Decizia civilă nr. 137/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.137/A
Ședința publică din 06 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ț. D.
J. ECĂTOR: L. | C. | L. | - Președintele T. | ui M. |
GREFIER: B. | D. |
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil formulat de pârâta F. V.
, domiciliată în B. M., Bd. B., nr.19/53, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5636 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 30 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 06 iunie 2013, când a decis următoarele:
T.
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5636 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F. I., în contradictoriu cu pârâta F. V. .
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta F. V. în contradictoriu cu reclamantul F. I. și în consecință:
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de ½ fiecare următoarele bunuri comune: apartament situat în B. M., Bd. B., nr. 19/55 în valoare de 24.193 Euro; autoturism Audi 80 Quattro în valoare de
1.000 lei; aragaz în valoare de 300 lei; centrală termică (defectă) - fără valoare; mobilier sufragerie (colțar, dulap cu vitrine, măsuțe în valoare de 600 lei; mobilier bucătărie (masă, colțar, dulap) - 400 lei; mașină de spălat rufe - 100 lei; televizor Telefunken - 150 lei; frigider Arctic - 200 lei; aspirator Goldstar defect - fără valoare; radio casetofon cu CD - 100 lei; fier de călcat Hida - 50 lei; storcător de fructe - 80 lei.Total bunuri mobile: 2980 lei.
S-a dispus partajarea în natură a bunurilor dobândite și atribuie reclamantului autoturismul marca Audi în valoare de 1000 lei iar pârâtei i se
atribuie bunurile mobile mai sus indicate și apartamentul situat în B. M., Bd. B., nr. 19/55.
Pentru egalarea loturilor s-a stabilit ca pârâta să achite pentru bunurile mobile o sultă către reclamant în cuantum de 490 lei.
Pentru egalizarea loturilor, s-a stabilit ca pârâta să plătească reclamantului pentru bunul imobil - apartament - o sultă în cuantum de 12.096,5 Euro.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de părți. Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Baia Mare a reținut următoarele considerente:
Părțile au fost căsătorite din_ până în anul 2009 când sentința de divorț a devenit irevocabilă.
Sub durata căsătoriei au dobândit în proprietate apartamentul situat în B.
M., Bd. B. nr. 19/53 compus din 2 camere și dependințe, înscris în CF nr. 7093 B. M. . Valoarea apartamentului a fost stabilită prin expertiză tehnică de specialitate la 24.193 Euro (106.450 lei), valoare acceptată de ambele părți.
Totodată au achiziționat bunuri mobile pentru a-și utila spațiul de locuit. Aceste bunuri sunt menționate în anexe la acțiune și sunt incluse în proprietatea devălmașă a soților.
Valorile acestor bunuri au fost acceptate ca fiind cele indicate de către pârâtă prin cererea reconvențională.
De asemenea părțile au cumpărat în timpul căsătoriei un autoturism marca Audi 80 Quattro, an fabricație 1983 cu nr. de înmatriculare_, valoarea acestuia fiind cea acceptată de părți - 1000 lei.
Din probele administrate în dosar a rezultat că părțile au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Reclamantul a avut înainte de căsătorie o garsonieră în B. M., pe str. Luminișului nr. 11A/35, cumpărată în anul 1991 de la GAMA S.A. conform contractului anexat. Acest bun s-a vândut în anul 2000 cu 20 milioane ROL când s-a cumpărat apartamentul supus partajului.
Astfel că în temeiul subrogației reale cu titlu particular, natura de bun propriu și de contribuție proprie exclusivă la dobândirea apartamentului se transferă prin învestirea valorii obținute urmare a vânzării bunului propriu în cotă de contribuție și de proprietate asupra apartamentului supus partajului.
În speță reclamanta reconvențional nu a formulat un drept de creanță cu privire la imobilul pe care l-a achiziționat reclamantul-pârât reconvențional înainte de căsătorie, respectiv 1991.
