Revendicare imobiliară. Decizia nr. 147/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 147/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 147
Ședința publică din 08 aprilie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele S. M., S. M. și F. M. împotriva Deciziei civile nr. 25/A din 19.01.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții M. TIMIȘOARA P. P., C. L. AL M. TIMIȘOARA și S. ROMÂN P. M. FINANȚELOR P., REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. TIMIȘOARA, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 25.03.2015, când inițial a fost amânată pronunțarea pentru 01.04.2015, iar ulterior pentru termenul de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara la 07.04.2008 sub nr._, reclamantele S. M., S. (născută S.) M. și F. (născută S.) M. au chemat în judecată pârâtul C. L. Timișoara și au solicitat instanței să constate preluarea abuzivă, fără titlu, a imobilului teren în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top 7751-7752, și să dispună restabilirea situației anterioare, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului lor de proprietate în cartea funciară.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin decizia nr. 1311/31.05.1985 a fostului Comitet Executiv a Consiliului Popular al Județului T., în baza Decretului nr. 223/1974 a fost trecut în proprietatea statului din proprietatea reclamantei S. M. și a soțului său S. M. imobilul înscris în CF nr. 3241 Timișoara; preluarea clădirii s-a făcut contra sumei de 21,431 lei, iar terenul s-a preluat fără plată.
Titlul statului, au arătat reclamantele, nu este unul valabil, preluarea imobilului fiind forțată, impusă cetățenilor care făceau cerere pentru plecarea definitivă din țară. Decretul nr. 223/1974 contravenea chiar dispozițiilor Constituției din 1965 (art. 36).
În același sens dispun și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (art. 1.4 lit. b).
În drept, reclamantele au invocat art. 6 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 213/1998, art. 480 și 481 C.civ., art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru primul termen de judecată din 29.05.2008, reclamantele au depus la dosar o precizare de acțiune, prin care au chemat în judecată și pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., și au solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care readucerea terenului în proprietatea lor nu este posibilă, să fie obligat acest pârât la plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii bunului.
P. sentința civilă nr. 8255/28.05.2009, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamantele S. M., S. M. și F. M. împotriva pârâtului C. L. Timișoara.
A respins cererea formulată de reclamante împotriva pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., pentru despăgubiri.
A constatat preluarea abuzivă, fără titlu, a imobilului teren în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top 7751-7752, și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al lui S. M. și al reclamantei S. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1311 din 31 mai 1985 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al jud. T., emisă în aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974, s-a trecut în proprietatea statului imobilul casă și teren, situat în Timișoara, ., evidențiat în C.F nr. 3241 Timișoara, nr. top. 7751-7752, care aparținea reclamantei S. M. și soțului S. M..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 242/1995, emis de notariatul de Stat Sânnicolau M., în urma defunctului S. M. au rămas ca moștenitoare în calitate de fiice reclamantele Scwartz M. și F. M..
În situația părăsirii definitive a țării, cetățenii români erau obligați să procedeze la înstrăinarea construcției către stat, în schimbul unei sume de bani pe care tot acesta o stabilea și care din acest motiv nu putea să reprezinte o despăgubire rezonabilă, corespunzătoare valorii reale a bunului. Proprietarul nu avea posibilitatea înstrăinării imobilului altor persoane, înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara, pentru că practic o astfel de operațiune era imposibilă în condițiile în care art. 3 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres că actele juridice încheiate în scopul eludării acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale. Preluarea în proprietatea statului nu a fost făcută cu titlu valabil, ci forțat, câtă vreme le era impusă cetățenilor români care au făcut cerere de plecare definitivă din țară. Acest act normativ contravenea atât dispozițiilor art. 36 ale Constituției din anul 1965, cât și prevederilor Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice la care România era parte.
În speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 11, 22 și art.33 din Lg. 213/1998, deoarece imobilul nu face obiectul unei legi speciale de reparație, în condițiile în care de-abia prin HG nr. 250/2007 s-a modificat Legea nr. 10/2001, stabilindu-se că preluarea este abuzivă și în cazul imobilelor preluate cu plată în baza Decretului nr. 223/1974, iar la acea vreme procedura administrativă de notificare pe calea Legii nr.10/2001 era demult închisă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Economiei și Finanțelor, reclamantele și-au precizat acțiunea solicitând despăgubiri pentru imobilul în litigiu astfel că M. Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă ca reprezentant al statului.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de exp. ing. G. I. se reține că imobilul în cauză este situat în intravilanul mun. Timișoara, ., jud. T. și este înscris în CF nr. 3241 Timișoara, sub nr. top. 7751-7752 – casă și curte și grădină în . în suprafață de 731 mp. Imobilul este ocupat cu construcții în suprafață de 167 mp, iar diferența de suprafață o constituie curtea și grădina casei cu nr. 1. Tot din cuprinsul raportului de expertiză se menționează că proprietarii construcțiilor sunt familia E. prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar al terenului este S. Român în baza Decretului nr. 223/1974. Expertul a evaluat terenul în litigiu la suma de 88.244 euro, echivalentul a 378.913 lei la data efectuării expertizei.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în baza dreptului comun s-a statuat că există neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeana a Drepturilor Omului, convenția având prioritate. Pe de o parte, Legea nr. 10/2001 declară în termeni categorici că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării” (art. 2 alin. 2), însă pe de altă parte, validează actele juridice de înstrăinare „având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil”.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, dar care nu derogă de la prev. art. 480 C.civil, ci de la prev. art. 998-999 C.civil, care reglementează răspunderea delictuală pentru faptele ilicite. Acțiunea de restituire în echivalent sau în natură introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 este o acțiune personală imobiliară reparatorie, deci are altă natură decât acțiunea în revendicare de drept comun, care este reală și petitorie. Legea nr. 10/2001 este susceptibilă de controverse datorită caracterului ei contradictoriu, cel puțin prin raportare la principiile care animă instituția proprietății.
Nu există nicio incompatibilitate între prevederile art. 480 C.civ. și cele ale Legii nr. 10/2001 ci, dimpotrivă, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se circumscriu acestor limite la care face referire art. 480 Cod civil.
Esențial în speță este și faptul că dreptul reclamantelor nu a fost infirmat sau contestat până în prezent, motiv pentru care constituie un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a reținut prima instanță.
În consecință, a admis acțiunea reclamantelor în raport cu pârâtul C. L. Timișoara, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, a imobilului teren în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top. 7751-7752 și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierei dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului de proprietate al numiților S. M. și S. M. în cartea funciară.
A respins cererea formulată, în subsidiar, prin precizarea de acțiune îndreptată împotriva Statului R. prin MFP, având ca obiect despăgubiri.
Împotriva sentinței civile nr. 8255/28.05.2009 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., și C. L. Timișoara.
P. decizia civilă nr. 283/A/26.03.2010, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelurile declarate de pârâtul M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara și de pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., împotriva Sentinței civile nr. 8255/28.05.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a schimbat în parte hotărârea apelată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins în tot cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții S. M., S. M. și F. M., iar prin Decizia civilă nr. 965/R/11.11.2010, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamanților, a casat decizia nr. 283/A/26.03.2010, pronunțată de Tribunalul T. și a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 361/A/03.06.2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelurile declarate de pârâții M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara și S. Român prin M. Finanțelor P. împotriva Sentinței civile nr. 8255/28.05.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
P. Decizia civilă nr. 1721/R/03.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, au fost admise recursurile formulate de pârâții S. Român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T. și C. L. al M. Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 361/03.06.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, fiind casată hotărârea și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.
Reclamantele revendică pe calea dreptului comun terenul de 731 mp, înscris în CF nr. 3241 Timișoara, teren preluat în același timp cu construcția de la reclamanta S. M. și de la soțul său S. M. (decedat în prezent) în baza Decretului nr. 223/1974.
În subsidiar, s-au solicitat despăgubiri în cazul în care terenul nu poate fi retrocedat.
