Decizia civilă nr. 36/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 36/A

Ședința publică din 20 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: W. D.

J. ecător: S. -T. A.

G. ier: O. V.

Pe rol este pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanta G. C.

, cu dom. în B. M., B-dul R. nr. 1/134, dom. procesual ales în B. str.

P. M. nr. 21, jud. B. Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 11605/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de _

,_, iar apoi pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

T.

Prin sentința civilă 11605/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G.

C. în contradictoriu cu pârâtul D. D. și s-a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei în cota de 1/2 parte fiecare și fac parte din masa bunurilor comune următoarele:

  • casă de locuit situată în B. M., str. P. nr. 1 (casa nouă) în valoare de 63760 lei.

  • îmbunătățiri la imobilul casă de locuit situat în B. M., str P. nr. 1 (casa veche) în valoare de 7183 lei.

  • bunuri mobile: aragaz, aspirator, televizor, masă de birou, mobilă cameră din lemn masiv compusă din bibliotecă și dulap de haine, măsuță "L. "; din lemn masiv, comodă pentru televizor, un covor persan, mobilă bucătărie, mobilă camera de zi, masă de bucătărie cu trei scaune, un convector, două candelabre, o mașină de spălat automatic, perdele lametare, perdele, un frigider

marca "Arctic";, un scaun pentru birou, o canapea, un cuptor cu microunde, tacâmuri și veselă, filtru de cafea, covor camera de zi.

S-a constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei următoarele: două garnituri de pat și o plapumă evidențiate în anexa 2 la cererea de chemare în judecată.

S-a sistat starea de devălmășie prin formarea a două loturi:

- lotul I- format din imobil casă de locuit situată în B. M., str. P. nr. 1 (casa nouă), îmbunătățiri la imobilul casă de locuit situat în B. M., str. P. nr. 1 (casa veche) și următoarele bunuri mobile: aragaz, televizor, masă de birou, un covor camera de zi, mobilă bucătărie, masă de bucătărie cu trei scaune, un convector, două candelabre, o mașină de spălat automatic, perdele lametare, perdele, un frigider marca "Arctic";, un scaun pentru birou, o canapea, tacâmuri și veselă, filtru de cafea pe care le atribuie în deplină proprietate pârâtului D. D. .

- lotul II- format din următoarele bunuri mobile: mobilă cameră compusă din bibliotecă și dulap de haine, aspirator, covor cameră (persan pentru sufragerie), mobilă camera de zi, cuptor cu microunde, comodă televizor și măsuță "L. "; pe care le atribuie în deplină proprietate reclamantei G. C. .

Pentru egalizarea loturilor a fost obligat pârâtul D. D. să plătească reclamantei G. C. suma de 34471,50 lei cu titlu de sultă.

A fost obligată reclamanta G. C. să plătească în favoarea expertei

B. Leontina prin Biroul Local de Expertize Maramureș suma de 500 lei reprezentând diferență onorariu expert.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art 30 alin 1 și 3 din codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. În cazul dedus judecății fac parte din categoria bunurilor comune bunurile dobândite de părți între data încheierii căsătoriei- 22 aprilie 1992- și data desfacerii căsătoriei - 22 martie 2004- data când a devenit irevocabilă sentința de divorț nr 278 pronunțată la data de 19 ianuarie 2004 în dosar nr 7108/2003 (f. 83- 84), respectiv între data de 09 aprilie 2004 (data încheierii celei de a doua căsătorii) și data desfacerii acestei căsătorii prin sentința civilă nr 5502 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 10 octombrie 2008 în dosar nr_ (f. 22- 24).

Pentru a fi împărțite bunurile comune trebuie să existe în patrimoniu la data desfacerii căsătoriei.

Potrivit art 36 alin 1/cod familiei la desfacerea căsătorie bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune va hotărî instanța judecătorească.

Potrivit art 673 ind 4 alin 2/cod proc civilă dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit învoielii lor, iar potrivit art 673 ind 5 alin 1 dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune de ½ parte fiecare, iar pârâtul a solicitat să se constate că părțile au avut o contribuție de 25% - reclamanta și 75% - pârâtul.

