Decizia civilă nr. 510/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 510/A/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. T.
JUDECĂTOR F. S. B. GREFIER G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul apelant S.
E. împotriva Sentinței civile nr. 832/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimat SS M., intimat G. S.
M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 08 octombrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 832/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., s-a respins excepția netimbrării acțiunii reconvenționale, excepție ridicată de către reclamant. S-a admis în parte acțiunea reclamantului S. E. în contradictoriu cu pârâta G. S. M. (fostă
S. ), pentru partaj bunuri comune.
S-a admis în întregime acțiunea reconvențională a pârâtei și în consecință: s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit în comun în cote egale imobilele casă și teren situate în D. str.M.Viteazu nr.103A constând din: casă ap.2 înscrisă în CF 53918-C1-U1 D. și cad.769/2/2/II cu ramura de folosință: ap.2 cu suprafața de 77,59 mp.,compus din cameră, bucătărie, cămară, hol, baie și terasă, precum și teren aferent în suprafață de 540 mp.,cu ramura de folosință"; anexă gospodărească, curte și grădină"; cu nr.cad.769/2/3 în valoare totală de
30.000 Euro. S-a dispus sistarea comunității matrimoniale de bunuri prin atribuirea acestora în întregime în natură reclamantului cu obligarea acestuia la plata sultei compensatorii către pârâtă în cuantum de 15.000 lei Euro sau echivalentul în lei la data plății conform cursului BNR, potrivit cotei sale de contribuție de ½ parte la achiziționarea bunurilor.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra bunurilor casă, teren și anexe în favoarea reclamantului în întregime în cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare comunitate de bunuri cu obligarea la plata sultei către pârâtă. Au fost compensate între părți cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâta a conviețuit împreună cu reclamantul timp de 25 de ani, iar între anii 1987-1988 reclamantul a cumpărat casa din Țaga în timp ce
conviețuia împreună cu pârâta, unde au locuit până prin anii 1992-1993, fapt ce rezultă și din declarația martorei Rotar R. - fila 219 din dosar. În anul 1991 pârâta a inițiat o afacere pe cont propriu, banii obținuți fiind
folosiți în familie și fiind investiți în imobilul din Țaga pentru realizarea unui magazin alimentar. Așa cum rezultă din depoziția martorei Rotar R., pârâta și-a deschis un magazin de jucării în Țaga și un magazin alimentar, investiții realizate cu banii pârâtei, lucru confirmat și de martora Hernovschi Viorica- fila 218). În toată această perioadă pârâta a făcut singură menajul casei, a crescut animale pentru a suplimenta bugetul familiei, fără a fi ajutată în nici un fel de soț.
În perioada 1991 și până în anul 1998 când pârâta s-a îmbolnăvit de cancer a avut permanent un loc de muncă, iar apoi după ce s-a simțit mai bine, începând cu anul 2004 pârâta a decis să plece în Italia cu acordul soțului la muncă, câte 3 luni pe an pentru suplimentarea bugetului familiei, (f.55-57). Astfel din anul 2004 până în anul 2010 a lucrat câte 3 luni pe an în Italia, realizând anual suma de 3000 euro, sume care împreună cu pensia pârâtei au fost folosite la finisarea, modernizarea și extinderea construcției( edificând un perete de separare a celor două apartamente, s-au înlocuit ușile, s-au schimbat geamurile cu unele termopan, s-a înlocuit centrala termică, caloriferele, s-a renovat complet baia și bucătărie prin placare cu gresie și faianță, s-au înlocuit obiectele sanitare, s-a zugrăvit tot imobilul etc), lucru confirmat de către martora Petric M. - fila 222.
Contribuția financiară a pârâtei la dobândirea imobilelor comune cu prețul obținut din vânzarea în 1996 a unui imobil din Gherla, apartament bun propriu al pârâtei, dobândit în baza Decretului Lege nr. 61/1990 ca urmare a calității de chiriaș a pârâtei (contrat de închiriere nr.4461/_ ). anul vânzării apartamentului propriu din Gherla coincide cu anul cumpărării terenului în D. și se coroborează cu declarația martorei Hernovschi Viorica, care relatează că părțile au vândut casa din Țaga și apartamentul din Gherla pentru a-și construi casa în D. .
Martorul Haranguș Dionisie (f.221 confirmă cumpărarea terenului de către reclamant împreună cu pârâta, împreună achitând și prețul aferent, casa fiind edificată cu forța de muncă din penitenciar, în regie proprie, fiind văzută pârâta supraveghind și verificând desfășurarea lucrării.
Afirmațiile reclamantului din cadrul interogatoriului privind despărțirea în fapt a părților în perioada edificării casei din D. sunt nesincere și sunt contrazise de declarațiile martorilor M. I. și Bocos Beniamin ambii fiind prieteni de familie cu părțile.
Martorul M. I. afirmă că a asistat personal la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului pe care s-a edificat ulterior casa din D. str.M.Viteazu, părțile fiind împreună și văzute la locul construcției.
După edificarea casei din D. str.M.Viteazu, pârâta a deschis un chioșc alimentar în acel imobil, de care s-a ocupat personal, din anul 1999 și până în anul 2011,când părțile au divorțat, realizând venituri care au fost folosite în familie și la investițiile realizate la imobil, iar de gospodărie și menaj ocupându-se în exclusivitate pârâta, iar banii obținuți în Italia au fost investiți în extinderea și modernizarea imobilului. Acest lucru rezultând și din depoziția martorilor Haranguș Dionisie și P. C. .
