Decizia civilă nr. 3363/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3363/R/2013
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. -T. N.
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. M. -F., împotriva deciziei civile nr. 43/A din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._ *, privind și pe pârâtul M. C. -B., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 21 august 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.
Se constată că prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că deși reclamanta-recurentă a fost legal citată cu mențiunea de a achita 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, aferente recursului, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, până la termenul de azi, nu s-a conformat dispoziției instanței și nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a recursului.
Raportat la această împrejurare, instanța, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, invocă excepția de netimbrare și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 43/A/_ a T. ului Maramureș, pronunțată în dosar nr._
* s-a respins apelul promovat de apelanta F. M. F., în contradictoriu cu intimatul M. C. B., împotriva sentinței civile nr.8243 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
A fost obligată apelanta să achite intimatului suma de 2100 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care pentru termenul de judecată din_ a fost citată cu mențiunea de a achita taxă
1
judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului.
Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenta, acesteia i s-a înmânat personal citația conținând mențiunea arătată, la data de 28 iunie 2013 (f.9).
Deși legal citată, recurenta nu s-a prezentat și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, astfel încât în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul nr. 760/C/1999 și art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu la termenul de judecată din_, cu consecința anulării recursului ca netimbrat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., recurenta va fi obligată să-i achite intimatului M. C. Drăguț suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 22).
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta F. M. -F. împotriva deciziei civile nr. 43/A din 0_ a T. ului Maramureș pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului M. C. B. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 0_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
T. D. M.
C. V.
A.
-T.N. M.
L.T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
J. . apel: B.G., A.A.S. T.
2
← Decizia civilă nr. 1090/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 227/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
---|