Cu privire la cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune:

În timpul căsătoriei părților reclamanta a desfășurat și a obținut bani ca și producător și interpret din activități muzicale (f. 51- 55, 57- 60).

Potrivit deciziilor de impunere anuale reclamanta a obținut în anul 2001 un venit global de 7324821 ROL (f. 62), în anul 2002 un venit anual global impozabil de 2. ROL (f. 65), iar în anul 2003 un venit anual impozabil de 1468631 ROL (f. 66).

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că pârâtul desfășoară o activitate comercială ca persoană fizică autorizată cod CAEN 0149 -

"creșterea altor animale";, activitate înregistrată la ONRC sub nr F24/1248/_ (f. 38-39).

Potrivit contractului de administrare încheiat la data de 01 august 2003 între pârât și D. D. Nelu, contract încheiat pe o durată de 10 ani, începând cu data încheierii contractului pârâtul în calitate de administrator a unui nr de 50 de familii albine primește o redevență anuală de 2000 USD și produse apicole în valoare de 500 USD (f. 28). Aceste sume reprezintă o contribuție a pârâtului la dobândirea bunurilor comune.

În sensul obținerii de bani de către pârât din apicultură este și declarația martorului Talpoș Dinu I. . Acest martor nu a putut preciza ce venit obține pârâtul din această activitate (f. 97)

Din declarația martorului Coman Alexa a rezultat că la începutul căsătoriei, pârâtul a desfășurat activitate la un atelier de tâmplărie împreună cu fratele acestuia, activitatea fiind desfășurată aproximativ 4 -5 ani. Același martor a declarat că pârâtul se ocupă cu apicultura, având în administrare 50 - 60 de familii de albine ce aparțin fratelui său, rezident în S.U.A. Acest martor a declarat că reclamanta a avut un loc de muncă începând din anul 2007, a desfășurat activități muzicale (cânta la biserici), martorul nu a putut însă preciza ce venituri obținea reclamanta din această activitate (f. 79).

În sensul obținerii de bani din activitatea de tâmplărie a declarat și martorul Dumitrean P. (f. 136).

Martorul Sălăgean Iosif a declarat că reclamanta a câștigat bani cântând în mod obișnuit la nunți, de asemenea, participa la evanghelizări. Martorul nu a putut preciza sumele de bani câștigate de reclamantă, cu cât era plătită această (a declarat martorul: nu știu care erau sumele de bani care în mod obișnuit se plăteau la evanghelizări, știu că sumele de bani se dădeau în plic, nu știu dacă se întocmea sau nu o chitanță de plată";). Declarația acestui martor nu este relevantă cu privire la cota de contribuție a reclamantei deoarece ceea ce a declarat cu privire la acest aspect martorul cunoaște de la reclamantă sau s-a bazat pe presupuneri (f. 80).

Potrivit adeverinței nr 1729 din data de_ reclamanta în perioada iulie 2000 - 2008 a primit în urma contractului încheiat cu SC Studio Speranța

SRL un nr de 215 MC și 135 CD- uri și suma de 2850 lei în anul 2005 (f. 81). O colaborare pentru realizarea a două albume audio a avut reclamanta și cu SC Studio Mesaj Prodimpex SRL (f. 104).

Despre activitatea muzicală a reclamantei a declarat și martora G. A. Lidia care a precizat că reclamanta a efectuat turnee în străinătate în perioada 1996 -1997 venitul minim obținut în urma unui turneu fiind de 2000 euro. De asemenea, a obținut bani din vânzare de CD-uri. Martora a luat la cunoștință de aceste aspecte în urma discuțiilor cu părțile, iar declarațiile nu se pot corobora cu eventuale înscrisuri, de exemplu declarații de impunere pentru plata impozitului, înscrisuri care să ofere certitudinea obținerii acestor venituri. Concluzionând cu privire la veniturile părților și cota de contribuție a acestora s-a reținut că părțile au desfășurat activități din care au obținut venituri: reclamanta activități muzicale de producție, înregistrare și vânzare, a susținut turnee și diferite spectacole remunerate; pârâtul a desfășurat activitate la atelierul de tâmplărie și în apicultură, a contribuit la creșterea copilului părților (f. 134). Cu excepția înscrisurilor de la filele 62 -66 (declarațiile și deciziile de impunere a venitului reclamantei, iar sumele din aceste decizii sunt relativ mici și pentru o scurtă perioadă din durata căsătoriei) nu a rezultat din nici un alt mijloc de probă administrat cuantumul veniturilor obținute de părți cu caracter de continuitate. A rezultat că ambele părți au avut activitate, au obținut venituri, dar nu a rezultat că una dintre părți ar fi contribuit sau ar fi avut posibilitatea să contribuie într-o mai mare sau mai mică măsură la

dobândirea bunurilor comune.