În ce privește declarațiile martorilor M. Dionisie și M. I. propuși de reclamant, acestea nu sunt conforme cu realitatea deoarece aceștia au participat sporadic la anumite lucrări de construcție, o dată sau de două ori pe săptămână, după programul de lucru.
Euro.
Părțile de comun acord au stabilit valoarea construcției la 30.000
Cu privire la excepția netimbrării acțiunii reconvenționale, întrucât s-a
făcut dovada achitării taxei de timbru, aceasta a fost respinsă.
Instanța văzând disp. art.30 și 36 al.2 din Codul familiei, art.357 din Noul Cod Civil, precum și art.673 ind.1 C.P.C. a constatat contribuția egală a foștilor soți la achiziționarea bunurilor și a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea acesteia reclamantului cu obligarea la ½ parte din valoarea casei către pârâtă. A compensat cheltuielile de judecată între părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S. E.,
solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și după rejudecare, admiterea acțiunii civile așa cum este formulată și pe cale de consecință să respingă acțiunea reconvențională ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că instanța de fond analizând în mod subiectiv și inexplicabil probele administrate în cauză.
In considerentele sentinței atacate instanța a reținut că "pârâta a conviețuit împreună cu reclamantul timp de 25 de ani, iar între anii 1987- 1988 reclamantul a cumpărat casa din Țaga în timp ce conviețuia împreună cu pârâta, unde au locuit până prin anii 1992-1993, fapt ce rezultă și din declarația martorei Rotar Modica - fila 219 din dosar". Din cuprinsul actelor depuse de apelant la dosar care se coroborează în mare măsură cu celelalte probe administrate în cauză, în măsura în care acestea sunt interpretate corect, se impunea ca instanța să rețină o cu totul altă stare de fapt și să nu se limiteze la declarația unei martore care a lucrat o scurtă perioadă de timp în subordinea intimatei pârâte, fără să cunoască problemele reale din familia noastră. Realitatea este că între anii 1981-1990 apelantul a ocupat funcția de șef al Stațiunii Băile Băița Gherla și locuia efectiv într-o vilă din incinta stațiunii; în cursul anului 1988 era despărțit în fapt de fosta soție S. Antonia - în prezent P. - de care a divorțat în anul 1989.
In acea perioadă de timp a întreținut relații de prietenie cu intimata, cu precizarea că el locuia la Băile Băița în timp ce susnumita locuia într-un apartament de stat, împreună cu fiica ei din prima căsătorie.
Intimata ducea un trai modest, fiind muncitoare la cooperația meșteșugărească din Gherla, avea un copil în întreținere, fără posibilități materiale de a face investiții și de a achiziționa bunuri de valoare.
In acest context, la data de 17 februarie 1988, a cumpărat din resurse proprii, imobilul situat în satul Țaga, str. Principală, nr.24, jud.Cluj, înscris în C.F. nr.359 Țaga, nr.top 39, compus din 5 camere, bucătărie, cămară, antreu, precum și o magazie din cărămidă, cu suma de 45.000 lei, sumă achitată în totalitate de apelantul vânzătorilor, așa cum rezultă din Contractul de Vânzare-cumpărare înregistrat la nr. 176/_ la Primăria Țaga, depus la dosarul cauzei.
După cumpărarea imobilului a obținut de la Primăria Țaga, Autorizația pentru executare lucrări nr. 1/288 din_ de reparații, tencuieli interioare, exterioare .
In cursul aceluiași an, apelantul a mobilat cele 5 camere și bucătăria imobilului achiziționat în condițiile de mai sus și după revoluția din 1989 s-a mutat în casa cumpărată în localitatea Țaga, str. Principală, nr.24, utilată și mobilată complet de apelant; tot în aceeași perioadă s-a mutat la el și intimata G. S. M., care deținea cu chirie, un apartament în orașul Gherla, ea nemaiavând serviciu, fiindu-i desființat postul de la Secția de jucării din Gherla. La 26 iulie 1991 s-a căsătorit cu intimata, locuind
împreună cu aceasta și cu fiica ei în localitatea Țaga, cca.l an, până în vara anului 1992, când l-a părăsit, mutându-se cu fiica ei minoră în apartamentul de stat închiriat din orașul Gherla.
In aceste împrejurări solicită să se constate că imobilul situat în satul Țaga, str.Principală, nr.24, înscris în C.F.359 Țaga, nr.topo 39, constând din casă, magazie, anexe gospodărești și grădină de 0,50 ha a constituit bunul meu personal, dobândit înainte de a se căsători cu intimata, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
In considerentele sentinței atacate se mai reține că "în anul 1991 pârâta a inițiat o afacere pe cont propriu, având o activitate comercială profitabilă cu 25 de angajați, banii obținuți fiind folosiți în familie și fiind investiți în imobilul din Țaga pentru realizarea unui magazin alimentar.
Așa cum rezultă din depoziția martorei Rotar R., pârâta și-a deschis un magazin de jucării în Țaga și un magazin alimentar, investiții realizate cu banii pârâtei, lucru confirmat și de martora Hernovschi Viorica (fila 218) ". Din nou intimata pârâtă a apelat la proba testimonială, propunând martori de conjunctură care nu au putut să relateze împrejurări reale din familie, dând doar răspunsuri pregătite minuțios de către intimată și apărătoarea acesteia.
Fiind vorba de relații de concubinaj, până la data de 26 iulie 1991, perioadă în care nu operează "prezumția comunității de bunuri " se impunea ca intimata pârâtă să dovedească cu acte contribuția ei la dobândirea
imobilului din satul Țaga, str. Principală, nr.24 la edificarea anexelor gospodărești, la îmbunătățirile aduse imobilului și la alte lucrări anexe.
