Decizia civilă nr. 362/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 362/R/2013
Ședința publică din data de 20 septembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R. -I. GREFIER: E. M. -M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil formulat de pârâtul H.
V. L.
, împotriva sentinței civile nr. 2202/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr. _
, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013 în prezența reprezentantului pârâtului-recurent, avocat B. a A. și a reprezentantului reclamantei-intimate avocat Bilan I., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin Sentința civilă nr. 2202 din data de 3 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C. M. împotriva pârâtului H. V. L. și în consecință:
- a constatat că reclamanta și pârâtul H. V. L. au dobândit în timpul căsătoriei lor o creanță în valoare de 15.000 lei constând în contravaloarea unor lucrări de construcții ce necesită cunoștințe de specialitate la casa de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. 1200
nr. top. 104/2 și 105/2 și autoturismul marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 15000 Euro;
a constatat că reclamanta și pârâtul H. V. L. au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune sus-arătate, de câte 50 % fiecare;
a dispus partajarea judecătorească a autoturismului marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 15.000 Euro și pe cale de consecință a atribuit pârâtului H. V. L. autoturismul sus-arătat;
a obligat pârâtul H. V. L. să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 7.500 Euro;
a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant H.
V. L. împotriva reclamantei-pârâte C. M. și a pârâților V. F. a, H. G. G. și H. C. ;
- a obligat pârâtul H. V. L. să plătească reclamantei suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți în perioada_ -_, când s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți prin sentința civilă nr. 692/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1044/2005 (f. 4-5 dosar fond).
Din declarațiile martorilor B. P., V. Ana, T. E. și Ganea D. (f.26,27,40 și 42-43 dosar fond ) a rezultat faptul că reclamanta și pârâtul H. V. L. au locuit o perioadă de 2 ani de zile după încheierea căsătoriei în comuna D. la locuința părinților reclamantei, perioadă în care au tencuit și podit etajul 2 al casei părințești și au mobilat 2 camere cu banii obținuți ca dar de nuntă.
Din declarația martorei Ganea D. a rezultat că reclamanta și pârâtul au obținut ca dar de nuntă o sumă de peste 1.000000 lei vechi. Ulterior, reclamanta și pârâtul H. V. L. s-au mutat în satul C. la locuința părinților pârâtului, iar în anii 1997-1998 au început edificarea unei case de locuit în curtea locuinței părinților pârâtului. În acest sens, potrivit Adeverinței nr. 1471/2005 eliberată de Primăria comunei D. (f.6 dosar fond) pârâtului H. V. L. i s-a eliberat Autorizația de construire nr. 60/_ în vederea construirii unei case de locuit cu o suprafață desfășurată de 170 mp.
Din declarațiile martorilor G. R., Târnovan S. și P. F. (f. 28,29 și 34 dosar fond) a rezultat că prin anii 1991 -1992 mama pârâtului H. V. L. a cumpărat din localitatea Salva materiale de construcție pentru casă constând din BCA, plăci de azbociment, ciment și fier beton în vederea edificării unei case de locuit pentru fiul său H. V. L. . De asemenea, mama pârâtului H. V. L. a cumpărat din localitatea Leșu corni pentru acoperișul casei, iar muncile necalificate pentru edificarea casei au fost asigurate de oamenii din sat în considerarea mamei pârâtului care era văduvă și care a ajutat mai multe persoane la nunți și înmormântări. Din declarațiile acelorași martori a rezultat că despăgubirile pentru accidentul de circulație produs de pârâtul H. V. L. înainte de încheierea căsătoriei au fost achitate din suma de bani strânsă pentru mama pârâtului de cumnatul martorei G. R. în calitate de conducător de biserică penticostală cu titlu donație de la enoriașii din Bistrița și
C. .
Instanța a arătat că potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmit de expert Cuciurean I. (f. 87-93 dosar fond) și completării raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții ( f. 102-111 dosar fond) prețul de circulație actualizat al casei de locuit cu o suprafață utilă de 83,11 mp la parter și 83,11 mp la mansardă a fost de 90.384,20 lei din care valoarea materialelor de construcție a fost de 67.788,20 lei, iar valoarea manoperei a fost de 22.596 lei.
