Decizia civilă nr. 937/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date - 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.937
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
C. Daiela, judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. N., domiciliat în localitatea Rus, nr.288, jud.S., împotriva sentinței civile nr.404 din 22 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei J., având ca obiect partaj judiciar-lichidarea regimului matrimonial .
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se lasă la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită cu intimata B. Ana prin afișare la tabla instanței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod
procedură civilă,
se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității recursului, reținând cauza în
pronunțare asupra excepției invocate.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.404 din 22 mai 2013 a Judecătoriei J. s-a admis excepția perimării, invocata din oficiu și în consecință s-a constata perimată cererea reclamantului B. N., formulată în contradictoriu cu pârâta B. Ana.
În motivarea sentinței se arată că raportat la dispozițiile legale susmenționate și având în vedere faptul că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de _
, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. N., solicitând instanței admiterea acestuia, motivat de faptul că nu este mulțumit de soluția primei instanțe.
1
Recursul reclamantului B. N. este tardiv pentru motivele care succed: Potrivit dispozițiilor stipulate de art.253 al.2 Cod procedură civilă, termenul,
de recurs este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Instanța reține că acest termen de 5 zile pentru înregistrarea recursului a fost depășit de reclamantul B. N., dat fiind faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 22 mai 2013, după cum rezultă din hotărârea atacată (f.68 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat la data de 3 iunie 2013 (f.2).
În aceste circumstanțe, recursul reclamantului B. N. apare ca fiind tardiv, urmând a fi respins în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca, instanța să respingă ca tardiv recursul reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr.404 din 22 mai 2013 a Judecătoriei J. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
H. I. D. | C. N. | C. C. | D. | V. V. |
Red.CNC/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: Matyuș G.
2
← Decizia civilă nr. 33/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 137/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
---|