demolată, fiind radiată.
Prin urmare, în speță nu se poate reține că hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii (art.304 pct.7 C.pr.civ.), că instanța ar fi interpretat greșit actul dedus judecății (art.304 pct.8 C.pr.civ.) și nici că ar fi aplicat sau interpretat greșit textele legale incidente în speță.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva deciziei civile nr.834/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta L. Velciov M. H. împotriva deciziei civile nr.834/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/05.04.2013
Tehnored.MM/2 ex/12.04.2013
Instanță fond: Judecătoria Sânnicolau M. – jud.B. D. L.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.L. V., C. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1913/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 402/2013. Curtea de... → |
|---|