S-a arătat că potrivit declarațiilor martorilor B. I. (f.41 dosar fond) și S. G. (f. 96 dosar fond) la edificarea casei de locuit au contribuit și meseriași care au fost plătiți, martorul B. I. efectuând lucrări de tencuire exterioară a casei de locuit, pentru care a fost plătit cu suma de 900000 lei vechi, iar martorul S. G. a edificat mansarda și a acoperit casa fiind plătit pentru 17-18 zile de muncă.
Instanța a reținut că această casă de locuit a fost edificată pe terenul înscris în CF 1200
C. nr. top. 104/2 și 105/2, teren înscris pe Statul Român, cu titlu expropriere potrivit Încheierii nr. 1668/1960 (în baza Legii 187/1945 și art. 4 și 11 din Regulamentul pentru înfăptuirea reformei agrare - f. 126 din dosarul atașat), teren ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
De asemenea, judecătoria a reținut că prin TP 48744/1998 (f. 4-5 din dosarul atașat) s-a reconstituit în favoarea numitei H. M. (bunica paternă a pârâtului H. V. L. ), în calitate de moștenitoare a defunctului H. G., dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 4 ha și 6000 mp situată pe teritoriul satului C., suprafață din care face parte și terenul identificat în Tarla 142, Parcela 307 situat în intravilanul satului C., în suprafață de 2530 mp.
Instanța fondului a arătat că, prin sentința civilă nr. 847/2010 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de numita S. L. (mama pârâtului H. V. L. ) și s-a dispus anularea parțială a T.P. nr. 48774/1998 emis de Comisia Județeană Bistrița-Năsăud în ceea ce a privit terenul înscris în tarla 142, parcela 307, în suprafață de 2530 mp situat în intravilanul satului C., motivat de faptul că pe acest teren ar fi existat o casă de locuit ce ar fi fost cumpărată de numita S. L. în baza Legii nr. 112/1995, astfel că terenul s-a cuvenit a fi restituit acesteia în baza art. 36 alin.2 și 6 din Legea nr. 18/1991, republicată.
În consecință, instanța a apreciat că reclamanta și pârâtul H. V. L. au dobândit în timpul căsătoriei o creanță constând în contravaloarea unor lucrări de construcții ce au necesitat cunoștințe de specialitate la casa de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. 1200 C. nr. top. 104/2 și 105/2, lucrări estimate la valoarea de 15.000 lei. Astfel, din valoarea totală a manoperei de 22.596 lei, instanța a apreciat că muncile calificate prestate pentru ridicarea și finisarea parțială a casei de locuit valorează suma de 15.000 lei, diferența de 7.596
lei fiind rezervată muncilor necalificate prestate pentru ridicarea și finisarea parțială a casei de locuit.
Având în vedere acordul părților în ceea ce a privit dobândirea în timpul căsătoriei a autoturismului marca CHRYSLER cu 7 locuri și declarațiile martorilor sus-arătați, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă și a constat că reclamanta și pârâtul H. V. L. au dobândit în timpul căsătoriei lor o creanță în valoare de 15.000 lei constând în contravaloarea unor lucrări de construcții ce au necesitat cunoștințe de specialitate la casa de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. 1200 C. nr. top. 104/2 și 105/2 și autoturismul marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 15.000 Euro, raportat la prețul de nou al autoturismului ( 22.300 Euro) și la vechimea în exploatare a autoturismului la data separării în fapt a foștilor soți, de peste
2 ani și 6 luni, ceea ce a atras o diminuare a prețului de nou al autoturismului cu cel puțin 30%, având în vedere o stare de întreținere medie (potrivit Tabelului coeficienților de uzură pentru vehicule a căror masă maximă autorizată nu depășește 3,5 tone și pentru cele a căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9, prevăzut de Anexa nr. 3 din ordinele anuale emise de Comisia pentru supravegherea asigurărilor).
Judecătoria a arătat că, din probele administrate nu a rezultat faptul că reclamanta și pârâtul ar fi dobândit în timpul căsătoriei bunuri mobile de genul televizor, mașină de spălat, frigider, motoscuter sau bicicletă fitness, motiv pentru care nu a inclus în masa bunurilor comune astfel de bunuri mobile.