În consecință, s-a reținut că părțile au contribuit la dobândirea bunurilor comune în mod egal, în cotă de ½ parte fiecare.

Cu privire la bunurile ce fac parte din masa partajabilă:

Conform copiei certificatului de înmatriculare depus la fila 32 din dosar autoturismul marca Oltcit cu nr de înmatriculare_ se află în proprietatea lui D. Augustin și prin urmare nu poate face parte din masa bunurilor comune.

Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 5787 din data de 07 septembrie 1990 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 601 mp și casa de locuit și enexe gospodărești situate în B. M., str P. nr 1, înscris în CF 601 B. M. nr top 96, 97 și 93/2 a fost dobândit prin cumpărare de tatăl pârâtului (f. 29).

În timpul primei căsătorii, potrivit declarației date la data de_ de către reclamantă aceasta a luat din locuința comună 2 dek-uri și 1 CD - player în valoare de 15000000 ROL (f. 36), iar la data de 16 octombrie 2003 vinde cu suma de 10000000 ROL 2 dek-uri și 2 CD- player (f. 37). Nu s-a făcut dovada că ar mai exista alte dek-uri în afară de cele luate de reclamantă la data de_ astfel încât acestea nu vor fi incluse în masa partajabilă.

Cele 50 de familii de albine de asemenea, nu au fost incluse în masa partajabilă întrucât din contractul de administrare și declarația martorului Coman Alexa a rezultat că proprietar al familiilor de albine este fratele pârâtului, iar pârâtul a primit anual o sumă de bani pentru activitatea desfășurată. În același sens este și declarația martorului Talpoș Dinu I. care a

precizat și uneltele necesare pentru activitatea de apicultură și faptul că în anul 2007 pârâtul a contractat un credit de 4000 lei, bani pe care i-a investit în această activitate (f. 97). În privința dobândirii de către părți a dreptului de proprietate asupra familiilor de albine nu s-a reținut declarația martorei G.

A. Lidia întrucât declarația acestei martore este contrazisă de starea de fapt rezultată din înscrisuri și declarațiile celorlalți martori audiați.

Cu privire la cele 50 de familii de albine declarația martorului Dumitrean

P. este contradictorie motiv pentru care a fost înlăturată.

Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că părțile au edificat pe str

P. nr 1 în timpul căsătoriei o casă de locuit și au efectuat îmbunătățiri la casa veche de locuit și se va reține că aceste bunuri fac parte din masa partajabilă (f. 136, f. 133, f. 79).

Cu privire la bunurile mobile dobândite de părți în timpul căsătoriei ( anexa I la cererea de chemare în judecată - f. 5, 6) s-a reținut că părțile au dobândit următoarele bunuri: aragaz, aspirator, televizor, masă de birou, mobilă cameră din lemn masiv compusă din bibliotecă și dulap de haine, măsuță "L. "; din lemn masiv, comodă pentru televizor, un covor persan, mobilă bucătărie, mobilă camera de zi, masă de bucătărie cu trei scaune, un convector, două candelabre, o mașină de spălat automatic, perdele lametare, perdele, un frigider marca "Arctic";, un scaun pentru birou, o canapea, un cuptor cu microunde, tacâmuri și veselă, filtru de cafea, covor camera de zi. Pârâtul prin întâmpinarea formulată a contestat valoarea indicată de reclamantă și a avut obiecții cu privire la câteva din bunurile mobile indicate în cererea de chemare în judecată. Nu s-a probat valoarea bunurilor mobile, părțile ajungând la o partajare în natură a acestor bunuri reclamanta optând pentru bunurile indicate la fila 226 din dosar astfel încât partajarea se va dispune conform convenției părților fără a se mai indica valoarea bunurilor mobile.

