Decizia civilă nr. 5385/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5385/R/2011
Ședința publică din data de 21 decembrie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
G.IER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E.-I., împotriva deciziei civile nr. 5. din 1 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâta I. A. prin curator I. A.- L., precum și pe intervenientele I. M. și I.-L. C. având ca obiect reîncredințare minor.
Se constată că la data de 20 decembrie 2011 reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
14 decembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 6. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către D. E. I., în contradictoriu cu pârâta I. A. și I. A. prin curator I. A. L. și, în consecință, s-a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minora I. A., născută la data de (...), stabilind, în acest sens, următorul program de vizitare: primul și al treilea sfârșit din fiecare lună, începând de vineri, orele 17,00 și până duminică, orele 16,00; ½ din durata vacanțelor, la începutul acestor vacanțe, urmând ca, de sărbători, minora să petreacă anii pari de P. cu reclamanta, iar în anii impari, minora să petreacă Crăciunul cu reclamanta, s-a încuviințat ca reclamanta are dreptul de a lua minora de la domiciliu din B., cu obligația corelativă de a-l readuce la finalul programului, cheltuielile cu realizarea efectivă a acestui program urmând a fi suportate de către reclamantă, a fost admisă în parte ca fiind fondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta în interes propriu I. M., în contradictoriu cu reclamanta D. E. I., și, în consecință, a fost admisă ca fiind fondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta în interes propriu I. L. C., în contradictoriu cu D. E. I., și, în consecință, s-a dispus reîncredințarea minorei I. A., născută la data de (...), spre creștere si educare intervenientei în interes propriu I. L. C., a fost obligată reclamanta să plătească, cu titlu de pensie de întreținere, suma de 266,66 lei lunar înfavoarea minorei I. A., născută la data de (...), începând cu data de (...), data introducerii acțiunii, până la majorat ori noi dispoziții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut că prin sentința civilă nr. 1. a J. B., minora I. A., a fost reîncredințată spre creștere și educare tatălui. În cursul anului 2009, tatăl minorei de decedat și, urmare a acestui deces, bunica paternă a solicitat reîncredințarea minorei către ea.
Pornind de la această stare de fapt existentă în cauză, instanța este învestită să soluționeze, în dosarul pendinte, trei cereri de reîncredințare a minorei formulate de către mama naturală, de către bunica paternă și de către mama vitregă a minorei, soția părintelui - la data decesului acestuia - căruia minora îi fusese încredințată.
Măsura reîncredințării minorului a impus instanței reaprecirea condițiilor de care părințele căruia copilul nu i-a fost încredințat spre creștere și educare a avut parte la momentul încredințării copilului către celălalt părinte.
Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat fără echivoc aspectul că, în prezent, reclamanta este angajată într-o relație care poate fi definită ca stabilă, locuind și conviețuind cu numitul B. A. I. în apartamentul proprietatea copiilor acestuia, apartament asupra căruia deține un drept de uzufruct viager. Totodată, reclamanta, în baza unei convenții civile, are un venit lunar în cuantum de 800 lei.
Ancheta socială dispusă în cauză a lăsat la aprecierea instanței luarea măsurii de reîncredințare, fără a face niciun fel de propunere în acest sens, dar precizând că reclamanta deține condiții bune de creștere și educare a minorei.
Totodată, din probațiunea testimonială administrată în cauză, precum și din ancheta socială efectuată, a rezultat că bunica paternă, intervenientă în interes propriu, are condiții bune de creștere și educare a minorei, realizând un venit de peste 1.000 lei lunar provenit din pensie, între cele două existând o relație afectivă bine dezvoltată.
De asemenea, intervenienta în interes propriu I. L., a dovedit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, prin probele testimoniale, precum și prin ancheta socială, că are condiții optime de creștere și educare a minorei, că între cele doua există o reală relație "mamă - fiică";, concluziile anchetei sociale fiind de încredințare a minorei către intervenienta în interes propriu I. L..
Minora I. A., audiată de către instanță în camera de consiliu, și-a exprimat vehement dorința de a fi încredințată spre creștere și educare
"mamei sale"; care, în opinia sa, este intervenienta I. L., motivând că aceasta este persoana care a crescut-o ca o adevărată mamă și care, în fiecare seară, "îi spune noapte bună și o sărută pe frunte";.
Astfel, în practică, a rezultat că toate părțile sunt apte, din punct de vedere material și ambiental, să asigure o creștere și educare a minorei conformă cu necesitățile acesteia.
A rămas astfel instanței ca, urmare a analizării interesului superior al minorei, ținând cont și de opinia acesteia exprimată la o vârstă la care această opinie trebuie avută în vedere - respectiv 13 ani - să hotărască asupra persoanei căreia minora îi va fi încredințată.
I. a reținut că, de mai bine de patru ani de zile, minora, prin hotărâre judecătorească, a fost încredințată defunctului său tată, căsătorit, la data reîncredințării, cu intervenienta în interes propriu I. L.. De la momentul reîncredințării minorei către tatăl său, mama naturală, reclamantă în cauză, nu a promovat pe rolul instanțelor nicio cerere de reîncredințare a minorei până la cea care constituie obiect al prezentului dosar. În toată această perioadă, minora a locuit în B., împreună cu tatăl său și cu intervenienta în interes propriu I. L., frecventând școala în B. și legând relații de prietenie cu copiii de la școală și din vecini, iar reclamanta locuind în S. G. împreună cu concubinul său.