Intimata nu a depus bilanțul privind activitatea atelierului de jucării din Țaga, pentru ca instanța să poată constata veniturile obținute de aceasta și implicit posibilitățile materiale de care beneficia .
Cu privire la achiziționarea imobilului situat în municipiul D., str. M. Viteazul, nr. 103A, ap.2, jud.Cluj, înscris în C.F. nr.53918-Cl-U2 D., nr. cad.769/2/2/II, cu ramura de folosință ,,Apartament nr.2 cu suprafața de 77,59 mp., compus din camera, bucătărie, cămară, hol, baie și terasă", precum și a imobilului de la aceeași adresă, cu nr. cad. 769/2/3, în suprafață de 540 mp., cu ramura de folosință "anexă gospodărească, curte și grădină ", precum și interpretarea subiectivă și eronată a probelor testimoniale, făcându-se din nou abstracție de actele depuse de apelant și de declarațiile martorilor propuși în susținerea acțiunii.
Astfel, în considerentele sentinței atacate se reține printre altele că
"Contribuția financiară a pârâtei la dobândirea imobilelor comune cu prețul obținut din vânzarea în 1996 a unui imobil din Gherla, apartament bun propriu al pârâtei, dobândit în baza Decretului Lege nr. 61/1990 ca urmare a calității de chiriaș a pârâtei (contract de închiriere nr.4461/_, anul vânzării apartamentului propriu din Gherla coincide cu anul cumpărării terenului din D. și se coroborează cu declarația martorei Hernovschi Viorica, care relatează că părțile au vândut casa din Țaga ( s.n. proprietatea exclusivă a apelantului) și apartamentul din Gherla pentru a-și construi casă în D. ".
In legătură cu apartamentul din Gherla despre care se face vorbire mai sus și la care se referă și intimata în cererea reconvențională - pag.3, pct.3 și în Concluzii scrise, acesta a existat în realitate, fiind situat în municipiul Gherla, str. Apei, nr. 1, bloc Al, scara IV, ap.43, parter, județul Cluj și nu la adresa indicată - în mod intenționat pentru a fi greu de identificat - în mod greșit în cererea reconvențională, din Gherla, str.București, nr.57-63, ap.22.
Apartamentul respectiv, format din 2 camere și dependințe, în care intimata și fiica ei au locuit în calitate de chiriașe la stat, atât înainte de căsătoria noastră cât și ulterior, cu excepția perioadei de 1990 - vara anului 1992, când au locuit împreună în casa din Țaga, cu intermitențe și în acel
loc - a fost cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 19147 încheiat la data de 27.VII. 1992 de către S.C. "Urbana" S.A.Cluj, în numele Statului Român pe numele intimatei G. S. M., deși la acea dată intimata purta numele din căsătorie de "S. ", fiind căsătorită cu apelantul din data de_, respectiv cu cca. 1 an înaintea încheierii acestui contract.
Drept dovadă am anexat copie de pe contractul de vânzare-cumpărare din 27.VII.1992 și Dispoziția privind concesionarea terenurilor aferente apartamentelor vândute din fondul de stat,precum și schița apartamentului, acte depuse odată cu întâmpinarea la termenul de judecată din_, în dosarul de fond. In aceste condiții, de la data cumpărării, apartamentul respectiv constituia bun comun al părților întrucât erau căsătoriți anterior încheierii contractului.
In cursul anului 1996, intimata a venit la mine la Băile-Băița, unde locuiau în fapt, însoțită fiind de cumpărătoarea Perșa Voichița, întrebându- se dacă sunt de acord să vândă apartamentul respectiv. Ulterior, intimata a vândut apartamentul persoanei respective, fără să mă cheme la notarul public, trecându-se în acte, în fals, cu numele de G., deși la acea dată erau căsătoriți și ea purta numele de S. (a se vedea certificatul de căsătorie depus odată cu întâmpinarea, la termenul de judecată din_ ). De abia în luna august 1996, au aflat că intimata s-a mutat din orașul Gherla și a cumpărat un apartament în municipiul D., cartier Dealul Florilor, de la numitul Peter I., domiciliat în D., str. Baia Mare, nr.28, jud. Cluj. In apartamentul de mai sus, cumpărat de intimată cu banii încasați din vânzarea apartamentului din Gherla, str. Apei, nr. 1, bloc Al, scara IV, ap.43, parter - bun comun al nostru - a locuit ea împreună cu fiica ei Lambert Izabela ; după cca. un an, când am terminat de edificat casa din D.
, strada M. Viteazul, nr. 103 A a apărut și intimata, venind doar cu hainele personale în casă nouă.
In aceste împrejurări rog să înlăturați susținerile intimatei și constatările instanței de fond referitoare la așa-zisa " contribuție financiară " a intimatei la dobândirea imobilului din D., str.M. Viteazul nr. 103 A, cu prețul obținut din vânzarea apartamentului din Gherla.
Între timp, în anul 1993 a vândut imobilul casă și grădină din satul Țaga, nr.24, cu suma de 25.000.000 lei (douăzecisicincimilioanelei), soților Moga I. Iuliu și Moga C. uța, așa cum rezultă din Contractul de Vânzare - Cumpărare încheiat la 16 iulie 1993; separat a mai înstrăinat acelorași cumpărători împrejmuirile de beton și poarta de fier, fosa septică, drum și curtea betonată, anexele gospodărești și plantațiile de pomi și viță de vie pe spalieri, cu suma de 5.000.000, achitați la data de_, așa cum rezultă din actul anexat la dosar. De precizat că toate aceste contracte au fost încheiate și semnate numai de apelant, deoarece bunurile imobile care au
făcut obiectul înstrăinării constituiau proprietatea mea exclusivă.
