Succesiune. Decizia nr. 1913/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1913/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-09-2012 în dosarul nr. 1913/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1913
Ședința publică din 26 septembrie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva Deciziei civile nr. 121/03.02.2012 pronunțată de tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată C. Națională L. R. SA, având ca obiect succesiune.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților cu ocazia judecării în fond a recursului sunt consemnate în încheierea ședinței publice din 19 septembrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru 26 septembrie 2012.
CURTEA
În deliberare, constată că prin decizia civilă nr. 121/A din 03.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantul L. D., în calitate de succesor legal al reclamantei L. Zorița, împotriva Sentinței civile nr. 9279/14 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu C. Națională L. R. SA și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea formulată de reclamanta L. Zorița, pentru constatarea dreptului de proprietate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanțăa reținut următoarele:
In primul rând, in ce privește admisibilitatea acțiunii, reclamanta a subliniat in mai multe rânduri ca acțiunea de fata are caracterul unei acțiuni in constatare.
Potrivit art. 111 c.pr.civ., „partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.
In cazul de fata, nimic nu o împiedica pe reclamanta sa solicite realizarea dreptului, adică dezmembrarea parcelei cu nr. top.381/VI, subapartamentarea apartamentului in a cărui componenta se găsește imobilul retrocedat si înscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei, situație in care cele sase capete de cerere care fac obiectul acțiunii de fata ar fi admisibile, dar numai ca premise ale realizării dreptului de proprietate exhibat de reclamanta.
Cum partea putea sa ceara realizarea dreptului in modalitatea sus-arătata, acțiunea in constatare (constatarea calității de moștenitor acceptant al antecesoarei Iracema Moreiro de Castro, după foștii proprietari tabulari; constatarea redobândirii dreptului de proprietate, prin Dispoziția de restituire nr. 8/2002; constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, dobândit prin donație; constatarea unei stări de fapt: identitatea dintre imobilul care a făcut obiectul retrocedării si imobilul descris drept SAD1 din documentația de dezmembrare), apare ca inadmisibila si se impune a fi respinsa ca atare.
Pe fond, porima instanță a reținut că, așa cum rezulta din copia in extenso a cartilor funciare depuse de parata in dosarul instanței inițial sesizate(filele 54-59), imobilul situat in Timișoara, Piața Tepes-Voda (fosta Doicesti) nr.1, compus din 17 apartamente, înscris in CF colectiv nr. 970 Timișoara nr.top. 381, CF individuala de stat 971 Timișoara a avut ca proprietari pe Bauer I., născuta Eisenstadter, Rasko H., născuta Eisenstadter si Rasko A., cu titlu de cumpărare.
In anul 1956, imobilul a trecut in proprietatea Statului R., „in folosința Sfatului Popular al Municipiului Timișoara”, in baza Decretului nr. 92/1950.
P. împuternicirea autentificata sub nr. 160/15.08.2001, la un birou notarial din Rio de Janeiro, numita Iracema Moreiro de Castro, moștenitoare a proprietarilor tabulari, i-a mandatat pe numiții L. G. I., posesor al buletinului de identitate . nr._ emis de Politia Municipiului Timișoara la data de 13.09.1995 si L. Z., sa efectueze demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 in vederea luării masurilor reparatorii cu privire la imobilul situat in Timișoara, Piața Doicesti nr.1(filele 62-64).
In acest scop, numitul L. G. I., in calitate de mandatar al moștenitoarei proprietarilor tabulari, a formulat către C. Naționala L. R. SA notificarea înregistrata sub nr. 321/23.08.2001 la Biroul executorului judecătoresc M. S. R. (filele 47-52), iar prin Dispoziția nr.8/15.03.2002, aceasta entitate a restituit in natura imobilul cu alta destinație decât aceea de locuința situat in Timișoara, Piața Doicesti nr.1, parter, apartament 6, jud. T.(filele 73-74).
Punerea in posesie a beneficiarei dispoziției de restituire s-a făcut prin procesul-verbal de predare-primire încheiat in data de 29.04.2002, semnat de mandatarul L. G. I..
Dispoziția nr.8/15.03.2002 nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost emisa de o persoana fara calitatea de a face acte de dispoziție cu privire la imobil.