Referitor la cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că în primii doi ani după încheierea căsătoriei (perioada în care au locuit în comuna D. ) reclamanta a rămas în țară pentru a se ocupa de creșterea și educarea copiilor, iar pârâtul a avut loc de muncă în Bistrița în cea mai mare parte a acestei perioade (declarația martorei V. Ana). În perioada în care au lucrat în străinătate pârâtul a fost șofer de TIR și a câștigat cca. 3000 Euro lunar, iar reclamanta a fost menajeră la un hotel și a câștigat cca. 600 Euro lunar (declarația martorei Ganea D. ). Instanța nu a apreciat ca reale aceste venituri sau de durată, deoarece în caz contrar, situația materială a foștilor soți ar fi fost mult mai bună. Astfel, în condițiile în care foștii soți realizau un venit net lunar de 3.600 Euro într-o perioadă de câțiva ani de zile, masa bunurilor comune ar fi fost mult mai mare. Din declarația aceleiași martore a rezultat că pârâtul a câștigat venituri din muncă și în perioada de 1 an în care a avut interdicția de a ieși din România, lucrând la un service auto din orașul Târgu Lăpuș, unde realiza un venit consistent.
Având în vedere cele arătate, dar și faptul că pârâtul H. V. L. a executat în această perioadă 6 luni de închisoare, timp în care nu a realizat venituri, instanța de fond a constatat că reclamanta și pârâtul H. V. L. au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, de câte 50 % fiecare, în lipsa altor probe care să contureze contrariul.
Față de cele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant H. V. L. .
În baza art.728 și următoarele Cod civil, instanța a dispus partajarea judecătorească a autoturismului marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 15.000 Euro și pe cale de consecință a atribuit pârâtului H. V. L. acest autoturism.
Pentru egalizarea valorică a loturilor instanța a obligat pârâtul H. V. să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 7.500 Euro.
În ceea ce a privit creanța de 15.000 lei deținută de foștii soți asupra casei de locuit sus-arătate, în lipsa unor petite care să investească instanța pentru a decide cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra casei de locuit și cu privire la accesiune, instanța nu s-a putut pronunța cu privire la partajarea acestei creanțe.
Instanța a reținut că a omis să încuviințeze onorariu expert în favoarea expertului Cuciurean I., iar raportat la avansul plătit de 300 lei ( f. 45 dosar fond) și la deconturile depuse la dosarul cauzei (f. 61 și 84 dosar fond) a apreciat că acestea au fost justificate temeinic și a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru expertul Cuciurean I. suma de 550 lei cu titlu diferență onorariu expert.
În baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtul H. V.
L. să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu cheltuieli parțiale de judecată, reținând că reclamanta a suportat cheltuieli totale de 1.868,60 lei, compuse din 18,30 lei taxă judiciară de timbru, 0,30 lei timbru judiciar, 850 lei onorariu expert și 1.000 lei onorariu avocat.
Instanța de fond nu a reținut în cuantumul cheltuielilor de judecată contravaloarea zilelor de prezență la instanță a martorilor reclamantei și a transportului martorilor reclamantei la instanță, deoarece aceste cheltuieli nu au fost dovedite.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul H. V. L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii reconvenționale și stabilirii cotei de contribuție a recurentului de 75% la valoarea bunurilor comune, iar a reclamantei intimate de 25% și, în principal, stabilirea valorii autoturismului la prețul de 7.000 EURO, atribuirea acestuia reclamantei și obligarea acesteia la plata unei sulte compensatoare în favoarea subsemnatului de 5.250 EURO (75%), iar în subsidiar, stabilirea valorii autoturismului la prețul de 7.000 EURO, atribuirea acestuia subsemnatului și obligarea la plata unei sulte compensatoare în favoarea reclamantei intimate de 1750 EURO (25%).
În motivare s-a arătat că, prin hotărârea recurată instanța de fond a apreciat că recurentul împreună cu reclamanta au avut o cotă egală de contribuție la dobândirea bunurilor comune, apreciind că, deși din declarațiile martorilor a rezultat că cel dintâi a avut un venit lunar de cea
3.000 de EURO, iar reclamanta intimată de doar 600 EURO pe lună, această situație nu a putut fi avută în vedere întrucât situația materială a lor nu a corespuns veniturilor dovedite.
