Decizia civilă nr. 308/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA C.
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA C. NR. 308/R/_
Ședința publică din data de 15 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G.
JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare-în vederea pronunțării, recursul promovat de recurentul F. E. A. împotriva Sentinței Civile nr. 1180/CC/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimat F. R. L. D. F. având ca obiect
ordonanță președințială (ORDIN DE PROTECȚIE).
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T. UL
Asupra recursului de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.1180 din_ al Judecătoriei C. -N. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta
F. R. L. D. E.
, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.J.
, nr.1, ap.3-4, jud.C., împotriva pârâtului F. E. A. , cu domiciliul în C. -N., str.Plopilor, nr.56, bl.P6, ap.15, jud.C., instanța emițând ORDIN DE PROTECȚIE, prin care dispus cu caracter provizoriu, pentru o durată de 3 luni, începând de la data emiterii ordinului :
-obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reclamantă,
încredințarea copiilor minori reclamantei,
evacuarea pârâtului din imobilul situat în C. -N., str.Plopilor, nr.56, bl.P6, ap.15, jud.C. .
Prin aceiași sentință, instanța a respins celelalte măsuri solicitate de reclamantă pe calea emiterii ordinului de protecție.
Totodată a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional F. E. A. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională F. R. L. D.
E. .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență faptul că, sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui ordin
de protecție împotriva pârâtului, pe fondul exacerbării neînțelegerilor dintr- un cuplu aflat în plin proces de divorț, urmările actelor de violență care justifică măsura, instanța apreciind că o perioadă de 3 luni pentru instituirea unor măsuri de protecție este suficientă pentru ca pârâtul să poată analiza cu maximă seriozitate și să poată reforma în sens pozitiv conduita sa față de reclamanta împreună cu care este părintele a doi copii minori al căror interes comun este existența unor relații normale, echilibrate între părinții lor chiar dacă ar fi desfăcută căsătoria dintre părți.
Instanța a mai reținut din probele administrate în cauză că nu s-a confirmat îndeplinirea condițiilor de emitere a unui ordin de protecție în favoare celor doi copii minori ai părților, în condițiile în care reclamanta însăși a recunoscut că pârâtul nu i-a agresat niciodată fizic pe cei doi minori.
Sub aspectul cererii de încredințare a minorilor reclamantei, instanța a reținut că atât din cererea de divorț (f 29) cât și din cuprinsul anchetei sociale efectuate în dosarul având ca obiect divorțul dintre părți (f 33-34) rezultă că pârâtul nu doar că a fost de acord, dar a solicitat el însuși încredințarea minorilor în favoarea reclamantei, situație în care încredințarea minorilor pe calea unui ordin de protecție nu echivalează nici măcar temporar cu dobândirea exclusivă a dreptului de a exercita autoritatea părintească, ci cel mult cu stabilirea domiciliului minorilor, instanța va include această măsură în cuprinsul ordinului de protecție emis în favoarea reclamantei.
În privința obligării pârâtului la consiliere psihologică sau psihoterapie, instanța reține că în lipsa oricăror probe care să ateste necesitatea obligării pârâtului la o asemenea măsură restrictivă, în caz contrar existând riscul apariției unei disproporții semnificative între pericolul real al stării de fapt și măsura instaurată pentru înlăturarea stării de pericol.
Sub aspectul cererii de evacuare a pârâtului, instanța a apreciat măsura necesară întrucât toate actele de violență fizică dovedite în cauză au fost săvârșite de către pârât împotriva reclamantei în locuința comună a părților.
Referitor la cerere reconvențională a pârâtului prin care a solicitat exercitarea în comun a drepturilor și îndeplinirea în comun a obligațiilor părintești și stabilirea unui program de vizitare a minorilor în favoarea pârâtului până la soluționarea cererii de divorț, cu cheltuieli de judecată (f 27-28)., instanța de fond a apreciat că, aceste solicitări nu sunt admisibile pe calea specială prevăzută de Legea nr.217/2003 modificată prin Legea nr.25/2012, astfel că a respins solicitările pârâtului.