Astfel, are calitatea de entitate detinatoare in sensul Legii nr. 10/2001 si are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins indreptatite la masuri reparatorii, acea entitate cu personalitate juridica care are imobilul înregistrat in patrimoniul sau, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.
Or, daca potrivit evidentelor de carte funciara, imobilul a trecut in proprietatea Statului R., „in folosința Sfatului Popular al Municipiului Timișoara”, iar C. Naționala L. R. SA nu a avut calitatea de beneficiar al dreptului de administrare operativa directa (ori, după caz, a vreunui alt dezmembrământ specific dreptului de „proprietate sociala a întregului popor”, existent înainte de anul 1989), nici nu putea face acte de dispoziție, in calitate de entitate detinatoare in sensul Legii nr. 10/2001.
Aceasta regula se desprinde din întreaga economie a Legii nr. 7/1996, care interzice actele de dispoziție făcute de subiecți de drept ale căror drepturi nu au fost prealabil înscrise in cartea funciara (art.22 lit.a, art. 23 si, mai ales, art. 26 din Legea nr.7/1996).
Pe de alta parte, pentru a justifica legitimarea sa procesuala (care se constituie capăt de cerere distinct, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate), reclamanta a depus la fila 19 contractul de donație autentificat sub nr. 748/03.05.2002 la Biroul Notarului Public P. G., prin care Iracema Moreira de Castro, prin mandatar L. I., i-a donat dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, care face obiectul dispoziției de retrocedare nr.8/15.03.2002.
Nici acest contract – act translativ de proprietate – nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost încheiat de către o alta persoana decât mandatarul desemnat de beneficiara dispoziției de retrocedare, prin împuternicirea nr.160/2001.
Astfel, daca mandatarul desemnat de numita Iracema Moreiro de Castro este L. G. I., domiciliat in Timișoara, ., posesor al buletinului de identitate . nr._ emis de Politia Municipiului Timișoara la data de 13.09.1995(filele 53 si 62), persoana care s-a prezentat in calitate de mandatar la încheierea contractului de donație este L. I., domiciliat in Timișoara, Piața Doicesti, nr.1, . buletinului de identitate . nr._ emis de Politia Municipiului Timișoara la data de 30.12.1985, prelungit la 04.03.1996 (fila 19 verso).
In concluzie, văzând ca dispoziția de restituire nr. 8/2002 a fost emisa de o persoana juridica care nu are calitatea de entitate detinatoare in sensul Legii nr. 10/2001,
Ca reclamanta nu poate invoca, pentru dovedirea legitimarii sale procesuale, un contract de donatie încheiat cu o persoana care nu are nici o calitate (proprietar al bunului ori mandatar al acestuia),
Instanța a constatat ca nu sunt îndeplinite nici condițiile fondului, motiv pentru care acțiunea a fost respinsa.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate, prin urmare nu au fost acordate.
Împotriva sentinței civile nr.9279/14.04.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr._, a declarat apel reclamantul L. D., care a solicitat schimbarea sentinței instanței de fond (de trimitere) in raport de motivele pe care-și întemeiază apelul.
Reclamantul a solicitat să se facă aplicarea art . 297 alin 1 Cod proc.civ, așa cum a fost modificat prin Legea 202/2010, in sensul că: in principal solicită anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, conform art. 297 alin 1 Cod proc. Civ, așa cum a fost modificat prin Legea 202/2010 punctul 27, (teza II); în subsidiar solicită anularea hotărârii atacate si judecarea procesului evocând fondul, conform art. 297 Cod proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea 202/2010 punctul 27, (teza I)
In acest sens, solicită a fi înaintat dosarul cauzei, instanței competente a soluționa cauza, ca instanța de apel, in raport de motivele din cuprinsul prezentei cereri de apel, pentru a se avea in vedere, după cum urmează:
Hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, prima instanța refuzând in mod nejustificat sa antameze fondul cauzei, ceea ce constituie in condițiile date chiar o denegare de dreptate.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii ca acțiune in constatare: După cum se poate observa, obiectul acțiunii in speța, este de natura si esența unei acțiuni in constatare. In speța, dreptul a fost deja realizat, prin restituire a imobilului conform Legii 10/2001, de către entitatea investita cu notificarea, respectiv unitatea deținătoare - C. Naționala L. R.. P. urmare, in cauza nu mai interesează realizarea dreptului ci recunoașterea sa.