În ceea ce privește suma de bani primită de către pârâtă de la părinții săi respectiv 10 milioane ROL, a fost folosită de părți la cumpărarea autoturismului Audi, fapt indicat și de martorii Cozac I. și Antal Levente.
Se mai reține că în timpul căsătoriei veniturile reclamantului au fost mai mari sau cel puțin egale cu ale pârâtei.
Cota de contribuție a soților se apreciază luând în considerare veniturile părților și munca efectivă depusă în gospodărie pe întreaga durată a căsătoriei. În timpul căsătoriei, reclamantul a realizat venituri substanțiale din activități comerciale pe care le-a desfășurat și din dobânda obținută după
depozitele bancare.
În perioada căsătoriei reclamantul în calitate de asociat la S.C. AMEROM S.R.L. s-a ocupat de familie și a muncit efectiv în gospodăria părților având grijă de copil și de casă.
Pârâta nu a făcut dovada faptului că ar fi avut o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune atât cât a solicitat.
În ce privește modalitatea de partajare, s-a făcut partajarea în natură conform folosinței actuale a bunurilor, respectiv reclamantul va primi autoturismul marca Audi iar pârâta restul bunurilor din acțiune cu obligarea acesteia la sultă pentru egalizarea loturilor.
În ceea ce privește cererea reconvențională a fost admisă în parte, în ceea ce privește partajarea instanța apreciind că excepția netimbrării precizării de acțiune - respectiv cererea reconvențională este întemeiată întrucât pârâta - reclamantă reconvențional și-a majorat pretențiile de la suma de 7100 USD la
11.360 USD fără să timbreze la diferența de valoare.
Aceasta nu a timbrat iar instanța nu a acordat pentru această diferență vreo scutire de la plata taxei suplimentare de timbru.
De asemenea celelalte capete de cerere formulate de reclamanta reconvențional urmează să fie respinse ca nefondate, obligarea pârâtului la plata sumei de 23.232,62 lei reprezentând ½ dintr-o datorie personală a reclamantului către V. V., nu este personală a reclamantului ci a fost utilizată de ambii soți la achiziționarea a 50% din părțile sociale ale S.C. AMEROM S.R.L. în anul 2004.
În ceea ce privește capătul de cerere privind includerea în masa bunurilor de împărțit a beneficiului cuvenit pârâtei la S.C. E. N. S.R.L. pe anul 2008 și a cotei cuvenite din cele 2 mașini, acestea sunt inadmisibile întrucât se solicită a se solicită a se include în masa partajabilă bunuri ale unei societăți comerciale ce nu intră în patrimoniul soților. Totodată beneficiile cuvenite reclamantului pe anul 2008 în calitate de asociat al societății mai sus amintite nu există pentru a putea fi incluse în masa partajabilă întrucât AGA nu a decis plata dividendelor ci a decis reinvestirea profitului astfel că reclamantul nu are dreptul la nici un beneficiu conform calității sale de asociat.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 5636 din_ a Judecătoriei B. M., în termenul legal, a formulat apel, apelanta F. V. solicitând în principal, anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în baza art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, schimbarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, potrivit art. 296 Cod procedură civilă.
În motivele de apel apelanta a arătat că hotărârea atacata este nelegala si netemeinica, pronunțata cu un vădit subiectivism in favoarea reclamantului, fiind preluate toate susținerile sale si analizate doar probele lui, iar probele administrate la solicitarea pârâtei reclamante nu au fost nici menționate nici analizate. De aceea susține că prima instanța nu a intrat in cercetarea fondului și ca atare se impune desființarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit cu art297 alin.(1) C. pr.civ.