În recurs, pârâtul recurent C. L. Timișoara a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantelor pe calea dreptului comun, în condițiile în care imobilul din litigiu intră în sfera de reglementare a unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, iar reclamantele nu au urmat procedura acestei legi.
Această excepție însă nu mai poate fi supusă discuției, întrucât în primul ciclu procesual a fost tranșată irevocabil prin Decizia nr. 965/R/11.11.2010, prin care Curtea de Apel Timișoara a stabilit că acțiunea reclamantelor întemeiată de art. 480 și 481 C.pr.civ. este admisibilă, acestea având dreptul la o soluționare pe fond a cauzei, invocându-se în acest sens și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Prima instanță a analizat pe fond acțiunea, care a fost admisă, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară cu privire la terenul de 731 mp, înscris în CF nr. 3241 Timișoara sub nr. top 7751-7752.
Instanța de apel, în rejudecare, având în vedere și dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare conform art. 315 C.pr.civ., a menținut această soluție, respingând apelurile pârâților.
Soluția este corectă în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului. Decretul nr. 223/1974, nu poate reprezenta un titlu valabil pentru stat atâta vreme cât era contrar chiar Constituției acelei vremi, care garanta dreptul de proprietate.
Cetățenilor români care făceau cereri de plecare definitivă din țară li se impunea să înstrăineze imobilele pe care le aveau în proprietate statului, în schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea. Li se încălca astfel atât dreptul de proprietate, cât și principiul libertății contractuale. Pe de altă parte prețul primit, și acela derizoriu, reprezenta doar valoarea construcției, întrucât terenul era preluat de stat fără plată.
Instanța de apel însă, ca de altfel și prima instanță au făcut abstracție de faptul că pe terenul revendicat de reclamante se află casa, care a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995 numiților E. Emeric și E. Z., situație cunoscută în cauză încă de la judecata la instanța de fond.
Acțiunea în revendicare a reclamantelor este întemeiată pe art. 480 C.civ. și s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este admisibilă.
Terenul de 731 mp se află în proprietatea statului, al cărui titlu este nevalabil, motiv pentru care s-a dispus restituirea acestuia reclamantelor.
Pe de altă parte însă, terenul nu este în întregime liber, fiind ocupat de casa aflată în proprietatea numiților E. Emeric și E. Z., drept dobândit prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Aceeași Lege nr. 112/1995, prin art. 26 alin. ultim și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 dau dreptul persoanelor care au dobândit construcția, să obțină dreptul de proprietate și asupra terenului aferent construcției.
De altfel, și Legea nr. 10/2001, prin art. 7 alin. 5, introdus prin Legea nr. 1/2009, prevede că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Reclamantelor li s-a restituit întregul teren de 731 mp din CF nr. 3241 Timișoara, fără a se ține seama de dispozițiile legale menționate anterior și de situația de fapt care a fost relevată chiar și prin expertiza efectuată la instanța de fond.
P. urmare, s-a reținut că se impune suplimentarea raportului de expertiză, urmând să se stabilească, în raport cu textele legale menționate anterior, care este terenul aferent construcției vândute în baza Legii nr. 112/1995 și care este terenul efectiv liber de construcții.
Fiind necesară administrarea de probe noi, în cauză s-a impus rejudecarea de către instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 C.p.c., Curtea a admis recursurile formulate de pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., și C. L. Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 361/3.06.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
S-a casat hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
P. Decizia civilă nr. 25/A din 19.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de pârâtul M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 8255/28.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ și a respins apelul formulat de pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. împotriva aceleiași sentințe.
A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins petitul privind restabilirea situației anterioare de carte funciară, menținând în rest sentința atacată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că apelul pârâtului M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantele intimate S. M., S. M. și F. M., revendică pe calea dreptului comun, terenul în suprafață de 731 mp, înscris în CF nr. 3241 Timișoara, teren preluat în același timp cu construcția de la reclamanta S. M. și de la soțul său S. M. (decedat în prezent), în baza Decretului nr. 223/1974.
În subsidiar, respectiv pentru situația în care readucerea terenului în proprietatea lor nu este posibilă, reclamantele au solicitat obligarea S. Român, prin M. Finanțelor P. la plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii bunului.
Prima instanță a admis acțiunea formulată împotriva pârâtului C. L. Timișoara, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, a imobilului teren în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top 7751-7752, și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al lui S. M. și al reclamantei S. M..
În ceea ce privește petitul subsidiar formulat împotriva pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., pentru plata despăgubirilor, prima instanță a dispus respingerea acestuia.
Apelul pârâtului C. L. Timișoara, vizează în principal inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, chestiune care a fost tranșată în mod irevocabil de către Curtea de Apel Timisoara, în sensul constatarii admisibilității cererii, decizia curții fiind obligatorie sub aspectul problemelor de drept dezlegate, conform art. 315 Cod.pr.civ.
Tot astfel, în mod irevocabil, prin Decizia civilă nr.1721/R/03.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în al doilea ciclu procesual, s-a stabilit că soluția instanței de apel este corectă în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului, întrucât Decretul nr. 223/1974 nu poate reprezenta un titlu valabil pentru stat atâta vreme cât era contrar chiar Constituției acelei vremi, care garanta dreptul de proprietate. P. urmare, această chestiune nu mai poate face obiectul preocupării instanței de apel, în acest ciclu procesual.
Cât privește restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al lui S. M. și al reclamantei S. M., tribunalul analizând criticile formulate de pârâtul M. Timișoara, prin P. și C. L. al M. Timișoara, a constatat că apelul formulat este întemeiat.
S-a reținut în acest sens că pe terenul în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top 7751-7752, ce face obiectul litigiului, este edificată o construcție, asupra cărora sunt proprietari numiții E. Emeric și E. Z., prin cumpărare în temeiul prevederilor nr. 112/1995, iar asupra terenului este proprietar S. Român în baza Decretului nr. 223/1974.
Prevederile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din HG nr.20/1996, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, îndreptățesc persoanele care au dobândit construcția în temeiul prevederilor Legii nr.112/1995, să dobândească dreptul de proprietate și asupra terenului aferent construcției.
În același sens sunt și prevederile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, precum și dispozițiile art.7.3 alin.1 din HG nr.250/2007, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, care prevăd că foștii proprietari, pentru terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, exceptate de la restituirea în natură, beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
P. noțiunea de "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", în conformitate cu prevederile art.7.3 alin.1 din HG nr.250/2007, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.
În cauză, pentru a se stabili care este terenul aferent construcției vândute în baza Legii nr. 112/1995 și care este terenul efectiv liber de construcții, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea topografie și cadastru, de către expertul tehnic judiciar C. C. A..
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză (f.87- 85 dosar tribunal) și răspunsului la obiecțiuni (f.125-130), suprafața ocupată de construcții este de 131 mp, iar suprafața ocupată de anexele gospodărești este de 123 mp. Casa și o magazie se află amplasate pe imobilul cu nr.top.7752, iar restul anexelor (grajd, șopron, șopron, pătul și magazie) se află amplasate pe nr.top.7751.
Dezmembrarea terenului în suprafață totală de 731 mp nu este posibilă potrivit concluziilor expertizei efectuată în cauză, fără a fi afectată buna utilizare a casei de locuit, având în vedere lățimea mică a terenului, de 13,06 m.
Rezultă, în raport de cele ce preced, că terenul în suprafață de 731 mp, situat în Timișoara, ., evidențiat în CF nr. 3241 Timișoara, nr. top 7751-7752, nu poate face obiectul restituirii în natură și că, prima instanță în mod neîntemeiat, cu nerespectarea prevederilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din HG nr.20/1996, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, precum și ale art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 și art.7.3 din HG nr. 250/2007, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a admis cererea reclamantelor privind restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului lor de proprietate în cartea funciară, această cererea impunându-se a fi respinsă.
Ca atare, pentru considerentele mai sus menționate, tribunalul în baza prevederilor art. 296 C.pr.civ, a admis apelul formulat de apelantul - pârât M. Timișoara, prin P. și C. L. al M. Timișoara și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins petitul reclamantelor, privind restabilirea situației anterioare de carte funciară.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
În ceeea ce privește cererea reclamantelor având ca obiect obligarea S. Român, prin M. Finanțelor P. la plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii bunului, în situația în care readucerea terenului în proprietatea lor nu este posibilă (cerere formulată în subsidiar), tribunalul a constatat că soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii acesteia (ca urmare a admiterii petitului formulat în principal), s-a impus a fi menținută, având în vedere că prin Decizia nr. 27/14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind recursul în interesul legii ce a format obiectul Dosarului nr. 28/2011, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor art. 330 ind.7 alin.4 C.pr.civ, s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr.247/2005, îndreptate direct împotriva Statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P., tribunalul a reținut că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Criticile pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. (față de care prima instanță a dispus respingerea cererii formulate, în subsidiar, de reclamantele S. M., S. M. și F. M., având ca obiect obligarea la plata unor despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului), vizează soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește exceptia netimbrarii actiunii, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Cât priveste excepția de netimbrare a acțiunii, s-a reținut că prin Decizia civilă nr. 283/A/26.03.2010, Tribunalul T. a statuat în sensul respingerii acesteia, iar soluția nu a fost recurată sub acest aspect, ceeea ce înseamnă că solutia pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul analizei în acest ciclu procesual.
Tot astfel, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, nu mai putea fi supusă discuției în acest ciclu procesual, asupra acesteia pronuntându-se în mod irevocabil Curtea de Apel Timisoara, în sensul constatarii admisibilității cererii, decizia curții fiind obligatorie sub aspectul problemelor de drept dezlegate, conform art. 315 Cod.pr.civ.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P., aceasta a fost invocată doar în privința cererii de constatare a nevalabilității titlului statului, or prima instanță nu a admis cererea de constatare a nevalabilității în contradictoriu cu M. Finanțelor P., ci doar cu C. L. Timișoara, după cum rezultă din dispozitivul sentinței apelate.
P. urmare, s-a constatat că în ce privește criticile apleantului-pârât S. Român, prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, sunt neîntemeiate.
Ca atare, pentru considerentele expuse, tribunalul în baza prevederilor art.296 Cod.pr.civ, a repins ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul-pârât S. Român, prin M. Finanțelor P., împotriva Sentinței civile nr. 8255/28.05.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Împotriva acestei ultime decizii a Tribunalului T. au declarat recurs reclamantele S. M., S. M. și F. M., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâții M. Timișoara prin primar și C. L. al M. Timișoara.
Reclamantele recurente și-au motivat în drept recursul cu dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.pr.civ., arătând că, față de caracterul admisibil al cererii, constatat, în speță, cu autoritate de lucru judecat și cu autoritate de lucru interpretat, solicită Curții să hotărască următoarele: că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, din cauza lipsei unui proces echitabil și refuzului dreptului de acces la justiție; că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; că autoritatea administrativă pârâtă trebuie să restituie reclamantelor terenul în litigiu; că, în caz de nerestituire, pârâții trebuie să plătească reclamantelor, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenție, suma de 82.244 euro, pentru prejudiciul material.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele recurente au susținut că numitorul comun al soluțiilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara este și rămâne admisibilitatea acțiunii reclamantelor, astfel că negarea totală a drepturilor fundamentale ale reclamantelor, pe coordonatele unei preocupări centrate doar pe securizarea vocației chiriașilor cumpărători, de către Tribunalul T., înseamnă înfăptuirea actului de justiție într-o manieră care, în speță, era de domeniul istoricului, subminându-se Decizia civilă nr. 965/11.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În privința securității raporturilor juridice, aspect soluționat prin Decizia nr. 33/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a învederat instanței să constate că, în speță, reclamantele au un titlu preferabil, deoarece sunt fostele proprietare ale imobilului preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 223/1974, fiind îndreptățite la restituirea terenului aflat și în prezent în posesia M. Timișoara, care nu l-a înstrăinat chiriașilor cumpărători și nici nu și-a manifestat, pe parcursul celor 7 ani de proces, intenția de a le atribui acestora terenul aferent construcției.
Mai mult de atât, a susținut recurenta, expertizele G. și C. au arătat că terenul este dezmembrat în două parcele (casa și o magazie se află amplasate pe nr. top 7752; grajdul, șopronul, pătulul și o magazie se află amplasate pe nr. top 7751), fiind posibilă, sub aspect tehnic, intabularea în cartea funciară și restituirea în natură cel puțin a porțiunii de teren liberă de construcția casă, porțiune de teren care nu a fost înstrăinată timp de 20 de ani cumpărătorilor casei și care, oricum, întrece suprafața aferentă construcției casă.
În ipoteza în care nu le este restituit în tot sau în parte terenul, recurentele au solicitat ca pârâții să fie obligați să le plătească, pentru prejudiciul material, valoarea bunului, în sumă de 82.244 euro.
Pârâtul intimat M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara a formulat întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit rolul de concluzii scrise, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., solicitând respingerea recursului reclamantelor, cu motivarea că, în privința restabilirii situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantelor, soluția instanței de apel este temeinică și legală în raport de dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 7.3 alin. 1 din HG nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și pentru care foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
În urma examinării deciziei atacate, în limitele motivelor invocate și ale dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 315 C.pr.civ. și Deciziei nr. 27/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantelor.
Este adevărat că prin Decizia nr. 965/R/11.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a stabilit cu valoare de principiu și de lucru judecat că acțiunea este admisibilă, numai că, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din HG nr.11/1997, „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 al. ultim din lege”.
Textul art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 prevede că „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Cu alte cuvinte, din interpretarea logică a textelor legale mai sus menționate prin prisma principiului de logică a terțului exclus (tertium non datur) rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului per a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv care asigură utilizarea normală a construcției, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, care se referă la alte situații.
Totodată, este de observat că în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 56/2009 cu privire la constituționalitatea legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, decizie în care se arată că „odată cu imobilele – clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 – au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv pentru care ele nu pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent”.
Mai mult decât atât, interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi (aplicabile speței) impune luarea în considerare și a altor acte normative care reglementează situația juridică a unor terenuri aferente construcțiilor.
Astfel, și în cazurile prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, și de art. 10 din Legea nr. 85/1992, legiuitorul a înțeles să transmită dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor fără plată, așa încât intenția legiuitorului a fost aceea de a nu face o discriminare a dobânditorilor construcțiilor în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel, având în vedere că dreptul de proprietate al chiriașilor cumpărători ai construcției, se transmite, asupra terenului, ope legis, că potrivit raportului de expertiză construcțiile anexe, răspândite pe aproape întreaga suprafață de teren, au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar din cauza lățimii terenului de numai 13,06 m, nu este posibilă o dezmembrare fără a afecta buna utilizare a casei de locuit, Curtea apreciază că soluția instanței de apel în privința respingerii petitului având ca obiect restabilirea situației anterioare de carte funciară asupra terenului este legală.
În al doilea rând, în ceea ce privește petitul subsidiar privind obligarea pârâșilor la plata sumei de 82.244 auro cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea bunului, Curtea reține că, după pronunțarea Deciziei de casare nr. 965/R/11.11.2010, a intervenit o situație juridică nouă, avută în vedere de către instanța de apel, respectiv a fost pronunțată, în interesul legii, Decizia nr. 27/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 3307 C.pr.civ., în care stabilește că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din convenție, sunt inadmisibile.
Față de cele de mai sus, Curtea apreciază că în speță nu sunt incidente cazurile de casare și modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.pr.civ., astfel că în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele S. M., S. M. și F. M. împotriva Deciziei civile nr. 25/A din 19.01.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/16.04.2015
Tehnored.MM/2 ex/06.05.2015
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud. C. L.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud. Ș. L., P. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 68/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