In acest sens, a fost emisa Dispoziția 8/2002 de către C. Naționala L. R. si a fost întocmit procesul verbal de predare primire a imobilului care formează obiectul acestei acțiuni, mandatarului L. G. I. al persoanei indreptatite - Iracema Moreira de Castro. Dispoziția 8/2002 nu a fost contestata sau negata, de nimeni.
Așadar prin aceasta acțiune nu se tinde la realizarea dreptului, ci la recunoașterea dreptului, inclusiv de către statul roman, in condițiile in care conform Legii 10/2001, deși imobilele au fost preluate abuziv de către statul roman, in fapt si in drept, conform dispozițiilor imperative ale Legii 10/2001, procedura administrativa de restituire revine si se realizează de entitatea investita cu notificarea, respectiv de unitatea deținătoare. Chiar si in cazul in care C. Naționala L. R. nu ar fi avut calitate de a emite dispoziția de restituire, daca prin absurd am accepta teza primei instanțe, acțiunea ar fi fost admisibila, cu atât mai mult cu cat recunoașterea dreptului era solicitata si contrapusa paratului - statul roman. Aceasta acțiune nu este una in realizare, pentru ca nu se tinde la dobândirea unui drept si nu avem nici un interes in acest sens, câta vreme dreptul este dobândit si deja realizat.
In speța, ceea ce instanța a părut a nu observa este ca se solicita sa se constate existenta dreptului cat si faptul ca dreptul de proprietate dobândit prin Dispoziția 8/2002 emisa de către C. Naționala L. R., poarta asupra unui imobil care este unul si același cu cel din documentația tehnica, (in "Proiect nr. 66/2001-documentatie de reapartamentare imobil", avizata de Primăria Municipiului Timișoara, si de O.N.C.G.C. sub nr. 2561/19.07.2001), drept «SAD NR. 1. LA PARTER PE COLT CU INTRARE DIN PIAȚA DOICESTI COMPUS DINTR-0 ÎNCĂPERE CU 1.8% SI 27/1487 DIN TEREN.»
Or, in atare situație in care este deja realizata o documentație tehnica de dezmembrare, vizata si avizata de toți factorii necesari, este superflua si neavenita o acțiune in realizare, care pe acest considerent al existentei dezmembrării imobilului, poate fi privita si ca fiind lipsita de interes.
Mai mult decât atât, a susținut că prima instanța a nesocotit principiul disponibilității, ignorând faptul ca potrivit principiului disponibilității, fixarea obiectului si naturii acțiunii, a cadrului procesual, etc, este apanajul strict al reclamantului.
Deși instanța nu a fost investita cu vreun capăt de cerere privind Dispoziția 8/2002 emisa de către C. Naționala L. R. cu privire la spațiul in discuție, prin hotărârea sa, prima instanța s-a pronunțat asupra acesteia. De altfel, o astfel de competenta nici nu aparținea Judecătoriei Timișoara, chiar daca i s-ar fi cerut asta in termenul legal de contestare (care era de doar 30 de zile de la emiterea dispoziției).
In primul rând este de observat ca prima instanța - Judecătoria Timisoara- a încălcat normele imperative de ordine publica privind competenta materiala.
Dispozițiile emise de entitățile investite cu notificări in baza Legii 10/2001, pot fi atacate numai de titularul notificării si de prefect. Intervenția primei instanțe de judecata in ceea ce privește dispoziția emisa de C. Naționala L. R., este cu atât mai neavenita cu cat însuși parații, nu au înțeles sa o conteste. Așadar parații, nici C. Naționala L. R. si nici statul roman, nu au contestat dispoziția, nici de la emiterea sa pana in prezent si nici in cadrul acestui proces. In atare situație, greșeala comisa prin hotărârea apelata, cu privire la acest aspect, are si semnificația unei depășiri a atribuțiilor. O dispoziție emisa in cadrul procedurii Legii 10/2001 are caracteristicile unei veritabile hotărâri judecătorești. Din moment ce nu a fost contestata de entitățile abilitate conform Legii 10/2001, o dispoziție este opozabila erga omnes si trebuie luata in considerare, in consecința. Efectele unei dispoziții necontestata sunt similare autorității de lucru judecat. Dispozițiile sunt emise in cadrul unor activități cu caracter jurisdicțional al entităților investite prin Legea 10/2001, in acest sens. Instanța trebuia sa ia act de dispoziția susmenționata fara a avea dreptul a o cenzura si nici măcar de a o comenta in vreun fel.
Efectele dispoziției erau obligatorii inclusiv pentru instanța, care neconformându-se conținutului si efectelor dispozițiilor si, mai mult, referindu-se prin considerente la pretinsa lipsa a efectelor dispoziției, a întocmit actul (hotărârea judecătoreasca) ., ceea ce echivalează (daca nu poate fi decelată si stabilita o buna știința) cu grava neglijenta.
Mai mult, procedând in maniera susmenționata, prima instanța a incalcat art.l al Protocolului adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului, întrucât dispoziția susmenționata si dreptul conferit prin emiterea acesteia, reprezintă si este un «bun» in sensul art. 1 al susmenționatului Protocol. P. intervenția primei instanțe, . persoana indreptatita si C. Naționala L. R. in cadrul procedurii prevăzute de Legea 10/2001, raport care este dat prin lege competentei unei alte instanțe (dar numai in termenul de 30 de zile in care putea fi atacata dispoziția) s-a adus atingere grava dreptului de proprietate si dreptului conferit, garantat de art 1 din susmenționatul Protocol.
Chiar daca am face abstracție de aceste aspecte susmenționate, este de observat ca argumentele din considerentele hotărârii sunt complet hazardate in legătura cu C. Naționala L. R., in ceea ce privește calitatea sau noncalitatea acesteia in materie de Legea 10/2001. Chiar daca prima instanța ar fi fost competenta sa aprecieze in legătura cu C. Naționala L. R. si calitatea acesteia de unitate deținătoare, pentru a putea sa se pronunțe in cunoștința de cauza asupra calității paratei -C. Naționala L. R.- prima instanța trebuia sa dea dovada de rol activ, conform art 129 Cod proc civ.
Procedând in maniera neprocedurala, nelegala, susmenționata, respingând acțiunea, instanța a adus atingere inclusiv dreptului constituțional prevăzut de art 20 alin 2 din Constituție, care stabilește prevalenta reglementarii internaționale in materie de drepturile Omului, mai favorabila in raport de norma interna.
Or, daca prin absurd, prima instanța, in mod formal s-ar fi raportat la pretinse dispoziții si norme interne, intre acestea si Convenția adoptata prin Legea 30/1994, Protocolul adițional 1 si jurisprudența CEDO Strasbourg exista contrarietate. In acest context, reclamantei i s-a adus atingere atât dreptului la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Convenție, cat si o grava incalcare a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Nerecunoașterea calității paratei C. Naționala L. R., si implicit a dreptului de proprietate in sensul convenției, a dus totodată la privarea de un «bun» in sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenție. Or, conform CEDO, pana si speranța legitima, bazata pe dispoziții legale in vigoare, constituie si este asimilata noțiunii autonome de «bun» in accepțiunea Protocolul 1 la Convenție.
In același sens, exista si dispoziții ale HOTĂRÂRII PILOT din 12 octombrie 2010, în Cauza M. A. și alții împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECȚIA A TREIA, PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 778 din 22 noiembrie 2010.
In cuprinsul acestei hotărâri, la punctul intitulat «2 Aprecierea Curții a) Principii ce decurg din jurisprudența Curții», se arata ca:
«(...Noțiunea "bunuri"poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002-VII).» (...)
«136. în schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 35, CEDO 2004-IX).»
S-a mai susținut că logica exclusiv formala a primei instanțe a condus la concluzii greșite străine de natura cauzei, instanța intrând in sfera unor competente ale altor entități si instanțe, cu privire la chestiuni pentru care nu a fost investita si nu avea dreptul a se pronunța asupra lor.
Prima instanța trebuia si era obligata doar sa ia act de Dispoziția 8/2002, așa cu ar fi trebuit sa ia act de o alta hotărâre judecătoreasca, cu care dispoziția susmenționata este echivalata prin efectul legii.
