Cereri. Decizia nr. 383/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 383/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 383/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 383
Ședința publică din 15 aprilie 2014
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul P. C. L. împotriva deciziei civile nr. 1743/11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6556._ *, în contradictoriu cu intimații V. A. I., K. M., S. Român, prin C. L. L. și C. de C. L..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă P. comunei L., asistat de av. C. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimata C. de C. L. a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 10.04.2014, concluzii scrise (prin care a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată), însoțite de un set de înscrisuri constând în copii de pe documentele ce au stat la baza atribuirii în folosință a terenului acestei instituții și extras C.F. vechi nr. 1187 L..
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei cereri.
Reprezentanta contestatorului P. C. L. solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și precizată și conform cu motivele depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea prezentei contestații, învederează instanței că Muzeul Lenau nu a fost în totalitate proprietatea persoanelor fizice, ci această clădire a fost închiriată la diferite persoane juridice și fizice. Arată că instanțele anterioare nu au luat în considerare dovezile depuse la dosar, faptul că antecesorii intimaților V. A. I. și K. M. nu au fost proprietarii acestei clădiri, acțiunea acestora fiind admisă pe baza unor supoziții și a unor planșe foto depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._, contestatorul P. C. L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimații V. A. I., K. M., S. Român prin C. L. L. și C. de C. L., să dispună anularea deciziei civile nr. 1743/11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6556._ *, iar, pe fond, admiterea recursului și modificarea deciziei civile nr. 848/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul T., în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a arătat că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate prin cererea de recurs.
Astfel, deși prin cererea de recurs a invocat art. 17 și art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, potrivit cărora numai înscrierea în cartea funciară era constitutivă de drepturi și putea face dovada dreptului de proprietate asupra vreunei construcții edificate pe . din Cartea Funciara nr. 1187 L., instanța a omis să aibă în vedere acest motiv de recurs, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din C.F. 1187, la 29.01.1958, când s-a făcut dezmembrarea nr.top. 1-2/b, s-a făcut mențiunea că acest intravilan este gol. Ori, dacă pe această parcelă cu nr. top 1-2/b, în anul 1958, când se realizează dezmembrarea, se menționează expres lipsa vreunei construcții, consideră că nu ar fi posibil ca pe această parcelă să existe o parte din Casa Memorială Nicolaus Lenau.
Pe de altă parte, analizând C.F. nr. 719 (top 1-2/a/3) L., se poate constata faptul că „la 30 Martie 1929, sub nr.743, în baza contractului de vânzare de la 15 Februarie 1929 și a certificatului de naționalitate, dreptul de proprietate asupra imobilului de sub nr. de ordine A.1.3 se intabulează cu titlul de drept de cumpărare în favoarea Asociațiunii de pășunat „Lenau" din L., și se notează dreptul de servitute de a tolera, ca la clădire să se pună o tabulă comemorativă pentru amintirea poetului Nikolae Lenau."
Din această mențiune înscrisă în CF 719 L. rezultă cu evidență că Muzeul Lenau (Casa Memoriala Nikolaus Lenau) se află edificat pe . 1-2/a/3, și nu pe . 1-2/b înscrisă în CF 1187 L..
Casa Comemorativă pe care o revendică reclamanții nu a aparținut niciodată antecesoarei lor, A. Mingesz, născută Wilhelm, ci, conform C.F. 719, Asociațiunii de pășunat „Lenau" din L., de la care a fost expropriată.
Arată că instanța de recurs a fost în eroare atunci când a reținut că Muzeul Nikolaus Lenau (Casa Memorială Nikolaus Lenau) nu este intabulat în Cartea Funciara, deoarece figurează în C.F. 719 L. și a aparținut, așa cum a arătat, Asociațiunii de Pășunat „Lenau".
Chiar dacă s-ar admite că pe . 1-2/b a existat o construcție, proprietatea extratabulară a antecesoarei reclamanților, aceasta nu poate fi confundată cu construcția de pe nr. top 1-2/a/3.
Se prezintă cronologic operațiunile din C.F. nr. 719 L., arătându-se că, în pronunțarea unei soluții juste nu se pot ignora aceste operațiuni de CF și, dintr-o eroare materială evidentă, să se considere că antecesoarea reclamanților ar fi deținut în proprietate extratabulară, o parte dintr-o construcție ce nu i-a aparținut niciodată.
Consideră că instanța de recurs nu a analizat deloc motivele sale de recurs, nefăcând altceva decât să reitereze argumentele instanței de fond, reținând eronat că dovada dreptului de proprietate este făcută, cu aprecierile subiective ale expertului topometrist Stremtan I., care realizează în Raportul său de expertiză o suprapunere, cu totul aproximativă a planului cadastral vechi. De altfel, chiar expertul arată că planurile cadastrale sunt „foarte vechi si uzate".
Apreciază că o asemenea lucrare, bazată pe supoziții („partea din muzeu care este revendicată de reclamanți, și anume partea dinspre magazin, care apare ca și construcție separată, foarte asemănătoare ca și construcție cu casa muzeu") poate determina întinderea unui drept de proprietate, iar o firmă evidențiată pe o clădire nu poate să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunului.
In drept, se invocă art. 503 alin. 2 pct.2 si 3 Cod proc.civ.
Intimații V. A. I. și K. M. au solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea prezentei contestații în anulare, ca nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admisibilitatea acesteia.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Intimata C. de C. L. a arătat, prin întâmpinarea depusă la dosar, că nu se opune admiterii contestației, deoarece decizia atacată este vădit ilegală, afectând atât persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, cât și Primăria Lovrin și C. de C..
În drept, invocă art. 497 alin. 2, art. 498 vechiul Cod proc.civ., Legea nr. 10/2001 și art. 1 alin. 2, art. 2 lit. a, b și d din Legea nr. 165/2013.
La termenul de judecată din 25.03.2014, curtea a constatat că este învestită cu o cale extraordinară de atac, promovată împotriva unei hotărâri pronunțate într-un litigiu declanșat anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din noul Cod proc.civ., care spune că dispozițiile noii legi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., coroborate cu art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, apreciază că normele procesuale aplicabile acestui litigiu sunt cele ale vechii proceduri, iar motivele invocate în susținerea prezentei contestații în anulare se încadrează în dispozițiile art. 318 din vechiul Cod proc.civ.
La același termen de judecată, contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri afirmativ noi: Registru de evidență a taxelor pentru perioada cuprinsă între anii 1928 – 1935; Cartea principală a taxelor comunale a comunei L. pe anul 1900; Cartea principală a taxelor comunale a comunei L. pe anul 1931; Cartea principală a taxelor comunale a comunei L. pe anul 1932 precum și înscrisul numit Administrația de încasări și plăți a comunei L. I – 400 și I – 360 (filele 20 – 71 dosar), iar instanța a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia contestată, material probator din a cărui analiză curtea reține, în fapt, următoarele:
P. decizia civilă nr. 1743/11.12.2013 pronunțată în dosarul nr. 6556._ *, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de pârâtul P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 848/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul cu același număr.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că, prin sentința civilă nr. 848/06.03.2013, pronunțată în dosarul nr.6556._ *, în rejudecare după desființarea dispusă prin decizia civilă nr.985/28.06.2011 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele V. A. I. și K. M. (în nume propriu și în calitate de succesoare ale reclamantului decedat Kleemann P.) împotriva pârâților P. C. L., S. Român, prin C. L. L., și C. de C. L.; a dispus anularea dispoziției nr.164/17.04.2006, emisă de pârâtul P. C. L.; a obligat pârâtul P. C. L. să restituie reclamantelor în natură partea de construcție din stânga liniei roșii din imobilul situat în localitatea L. de la nr.542, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul S. I. N., cu înscrierea acestei construcții în CF nr.1178 L.; a obligat pârâtul P. C. L. să restituie reclamantelor suprafața de teren de 4206 mp din CF nr.1178 L., potrivit variantei II din raportul de expertiză, efectuat în cauză de expertul S. I.; a obligat pârâtul P. C. L. să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața de teren de 574 mp din aceeași carte funciară către reclamante potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005; a respins, ca tardiv formulată, contestația față de dispoziția nr.103/23.05.2006, emisă de pârâta C. de C. L..
P. sentința civilă nr. 2001/05.08.2013 dată în același dosar, Tribunalul T. a admis în parte cererea de completare a sentinței civile nr. 848/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 6556._ *, formulată de reclamantele V. A. I. și K. M. și a completat această hotărâre, în sensul că a obligat pârâții P. C. L. și C. L. L., în solidar, să plătească reclamantelor suma de 9.028 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 848/06.03.2013 a Tribunalului T., a declarat recurs pârâtul P. C. L., cu motivarea că, în CF nr. 719 L., la poziția 4, este operată transcrierea intravilanului de 1358 stânjeni pătrați din imobilul de sub nr.crt. AII, nr.top 1-2/b, în cartea funciară nr.1187 din L., în proprietatea lui Wilhelm I. și soția acestuia, Kuszip K., iar la poziția 5 din această carte funciară se face mențiunea că restul de intravilan cu nr.top 1-2/a de 1 jugăr 642 stânjeni cu casa nr.102 (101) aflată pe aceasta se reintabulează la următorul număr curent.
Din aceste mențiuni de carte funciară rezultă că antecesorii reclamanților, Vilhelm I. și Kuszip K., au deținut în proprietate doar intravilan de 1358 stânjeni, având nr.top 1-2/b, fără parte din Muzeul Lenau, teren dobândit prin donație.
S-a mai invocat că nici expertul și nici instanța nu au clarificat neconcordanța între suprafața inițială de 4884 mp și suprafața rezultată în urma dezmembrării de numai 3442 mp. Instanța de fond restituie în natură parte din Casa Memorială Nikolaus Lenau, argumentându-și soluția pe cele două expertize efectuate în cauză, fără ca, în fapt, reclamanții să fi făcut dovada că antecesorii lor ar fi deținut un titlu asupra construcției.
Practic instanța și-a întemeiat soluția de restituire în natură pe simple supoziții ale experților, fără a analiza în ce măsură antecesorii reclamanților au dobândit construcția pe care o revendică, având în vedere că sub imperiul Decretului-Lege nr.115/1938 intabularea era constitutivă de drepturi.
Cât privește dreptul de proprietate asupra construcției, concluziile expertului S. I. sunt neconforme cu realitatea, a arătat recurentul. Pe . 1-2/b/1 (și nu pe top 1-2/b/2) este edificat doar un magazin cu etaj aparținând Cooperativei de C. L..
Clădirea care găzduiește Casa Memorială Nikolaus Lenau este înscrisă pe . din CF nr.719 L. și nu a fost niciodată proprietatea succesorilor reclamanților.
În realitate nu există două case – Casa Memorială și Muzeu Lenau – așa cum susține expertul S. I., ci doar o construcție de sine stătătoare, în care în prezent funcționează Biblioteca Comunală și Casa Memorială Nikolaus Lenau.
Este irelevantă din punct de vedere al titlului de proprietate, împrejurarea că pe top 1-2/b „pe planul ediția maghiară” ar fi existat o casă în care funcționa Magazinul Wilhelm Iakob și nu face dovada dreptului de proprietate.
În drept, a invocat prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Curtea a reținut, prin decizia contestată că, față de actele și lucrările dosarului, recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Pârâtul-recurent a contestat faptul că antecesoarea reclamanților ar fi deținut în proprietate construcții, susținând că de la aceasta ar fi fost expropriat doar terenul înscris în CF nr.1187 L., nr. top 1-2/b. A invocat în susținerea acestei afirmații conținutul cărții funciare, în care construcția nu este intabulată.
Este adevărat că nici la ora actuală construcția în litigiu nu este intabulată, deci nici clădirea în care se află Muzeul Nikolaus Lenau.
Singura construcție intabulată pe terenul în litigiu este cea aparținând Cooperativei de C. L., respectiv magazinul de pe .-2/b/1, construcție care însă nu face obiectul cauzei.
Construcția (casă) în litigiu însă există, iar o parte din aceasta a fost proprietatea antecesoarei reclamanților, A. Mingesz, născută Wilhelm, care a primit-o, împreună cu terenul înscris în CF nr.1187 L., prin donație de la Wilhelm Iakob și soția Kuszip K..
Acest fapt este confirmat de probele administrate în cauză (înscrisuri, martori, expertize), din care rezultă că familia Wilhelm a deținut și un magazin în clădirea respectivă, care purta numele proprietarului, Wilhelm Iakob. De altfel, comparând fotografia veche a clădirii (fila 21 din primul dosar de fond) cu fotografia actuală depusă la dosar de expertul S. I. N. (fila 247 din același dosar), se poate observa că este vorba de una și aceeași clădire.
Pe de altă parte, expertul S. I. a precizat în raportul de expertiză topografică faptul că această casă, în care funcționa magazinul Wilhelm Iakob, apare evidențiată pe planul ediția maghiară.
Expertul în construcții S. I. N. a arătat în raportul său de expertiză că această clădire a fost realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1775 și că, deși se prezintă ca o construcție relativ unitară, din planurile, funcțiunile și distribuția încăperilor rezultă că era utilizată de două familii, deci avea doi proprietari. Expertul a indicat în raportul său (filele 241 și 242) elementele de construcție care confirmă existența a două apartamente, respectiv a doi proprietari și pe baza acestora a stabilit și limita dintre cele două proprietăți.
În mod corect prima instanță, bazându-se pe concluziile acestui raport de expertiză, precum și pe cel al expertului în topografie S. I., a dispus restituirea către reclamanți a construcției ce a aparținut antecesoarei lor și a terenului liber de construcții, făcând astfel o corectă aplicare a art.1 al.1, art.2, art.4 al.2, art.7 al.1 din Legea nr.10/2001, iar pentru restul terenului, care nu poate fi restituit în natură, a dispus emiterea unei dispoziții în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Procedând la examinarea hotărârii contestate, prin prisma motivelor invocate, față de dispozițiile art. 318 C.pr.civ. (în care se încadrează motivele invocate de către contestator), Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerințele de admisibilitate pentru această cale extraordinară de atac, așa cum acestea sunt reglementate de dispozițiile procesuale invocate.
Examinând conținutul deciziei contestate nu se constată existența vreunei erori materiale, în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I C., respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Noțiunea de „eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere de interpretare a unor dispoziții legale sau a unor mijloace de probă.
Din motivarea prezentei contestații în anulare, rezultă că se invocă, ca și erori materiale, eroarea instanței de recurs cu privire la înscrierea în C.F. a Muzeului Nikolaus Lenau, confundarea acestui imobil cu construcția de pe nr. top. 1-2/a/3, eroarea cu privire la deținerea de către antecesoarea reclamanților în proprietate extratabulară a construcției revendicate.
Aceste rețineri, chiar eronate de ar fi, nu pot fi considerate erori materiale în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 318 teza I C.proc.civ.și arătată anterior. Este unanim acceptat că, pe această cale extraordinară de atac, pot fi valorificate erori materiale cum ar fi anularea ca netimbrată a unei cereri, respingerea, ca tardivă a unei căi de atac, etc, aspecte care să nu implice reexaminarea fondului pricinii sau reaprecierea probelor. Ca atare, motivele invocate prin contestația de față pot constitui eventuale greșeli de judecată, dar, în niciun caz erori materiale.
În ceea ce privește teza a 2-a a art. 318 alin. 1 C. pr. civ., nici aceasta nu se verifică în cauză, față de conținutul deciziei atacate, din care rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că instanța de recurs s-a pronunțat și a motivat soluția cu privire la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938. Chiar dacă motivarea pe acest motiv de recurs nu este amplă, ea este suficientă, rezultând că instanța s-a preocupat de analizarea acestui aspect, de o manieră îndestulătoare, în condițiile în care și argumentele recurentului sub acest aspect au fost sintetice. Chiar în jurisprudența CEDO se arată că instanța nu trebuie să analizeze separat fiecare argument invocat de parte, putând grupa argumentele circumscrise aceluiași motiv de nelegalitate.
Din cuprinsul deciziei rezultă cu evidență că s-a analizat conținutul C.F. – ului și conformitatea acestuia și situația existentă în teren, așa cum a fost evidențiată în cuprinsul raportului de expertiză, conchizându-se că, din prisma prevederilor Legii nr.10/2001, nu prezintă relevanță juridică neînscrierea construcției în C.F., în condițiile în care aceasta a existat faptic și a fost preluată abuziv, potrivit probelor administrate în cauză.
În consecință, nu ne aflăm în ipoteza neanalizării acestui motiv de recurs, ci al unei eventuale greșeli în aplicarea și interpretarea legii, respectiv a probatoriului, situații ce nu deschid calea unei rejudecări a pricinii, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.
Curtea mai constată că, la termenul de judecată din 25.03.2014, reprezentanta contestatorului a depus la dosar un set de înscrisuri, pe care le-a calificat ca fiind, acte noi, ce nu au fost avute în vedere de instanța de recurs la soluționarea pricinii prin decizia contestată.
Cu privire la aceste înscrisuri pretins noi, curtea constată că acestea nu pot constitui temei al admiterii unei contestații în anulare, ce este o cale extraordinară de atac, admisibilă în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C.proc.civ., care nu reglementează expres această ipoteză. Înscrisurile noi sunt menționate de art. 322 C.proc.civ., ce nu privește instituția contestației în anulare, neputând fi amestecate, pentru a fi judecate împreună, motive prevăzute de normele procesual civile pentru diferite căi extraordinare de atac.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile legale invocate, coroborate cu prevederile art. 320 C.proc.civ., curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., față de soluția pronunțată în cauză, curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nedovedite cu înscrisuri de către intimatele V. A.-I. și K. M., respectiv, ca nesolicitate de celelalte părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. C. L. împotriva deciziei civile nr. 1743/11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6556._ *, în contradictoriu cu intimații V. A.-I., K. M., S. Român prin C. L. L. și C. de C. L..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./21.05.2014
Tehnored L.P./26.05.2014
Ex.2
| ← Anulare act. Decizia nr. 451/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Uzucapiune. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