Pârâtul recurent a arătat că această apreciere nu a fost justificată în împrejurările în care nu s-a administrat nicio dovadă prin care să se probeze situația materială a foștilor soți. Aceste venituri au fost obținute după mutarea lor în Spania. A fost real că imediat după căsătorie, cât timp au locuit în România nu au avut o situație materială foarte bună, însă după ce s-au stabilit în Spania situația s- a schimbat. Chiar încheierea contractului de leasing pentru autoturismul din litigiu a dovedit această afirmație, deoarece rata lunară de 400 EURO a presupus un nivel al veniturilor peste medie.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că a depus la dosar extrase de cont din care a rezultat că în perioada în care nu au fost în Spania, rata de leasing era colectată tot din contul bancar al acestuia, ratele nefiind plătite de pârâtă.
Totodată, s-a arătat că nu a fost legală nici aprecierea potrivit căreia valoarea autoturismului în momentul despărțirii în fapt era de 15.000 EURO, solicitându-se constatarea faptului că autoturismul a constituit obiectul contractului de leasing încheiat cu "RENAUL FINANCIACIONES S.A."; În consecință, ratele plătite pe perioada contractului de leasing au reprezentat contravaloarea folosinței care, pe parcursul unui an și jumătate, a fost exercitată de reclamanta-intimată. De altfel, instanța nici nu ar fi putut atribui autoturismul vreuneia dintre părți, cât timp nu s-a dovedit împrejurarea că bunul a intrat în patrimoniul soților. Putea, eventual, să dispună atribuirea contractului de leasing. A fost evident că la data divorțului dreptul de proprietate asupra autoturismului nu s-a aflat în patrimoniul comun. În plus, chiar reclamanta a arătat în acțiunea introductivă că, după despărțirea în fapt, recurentul urma să mai plătească suma de 5.473 EURO reprezentând valoarea ratelor neajunse la scadență. În această situație, dacă s-a reținut contribuția egală până la despărțirea în fapt și valoarea autoturismului la data respectivă ca fiind
15.000 EURO (așa cum a procedat instanța de fond), în mod evident ar fi trebuit scăzută din această valoarea suma de 5.473 EURO rămasă de plată.
Pârâtul-recurent a mai precizat că nu a fost corectă nici modalitatea de stabilire a valorii autoturismului, pe baza reglementărilor incidente în materia asigurărilor, deoarece valorile respective sunt maximale. Ori, în cazul partajului trebuie avută în vedere valoarea de piață la data partajării, iar nu la data despărțirii în fapt.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 și art.312 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată C. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că, prin recursul declarat în cauză, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, că s-a susținut în esență că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică cu privire la cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune și cu privire la valoarea autoturismului.
Intimata C. M. a arătat că susținerile pârâtului în sensul că la dobândirea bunurilor comune ar avea o cota de contribuție de 75%, iar reclamanta de numai 25%, au fost nefondate.
În primul rând a fost de observat că în motivarea recursului său, recurentul nu a indicat nici proba pretins a fi administrată la instanța de fond din care să fi rezultat ca ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
S-a menționat că, contrar celor susținute de pârâtul recurent, din probațiunea administrată în cauză a rezultat că la dobândirea bunurilor comune cota de contribuție a părților a fost comună și egală. În acest sens, martorul S. G. audiat la cererea reclamantei intimate a declarat că a fost angajat de părți să efectueze o mansardă la casa din litigiu și montarea acoperișului. Martorul a declarat că materialele au fost achiziționate de cei doi foști soți, care au achitat contravaloarea manoperei executate de martor. Acest martor a precizat că în acea perioada reclamanta a lucrat în străinătate, iar pârâtul nu a fost angajat și nu a plecat din țară deoarece a avut interdicție timp de un an de a ieși din țară. Martorul a declarat că părțile au venit în perioada în care lucra cu un autoturism din străinătate. Martorul a lucrat timp de 17-18 zile și că o zi de munca a fost de 140 lei.
De asemenea, intimata a arătat că martorul Bar I. audiat de asemenea la cererea acesteia a declarat că în anii 1997-1998 a lucrat la casa din litigiu unde a executat tencuielile interioare și pentru care a fost plătit de pârât. Evident că suma de bani achitată era bun comun. Martora T. E. a declarat că după încheierea căsătoriei cei doi soți au locuit cca. 2 ani în casa proprietatea mamei pârâtului și apoi au edificat o casă de locuit în localitatea C. . În perioada căsătoriei cei doi soți au cumpărat mobilă pentru 2 camere și un autoturism din străinătate. Martora a mai precizat că în perioada căsătoriei pârâtul a avut interdicție de a ieși din țară, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să plece la lucru în străinătate.