În decursul perioadelor în care minora a locuit cu tatăl său și cu soția acestuia, intervenienta în interes propriu I. L., minora a fost înconjurată de dragostea și atenția acestora, până la decesul tatălui, mai apoi doar de intervenienta în interes propriu I. L. care a fost în permanență prezentă fizic în viața de fiecare zi a minorei. M. social și familial cu care minora este obișnuită este în B., aspect care derivă și din vârsta fragedă la care a fost reîncredințată tatălui, adică exact la vârsta la care comportamentul și personalitatea minorului se formează.
Simpla schimbare a mediului minorei, însă, nu este un element suficient decât dacă se concluzionează că această măsură ar avea consecințe dăunătoare asupra dezvoltării viitoare a minorului.
Toate probele administrate în cauză au dovedit aspectul că între reclamantă și minoră relația de comunicare și de afecțiune reciprocă este net inferioară cele existente între intervenienta în interes propriu I. L. și minoră. Că este așa o confirmă inclusiv martorul reclamantei, numitul B. A. I., care a arătat instanței că, pe durata celor mai bine de doi ani de zile de când reclamanta locuiește împreună cu el, minora s-a întâlnit mai rar cu mama sa naturală, nevizitând-o pe aceasta niciodată la noul său domiciliu.
Totodată, interogatoriul luat reclamantei, coroborat cu declarațiile testimoniale și cu actele medicale depuse la dosar, au relevat aspectul că reclamanta nu cunoaște prietenii minorei, mâncarea sa preferată și nici afecțiunile acesteia, toate fiind, însă, cunoscute de către intervenienta în interes propriu I. L..
În speță, dată fiind experiența de viață a minorei, precum și vârsta acesteia, instanța a apreciat că minora are gradul de maturitate necesară pentru a înțelege consecințele opiniei sale referitoare la încredințarea spre creștere și educare către intervenienta în interes propriu I. L.. Împrejurarea că după decesul tatălui său minora a rămas să locuiască cu intervenienta în interes propriu I. L., demonstrează că minora este mult mai atașată de aceasta decât de reclamantă, fiind obișnuită cu mediul familial în care a crescut, intervenienta ocupându-se în mod corespunzător de creșterea și educarea minorei care simte că aceasta este persoana care îi oferă ajutor, sprijin și înțelegerea de care, prin propriile sale simțuri subiective și instinctive, are nevoie, acesta fiind mediul care minorei îi asigură stabilitatea de care are nevoie.
Pe de altă parte, tot din probațiunea testimonială, a rezultat că între bunica paternă și minoră există relații foarte bune, minora vizitându-și des bunica și, ocazional, rămânând să doarmă peste noapte la aceasta. De reținut este aspectul că bunica paternă a solicitat, în subsidiar,încredințarea spre creștere și educare a minorei către intervenienta în interes propriu I. L..
Martorele audiate la cererea acestei interveniente au arătat instanței că, atunci când minora merge la bunica sa, de educarea acesteia se ocupă în principal fiica intervenientei, sora defunctului tată al minorei.
Acest aspect, însă, nu va impieta asupra drepturilor bunicii paterne de a avea legături personale cu minora în viitor.
Așa fiind, ținând cont de opțiunea minorei, de garanțiile morale și materiale prezentate instanței de către intervenienta în interes propriu I. L., în respectul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004 și art. 42 din Codul familiei, instanța a respins cererea reclamantei de încredințare a minorei, a respins capătul principal al cererii de intervenție în interes propriu formulată de către bunica paternă, a admis capătul subsidiar al cererii de intervenție în interes propriu formulată de către bunica paternă și a admis cererea intervenientei în interes propriu I. L., sens în care a dispus reîncredințarea minorei I. A., născută la data de (...), spre creștere si educare intervenientei în interes propriu I. L. C..
Totodată, văzând dispozițiile legale în acest sens, ținând cont de același interes superior al minorei, instanța a obligat reclamanta să plătească, cu titlu de pensie de întreținere, suma de 266,66 lei lunar în favoarea minorei I. A., născută la data de (...), începând cu data de (...), data introducerii acțiunii, până la majorat ori noi dispoziții.
De asemenea, având în vedere necesitatea păstrării legăturilor între părinți și copii lor, în raport de soluția instanței privind cererea de reîncredințare, instanța a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minora I. A., născută la data de (...). I. a stabilit, în favoarea reclamantei, următorul program de vizitare: primul și al treilea sfârșit din fiecare lună, începând de vineri, orele 17,00 și până duminică, orele 16,00;
½ din durata vacanțelor, la începutul acestor vacanțe, urmând ca, de sărbători, minora să petreacă anii pari de P. cu reclamanta, iar în anii impari, minora să petreacă Crăciunul cu reclamanta. R. are dreptul de a lua minora de la domiciliu din B., cu obligația corelativă de a-l readuce la finalul programului, cheltuielile cu realizarea efectivă a acestui program urmând a fi suportate de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr.5./(...) a T.ui B.-N. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. E. I., împotriva sentinței civile nr. 6251 din (...) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. (...), a fost admis în parte apelul declarat de intervenienta în interes propriu I. L. C., împotriva aceleași hotărâri judecătorești, pe care o schimbă în parte în sensul că s-a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu copilul după următorul program: primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând cu ziua de vineri , orele l7,00 și până duminică, orele l6.00, l/2 din durata vacanței intersemestrială și 4 săptămâni în vacanța de vară, la începutul acesteia, 4 zile în timpul vacanței de iarnă care se include în ani pari sărbătorilor Crăciunului, 3 zile în timpul vacanței de paște care se include în anii pari sărbătorii Paștelui, reclamanta urmând să ia copilul de la domiciliul acesteia, cu obligația corelativă de a o aduce la finalul programului, cheltuielile cu realizarea efectivă a acestui program fiind în sarcina reclamantei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Cu referire la apelul reclamantei D. E. I. acesta a fost apreciat nefondat, nici unul dintre argumentele invocate în susținerea tezei nelegalității ori netemeiniciei hotărârii primei instanțe neputând fi împărtășit.