Dintre bunurile mobile nu s-au inclus în masa partajabilă următoarele: pct 9 - două bibelouri- pârâtul a arătat că nu mai există, fiind sparte; pct 13- soba de teracotă- imobil prin destinație, valoarea fiind inclusă în valoarea imobilului casă de locuit; pct 16 - 4 dek-uri - pârâtul a contestat existența a două dek-uri, iar două au fost luate de reclamantă în anul 2003 și valorificate; pct. 22 - autoturismul marca "Oltcit"; - aflat în proprietatea tatălui pârâtului; pct 23 - scaun pentru birou - pârâtul a contestat existența bunului, iar reclamanta nu a făcut dovada contrară; pct 29 - familiile de albine- bunuri aflate în proprietatea fratelui pârâtului; pct 30 - unelte și scule necesare la munca în apicultură - sunt bunuri destinate exercitării profesiei pârâtului și prin urmare, nu intră în masa bunurilor comune.

S-a constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei bunurile indicate la pct 4 și 7 din anexa 2 la cererea de chemare în judecată. Bunurile indicate la pct 1, 2, 3, 5, 6 și 8 au fost contestate de pârât, iar reclamanta nu a făcut dovada existenței lor.

Răspunsurile părților la interogatorii nu au fost relevante, neputând fi coroborate cu alte probe administrate.

Potrivit raportului de contraexpertiză efectuat în cauză de expert B. Leontina casa nouă situată pe str P. nr 1 a fost construită în anul 1994, având o valoare de circulație de 63760 lei. Îmbunătățirile efectuate de părți în perioada 1996 - 1998 și constatate prin raportul de expertiză au o valoare de 7183 lei (f. 204- 217). Aceste valori s-au avut în vedere la stabilirea valorii masei partajabile. Expertul desemnat de instanță a fost asistat la efectuarea lucrării de expertiză de 2 experți parte, câte unul pentru fiecare parte, punctul de vedere al acestor experți fiind cuprins la filele 218- 222 din dosar. Valoarea de piață de 63760 lei pentru casa nouă este stabilit și de expertul parte Bodea Zefica. Acest expert a diminuat însă, valoarea de circulație cu sume necesare în opinia expertului pentru înscrierea imobilului în cartea funciară. Această scădere s-a apreciat ca nejustificată. A fost înlăturată valoarea de piață stabilită de expertul parte Mojolic Ana având în vedere opinia convergentă a celorlalți doi experți.

Sistarea stării de indiviziune a fost dispusă în funcție de criteriile stabilite de art 673 ind 9/c.p.c.

Bunurile mobile au fost împărțite conform opțiunii părților, imobilul casă de locuit (casa nouă) și îmbunătățirile la imobilul casă de locuit (casa veche) vor fi atribuite pârâtului având în vedere că aceste imobile sunt construite pe terenul proprietatea tatălui pârâtului, iar îmbunătățirile sunt efectuate la imobilul proprietatea tatălui pârâtului. Pârâtul a rămas să locuiască în imobilul casă de locuit după despărțirea soților.

Pentru egalizarea loturilor pârâtul danciu D. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 34471,50 lei cu titlu de sultă.

În temeiul art 276 cod procedură civilă a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

În temeiul art 23 din OG 2/2000 reclamanta G. C. a fost obligată să plătească în favoarea expertei B. Leontina prin Biroul Local de Expertize Maramureș suma de 500 lei reprezentând diferență onorariu expert.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta G. C. solicitând schimbarea în parte a acesteia.

Apelanta a criticat soluția primei instanțe sub aspectul valorii casei cuprinsă în masa partajabilă, a valorii îmbunătățirilor aduse la casa de locuit, cu privire la familiile de albine despre care reclamanta afirmă că sunt bunuri comune și cu privire la cheltuielile de judecată despre care apelanta a afirmat că au fost greșit compensate în totalitate.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța a avut în vedere concluziile expertizei care s-a raportat la finisajele inferioare a casei de locuit, ceea ce a dus la diminuarea valorii.