Astfel, s-a susținut și s-a dovedit ca pârâta reclamantă reconvențional a avut un venit mai mare decât al reclamantului. Din carnetele de munca, depuse in copie la dosar, rezulta faptul ca la începutul căsătoriei, in anul 1995, soții aveau salarii aproximativ egale (265.572 lei reclamantul și 247.250 lei pârâta), dar, pe parcursul anilor, venitul paratei a crescut, iar al reclamantului a scăzut, astfel că în anul 2000, pârâta primea un salar de 2.178.000 lei (poziția 37 din carnetul de munca), in timp ca reclamantul primea aproape jumătate din salariul pârâtei, respectiv 1.322.439 lei (poziția 57 din carnetul sau de munca), iar apoi, in anul 1999 reclamantului i-a încetat contractul de munca. Reclamantul a devenit asociat la o firma, unde era si angajat, dar unde realiza un venit mediu mai mic decât cel minim pe economie, respectiv 480 lei, in condițiile in care reclamanta primea un salariu aproape dublu, de 900 lei. Pentru a dovedi acest aspect au făcut trimitere la dosarele in care părțile s-au judecat pentru divorț si încredințarea sau reîncredințarea copilului, atașate prezentului dosar, și unde există adeverințele eliberate de societatea al cărui angajat era reclamantul.
Instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste probe, dar retine, contrar probelor, că "în timpul căsătoriei veniturile reclamantului au fost mai mari sau cel puțin egale cu ale pârâtei";
Mai mult, din profitul realizat la firma la care era asociat, reclamantul nu a încasat niciun beneficiu, în toți anii cât au fost căsătoriți, așa cum el însuși recunoaște pe tot parcursul procesului, susținând ca profitul a fost reinvestit. Rezulta foarte clar că in aceste condiții el nu a avut nici o contribuție băneasca la susținerea materiala a familiei, la achiziționarea bunurilor, singura care a suportat sarcinile bănești ale familiei fiind pârâta-reclamantă, care a fost ajutata permanent de părinții săi cu bani si produse agricole, iar reținerea instanței de fond ca părțile au avut o contribuție egala la dobândirea bunurilor este în afara probelor administrate.
Apartamentul de pe B-dul B., supus partajului, a fost achiziționat cu banii proveniți din vânzarea apartamentului cu doua camere, din B. M. str. Gării nr.10, proprietatea personala a părinților pârâtei-reclamante, Seban I. și
M., care și-au înzestrat fiica cu acest apartament Acest apartament a fost vândut de reclamant, ca împuternicit al socrilor săi, martorului Osan I., care a declarat in fața instanței de fond că suma cu care a cumpărat acest apartament a fost de 38.000,000 lei și că cu acești bani soții vroiau să-și cumpere un alt apartament, intr-o alta zona întrucât nu le plăcea zona Gării.
Prima instanța nu pomenește nimic de acest martor, nici de suma de
38.000.000 lei pe care cumpărătorul a declarat ca a predat-o reclamantului.
Aceasta suma de 38.000.000 lei cu cât s-a vândut apartamentul părinților pârâtei a fost confirmată si de martorul C. I., cel care a declarat ca a aflat prețul apartamentului din spusele reclamantului, care i-a povestit despre vânzarea apartamentului în călătoriile în care îl însoțea pe reclamant când făceau anumite transporturi pentru firma.
Nici despre acest martor și declarația sa instanța nu pomenește nimic. Reține însă, total greșit, ca "suma de bani primita de către pârâtă de la părinții săi, respectiv 10 milioane ROL a fost folosita de părti la cumpărarea autoturismului Audi, fapt indicat si de martorii Cozac I. si Antal LeventeDar acești martori nu au pomenit de nici o suma de 10.000.000 lei.
De asemenea, instanța nu a ținut cont nici de recunoașterea indirecta a reclamantului că prețul real cu care s-a vândut apartamentul de pe str. Gării nu e cel din contract, recunoaștere făcută din întâmpinare când afirma ca
"indiferent de realitatea cunoscuta de părți instanța de judecata nu poate lua in considerare alte preturi".
Suma obținută din vânzarea apartamentului de pe str.Gării, la_, de
38.000.000 lei a fost depusă de reclamant la banca pentru a produce dobânda, și cu această sumă, completata si cu o suma din economiile părților s-a cumpărat apartamentul de pe B-ul B., cu 65.000.000 lei. Pentru acest considerent, pârâta, de totala buna credința, a acceptat să considere apartamentul ca bun comun și nu propriu.
Autoturismul marca Audi, producție din 1983 a fost cumpărat in luna mai 1998 cu 3.600 MD, cu bani economisiți de părți, și nu cu banii proveniți din vânzarea apartamentului cu doua camere de pe str.Gării. Cum poate cineva sa creadă ca o mașina veche de 15 ani valorează cat un apartament cu doua camere. Declarațiile martorilor care afirmă că mașina s-a luat cu banii proveniți din vânzarea apartamentului sunt nesincere și trebuie înlăturate.
In ceea ce privește garsoniera de pe str.Luminișului, pe care reclamantul a cumpărat-o înainte de căsătorie, in anul 1991, cu plata in rate si credit de la stat, in baza a doua contracte de împrumut, unul pe termen scurt pentru constituirea avansului și unul pe termen lung pentru plata in rate a prețului apartamentului, majoritatea ratelor și a dobânzilor au fost plătite sub durata căsătoriei, considerent pentru care și reclamantul a declarat ca este bun comun și nu propriu.
In totala contradicție cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2523/_ de BNP Vladimir Mircea Bal, în care se consemnează că vânzători sunt F. I. și soția F. V. și că apartamentul cu o camera de pe str. Luminișului, ce se vinde "formează bunul nostru comun fiind dobândit in timpul căsătoriei"; prima instanța reține că este bunul propriu al reclamantului și că, cu cele 20.000.000 lei cu cât s-a vândut s-a cumpărat apartamentul supus partajului.
Instanța a acceptat și susținerea reclamantului făcuta cu rea credința că garsoniera de pe str. Luminișului valora dublu cat apartamentul cu 2 camere de pe str. Gării și nu s-a ținut cont de afirmația care putea fi verificată, din Catalogul notarial cu valorile estimative ale imobilelor, ca atât apartamentul de pe str.Gării nr.10 cât și garsoniera de pe str. Luminisului figurează situate in zona C a municipiului, unde prețul la construcții este de 1.305 lei/mp. Apartamentul de 46 mp de pe str. Gării are valoarea de catalog de 60.030 lei, iar garsoniera de pe str. Luminișului are val. de 33.695 lei, deci aproape jumătate din valoarea apartamentului. Aceasta este și informația pe care orice agenție imobiliara o da celor ce se interesează de prețul locuințelor.
Fără nicio proba, prima instanța reia susținerea reclamantului ca "a realizat venituri substanțiale din activități comerciale pe care le-a desfășurat si din dobânda obținută după depozitele bancare";.
Dar aceste afirmații nu sunt reale și sunt contrazise chiar de reclamant care a afirmat ca nu a încasat niciun ban din profitul societăților la care a fost asociat, întrucât profitul s-a reinvestit, și a depus la dosar hotărâri ale asociaților cu privire la acest aspect.
Este adevărat ca reclamantul a depus la dosar o mulțime de acte contabile, dar se poate observa că o parte din ele sunt copii de pe carnete CEC, cu sume relativ mici, lichidate in anul 1991, deci înainte de căsătorie. O parte din ele sunt contracte de depozit bancar pe 7 zile, pe 30 de zile, pe 180 de zile, pe 365 zile, extrase de cont si duplicate după extrase de cont pentru informare la diferite date cu privire la sumele existente in sold; dubluri ale extraselor de cont și a duplicatelor extraselor de cont. Din aceste acte rezulta că reclamantul făcea operațiuni de constituire de depozite si de desființare de depozite, rulând aceleași sume de bani la intervale scurte de timp. Reclamantul nu a dovedit însa care a fost sursa acestor sume de bani și unde au dispărut, ce s-a întâmplat cu ei, pentru ca în familia părților nu au intrat.
Reclamantul a susținut că ar fi avut bani economisiți înainte de căsătorie, dar aceasta afirmație este contrazisa de faptul ca pentru cumpărarea garsonierei a trebuit sa se împrumute de la stat, chiar și pentru suma ce trebuia achitata ca avans.
Este fără logica să susții că ai bani pe care ii dai împrumut unui prieten, dar in același timp iei împrumut de la stat ca sa-ti cumperi locuința.
Declarațiile martorilor reclamantului cu privire la suma de 12.000 $ pe care ar fi avut-o înainte de căsătorie și pe care ar fi împrumutat-o martorului Coza și apoi lui P. O. sunt pline de contradicții, ceea ce denota nerealitatea situației.
Martorul Antal Levente, care îl cunoaște pe reclamant doar din anul 2001, știe tot ce s-a întâmplat in anul 1994. Declară ca reclamantul a avut cei
12.000 $ de la fratele lui din Târgu Mureș, care i-a dat banii ca ajutor pentru derularea activității firmei, deci nu pentru familie, nu pentru a-i da cu
împrumut, ci pentru activitatea fîrmei. Ca fratele reclamantului a intrat in jocul Caritas la începutul anului 1994 de unde a obținut mari sume de bani.
Martorul Coza I., cel care a afirmat ca a luat cu împrumut suma de 12.000$ în anul 1994 si pe care a restituit-o in anul 1999, îl critică pe reclamant ca nu era bun antreprenor pentru ca "nu i-a luat dobânda la suma împrumutata";. Declară că știe că din banii economisiți de reclamant i-a dat împrumut și fratelui său Ghiță din Târgu Mureș, și că banii ar fi provenit din jocul piramidal Caritas. Dar, contractul de împrumut a fost semnat la_, Caritasul a dat faliment in august 1994, iar plățile la acest joc încetaseră din octombrie 1993 așa cum am dovedit cu informațiile obținute de pe Internet, de la Wikipedia, Enciclopia libera, depuse la dosar.
S-a mai subliniat un aspect in fata primei instanțe și anume că, contractul de împrumut s-a încheiat la Târgu Mureș, în prezența fratelui reclamantului, care locuiește la Târgu Mureș. Pare lipsit de logică faptul că atât reclamantul care a împrumutat banii cât și Coza I. care a primit suma cu împrumut sunt din
B. M., dar s-au deplasat la Targu Mureș ca să încheie contractul de împrumut și să predea banii într-o cofetărie din Targu Mures. Adevarul e că banii nu erau ai reclamantului ci ai fratelui său.
Acest adevăr e întărit de martorul Filipoiu Septimiu, nașul de cununie al părților care a declarat că reclamantul, când avea nevoie de bani se împrumuta de la fratele lui și că a fost de față când reclamantul s-a împrumutat de la fratele său.
Aceasta suma de bani de 12.000 $ nu a intrat in gospodăria părtilor, dacă ea a existat a fost dată mai departe la numitul P. O. și posibil restituită fratelui reclamantului.
Față de toate cele de mai sus, concluzia primei instanțe că pârâta nu a făcut dovada ca ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune este greșita, contrazisa de probele administrate dar neanalizate de instanța.
Practica judiciara este unanima în sensul că pentru stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor, care este o împrejurare de fapt, sunt admisibile toate mijloacele de proba, inclusiv proba cu martori și prezumțiile.
Numai in măsura în care nu există dovezi din care sa rezulte ca aportul unuia din soți la dobândirea bunurilor comune a fost mai mare decât al celuilalt, instanța ar putea decide ca ele urmează a se împărți in mod egal or, în speță, reclamanta a făcut dovada contribuției sale mai mari la dobândirea bunurilor.
Cu privire la cererea reconvenționala precizată a pârâtei-reclamante, instanța de fond a admis-o in parte, numai cu privire la cererea de partajare a bunurilor, respingând total nejustificat celelalte capete de cerere.
În motivarea sentinței se susține ca excepția netimbrarii precizării de acțiune, prin care pârâta-reclamantă și-a majorat pretențiile de la 7.100 USD la 11.360 USD fără să timbreze la diferența de valoare, este întemeiata și ca
atare nu a luat in considerare aceasta cerere. Dar, instanța nu a calculat care este taxa de timbru datorata pentru aceasta pretenție și nu a pus in vedere pârâtei-reclamante să timbreze sub sancțiunea anulării ca netimbrata a cererii, așa cum cer dispozițiile art. 20 din L.146/1997.
Pe de alta parte, pârâta-reclamantă reconventional a beneficiat de ajutor public judiciar, fiind scutita de plata taxei judiciare de timbru, iar această scutire operează pentru întreg procesul, indiferent câte petite ar avea și când ar fi făcute, având in vedere prevederile art 12 alin.(l) din OUG nr.51/2008, potrivit cărora ";ajutorul public judiciar se acorda oricând in cursul judecații, de la data formulării cererii de către persoana interesata si se menține pe tot parcursul etapei procesuale in care a fost solicitat";.
Cu privire la datoria personala a reclamantului, de 14.200$ (USD), echivalentul a 464.652.400 lei la cursul de schimb a BNR din_, față de numitul V. V., prima instanța reține, fără nicio proba, ci redând susținerile reclamantului, că nu este o datorie personala a reclamantului ci a fost utilizata de ambii soți la achiziționarea a 50% din părțile sociale ale SC AMEROM S. în anul 2004. Reținerea este total greșita, contrara probelor de la dosar.
Din contractul de ipoteca autentificat sub nr. 1065/_ de BNP Vladimir Mircea Bal, rezultă, în mod neechivoc, că soții F. au garantat cu apartamentul proprietate personala de pe B-ul B., (plata sumei de 14.200 USD, echivalentul a 464.652.400 lei, la cursul de schimb BNR valabil la data de_ de 32.722 lei/ USD, la care s-a obligat asociatul F. I. al SC AMEROM S. .., față de fostul asociat V. V. al SC AMEROM S., conform Actului adițional nr.1055/_, încheiat de BNP Vladimir Mircea Bal, deci este datoria personala a reclamantului față de fostul sau asociat.
Este de principiu că soții răspund cu bunurile comune numai atunci când s-a stabilit in mod neechivoc ca obligația contractata de către unul din ei a fost asumata pentru satisfacerea unor nevoi obișnuite ale căsătoriei, așa cum se prevede in art.32 Codul familiei. In situația in care unul dintre soți a contractat datorii personale, străine de interesele familiei, celalalt soț poate să-si valorifice, în cadrul procesului de partaj, drepturile derivate din contribuția la plata datoriei personale a celuilalt soț, pentru a nu fi prejudiciat, impunându-se rezolvarea tuturor pretențiilor reciproce în legătură cu patrimoniul lor comun.
În speță, suma pe care reclamantul s-a angajat să o plătească fostului sau asociat, V. V. și pe care a platit-o sub durata căsătoriei, vizează raporturile comerciale, de afaceri existente la acea data între cei doi foști asociați și nicidecum nevoile familiei.
Reținerea primei instanțe ca "datoria nu este personala a reclamantului ci a fost utilizata de ambii soți la achiziționarea a 50% din părțile sociale ale SC AMEROM S. in anul 2004,"; este greșită, nereală, în afara probațiunii administrate. Din nicio proba de la dosar nu rezultă ca pârâta-reclamantă reconvențional a devenit asociata la SC AMEROM S., iar părțile sociale preluate de F. I. de la V. V. au valorat 5.000.000 lei și nu 14.200 USD.
Din Actul adițional la Statutul societății, autentificat sub nr .l055/_ de BNP Bal, rezultă că V. V. se retrage din societate, și cesionează partea sa de 50 părți sociale a câte 100.000 lei partea sociala, respectiv 5.000.000 lei, noului asociat care intra in societate, respectiv reclamantul F. I. .
La art.3 din acest Act adițional, se menționează că în urma retragerii din societate și in urma cesiunii pârtilor sociale, noul asociat F. V. se obliga să plătească asociatului care se retrage, V. V., suma de 14.200 USD, în rate lunare de cate 592 USD. Obligația este personala a reclamantului.
Prima instanța a interpretat total greșit acest act si a tras concluzii eronate, care au dus la pronunțarea unei sentințe nelegale.
F. a de acesta situație, cererea paratei reclamante de obligare a reclamantului-pârât la plata echivalentului în lei a sumei de 11.360 USD, ce reprezintă 80% din suma de 14.200 $, proporțional cu cota sa parte din drepturile sale asupra bunurilor comune este legala și se impune a fi admisă.
Cererile privind beneficiul societății SC E. nord S. pe anul 2008 și a cotei cuvenite pârâtei-reclamante din cele doua autovehicule înregistrate pe firma au fost respinse de prima instanța ca inadmisibile, preluând argumentul reclamantului, că a solicitat a se include in masa partajabila bunurile societății comerciale care nu intra in patrimoniul soților. Soluția este nelegala.
Deținerea de părți sociale la o societate comerciala dă dreptul asociatului asupra patrimoniului societății comerciale si asupra beneficiilor sau dividendelor. Este adevărat că legislația comerciala are anumite restricții si reguli care trebuie respectate, dar nu trebuie scăpat din vedere ca raporturile juridice care fac obiectul prezentului dosar sunt raporturi patrimoniale ce derivă din căsătoria pârtilor și dobândirea de bunuri in timpul acesteia și prin urmare acestea au preeminență și trebuie reglementate.
Este de înțeles că reclamantul, începând cu anul 1999, a înființat in asociere cu alte persoane sau a intrat in societatea comerciala, pentru a realiza venituri din care să trăiască, să dobândească bunurile de care are nevoie el si familia lui, constituind părțile sociale din bani care erau bun comun. Prin urmare, valoarea de înlocuire din părțile sociale este la rândul ei bun comun, prin mecanismul subrogației. Dacă nu s-ar proceda in aceasta maniera, soțul care nu este asociat și nu are părți sociale, ar fi pus in poziție de inechitate.
Este adevărat că părțile sociale aparțin societății, dar art. 354 din Legea nr.31/1990 prevede ca părțile dobândesc in schimbul bunurilor aportate părți sociale. Or, daca bunul aportat in schimbul părților sociale era bun comun al soților, este firesc ca și părțile sociale să fie tot bun comun, prin subrogație.
Un argument in plus este Noul Cod Civil, care, chiar daca nu este aplicabil în speța întrucât raporturile dintre părți s-au născut anterior intrării sale in vigoare, prevede în art.349 alin.2, posibilitatea partajării părților sociale. Dar nici in vechea legislație nu era interzisa aceasta operație, astfel că se deduce că și anterior Noului cod civil era posibilă partajarea părților sociale (opinie
exprimata de judecătorul I. D. C. de la Curtea de Apel C., in Decizia civila nr.4228/R/2011-dos. nr._ al Judecătoriei B. M. ).
Cererea pârâtei-reclamante de a se cuprinde în masa partajabila a beneficiului pe care reclamantul trebuia sa-l primească la finele anului 2008, de 1.446,62 lei, reprezentând 2% din profitul net al firmei de 72.331 lei, comunicat de ORC B. M. cu adresa nr.8.200/_ este legala și trebuie admisă. Reclamantul era îndreptățit la acest beneficiu, iar faptul ca a reinvestit in firma suma care i se cuvenea, nu poate să o prejudicieze pe pârâta-reclamantă.
În ceea ce privește cele doua mașini înscrise pe firma, Volswagen Cady si Fiat Ducat instanța a înțeles greșit ca a solicitat cuprinderea în masa partajabila a patrimoniului firmei, respectiv a celor doua mașini. A solicitat partajarea valorii investită de reclamant în aceste vehicule care au fost cumpărate din banii comuni și trecute apoi pe firma.
Intimatul F. I. a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
La termenul de judecată din 30 mai 2013, tribunalul, în baza art. 295 alin. 1 teza finală, Cod procedură civilă, raportat la art. 258 Cod procedură civilă a pus în discuție din oficiu motivul de apel de ordine publică, respectiv excepția nulității hotărârii pronunțate de către prima instanță având în vedere că prima pagină din minută nu a fost semnată de judecător.
Analizând sentința civilă nr. 5636 din_ a Judecătoriei B. M. prin prisma motivului de apel de ordine publică, invocat din oficiu de către tribunal, se rețin următoarele aspecte:
T. constată că minuta întocmită în dosarul nr._ al Judecătoriei
B. M. conține două pagini din care prima pagină nu este semnată de judecător, iar cea de-a două pagină cuprinde o semnătură olografă - fila 307 verso dosar fond.
Potrivit art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii, care se semnează sub sancțiunea nulității de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, după deliberare, se redactează în scris dispozitivul hotărârii, care este denumit "minută";, ce se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători. Acest dispozitiv, numit tradițional "minută";, obiectivează rezultatul deliberării și trebuie semnată de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a litigiului, confirmând astfel existența hotărârii și autenticitatea ei.
Minuta trebuie să corespundă întocmai rezultatului deliberării, numai astfel ea fiind concludentă, sub aspectul regularității formale a deliberării, a pretențiilor ce au făcut obiectul deliberării, al modului de soluționare a acestor pretenții și a calității celor care le-au soluționat.
Art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă statuează că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie, iar art. 106 alin. 1 Cod procedură civilă, prevede că, anularea unui act de procedură civilă atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.
Prin urmare, cerința semnării minutei este imperativă și este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunțate și să ofere posibilitatea de a verifica legalitatea completului de judecată. Fiecare pagină a minutei trebuie semnată. Nu este o opțiune, judecătorul nu poate alege care pagină să o semneze, prima, ultima sau vreuna intermediară, sau să semneze parțial pe ciorna unei minute și parțial pe minută. Cerința ca minuta să fie semnată pe fiecare pagină de judecător reprezintă o garanție a actului procedural.
În cazul în care numai o parte din minută este semnată de către judecător, nulitatea care operează nu poate fi decât totală și nu doar parțială pentru partea din minuta nesemnată și independent de orice dovadă de vătămare. Minuta trebuie să fie unică. În ceea ce privește nesemnarea minutei, nulitatea hotărârii pentru acest motiv este expresă.
Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către un judecător este o nulitate absolută, anume prevăzută de lege deoarece într-o asemenea situație, nu se poate constata dacă instanța a fost compusă potrivit prevederilor legale și dacă judecătorul a luat parte la deliberare, vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea minutei, care atrage implicit și anularea hotărârii primei instanțe.
De asemenea, nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către judecător nu poate fi acoperită în nici un mod prin semnarea ulterioară a minutei deoarece nu se mai poate ști dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare.
Este de remarcat faptul că Noul Cod de procedură civilă, în art. 401 prevede că, după ce a fost luată hotărârea se va întocmit de îndată o minută care va cuprinde soluția și care, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători.
Noua reglementare oferă astfel ca soluție legislativă soluția dată în jurisprudența și în doctrina corespunzătoare reglementării anterioare, aplicabile în speță, respectiv art. 258 alin.1 din vechiul Cod de procedură civilă. Pentru aceste considerente de drept, în baza art. 297 alin. 2 teza finală
Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul declarat, va anula sentința atacată și va reține cauza spre judecare, fixând termen pentru data de_, dată la care se vor cita părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelanta F. V., cu domiciliul în B.
M., B-dul B. nr.19/53 jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5636/_
, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o anulează și reține cauza spre judecare.
Fixează termen de judecată pentru data de 27 iunie 2013, dată pentru care se vor cita părțile.
Cu drept de recurs odată cu decizia pronunțată asupra fondului. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | ||||
Ț. D. | L. | C. | L. | B. | D. |
Red.Ț.D./0_
T.red.B.D./_
5 ex.
J. ecător la fond:V. U.
| ← Decizia civilă nr. 937/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 36/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