S-a precizat că autoturismul din litigiu a fost bun comun dobândit prin contribuție comună și egală, iar valoarea lui la data despărțirii în fapt a soților și a pronunțării divorțului era de cel puțin
15.000 Euro, așa cum a statuat și instanța fondului în considerentele hotărârii sale. Prin concluziile scrise depuse la instanța de fond a demonstrat că valoarea autoturismului la data divorțului părților era chiar mai mare decât cel reținut de instanța fondului. Deși reclamanta intimata era îndreptățită să solicite să se constate că la dobândirea acestui bun cota sa de contribuție a fost cu mult mai mare decât a pârâtului, aceasta a acceptat o cota de contribuție egală.
Reclamanta intimată a menționat că în timpul căsătoriei a plecat la lucru în Spania, unde a cumpărat în rate autoturismul marca "Chrysler". Din prețul total de 22.300 Euro s-a achitat ca avans suma de 6.000 Euro și apoi o rata lunară de 401 Euro. După achitarea a 2 rate din banii comuni, pârâtul a plecat în Germania unde a fost condamnat la 6 luni închisoare cu privare de libertate. După executarea pedepsei pârâtul a fost expulzat în România unde autoritățile i-au interzis ieșirea din țară pe timp de 1 an. După împlinirea acestui termen pârâtul a revenit în Spania, unde mai multe luni nu a avut un loc de muncă.
În toată această perioadă reclamanta a arătat că ea a fost cea care a achitat din surse proprii cele 24 rate a câte 401 Euro lunar. Apoi, s-au mai achitat împreună încă 3 rate, după care s-au despărțit în fapt. Deoarece autoturismul a rămas în posesia pârâtului, acesta a continuat să achite ratele lunare.
În aceste condiții, din prețul total, reclamanta intimată a precizat că au achitat împreuna 8005 Euro ce a reprezentat avansul și cele 5 rate achitate împreună. Din diferența de 14.295 Euro, aceasta a achitat suma de 8.822 Euro în perioada în care paratul a executat pedeapsa privativă de libertate în Germania, în perioada în care a avut interdicție de a părăsi România și apoi cât nu a avut un loc de muncă. Apoi, pârâtul a achitat încă 5.473 Euro, după despărțirea lor în fapt.
S-a precizat că, în masa bunurilor comune partajabile trebuia să fie inclusă suma de 16.827 Euro, reprezentând avansul și ratele achitate împreună în timpul căsătoriei părților. Deși din probațiunea administrată în cauza a rezultat că reclamanta a achitat o sumă cu mult mai mare decât pârâtul din prețul autoturismului, a acceptat o contribuție egală.
Intimata a arătat că susținerile pârâtului în sensul că valoarea autoturismului ar fi fost mai mică decât cea stabilită de instanța fondului au fost făcute cu rea credință.
Așa cum a precizat, din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că din prețul total al autoturismului achiziționat în leasing financiar, s-a achitat suma de 16.827 Euro. Din probațiunea administrată în cauza a rezultat că pârâtul recurent a fost condamnat în Germania la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni. Evident că în acea perioadă pârâtul fiind încarcerat în Germania nu
putea realiza venituri cu care să achite ratele lunare pentru autoturismul achiziționat. După executarea pedepsei, pârâtul a avut interdicție de a părăsi România timp de 1 an. În toată această perioada pârâtul nu a fost angajat, nu a realizat venituri și evident că nu a fost în măsură să achite ratele lunare pentru autoturism. După plecarea în Spania, o perioadă lungă de timp acesta nu a avut loc de muncă, iar în toată această perioadă ratele s-au achitat de către reclamanta-intimată. În aceste condiții afirmațiile recurentului în sensul că ar avea o contribuție mai mare la achiziționarea autoturismului, au fost evident nefondate.
Reclamanta-intimată a arătat că, după despărțirea în fapt, autoturismul a rămas în posesia pârâtului, condiții în care a fost absolut normal ca acesta să suporte uzura autoturismului atâta vreme cât l-a folosit în exclusivitate. Valoarea autoturismului la data divorțului a rezultat din actele depuse la dosarul cauzei. Afirmațiile recurentului în sensul că instanța nu ar fi avut în vedere împrejurarea că autoturismul nu era achitat în întregime, nu au avut nici o relevanță. În masa bunurilor comune partajabile a fost inclusă doar valoarea autoturismului rezultată din contravaloarea ratelor achitate.