In anul 1996 am cumpărat un teren în municipiul D., str.M. Viteazul, nr.103 de la numita Haranguș Victoria, folosind doar o parte din banii obținuți din vânzarea imobilului casă și anexă din satul Țaga, nr.24 ; contractul de vânzare -cumpărare l-au încheiat mai târziu, la data de 30 mai 2005, fiind semnat numai de mine și vânzătoare. In contract și în Cartea Funciară a fost trecută și intimata deoarece eram încă căsătoriți legal.
Faptul că numai apelantul a achitat exclusiv și în întregime prețul terenului în suprafață de 1000 mp. în sumă de 6.000.000 ( șasemilioanelei ) rezultă însăși din mențiunile făcute la fila 1 din contract în care se arată că prețul a fost " încasat în întregime de mine, s.n. Haranguș Victoria, de Ia cumpărătorul sus menționat - s.n. subsemnatul S. E. - în anul 1996, și mai declară că între el și cumpărătorul din acest înscris nu mai există nici un fel de desocotiri". Din modul în care este formulată această mențiune rezultă fără putință de tăgadă că terenul respectiv a fost cumpărat numai de apelantul, fără nicio contribuție din partea intimatei. De fapt, din anul 1992 și până la sfârșitul anului 1997, erau practic despărțiți în fapt, locuiau și se gospodăreau separat, nu îl interesa ce bani avea fosta soție și o mai ajutam cu diferite sume de bani când îi cerea, deoarece avea un copil de crescut din prima ei căsătorie și i se plângea tot timpul că nu are bani.
In toamna anului 1996 a început construcția casei din D., str. M. Viteazul, nr.103 A, pe care a finalizat-o în timp de 1 an.
In legătură cu imobilul din municipiul D., str.M. Viteazul, nr.103 A arată că terenul în suprafață de 1000 mp., materialele și manopera, dotări, garaj, anexe, gard, betonări și curte, instalații sanitare, electrice și gaz, anexe gospodărești, taxele pentru autorizația de construcție și alte cheltuieli, au fost plătite în întregime de apelantul din sumele de bani obținute din vânzarea casei din satul Țaga, nr.24, din care au cumpărat și apartamentul din Cluj-Napoca str.București, nr.57-63, ap.22, înstrăinat ulterior prin contractul de vânzare-cumparare autentificat la_ și depus la dosarul cauzei. De asemenea, au folosit dobânzile de 100%-160% din depozitele în bănci ale apelantului (a se vedea actele depuse la dosar), o parte din economiile avute de acesta, precum și sume importante obținute din vânzarea unei case și terenuri moștenite de la părinții săi.
La edificarea construcției a primit un ajutor important din partea unor foști angajați la Stațiunea Băile Băița, care au lucrat efectiv la lucrările de construcție, și nu sporadic, așa cum greșit reține instanța de fond ( a se vedea declarațiile martorilor M. Dionisie și M. I. ); în plus a fost folosită forță de muncă de la IGCL și de la Penitenciarul Gherla, pe care i-a plătit din resurse proprii.
In considerentele sentinței se mai reține că intimata pârâtă a fost văzută " supraveghind și verificând desfășurarea lucrării", lucru total inexact. Realitatea este aceea că intimata nu a contribuit cu sume de bani la edificarea imobilului din D., str.M. Viteazul, nr.l03A, nu și-a adus aportul nici ca mână de lucru la curățenie, întreținere etc. și toate lucrările au fost coordonate și supravegheate de apelant.
In perioada ridicării construcției - toamna anului 1996 - sfârșitul anului 1997 -pârâta locuia cu fiica ei și familia acesteia în apartamentul din
, str.Pepineriei, nr.3B, bloc II, ap.51, Cartier Dealul Florilor și nu numai că nu a " coordonat și supravegheat desfășurarea lucrării " cum greșit a reținut instanța, dar nici măcar nu s-a deplasat la locul construcției să vadă stadiul acesteia.
Instanța de fond mai reține că intimata a avut în permanență loc de muncă în perioada anilor 1991-1998, și că în intervalul anilor 2004 - 2010 a lucrat câte 3 luni pe an în Italia, realizând circa 3000 Euro anual, sumă care împreună cu pensia intimatei (pensie de boală de cca.350 lei lunar folosită pentru procurarea de medicamente ), sume care au fost folosite la finisarea, modernizarea și extinderea construcției (edificând un perete de separare a celor două apartamente, s-au înlocuit ușile, s-au schimbat geamurile cu termopan, s-a înlocuit centrala termică, caloriferele, s-a renovat complet
baia și bucătăria etc. ) lucru confirmat de aceeași martoră de ocazie Petric
, care o cunoștea pe intimată după anul 1997 când casa ( inclusiv ap.2
) era terminată și care a mai fost ascultată în 2 dosare de ale părților, dând declarații vădit părtinitoare în favoarea fostei sale paciente, devenită ulterior prietenă.
Realitatea este aceea că în anul 2004 a ajutat-o cu bani pe intimată (deoarece nu avea niciun fel de economii ) pentru a plăti o taxă la o reprezentanță italiană din Turda, i-a plătit drumul până la Oradea pentru a obține pașaportul și a plătit costul transportului până în Italia; la fel a ajutat-o și pe fiica ei să plece la lucru în Italia, în anul 2005, fară ca ele sa-i restituie sumele avansate.