Împotriva sentinței civile nt.1180 din_ a Judecătorie C. -N. a formulat în termen legal recurs pârâtul F. E. A. care a considerat soluția instanței de fond a fi nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de emitere a ordinului de protecție solicitat de reclamantă.
Totodată, recurentul a mai cerut instanței de control judiciar suspendarea executării prevederilor sentinței civile nr.1180/2013 până la judecarea recursului.
În motivarea recursului, pârâtul F. E. A. a susținut că reclamanta nu a dovedit interesul actual în promovarea cererii de protecție, în condițiile în care nu s-a dovedit faptul că el ar fi exercitat acte de violență fizică față de reclamantă după data de_, situație în care nu se
impunea luarea unei măsuri restrictive împotriva lui, starea de pericol nefiind actuală.
Recurentul critică sentința și sub aspectul reținerii ca argument a măsurii de protecție și a leziunilor descrise în actele medico-legale, leziuni ce nu s-a dovedit că ar fi fost produse de pârât.
Totodată este criticabilă și audierea celor doi minori de către instanța de judecată fără prezența procurorului, încălcându-se prevederile art.27 alin.1 din legea nr.217/2003, precum și faptul că minorii au fost ascultați și cu privire la existența unor acte de violență ale pârâtului față de reclamantă, pretinse acte la care minorii nu au fost prezenți.
Referitor la încredințarea celor doi minori la mama reclamantă, recurentul consideră că instanța de fond a interpretat eronat noțiunea de încredințare a minorilor, neluând în considerare noile dispoziții legale ale Codului civil, respectiv prevederile art.397 care statuează că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel
În cazul de față prin măsura provizorie luată în afara procesului de divorț, sunt afectate grav relațiile pârâtului cu cei doi minori măsura nejustificându-se în condițiile în care nu s-a făcut dovada că acesta ar fi avut un comportament necorespunzător față de copii, măsura nefiind benefică și luată în interesul minorilor.
Recurentul mai consideră că și măsura evacuării sale din locuința conjugală nu este legală și temeinică neexistând probe concludente că ar fi exercitat violențe față de reclamantă în locuința conjugală, în prezent soția și copii locuind cu chirie într-o altă locație, neavând nevoie de locuința conjugală.
Totodată se mai arată că soția lui ar fi avut posibilitatea ca în cadrul procesului de divorț să solicite pe cale de ordonanță, evacuarea lui dacă acel lucru s-ar fi justificat.
Recurentul mai solicită îndepărtarea din probatoriul existent în dosar a celor două rapoarte de evaluare psihologică a minorilor, probe ce nu au fost discutate în contradictoriu și efectuate de un evaluator despre care nu se cunoaște faptul că ar avea abilitatea să o facă.
Recurentul susține și argumentează cererea de suspendare a aplicării ordinului de restricție până la soluționarea recursului, apreciind că măsura îl poate afecta în procesul de divorț ce are termen de judecată pentru data de_ .
T. ul a analizat în ședința Camerei de consiliu din data de_, cererea de suspendare formulată de recurent, cerere ce a fost respinsă cu motivația că, ordinului de protecție este o măsură provizorie ce incumbă suportarea unor interdicții, scopul măsurii fiind acela de a limita exercitarea unor drepturi fundamentale (ex,libertatea de circulație), iar din motivele
invocate nu se deduce existența vreunei vătămări, recurentul nefiind pus în situația de a suporta alte interdicții decât cele care decurg în mod firesc din această măsură.
Mai mult, termenul de soluționare a recursului stabilit pentru data de_ este un termen rezonabil, până la care executarea ordinului de protecție nu produce daune față de persoana recurentului, în caz contrar ar însemna a se goli de conținut măsura dispusă.
Intimata F. R. prin întâmpinarea depusă a solicita a se respinge recursul declarat de pârât, considerând că instanța de fond a luat măsura de protecție a sa și a minorilor în mod legal și temeinic, răspunzând punctual criticilor aduse de recurent hotărârii judecătorești, legat de
existența interesului actual de promovare a cererii de ordin de protecție, audierea de către instanța fondului a celor doi minori, a probei privind certificatul medico-legal, legat de încredințarea minorilor către mamă, legat de evacuarea recurentului, etc., f.28-35.