Contrar aserțiunilor reclamantei apelante prima instanță a procedat corespunzător, în litera și spiritul reglementărilor legale în materie, atunci când a rezolvat defavorabil cererea reclamantei de reîncredințare a copilului, satisfăcând-o concomitent pe cea concurentă a intervenientei in interes propriu.
Respectarea cu rigurozitate a prescripțiilor în materie procesuală este considerentul justificativ al duratei procesului, apreciată ca rezonabilă în contextul obținerii probelor de la o distanță apreciabilă determinată de locul situării locuinței și locului de muncă al reclamantei. A. dosarului contrazic și afirmația, cu caracter gratuit, a reclamantei referitoare la superficialitatea tratamentului acordat de prima instanță cererii sale ori a favorizării adversarelor,dovezile administrate reflectând contrariul. Modalitatea de soluționare a cererilor adresate de justițiabili este justificată constant de prima instanță, iar valorificarea probelor administrate, inclusiv depozițiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei, respectiv a numiților B. A. și S. M. este justă, fundamentând neechivoc rezolvarea pretențiilor deduse judecății, pentru considerentele de fapt și drept pe larg expuse în hotărârea judecătorească atacată.
Dovezile cauzei atestă justețea concluziei la care a ajuns instanța de fond, aceea că interesul adolescentei A. I., în vârstă de 13 ani (născută la
(...)), reclamă menținerea climatului familial în care s-a dezvoltat armonios în ultimii 5 ani. Prima instanță just a conchis că situația materială a reclamantei apelante, deși adecvată, este inferioară celei de care copilul beneficiază în prezent, în care sens sunt și probele administrate în apel.
Legalitatea soluției de reîncredințare a copilului, în detrimentul mamei biologice, către văduva tatălui decedat, persoana care atât anterior decesului acestuia, împreună cu el, cât și ulterior s-a preocupat exemplar de îngrijirea, educarea și creșterea fetiței într-o atmosferă de afecțiune și siguranță morală și materială, nu a putut fi infirmată de teza susținută de reclamanta apelantă a relației sanguine mamă-fiică. Simpla existență a relației biologice părinte copil nu poate declanșa consecința afirmată a reîncredințării de îndată a copilului pe care l-a neglijat în ultima jumătate a vieții lui (în acest sens sunt edificatoare atât dovezile administrate în prezenta cauză, dar mai ales cele din dosar nr. 1586/2006 având ca obiect încredințarea copilului la tată după reîntoarcerea acestuia din străinătate, ce demonstrează lăsarea, anterior anului 2006, de către mamă a copilului în grija bunicii materne, ce colecta în curtea casei deșeuri și trăia în condiții precare de igienă).
Din această perspectivă nici legislația internă și nici cea internațională nu instituie responsabilitatea supravegherii, creșterii și îngrijirii copiilor exclusiv în persoana părinților naturali, ci și în sarcina altor persoane decât părinții, care au cu aceștia legături de familie, sub rezerva interesului superior al copiilor. Legea nr. 272/2004 republicată și Legea nr. 87/2007 transpun reglementările internaționale în materia relațiilor personale care privesc copiii (C. de la S. - 15 mai 2003, Declarația D. C.) și reflectă totalmente viziunea Curții Europene a D. O. ce a statuat constant în practica sa constantă din ultimii ani că o relație familială nu se limitează strict la ceabiologică dintre părintele natural și copilul său, ci este cea creată între copil și persoana care îl are în grijă, viața de familie nefiind condiționată de vreo legătură de rudenie sanguină.
În cauza pendinte, străină Andreei este mama sa biologică, reclamanta apelantă, care un interval semnificativ de timp nu a fost prezentă în viața copilului, nici anterior și nici ulterior decesului tatălui natural, în lipsa oricăror impedimente. Probele administrate au demonstrat unitar acest aspect esențial cauzei, noua soție a tatălui, intervenienta în interes propriu I. L. C., devenind începând cu anul 2006 adevărata mamă, care se preocupă ireproșabil de creșterea, educarea și dezvoltarea armonioasă a fetei. Noua familie a fetei a încurajat păstrarea relației cu mama biologică, însă până la decesului tatălui dezinteresul total manifestat de mama biologică este de domeniul evidenței și relevat consensual de probele administrate, aspect ce nu face obiect de controversă, iar ulterior comportamentul manifestat nu se caracterizează prin atributele specifice reînfiripării respectului, atașamentului și afecțiunii reciproce ce definește relația părinte-copil. R. apelantă a declanșat imediat momentului la care a survenit decesul tatălui (5 iulie - 28 iulie) prezenta acțiune, însă de la acel moment și până în prezent, în lipsa oricăror impedimente, întâlnirea cu fiica s-a a avut loc doar cu ocazia deplasării în interesul afacerii judiciare și fără a se manifesta în vreun mod dorința sinceră a mamei de a recrea legătura afectivă mamă- fiică.Contrar susținerilor reclamantei apelante, părintele natural nu are doar dreptul la relații personale cu copilul său, ci și îndatoriri în legătură cu creșterea, educarea și îngrijirea copilului. R. apelantă și-a ignorat îndatoririle de părinte în decursul timpului în mod constant, probele administrate în prezenta cauză și în cele anterioare atestând fără echivoc realitatea acestui aspect.