Intre anii 2003-2004 apelantul a înlocuit la imobilul casă obiectele și a efectuat lucrările specificate mai sus, pe care, din eroare, instanța le-a atribuit intimatei.Toate aceste lucrări le-a suportat personal, folosind bani din pensia substanțială încasată de la MAI, pensia de refugiat și din chiria primită de la restaurantul "Panoramic" din D. și o brutărie pe str.G. Coșbuc nr.15 din D. .
Intimata susține că a contribuit cu sume de bani la aceste lucrări, dar nu a depus nici măcar un act - de la bănci, CHC, din străinătate etc. din care să rezulte că a avut sume în lei sau valută pe care le-a folosit la lucrările de reconstruire și renovare a apartamentului 2 din imobilul casă situat în D. . Celălalt apartament, care face parte din imobilul situat în D., str.M. Viteazul, nr.103 A, înscris în C.F. nr.53036 D. (provenită din conversia C.F.nr. 18759/N ), cu nr. cad.769/2, respectiv apartamentul nr. 1 cu suprafața de 60,11 mp., având cota de 47/88/100 din părțile indivize comune, face obiectul unui proces în prestație tabulară în dosarul nr._ al Judecătoriei D., cu termen la_ . De precizat că la acest apartament au fost executate unele lucrări - dintre cele enumerate din eroare de instanță
- pentru a putea fi locuit de familia fiicei intimatei, care nu avea spațiu de locuit la acea dată ; la aceste lucrări am contribuit atât apelantul cât și intimata, cu mențiunea că o cameră a finalizat-o apelantul, după plecarea intimatei în Italia.
Intimata nu a depus acte privind veniturile realizate, eventuale depozite în lei sau valută și nici nu a făcut dovada cu acte a sumelor realizate și aduse în tară din Italia.
In drept, s-au invocat disp. art.282 și urm. Cod procedură civilă - art.274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă de intimată, s-a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantul SEPLACAN E.
, cu menținerea in totalitate a sentinței civile nr.832/2013 a Judecătoriei D., pronunțata in dos.nr._, cu cheltuieli de judecată.
Raportat la probatoriul administrat cauzei, reclamantul nu a reușit sa răstoarne prezumția de comunitate instituita de fostul art. 30 din Codul familiei, actualmente de art.339 Noul cod civil, argumentele aduse de acesta fiind contradictorii si nedovedite. Prezumția de comunitate de bunuri își are temeiul în egalitatea drepturilor femeii cu cele ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale (art. 4 alin 2 si art.16 alin 2 din Constituția României). Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia din soți la dobândirea bunurilor a fost mai mare.
Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar și material al soților la întreaga durată a căsătoriei și la toate obligațiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicității cotei de
contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soților în cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-și are temeiul principal în considerații de ordin patrimonial, ci în comunitatea de interese ale soților în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți fiind o consecință a relațiilor lor personale și nu invers.
Potrivit art. 357 din Noul Cod civil, lichidarea comunității presupune mai întâi ca fiecare dintre soți să preia bunurile sale proprii, după care se procedează la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor comune, potrivit art. 351 din Noul Cod civil.
Textul instituie și o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă. Cota propriu zisă ce se cuvine din devălmășie fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin activitate casnică ori în gospodărie. Prima instanță a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal o contribuție egală a soților. Pe baza unei analize pertinente a probatoriului administrat, instanța de fond a arătat care sunt considerentele ce au determinat reținerea cotelor egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, fiind înlăturate motivat acele probe care nu s-au dovedit verosimile.
Astfel, în determinarea cotei de contribuție egale a pârtilor instanța de fond a avea în vedere următoarele împrejurări, ce au reieșit din probatoriul administrat in cauza, astfel:
Intimata a conviețuit 25 de ani alături de reclamant, respectiv 5 ani de concubinaj si 20 de ani de căsătorie, aspect reținut corect de către instanța de fond, martora Rotar R. confirmând instanței perioada de concubinaj susmentionata ,,prin 1987-1988 reclamantul a cumpărat casa din Taga in timp ce stătea impreuna cu pârâta, unde au locuit pâna prin anii 1992- 1993,,). La momentul căsătoriei intimata avea 30 ani iar reclamantul era in vârsta 56 de ani, existând o diferența de 26 de ani intre ei. Astfel, intimata era o persoana tânăra, dinamica pe cand reclamantul avea o capacitate diminuata de munca, fiind pensionat inca din anul 1977, potrivit deciziei nr.79654/1977-fila 79-, având nevoie de atenție si ingrijire permanenta din partea intimatei.
În anul 1991 a inițial o afacere pe cont propriu, având o activitate comerciala profitabila cu 25 de angajați, banii obținuți fiind folosiți exclusiv in familie si fiind investiți in imobilul din Taga pentru realizarea unui magazin alimentar.
Apelantul recunoaște înființarea societății de către intimată, afirmând ca s-a ocupat personal de toate demersurile necesare inmatricularii societății. Nu a depus bilanțul privind activitatea societății pentru ca au trecut de atunci nici mai mult nici mai puțin de 22 de ani.
Martora Rotar R. relatează instanței deschiderea de care intimata a unui atelier de jucării in Taga, unde a lucrat si martora, si a unui magazin alimentar, investiții realizate cu banii intimatei, înființarea si administrarea magazinului de jucării a fost relatata si de martora Hernovschi Viorica- declarația de la fila 218.
În toata perioada de 25 ani de conviețuire cu reclamantul-apelant a făcut singura menajul, s-a ocupat de gospodărie, a crescut animale pentru a suplimenta bugetul familiei, fara a fi ajutata in nici un fel de soțul său, care era un musafir in propria casa;
În perioada 1991 si pana in 1998-cand s-a imbolnavit de cancer, a avut permanent un loc de munca, potrivit cârtii de munca aflata in copie la filele 58-62.