T. ul, examinând actele și lucrările dosarului, recursul declarat, stabilește următoarea stare de fapt.
Instanța de fond a reținut corect starea de fapt, respectiv că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ sub nr. de mai sus, reclamanta F. R. L. D. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. E. A., emiterea unui ordin de protecție în favoarea sa și împotriva pârâtului prin care să fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reclamantă și minorii F. Tudor L. și F. Ilinca M., să fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reședința reclamantei și a minorilor situată în C. -
N., str.Eremia Grigorescu, nr.95, bl.1, ap.40, față de locurile de muncă ale reclamantei (clinica Gynia, Clinica Ginecologie 1 și Clinica Dominic Stanca din C. -N. ) și față de Colegiul Național G. Coșbuc din C. N., str.A. Iancu, nr.70-72, jud.C., unde studiază minorii, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod cu reclamanta și minorii, încredințarea copiilor minori reclamantei, evacuarea temporară a pârâtului din domiciliul din C. -N., str.Plopilor, nr.46, bl.P16, ap.15, jud.C. și să fie obligat pârâtul să urmeze consiliere psihologică sau psihoterapie.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut în esență că părțile s-au căsătorit la data de_, că încă din anul 2009, pârâtul a început să manifeste gelozie extremă și nejustificată, transformată în adevărată obsesie, că insuccesul profesional al acestuia în Anglia a agravat instabilitatea psihoemoțională a acestuia, că după ce a deschis procesul de divorț a devenit din ce în ce mai agresiv, comportamentul său degenerând într-o agresivitate extremă care pune în pericol integritatea fizică și psihică a reclamantei și minorilor, că reclamanta a fost de nenumărate ori victima violențelor fizice și verbale ale pârâtului, probate prin certificate medico- legale și care au generat plângeri penale împotriva pârâtului, că pârâtul o urmărește la locul de muncă unde o supune unor violențe fizice și verbale care au impact nociv asupra reputației ei, că i-a distrus o mare parte din bunurile personale, împiedicând-o să folosească locuința comună, că a înscenat diverse situații pentru a crea conflicte, că a formulat plângeri nejustificate împotriva reclamantei, cauzând acesteia grave prejudicii emoționale, că i-a cauzat p stare de temere permanentă. A susținut de
asemenea că pârâtul a exercitat violențe fizice și verbale și asupra copiilor cărora le-a cauzat prejudicii ireparabile, că aceștia manifestă o frică extremă față de tatăl lor, că i-a agresat fizic și verbal la școala la care învață, că această conduită le-a provocat tulburări emoționale și de somn care le-ar putea cauza prejudicii iremediabile.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.581 din codul de procedură civilă întrucât nu există nici un drept care s-ar păgubi prin întârziere și nu există urgență deoarece pârâtul nu s-a comportat abuziv cu reclamanta, nu a împiedicat-o să folosească locuința comună, nu există vreo pagubă iminentă care să nu poată fi reparată.
Cu privire la ordinul de protecție, a susținut că reclamanta nu dorește ca pârâtul să mențină relații normale cu propriii săi copii, dar pârâtul dorește să se implice în creșterea și educarea lor, că reclamanta a zădărnicit
încercările pârâtului de a relaționa cu aceștia, că reclamanta îl acuză pe nedrept de violențe verbale sau fizice, că minorii au fost lăsați de reclamantă singuri în casă de nenumărate ori, atât ziua cât și noaptea, că în procesul de divorț, însuși pârâtul a solicitat încredințarea minorilor reclamantei, că oricum minorii se află împreună cu reclamanta, acest capăt de cerere, fiind lipsit de obiect, că evacuarea sa din locuința comună nu este o măsură necesară pentru protecția urgentă a reclamantei și a minorilor întrucât reclamanta a ales să părăsească domiciliul conjugal luând cu ea și copiii în 10 august 2012, că reclamanta solicită evacuarea sa doar cu intenția de a
înstrăina bunurile comune și că este de notorietate că pentru a aplica la un post de medic în străinătate se efectuează examinare riguroasă în acest sens, aceste posturi având un factor ridicat de stres, că nu suferă de vreo boală psihică și nici nu are vreo medicație în acest sens, iar susținerile reclamantei sub acest aspect l-au discreditat în lumea profesională medicală și a inspirat copiilor teamă față de pârât. A susținut că violențele pârâtului nu sunt dovedite, plângerile formulate împotriva sa fiind clasate (f 23-26).
Pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat exercitarea în comun a drepturilor și îndeplinirea în comun a obligațiilor părintești și stabilirea unui program de vizitare a minorilor în favoarea pârâtului până la soluționarea cererii de divorț, cu cheltuieli de judecată (f 27-28 dosar de fond).
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a susținut că potrivit art.8 din CEDO și jurisprudenței CEDO (cauza E. sson contra Suediei), parte a dreptului intern potrivit art.11, alin.2 și art.20 din Constituție, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie, principiu aplicat și în cauzele Monory și Ignaccolo Zenide contra României, subliniindu-se că în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, instanța trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.
La data de_, pârâtul a completat motivele întâmpinării, susținând că prin natura profesiilor părților, acestea nu vor putea păstra vreo distanță între ele, că în cadrul procesului de divorț dintre părți, acestea vor avea implicit contact și este în interesul părților să poată discuta, că potrivit Legii nr.272/2004 trebuie avut în vedere întotdeauna interesul superior al minorului în cauzele cu minori și că potrivit art.14, alin.1 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții și că potrivit art.16 din Legea nr.272/2004, luând în considerare interesul superior al copilului, instanța poate limita exercitarea acestui drept, numai dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. A susținut astfel că dorește să facă parte din viața minorilor și că nu le-ar putea face nici un rău, intenționând să dezvolte o relație normală cu aceștia (f 52-54).
Instanța de fond a mai reținut că reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând motivele dezvoltate în cuprinsul cererii.
Referitor la cererea reconvențională a soțului ei, a invocat excepția inadmisibilității sau disjungerea și apoi respingerea ei ca neîntemeiată pe considerentul că, procedura prin care se solicită emiterea unui ordin de protecție este o procedură specială prevăzută de art.27 din Legea nr.217/2003 și orice cerere formulată într-un asemenea cadru procesual trebuie să îndeplinească întocmai condițiile prevăzute de Legea
nr.217/2003, iar capetele din cererea reconvențională nu îndeplinesc aceste condiții imperative și de strictă interpretare.
S-a mai susținut că primul capăt de cerere vizează o măsură ce reprezintă o stare de fapt existentă la momentul formulării cererii, autoritatea părintească fiind exercitată în acest moment în comun de către ambii părinți, iar instanța fiind chemată doar să confirme o situație existentă (f 55-64).
În probațiune, instanța de fiind a administrat un vast probatoriu, respectiv proba cu înscrisuri, cu interogatoriile părților (f 78-90) și cu martorii Șuteu A. Viorica (f 91), G. O. (f 92), Bodi Eduard ( f 93-94) și Gaspar Sandor ( f 95-96).
Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a în mod corect a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale (f.100 dosar de fond) și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional F. E. A.
, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională F. R. L.
D. E., apreciind că, acele solicitări nu sunt admisibile pe calea specială prevăzută de Legea nr.217/2003 modificată prin Legea nr.25/2012, astfel că a respins solicitările pârâtului.
Judecătoria Cluj-Napoca în luarea deciziei a mai reținut că, potrivit art.26, alin.1 din titlul VII din Legea nr.217/2003 modificată prin Legea nr.25/2012, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al
familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri - obligații sau interdicții dintre cele expres enumerate în textul acestui articol la literele a-h, iar potrivit art.27, alin.1 din aceeași lege, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului.
Totodată, instanța de fond a reținut că, părțile s-au căsătorit la data de_, iar în prezent există pe rolul Judecătoriei C. -N., dosarul civil nr._, având ca obiect cererea de divorț formulată de pârât împotriva reclamantei (f 29 dosar fond).
Reclamanta a susținut că, pârâtul ei soț a exercitat unele acte de violență fizică, acte pe care le-a descris și în răspunsurile pe care le-a dat la interogatoriul ce i-a fost luat (f 82-90 dosar fond ).
Pârâtul a negat orice act de agresiune fizică comis împotriva reclamantei, poziție procesuală pe care a avut-o și cu ocazia soluționării recursului.
Instanța de fond a constatat că, la dosarul cauzei au fost depuse trei certificate medico-legale (f 9-11) care atestă faptul că reclamanta a suferit leziuni corporale sau traumatice la datele de_ ,_ și_ și că cele din 2012 s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna sau zgâriere.
Deși pârâtul a negat agresarea reclamantei, susținând că nu s-a făcut dovada concludentă a agresării reclamante, instanța de fond în mod corect a coroborat actele medico legale cu relatările celor doi copii minori ai părților, în vârstă de 10 și respectiv 12 ani, ascultați în camera de consiliu la data de_ (f.105 dosar de fond), instanța reține că pârâtul a exercitat asupra reclamantei acte de violență fizică și nu doar într-un caz izolat, că repetarea unor asemenea acte într-un interval temporal destul de redus (_ și _
) denotă starea de pericol pentru înlăturarea căreia instanța apreciază că se impune luarea unor măsuri de protecție în favoarea reclamantei.
Astfel, instanța de fond a reținut corect că, sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, pe fondul exacerbării neînțelegerilor dintr-un cuplu aflat în plin proces de divorț, urmările actelor de violență care justifică măsura, instanța apreciind că o perioadă de 3 luni pentru instituirea unor măsuri de protecție este suficientă pentru ca pârâtul să poată analiza cu maximă seriozitate și să poată reforma în sens pozitiv conduita sa față de reclamanta împreună cu care este părintele a doi copii minori al căror interes comun este existența unor relații normale, echilibrate între părinții lor chiar dacă ar fi desfăcută căsătoria dintre părți.
Instanța de fond a mai reținut corect că, nu s-a confirmat îndeplinirea condițiilor de emitere a unui ordin de protecție în favoare celor doi copii minori ai părților, în condițiile în care reclamanta însăși a recunoscut că pârâtul nu i-a agresat niciodată fizic pe cei doi minori.
Referitor la soluționarea cererii de încredințare a minorilor reclamantei, instanța de fond a reținut că atât din cererea de divorț (f 29) cât și din cuprinsul anchetei sociale efectuate în dosarul având ca obiect divorțul dintre părți (f 33-34) rezultă că pârâtul a fost de acord și a solicitat el însuși încredințarea minorilor în favoarea reclamantei, astfel că, încredințarea minorilor pe calea unui ordin de protecție nu echivalează nici măcar temporar cu dobândirea exclusivă a dreptului de a exercita autoritatea părintească, ci cel mult cu stabilirea domiciliului minorilor, instanța de fond incluzând acea măsură în cuprinsul ordinului de protecție emis în favoarea reclamantei.
În privința obligării pârâtului la consiliere psihologică sau psihoterapie, instanța de fond a reținut corect că, în lipsa oricăror probe care să ateste necesitatea obligării pârâtului la o asemenea măsură restrictivă, în caz contrar existând riscul apariției unei disproporții semnificative între pericolul real al stării de fapt și măsura instaurată pentru înlăturarea stării de pericol.
Sub aspectul cererii de evacuare a pârâtului, instanța a apreciat corect că, măsura necesară întrucât toate actele de violență fizică dovedite în cauză au fost săvârșite de către pârât împotriva reclamantei în locuința comună a părților.
T. ul, analizând și motivele de recurs invocate de pârât, constată că acestea sunt parțial admisibile și numai sub aspectul încredințării copiilor minori intimatei-reclamante F. R. L. E. .