În prezenta cauză însă calificativele „persoană de încredere, responsabilă și dedicată"; atribuite de angajator reclamantei-apelante nu caracterizează decât angajatul, nu și pe mama D. E. I., care a așteptat survenirea decesului fostului soț pentru a reintra în legătură cu fiica sa naturală, fără însă a încerca, nici măcar de la momentul declanșării litigiului și până în prezent, să reconstruiască legătura emoțională cu fiica ei. Din această perspectivă pur formal face referire la influențarea negativă a fetei de către interveniente, lipsa îndelungată și nejustificată din viața copilului fiind singurul argument al înstrăinării celor două : mama biologică, deși nu a fost împiedecată, începând cu anul 2006 nu a aniversat cu A. zilele de naștere ori onomastice, nu a însoțit-o la festivități școlare, nu a participat la ședințele cu părinții, nu-i cunoaște activitățile extrașcolare, pasiunile, lecturile, filmele ori muzica preferată, nu-i cunoaște nici planurile de viitor. Pe de altă parte, pretenția reclamantei apelante de schimbare radicală a vieții fetei (casă, școală, prieteni) prin mutarea de la B. la S. G. unde cea dintâi locuiește și muncește, în circumstanțele inexistenței oricărei relații firești între cele două, demonstrează suplimentar că reclamanta nu urmărește a fi o prezență semnificativă, pozitivă în viața copilului său cu scopul de a-i asigura o dezvoltare armonioasă a personalității ținând cont și de punctul de vedere al tinerei referitor la continuarea studiilor în aceeași unitate de învățământ unde are rezultate foarte bune la învățătură și este înconjurată de toți prietenii, ci de a-și satisface frustrarea personală pe careo are față de actuala soție a fostului soț - devenită o mamă exemplară pentru copilul său.
Concluzia ce a fost impusă, pe cale de consecință, este aceea că în prezent interesul superior al Andreei reclamă păstrarea mediului familial în care a crescut în ultimii ani și s-a dezvoltat atât de armonios, nesubzistând nici un considerent care să justifice încredințarea ei către mama biologică.
A.ul intervenientei in interes propriu I. L. C., referitor la modalitatea de desfășurare a relațiilor personale dintre mamă și fiică a fost apreciat ca fiind fondat.
Interesul superior al copilului la realizarea dreptului său de a păstra legături personale cu părintele căruia nu îi este încredințat - ce implică totodată și îndeplinirea obligației legale de a veghea și el la creșterea și educarea copilului, la învățătura și pregătirea lui profesională - trebuie să fie asigurat prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător, necesar pentru asigurarea stabilității legăturilor de familie, în sensul art.8 din C. E. pentru Apărarea D. O. (cauza Nielsen c.D.emarcei, hotărârea din 28 noiembrie 1988, cauza Sahinb c.Germaniei, hotărârea Marii Camere din (...), Sahin c.Germaniei și Sommerfeld c.Germaniei), art.7, 9 alin 3și 18 din C. ONU cu privire la drepturile copilului, toate transpuse în cuprinsul Legii nr.
272/2004.
Întrucât este prohibit ca prevederile legale în materie să creeze prezumții inflexibile asupra priorității unuia dintre părinți, întinderea dreptului părintelui căruia nu îi este încredințat copilul de a avea legături personale cu copilul se subordonează interesului acestuia din urmă.
În cauză examinarea dreptului subiectiv dedus judecății, reducerea și detalierea programului în care mama și fiica sa să aibă legături personale, se circumstanțiază reglementărilor legale interne și internaționale evocate ce tratează problema răspunderii părinților independent de procedura divorțului și a încredințării copiilor.
Dovezile cauzei sunt unitare în a demonstra inexistența unei relații apropiate dintre mama biologică și copilul său, o relație ce trebuie reconstruită și consolidată cu eforturi comune pentru a deveni armonioasă și fără prejudicierea dezvoltării psihologice, emoționale, mentale, fizice și sociale a copilului, în detrimentul dorinței mamei de a se impune ca prezență fizică în viața fiicei sale. În contextul derulării deficitare a frecvenței întâlnirilor părinte-copil, și pentru a facilita apropierea celor două, respectiv ca mama biologică să redevină o prezență semnificativă, cantitativ și calitativ în viața Andreei, având în vedere și interesul acesteia, aflată într-un moment în care înțelege necesitatea de a avea în viitor o relație armonioasă cu mama, chiar dacă îi reproșează lipsa nejustificată, ținând cont de circumstanțele cauzei înainte arătate și pentru a se asigura condițiile necesare acordării unui interval de timp adecvat pregătirii școlare, A. având rezultate foarte bune la învățătură, tribunalul a apreciat că se justifică pe deplin programul de vizitare stabilit de instanța de fond în maniera generală, primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând cu ziua de vineri orele l7,00 și până duminică, orele l6.00. În ceea ce privește însă durata vacanțelor școlare, s-a impus ca doar jumătate din timpul afectat celei intersemestriale să fie petrecut cu mama biologică. În ceea ce privește vacanța de vară, având în vedere că A. nu este familiarizată cu mediul în care locuiește mama ei și că în timpul vacanței de vară mai desfășoară diverse activități extrașcolare,tribunalul a apreciat că intervalul de 4 săptămâni plasat la începutul vacanței asigură consistent, temporal, desfășurarea legăturilor personale dintre mamă și fiică. În ceea ce privește vacanțele de iarnă și primăvară, dată fiind durata lor diferită și stabilirea aleatorie în fiecare an școlar, pentru a se înlătura orice pretexte în crearea vreunei stări conflictuale, tribunalul a apreciat că relațiile personale vor avea loc timp de 4 zile în vacanța de iarnă, care că includă în anii pari perioada sărbătorii Crăciunului, și timp de 3 zile în vacanța de primăvara care să includă în anii pari sărbătoarea Paștelui. În toate cazurile este în sarcina reclamantei să suporte cheltuielile necesare realizării efective a acestui program de vizitare, urmând ca de fiecare dată să o ia pe A. de la domiciliul ei, cu obligația corelativă de a o aduce la finalul programului, vârsta fetei nepermițând ca deplasarea de la B. la S. G. și retur să aibă loc fără însoțitor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D. E. I., solicitând instanței modificarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința schimbării sentinței și admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 287 alin. 1 și 2 Cod proc.civ., întrucât primul termen de judecată a fost în data de (...), iar motivarea apelului s-a făcut la data de (...), deci după primul termen de judecată în apel.
Recurenta a apreciat că în mod nelegal instanța de apel nu a aplicat sancțiunea impusă de prev. art. 287 alin. 1 și 2 Cod proc.civ. privind decăderea din dreptul de a depune motivele de apel, creându-se prin acest fapt un grav prejudiciu.
R. a mai invocat că în ședința publică din (...) a susținut excepția nemotivării apelului intervenientei, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, deși potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod proc.civ. trebuia să o facă.
În consecință, în temeiul art. 304 alin. 5 Cod proc.civ., raportat la art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., reclamanta a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea deciziei și respingerea apelului, deoarece atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat greșit actul dedus judecății și au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond nu a reținut niciunul din aspectele legate de situația materială precară în care se află intervenienta I. L. C., care, prin afirmațiile sale făcute în ședința publică din (...), precum și prin întrebările adresate martorilor lasă să se înțeleagă că imobilul în care locuiește figurează ca și garanție pentru creditele societății. Intervenienta nu are pregătire profesională, nu are un loc de muncă, decât pe acela inventat în faza procesuală a apelului, când a prezentat o adeverință semnată de aceasta, prin care s-a autodesemnat administrator a societății defunctului său soț.
R. a arătat că instanța face referiri cu totul depășește în ce o privește, menționând că aceasta ar fi așteptat survenirea decesului fostului soț pentru a reintra în legătură cu fiica sa naturală.
R. recurentă a arătat că instanța nu a luat în considerare depoziția martorei S. M. și a reținut trunchiat depoziția martorului B. A., nerezultând că acesta ar fi auzit o convorbire telefonică între reclamantă și fiica sa.
În schimb, a rezultat clar că martorul a văzut că fiica reclamantei menținea legătura pe internet pe ascuns de frica intervenientei.
Din depoziția martorei S. M. nu rezultă că reclamanta s-a întâlnit cu fiica sa doar de două ori în decurs a 4 ani, această situație o privea pe bunica maternă a Andreei.
I. nu a reținut din depoziția aceleiași martore că fetița a fost întotdeauna iubită și apreciată în familia reclamantei. De asemenea, instanța nu a reținut că în perioada în care minora a locuit cu tatăl ei și mai ales după decesul acestuia, întâlnirea reclamantei cu A. a fost lipsită de intimitate, deoarece intervenienta rămânea și ea de față, ori, o grăbea pe minoră să pună capăt vizitei.
Recurenta mai învederează instanței că nu s-au reținut aspectele legate de faptul că între aceasta și fiica sa, în perioada în care i-a fost încredințată a existat o relație firească de mamă-fiică, fiind educată și crescută exemplar.
În completare, recurenta a arătat că recomandarea emisă de M. N. al C. R. din mun. Sf. G. nu vizează numai caracterizarea reclamantei ca angajată, ci relevă faptul că este implicată în instruirea elevilor prin coordonarea cercurilor de pedagogie muzeală, destinate elevilor din clasele primare și gimnaziale, din această categorie de vârstă făcând parte și fiica reclamantei.
Recurenta a învederat instanței că nu au fost respectate dispozițiile art. 98 și 100 C. fam., fiica fiind încredințată spre creștere și educare unei persoane străine, în defavoarea mamei naturale, fiind încălcat dreptul de părinte natural și exclusă posibilitatea de a se reîntregi familia. Pe de altă parte, intervenienta nu are nici un drept asupra fiicei reclamantei, cum rezultă din decizia civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C.
Recurenta a mai învederat faptul că poziția exprimată de minoră nu poate avea caracter determinant, după cum însăși instanța de fond reține, iar faptul că fetița dorește să rămână cu intervenienta, este determinat de lipsa de experiență de viață a capacității de exercițiu, toate acestea făcând imposibilă aprecierea corectă a situației sale. De altfel, dorința copilului nu este în măsură să înlăture argumentele reclamantei, care, concordă cu dispozițiile legale, care impun ca copiii să fie crescuți de către părinții naturali.
S-a mai invocat faptul că decizia pronunțată în apel nu satisface cerințelor statuate de C. E. a D. O., instanța națională nu a adus o minimă motivare interesului minorei de a fi încredințată intervenientei, invocându-se cauza Maniglio-Mathlouthi și hotărârea Monroy.