Instanța de judecată eronat a reținut că cele 50 de familii de albine nu trebuie incluse în masa partajabilă, decizia instanței s-a bazat pe contractul de administrare și declarația martorului Talpoș Dinu. Dar nu s-a ținut cont că activitatea de albinărit a început de abia în 2009 în baza înregistrării, iar deciziile de impunere anuale cu venitul global ale pârâtului nu au existat până la data desfacerii căsătoriei.

Intimatul D. D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat sub aspectul tuturor criticilor apelantei.

În probațiune s-au depus în apel înscrisuri.

Analizând sentința atacată în considerarea și în limitele criticilor formulate de apelantă, T. reține următoarele:

Cu privire la valoarea casei de locuit și a lucrărilor de investiții la aceasta, prima instanță a avut în vedere concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză (fila 204 dosarul primei instanțe) și a completării la lucrarea de expertiză (fila 218 dosarul primei instanțe).

La data de_ (fila 234 dosarul primei instanțe) reclamanta apelantă a depus obiecțiuni scrise la completarea expertizei. Acestea au fost analizate și în mod corect respinse de prima instanță, (așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de_ ), raportat la împrejurarea că experta a avut în vedere criterii corecte și legale la aprecierea valorii imobilului din litigiu, fiind avută în vedere valoarea de circulație și nu prețul tehnic (doar acesta din urmă fiind mai mult influențat de nivelul finisajelor).

Referitor la natura juridică a bunurilor mobile - familiile de albine - în mod corect prima instanță a reținut că nu pot fi incluse în masa bunurilor comune, raportat la împrejurarea că acestea sunt proprietatea fratelui pârâtului intimat.

Pârâtul intimat este doar administrator al familiilor de albine (proprietatea fratelui său), așa cum rezultă din contractul de administrare depus la fila 28 dosar, apelanta nefăcând dovada contrară celor cuprinse în înscrisul respectiv, nici nu a dovedit că acest act ar fi fost întocmit pro causa.

Prima instanță a greșit însă la calculul sultei pe care pârâtul intimat D.

D. este ținut a o achita reclamantei apelante.

Astfel, bunurile mobile fiind împărțite prin buna învoială a părților, la stabilirea valorii masei de împărțit s-a avut în vedere doar valoarea casei noi 63.760 lei și a îmbunătățirilor aduse de părți la casa veche 7183 lei, total 70.943 lei.

Raportat la această valoare, cota de ½ parte cuvenită apelantei (care trebuie să se reflecte în sultă) este de 35.471,5 lei și nu 34.471,5 lei cum a calculat greșit prima instanță.

Sentința atacată va fi deci schimbată în parte în privința cuantumului corect al sultei.

De asemenea, se constată că apelul este neîntemeiat și sub aspectul criticii privind modul de soluționare de către prima instanță a chestiunii cheltuielilor de judecată.

Compensarea totală a cheltuielilor de judecată este corectă raportat la proporția în care cererile reclamantei au fost admise și raportat la cuantumul cheltuielilor efectuate de fiecare parte în proces.

În consecință, raportat la considerentele mai sus expuse apelul va fi admis în parte conform dispozitivului.

Având în vedere proporția redusă a admiterii cererilor apelantei și faptului că în apel ambele părți au efectuat cheltuieli (apelanta 1400 lei taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat și intimatul 1000 lei onorariu de

avocat), în temeiul art. 276 Cod procedură civilă cheltuielile din apel vor fi compensate parțial și apelanta va fi obligată să plătească intimatului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - parte din onorariul avocațial avansat de acesta, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de apelanta G. C., domiciliată în B.

, str. Colibiței, nr. 2/38 și domiciliul procesual ales în B. str. P. M. nr. 21 jud. B. Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 11605/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâtul

D. D. la plata către reclamanta G. C. a sumei de 35.471,50 lei cu titlu de sultă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Compensează parțial cheltuielile de judecată în apel și obligă apelanta G.

C. la plata către intimatul D. D. a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurse în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, _

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

W. D.

S. T.

A. V.

O.

Red:WD_

Tehnored: AS/_ /2 ex

J. ecător la fond:R. A. A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 36/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial