Decizia civilă nr. 4494/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4494/R/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. N. -R., împotriva deciziei civile nr. 223/A din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâta T. I. -V., având ca obiect partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent I. N. -R., avocat S. M. și pârâta-intimată
T. I. -V., asistată de avocat M. Ionel. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 1009,40 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 noiembrie 2013, a fost soluționată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de către pârâta-intimată, în sensul respingerii acesteia.
La termenul de azi, reprezentantul pârâtei-intimate depune la dosar facturile-chitanță nr. MIH 00109 din data de 10 octombrie 2013 și nr. MIH 00129 din data de 19 noiembrie 2013, prin care se face dovada achitării onorariului avocațial în cuantum total de 750 lei.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, iar în subsidiar, solicită modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului promovat de reclamant.
Apreciază că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind astfel incidente în speță prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Instanța de apel a încălcat prevederile art.
261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât a omis să se pronunțe asupra motivelor de apel. în cuprinsul hotărârii recurate, motivele de apel au fost amintite fracționat și discreționar, astfel că se poate observa cu ușurință că instanța nu a analizat toate criticile aduse sentinței instanței de fond.
Motivarea hotărârii trebuie să dea răspunsuri precise la toate motivele invocate prin exercitarea unei căi de atac pe baza întregului material
probatoriu, a argumentelor și raționamentelor juridice, excluzându-se astfel considerentele vagi sau contradictorii, care fac imposibilă urmărirea raționamentelor logice folosite de judecător pentru darea soluției, ori în speță, din motivarea hotărârii rezultă tocmai contrariul.
Instanța de apel nu a analizat motivele prin care reclamantul a argumentat necesitatea atribuirii construcției către proprietarul terenului. Terenul aparține reclamantului, fiind bun propriu, iar asupra construcției este coproprietar. Raportat la această situație, atribuirea construcției fără a dispune instituirea unui drept asupra terenului, în favoarea pârâtei era imposibilă.
Pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite atribuirea bunului și stabilirea unui drept asupra terenului.
În speță este evident că nu se putea atribui construcția pârâtei, în condițiile în care aceasta nu este proprietara terenului și nu a solicitat instituirea unui drept asupra a cel puțin unei părți din teren cu determinarea și plata acesteia.
Având în vedere natura bunului, aceea de construcție fără teren, în raport de prevederile art. 876 pct. 1 și 3 și art. 878 pct. 3 din noul Cod de procedură civilă, atribuirea construcției fără instituirea vreunui drept asupra terenului nu este posibilă întrucât aceasta nu poate face obiectul drepturilor tabulare. Prin urmare, hotărârea de partaj, pe considerentul că singură, construcția nu poate fi înscrisă în cartea funciară, nefiind obiect al drepturilor tabulare, potrivit prevederilor codului civil, nu poate produce ca efecte înscrierea în cartea funciară. Acest aspect nu a fost analizat de instanța de apel.
Instanța de apel nu a procedat la analizarea criticilor referitoare la contribuția părților la edificarea construcției, și nici nu a făcut referire la
importanța atribuirii bunului prin prisma disponibilului bănesc pentru plata sultei, deși dovada disponibilităților bănești ale reclamantului a fost depusă la dosar.
Pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata unor rate restante către o firmă de recuperare de creanțe care nu este parte în dosar și cu care reclamantul nu a avut nici un raport juridic.
Instanța de apel, fără a fi investită în acest sens de către pârâtă, stabilește că pe parcursul căsătoriei părțile au dobândit și o datorie comună, restantă, în cuantum de 29.500,71 lei provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice încheiat de părți cu BCR SA. Mai mult, a dispus sistarea indiviziunii, prin atribuire în favoarea pârâtei a construcției și a datoriei restante, obligând-o pe aceasta la plata către reclamant a unei sulte în cuantum de 16.753 euro. Deși solicitarea pârâtei a fost cu totul alta,
instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Prin hotărârea atacată, instanța a încălcat prevederile art. 6 paragraful
1 din CEDO. Una din garanțiile dreptului la un proces echitabil, este obligația instanțelor de a-și motiva deciziile.
Instanța de apel era ținută să procedeze la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate și al cererilor probatorii. În speță însă, instanța a procedat la soluționarea cauzei fără a analiza susținerile și apărările unei
părți, încălcând astfel principiul egalității de arme și de poziție, și neasigurând aflarea adevărului în cauză.
Este esențial ca motivarea hotărârii să răspundă pretențiilor părților, respectiv tuturor capetelor de acuzare și mijloacelor de apărare, deoarece acest lucru permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și că instanța a ținut cont de ele.
În speță sunt incidente și prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Această susținere vizează aspectul privind neaplicarea corectă a prevederilor art. 6739Cod procedură civilă, de care instanța trebuia să țină cont cu ocazia partajului întrucât vizează criteriile în baza cărora se face partajul. Întrucât reclamantul este proprietarul terenului și este și coproprietar a asupra imobilului edificat pe terenul său, din contribuția diferențiată, natura bunului duce la necesitatea atribuirii construcției, către proprietarul terenului. Raportat la această împrejurare, atribuirea construcției către pârâtă, fără instituirea unui drept asupra terenului în favoarea acesteia, este imposibilă. Având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel, apreciază că în speță sunt incidente și prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel nu a aplicat corect prevederile art. 6739Cod procedură civilă, de care trebuia să țină cont cu ocazia partajului.
Întrucât reclamantul este proprietarul terenului și că acesta are și calitatea de coproprietar asupra imobilului edificat pe terenul său din contribuia diferențiată, natura bunului duce la necesitatea atribuirii construcției către proprietarul terenului. Raportat la aceste împrejurări, atribuirea construcției către pârâtă, fără instituirea unui drept asupra terenului în favoarea acesteia, este imposibilă. Procedând de această manieră, instanța a golit de conținut dreptul de proprietate al reclamantului. Pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite atribuirea construcției, astfel că atribuirea construcției uneia dintre părți era posibilă doar dacă acest lucru se solicita și dacă partea respectivă
justifica un titlu.
În speță au fost încălcate flagrant prevederile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, conform cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale al dreptului de proprietate.
Instanța învederează reprezentantei reclamantului-recurent faptul că încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la CEDO este invocată în recurs omisso medio, invocând excepția inadmisibilității acestui motiv de recurs, pe acest considerent.
Reprezentanta reclamantului-recurent apreciază că această încălcare nu este invocată omisso medio raportat la motivele arătate. Instanța a făcut un abuz atunci când a atribuit construcția fără titlu, iar acest aspect a fost invocat și prin memoriul de apel. Instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, respectiv nu a verificat și nu a stabilit situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, acestea fiind condiții esențiale pentru judecarea corectă a apelului, nu a verificat cotele de contribuție, contribuția în muncă pe care reclamantul a avut-o, veniturile
suplimentare realizate de acesta și nici contribuția adusă de familia reclamantului la edificarea construcției.
De asemenea instanța nu a verificat și analizat aspectele învederate cu privire la necesitatea respingerii cererii reconvenționale.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune admiterea recursului casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ipoteza în care instanța apreciază că se impune admiterea recursului pentru varianta subsidiară, solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 4960 lei.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită admiterea excepției privind invocarea încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO omisso medio.
Cu privire la restul motivelor de recurs la care s-a făcut referire înțelege să invoce excepția inadmisibilității acestora, întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate. Au fost invocat art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă, însă instanța trebuie să verifice incidența acestora în speță. În opinia sa, nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Nu corespunde realității faptul că instanța de apel a ignorat în totalitate motivele de apel, fără să motiveze decizia, după cum nu este real că instanța a omis să se pronunțe asupra motivelor de apel. Hotărârea este motivată și consideră că instanța nu era obligată să copieze motivele de apel câtă vreme și-a format convingerea cu privire la toate motivele invocate. Stabilirea cotelor de contribuție a reprezentat o preocupare a instanței de apel care prin considerentele hotărârii a arătat faptul că raportat la probatoriu administrat în cauză, apelantul nu a dovedit o cotă de contribuție mai mare la edificarea construcției bun comun al părților. De asemenea instanța de apel nu a putut face abstracție de contribuția pârâtei care avut
un loc de muncă pe toată perioada căsătoriei și a realizat venituri, și s-a îngrijit de familie ca soție și mamă.
Instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 6739Cod procedură civilă concluzionând în mod corect că faptul că apelantul este proprietar exclusiv al terenului aferent construcției, nu constituie un
impediment în stabilirea acestei modalități de partaj, iar aspectele referitoare la superficie sau la despăgubiri nu se impun a fi analizate întrucât exced cadrului procesual, instanța nefiind investită cu astfel de cereri.
Consideră că nici prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză. Critica adusă modalității de aplicare a aret. 6739Cod procedură civilă este o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate. Nu este o problemă de aplicare greșită a legii în ceea ce privește atribuirea construcției. La momentul atribuirii construcției s-a avut în vedere necesitatea părții căreia îi este atribuită. Reclamantul-recurent locuiește în prezent în C. -N. împreună cu soția sa și are locul de muncă tot în acest oraș. Instanța dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea pârâtei a construcției și a datoriei restante obligând-o la plata unei sulte.
Faptul că prin cererea reconvențională pârâta nu a solicitat instituirea vreunui drept de superficie, acest lucru nu este un impediment în realizarea partajului așa cum susține reclamantul. Calitatea de pârâți și reclamanți le revine ambelor părți. Prin întâmpinare pârâta a formulat apărări și pretenții ce au fost apreciate de instanță ca fiind pertinente, exercitându-și cu bună credință drepturile procesuale. Construcția și terenul sunt înscrise în cartea
funciară, terenul a fost primit în timpul căsătoriei de către reclamant pentru a-și construi o casă. Ulterior divorțului, reclamantul a fabricat declarații în numele tatălui lui și cu acordul pârâtei a radiat-o pe aceasta din cartea funciară, care a avut decența să recunoască că acest teren dacă provine de la părinții reclamantului i se cuvine acestuia.
Pârâta a solicitat obligarea pârâtului la plata în continuare a ratelor restante aferente creditului de nevoi personale, credit care face parte din comunitatea matrimonială, însă acest aspect nu este de natură a duce la concluzia că hotărârea instanței de apel nu este corectă în condițiile în care s-a apreciat în mod echitabil asupra modalității de partaj.
Raportat la susținerile făcut în fața instanței, cât și la cele formulate în scris, solicită respingerea recursului și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 lei, conform chitanței depuse la dosar.
În replică, reprezentanta reclamantului-recurent arată că nu poate fi vorba de buna credință a pârâtei, natura juridică a terenului este de bun propriu, acesta nu a fost niciodată bun comun, iar hotărârea de partaj produce efecte doar prin înscrierea în cartea funciară.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1239/_, pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Huedin
a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. N. R., împotriva pârâtei T. I. -V. .
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă reconvențională T. I. -V. împotriva pârâtului reconvențional I. N. R. și în consecință:
A constatat că sub durata căsătoriei părțile au dobândit în cotă de 50% fiecare următoarele bunuri comune: construcția casă familială compusă din S+P+M având fundație din beton, pereți din cărămidă, învelitoare din țiglă, la subsol antreu și 3 boxe, parter: hol, bucătărie, cămară, baie, sas, cameră de zi și două dormitoare, etaj: hol, baie, două dormitoare, balcon și pod, înscrisă în CF nr. 4718 H., nr. topo. 1857/1 în suprafață de 800 mp, situată administrativ în H., str. M., nr. 16, jud. C., în valoare de
40.000 euro, precum și datoria restantă în cuantum de 29.500,71 lei provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 238/_ încheiat de părți cu BCR SA, echivalent a 6.494 euro la data pronunțării prezentei sentințe.
A dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea pârâtei- reclamantă reconvențională T. I. -V. a construcției casă familială compusă din S+P+M având fundație din beton, pereți din cărămidă, învelitoare din țiglă, la subsol antreu și 3 boxe, parter: hol, bucătărie, cămară, baie, sas, cameră de zi și două dormitoare, etaj: hol, baie, două dormitoare, balcon și pod, înscrisă în CF nr. 4718 H., nr. topo. 1857/1 în suprafață de 800 mp, situată administrativ în H., str. M., nr. 16, jud. C., în valoare de 40.000 euro, precum și datoriei restante în cuantum de 29.500,71 lei provenind din contractul de credit bancar pentru persoane
fizice nr. 238/_ încheiat de părți cu BCR SA, echivalent a 6.494 euro la data pronunțării prezentei sentințe.
A obligat pârâta-reclamantă reconvențională T. I. -V. la plata către reclamantul - pârât reconvențional I. N. R. a sultei în cuantum de 16.753 euro.
A respins celelalte pretenții formulate de reclamantul - pârât reconvențional I. N. R. .
A compensat cheltuielile de judecată făcute de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr. 212/2007 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._ instanța a desfăcut, prin divorț, căsătoria încheiată de la data_ de I. N. R. împotriva și I. I. V. .
Este un fapt necontestat de părți că în timpul căsătoriei cei doi soți au dobândit un imobil construcție reprezentând casă familială compusă din S+P+M având fundație din beton, pereți din cărămidă, învelitoare din țiglă, la subsol antreu și 3 boxe, parter: hol, bucătărie, cămară, baie, sas, cameră de zi și două dormitoare, etaj: hol, baie, două dormitoare, balcon și pod,
înscrisă în CF nr. 4718 H., nr. topo. 1857/1 în suprafață de 800 mp, situată administrativ în H., str. M., nr. 16, jud. C. . Ambele părți litigante au admis că imobilul are o valoare de 40.000 euro.
De asemenea în timpul căsătoriei soții au contractat mai multe împrumuturi bancare, în special pentru construcția și amenajarea imobilului. În prezent este restantă suma de 29.500,71 lei (echivalent a
6.494 euro la data pronunțării prezentei sentințe) provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 238/_ încheiat de părți cu BCR SA pentru care s-a încheiat și o înțelegere de plată cu SC EOS KSI ROMANIA SRL.
Sub aspectul dispozițiilor legale incidente în cauză instanța de fond a constatat că bunul a fost dobândit de soți înainte de data de_ . Din perspectiva dreptului familiei și efectelor sale patrimoniale dobândirea a fost guvernată de Codul Familiei. Potrivit art. 30 din Codul Familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedită.
Acest text legal instituia prezumția legală de comunitate a tuturor bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, prezumție iuris tantum. Comunitatea de bunuri a soților a existat, ca regim unic matrimonial în România, până la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
În ceea ce privește petitul de sistare a stării de indiviziune este aplicabilă noua legislație civilă, respectiv art. 669 și urm. din Noul Cod Civil. Astfel, potrivit art. 66 din Legea 71/2011 dispozițiile art. 669-686 din Codul civil sunt aplicabile convențiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil. De asemenea, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil.
Potrivit art. 669 din Noul cod civil încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească. De asemenea potrivit art. 670
partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.
Reclamantul I. N. R. a susținut prin cererea de chemare în judecată că bunul imobil a fost dobândit în timpul căsătoriei de către soți, însă este îndreptățit la o cotă de contribuție de 70% din acest bun.
Instanța de fond a reținut că, în principiu, reclamantul poate răsturna prezumția simplă a cotelor egale în dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, însă dovada trebuie făcută prin probe temeinice.
Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar avea o cotă de contribuție superioară celei cuvenite pârâtei și stabilită de lege ca fiind egală pentru soți.
Astfel, reclamantul a admis în interogatoriu, întrebarea 7, că imobilul a început să fie edificat cu banii încasați ca dar de nuntă. De asemenea recunoaște că dulgherul care a realizat acoperișul a fost plătit de părinții pârâtei (întrebarea și răspunsul 24).
Unul din martorii audiați, muncitor pe șantier, a arătat că alături de el au lucrat rude ale pârâtei reclamante reconvenționale, uneori 6, alteori 10, în funcție de lucrare. Din partea reclamantului nu a văzut persoane care să muncească. Cărămida a fost adusă de tatăl pârâtei, acesta angajând și un meșter de la Sâncraiu pe care îl transporta zilnic pe șantier. Martorul a fost de altfel angajat și plătit de tatăl pârâtei T. I. -V. . Martorul a mai declarat că l-a văzut și pe reclamantul I. N. R. muncind pe șantier. Martora Mihuț L. a arătat în declarația sa că imobilul a fost ridicat de reclamant cu ajutorul rudelor sale, care au ajutat mai ales la tencuirea pereților.
Ulterior separării părților reclamanta reconvențională a continuat să achite rate pentru credite contractate în timpul căsătoriei, precum și impozitele și taxele locale aferente imobilului, așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.
În ceea ce privește veniturile obținute din muncă de cele două părți instanța, raportat la adeverințele depuse la dosar a reținut că nu se constată o diferență semnificativă în favoarea reclamantului I. N. R. .
Având în vedere probele testimoniale, coroborate cu înscrisurile menționate mai sus și răspunsurile la interogatorii, a rezultat că reclamantul nu a avut o contribuție diferită de cea a pârâtei la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Raportat la prevederile art. 673/1 și urm. C.Pr.Civ., ținând seama de criteriile prevăzute de art. 673/9 C.Pr.Civ. instanța de fond a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea pârâtei-reclamantă reconvențională T.
I. -V. a construcției casă familială compusă din S+P+M având fundație din beton, pereți din cărămidă, învelitoare din țiglă, la subsol antreu și 3 boxe, parter: hol, bucătărie, cămară, baie, sas, cameră de zi și două dormitoare, etaj: hol, baie, două dormitoare, balcon și pod, înscrisă în CF nr. 4718 H., nr. topo. 1857/1 în suprafață de 800 mp, situată administrativ în H., str. M., nr. 16, jud. C., în valoare de 40.000 euro, precum și datoriei restante în cuantum de 29.500,71 lei provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 238/_ încheiat de părți cu BCR SA, echivalent a 6.494 euro la data pronunțării prezentei sentințe.
Pentru a dispune această măsură instanța de fond a avut în vedere faptul că pârâta-reclamantă reconvențională a rămas după desfacerea căsătoriei în imobil împreună cu fiica părților, a continuat să achite toate debitele legate de administrarea locuinței și locuiește în H. cu familia nou constituită. Pe de altă parte reclamantul locuiește în prezent în C. -N. cu familia sa unde are și un loc de muncă și nu are stringentă nevoie de o
locuință în orașul H. .
De asemenea instanța de fond a obligat pe pârâta-reclamantă reconvențională T. I. -V. la plata către reclamantul - pârât reconvențional a sultei în cuantum de 16.753 euro, respectiv 20.000 euro din care s-a dedus suma de 3.247 euro reprezentând jumătate din cuantumul datoriei care va fi achitată pe viitor de pârâta-reclamantă reconvențională.
Instanța de fond, față de soluția adoptată în privința petitului de sistare a stării de indiviziune, a respins cererea reclamantului de înscriere în cartea funciară și evacuarea pârâtei din imobil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate cu prezenta cauză instanța de fond, văzând prevederile art. 274-276 C.Pr.Civ., reținând că ambele cereri au fost admise în parte și a compensat cheltuielile făcute de părți.
Prin decizia civilă nr. 223/A/_ a T. ului C.,
s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr. 1239/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., pe care a menținut-o în totul.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei T. I. V. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că raportat la probatoriul administrat, apelantul nu a dovedit o cotă de contribuție mai mare la edificarea construcției, bun comun al părților.
Contrar susținerilor apelantului, intimata a lucrat pe toată perioada căsătoriei și implicit pe perioada edificării casei pentru care s-a obținut autorizație de construire în anul 1992.
Potrivit cărții de muncă depusă în copie la filele 221-233 din dosarul de fond intimata a lucrat începând cu data de_ și până la data de_ la Societatea Alianța din H., după care potrivit adeverinței nr.4757/_ eliberată de Primăria com.H. intimata a lucrat ca și contabil la această instituție până pe perioada cuprinsă între_ -_ .
Este adevărat că și apelantul a realizat venituri salariale în perioada iunie 1991-martie 2005 fiind angajat în cadrul M. ui Apărării Naționale la UM 01049 și UM 02565, după care pe perioada_ -_ ca și consilier juridic la Primăria com. Beliș.
Comparând veniturile părților, a rezultat ca atat reclamantul cat si parata au fost angajați în timpul căsătoriei, respectiv pe perioada edificării construcției, obținând venituri salariale, nefiind diferențe majore între părți din acest punct de vedere. Astfel, tribunalul a apreciat că apelantul nu a făcut dovada unor venituri substanțial mai mari decât intimata în tot timpul căsătoriei.
Probatoriul testimonial administrat în cauză, nu a confirmat susținerile apelantului în sensul că la edificarea casei a avut o contribuție majoră.
Martorii audiați au declarat că atât rudele apelantului, cât și cele ale intimatei, au ajutat părțile la edificarea casei, prin muncă, cunoscând de asemenea și faptul că terenul pe care este edificată casa i-a fost dat reclamantului de către părinții săi.
Împrejurarea ce rezultă din probele testimoniale este că, ambele părți au fost ajutate la edificarea casei de către rudele fiecăruia, fără ca acest ajutor să încline balanța în favoarea unui sau altuia care să atragă o contribuție diferită a părților la dobândirea bunurilor comune. Nu poate fi negată munca depusă de intimată în gospodărie și pentru creșterea minorei.
În ce privește sistarea stării de indiviziune, tribunalul a reținut că instanța de fond a dat eficiență, în mod corect, criteriilor prevăzute de art.673 ind.9 cod pr.civilă., apreciind raportat la situația locativă a fiecăruia dintre părți că intimata este care nevoie stringentă de locuință. Astfel, în mod corect, s-a dispus sistarea stării de indiviziune în modalitatea atribuirii imobilului intimatei.
Faptul că apelantul este proprietar exclusiv al terenului aferent, nu constituie un impediment în alegerea acestei modalități de partaj, iar aspectele referitoare la superficie sau la despăgubiri nu se impun a fi analizate deoarece exced cadrului procesual, instanța nefiind învestită cu astfel de cereri.
Apelantul nu a reușit să facă nici dovada că a achitat intimatei suma de 1900 euro din credit în mână, acesta fiind motivul pentru care mare parte a chitanțelor sunt pe numele intimatei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul
N. R., solicitând admiterea recursului, in principal casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond in vederea pronunțării unei hotărâri legale si temeinice și in subsidiar modificarea in totalitate a hotărârii atacate, in sensul admiterii apelului promovat de către apelantul I. N. R. C., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata in fond, apel si recurs.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele argumente:
Hotărârea pronunțată este nelegală fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 si art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea
instanței de apel necuprinzând motivele pe care se sprijină, fiind data cu încălcarea si greșita aplicare a legii.
Astfel, instanța a încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila, omițând se pronunțe asupra motivelor de apel.
Potrivit art. 261 alin 1 pct. 5 C.proc.civ. hotărârea instanței trebuie sa cuprindă "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor.
În speța, instanța de apel nu a amintit toate motivele de apel, fiind menționate doar fracționat și discreționar.
Reclamantul în cadrul motivelor de apel a prezentat punctual și expres motivele legale și temeinice care conduceau la atribuirea bunului către apelant, fără ca acestea să fi fost analizate.
În opinia recurentului, regulile elementare privind motivarea hotărârii, respectiv arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei și legalității soluțiilor pe care o instanță judecătoreasca o pronunță - lipsesc din decizia instanței.
În speța nu exista o expunere sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și de drept care au condus la respingerea apelului recurentului și nici motivele pentru care s-au înlăturat apărările apelantului.
Motivarea (în fapt și în drept) este certitudinea că arbitrajul judecătoresc nu are loc și de asemenea numai prin analizarea motivării hotărârii este posibil controlul din partea instanțelor superioare, care trebuie să cunoască temeiurile pe care se sprijină hotărârea atacată și să decidă dacă este legală și temeinică.
Motivarea hotărârii trebuie să dea răspunsuri precise la toate motivele invocate prin exercitarea unei căi de atac, pe baza întregului material probatoriu, a argumentelor și raționamentelor juridice, excluzându-se în felul acesta considerentele contradictorii, vagi sau imprecise, care fac imposibilă urmărirea raționamentelor logice folosite de judecător pentru darea soluției, ori în speță, din "motivarea" hotărârii rezultă tocmai contrariul.
Instanța nu a analizat deloc motivele de apel prin care apelantul a argumentat necesitatea atribuirii construcției către acesta: natura bunului supus partajului, care, în speță, duce la necesitatea atribuirii construcției către proprietarul terenului.
Construcția este bun comun, aflat în devălmășie iar terenul în suprafață de 800 mp, situat administrativ în H., str. M., nr.16, jud. C., pe care este edificată, este proprietatea exclusivă a recurentului I. N. Raportat la această situație de drept, atribuirea construcției fără a dispune instituirea unui drept asupra terenului în favoarea celui căruia i s-a atribuit construcția, respectiv în favoarea lui T. Josefina era imposibilă - critică neanalizată de instanța de apel.
O altă critică a cărei analiză nu a fost făcută de instanța de apel privește lipsa unei cereri reconvenționale formulată de intimata T. Josefina privind atribuirea bunului și stabilirea unui drept asupra terenului.
Imposibilitatea atribuirii construcției fără stabilirea unui drept real asupra terenului:
În speță este evident că nu se putea atribui construcția pârâtei T. Josefina în condițiile în care aceasta nu este proprietara terenului, nu are stabilit niciun drept asupra terenului și nu a solicitat instituirea unui drept de superficie asupra cel puțin a unei părți din teren, cu determinarea acestei suprafețe si, evident cu plata unei despăgubiri.
Tot raportat la natura bunului, aceea de construcție fără teren-raportat la prevederile din Noul cod civil, Titlul VII- cu privire la cartea funciară- respectiv art. 876 pct 1 si 3 si art. 878 pct. 3 Noul cod civil-prin care sunt definite și reglementate obiectul drepturilor tabulare-atribuirea construcției fără instituirea unui drept asupra terenului nu era posibilă deoarece construcția fără vreun drept asupra terenului nu face obiectul drepturilor tabulare.
Hotărârea de partaj - pentru considerentul că singură construcția nu poate fi înscrisă in cartea funciara nefăcând obiect al drepturilor tabulare
potrivit dispozițiilor Codului civil - nu poate produce ca efect înscrierea în cartea funciara. Oricum, în art. 680 pct. 2 Cod civil nou este menționat în mod expres "În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătoreasca rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară" În speță este evident, pentru considerentele deja arătate, că hotărârea judecătoreasca nu poate fi înscrisa în cartea funciară .
Nu au fost analizate nici criticile aduse hotărârii instanței de fond cu privire la contribuția pârtilor la edificarea construcției - aici apelantul a arătat inclusiv calculele matematice privind veniturile părților.
De asemenea instanța de apel nu a arătat niciun cuvânt despre aspectul privitor la importanța în atribuirea bunului din prisma disponibilului bănesc pentru plata sultei.
Totodată, instanța de apel nu a făcut nicio referire la motiveel de apel care vizau modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii reconvenționale.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâta T. Josefina s-a solicitat obligarea pârâtului reconvențional la plata în continuare către EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. a ratelor ramase neachitate în cuantum de 29500,71 lei din creditul de nevoi personale cu nr. 238/_ .
Cu toate că cererea reconvențională a fost formulată pentru obligarea recurentului la plata unor rate către o firma de recuperări creanțe - care nu este parte în dosar și cu care apelantul nu a avut și nu are niciun raport juridic, instanța a stabilit că pe parcursul căsătoriei părțile au dobândit și datoria restantă în cuantum de 29.500,71 lei provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.238/_ încheiat de părți cu BCR SA, echivalent a 6.494 Euro.
De asemenea, a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea pârâtei a construcției și a datoriei restante, obligând-o pe aceasta la plata către reclamant a sultei în cuantum de 16.753 Euro.
Astfel solicitarea intimatei T. a fost cu totul alta față de ceea ce instanța de fond a constatat și decis, practic instanța acordând ceea ce nu s- a cerut.
Din prezentarea anterioară, verificând solicitările și apărările recurentului atât prin motivele de apel, prin notele scrise-expunerile verbal efectuate în fața instanței, și sintezele prezentate în concluziile scrise duc la o singură concluzie: Cauza supusă judecații în apel nu a fost analizată de instanța de apel, nefiind analizat însuși fondul apelului, motiv pentru care singura soluție legală este trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, motivat de încălcarea art. 261 alin. 1 pct.5 Cod procedura civila - motiv care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 Cod proc.civ.
Instanța, prin hotărârea atacată a încălcat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului - dreptul la un proces echitabil și Avizul C. ativ nr.11/2008 a Consiliului C. ativ al Judecătorilor Europeni.
Potrivit practicii C.E.D.O., garantarea dreptului la un proces echitabil impune instanțelor obligația de a-și motiva deciziile. Judecătorul trebuie să arate clar motivele pe care își întemeiază decizia, și să analizeze efectiv
problemele esențiale care îi sunt supuse aprecierii, fără a accepta de plano concluziile trase de o jurisdicție inferioară.
Totodată, jurisprudența C.E.D.O. a statuat că insuficienta susținere prin considerente a unei hotărâri judecătorești încalcă art. 6 alin. 1 din Convenție, cererea reclamantului nefiind examinată în mod echitabil.
T. ul este ținut să procedeze la un examen atent al tuturor capetelor de cerere și al tuturor cererilor formulate în probațiune, pentru a asigura în mod efectiv dreptul prevăzut de art. 6 alin. 1.
Totodată, Avizul C. ativ nr.11/2008 a Consiliului C. ativ al Judecătorilor Europeni statuează că motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părții, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare. Această garanție este esențială, deoarece permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și că judecătorul a ținut cont de ele.
Criticile circumscrise art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., (practic niciuna din criticile aduse în fața instanței de apel nu au fost analizate de aceasta - așa cum a arătat la punctul 1.)
Neaplicarea corectă a dispozițiilor art. 673 ind. 9 Cod procedură civila - unul din criteriile de care instanța trebuie să țină cont cu ocazia partajului - criteriu prevăzut de art. 673 ind. 9 este natura bunului supus partajului. Natura bunului duce la necesitatea atribuirii construcției către proprietarul terenului.
Lipsa unei cereri reconvenționale formulată de intimata T. Josefina privind atribuirea bunului și stabilirea unui drept asupra terenului în condițiile art. 109 Cod procedura civilă. Imposibilitatea atribuirii construcției fără stabilirea unui drept real asupra terenului-materializate prin cerere reconvențională.
Dispozițiile prevăzute în art. 680 pct. 2 Noul Cod civil- Hotărârea de partaj - nu poate produce efectele juridice ale partajului - pentru considerentul că singură construcția nu poate fi înscrisă în cartea funciară nefăcând obiect al drepturilor tabulare potrivit dispozițiilor Codului civil - nu poate produce ca efect înscrierea în cartea funciară.
Hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Și cu privire la acest motiv instanța a invocat la termenul de judecată din_ excepția inadmisibilității, fiind invocat omisso medio.
Instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 295 Cod procedura civila, respectiv nu a verificat si nu a stabilit situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În acest sens nu a verificat contribuția pârtilor la edificarea construcției și implicit importanța acesteia atât sub aspectul cuantumului sultei cât și sub aspectul atribuirii construcției (cel al atribuirii bunului fiind unul din criteriile avute in vedere la art. 673 ind. 9 Cod procedura civila.).
Instanța de apel nu a verificat contribuția în muncă pe care a avut-o recurentul, veniturile suplimentare realizate de recurent, contribuția adusă de familia recurentului I. la edificarea construcției.
Instanța de apel nu a analizat aspectul privind disponibilului bănesc pentru achitarea sultei.
Instanța de apel nu a verificat și analizat aspectele învederate cu privire la necesitatea respingerii cererii reconvenționale, aceasta fiind admisă fără indicarea și analizarea vreunui temei de drept.
Cu toate că cererea reconvențională a fost formulată pentru obligarea recurentului la plata unor rate către o firma de recuperări creanțe, care nu este parte în dosar și cu care apelantul nu a avut și nu are niciun raport juridic, instanța de fond a stabilit, fără nicio solicitare din partea pârâtei T. Josefina, că pe parcursul căsătoriei părțile au dobândit și datoria restantă în cuantum de 29.500,71 lei, provenind din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 238/_ încheiat de părți cu BCR SA, echivalent a
6.494 Euro.
De asemenea, a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea în favoarea pârâtei a construcției și a datoriei restante, obligându-o pe aceasta la plata către recurent a sultei în cuantum de 16.753 Euro.
Solicitarea intimatei T. a fost cu totul alta față de ceea ce instanța a constatat și decis, practic instanța acordând ceea ce nu s-a cerut.
Nu s-a verificat niciunul din aspectele privitoare la cererea reconvențională invocate de recurent pe toata perioada apelului.
In drept: art.304 pct.7 si art. 304 pct. 9 Cod proc. Civ., art. 312 Cod proc. Civ. art. art. 261 alin 1 pct. 5, art. 295, art. 673 ind. 9 Cod procedura civila,art. 6 pct. 1 CEDO,, art.1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Prin întâmpinarea formulată (f. 16-20),
pârâta a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea întâmpinării, intimata a arătat că în mod corect a reținut instanța de apel că intimata a lucrat pe toată perioada căsătoriei, împrejurare rezultată din probațiunea administrată.
Corect s-a reținut că apelantul nu a făcut dovada unor venituri substanțial mai mari decât intimata în timpul căsătoriei.
Instanța de apel a motivat decizia și a dat eficiență probatoriului administrat în cauză, astfel încât afirmația potrivit căreia decizia pronunțată în apel nu este motivată, este nefondată.
S-a arătat totodată că intimata a făcut investiții la casă după plecarea recurentului și nu corespunde adevărului afirmația potrivit căreia nu a solicitat atribuirea imobilului.
Mare parte din motivele întâmpinării vizează aspecte de fapt, referitoare la atitudinea reclamantului față de pârâtă și copilul rezultat din căsătoria lor, străine de obiectul litigiului, astfel încât nu vor fi redate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din_ curtea a invocat excepția inadmisibilității motivului de recurs grefat pe art. 1 Protocolul adițional nr.
1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta fiind invocat pentru prima dată în recurs, omisso medio.
Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, criticând-o sub aspectul atribuirii construcției pârâtei, fără însă a motiva apelul și prin prisma art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât acest motiv invocat prima dată în recurs urmează a fi înlăturat ca inadmisibil.
Raportând considerentele deciziei pronunțate în apel la ansamblul motivelor de apel invocate de reclamant prin calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 1239/2012 a Judecătoriei H., curtea constată că susținerea reclamantului formulată în recurs în sensul că tribunalul nu a analizat motivele de apel este fondată.
T. ul a respins apelul declarat de reclamant, reținând că raportat la probațiunea administrată acesta nu a dovedit o cotă de contribuție mai mare la dobândirea construcției bun comun, întrucât: ambele părți au lucrat pe toată perioada căsătoriei, între veniturile realizate de părți nu există diferențe majore, și rudele ambelor părți au ajutat, prin muncă, la edificarea casei. În plus, pentru pârâtă s-a reținut contribuția ei la creșterea copilului și întreținerea gospodăriei.
Aceste argumente, deși fac trimitere la probațiunea administrată, aceasta este generală, fără indicarea concretă a probelor care au condus la formarea acestei convingeri instanței, în condițiile în care reclamantul a anexat motivelor de apel un centralizator al veniturilor realizate de părți (f.
12 dosar apel), iar în fața primei instanțe erau de asemenea depuse dovezi ce atestau veniturile părților (f. 220 - 233 veniturile pârâtei, f. 84-88, 245, veniturile reclamantului dosar fond).
Reclamantul a arătat în motivele de apel faptul că a realizat în timpul căsătoriei venituri superioare față de pârâtă (o diferență de 24,66 % nefiind una nesemnificativă, în opinia sa),iar instanța de apel nu a analizat în nici un fel această susținere.
Or, veniturile realizate de părți constituie un criteriu esențial în stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, în condițiile în care nu se face dovada că cel care a realizat un nivel inferior de venituri, a compensat diferența într-un alt mod susceptibil de a fi calificat ca fiind unul patrimonial - ajutor din partea membrilor propriei familii, muncă suplimentară în gospodărie sau alte modalități care au ca și efect egalizarea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Reclamantul a arătat în motivele de apel că a dovedit că veniturile sale din muncă au fost mai mari, ambii soți au fost ajutați la edificarea casei de către familiile lor, ambii soți au contractat credite, iar în ce privește contribuția la creșterea copilului, s-au administrat probe din care a reieșit că atât părinții, cât și bunicii s-au ocupat de acesta.
Instanța de apel nu a arătat în mod convingător și într-o manieră posibil de a fi verificată criteriile în baza cărora a stabilit cota de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune. Chiar dacă această cotă egală este instituită printr-o prezumție legală, aceasta poate fi răsturnată, instanțele fiind datoare să verifice susținerile ce tind la răsturnarea prezumției instituite de art. 30 al. 1 C. fam. (art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Sub aspectul sistării stării de indiviziune tribunalul a reținut că prima instanță a dat eficiență în mod corect criteriilor prevăzute de art. 6739Cod proc. civ., pârâta având nevoie stringentă de locuință.
De asemenea, tribunalul a mai reținut și faptul că apelantul este proprietarul exclusiv al terenului pe care este edificată construcția, însă acest aspect nu constituie un impediment în alegerea modalității de partaj.
O parte din criticile formulate în apel și reiterate în recurs de către reclamant cu privire la acest aspect au vizat împrejurarea că în lipsa unei
cereri reconvenționale prin care pârâta să solicite explicit atribuirea locuinței, aceasta nu îi putea fi atribuită.
Cu privire la această critică, în recurs, la termenul de judecată din_ curtea a calificat întâmpinarea formulată în fața primei instanțe de către pârâtă ca cerere reconvențională, stabilind în sarcina acesteia taxă judiciară de timbru datorată, în raport de pretențiile formulate, care, raportat la conținutul lor, nu se constituie ca simple apărări.
Astfel, pârâta a contestat prin înscrisul intitulat "întâmpinare"; (f. 89 dosar fond), contribuția superioară la dobândirea bunului comun pretinsă de reclamant, invocând contribuția egală a soților și a solicitat atribuirea
în natură, în favoarea ei, a construcției bun comun.
Așadar, afirmația reclamantului din apel și recurs potrivit căreia pârâta nu a solicitat să-i fie atribuită construcția, nu este fondată.
Instanța de apel era însă ținută să analizeze măsura atribuirii construcției către pârâtă, prin prisma celorlalte motive invocate în apel - contribuția părților la dobândirea construcției, verificarea criteriilor vizând nevoile locative ale părților, situația juridică a imobilului teren pe care construcția este edificată.
Instanța de apel nu a făcut nicio analiză referitoare la împrejurarea că terenul pe care este edificată construcția este proprietatea exclusivă a reclamantului, motiv invocat și detaliat de acesta în apelul declarat și dovedit prin cele statuate în baza sentinței civile nr. 128/2012 a Judecătoriei H. (f. 21-22 dosar fond).
Instanța de apel a arătat că această împrejurare nu constituie un impediment în atribuirea construcției pârâtei, iar eventualele aspecte referitoare la superficie sau despăgubiri exced cadrului procesual.
Situația imobilului teren pe care este edificată construcția bun comun, proprietatea exclusivă a reclamantului, se impunea a fi analizată riguros, prin prisma motivelor de apel invocate, iar în ipoteza aprecierii lor ca nefondate, instanța de apel era ținută să se pronunțe în mod concludent.
În fine, o altă critică pe larg dezvoltată în cadrul motivelor de apel este cea referitoare la situația creditelor contractate de părți în timpul căsătoriei, cu arătarea explicită a fiecărui credit: instituția financiară care a acordat creditul, persoana împrumutată, suma, destinația acesteia, soldul rămas neachitat la data desfacerii căsătoriei și cine a continuat plata ratelor după acest moment, pentru fiecare credit în parte.
Cu privire la această critică, întreaga motivare a instanței de apel se rezumă la a arăta că apelantul nu a reușit să facă nici dovada că a achitat intimatei suma de 1900 euro, din credit în mână, acesta fiind motivul pentru care mare parte a chitanțelor sunt pe numele intimatei.
Or, această alegație a instanței de apel nu constituie o analiză și un răspuns pertinent la motivele de apel invocate de reclamant referitor la situația creditelor.
Este adevărat că doctrina a statuat că analizarea motivelor invocate în calea de atac se poate face global.
În speță însă, din considerentele deciziei pronunțate în apel nu reiese că s-a făcut o analiză (chiar globală) a motivelor de apel, tribunalul limitându-se la a soluționa calea de atac pe baza unor considerații
generale, vagi, fără argumente care să constituie răspunsuri la motivele de apel invocate.
Procedând astfel, instanța a încălcat art. 6 Paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, sub aspectul exigenței analizării tuturor argumentelor invocate în calea de atac, motiv de recurs invocat de reclamant în mod fondat în prezentul recurs.
Potrivit art. 267 Cod procedură civilă, considerentele sau motivele de fapt și de drept reprezintă un element necesar oricărei hotărâri judecătorești, acest aspect fiind o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, el oferind posibilitatea cunoașterii argumentelor ce au determinat pronunțarea hotărârii.
Din aceste motive, doctrina a conchis în mod constant că motivarea reprezintă evident un element esențial al fiecărei hotărâri judecătorești, lipsa acesteia determinând casarea ei.
Este adevărat că procedura civilă nu instituie condiții certe în legătură cu forma sau conținutul considerentelor, astfel că art. 261 alin. 1 și punct 5 C pr. Civ. se referă la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept, care au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Altfel spus, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut și invocat precum și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la baza pretențiilor invocate de părți. Motivarea deci trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv. Cerințele că art. 261 alin. 1 și punct 5 C pr. Civ. sunt aplicabile, deopotrivă și în căile de atac, instanțele de control judiciar fiind ținute să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate de parte în calea de atac exercitată.
Prin urmare, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată în fapt și drept, convingătoare, respectiv să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor legii. Motivarea trebuia să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și temeiurilor de drept pe baza cărora s-a pronunțat sentința.
În speță, motivația deciziei din apel se limitează la o trimitere generală la starea de fapt, concluzionându-se că nu s-a făcut dovada unor diferențe semnificative a veniturilor realizate de părți în timpul căsătoriei, fără a se analiza concret aspectele expuse de reclamant în apelul declarat.
Decizia pronunțată, în raport de cerințele impuse de textul de lege invocat, este lipsită de motivație în drept și doar faptic instanța face aprecieri generice în legătură cu egala cotă de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, respectarea cerințelor art. 673 ind. 9 Cod proc. civ. la efectuarea partajului și la situația creditelor contractate de părți în timpul căsătoriei.
Deși prin motivele de apel reclamantul a susținut că, pe lângă faptul că terenul pe care este edificată construcția este proprietatea sa exclusivă, prin atribuirea construcției către intimată îi este negat accesul și la o parcelă de teren în suprafață de 300 mp, aflată în continuarea parcelei pe care este construită casa, instanța de apel ignoră aceste aspecte, neanalizându-le în nici un mod.
Practic, curtea apreciază că apelul reclamantului nu s-a analizat, prin raportare la ansamblul motivelor de invocate.
Pentru aceste considerente, curtea constată că, în raport de conținutul motivării deciziei din apel, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 312 alin. 1,5,6 art. 304 punct 7 și 9 Cod procedură civilă, astfel că raportat la cerințele impuse de art. 261 alin. 1 punct 5 Cod procedură civilă, art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului - dreptul la un proces echitabil, din perspectiva riguroasei motivări a hotărârii, recursul este fondat, urmând a fi admis cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecarea căii de atac a apelului, în vederea analizării tuturor motivelor de apel cu care a fost investită.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza calea de atac exercitată de pârât împotriva hotărârii primei instanțe prin prisma tuturor motivelor de apel invocate: cota de contribuție diferențiată a părților la edificarea construcției, modalitatea de partaj făcută de prima instanță cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6739Cod proc.civ. și situația creditelor contractate de părți în timpul căsătoriei, cu analizarea considerentelor ce stau la baza fiecărei critici și raportarea lor la starea de fapt concretă care rezultă din probațiunea administrată.
Totodată, vor fi avute în vedere și criticile din recurs, instanța urmând a pronunța o decizie în raport de toate aspectele de fapt și de drept invocate. Având în vedere modalitatea de soluționare a cauzei - casare cu trimitere spre rejudecare - cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul recurs vor fi analizate sub aspectul acordării lor cu ocazia rejudecării
apelului, practica judiciară fiind constantă sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul I. N. -R. împotriva deciziei civile nr. 223/A din 30 aprilie 2013 a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj, Secția civilă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-T. N. T.
D.
M.
C.
V.
GREFIER
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 3 ex/_
Jud. apel: D.T., A.C.Cimbrudean
Prin încheierea dată în ședința publică din_ în dosarul cu numărul de mai sus, s-a stabilit în sarcina pârâtei recurente obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 2020,44 lei.
În considerentele acestei încheieri, instanța a reținut că reclamantul recurent a pretins o cotă de contribuție de 70% care a fost contestată de pârâta recurentă, care a arătat că cei doi au o contribuție egală, instanța apreciind că aceasta nu constituie o simplă apărare de fond ce poate fi formulată prin întâmpinare, ci o veritabilă cerere reconvențională, care trebuie timbrată la valoarea cotei contestate, adică la 20% din masa bunurilor supuse partajului, valoarea acestei cote fiind de 8000 euro, la data formulării întâmpinării în fața primei instanțe cursul euro fiind de 4,37 lei, valoarea contestată fiind astfel de 35.236,18 lei, la care s-a stabilit o taxă judiciară de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997, în sumă de 2020,44 lei.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, pârâta recurentă a formulat în termen cerere de reexaminare, solicitând instanței să înlăture obligația de plată a taxei judiciare de timbru, pe motiv că titularul cererii în sensul art. 3 alin. 2 lit. c din Legea nr. 146/1997, așa cum acesta este interpretat prin art. 7 din Normele de aplicare, nu este pârâtă, întrucât ea a formulat o simplă apărare pe calea întâmpinării depusă în condițiile art. 115 Cod proc. civ., invocând prezumția contribuției egale, rezultând din dispozițiile art. 30 C. fam și art. 357 Noul Cod civil, taxa de timbru fiind datorată doar în cazul formulării unor pretenții, nu și a unor apărări.
Analizând cererea de reexaminare, curtea apreciază că aceasta nu este fondată, din considerentele ce urmează a fi expuse:
La termenul de judecată din 28.03.012 în fața primei instanțe, pârâta
T. I. - V. a formulat întâmpinare ( f. 89 dos. fond). În conținutul acestui înscris, pârâta și-a expus poziția procesuală față de pretențiile formulate de reclamant în acțiunea introductivă.
Referitor la pretenția reclamantului vizând cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune, de 70%, pârâta a arătat că nu este de acord, ea pretinzând contribuția egală a părților de 50%.
Această susținere, formulată ulterior promovării acțiunii prin care reclamantul pretinde o cotă de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor comune, nu mai reprezintă o simplă apărare, ci o pretenție proprie, prin care pârâta, în contradictoriu cu reclamantul, pretinde o cotă de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune. Or, o astfel de pretenție, chiar dacă nu este formulată în cadrul unei cereri intitulate și conforme celei prevăzute de art. 119 Cod proc. civ., practica a statuat în mod constant că, o pretenție proprie a pârâtului, se impune a fi calificată și judecată, din punct de vedere procedural, ca o cerere reconvențională, indiferent de denumirea pe care o poartă scriptul în conținutul căruia aceasta este formulată.
Prin urmare, instanța constată că în mod corect completul investit cu judecarea recursului, la termenul de judecată din_ a calificat scriptul depus în fața primei instanțe ca cerere reconvențională și a stabilit în mod corect taxa judiciară de timbru aferentă judecării ei, astfel încât, în temeiul art. 18 alin. 2,3 din Legea nr. 146/1997 cererea de reexaminare va fi respinsă.
| ← Decizia civilă nr. 780/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 183/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
