Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 883/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 883/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 26.09.2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 883/R

Ședința publică din 5 noiembrie 2014

PREȘEDINTE: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul U. C. împotriva deciziei civile nr. 183/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P..

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29.10.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

În termenul de pronunțare, revizuientul recurent a depus la dosar concluzii scrise, prin registratura instanței.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

P. sentința civilă nr. 739/11.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.- S. a constatat perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul U. C. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., având ca obiect repararea prejudiciului rezultând din erori judiciare.

Împotriva aceste sentințe reclamantul U. C. a formulat cerere de revizuire.

P. decizia civilă nr. 183/26.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.- S. a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul reclamant U. C. împotriva sentinței civile nr. 739/11.02.2013 a Tribunalului C.- S..

Instanța a reținut că motivele de revizuire invocate de revizuient nu se încadrează în motivele legale de revizuire prevăzute de art. 322 C.p.c.

A mai reținut că prin sentința a cărei revizuire se cere, Tribunalul a constatat că procesul a stat în nelucrare din data de 6.12.2010, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155¹ Cod procedură civilă, întrucât reclamantul U. C. nu a precizat obiectul cererii de chemare în judecată. Ulterior, reclamantul a solicitat în două rânduri repunerea pe rol a cauzei, cereri respinse prin încheierile din 21.02.2911 și 20.02.2012.

Încheierile nu au fost atacate cu recurs de către reclamant.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs contestație și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie comercială termenul de perimare fiind de 6 luni.

Împotriva deciziei civile nr. 183/26.06.2014 a Tribunalului C.- S. revizuientul a declarat recurs.

În motivarea recursului, a arătat în esență că prima instanță în mod greșit nu a analizat cererea sa de revizuire pe fond, reținând abuziv excepția perimării, situație în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

La primul termen de judecată din 29.10.2014, din oficiu, în baza art. 137 al. 1, art. 253 al. 2 și art. 328 al. 1 C.p.c., instanța a invocat excepția tardivității recursului, pe care a și reținut-o pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

P. sentința a cărei revizuire se solicită, s-a constatat perimarea acțiunii formulate de reclamantul U. C. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P..

Conform art. 253 al. 2 C.p.c., ”Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Pe de altă parte, art. 328 al. 1 C.p.c. prevede că „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

P. urmare, decizia civilă nr. 183/26.06.2014 a Tribunalului C.-S., prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamantul U. C., contrar a ceea ce este menționat în dispozitiv (irevocabilă), este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

Decizia a fost pronunțată la 26.06.2014, iar ultima zi a termenului legal pentru recurs, ținând seama și de art. 101 al. 1 C.p.c., a fost cea din data de 2.07.2014.

Revizuientul însă a înregistrat recursul la Tribunalul C.-S. la data de 20.07.2014, depășind cu mult termenul legal.

Față de aceste considerente, în baza art. 328 al. 1 raportat la art. 253 al. 2 C.p.c., Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de revizuientul U. C. împotriva deciziei civile nr. 183/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de revizuientul U. C. împotriva deciziei civile nr. 183/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

G. O. RUJIȚA R. F. Ș.

GREFIER,

C. J.

Red. R.R.- 06.11.2014;

Tehnored. C.J.- 20.11.2014; 2 ex.

Instanță de recurs: Tribunalul C.-S.;

Judecători: M. M.; A.N. C.; C.V. C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA