Uzucapiune. Decizia nr. 110/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 110/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.110
Ședința publică din 29 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții . și C. L. AL C. S. împotriva deciziei civile nr.102/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, și recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.559/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul antemenționat, în contradictoriu cu reclamantul M. P. (P.) și chemații în garanție R. M., P. L. M. și P. M. D., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.01.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr._/29.06.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii; au fost respinse ca neîntemeiate acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul M. P. împotriva pârâților . și C. L. al C. S. prin P. și cererea de chemare în garanție formulată de . și C. L. al C. S. prin P. în contradictoriu cu chemații în garanție R. M., P. L. M., P. M. D. și S. R. prin M. Finanțelor P..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 27.03.2009, reclamanții M. P. (P.), în contradictoriu cu pârâții . și C. L. și C. S. și chemații în garanție R. M., P. L. M., P. M. D., S. R. prin M. Finanțelor P., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către . evidențiat în CF nr.1169 S., nr.top 4737/80/24, intravilan de 971 mp și înscrierea acestui drept în cartea funciară au fost anulate prin decizia civilă nr.669/R/l6.05.2008, reclamantul, în calitate de unic succesor al defuncților M. M. și M. M., fiind îndreptățit la restabilirea situației anterioare; să constate că, din culpa pârâților restabilirea în natură a dreptului de proprietate al reclamantului nu mai este posibilă, datorită operațiunilor juridice subsecvente și să se dispună restabilirea situației anterioare prin echivalentul bănesc reprezentând valoarea de circulație a imobilului de a cărui proprietate este lipsit; să fie obligați pârâții la plata echivalentului în lei al sumei de 48.550 euro, la cursul BNR din ziua plății efective precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că terenul intravilan de 971 mp înscris în CF nr.1169 S., nr top 4737/80/24, a fost proprietatea lui Müller M. și Müller M., părinții săi, iar el este unicul lor succesor. Reclamantul a arătat că are domiciliul în Germania și terenul a fost folosit cu acordul său de către numitul S. M. și fiul acestuia, care au achitat impozitele aferente în numele său.
Cu toate acestea C. L. S., prin acțiunea înregistrată sub nr._/2004 a solicitat să se constate uzucapiunea bunului menționat, acțiunea fiind admisă prin Sentința civilă nr.6120/9.06.2005 a Judecătoriei Timișoara. În acțiunea pentru dobândirea dreptului de uzucapiune asupra imobilului din litigiu deși reclamant a fost C. L. al C. S., beneficiarul dreptului de uzucapiune înscris în cartea funciară a fost . cărei patrimoniu a intrat dreptul de proprietate asupra imobilului.
Sentința civilă nr.6120/9.06.2005 a fost pronunțată în contradictoriu cu defuncții săi părinți, a formulat calea de atac, iar, prin decizia civilă nr.669/R/16.05.2008, Tribunalul T. a admis recursul și a anulat sentința atacată, dar restabilirea situației anterioară de carte funciară nu a mai fost posibilă deoarece sentința judecătoriei, fiind pronunțată în contradictoriu cu persoane decedate, a rămas irevocabilă și în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate al Consiliului L. al comunei S.. P. dispoziția Primarului C. S., imobilul din litigiu a fost atribuit în temeiul Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, numitului R. M., în compensarea terenului intravilan înscris în CF nr.663, nr.top 69-70, care nu mai putea fi restituit în natură, acesta înscriindu-și dreptul în cartea funciară la 1 septembrie 2005; apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.597/28.03.2007, terenul a fost înstrăinat către P. L. M. și P. M. D. al căror drept este înscris în cartea funciară. Restabilirea situației anterioare nemaiputându-se face decât prin echivalent bănesc (despăgubiri), la plata cărora solicită să fie obligați în solidar ambii pârâți, iar cuantumul despăgubirilor pe care le solicită este echivalent cu valoarea de circulație a terenului la data anulării prin hotărâre irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâților, data pronunțării deciziei civile nr.669/R/16.05.2008, și anume 177.207 lei, echivalentul în lei al sumei de 48.550 euro, la cursul de schimb din ziua plății.
În drept, reclamantul a invocat principiile efectelor nulității actului juridic civil - principiul retroactivității - principiul repunerii în situația anterioară, principiul conform căruia anularea unui act atrage și nulitatea actelor subsecvente.
Pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a pârâților Reizt M., P. L. M. și P. M. D., pentru ca in situația în care vor cădea în pretenții, aceste sume de bani să fie plătite de către pârâții - chemați în garanție, întrucât primul pârât R. M. este cel care a dobândit bunul ca retrocedare prin echivalent, iar ceilalți pârâți au cumpărat bunul de la R. M.. Au precizat că nu s-a realizat nicio îmbogățire de către pârâți, astfel că suma solicitată prin acțiunea principală trebuie să fie plătită de către pârâții chemați în garanție.
În drept s-au invocat dispozițiile art.60 și următoarele C.pr.civ.
P. precizarea de acțiunea depusă la termenul de judecată din data de 22.09.2009, reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.480 C.civ., art.44 din Constituția României, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
P. notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de06.04.2010 reclamantul a precizat că obiectul cauzei este revendicare, invocând dispozițiile art.480 C.Civ.
P. întâmpinarea depusă, chematul în garanție M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Analizând acțiunea reclamanților, înscrisurile care o însoțesc, întâmpinarea pârâților, instanța a analizat mai întâi acțiunea introductivă, atât sub aspectul excepțiilor invocate, cât și pe fond, și a considerat că dacă se va impune, va analiza și excepțiile invocate cu referire la cererea de chemare în garanție.
Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a constatat că aceasta nu este întemeiată, reclamantul având posibilitatea de a se adresa instanței și de a solicita apărarea dreptului său, indiferent cum este formulat, ca expresie a accesului liber la justiție prevăzut de Constituția României și a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, în ceea ce privește primul petit prin care se solicită să se constate că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către . evidențiat în CF nr.1169 S., nr top 4737/80/24, intravilan de 971 mp și înscrierea acestui drept în cartea funciară au fost anulate prin decizia civilă nr.669/R/l6.05.2008, reclamantul, în calitate de unic succesor al defuncților M. M. și M. M., fiind îndreptățit la restabilirea situației anterioare, acesta nu poate fi admis. Solicitarea reclamantului nu este justificată, câtă vreme acesta, deși se afirmă câștigător în cauză, nu a dovedit că s-ar fi adresat OCPI după obținerea deciziei civile nr.669/R/2008 a Tribunalului T., prin care a fost anulată sentința civilă nr.6120/2005 a Judecătoriei Timișoara, să obțină restabilirea situației anterioare, deși intabularea pârâtei s-a făcut la 25.08.2005. Faptul că s-a anulat sentința Judecătoriei Timișoara cu motivarea că acțiunea a fost îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate de folosință nu înseamnă că efectele prelungite ale posesiei, de peste 50 de ani, în favoarea Consiliului L. S. au fost șterse, motiv pentru care instanța de fond a constatat că nu poate dispune restabilirea situației anterioare pe această cale, cât timp intabularea pârâtei în cartea funciară a avut la bază o hotărâre irevocabilă valabilă, iar încheierile de carte funciară nr.25.473 din 25.08.2005, nr._ din 20.07.2005 și nr.45.353 din 29.03.2007 nu au fost atacate prin plângere în termenul legal.
Întrucât principiul securității circuitului civil impune menținerea efectelor actelor juridice civile ori jurisdicționale efectuate cu respectarea legii, având în vedere că efect al posesiei prelungite de către pârâtă a imobilului acesta a intrat în patrimoniul său de la momentul începerii posesiei, instanța de fond a respins primul petit ca neîntemeiat, neputând deveni incidente dispozițiile art.480 c.civ., reclamantul neavând un drept de proprietate dovedit. P. adeverința nr.6034 din 22.06.2009, emisă de Primăria comunei S. se confirmă faptul că numitul M. P. în calitate de moștenitor al proprietarilor tabulari nu a depus cerere de retrocedare în baza Legilor nr.10/2001 și nr.247/2005.
Deși în baza art.1169 C.civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamantul a depus la dosar doar certificatele de deces ale numiților M. M. și M. M. și propriul certificat de naștere, fără a face dovada că a acceptat succesiunea acestora și este cu adevărat moștenitorul acestora.
Apoi, solicitarea prin care reclamantul solicită să se constate că, din culpa pârâților, restabilirea în natură a dreptului de proprietate al reclamantului nu mai este posibilă datorită operațiunilor juridice subsecvente și să se dispună restabilirea situației anterioare prin echivalent nu este întemeiată. Reclamantul nu a făcut nici un demers pe toată durata celor peste 50 de ani spre a-și apăra dreptul de proprietate afirmat asupra imobilului, nici chiar după obținerea deciziei civile nr.669/R/2008 a Tribunalului T., în sensul că nu a depus nici o dovadă că s-ar fi adresat OCPI pentru repunerea în situația anterioară. Deși reclamantul a afirmat că terenul a fost folosit de numitul S. M. și fiul acesteia, nu se depune nici o dovadă care să confirme susținerile.
De altfel, chiar reprezentanta reclamanților, în concluziile puse în fața instanței de fond a solicitat admiterea excepției lipsei calității chematului în garanție M. Finanțelor P., precizând că nu are calitate procesuală, întrucât terenul a fost dobândit prin uzucapiune de către pârâți.
Reclamantul avea posibilitatea de a solicita restituirea în natură cu aplicarea legilor speciale, însă nu a uzat de acest demers, aspect ce rezultă din adeverința nr.6034 din 22.06.2009 emisă de Primăria C. S., în care se confirmă faptul că numitul M. P. nu a depus cerere de retrocedare în baza legilor nr.10/2001 și nr.247/2005.
Cât privește petitul având ca obiect obligarea pârâților la plata echivalentului în lei al sumei de 48.550 euro, suma reprezentând daune interese compensatorii la cursul BNR din ziua plății efective, urmare a respingerii primelor două petite, instanța de fond l-a respins ca neîntemeiat. Noțiunea de daune compensatorii este specifică raporturilor juridice contractuale, or în cauza de față nu ne aflăm în prezența unui contract ci a unei posesii a pârâtei care a paralizat, prin durată și calități, dreptul de proprietate afirmat de reclamant, însă nedovedit.
Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, cu consecința respingerii și a cererii de chemare în garanție, nefiind incidente dispozițiile art.60 al.1 C.pr.civ., constatând inutilă analiza excepțiilor lipsei calității procesuale a chemaților în garanție.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivare a arătat că instanța de fond și-a întemeiat motivarea pe o greșită reținere a celor solicitate prin acțiunea introductivă, precum și a situației juridice create prin hotărârea judecătorească care a anulat dreptul de proprietate al pârâților.
Potrivit extrasului de carte funciară rezultă că la data când prin decizia civilă nr.669/R/2008 Tribunalul T. a anulat sentința civilă nr.6120/2005, terenul era deja în proprietatea sobdobânditorilor P. L. M. și P. M. D., care și-au intabulat la 29.03.2007 dreptul de proprietate cu titlu de bun comun prin cumpărare.
P. urmare, orice cerere cu care s-ar fi adresat în prealabil Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară ar fi fost respinsă, fiind evident că la data de 16.05.2008 restabilirea situației de carte funciară devenise imposibilă.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond că apelantul avea posibilitatea să solicite restituirea în natură cu aplicarea legilor speciale, și aceasta este vădit eronată.
Legea nr.10/2001 și nr.247/2005 la care face trimitere instanța de fond au permis persoanelor îndreptățite să solicite restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor.
Acest imobil nu intră sub incidența acestor legi speciale, el nefiind preluat de către stat în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
P. anularea sentinței civile nr.6120/2005, evident că nu se mai putea reține că pârâții au exercitat o posesie care a paralizat dreptul de proprietate al antecesorilor apelantului.
Cu privire la reținerea de către instanța de fond că apelantul nu a dovedit cele susținute, a solicitat să i se încuviințeze proba testimonială, tocmai pentru a dovedi acceptarea tacită a succesiunii după defuncții săi părinți și a faptului că pârâta nu a exercitat niciun moment, cu niciun titlu, vreo posesie asupra acestui teren, care a fost folosit cu acordul apelantului de către S. M. și fiul acestuia, această probă a fost respinsă de instanța de fond ca nefiind utilă cauzei.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
P. decizia civilă nr.925/23.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul T. a respins apelul ca nefondat.
P. decizia civilă nr.1853/20.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamant și a casat decizia cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că decizia tribunalului nu a fost motivată și că se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să se preocupe ținând cont de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, să stabilească regimul juridic aplicabil imobilului în litigiu observând în mod riguros succesiunea în timp a actelor juridice având ca obiect acest imobil, în funcție de care va determina legea aplicabilă, având în vedere de asemenea și excepțiile și apărările invocate prin întâmpinările depuse de intimați în apel.
Astfel sesizat, prin decizia civilă nr.559/18.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamant și a modificat sentința apelată.
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea principală; a obligat pârâții . și C. L. al C. S. să achite reclamantului echivalentul în lei a sumei de 26.600 euro la data plății cu titlu de despăgubiri; a respins în rest acțiunea; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta .; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.463,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu nu intră sub incidența legilor speciale de restituire, respectiv Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001 sau Legea nr.247/2005. Nu există nici un înscris din care sa rezulte ca acest imobil a fost preluat de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Mai mult, . proprietarul acestui teren prin sentința civilă nr.6120/2005 a Judecătoriei Timișoara, stabilindu-se drept mod de dobândire uzucapiunea.
În acest context, atâta timp cât . instanței de judecată printr-o acțiune înregistrata în 2004 să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, nu se poate reține că imobilul din litigiu ar fi trecut în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
P. urmare, în mod greșit prima instanță a reținut că imobilul din litigiu intră sub incidența unei legi speciale de restituire, tribunalul reținând că acest teren intră sub incidența dreptului comun, respectiv art.480 din vechiul cod civil incident în speța de față.
Ulterior . aceleași sentințe civile nr.6120/2005, și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului care a fost proprietatea numiților M. M. și M. M., părinții reclamantului apelant.
P. dispoziția Primarului C. S. imobilului din litigiu a fost atribuit în compensarea terenului intravilan înscris în CF nr.663 nr.top.69-70, care nu mai putea fi restituit în natură, numitului R. M., chemat în garanție în speța de față.
R. M. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în cartea funciară la data de 1.09.2005, iar apoi l-a vândut pârâților intimați P. L. M. și P. M. D. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.597/28.03.2007.
Ulterior, reclamantul apelant a formulat apel împotriva sentinței civile nr.6120/2005 a Judecătoriei Timișoara, iar Tribunalul T. prin decizia civilă irevocabilă nr.669/16.05.2008 a admis apelul și a anulat sentința judecătoriei, fiindcă aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu persoane decedate, respectiv antecesorii reclamantului apelant.
La data la care s-a anulat titlul de proprietate al C. S., având în vedere starea de fapt reținută mai sus, este în afară de orice îndoială că reclamantul apelant nu mai putea să intre în posesia terenului, respectiv restabilirea în natură a dreptului nu mai era posibilă, fiindcă terenul îi fusese atribuit în compensare numitului R. M. care la rândul său îl înstrăinase numiților P..
Potrivit art.480 din vechiul Cod civil „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”. Dreptul de proprietate este un drept real, absolut care conferă titularului său prerogativele posesiei, folosinței și dispoziției.
Art.481 din vechiul Cod civil prevede că „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.”
De asemenea, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului proclamă că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzilor.”
Aceste dispoziții garantează dreptul de proprietate în substanța sa. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit diviziunea normelor art.1 din Protocolul nr.1 în trei categorii prima regulă, formulată în prima propoziție a paragrafului 1 este de natură generală și emană principiul dreptului de a se bucura de proprietate, a doua regulă conținută în a doua propoziție a primului paragraf se referă la procedurile de proprietate, condiționându-le, a treia regulă, enunțată în al treilea paragraf recunoaște că statele contractante sunt îndreptățite să controleze folosirea proprietății în concordanță cu interesul general.
Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că cele trei reguli nu sunt distincte, adică fără legătură una cu alta, ceea ce înseamnă că a doua și a treia regulă trebuie să fie aplicată în lumina principiului general enunțat în prima regulă.
Pentru a fi conformă cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privarea de proprietate trebuie să urmărească un scop de utilitate publică și să respecte condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, în speța de față, având în vedere faptul că reclamantul apelant în prezent este deposedat de proprietatea sa fără a se fi respectat condițiile art.481 din vechiul Cod civil și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, s-a reținut că acțiunea sa este fondată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că, de principiu, literatura juridică a admis de multă vreme că revendicarea este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atâta timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului. Dacă lucrul a dispărut sau a fost transmis unui terț în mod irevocabil, obiectul revendicării a fost convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea a devenit personală.
Cum în speța de față reclamantul apelant nu mai poate revendica în natură terenul, acțiunea sa s-a convertit într-o acțiune personală în pretenții admisibilă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului apelant în calitate de fiu al foștilor proprietari tabulari, s-a reținut că acesta are calitate procesuală activă, fiindcă există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății. Fiind moștenitor din clasa I de moștenitori, reclamantul apelant este moștenitor sezinar.
Nu se putea reține nici argumentul primei instanțe că posesia pârâtei . paralizat acțiunea reclamantului apelant. În dreptul civil român posesia este o simplă stare de fapt care nu poate să paralizeze o acțiune în revendicare decât în ipoteza în care posesia prelungită ar fi condus la dobândirea dreptului prin uzucapiune, ceea ce nu est cazul în speța de față.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta intimată . respinsă, astfel:
Potrivit art.60 al.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a fi admisibilă cererea de chemare în garanție, trebuie ca cel chemat în garanție să îi datoreze garanție sau despăgubiri celui care ar cădea în pretenții, adică acelui care l-a chemat în garanție.
Or, în speța de față, între . și chemații în garanție R. și P. nu există niciun raport obligațional în baza căruia aceștia să fie obligați la despăgubiri către pârâta . este în sens invers, adică pârâta . fi chemată în garanție în eventualitatea în care numiții R. și P. ar fi pierdut bunul.
P. urmare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art.60 al.1 C.pr.civ., tribunalul a respins cererea de chemare în garanție însă nu pe excepție, ci pe fond.
În concluzie, tribunalul a admis apelul, a modificat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta . P. și C. L. S. sa plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 26.600 euro la data plătii cu titlu de despăgubiri și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta .> Tribunalul a obligat astfel acești pârâți să plătească echivalentul sumei de 26.600 euro și nu echivalentul sumei de 48.550 euro așa cum a solicitat reclamantul, întrucât din expertiza efectuată în cauză a rezultat că valoarea terenului din litigiu este de 26.600 euro.
În baza art.274 C.pr.civ. a obligat pârâta . reclamantului suma de 6463,52 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin decizia civilă nr.559/18.09.2013, hotărârea a fost completată, pârâta fiind obligată să plătească chemaților în garanție P. L. M. și P. M. D. suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, la 06.02.2013, tribunalul a pronunțat decizia civilă nr.559/06.02.2013 (mai sus-arătată).
La ultimul termen de judecată chemații în garanție au depus concluzii scrise prin care au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 lei reprezentând onorariu avocațial în faza de judecată a apelului. S-a depus la dosarul cauzei o copie a chitanței reprezentând onorariul avocațial, chitanța în original aflându-se la fila 83 dosar nr._ al Tribunalului T. când s-a soluționat apelul în primul ciclu procesual.
Prezentă la termenul de judecată din data de 06.02.2013, apărătoarea chemaților în garanție a solicitat de asemenea obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel a omis să se pronunțe pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de chemații în garanție.
Art.274 al.1 C.pr.civ. din 1865 prevede că „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Art.2812 al.1 C.pr.civ. din 1865 prevede că „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Întrucât instanța de apel a omis să-și spună punctul de vedere cu privire la cheltuieli de judecată solicitate de chemații în garanție, tribunalul a constatat că cererea acestora de completare a hotărârii reprezentate de decizia civilă nr.102/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ este întemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil în ceea ce privește cuantumul lor.
În prezenta cauză s-a stabilit realitatea acestor cheltuieli, dovada plății lor fiind depusă la dosarul cauzei. De asemenea, instanța a apreciat că aceste cheltuieli au un caracter necesar și rezonabil în raport de complexitatea și importanța cauzei pentru chemații în garanție.
Împotriva deciziei civile nr.102/06.02.2013 au declarat recurs pârâții . și C. L. al C. Sânandrei care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare au invocat că în mod greșit s-a pronunțat asupra calității de moștenitor a reclamantului, câtă vreme acesta a solicitat obligarea lor la plata unor sume de bani ca efect al cererii în revendicare pe care ar fi fost îndreptățit să o formuleze în numele antecesorilor săi, fără a face dovada faptului să este moștenitorul numiților M. M. și M. Ș. prin depunerea unui certificat de moștenitor.
Au mai invocat că reclamantul nu a probat susținerile sale potrivit cărora terenul în litigiu a fost folosit de familia S..
Au învederat că reclamantul nu s-a adresat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a obține restabilirea situației anterioare în baza deciziei civile nr.669/R/2008 a Tribunalului T. și că anularea sentinței civile nr.6120/2005 a Judecătoriei Timișoara nu este de natură a înlătura efectele posesiei de peste 50 de ani în favoarea Consiliului L. al C. S., restabilirea situației anterioare neputând fi dispusă câtă vreme . intabulat dreptul de proprietate în baza unei hotărâri irevocabile, iar încheierile de carte funciară nu au fost atacate.
Au criticat reținerea incidenței dispozițiilor art.480 C.civ., reclamantul nedovedindu-și dreptul de proprietate asupra imobilului care intrase în patrimoniul pârâților de la momentul începerii posesiei și neformulând vreo cerere în baza Legii nr.10/2001 sau a Legii nr.247/2005.
Au criticat obligarea lor la plata sumei de 26.000 euro cu titlu de despăgubiri, pentru considerentele mai sus arătate.
Au invocat buna lor credință rezultată din vânzarea imobilului după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr.6120/2005 a Judecătoriei Timișoara.
Au criticat respingerea cererii de chemare în garanție, câtă vreme terenul a ajuns în proprietatea chemaților în garanție R. M. și ulterior, prin cumpărare, a chemaților în garanție P..
Au învederat că reclamantul a primit în schimb teren de la C. L. S. și că obligarea lor la plată ar echivala, astfel, cu o dublă pagubă.
În drept au invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.559/18.09.2013 (de completare a deciziei civile nr.102/06.02.2013), învederând că o atare cerere de completare putea fi admisă doar în măsura deciziei completate.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâții P. L.-M. și P. M. D. au solicitat respingerea recursurilor.
Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări în condițiile art.308 al.2 C.pr.civ.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Solicitând obligarea pârâților la plata de despăgubiri reprezentând valoarea terenului înscris în CF nr.1169 S., reclamantul a invocat calitatea sa de moștenitor al defuncților proprietari tabulari ai imobilului, învederând că este fiul acestora.
În consecință, instanța de apel a procedat corect – contrar susținerilor recurenților – pronunțându-se asupra calității invocate de reclamant, câtă vreme această calitate o atrage, în plan procesual, pe cea de parte. Aceasta, în condițiile în care prima instanță reținuse că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de moștenitor, iar pârâții au contestat întrunirea acestei calități în persoana reclamantului.
Reținând că reclamantul este moștenitorul (fiul) defuncților proprietari tabulari, tribunalul a avut în vedere calitatea de moștenitor sezinar al acestuia.
Această trimitere a instanței de apel la dispozițiile art.653 C.civ. ca argument în reținerea calității procesual active a reclamantului nu a fost contestată pe calea recursului, pârâții învederând că reclamantul nu a probat această calitate prin depunerea unui certificat de moștenitor.
Or, aceste susțineri referitoare la probele administrate în cauză ori la cele ce ar fi trebuit administrate suplimentar vizează temeinicia deciziei recurate și nu legalitatea ei și nu pot fi încadrate în motivele de modificare ori casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 pct.1-p C.pr.civ., ci, eventual, în dispozițiile art.304 pct.10, 11 C.pr.civ., norme legale abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
Este de observat și că, prin adeverința din 22.06.2009, pârâta însăși recunoaște reclamantului calitatea de moștenitor al defuncților M. M. și M. M. (fila 45 dosar fond).
Susținerile recurenților referitoare la modalitatea în care prima instanță s-a pronunțat asupra situației persoanelor care ar fi folosit terenul în litigiu sunt irelevante, tribunalul neavând în vedere la pronunțarea deciziei această situație de fapt susținută de reclamant.
În continuare, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul că, față de dispozițiile art.480 C.civ., dreptul de proprietate este dreptul absolut de care titularul poate fi lipsit în condițiile art.481 C.civ., că în cauză această normă legală nu a fost respectată și că pârâții nu pot invoca posesia pentru a o opune dreptului de proprietate al reclamantului.
Este adevărat că posesia îndelungată a imobilului exercitată în condițiile cerute de lege duce la dobândirea de către posesor a dreptului de proprietate asupra imobilului de către posesor și, în mod corespunzător, pierderea dreptului de către titularul său.
Se observă, însă că, în cauză, cum în mod corect a reținut instanța de apel, posesia invocată de pârâți nu este de natură a paraliza prezenta acțiune în revendicare, câtă vreme cererea în constatarea uzucapiunii formulată în dosarul nr._/2004 al Judecătoriei Timișoara a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.669/R/16.05.2008 a Tribunalului T., iar o altă validare jurisdicțională a faptului afirmatei posesii pârâții nu au invocat.
În mod legal a reținut tribunalul că terenul nu face obiect al legilor reparatorii speciale (Legea nr.10/2001, Legii nr.247/2005) în baza cărora reclamantul ar fi putut solicita restituirea; câtă vreme abia prin cererea adresată instanței în 2004 (fila 15 dosar fond) C. L. S. a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, terenul nu a făcut obiectul vreunei preluări în perioada 1965-1989 în sensul legilor reparatorii invocate de recurenți.
În calitate de titular al dreptului de proprietate, reclamantul are opțiunea între a solicita restituirea bunului ce a ieșit din patrimoniul său ori contravaloarea acestuia de la persoana care l-a lipsit de bun.
Cum în cauză reclamantul a solicitat contravaloarea bunului și nu bunul în materialitatea sa, sunt neîntemeiate susținerile recurenților vizând lipsa efectuării de către proprietar de demersuri în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară, în condițiile în care, la data pronunțării deciziei civile nr.669/R/16.05.2008, terenul fusese deja atribuit în baza Legii nr.10/2001 în proprietatea chematului în garanție R. M..
Nici susținerile recurenților vizând greșita respingere a cererii de chemare în garanție nu sunt întemeiate, cererea fiind în mod legal respinsă de tribunal.
Astfel, în primul rând, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi primit de la C. L. S. vreo suprafață de teren în schimb.
În al doilea rând, chemarea în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de despăgubire stabilită în favoarea celui amenințat în dreptul său de o altă persoană.
Or, în cauză, petenții recurenți nu pot opune chemaților în garanție P. L. M. și P. M. D. dispozițiile art.60 al.1 C.pr.civ., câtă vreme între aceste părți nu a existat anterior procesului un raport obligațional direct. Aceste persoane ar fi putut fi chemate în garanție, eventual, de R. M. în condițiile art.60 al.2 C.pr.civ., însă nu direct de pârâți.
Pe de altă parte, chematul în garanție R. M. a primit în proprietate imobilul în litigiu cu titlu de compensare în baza Legii nr.10/2001 pentru terenul abuziv preluat și imposibil de restituit în natură (fila 43 dosar fond).
Astfel, terenul a intrat în patrimoniul său în condițiile art.1 al.2, 3 din Legea nr.10/2001 ca echivalent al propriului bun și în executarea de către stat a obligației de despăgubire pentru abuziva sa lipsire de drept.
În consecință, în mod legal a reținut tribunalul că R. M. nu are o obligație de garanție față de recurenții-pârâți.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr.102/06.02.2013 este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
P. decizia civilă nr.559/18.09.2013 tribunalul a admis cererea de completare a sus-menționatei decizii, obligând pârâta . la achitarea către chemații în garanție P. L. M. și P. M. D. a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este legală și va fi menținută ca atare, câtă vreme completarea hotărârii este permisă de dispozițiile art.2812 C.pr.civ., pretențiile formulate de pârâți împotriva chemaților în garanție au fost respinse, iar aceștia au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, dovada efectuării acestora fiind făcută cu înscrisul depus la dosar.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., art.306 al.2 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâții . și C. L. al C. S. împotriva deciziei civile nr.102/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ și, respectiv, recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.559/18.09.2013.
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga pârâții recurenți la plata către intimații P. L. M. și P. M. D. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții . și C. L. AL C. S. împotriva deciziei civile nr.102/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr.559/18.09.2013.
Obligă pârâții recurenți la plata către intimații P. L. M. și P. M. D. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/30.01.2014
Tehnored.MM/2 ex/12.02.2014
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud.R. B.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.D. H., Z. H.
| ← Expropriere. Sentința nr. 2606/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