S-a solicitat obligarea recurentului și la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea intimatei, reprezentând onorariu de avocat.
Recursul este fondat în limitele si pentru considerente expuse în cele ce urmează:
Tribunalul reține că recursul formulat de pârâtul H. V. privește pe de o parte cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, susținând că el a avut o contribuție de 75%, iar reclamanta C. M. de 25%, iar pe de altă parte valoarea autoturismului, acesta apreciind că valoarea reală a acestuia era de 7.500 Euro și nu de 15.000 Euro, cum a stabilit instanța de fond.
Raportat la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, se poate observa că nici una dintre părți nu a dovedit cu înscrisuri nivelul veniturilor obținute pe parcursul căsătoriei, probele constând doar în declarațiile martorilor, care la rândul lor au aflat aceste date de la cei doi soți. În mod corect a concluzionat instanța de fond că raportat la probele existente la dosar nu se poate reține că vreunul dintre soți ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune. Astfel pe parcursul celor 11 ani, cât părțile au fost căsătorite, au existat perioade în care ambii soți obțineau venituri din muncă (în Spania), precum și perioade în care doar unul dintre ei era încadrat în muncă (în primii ani de căsătorie pârâtul, reclamanta-intimantă fiind acasă cu copiii, iar în perioada cât pârâtul a fost arestat în Germania, doar reclamanta a lucrat în Spania). Martora V. Ana (f. 27 dosar fond) nu a precizat ce salariu a avut pârâtul în perioada în care a lucrat în Bistrița, de fapt singurele sume vehiculate sunt cele din declarația martorei Ganea D. (f. 42 dosar fond), respectiv că în Spania pârâtul era șofer de tir și primea 3.000 Euro pe lună, iar reclamanta 600 Euro în calitate de menajeră, dar martora a aflat de aceste sume din declarația pârâtului, fără a avea cunoștințe directe cu privire la veniturile obținute de părți. Astfel instanța de fond justificat a înlăturat această mărturie, reținând totodată că starea materială a soților (raportat la bunurile comune dobândite) nu este concordantă cu aceste sume vehiculate, iar ele dacă au fost obținute de pârât, nu s-a dovedit că ar fi beneficiat de astfel de venituri o perioadă lungă de timp. Nu în ultimul rând, în favoarea reclamantei trebuie reținută munca în gospodărie și faptul că s-a îngrijit de copiii rezultați din căsătoria celor doi soți, H. Răzvan V., născut la data de_ și H. Larisa, născută la data de_ .
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul concluzionează că instanța de fond în mod corect a reținut o contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune.
Recurentul a invocat faptul că la începutul anului 2005 (momentul separării în fapt a soților), autoturismul nici nu se afla în proprietatea lor, contractul de leasing cu firma "RENAUL FINANCIACIONES S.A."; nefiind finalizat, pârâtul achitând ulterior rate în sumă totală de 5.473 Euro. La dosarul de fond s-au depus în traducere legalizată: adresă emisă în data de_ de Ranault Finanțări (f. 127) scadențar, extrase de cont, dovezi de plată (f.137-179).
Trebuie reținut în primul rând faptul că în fața instanței de fond pârâtul nu a contestat calitatea de bun comun al autoturismului, nici nu a invocat faptul că autoturismul nu ar fi intrat în proprietatea lor în anul 2002, momentul încheierii contractului de finanțare. Înscrisurile depuse nu conțin elemente cu privire la condițiile în care a operat transferul de proprietate al autoturismului, iar pârâtul - recurent nu a si-a dovedit susținerile nici în cadrul căii de atac a recursului, astfel încât tribunalul, raportat si la poziția oscilantă a pârâtului-recurent, reține că autoturismul marca "Chrysler" a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei acestora, constituind bun comun.