Recurenta învederează instanței că această cauză nu a fost judecată în regim de urgență, cum trebuie judecate toate cauzele cu minori.
În mod nelegal instanța de apel a reținut că reclamanta nu a fost prezentă în viața copilului un interval de timp semnificativ în lipsa oricăror impedimente, însă impedimentele au fost determinate de intervenienta I. L.
C., care a obstrucționat modul în care copilul putea să se vadă cu mama sa.
R. a invocat faptul că ancheta socială nr. 23503/23506/(...) emisă de
P. mun. B. în dosarul judecătoriei conține neadevăruri flagrante, întrucât ladata introducerii acțiunii adresa reclamantei era cunoscută, iar ancheta socială efectuată de D. G. de A. și P. C. C. relevă starea de fapt reală, reclamanta dispunând de condiții foarte bune pentru creșterea și educarea fiicei sale.
În consecință, reclamanta a solicitat casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii reclamantei.
În subsidiar, reclamanta a solicitat schimbarea programului de vizitare, deoarece dacă ar prelua-o pe fiica sa doar vineri la ora 17, ar însemna ca aceasta să ajungă noaptea târziu la Sf. G., deoarece deplasarea necesită cca 5 ore de călătorie și din aceleași considerente, minora va ajunge
B. duminica doar în jurul orei 20,30 și nicidecum la ora 16.
Pe de altă parte, doar 4 zile în vacanța de iarnă sunt foarte puține, în condițiile în care în această perioadă urmează ca o perioadă de tip să fie petrecută la schi.
R. a învederat instanței că pensia de întreținere a fost fixată eronat, având în vedere adeverința emisă de M. C. prin M. N. al C. R. cu nr. înreg.
90/(...) depusă la dosar. S-a mai solicitat ca să se dispună numărul contului în care vor fi depuși banii reprezentând pensia de întreținere, cont la care intervenienta L. C. să nu aibă acces, supravegherea contului să fie făcută de o persoană din familia naturală a minorei, sens în care au fost propuse S. M. sau I. A..
Prin întâmpinare intervenienta intimată I. L. C. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că din probele administrate a rezultat că mama naturală a fost dezinteresată de creșterea fetiței, nu a contribuit cu nimic la întreținerea acesteia, iar interesul actual al recurentei este acela de a primi averea fetiței. După decesul tatălui fetiței, mama naturală nu a manifestat nici un interes cu privire la soarta copilului, ci acest interes s-a manifestat cu precădere după începerea procesului, iar în ipoteza în care fetița ar fi încredințată recurentei, educația acesteia ar fi compromisă datorită instabilității mamei, care mai are un copil de 21 de ani de soarta căruia nu se interesează.
În motivele de recurs recurenta se referă la aspectul material al relației mamă-copil, lipsind aspectele legate de iubire, dragoste, afecțiune și liniște, care ar fi trebuit să predomine în această situație.
Lipsa relației mamă-fiică nu se datorează intervenției intimatei, ci vina îi aparține exclusiv reclamantei, care fiind mai preocupată de călătoriile în compania diverselor persoane de sex masculin și-a lăsat fetița la bunica maternă și o perioadă de timp, atât bunica cât și fetița, luau masa la cantina săracilor. Nici în perioada în care fetița a fost în grija tatălui și a intervenientei, reclamanta nu a avut alt comportament, nu și-a vizitat fiica, nu s-a interesat de situația școlară a acesteia și nu a contribuit în nici un fel la cheltuielile generate de creșterea și educarea acesteia.
Interesul mamei a devenit actual numai după ce tatăl minorei a decedat, iar fetița a devenit moștenitoarea acestuia.
Intimata a apreciat că instanța de apel a respectat principiul interesului superior al copilului când a stabilit încredințarea fetiței, deoarece dovezile administrate au conturat lipsa nejustificată a mamei din viața copilului și a acceptării asumate a deteriorării relației mamă-fiică în acest context.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
P. motiv de recurs vizează încălcarea dispozițiilor art. 287 alin. 1 Cod proc.civ.
Dispozițiile legale invocate de reclamanta recurentă vizează cuprinsul cererii de apel și sancțiunile aplicabile în cazul în care nu sunt îndeplinite prevederile legale ale art. 287 alin. 1 Cod proc.civ.
Astfel, din dispozițiile legale mai sus invocate rezultă că motivele de apel și dovezile invocate în susținerea acestuia se depun sub sancțiunea decăderii până la prima zi de înfățișare.
Recurenta susține că această dispoziție nu a fost respectată, întrucât intervenienta apelantă I. L. C. și-a motivat apelul tardiv.
Verificând dosarul nr. (...) al T.ui C., curtea constată că apelul a fost înregistrat în (...), însă nu a fost motivat.
La primul termen de jduecată, (...), apelanta intervenientă I. L. C. a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător pentru a formulat motivele de apel. I. a încuviințat această cerere pentru a nu încălca dreptul la apărare al apelantei în temeiul art. 156 Cod proc.civ., și a acordat termen de judecată la data de 2 mai 2011. În (...) anterior termenului de judecată, intervenienta I. L. C. a depus un memoriu cuprinzând motivele de apel, care în ședința publică i-au fost comunicate reclamantei.
În ședința publică din 2 mai 2001, reclamanta a invocat excepția nemotivării apelului, însă tribunalul a respins această excepție, arătând că prima zi de înfățișare este 2 mai 2011.
Prin urmare, instanța de recurs nu poate primi critica reclamantei potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției, cum s-a invocat în memoriul de recurs.
Curtea constată că reclamanta nu face distincție între primul termen de judecată și prima zi de înfățișare. P. termen de judecată este termenul pentru care părțile sunt citate pentru a se prezenta în instanță, a depune întâmpinare, a propune probe. Prima zi de înfățișare reprezintă termenul de judecată la care părțile pot să pună concluzii pe fondul cauzei. De multe ori primul termen de judecată coincide cu prima zi de înfățișare, însă, în ipoteza în care la primul termen de judecată una din părțile împrocesuate solicită un termen pentru angajarea unui apărător, instanța în temeiul art. 156 alin.
1 Cod proc.civ., poate încuviința această cerere, situație în care la acel termen de judecată nu se discută cererile în probațiune, nu se invocă excepții, cauza fiind amânată fără discuții.
După cum am arătat în cele mai sus reținute, în prezenta cauză ne aflăm în această ipoteză, apelanta intervenientă a solicitat în data de (...) termen pentru angajarea unui apărător, cererea i-a fost admisă de către instanță, iar prima zi de înfățișare a fost la data de (...), cum corect a reținut și tribunalul. A.anta a depus memoriul conținând motivele de apel anterior termenului de judecată din (...), situație în care, excepția decăderii apelantei din dreptul de a motiva apelul nu poate fi primită.
Așadar, primul motiv de recurs este nefondat, actele procedurale s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 alin. 5 Cod proc.civ., raportat la art. 105 alin. 2 Cod proc.civ.
R. recurentă a criticat amănunțit modul în care instanța de apel a statuat asupra stării de fapt, criticând aspecte legate de situația materială precară a intervenientei I. L. C., aspectele care au fost reținute de instanța de apel din depoziția martorilor S. M. și B. A., relevanța adeverinței emisă de M. N. al C. R., corectitudinea anchetei sociale efectuate în cauză, însă toate aceste aspecte vizează temeinicia deciziei pronunțate în apel și nu legalitatea acesteia. De fapt, reținerile anumitor aspecte din depozițiile martorilor s-a făcut de către instanța de fond și nu de către instanța de apel, instanța de apel confirmând doar starea de fapt stabilită de prima instanță și analizând sentința din perspectiva legalității soluției adoptate.
Așadar, criticile reclamantei D. E. I. vizează pe de o parte sentința pronunțată și nu decizia tribunalului, iar pe de altă parte, vizează motive de netemeinicie și nu de legalitate.
În prezenta configurație, recursul este o cale de atac extraordinară, fiind reglementat de T. V al C. de procedură civilă.
Criticile care pot fi invocate în recurs dacă hotărârea este dată cu drept de apel sunt critici de nelegalitate, prevăzute limitativ în art. 304 pct.
1-9 Cod proc.civ.
Așadar, aspectele mai sus arătate nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prev. de art. 304 pct. 1-9 Cod proc.civ, fiind critici de netemeinicie, inadmisibile în recurs.
Nu poate fi primită nici critica reclamantei recurente potrivit căreia, prin hotărârile pronunțate în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 98 și
100 C. fam. Dispozițiile din Codul familiei mai sus arătate, stipulează că măsurile privitoare la persoana și bunurile copilului se iau de către părinți de comun acord, însă aceste dispoziții vizează în mod general drepturile și îndatoririle parentale față de copii și egalitatea părinților în legătură acestea.
În cazul de față părinții sunt divorțați, copilul a fost încredințat tatălui care a decedat între timp și mama, bunica paternă și soția supraviețuitoare a tatălui Andreei au investit instanța cu cereri de reîncredințare, ipoteză în care sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 44 C.Familiei raportat la art. 42 C.
Potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 272/2004 Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Această lege protejează drepturile
și interesele copilului de a fi crescut alături de părinți. Î., în ipoteza în care se sesizează diferite derapaje ale părinților în respectarea principiului superior al copilului de a fi crescut în condiții de securitate emoțională și financiară, se poate ca acesta să fie încredințat altei persoane, după cum rezultă din dispozițiile art. 42 al.2 C.
Până la proba contrară se prezumă că părinții își îndeplinesc onorabil obligațiile și responsabilitățile privitoare la copil, însă în ipoteza în care protecția parentală lipsește sau este deficitară, ori defectuoasă, responsabilitățile privind persoana copilului pot fi îndreptate spre o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Din păcate, reclamanta recurentă minimalizează importanța opiniei copilul referitoare la faptul că dorește să rămână cu intervenienta, având în vedere lipsa de experiență de viață a fetiței și a capacității de exercițiu.
Studii de specialitate în materia dezvoltării copiilor au statuat că aceștia sunt responsabili de la vârste din ce în ce mai fragede și aceste studii au fost luate în considerare și de legiuitor care a stabilit ca fiindobligatorie ascultarea copilului care a împlinit 10 ani, potrivit art. 24 Legea nr. 272/2004. În prezenta cauză nu este vorba de un copil mic, ci de o adolescentă, care are reprezentarea evenimentelor care se produc în jurul ei având gradul de maturizare necesar pentru a se implica în deciziile care o privesc .
Legea nr. 272/2004 acordă o mare importanță opiniei copilului în legătură cu orice măsură care-l vizează, principiul interesului superior al copilului având caracter primordial în materia drepturilor copilului în general.
Absența ori caracterul insuficient conturat al discernământului copilului, asociat pe experiența limitată de viață sunt compensate prin mijloace de ocrotire a persoanei și patrimoniului copilului. Astfel, în situații obișnuite, când părinții nu se înțeleg, instanța este chemată să stabilească educația copilului, schimbarea religiei copilului, etc, însă, în toate aceste demersuri, o importanță deosebită are opinia copilului de care instanța va ține seama în funcție de gradul de maturizare al acestuia.
În prezenta cauză, A. este adolescentă, a trăit o perioadă de timp cu mama, apoi cu tatăl său, având vârsta și gradul de maturitate suficient de dezvoltate pentru a putea compara condițiile materiale și confortul afectiv oferit de părinți.
Așadar, chiar dacă tatăl fetiței a decedat, aceasta a fost crescută o perioadă de 5 ani de tată și soția lui, intervenienta I. L. C., cu care fetița a stabilit o legătură de atașament puternică.
R. recurentă acreditează ideea că lipsa relației de atașament între ea și fetiță se datorează acțiunilor intervenientei, însă această susținere nu este dovedită, cum corect au reținut instanțele de fond, din probatoriul administrat stabilindu-se contrariul, respectiv faptul că mama nu și-a vizitat fetița în perioada în care aceasta a fost crescută de tată împreună cu intervenienta.
Așadar, lipsa legăturii afective între mamă și fetiță se datorează modului în care reclamanta a înțeles să-și asume responsabilitățile de părinte după divorț. Împrejurarea că fetita a fost crescută de bunica maternă când a fost încredințată mamei și a fost nevoită să trăiască în condiții de insecuritate poate fi un episod marcant în viața acesteia.
Principiul interesului superior al copilului prev. de art. 6 lit. a din
Legea nr. 272/2004 se impune chiar și în legătură cu drepturile și obligațiile ce le revin părinților copilului și, chiar și în această ipoteză trebuie să primeze interesul copilului.
R. recurentă invocă faptul că instanța națională nu a adus o minimă motivare a interesului superior al copilului, însă nici această critică nu poate fi primită.
T. a analizat condițiile pe care reclamanta și intervenienta le pot oferi copilului, calitatea relației între copil mamă, copil intervenientă și a concluzionat că relația afectivă dintre A. și intervenienta I. L. C., este superioară celei existente între A. și mama sa.
Legea nr. 272/2004 nu a stabilit niște criterii fixe care trebuie verificate în cazul analizării interesului superior al copilului, deoarece aplicarea concretă la situații de fapt a interesului superior al copilului este greu de concretizat în cerințe absolute universale și invariabile, întrucât interesul copilului este diferit în funcție de fiecare copil în parte.
În viața de zi cu zi, interesul superior al copilului se particularizează pe circumstanțele de trai a acestuia, urmărindu-se îmbunătățirea standardului de viață a copilului, comparația făcându-se între elemente de fapt concrete, cuantificabile, încercându-se ca acestui să i se acorde un standard de viață superior.
Așadar curtea concluzionează că măsura reîncredințării s-a dispus ținând seama de intersul superior al copilului acela de a rămâne în mediul securizant în care a trăit în ultimii 5 ani.
Reclamantei chiar dacă nu i-a fost încredințată fetița, s-a stabilit un program de vizitare acesteia, tocmai pentru a-i permite mamei să dezvolte o relație de atașament cu fetița. Măsura încredințării nu este o măsură irevocabilă, putând fi modificată dacă împrejurările s-au schimbat.
Modalitatea în care se va exercita programul de vizitare, precum și pensia de întreținere la care a fost obligată reclamanta s-au stabilit de către instanța de fond, iar reclamanta D. E. I. deși a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței, a criticat numai măsura încredințării, nu și modalitatea în care a fost stabilit programul de vizitare sau stabilriea pensiei de întreținere.
În aceste circumstanțe, criticile vizând orele la care începe și se termină programul de vizitare, precum și stabilirea pensiei de întreținere apar formulate omisso medio.
I. de recurs poate să cerceteze numai criticile pe care le-a dezvoltat în cadrul apelului, întrucât celelalte dispoziții ale sentinței neapelate au intrat în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul apelului, În cazul de față, dispozițiile privind programul de vizitare sunt irevocabile, prin neexercitarea căii de atac a apelului, iar critica formulată în recurs nu poate fi valorificată.
Critica recurentei vizând numărul de zile pe care le petrece cu fiica sa în vacanța de iarnă este nefondată, instanța de apel a ținut seama de faptul că relația mamă fiică nu este foarte consolidată în acest momemt.
Curtea constată că dispozițiile legale privind încredințarea copilului, precum și interesul superior al acestuia au fost legal aplicate de către instanța de fond, nefiind incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
R. a invocat ca temei de drept și dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civ., însă în dezvoltarea acestei critici motivele invocate au vizat netemeinicia hotărârii și nu motivul de nelegalitate invocat. Pe de altă parte, instanța de apel nu a fost investită cu o acțiune care să aibă ca obiect un act juridic, ci obiectul prezentei cauze l-a constituit încredințarea copilului și nu analizarea unui act juridic.
Pentru considerentele mai sus reținute, curta, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. I.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurenta să-i plătească intervenientei intimate I. L. C. suma de 620 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. I. împotriva deciziei civile nr. 5. din 1 iulie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obliga numita recurentă Deczeg E. I. să plătească intimatei I. L. C. suma de 620 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. M.-C. V.
M.-L. T.
G.IER R ed. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: C. Nășcuțiu, M.L.B.
| ← Sentința civilă nr. 6/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1804/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