Ca urmare a diagnosticului de carcinom epidermoid col uterin a fost stabilita, la data de_, ca fiind pierduta total capacitatea de munca a intimatei (am depus Ia dosar decizia asupra capacității de munca nr. 882/2009- fila 52).
Ulterior, s-a însănătoșit in mare parte si, începând cu anul 2004, a decis impreuna cu soțul său, sa plece la munca in Italia, câte trei luni pe an, pentru a suplimenta veniturile familiei, aspect dovedit cu pașaportul ce conține ștampile vize Italia- filele 55-57, confirmat si de martorele Petric M. si P. C. . Astfel, din anul 2004 pana in anul 2010 a lucrat cate 3 luni pe an in Italia, realizând anual suma de 3000 Euro, sume care impreuna cu pensia sa au fost folosite la finisarea, modernizarea st extinderea construcției (a edificat un perete de separare a celor 2 apartamente, a înlocuit ușile, a schimbat geamurile cu unele termopan, a inlocuit centrala termica, caloriferele, a renovat complet baia si bucătăria prin placare cu gresie si faianța, înlocuire obiecte sanitare, a zugrăvit tot imobilul etc). Investirea veniturilor realizate de subsemnata in Italia a fost confirmata de către martora Petric M. - fila 222.
Contribuția financiara a intimatei la dobândirea imobilelor comune cu prețul obținut din vânzarea in anul 1996 a unui imobil din Gherla, apartament bun propriu al intimatei, dobândit in baza Decretului-Lege nr.61/1990, ca urmare a calității de chiriaș a al intimatei, respectiv contractul de închiriere nr.4461/_ ;
Referitor la ap. din Gherla, str.Apei, nr.1, bl.A1, ap.43, eroarea adresei fiind îndreptata ulterior, chiar daca contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de_, deci in timpul căsătoriei, el a fost deținut de intimată cu titlu de închiriere inca din anul 1985, in baza calității sale de salariat, prețul fiind stabilit prin procesul verbal nr.19147 din_, iar avansul in suma de 39.203 lei fiind achitat prin chitanța nr.5. din_ - înainte de căsătoria cu apelantul.
Apelantul are o atitudine contradictorie susținând pe de-o parte ca din vara anului 1992 si până ia sfârșitul anului 1997 au fost despărțiți in fapt, iar pe de alta parte se prevalează de încheierea in timpul căsătoriei- tocmai in vara anului 1992 - a contractului de vânzare cumpărare dintre intimata si SC URBANA S.A, privind ap. din Gherla, pe care il considera bun comun.
Nesinceritatea apelantului rezulta si din imprejurarea ca, in luna oct. 1997 am vândut ap. situat in Cluj-Napoca, intimata semnând, alături de apelant, contractul autentic de vânzare cumpărare in favoarea cumpărătorilor Ciotlaus.
Este de notorietate încheierea contractelor de vânzare cumpărare doar de către soț, bărbații fiind cei implicații in astfel de chestiuni.
In mod nesincer apelantul afirma ca a dovedit cu înscrisuri depuse la fondul cauzei "încasarea chiriei de la restaurantul Panoramic din D. si de la brutăria pe de str.G. Cosbuc, nr. 15, probabil denaturarea adevărului fiind o deformatie profesionala având in vedere calitatea de fost securist a apelantului. De remarcat lipsa oricăror înscrisuri care sa ateste plata unor chirii in favoarea apelantului de la unitățile comerciale precizate anterior.
De asemenea, afirmațiile nesincere continua si in susținerea apelantului, de plata a lucrărilor de construire a casei din pensia de refugiat (a se vedea pag.7 alin.ultim din motivele de apel), pe lângă chiriile precizate mai sus, in condițiile in care indemnizația lunara de 300.000 lei stabilita in
baza Legii nr. 189/2000 s-a dispus prin hotărârea nr.2869/_ a Casei județene de pensii Cluj, incepând cu data de_, data la care construcția era finalizata cu 5 ani in urmă.
Afirmațiile reclamantului din cadrul interogatoriului privind despărțirea in fapt pe perioada edificării casei din D. sunt nesincere si sunt contrazise de declarațiile martorilor M. loan si Bocos Beniamin, ambii prieteni de familie cu părțile, martorul M. loan locuind chiar vis-a vis de imobilul litigios.
Potrivit declarației martorului M. loan, acesta a asistat personal la încheierea contractului de vânzare cumpărare a terenului pe care s-a edificat ulterior casa de pe str.M. Viteazu, părțile fiind impreuna si tot impreuna au fost văzute la locul construcției.
Si martorul Bocos Beniamin, relatează instanței ca, in perioada 1990- 1998 a vizitat frecvent părțile, care erau impreuna, intâlnindu-se adesea cu toții la locuința martorului M. loan. In toata perioada susmenționata, martorul a văzut părțile venind impreuna pentru a supraveghea lucrările de construcție a casei. Dupa edificarea casei din D., intimata a deschis un chioșc alimentar in acel imobil, de care m-am ocupat personal atât de vânzarea produselor cat si de aprovizionare, realizând venituri care au fost folosite la sarcinile familiei si la investițiile realizate la imobil. Acest aspect a fost relatat de către martorii Harangus Dionisie si P. C. .
Martora P. C., vecina cu părțile, a relatat instanței deschiderea unui magazin alimentar in imobilul de pe str.M. Viteazu, de care s-a ocupat pârâta, din 1999 si până la divorțul din 2011, părțile locuind impreuna, de gospodărie si menaj ocupându-se exclusiv pârâta, iar banii obținuți in Italia au fost investiți in extinderea si modernizarea imobilului.
Se impune înlăturarea ca nedovedita a susținerii reclamantului potrivit căreia din prețul obținut pe o casa in com.Taga (casa achiziționată in timpul concubinajului) s-a dobândit un apartament in Cluj-Napoca si un teren in intravilanul mun.D., lucru neverosimil si pentru un necunoscator in domeniul imobiliar.
Este de notorietate ca din prețul obținut pentru o casa situata in mediu rural, intr-o comuna care nu se afla in apropierea unui mare oras, nu se poate cumpăra un apartament in Cluj-Napoca (centru universitar si cultural unde, in orice perioada, prețul imobilelor a fost ridicat) si un teren in suprafața de 1000 mp, intr-o zona rezidențiala a municipiului D. .
Afirmația reclamantului privind achiziționarea imobilului litigios din banii obținuți prin vânzarea unei moșteniri a fost înlăturată corect de către instanța de fond intrucat, potrivit certificatului de moștenitor nr.436/1979, reclamantul a deținut doar o cota de ¼ parte, cota de proprietate ce a instrainat-o chiar in același an-1979.
Susținerea apelantului din cuprinsul motivelor de apel, potrivit căreia am fost imprumutata de către acesta cu suma de 100.000 iei -valoarea unui apartament la aceea vreme- pentru constituirea capitalului social al S.C. ARTA JOC SRL, trebuie inlaturata, in primul rând ca fiind un aspect nou susținut pentru prima data in apel, iar in al doilea rând ca fiind nedovenit. Încercarea reclamantului apelant de a induce in eroare instanța apare ca o constantă pe parcursul prezentei cauze, fiind de notorietate ca niciodată capitalul minim al unei societăți cu răspundere limitata nu a fost la nivelul valoni unui apartament.
Apelantul recunoaște -probabil o scăpare- ca intimata a avut închiriat apartamentul din Gherla in perioada când a locuit împreuna cu apelantul în com.Taga, obținând astfel venituri suplimentare.
Referitor la depozitele bancare învederate de apelant, aceste sunt din perioada ulterioara edificării construcției, respectiv_ -_ ,_ -_
-BCR D. . Iar pentru depoziție de la BRD din perioada_ -_ precizam ca se constituie ca pret de vânzare a ap. din Cluj-Napoca la data de oct. 1997, cumpărătorii achitând un avans iar ulterior diferența de pret. De asemenea, sumele de bani existente in contul apelantului in perioada mar.- apr.2005 la BCR D. se constituie ca pret de vânzare a ap.din D., bun comun al nostru, către cumparatoarea M. S. .
Reclamantul nu a făcut dovada unor depozite bancare proprii bonificate cu dobânda de 100-160%, in perioada anterioara cumpărării terenului si edificării construcției litigioase.
In ceea ce privește martorii propuși de reclamant, invederează instanței împrejurarea ca depoziția acestora nu este una pertinenta si relevantă cauzei, intrucât aceștia au executat sporadic lucrări la imobilul litigios, dupa programul de serviciu, astfel ca nu au putut observa prezenta intimatei la locul edificării construcției, care avea loc in prima parte a zilei.
Astfel, martorul M. loan a participat sporadic, o data sau de doua ori pe săptămână, dupa programul de serviciu, acesta fiind ospătar la Complexul turistic Băile Baita, având relații de subordonare cu reclamantul intre anii 1993-1997.
De asemenea, si martorul M. Dionisie a participat sporadic la lucrările de construire, o data sau de doua ori pe săptămână, dupa programul de serviciu, la momentul când construcția era gata, martorul lucrând la tâmplarie si la imprejmuirea casei, si acest martor a fost in relații de subordonare cu reclamantul, lucrând la Complexul turistic Băile Baita.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut contribuția egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor supuse partajului prin prisma probațiunii administrate. Este evident că ambele părți au realizat venituri într-o asemenea măsură încât să se justifice afirmația că aceștia au avut o contribuție egală la edificarea bunului supus împărțelii.
Raportat la probatoriul administrat cauzei, reclamantul nu a reușit sa răstoarne prezumția de comunitate instituita de fostul art. 30 din Codul familiei,
Argumentele referitoare la poziția socială și starea materială net superioară a apelantului nu sunt întemeiate. Chiar dacă din venituri proprii reclamantul a dobândit în anul 1988 un imobil în satul Țaga care ulterior a fost înstrăinat trebuie reținut că valorile unor imobile în mediul rural cel puțin în perioada în care acesta a fost înstrăinat respectiv anul 1991 au fost foarte mici.
Din interogatoriul administrat apelantului rezultă că în timpul căsniciei părțile au deținut sume semnificative de bani în depozite bancare, pe care le-au folosit la edificarea construcției. La întrebarea nr. 2 se recunoaște că anterior promovării acțiunii de divorț apelantul a retras suma de 300 milioane lei de la BCR pentru extinderea casei din D., sumă ce reprezintă bani comuni.
Din probațiunea testimonială administrată rezultă fără dubiu că pârâta a inițiat activități comerciale care au fost în măsură să justifice realizarea unor venituri.
Nu are relevanță dacă intimata și-a adus vreo contribuție la lucrările de îmbunătățire a imobilului din Țaga în condițiile în care acest bun a fost dobândit anterior căsătoriei, fiind bun propriu al apelantului.