În ceea ce privește valoarea autoturismului, criticile pârâtului-recurent sunt întemeiate, instanța de fond în mod greșit a omis să scadă din valoarea autoturismului de 15.000 Euro (valoare apreciată de tribunal ca fiind verosimilă raportat la vechimea si uzura acestuia raportat la anul 2005) contravaloarea ratelor achitate de pârât ulterior momentului despărțirii în fapt a soților. Reclamanta a recunoscut că pârâtul H. V. a achitat ultimele rate pentru autoturism, în sumă 5.473 Euro, ei fiind deja despărțiți în fapt în perioada respectivă. Această sumă trebuia scăzută din valoarea autoturismului, fiind inadmisibil ca această sumă să fie suportată exclusiv de către pârât. Nu sunt relevante sub acest aspect argumentele reclamantei că pârâtul a fost cel care a folosit în mod exclusiv autoturismul, reclamanta având până la momentul finalizării partajului recunoscut dreptul de proprietate asupra autoturismului și totodată un drept de folosință a acestuia, or lăsarea autoturismului în folosința pârâtului a fost opțiunea reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată în prezentul dosar, reclamanta-intimată a invocat faptul că ea a achitat rate în valoare de 8.822 Euro în perioada în care pârâtul a fost încarcerat în Germania și ulterior expulzat în România, dar tribunalul reține că aceste sume au fost achitate înainte de separarea în fapt a părților, din veniturile comune, iar faptul că în perioada respectivă reclamanta ar fi obținut venituri mai mari nu prezintă relevanță, contribuția părților trebuind a fi apreciată în ansamblu raportat la toată perioada căsătoriei și la toate bunurile comune. De altfel în cadrul partajului se poate avea în vedere doar valoarea autoturismului la momentul despărțirii în fapt a părților, respectiv suma de 15.000 de Euro, din care se va scade 5.473 Euro, ratele achitate ulterior în mod exclusiv de pârâtul H. V. .
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza I din codul de procedură civilă va admite recursul declarat de pârâtul H. V. L., împotriva sentinței civile nr. 2202/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că:
Va admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C. M. împotriva pârâtului H. V. L., și în consecință:
Va constata că reclamanta și pârâtul H. V. L. au dobândit în timpul căsătoriei lor o creanță în valoare de 15.000 lei constând în contravaloarea unor lucrări de construcții ce necesită cunoștințe de specialitate la casa de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. 1200
C. nr. top. 104/2 și 105/2 și autoturismul marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 9.527 Euro,
Va constata că reclamanta și pârâtul H. V. L. au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune sus-arătate, de câte 50 % fiecare.
Va dispune partajarea judecătorească a autoturismului marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 9.527 Euro și pe cale de consecință: va atribui pârâtului H. V. L. autoturismul sus-arătat si îl obligă să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.763,5 Euro, reprezentând sultă compensatorie.
Se vor menține celelalte dispoziții din sentința atacată cu privire la respingerea cererii reconvenționale și de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, tribunalul îl va obliga pe intimata C.
M. să plătească recurentului H. V. L. suma de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul H. V. L., cu domiciliul în com. D., sat C., Nr. 168, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2202/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C. M. domiciliată în comuna D. str. B. nr. 89 Jud. Bistrița Năsăud împotriva pârâtului H. V.
L. domiciliat în comuna D., sat. C. nr. 168, Jud. Bistrița Năsăud și în consecință:
Constată că reclamanta și pârâtul H. V. L. au dobândit în timpul căsătoriei lor o creanță în valoare de 15.000 lei constând în contravaloarea unor lucrări de construcții ce necesită cunoștințe de specialitate la casa de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. 1200
C. nr. top. 104/2 și 105/2 și autoturismul marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 9.527 Euro,
Constată că reclamanta și pârâtul H. V. L. au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune sus-arătate, de câte 50 % fiecare.
Dispune partajarea judecătorească a autoturismului marca CHRYSLER cu 7 locuri cu o valoare la data separării în fapt a foștilor soți de 9.527 Euro și pe cale de consecință:
Atribuie pârâtului H. V. L. autoturismul sus-arătat.
Obligă pârâtul H. V. L. să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.763,5 Euro, reprezentând sultă compensatorie.
Menține celelalte dispoziții din sentința atacată cu privire la respingerea cererii reconvenționale și de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pe intimata C. M. să plătească recurentului H. V. L. suma de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
B. I. S. | S. | I. | B. R. I. |
Red/Dact: BISz/EMM
_ / 2 ex
Jud. fond: G. C. M.
GREFIER
E. M. M.
| ← Decizia civilă nr. 1069/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 1197/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