Astfel, tribunalul constată neîntemeiată susținerea recurentului în sensul că reclamanta nu ar avea un interes actual în promovarea acțiunii de obținere a unui ordin de protecție, întrucât din probele dosarului nu ar rezulta nicio stare de pericol care să justifice o asemenea măsură
T. ul analizând probatoriul, constată că în mod corect instanța de fond a reținut existența condițiilor pentru instituirea ordinului de protecție în favoarea reclamante, existând date concrete că pârâtul exercită acte de violentă fizică și psihică împotriva reclamantei, acte ce s-au materializat în lovirea acesteia.
Instanța de fond a constatat că, la dosarul cauzei au fost depuse trei certificate medico-legale (f 9-11) care atestă faptul că reclamanta a suferit leziuni corporale sau traumatice la datele de_ ,_ și_ și că cele din 2012 s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna sau zgâriere.
Coroborând aceste înscrisuri medico legale cu relatările celor doi copii minori ai părților, în vârstă de 10 și respectiv 12 ani, ascultați în camera de consiliu la data de_ (f 105), instanța de fond a reținut că, pârâtul a exercitat asupra reclamantei acte de violență fizică în mai multe împrejurări. În aceste condiții, tribunalul apreciază că exista și există o stare de pericol de violență domestică la care să fie supusă reclamanta de către soțul recurent, situație în care se justifică promovarea și obținerea unui ordin de
protecție din partea reclamantei.
Recurentul a mai susținut că nu se justifica ordinul de protecție în condițiile în care pretinsa agresare a reclamantei s-a produs anterior promovării cererii la instanța, respectiv ultimul pretins act de violență fiind din data de_, acțiunea fiind introdusă la data de_ .
T. ul, consideră că pentru obținerea unui ordin de protecție nu este necesar ca agresiunea să fie simultană cu data introducerii la instanță a cererii, fiind suficientă existența unei stări de pericol iminent și continuu în relațiile de familie, stare de pericol ce se poate manifesta atât prin acte concrete de agresiune, cât și prin exercitarea unei presiuni de ordin psihic, stări tensionate, certuri, cuvinte jignitoare, atitudini șicanatoare, acte menite a face imposibilă conviețuirea în siguranță în același spațiu a mai multor persoane.
Recurentul a criticat și modalitatea de ascultare a celor doi minori de către instanța de judecată, respectiv că audierea acestora s-a făcut în lipsa reprezentantului Parchetului, deși procurorul participă obligatoriu la proces.
T. ul consideră că în mod corect audierea celor doi minori s-a făcut în camera de consiliu fără participarea părților și a procurorului, care este participant la proces, scopul audierii minorilor în acel cadru restrâns este acela de a-i proteja de eventuale presiuni externe, instanța fiind singura în măsură să asculte minorii, asupra tuturor aspectelor relevantei cauzei, inclusiv să clarifice dacă există sau nu acte de violență percepute direct de minori sau despre care aceștia au cunoștință.
Instanța de fond a întocmit la data de_ un proces verbal în care a prezentat sintetic aspectele discutate cu cei doi minori, f.105, procedura ascultării minorilor nefiind contestată de recurent la primul termen de judecată din data de_ .
Recurentul mai consideră că și măsura evacuării sale din locuința conjugală nu este legală și temeinică neexistând probe concludente că ar fi exercitat violențe față de reclamantă în locuința conjugală, în prezent soția și copii locuind cu chirie într-o altă locație, neavând nevoie de locuința conjugală.
T. ul, examinând probatoriul existent, constată că în mod corect
instanța de fond a dispus evacuarea pârâtului, întrucât toate actele de violență fizică dovedite în cauză au fost săvârșite de către pârât împotriva reclamantei în locuința comună a părților.
T. consideră că nu are nicio relevanță juridică susținerea recurentului că, în prezent soția și copii ar locui cu chirie într-o altă locație, neavând nevoie astfel de locuința conjugală, măsura de evacuare a pârâtului fiind luată în scopul protejării temporare a familiei reclamantei și a reclamantei de posibile agresiuni și de o stare tensionată.
Totodată nu are nicio importanță în obținerea unui ordin de protecție faptul că, reclamanta ar fi avut posibilitatea ca în cadrul procesului de divorț să solicite pe cale de ordonanță, evacuarea pârâtului din locuință, dacă acel lucru s-ar fi justificat.
Recurentul mai solicită îndepărtarea din probatoriul existent în dosar a celor două rapoarte de evaluare psihologică a minorilor, probe ce nu au fost discutate în contradictoriu și efectuate de un evaluator despre care nu se cunoaște faptul că ar avea abilitatea să o facă.
T. ul consideră că acele documente depuse de reclamantă au valoarea unor înscrisuri, care nu au fost determinante în luarea deciziei de către instanța de fond, ele neavând valoarea juridică a unor expertize judiciare sau extrajudiciare ce trebuiau administrate în contradictoriu.
Referitor la petitul de recurs privind încredințarea celor doi minori reclamantei în procedura ordinului de protecție prev. de Legea nr.217/2003, tribunalul constată că, chiar instanța de fond a reținut că atât din cererea de divorț (f 29) cât și din cuprinsul anchetei sociale efectuate în dosarul având ca obiect divorțul dintre părți (f 33-34) rezultă că pârâtul nu doar că a fost de acord, dar a solicitat el însuși încredințarea minorilor în favoarea reclamantei.
Totodată, instanța de fond a reținut că încredințarea minorilor pe calea unui ordin de protecție nu echivalează nici măcar temporar cu dobândirea exclusivă a dreptului de a exercita autoritatea părintească, ci cel mult cu stabilirea domiciliului minorilor, incluzând cu această argumentație acea măsură în cuprinsul ordinului de protecție emis în favoarea reclamantei.
Cu toate acestea, tribunalul apreciază că deși instanța de fond a luat măsura de încredințare a minorilor pe calea unui ordin de protecție în argumentarea acestei soluții se invocă aspecte colaterale prezentei cauze, respectiv că, din cererea de divorț (f 29) cât și din cuprinsul anchetei sociale efectuate în dosarul având ca obiect divorțul dintre părți (f 33-34) rezultă că pârâtul nu doar că a fost de acord, dar a solicitat el însuși încredințarea minorilor în favoarea reclamantei.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că, încredințarea minorilor pe calea unui ordin de protecție nu echivalează nici măcar temporar cu dobândirea exclusivă a dreptului de a exercita autoritatea părintească, ci cel mult cu stabilirea domiciliului minorilor.
Practic instanța de fond nu a justificat această măsura de protecție luată, raportat la starea de fapt din prezentul dosar, argumentând încredințarea copiilor minori reclamantei, prin instituția stabilirii domiciliului minorilor la reclamantă deși acest lucru nu s-a solicitat ci doar încredințarea copiilor minori reclamantei, astfel că instanța de fond a acordat ceva ce nu s-a solicitat.
De altfel nici pe fondul cauzei nu există o justificare temeinică a măsurii luate, nedovedindu-se concludent că recurentul pârât a avut un comportament brutal și violent față de minori, comportament care să
justifice o asemenea măsură de protecție.
Față de aspectele prezentate, tribunalul consideră parțial sentința civilă nr.1180/CC/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei
C. -N. a fi nelegală și netemeinică doar sub aspectul încredințarea copiilor minori intimatei-reclamante F. R. L. E. .
În consecință în baza art.303 și art.312 Cod pr.civilă va admite, în parte, recursul declarat de F. E. A. împotriva Sentinței Civile nr. 1180/CC/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică, în parte, în sensul că, înlătură dispoziția privind încredințarea copiilor minori intimatei-reclamante F. R. L. E. .
T. ul va menține restul dispozițiilor din sentința civilă recurată. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite, în parte, recursul declarat de F. E. A. împotriva Sentinței Civile nr.1180/CC/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică, în parte, în sensul că, înlătură dispoziția privind încredințarea copiilor minori intimatei-reclamante F. R.
L. E. .
Menține restul dispozițiilor din sentința civilă recurată. Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, C. -V. B. | JUDECĂTOR, V. G. | JUDECĂTOR, C. -A. C. |
GREFIER, D. B. |
D.B. 22 Martie 2013
| ← Decizia civilă nr. 144/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Decizia civilă nr. 526/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
|---|