În ceea ce privește pe intimată, lucru recunoscut și de către apelant, aceasta a dobândit ulterior anului 1990 un apartament pe raza mun. Gherla, apartament care a fost ulterior înstrăinat, sumele fiind folosite la edificarea imobilului. Ulterior înstrăinării apartamentului pârâtei dobândit în urma aplicării Decretului Lege 61/1990 a fost începută activitatea de construire a imobilului.
Din declarația martorei Hernobschi Viorica (f. 218) rezultă că imobilul primit de pârâtă de la fostul loc de muncă a fost vândut iar sumele încasate folosite pentru edificarea construcției. Aceeași martoră confirmă că pârâta a avut deschise mai multe magazine, respectiv un magazin alimentar și un atelier de confecționat jucării.
Contrar susținerilor apelantului, pârâta a locuit la fiica sa până la momentul finalizării imobilului din D. .
Și martora Rotar Viorica confirmă că pârâta a avut deschis un atelier de jucării din care se obțineau venituri.
Martorul Hărănguș Demisie (f. 221) confirmă că cele două părți au cumpărat terenul pe care a fost edificată casa, că în timpul construcției pârâta a supravegheat și desfășurat supravegherea lucrării, iar taxele de întabulare au fost achitate de către pârâtă.
De asemenea, martora Petric M. (f. 222) confirmă că pârâta a lucrat sezonier în Italia, iar câștigurile realizate din muncă au fost investite în renovarea casei lor și în mobilier. Declarația martorului M. Dionisie (f.
231) trebuie analizată cu circumspecție în condițiile în care acesta a fost angajat ca și instalator la societatea al cărui administrator era reclamantul.
Martora P. C. ( f. 232) confirmă că pârâta făcea menajul locuinței și se ocupa de gospodărie. Și această martoră confirmă că pârâta pleca câte 3 luni la muncă în Italia potrivit înțelegerii soților, iar banii obținuți au fost folosiți pentru acest imobil.
Și martorul M. I. (f. 240) confirmă că intimata s-a prezentat la locul construirii casei, ceea ce denotă implicarea intimatei în gospodărirea bunurilor familiei.
Criticile apelantului referitoare la nedepunerea vreunui bilanț și implicit a posibilităților materiale nu au legătură cu aspectele importante necesare soluționării cauzei în condițiile în care prin probațiunea administrată se dovedește implicarea pârâtei în edificarea acestui imobil. De altfel, nici apelantul nu a făcut în vreun fel proba achitării din venituri proprii a muncii prestate de către foști angajați în edificarea construcției.
Nu au relevanță în cauză apărările apelantului referitoare la perioadele când aceștia au locuit împreună efectiv, trebuind analizate veniturile soților în perioada construirii imobilului și a contribuției acestora la edificarea imobilului.
Argumentele legate de sumele avute spre păstrare în depozite la anumite entități bancare care ar fi generat dobânzi mari folosite pentru edificarea bunului nu pot fi primite întrucât înscrisurile depuse emise de entități bancare sunt ulterioare momentului edificării construcției.
Aceste înscrisuri, de ex. cel emis de BRD depus în apel au în vedere depozite constituite ulterior anului 1997 în condițiile în care casa a fost edificată așa cum rezultă și din poziția apelantului construcția a fost edificată începând cu toamna anului 1996 și terminată în cursul anului 1997. Eventualele dobânzi ar fi putut fi percepute ulterior anului 1997.
Din actele dosarului rezultă că în timpul căsătoriei, la_ părțile au înstrăinat un apartament situat în Cluj-Napoca (f. 18-19 dosar fond), sumă care a putut fi folosită pentru edificarea construcției.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de S. E. împotriva Sentinței civile nr. 832/2013, pronunțată în dosarul nr._, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D.
, pe care o va păstra în întregime.
Intimata a făcut cheltuieli de judecată prin angajarea unui avocat (f. 63). Obligarea unei părți, la plata cheltuielilor de judecată, se circumscrie culpei sale procesuale. Este adevărat, că una dintre părțile procesului, căreia i s-au respins pretențiile, este considerată în culpă procesuală.
Însă și dreptul de a cere cheltuieli de judecată ca și orice alt drept, trebuie exercitat cu bună credință, astfel încât exercitarea acestuia să nu fie de natură a crea părții adverse un prejudiciu, susceptibil de a fi reparat pe cale a răspunderii civile delictuale.
De aceea, în fiecare caz în parte, este necesar a se evalua, raportat la toate elementele și circumstanțele speței, culpa procesuală a părții căzute în pretenție, prin prisma cererii de obligare la cheltuieli de judecată.
În fiecare caz în parte trebuie verificat cât reprezintă un cuantum rezonabil și necesar pentru sancționarea culpei procesuale, pentru stabilirea sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu. Este real că art.274 al.3 C.pr.c. conferă posibilitatea cenzurării onorariului de avocat, însă aceasta se poate face doar în condițiile arătate mai sus, prin raportare la culpa procesuală a unei din părți.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că un onorariu de 2000 lei, este suficient și rezonabil, pentru a sancționa culpa procesuală a recurentului. În temeiul art. 274 C.p.c. va fi obligat apelantul să plătească intimatei G. S. M. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, respingând alte pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. E. împotriva Sentinței civile nr. 832/2013, pronunțată în dosarul nr._, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o păstrează în întregime.
Obligă apelantul să plătească intimatei G. S. M. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, respingând alte pretenții.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător,
S. B.
Grefier,
-C. Ț.
Red.dact.D.T./C.Ț.
5 ex/_
Jud.fond.R. S.
| ← Decizia civilă nr. 107/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 198/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