In ceea ce privește pretinsa lipsa a legitimării procesuale a reclamantei, s-a susținut că instanța de fond nu a antamat fondul cauzei, procedând ca si când reclamanta L. Z. nu ar fi avut calitate. Astfel, procura 160/2001 din Brazilia, data de persoana indreptatita Iracema Moreira de Castro a avut obiect efectuarea de către mandatar a procedurilor prevăzute de Legea 10/2001, respectiv restituirea imobilului. Or, asta nu însemna automat ca la întocmirea actul notarial autentificat la BNP P. G., conform încheierii de autentificare nr. 748 din data de 03.05.2002 a fost folosita procura 160/2001 din Brazilia (al cărei obiect era restituire imobil).
. I. a fost desemnat mandatar pentru restituirea imobilului, conform procurii 160/2001, însă aceasta nu însemna automat ca L. G. I. a fost desemnat mandatar si pentru înstrăinarea imobilului si nici ca înstrăinarea propriu zisa s-a făcut pe baza aceleiași procuri - 160/2001 din Brazilia- de către același mandatar. Pentru înstrăinarea imobilului, persoana indreptatita Iracoma Moreira de Castro, a intocmit procura 161/2001 prin care a desemnat ca mandatar la înstrăinare pe L. I.. P. urmare, semnarea actului notarial, autentificat la BNP P. G., conform încheierii de autentificare nr. 748 din data de 03.05.2002, de către mandatarul L. I., desemnat printr-o alta procura in acest sens, respectiv prin procura 161/2001. P. urmare, greșit a reținut instanța ca actul notarial prin care L. Z. a dobândit imobilul trebuia semnat de L. G. I.. Procura 161/2001 cu privire la înstrăinarea imobilului a fost data lui L. I., acesta fiind motivul pentru care actul notarial a fost semnat pentru Iracema Moreira de Castro de L. I..
Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul declarat de reclamantul L. D., pentru argumentele de mai jos, prin care a substituit motivarea hotărârii primei instanțe.
Raportat la petitele formulate, acțiunea introductivă se privește a fi redundantă. De vreme ce toate pretinsele petite nu se verifică a fi unele de sine stătătoare apte a legitima o cercetare judecătorească cu respectarea tuturor principiilor chemate să guverneze desfășurarea procesului civil. Și aceasta pentru că atât calitatea de succesor acceptant după defuncții Bauer I., Rasko A. si Rasko H. a numitei Iracema Moreiro de Castro cât și retrocedarea în natură a imobilului în discuție au făcut obiectul procedurii administrative consacrată legislativ de legea specială reparatorie cu nr.10/2001, în finalul căreia a fost emisă de către intimata-pârâtă C. N. L. R. SA Dispoziția nr.8/15.03.2002. Zis altfel, toate aspectele menționate în cererea introductivă (stabilirea calității de succesor acceptant și restituirea spațiului notificat) au fost deja verificate pe calea procedurii supra anunțate.
În atare situație, cum Dispoziția nr.8/15.03.2002 nu a fost atacată, tribunalul a apreciat că petiționarul - în calitate de succesor cu titlu particular al beneficiarei Iracema Moreiro de Castro are a valoriza ambele acte prevalate ( dispoziția și, mai apoi, contractul de donație, și, nu în ultimul rând, calitate de moștenitor a petiționarei L. Zorița decedată după pronunțarea sentinței apelante).
În ceea ce privește petitele numerotate cu 4 și 5, tribunalul a reținut că se tinde la constatarea unei situații de fapt, inadmisibilă în accepția imperativului art.111 din codul de procedură civilă și care permite promovarea unei numai în constatarea unui drept preexistent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L. D. solicitând, în principal, admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii instanței de apel, în baza disp. art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod pr.civ., iar în subsidiar, admiterea recursului, casara deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul recurent a invederat că instanța de apel a substituit motivarea hotărârii primei instanțe cu o motivare care, deși lapidară, a surprins cîteva aspecte esențiale, constatând prin considerente următoarele: calitatea de succesor acceptant a numitei Iracema Moreira de Castro după defuncii Bauer I., Rasko A. și Rasko H.; că atât calitatea de succesor a sus-numitei Iracema Moreira de Castro, cât și retrocedarea imobilului în discuție au făcut obiectul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001; că Dispoziția nr. 8/15.03.2002 a Companiei Naționale L. R. SA este o realitate juridică indeniabilă.
Recurentul a mai susținut că potrivit paragrafului 2 al paginii 9 din hotărâre, atunci când intanța de apel s-a referit la petitele 4 și 5, aceasta a avut în vedere exclusiv acțiunea introductivă și nu s-a raportat și nu a avut în vedere precizarea de acțiune din data de 24.02.2011, ale cărei petite constituie veritabile cereri specifice unei acțiuni în constatarea existenței unui drept.
Astfel, a invederat că potrivit precizării de acțiune din data de 24.02.2011, nu există așa-zisul petit 5, la care face referire instanța de apel, iar petitul 4 are următoarea formulare: «Să constatați că dreptul meu de proprietate (dobândit prin donație conform contractului de donație, autentificat sub nr. 748/03.05.2002, la BN P. G. din Timișoara) vizează poarta și se întinde asupra spațiului descris în documentația tehnică (în „proiect nr. 66/2001 documentație de reapartamentare imobil”, avizată de Primăria Municipiului Timișoara și de OBGCL sub nr. 2561/19.07.2011), drept „SAD nr. 1, la parter pe colț, cu intrare din Piața Doicești, compus dintr-o încăpere cu 1,8% și 27/1487 din teren”, spațiu care este unul și același cu spațiul descris drept: „Imobil cu altă destinație decît aceea de locuință, situat în Timișoara, Piața Doicești nr. 1, parter, ., în suprafață construită de 41,26 metri” în Dispoziția nr. 8/15.03.2002 emisă de pârâta 1, donatoarei sale Iracema Moreira de Castro».
P. urmare, având în vedere modul formulării petitului 4 din acțiunea precizată, petentul a arătat că este evident că acest petit se referă la constatarea unui drept și a unei situații de fapt, precizând că pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul solicitat prin petite îi este necesară pentru intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de Iracema Moreira de Castro, apoi de mama sa, iar în prezent de el, ca succesor de drepturi al acesteia.
Totodată, recurentul a susținut că admiterea recursului este necesară și pentru a înlătura neconcordanța între considerentele hotărârii instanței de apel și dispozitivul hotărârii, constând în aceea că, deși prin considerente (paragraf 1 pagina 9) a recunoscut existența dreptului, prin dispozitiv nu a admis apelul și acțiunea așa după cum se cuvenea.
În fine, recurentul a susținut că, în realitate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere care rezultă din precizarea de acțiune din data de 24.02.2011, iar pe de altă parte, pentru a pronunța o hotărâre în conformitate cu finalitatea actului de justiție și pentru a se evita denegarea de dreptate, dacă instanța ar fi fost doar nelămurită asupra cauzei, ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize.
Pârâții intimați C. Națională L. R. SA și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, dar nu au dat curs acestei solicitări.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de disp. art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, art. 312 alin. 3 și art. 111 Cod pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantului pentu argumentele ce succed.
Potrivit art. 111 Cod pr.civ. „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Din economia textului precitat, reiese în mod cât se poate de evident că cererea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Or, în speță, în mod corect ambele instanțe au stabilit că acțiunea astfel cum a fost formulată, precum și cum a fost precizată la data de 24.02.2011, este inadmisibilă, întrucât reclamanta avea posibilitatea să solicite realizarea dreptului, respectiv să solicite dezmembrarea în nr. top 381/VI (subapartamentarea apartamentului în care se găsește spațiul retrocedat) și rectificarea cărții funciare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996, în sensul înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, aceasta fiind și finalitatea acțiunii de față, recunoscută de recurent prin motivele de recurs.
Altfel spus, capetele de cerere din acțiunea introductivă, precum și cel din precizarea de acțiune sunt admisibile dar numai ca premise ale realizării dreptului de proprietate, prin intermediul acțiunii în dezmembrare și rectificare a cărții funciare.
Așa fiind, toate criticile aduse deciziei atacate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și art. 312 alin. 3 Cod pr.civ. sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civ., urmează să respingă recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva Deciziei civile nr. 121/A din 03.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
S. C.
Red. G.O. – 05.10.2012
Tehnored. S.C. – 2 ex./15.10.2012
Judecătoria Timișoara, Judecător: Milița B.
Tribunalul T., Judecători: Z. H., A. I.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1885/2012. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
